1ra-1245/2015 — art. 317 al. 1 CP

1ra-1245/2015 — art. 317 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1245/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Asandei dorin în numele inculpatului Voloșciuc Lilian, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 05 martie 2015 și decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2015, în cauza penală

privindu-l pe

Voloșciuc Lilian Leonid, născut la 20 august 1975, originar

din s. Ratuș, r-l Criuleni, domiciliat în s. Micăuți, r-l Strășeni.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Voloșciuc Lilian a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

317 alin. (1) Cod penal și i-а fost numită o pedeapsă sub formă de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 Cod penal, lui Voloșciuc Leonid, pentru cumul de sentințe, i-а fost

adăugată la pedeapsa dată, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin Decizia Curții

Supreme de Justiție din 16 octombrie 1997, astfel, fiindu-i stabilită definitiv pedeapsa

de 9 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Curții Supreme de Justiție din 16 octombrie 1997, a fost condamnat în baza art. 121

p. 1), 2), 6), 7) Cod penal ( redacția anului 1961 ) la 13 ani închisoare, fară confiscarea

averii, cu executarea pedepsei în colonie de corectare prin muncă cu regim înăsprit.

La 24.08.2000, prin hotărîrea șefului CC-9 al DIP a MJ, condamnatului

Voloșciuc Lilian i-а fost acordat dreptul de a se deplasa fară escortă pe ruta ’’zona

locativă”.

Conform comunicatului special nr. 3/807 din 17.07.2001 al Șefului CC-9 al DIP

a MJ, condamnatul Lilian Voloșciuc, deținut cu drept de deplasare fară escortă, la

16.07.2001 la apelul de seară și pe data de 17.07.2001 la apelul de dimineață, nu s-a

prezentat.

Alexandru Tonu.

1

3.1. În apelul său, inculpatul Voloșciouc Lilian a solicitat admiterea apelului,

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin care să fie achitat, motivînd prin

faptul că el nu a fugit. Pașaportul său de tip sovietic, i-a fost dat în mînă de către șeful

Penitenciarului, Arapu Leonid, în anul 2001, cu o săptămînă înainte de paște. Șeful

penitenciarului i-a spus că este liber și l-au trimis la Moscova la lucru, să facă bani.

Pastele l-a sărbătorit acasă cu familia sa, la Micăuți. După paște a plecat la Moscova,

de unde nu a mai avut posibilitatea să se întoarcă.

3.2. În apelul său, avocatul Alexandru Tonu, a solicitat admiterea apelului,

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpatul să fie achitat,

invocînd următoarele motive:

- instanța de judecată nu putea dispune condamnarea lui Lilian Voloșciuc în baza

art. 317 alin. (1) Cod penal, or, procesul penal împotriva acestuia suferă de un viciu

fundamental, în lumina art. 275 alin. (1) pct. 1) șit art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, nu s-a constatat existența faptei infracțiunii;

- instanța cu desăvîrșire a încălcat prevederile art. 8 Cod de procedură penală,

care consfințește principiul „prezumției nevinovăției” a oricărei persoane acuzate de

săvîrșirea unei infracțiuni;

- declarațiile inculpatului au fost confirmate prin probele acumulate la dosarul

penal și anume caracteristica lui Lilian Voloșciuc, declarațiile Dariei Voloșciuc si

Leonid Voloșciuc, declarațiile Anei Cebotari;

- instanța, prin condamnarea lui Lilian Voloșciuc a admis încălcarea art. 24 Cod

de procedură penală - „Principiul contradictorialității în procesul penal”;

- instanța și-a depășit rolul său pasiv, redus doar la aprecierea în mod obiectiv a

probelor prezentate de acuzarea de stat, reținînd declarațiile martorilor de care

acuzarea s-a refuzat în cadrul cercetării judecătorești;

- instanța nu a dat o apreciere încălcărilor procedurale admise de partea acuzării.

Prin ordonanța anchetatorului penal din 26 septembrie 2001, a fost suspendată ancheta

penală pe dosarul nr. 2001031238. Este logic, ca după suspendarea urmăririi penale

urmează reluarea urmăririi penale, însă, în materialele cauzei se remarcă că după

ordonanța de suspendare a urmăririi penale din 26 septembrie 2001, nu există

ordonanța de reluare a urmăririi or, următoarea foaie a dosarului este comunicatul

șefului CC-9 și un demers privind stabilirea termenilor de urmărire penală din

28.03.2005. Organul de urmărire penală de facto a reluat urmărirea însă dejure, nu a

respectat rigorile legii procesuale. Prezenta încălcare este confirmată și prin borderoul

dosarului penal în care nu este indicată o ordonanță motivată de reluare a urmăririi

penale. Astfel, în prezenta cauză se remarcă trei suspendări și doar două reluări a

urmăririi penale.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către inculpat și avocatul acestuia, A.

Tonu, menținută sentința fără modificări.

4.1. În motivarea deciziei sale instanța de apel a menționat că, din materialele

cauzei, rezultă că instanța de fond a făcut o justă încadrare juridică a faptelor comise

de inculpat, în baza art. 317 alin. (1) Cod penal, și anume: ,,evadarea din locurile de

deținere, săvîrșită de o persoană care execută pedeapsa cu închisoarea ”, bazîndu-se

pe probele examinate în ședința de judecată și just i-a stabilit categoria și termenul

pedepsei, ținînd cont de circumstanțele stabilite în cauză, gravitatea infracțiunii

săvîrșite și personalitatea inculpatului.

2

La baza sentinței de condamnare, menținută prin decizia instanței de apel, au stat

următoarele probe și anume:

- Declarațiile martorilor Oboroc Ana; Madan Iurie; Cebotari Ana; Voloșciuc

Leonid; Voloșciuc Daria; Marandiuc Mihail; Cibotari Alexandru; Goțațenco Oleg

- Comunicatul special al Șefului CC-9 DIP MJ RM nr. 3/807 din 17.07.2001,

conform căruia la 16.07.2001 la apelul de seară și pe 17.07.2001 la apelul de dimineață

nu s-a prezentat condamnatul Voloșciuc Lilian cu drept de deplasare fără escortă,

începutul termenului – 24.01.1996, sfîrșitul termenului – 24.01.2009 (f.d. 2 vol. I);

- Extras din procesul verbal nr. 8 din 21.08.2008 a comisiei instituției OȘC 29/9,

conform căruia au hotărît unanim de a acorda condamnatului Voloșciuc Lilian dreptul

de a se deplasa fără escortă, conform art. 76 CESP RM (f.d. 115 vol. I);

- Hotărîrea pentru acordarea dreptului de deplasare fără escortă din 20.08.2008

a Șefului CC-9 DIP MJ RM, conform căreia a hotărît: condamnatul Voloșciuc Lilian

are dreptul de a se deplasa fără escortă pe ruta zona locativă (f.d. 116 vol. I).

Probele expuse supra, infirmă versiunea inculpatului precum că un șef al

penitenciarului i-a permis să plece în Moscova să facă bani, apoi să revină. Curtea

consideră această versiune ca una înaintată în scop de apărare și evitare a răspunderii

meritate.

Totodată, inculpatul este matur, conștient de cele ce face și ce semnează. In august

2000, inculpatul a semnat hotărîrea pentru acordarea dreptului de deplasare fără

escortă.

In atare situație, nici o propunere despre părăsirea locului de detenție nu putea

servi drept temei pentru evadare din locul de detenție.

Probele expuse, confirmă că inculpatul Voloșciuc Lilian, în mod voit (adică prin

intenție directă) și ilegal a părăsit locul de detenție, adică s-a sustras de la privarea de

libertate la care a fost supus.

Asandei Dorin în numele inculpatului Voloșciuc Lilian, prin care solicită casarea

hotărîrilor judecătorești în partea stabilirii pedepsei inculpatului, numindu-i o pedeapsă

sub formă de 2 ani închisoare.

În motivarea recursului său, recurentul invocă că, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul său, cît și asupra celor invocate în apelul

avocatului inculpatului A. Tonu, precum și că hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii și este

expusă neclar; acțiunile lui L. Voloșciuc nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute

de art. 317 alin. (2) Cod penal.

În rest a invocat aceleași motive care au fost invocate în cererea de apel declarată

de avocatul inculpatului A. Tonu.

procurorul, a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, care a solicitat

respingerea acestuia, cu menținerea deciziilor contestate, deoarece sentința de

condamnare a instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel, sunt legale și

întemeiate, pronunțate ca urmare a cercetării obiective și multilaterale ale tuturor

probelor prezentate de către părți.

Instanța de fond la stabilirea pedepsei corect s-a condus de prevederile art. 85 Cod

penal, stabilindui lui L. Voloșciuc, pedeapsa pentru cumul de sentințe, fiindu-i adăugat

parțial la pedeapsa dată, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin decizia Curții

3

Supreme de Justiție din 16 octombrie 1997.

materialele cauzei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție decide inadmisibilitatea

acestuia din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia, în cazul în care

se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnatului.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot

fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit textului recursului, recurentul invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel pct. 6), 8) alin. (1) art.427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel atunci cînd: pct. 6) hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția; pct. 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu

condamnarea lui L. Voloșciuc în baza art. 317 alin. (1) Cod penal, considerînd că lipsesc

probe certe ce ar confirma vinovăția lui în săvîrșirea infracțiunii imputate, solicitînd ca

acesta să fie achitat pe acest capăt de învinuire.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art. 314

Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele

probele prezentate de părți, a audiat inculpatul L. Voloșciuc, martorii I. Madan, A.

Oboroc, M. Marandiuc, A. Cibotari, O. Goțațenco, și actele cauzei, inclusiv,

comunicatul special al Șefului CC-9 DIP MJ RM nr. 3/807 din 17.07.2001; extras din

procesul-verbal nr. 8 din 21.08.2008 a comisiei instituției OȘC 29/9; hotărîrea pentru

acordarea dreptului de deplasare fără escortă din 20.08.2008 a Șefului CC-9 DIP MJ

RM, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ce au format convingerea instanței că

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii imputate integral a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură penală, a supus

unei verificări minuțioase toate probele administrate în cauză, le-a dat o apreciere justă,

din punct de vedere al pertinenței și concludenței, și a conchis asupra temeiniciei soluției

pronunțate de prima instanță privind vinovăția lui L. Voloșciuc în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, deoarece argumentele apărării nu și-au găsit

confirmare în ședința de judecată.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Potrivit teoriei penale, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 317 Cod

penal, se realizează printr-o acțiune de evadare din locurile de detenție.

Acțiunea de evadare din locurile de detenție constituie o sustragere de la privarea

de libertate la care persoana a fost supusă, săvîrșită prin părăsirea în mod voit și ilegal

a locului de deținere.

4

Infracțiunea de evadare are o componență formală și se consideră consumată din

momentul în care cel aflat legal în locurile de detenție a ieșit complet din aceste locuri,

devenind liber în urma activității sale ilegale.

Latura subiectivă a infracțiunii de evadare se caracterizează prin intenție directă.

Scopul infracțiunii este sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost

supusă legal. Motivul evadării nu are impotanță pentru calificarea juridică a faptei, însă

poate avea importanță pentru individualizarea răspunderii penale și a pedepsei.

Colegiul penal atestă că, prezența în acțiunile inculpatului atît a elementelor care

caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, cît și a celor care caracterizează

latura subiectivă a acestei infracțiuni, a fost dovedită prin materialele cauzei acumulate

în cadrul urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor judecătorești, care sînt

descrise mai sus. Din acest motiv, instanțele de fond just au apreciat critic declarațiile

inculpatului, care a negat comiterea faptei incriminate și întemeiat au conchis că în anul

2000 inculpatului i-a fost acordat dreptul de a se deplasa fără escortă pe ruta ,,zona

liberă”. În atare situație, nici o propunere despre părăsirea locului de detenție, nu poate

servi drept temei pentru evadarea din locul de detenție. Astfel, inculpatul în mod voit și

ilegal a părăsit locul de detenție, adică s-a sustras de la privarea de libertate la care a

fost supus.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii imputate lui L. Voloșciuc, inclusiv vinovăția acestuia, după cum rezultă din

sentința primei instanțe și decizia instanței de apel, care s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și și-au motivat concluzia prin cumulul de probe pertinente,

concludente și utile, administrate pe parcursul judecării cauzei și ulterior apreciate în

conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală, în mod obiectiv.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că inculpatul nu este vinovat de

comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, sînt neîntemeiate și contravin

materialelor din dosar, iar nerecunoașterea vinovăției de către acesta nu echivalează cu

achitarea lui, de vreme ce în cursul judecării cauzei au fost administrate suficiente probe

care confirmă cu certitudine vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii imputate.

Totodată, Colegiul penal atestă că, conform art. 27 și art. 414 alin. (2) Cod de

procedură penală, aprecierea probelor și circumstanțelor de fapt ale cauzei ține de

competența instanțelor de fond și de apel. Instanța de recurs este în drept să intervină în

soluția instanței de apel, inclusiv și s-o caseze, doar atunci cînd se constată comiterea

unei erori de drept.

Astfel, Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului

și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele

adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Totodată, Colegiul penal ține să enunțe că argumentele invocate de recurent

privind adoptarea unei hotărîri de achitare a lui L. Voloșciuc, pe motiv că lipsesc probe

certe în confirmarea vinovăției acestuia, constituie în sine un dezacord cu modul de

apreciere a probelor administrate în dosar și nu poate servi drept temei de rejudecare a

cauzei și casare a unei hotărîri judecătorești definitive. Mai mult, temeiurile invocate de

recurent la lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția, se combat prin materialele

cauzei și nu se semnalizează în esență presupusele erori de drept, astfel încît, hotărîrea

atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fiind descrise detaliat și

argumentat în decizia instanței de apel, acceptate și de către instanța de recurs, care în

totalitatea lor resping argumentele apărării că inculpatul nu ar fi săvîrșit infracțiunea

5

imputată.

Referitor la argumentul recurentului precum că, instanțele nu a dat o apreciere

încălcărilor procedurale admise de partea acuzării și anume că nu a fost emisă o

ordonanță de reluare a urmăririi penale după ce la data de 26.09.2001 a fost emisă

ordonanța de suspendare a urmăririi penale. În acest sens Colegiul penal invocă

următoarele:

Prin ordonanța din 26.09.2001, anchetatorul SAP CSP Buiucani, A. Sirețeanu, în

baza art. 172 p. 1 Cod de procedură penală (redacția 1961) a dispus suspendarea

anchetei penale pînă la identificarea locului aflării a lui Voloșciuc Lilian.

Pe parcursul suspendării urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat

să înainteze procurorului propunere pentru dispunerea investigațiilor în vederea găsirii

învinuitului.

Astfel, organul de urmărire penală a prelungit termenul efectuării urmăririi penale

și a efectuat unele investigații în scopul identificării inculpatului.

Ulterior, prin ordonanța din 20.09.2009 în baza art. 2871 alin. (1) pct. 1) și alin. (2)

Cod de procedură penală (redacția 2003) luînd în considerație că în urma măsurilor

întreptinse locul aflării inculpatului nu a fost stabilit, a suspendat urmărirea penală, care

a fost reluată prin ordonanța din 01.11.2013.

Astfel, careva încălcări de procedură în efectuarea acțiunilor de urmărire penală

nu au fost stabilite.

Instanța de recurs menționează că, prima instanță la stabilirea pedepsei corect s-a

condus de prevederile art. 85 Cod penal, stabilindui lui L. Voloșciuc, pedeapsa pentru

cumul de sentințe, fiindu-i adăugat parțial la pedeapsa dată, partea neexecutată a

pedepsei stabilite prin decizia Curții Supreme de Justiție din 16 octombrie 1997.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

recursului ordinar declarat de avocatul D. Asandei în numele inculpatului L. Voloșciuc,

ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Asandei Dorin în

numele inculpatului Voloșciuc Lilian, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 29 mai 2015, în cauza penală în privința lui Voloșciuc Lilian Leonid,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la data de 16 decembrie 2015.

Președintele Nicolae Gordilă

Judecători Ion Guzun

Liliana Catan

6