1ra-1172/2015 — art.360 alin.2 CP

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei: 1. de la 11 iunie 2014 - pînă la 09 aprilie 2015 (instanța de fond); 2. de la 04 mai 2015 - pînă la 25 iunie 2015 (instanța de apel); 3. de la 19 august 2015 – pînă la 25 noiembrie 2015 (instanța de recurs ordinar). Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal executată. C O N S T A T Ă : 1. Prin sentința Judecătoriei Strășeni din 09 aprilie 2015, Drugaliov Victoria a fost achitată de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 360 alin. (2) Cod penal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

De către organul de urmărire penală, Drugaliov Victoria a fost învinuită de faptul că, la data de 24 decembrie 2013, aproximativ la orele 0100, în timp ce se afla în or. Strășeni, avînd intenția de a-l lipsi pe soțul său Drugaliov Radu de actele de identitate, precum și urmărind scopul de a-i limita libertatea de circulație a acestuia, intenționat a luat de la el actele de identitate eliberate pe numele acestuia și anume: pașaportul, permisul de ședere în Italia, carte de identitate din Italia, asigurarea medicală Italiană, contractul de muncă încheiat între Drugaliov R. și întreprinderea italiană „Deconstruczione D.N.", iar la solicitările lui Drugaliov R. de a i se restitui 1 actele respective, Drugaliov Victoria refuza categoric restituirea acestora.

Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpata să fie condamnată în baza art. 360 alin. (2) Cod penal, la 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită să fie suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani. A menționat că instanța a dat o apreciere subiectivă probelor prezentate, neluînd în considerație toate circumstanțele cauzei, astfel a pus la baza sentinței de achitare doar declarațiile inculpatei, care nu poartă răspundere pentru declarații false, apreciind ca neveridice declarațiile martorului Drugaliov Al-dru, care a fost preîntîmpinat pentru declarații false și care de fapt a invocat că inculpata a refuzat să-i restituie actele părții vătămate.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2015, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de procuror.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat că, instanța de fond în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd la concluzia corectă cu privire la achitarea inculpatei Drugaliov V. de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art. 360 alin. (2) Cod penal. Astfel, acțiunile lui Drugaliov V. nu constituie elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar faptul luării și tăinuirii actelor de identitate ce-i aparțin lui Drugaliov R. de către Drugaliov V., nu a fost dovedită.

Împotriva hotărîrii nominalizate a declarat recurs ordinar acuzatorul de stat, care invocînd temei de drept prevederile art. 427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală solicită, casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea rejudecării cauzei, în aceiași instanță în alt complet de judecată, pe motiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel. Recurentul consideră că partea acuzării a prezentat suficiente probe care, în opinia lui, confirmă vinovăția inculpatei Drugaliov V. în săvîrșirea infracțiunii prevăzută la art. 360 alin. (2) Cod penal, iar instanța de apel nu a făcut o analiză detaliată a acestora în raport cu circumstanțele cauzei. 2

Împotriva recursului acuzatorului de stat a depus referință inculpata Drugaliov V. și avocatul acesteia Verejeanu I., care au solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind inadmisibilă, menționînd că procurorul nu indică clar care sunt încălcările instanței de apel la soluționarea cererii de apel, argumentînd la general cererea de recurs. Mai mult ca atît, nu sunt indicate careva probe suplimentare care nu au fost luate în considerație la examinarea cauzei.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol. În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat. Drept temei pentru recurs procurorul a invocat prevederile art. 427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu recurs dacă hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, solicitînd casarea hotărîrii contestate cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată. Asadar, recurentul și-a întemeiat recursul în baza pct. 6) alin. (1) art. 427 CPP, menționînd că instanța de apel a examinat unilateral probele, pe care nu le-a apreciat la justa valoare, însă, fără a le enumera. Colegiul constată că aceste temeiuri pe care s-a bazat acuzatorul de stat în recursul declarat, nu persistă în cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că ultima a analizat obiectiv probele administrate și a dat răspuns la toate motivele expuse în apel. În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată. Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală 3 și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, poate da o nouă apreciere probelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Examinînd cauza, Colegiul penal consideră că instanța de apel just a stabilit starea de fapt și de drept, pronunțîndu-se asupra tuturor motivelor invocate în apel, apreciind fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei și toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, adoptînd în așa mod o hotărîre legală și întemeiată, ținînd cont de prevederile art.101 Cod de procedură penală, just ajungînd la concluzia întemeiată că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii pe învinuirea adusă în baza art. 360 alin. (2) Cod penal. Recurentul critică soluția instanței de apel, întrucît instanța a pus la baza sentinței de achitare declarațiile inculpatei, neluînd în considerație probele prezentate de partea acuzării, și anume declarațiile părții vătămate Drugaliov R., a martorilor Drugaliov A., Ulian V., care dovedesc incontestabil vinovăția lui Drugaliov Victoria, de săvîrșirea infracțiunii imputate. Astfel, Colegiul menționează că, în conformitate cu art. 93 alin. (2) Cod de procedură penală, declarațiile martorilor, părților vătămate și ale inculpatului se consideră probe egale, legea nu stipulează că depozițiile martorilor din partea învinuirii au prioritate față de cele ale martorilor din partea apărării, iar instanța de judecată, avînd în vedere egalitatea părților în proces, este obligată să asigure cercetarea tuturor circumstanțelor cauzei și probelor prezentate de părți, în egală măsură, ca, ulterior, să le dea acestora o apreciere obiectivă și sub toate aspectele. Din analiza prevederilor legale menționate, Colegiul conchide că instanța de apel a respectat această obligație, a apreciat în mod obiectiv atît declarațiile inculpatei, cît și a părții vătămate Drugaliov R., precum și a martorului Drugaliov A., care au fost combătute și cu alte probe cercetate în cadrul ședințelor instanței de apel. După cum rezultă din textul deciziei, instanța de apel a descris conținutul acestor probe în modul în care dînșii au relatat informațiile cunoscute de ei, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 360 alin. (2) Cod penal și le-a dat o apreciere obiectivă și corectă, constatînd corect că probele prezentate de către acuzare nu pot sta la baza condamnării lui Drugaliov V.. Instanța de recurs menționează că, instanța de apel în motivarea soluției 4 adoptate just a menționat că acuzarea nu a prezentat probe concludente și pertinente atît în cadrul ședinței primei instanțe, cît și în cadrul ședinței instanței de apel, care ar fi demonstrat vinovăția inculpatei Drugaliov V. în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 360 alin. (2) Cod penal. Totodată, instanța de recurs apreciază ca vădit neîntemeiate argumentele recurentului privind adoptarea unei decizii ilegale de către instanța de apel în privința lui Drugaliov V., menționînd că Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia corectă că probele cercetate, coroborînd între ele, formează un ansamblu probatoriu prin care se dovedește nevinovăția inculpatei de săvîrșirea infracțiunii imputate. Cu atît mai mult că critica referitor la procedura de apreciere a probelor ține de stare de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de două instanțe de judecată. Prin urmare, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la etapa de judecare a recursului ordinar instanța de recurs, verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță. Din textul deciziei rezultă că, instanța de apel și-a motivat soluția adoptată în sensul oferirii răspunsurilor la motivele apelului declarat de procuror. Autorul recursului nu aduce careva argumente, care ar combate concluzia instanțelor de judecată, dimpotrivă argumentele invocate de procuror în cererea de recurs ordinar repetă întocmai argumentele expuse anterior în apel, la care instanța de apel deja a dat un răspuns motivat. De asemenea, cît privește criticele recurentului, că în acțiunile inculpatei există componența de infracțiune prevăzută la art. 360 alin. (2) Cod penal, Colegiul penal conchide că, instanțele ierarhic inferioare au dispus achitarea inculpatei în baza art. 360 alin. (2) Cod penal, din motiv că lipsește existența faptei infracțiunii. Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 360 Cod penal îl formează relațiile sociale cu privire la circulația legală a documentelor importante ale persoanelor fizice, apărate împotriva luării, sustragerii, tăinuirii, degradării, distrugerii sau păstrării unor asemenea entități. Obiectul material al faptei infracționale analizate reprezintă buletinul de identitate sau un alt document important al unei persoane fizice. Scopul infracțiunii este unul special: de a limita libertatea persoanei, 5 inclusiv libertatea de circulație, sau de a o lipsi de aceasta. Latura obiectivă a infracțiunii constă în fapta prejudiciabilă concretizată în acțiunea de luare, sustragere, tăinuire, degradare, distrugere sau păstrare a buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice. Luarea constă în ridicarea, fără drept, a documentelor, buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenția de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulație, sau de a o lipsi de aceasta. Prin tăinuire se are în vedere punerea într-un loc ferit a documentelor, adică schimbarea locului, ascunderea buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenția de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulație, sau de a o lipsi de aceasta. Prin rechizitoriu Drugaliov Victoria este învinuită anume pentru luarea, tăinuirea buletinului de identitate sau a altor documente importante ale persoanei fizice, cu intenția de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulație sau de a o lipsi de aceasta. Din actele cauzei se constată că, acuzarea s-a bazat doar pe declarațiile părții vătămate Drugaliov R., depuse în cadrul urmăririi penale și ale martorului Drugaliov A. Mai mult ca atît, însăși partea vătămată Drugaliov Radu atît în cadrul ședinței instanței de fond, cît și de apel a declarat că de fapt inculpata nu i-a luat și nu i-a tăinuit buletinul de identitate sau alte documente importante ale acestuia. Cu atît mai mult că, în cadrul ședinței primei instanțe, el a depus o cerere în care a menționat că a învinuit-o pe nedrept pe Drugaliov Victoria că i-a sustras actele, deoarece erau în proces de divorț (f.d.92). Prin urmare, instanțele judecătorești corect au apreciat critic declarațiile martorilor Drugaliov A. și Ulian V., care au relatat că inculpata a luat și distrus actele importante ale lui Drugaliov R., deoarece ei nu au fost martori oculari la luarea și tăinuirea documentelor, dar au declarat acestea din spusele victimei, care în cadrul ședinței de judecată a negat faptul că inculpata i-a luat și tăinuit documentele. Prin urmare, instanțele judecătorești corect au statuat că în acțiunile lui Drugaliov V. nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Astfel, Colegiul conchide că instanța de apel corect a reținut în acest 6 sens prevederile art. 8 și 389 Cod de procedură penală, în aspectul că o hotărîre de condamnare se adoptă numai în condiția în care vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată printr-un ansamblu de probe cercetate de instanța de judecată. O sentință de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri. Colegiul reține că instanța de apel a ținut seama de aceste prevederi legale, precum și de principiul că toate îndoielile apărute și care nu pot fi înlăturate, se tratează în favoarea inculpatului și a adoptat o soluție întemeiată. Argumentele invocate de recurent nu are suport probatoriu și contravin probelor administrate. Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să decidă asupra inadmisibilității recursului ordinar declarat pe motiv că acesta este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2015, în cauza penală în privința lui Drugaliov Victoria Petru, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, publicată integral la 24 decembrie 2015. Președinte Petru Ursache Judecătorii Constantin Alerguș Vladimir Timofti 7