1ra-1478-2015 — art.264 alin.3 lit.a CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.264 alin.3 lit.a CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.10 CPP
1ra-1478-2015 — art.264 alin.3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)
Dosarul nr.1ra - 1478/15
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
02 decembrie 2015 mun.Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Elena Covalenco,
Iurie Diaconu,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită
casarea sentinței Judecătoriei Ungheni din 07 aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Bălți din 16 septembrie 2015, declarat de către avocatul Roibu Tatiana și
inculpatul
Bariz Ion Ion, născut la 19 iunie 1984,
originar și domiciliat în or.Ungheni,
str.Răzeșilor 25.
Termenul examinării cauzei:
Prima instanță: 07.05.2014 - 07.04.2015,
Instanța de apel: 07.05.2015 - 16.09.2015,
Instanța de recurs: 30.10.2015 - 02.12.2015.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Ungheni din 07 aprilie 2015, Bariz Ion a fost condamnat
în baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a
conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani.
În temeiul art.90 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost suspendată condiționat pe un
termen de probă de 3 ani.
Potrivit sentinței s-a constatat că Bariz Ion, la 24 decembrie 2013, aproximativ la
ora 14.00, conducînd automobilul de model „Dacia Logan” cu n/î UN BE 349 cu viteza de
aproximativ 55 km la oră pe str.Națională din or.Ungheni în apropierea Liceului Teoretic
„Mihai Eminescu” din or.Ungheni, fără a ține cont de dexteritatea în conducere, care i-ar fi
permis să prevadă situațiile periculoase, încălcînd prevederile art.45 alin.(1) lit.b), d),
alin.(2), art.46 lit.a), art.47 alin.(1) lit.a) din Regulamentul Circulației Rutiere, a tamponat
pietonul Lebădă Nicoleta cauzîndu-i, conform raportului de expertiză medico-legală nr.23/D
din 29.01.2014, traumă cranio-cerebrală închisă ca comoție cerebrală, fractura închisă a
femurului stîng 1/3 medie cu deplasarea fragmentelor osoase, fractura închisă diafizară a
humerusului pe stînga cu deplasare, fractura osului pubian și ischiadic pe stînga fără
deplasare, plaga contuză în regiunea cotului stîng și se califică ca vătămări corporale grave
periculoase pentru viață.
Sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat casarea acesteia, în
partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i
fie aplicată o pedeapsă mai blîndă, cu aplicarea art.79 Cod penal și excluderea pedepsei
complimentare, invocînd că pedeapsa numită este prea aspră, deoarece instanța la stabilirea
ei nu a luat în considerație comportamentul părții vătămate, care a traversat drumul
neregulamentar, neasigurîndu-se a apărut în fața automobilului cînd orice manevră de a
evita ciocnirea, chiar și în cazul vitezei regulamentare, era imposibilă, astfel considerînd că
aceste circumstanțe sînt excepționale, iar privarea de dreptul de a conduce mijloace de
1
transport, el fiind taximetrist de profesie, aceasta fiind unica sursă de existență, îl va lipsi de
posibilitatea de a-și întreține familia, copii minori, dar și de a acoperi prejudiciul material
cauzat prin accident.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 16 septembrie 2015, a fost
respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Instanța de apel a constatat că, prima instanță a respectat normele procesuale, a
verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat
probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței și concludenței,
iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia privind
vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal,
făcînd o încadrare juridică justă a acțiunilor acestuia.
Totodată, instanța de apel a menționat că, nu poate fi admisă solicitarea inculpatului
cu privire la aplicarea art.79 Cod penal și excluderea pedepsei complementare obligatorie
sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani,
dispusă de prima instanță, dat fiind faptul că la stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de
gradul de pericol social al infracțiunii comise, pedeapsa corespunde cerințelor art.7, 61, 75,
76 Cod penal, pe cauză nu a fost stabilită nici o circumstanță excepțională, iar înlăturarea
pedepsei complementare obligatorii, în circumstanțele în care a fost săvîrșită infracțiunea,
nu-și va atinge scopul prevăzut de art.61 Cod penal.
Astfel, instanța de apel a conchis că, în cauză nu au fost stabilite careva circumstanțe
excepționale, iar circumstanțele invocate de apelant, precum că are la întreținere doi copii
minori și că unica sursă de existență pentru familia acestuia este munca cu automobilul, nu
pot fi reținute ca circumstanțe excepționale, mai mult că aceste circumstanțe au fost luate în
considerație la aplicarea pedepsei de prima instanță.
Împotriva hotărîrilor nominalizate a declarat recurs ordinar unic avocatul T.Roibu
și inculpatul I.Bariz care, invocînd temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct.10) Cod de
procedură penală, solicită casarea acestora în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și
pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie redus termenul pedepsei principale și, în
temeiul art.79 Cod penal, exclusă pedeapsa complementară obligatorie, pe motiv că
pedeapsa numită inculpatului este prea aspră, la stabilirea căreia instanțele de judecată nu
au luat în considerație faptul că partea vătămată a încălcat regulile circulației rutiere, care în
opinia acestora reprezintă o circumstanță excepțională și, în cumul cu celelalte circumstanțe
ale cauzei, reprezintă temei de micșorare a pedepsei principale și excluderea pedepsei
complimentare.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, în raport cu materialele
cauzei și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în referință, prin care
a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal decide inadmisibilitatea
acestuia din următoarele considerente.
Potrivit textului recursului, avocatul și inculpatul au invocat ca temei de casare a
hotărîrilor judecătorești art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, care stipulează că
hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanțele de fond și de apel în cazul în care s-au aplicat pedepse individualizate contrar
prevederilor legale.
Analizînd acest temei în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal
constată că acesta nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat.
După cum rezultă din conținutul recursului, autorii acestuia sînt de acord cu starea de
fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor lui
I.Bariz în baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal, și, critică hotărîrile judecătorești, în partea
2
stabilirii pedepsei, considerînd că instanțele au ignorat principiul individualizării pedepsei
penale și neîntemeiat nu au dispus aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art.79
Cod penal, deși a reținut în seama acestuia circumstanțele atenuante prezente în cauză.
Temeiul invocat de recurenți, precum că instanțele incorect nu i-au stabilit
inculpatului I.Bariz o pedeapsă mai blîndă, cu aplicarea prevederilor art.79 Cod penal, prin
ce a ignorat principiul individualizării pedepsei penale stipulat la pct.10) alin.(1) art.427
Cod de procedură penală, instanța de recurs îl consideră neîntemeiat.
Astfel, Colegiul penal atestă că, potrivit prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa
penală este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a
condamnatului și, respectiv, la rîndul său, are drept scop restabilirea echității sociale,
corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea
condamnaților, cît și a altor persoane.
Conform dispozițiilor art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea
unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, la stabilirea categoriei și termenului căreia
instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul
acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,
precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.
Sancțiunea art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal, în baza căruia I.Bariz a fost declarat
vinovat, prevede o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani cu
privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.
Astfel, lui I.Bariz i-a fost stabilită pedeapsa în baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal
de 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen
de 2 ani, iar în temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei închisorii pe un termen de probă de 3 ani.
Colegiul penal menționează că, la stabilirea pedepsei lui I.Bariz, atît prima instanță,
cît și cea de apel, au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a pedepsei prevăzute de
art.61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei, stipulate în art.75 Cod penal,
de toate circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de persoana inculpatului, de
influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării acestuia, numindu-i o pedeapsă în
limitele legii.
La fel, Colegiul remarcă că, la examinarea cauzei nu au fost stabilite careva
circumstanțe excepționale ce ar justifica aplicarea unei pedepse mai blînde, sau excluderea
pedepsei complementare obligatorie, deoarece circumstanțele la care se face referire în
recurs, fac parte din categoria celor atenuante, care servesc temei doar pentru o eventuală
aplicare a unei pedepse condiționate, dar nu și pentru aplicarea prevederilor art.79 Cod
penal. Mai mult, aceste circumstanțe au fost reținute și au permis instanțelor de a aplica în
privința lui I.Bariz dispozițiile art.90 Cod penal.
Concomitent, Colegiul penal atestă că aplicarea art.79 Cod penal, este un mijloc
acordat instanței de judecată pentru o individualizare maximă a pedepsei penale, reținîndu-
se cumulul de circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,
legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvîrșirea infracțiunii, de
comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii.
În spiritul acestei norme penale, se înțelege că trebuie să existe ori în împrejurările în
care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind persoana infractorului, circumstanțe,
împrejurări, particularități, situații sau stări de lucruri, care constituie excepție de la starea
obișnuită a lor, ori a persoanei inculpatului.
Astfel, instanțele de judecată studiind multilateral, în deplină măsură și obiectiv toate
circumstanțele și datele care caracterizează persoana inculpatului, nu au stabilit careva
circumstanțe, ce ar fi constituit excepție de la starea obișnuită a lor, ori a persoanei
3
inculpatului, adică unele excepționale, ce a ar fi permis instanțelor de a aplica prevederile
art.79 Cod penal.
Prin urmare, instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe, la stabilirea
pedepsei inculpatului, a respectat principiile de individualizare a pedepsei, pedeapsa aplicată
lui I.Bariz este una aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la
corijarea și reeducarea lui, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de
drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale, fiindcă ca măsură de constrîngere,
pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește
comportamentul făptuitorului.
Deci, analizînd materialele cauzei și hotărîrea instanței de apel atacată, Colegiul
penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărîrii judecătorești
contestate, pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată conform prevederilor legale.
Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd
admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, fără
citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care
constată că este vădit neîntemeiat.
Reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității
recursului ordinar declarat de avocat și inculpat, fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Roibu Tatiana și inculpatul
Bariz Ion, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 16 septembrie
2015, în cauza penală în privința lui Bariz Ion, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, publicată integral la 23 decembrie 2015.
Președintele Nicolae Gordilă
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
4