1ra-1211/15 — art. 187 alin 2 lit e, f CP

1ra-1211/15 — art. 187 alin 2 lit e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-1211/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08 aprilie 2015 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 mai 2015, declarat de

avocatul Sergiu Purcel în numele inculpatului

Paladi Eduard Alexandru, născut la 10 iulie

1988, originar or. Nikolaev, Ucraina și domiciliat

mun. Chișinău, str. Doina 34.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.11.2011 - 30.04.2013;

Instanța de apel:30 05. - 27.06.2013;

Prima instanță: 24.07. - 08.04.2015;

Instanța de apel:04 05. - 28.05.2015;

Instanța de recurs: 11.08. - 02.12.2015.

A C O N S T A T A T:

Eduard Paladi, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2)

lit. e), f) Cod penal, la 3 ani închisoare, fără amendă.

În baza art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate prin noua sentință și prin sentința Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 23 ianuarie 2012, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă

3 ani 3 luni închisoare, fără amendă, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

25 martie 2011, aproximativ la ora 20:15, Eduard Paladi aflîndu-se pe

str. Albișoara, mun. Chișinău, în apropierea blocului nr. 76/8, și avînd intenția de a

sustrage bunurile altei persoane, aplicînd violență fizică nepericuloasă pentru viața

sau sănătatea persoanei, a îmbrîncit-o din spate pe cet. E. Creșciuc, după care în

mod deschis a sustras de la aceasta bunuri materiale și mijloace bănești, apoi a

părăsit locul infracțiunii, cauzînd părții vătămate un prejudiciu material în sumă

totală de 1580 lei.

sentința, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri

de achitare.

1

În susținerea cerințelor, apărarea a invocat, că sentința de condamnare este

bazată doar pe presupuneri, iar proba decisivă cum ar fi declarațiile părții vătămate

urma să fie apreciată critic de către prima instanță, deoarece aceste declarații sunt

contradictorii, fiindcă la urmărirea penală partea vătămată E. Creșciuc a menționat

că o persoană necunoscută de vîrsta aproximativ 16-18 ani s-a apropiat din spate,

în jur fiind întuneric, iar în cadrul cercetării judecătorești a declarat că l-a văzut

pentru cîteva secunde, ceea ce în împrejurările sus menționate exclude faptul că

aceasta ar fi putut cu certitudine să rețină semnalmentele persoanei date, mai mult,

partea vătămată s-a mai contrazis și în situația în care recunoașterea după

fotografie potrivit procesului-verbal a avut loc la 07.04.2011, iar ultima a susținut

că la 29.03.2011(f.d. 94, vol. I).

La fel, în opinia apelantului, reprezintă bănuieli rezonabile că recunoașterea

lui E. Paladi după fotografie a fost făcută la sugestia organelor de urmărire penală,

avînd în vedere că el în perioada dată avea calitate de învinuit pe alt dosar.

Mai mult, în cadrul urmăririi penale, la efectuarea percheziției la domiciliul

inculpatului nu au fost găsite careva bunuri ce i-ar fi aparținut lui E. Creșciuc.

3.1. Avocatul Sergiu Purcel în numele inculpatului, la fel a contestat cu apel

sentința, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri

de achitare, deoarece probele care stau la baza hotărîrii de condamnare sunt

contradictorii și demonstrează nevinovăția inculpatului de săvîrșirea infracțiunii

incriminate.

au fost admise apelurile avocaților, casată din alte motive sentința, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

La adoptarea soluției date, instanța de apel făcînd trimitere la prevederile

art. 70 alin. (7) pct. 3), (8) Cod de procedură penală a reținut, că în cadrul cercetării

judecătorești careva mandat al avocatului T. Rotaru nu a fost prezentat primei

instanțe, care l-ar împuternici să apere interesele și drepturile inculpatului

E. Paladi.

E. Paladi a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f)

Cod penal, la 3 ani închisoare, fără amendă.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepsei aplicate prin noua sentință și a pedepsei aplicate prin sentința

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 23 ianuarie 2012, lui E. Paladi i-a fost

stabilită pedeapsa definitivă 3 ani 3 luni închisoare, fără amendă, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis.

5.1. În fapt, prima instanță a constatat, că la 25 martie 2011, aproximativ la

ora 20:15, Eduard Paladi aflîndu-se pe str. Albișoara, mun. Chișinău, în apropierea

blocului locativ nr. 76/8, și avînd intenția de a sustrage bunurile altei persoane,

aplicînd violență fizică nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei, a

îmbrîncit-o din spate pe cet. E. Creșciuc, după care în mod deschis a sustras de la

aceasta bunuri materiale și mijloace bănești, apoi a părăsit locul infracțiunii,

cauzînd părții vătămate un prejudiciu material în sumă totală de 1580 lei.

Paladi, au contestat cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea

2

unei hotărîri de achitare, deoarece probele care au fost puse la baza sentinței de

condamnare sunt contradictorii, care demonstrează nevinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii incriminate, mai mult, procesul-verbal de recunoaștere a

persoanei după fotografie a fost întocmit cu încălcarea normelor procesual penale,

și urma să fie declarat nul.

În opinia apelantului, prima instanță greșit a pus la baza condamnării exclusiv

declarațiile părții vătămate din conținutul cărora rezultă că inculpatul seamănă cu

persoana care a atacat-o pe timp de noapte.

Totodată, apelantul a menționat și despre greșita reținere de către prima

instanță a prejudiciului material cauzat, care nu este de fapt considerabil pentru

partea vătămată, fapt confirmat prin declarațiile acesteia, mai mult, partea vătămată

nu a înaintat careva acțiune civilă în acest sens și nu are pretenții materiale față de

inculpat.

fost respins ca nefondat apelul avocatului S. Purcel în numele inculpatului și

inculpatului E. Paladi, cu menținerea fără modificări a sentinței.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut, că prima instanță în baza

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în

ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel

ajungând la concluzia corectă cu privire la condamnarea inculpatului E. Paladi în

baza art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal, și în baza art. 84 alin. (4) Cod penal,

fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă 3 ani 3 luni închisoare, fără amendă, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În acest sens, instanța de apel a conchis, că vinovăția inculpatului E. Paladi

în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal, întrutotul

s-a confirmat prin: declarațiile părții vătămate E. Creșciuc, care în opinia instanței

de apel sunt concludente pe tot parcursul cercetării judecătorești, care coroborează

cu procesul-verbal de confruntare între partea vătămată și bănuitul E. Paladi, în

cadrul căreia partea vătămată l-a recunoscut pe E. Paladi după aspectul exterior;

martorului A. Cocier din care rezultă că, în ziua săvîrșirii infracțiunii, E. Paladi nu

s-a reținut la serviciu, deoarece nu au avut careva camioane pentru descărcare;

plîngerea părții vătămate E. Creșciuc din 25.03.2013 (f.d. 14, vol. I);

procesul-verbal de recunoașterea persoanei din 07.04.2011 și planșa fotografică

(f.d. 26-27, vol. I); procesul-verbal de confruntare din 11.10.2013 (f.d. 56).

Astfel, instanța de apel a statuat, că fapta inculpatului E. Paladi a fost

demonstrată atît sub aspectul elementului material al laturii obiective, cît și al

laturii subiective, care în speță îmbracă forma intenției directe și a încadrat faptele

acestuia în baza art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal, iar afirmațiile inculpatului

precum că nu a sustras în mod deschis careva bunuri, poartă un caracter declarativ,

fără suport probant.

Referitor la argumentul apărării, prin care se susține că procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 07.04.2011 a fost întocmit cu

încălcarea normelor procesuale, instanța de apel a menționat, că prima instanță a

3

luat la bază încălcările efectuate la faza urmăririi penale privind recunoașterea lui

E. Paladi de către partea vătămată, vizionînd mai multe poze la calculator fără

prezentarea persoanei pe viu, contrar prevederilor art. 116 alin. (6) Cod de

procedură penală, ori, din declarațiile părții vătămate s-a stabilit, că ultimul nu a

participat la prezentări spre recunoaștere pe viu la momentul recunoașterii după

planșa foto, nu se știa cine a sustras bunurile părții vătămate și doar indicînd spre

persoana recunoscută a fost posibil identificarea făptașului.

7.1. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a conchis, că

prima instanță a ținut pe deplin cont de prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs decizia

instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărîri de

achitare.

În motivarea recursului apărarea a invocat, că probele care au fost puse la

baza sentinței de condamnare, menținută de către instanța de apel, sunt

contradictorii și chiar dovedesc nevinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii

incriminate.

În acest sens, apărarea s-a referit la declarațiile părții vătămate din care rezultă

că atacatorul era mai înalt în comparație cu partea vătămată, care are înălțimea de

1,75 cm, iar inculpatul are doar 1, 65 cm; odată declară că afară nu era iluminat, iar

ulterior a declarat că era iluminat mediu, fapt care impune concluzia că condițiile

de vizibilitate erau reduse; la urmărirea penală a declarat că era urmărită de o

singură persoană, iar în cadrul cercetării judecătorești a declarat că a fost urmărită

de două persoane.

Toate aceste circumstanțe, în viziunea apărării, se reduc la concluzia că

declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, aceasta era în imposibilitate să

recunoască persoana care pe timp de noapte, mergînd din spatele acesteia, i-a

sustras geanta și a fugit.

La fel, apărarea a invocat dezacordul cu faptul, că judecarea apelului în

instanța de apel s-a desfășurat în absența părții vătămate, declarațiile căreia au fost

puse la baza hotărîrii de condamnare.

Ulterior, apărarea a mai menționat că, instanța de apel a trecut cu vederea

declarațiile inculpatului și a martorului A. Cocieri din care rezultă că inculpatul în

ziua săvîrșirii infracțiunii era la serviciu la SRL „Azamed Grup” unde lucra în

calitate de hamal, iar potrivit celor declarate de martorul vizat care a susținut că

acesta se reținea la lucru în zilele de joi și vineri, conform calendarul data de

25.03.2011, era ziua de vineri.

Mai mult, declarațiile martorului A. Cocieri neîntemeiat au fost denaturate

de către prima instanță, care nu a ținut cont de faptul că la întrebarea procurorului

în prima instanță, acesta a răspuns că nu ține minte cu exactitate dacă au avut sau

nu careva camioane pentru descărcat în ziua săvîrșirii infracțiunii, iar în cadrul

instanței de apel, acest martor la fel ca și partea vătămată nu a fost prezent pentru a

fi audiat în vederea înlăturării dubiilor în probarea vinovăției inculpatului.

Recurentul în motivarea cerințelor s-a referit și la ilegalitatea

procesului-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie, care în opinia

acestuia urma să fie declarat nul, deoarece contravine normelor procedurale

4

prevăzute de art. art. 116 alin. (5), 260 alin. (1) Cod de procedură penală, și aceste

circumstanțe în opinia recurentului impun concluzia că partea vătămată a indicat

anume la poza în care era reprezentat inculpatul E. Paladi, fiind influențată de către

colaboratorii poliției.

Totodată, recurentul s-a referit la suma prejudiciului material cauzat părții

vătămate, care în viziunea recurentului nu este considerabilă, deoarece partea

vătămată în declarațiile sale a susținut precum că în perioada săvîrșirii infracțiunii

aceasta cheltuia mai mult decît suma de 1580 lei, partea vătămată în prezenta cauză

penală careva acțiune civilă nu a înaintat și a declarat că nu are nevoie de acești

bani, ne avînd careva pretenții materiale față de inculpat.

În final, apărarea a specificat, că pe caz urmau a fi aplicate prevederile art. 76

alin. (1) lit. l) Cod penal, deoarece a fost depășit termenul rezonabil de examinare a

cauzei, fiindcă au trecut mai mult de 4 ani, iar E. Paladi s-a prezentat la toate

ședințele de judecată și tergiversarea procesului nu poate să-i fie imputată.

acestuia deoarece argumentele recurentului au fost obiect de judecare în instanța de

apel, care respectînd prevederile art. art. 414, 417 Cod de procedură penală, s-a

pronunțat argumentat și detaliat asupra lor.

Astfel, indică procurorul, că toate probele administrate au primit o apreciere

la justa lor valoare, iar concluziile privind vinovăția acestora în săvîrșirea

infracțiunii incriminate rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

cu materialele cauzei și ținînd cont de argumentele invocate în referință, Colegiul

penal conchide inadmisibilitatea acestuia, reieșind din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În primul rînd, conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, se pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs.

Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie

motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de

recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și

argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept pe temeiul

prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, cum ar fi că

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită (pct. 8. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat care ar fi esența circumstanței, că faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în

acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Rezultă, că recursul de pe rol nu întrunește condițiile legale de conținut în

această parte, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

5

recursul ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar justifica acest

recurs.

Ori, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, în recursul ordinar declarat de avocatul S. Purcel în numele

inculpatului, apărarea a făcut referire și la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8)

Cod de procedură penală, potrivit cărora: hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

în cazul în care hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și în cazul cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs, menționează că temeiul invocat de recurent - „nu sînt

întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce a judecat

cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în

hotărîrea judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea infracțiunii, dar nu au fost

stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive

ale infracțiunii respective.

Prin urmare, temeiul, la care se face trimitere în recurs, nu este aplicabil în

speța examinată din punctul de vedere al prezenței erorii de drept, care ar

determina necesitatea casării hotărîrii pronunțate de către instanța de apel în cauza

lui E. Paladi.

Ori, temeiul invocat include cazurile cînd nu a fost stabilită fapta care

corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul căror s-au constatat elementele constitutive, ori cînd nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

Însă, din conținutul hotărîrii recurate rezultă că instanța de apel corect a

constatat fapta și circumstanțele săvîrșirii infracțiunii incriminate inculpatului,

expunîndu-le în partea descriptivă, ulterior motivîndu-se concluzia de vinovăție a

acestuia.

În acest context, Colegiul penal reține, că instanțele de fond, verificînd

probele administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în

ședințele de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de

procedură penală, le-au dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și

coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept,

astfel ajungînd la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului E. Paladi în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, fiindu-i

stabilită pedeapsa definitivă în temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, 3 ani 3 luni

închisoare, fără amendă, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Referitor la criticele formulate de recurent, enunțate la pct. 8. al prezentei

decizii, prin care se susține că E. Paladi nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii incriminate, acestea au format obiect de discuție la judecarea cauzei în

apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și

pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 7., soluție pe care instanța de recurs o

însușește pe deplin și, a cărei reluare nu se mai impune, avînd în vedere și faptul că

verificînd decizia atacată în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de

6

procedură penală, în sensul că nu se identifică existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de

apărare este vădit neîntemeiat.

La fel, Colegiul penal, menționează că din textul recursului, se evidențiază

că recurentul își motivează recursul prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor, or, motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile

prevăzute la art. 427 Cod de procedură penală, astfel, criticele formulate de

recurent nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîrii recurate ca fiind ilegală.

Mai mult, în recursul declarat, apărarea a supus criticii decizia instanței de

apel prin faptul că partea vătămată a dat declarații contradictorii, nu a fost audiată

la etapa judecării apelului, însă Colegiul penal enunță, că această critică nu este

întemeiată din motiv că, atît la urmărirea penală cît și în prima instanță, partea

vătămată E. Creșciuc a depus aceleași declarații veridice și consecutive care

coroborează cu procesul-verbal de confruntare din 11.10.2011 (f.d. 56, vol. I).

Argumentele recurentului privind ilegalitatea procesului-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie, care în opinia apărării urma să fie

declarat nul, Colegiul penal le apreciază critic, deoarece atît la terminarea urmăririi

penale cît și la prezentarea de către procuror a materialelor de urmărire penală, nici

inculpatul nici apărarea nu au contestat această probă, limitîndu-se la frazele

inculpatului susținută de apărare „Cereri și demersuri nu sunt. Doresc să fie

încetată urmărirea penală, dat fiind faptul că eu nu am săvîrșit această

infracțiune” (f.d. 65, 66, vol. I).

Astfel, se prezumă că, la etapa urmăririi penale, inculpatul și apărătorul

acestuia au fost de acord cu probele administrate de acuzare, fiind astfel lipsiți de

dreptul de a contesta această probă ulterior în cadrul instanței de judecată.

Totodată, din procesul-verbal de audiere a părții vătămate din cadrul primei

instanțe (f.d. 94, vol. I), se relevă că pentru partea vătămată E. Creșciuc prejudiciul

cauzat de inculpat prin infracțiune, este considerabil, ultima menționînd totodată,

că ar fi bine ca inculpatul să întoarcă o parte din prejudiciu, iar prin urmare

Colegiul penal concluzionează că criticele recurentului în acest sens, sunt

neîntemeiate.

În ce privește alegația recurentului referitor la declarațiile martorului

A. Cocieri, Colegiul penal conchide, că instanțele de fond corect le-au pus la baza

hotîrîrii de condamnare, deoarece martorul nominalizat în cadrul urmăririi penale a

specificat, că inculpatul în ziua săvîrșirii infracțiunii nu s-a reținut la serviciu

(f.d. 57, vol. I), ulterior în prima instanță inculpatul a susținut declarațiile date în

cadrul urmăririi penale (f.d. 202, vol. I) menționînd că reținerea după orele de

muncă a lucrătorilor era de obicei în zilele de joi și vineri, dar potrivit registrului

de evidență a orelor de muncă a lucrătorilor întreprinderii, posibil în ziua de

25.03.2011, camioane cu marfă nu erau și nu era nevoie ca hamalii să se rețină

după lucru pentru descărcarea acestora.

La compartimentul individualizării pedepsei, Colegiul penal relevă, că

instanța de apel, în deplină măsură a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod

penal, și just a concluzionat că, în speță nu există motive de atenuare a pedepsei.

Astfel, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2) Cod

de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a hotărîrii

7

adoptate în cauză în privința inculpatului E. Paladi și prin urmare, se impune

soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de avocatul S. Purcel în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Sergiu Purcel în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 28 mai 2015, în cauza penală privindu-l pe Paladi Eduard Alexandru, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 decembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

8