1ra-1190/2015 — art. 190 alin.4 CP

1ra-1190/2015 — art. 190 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1190/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

28 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Barbacar Anatolie în numele inculpatei Crăciun Alina, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2015, în

cauza penală privind-o pe

Crăciun Alina Filip, născută la 01 iulie

1985, originară din s. Petrovca, r-nul Sîngerei. și

domiciliată în mun. Chișinău, bd. Decebal 82/2.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.04.2013 – 14.04.2014;

Instanța de apel: 10.06.2014 – 01.10.2014;

Instanța de recurs: 14.01.2015 – 03.03.2015.

Instanța de apel: 07.04.2015 – 05.06.2015;

Instanța de recurs: 06.08.2015 – 28.10.2015.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

Crăciun A. a fost condamnată în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, la 8 ani închisoare

cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei și cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții legate de răspunderea materială pe un termen de 3 ani.

Tot prin aceeași sentință s-a dispus încasarea de la inculpata Crăciun A. în

beneficiul părții vătămate Postica E. suma de 1 550 Euro, echivalentul a 34 000 lei, cu

titlul de prejudiciu material, suma de 20 000 lei cu titlul de prejudiciu moral și suma

de 9 138, cu titlul de cheltuieli judiciare.

1

că, inculpata Crăciun A. este învinuită de comiterea infracțiunii în perioada lunilor

iunie 2011 – decembrie 2011, aceasta aflîndu-se la domiciliul părții vătămate Postica

E., amplasat în mun. Chișinău, bd. Cuza –Vodă 18/2 ap. 47 cu care locuia la gazdă,

acționînd în scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuzînd de încrederea acordată, sub diferite pretexte, a dobîndit ilicit de la Postica E.

bani în sumă de 34 000 lei și 1 550 euro, care în acea perioadă constituiau conform

cursului oficial al BNM suma de 25 032,50 lei, bani pe care i-a însușit, prin ce i-a

cauzat acesteia o daună materială considerabilă în sumă totală de 59 032,50 lei, ceea

ce constituie proporții mari.

Instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 190 alin.(4) Cod penal, escrocheria, adică

dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune sau abuz de încredere,

săvîrșită cu cauzarea de daune în proporții mari.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

avocatul inculpatei Barbacar A. solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia inculpata să fie achitată din motivul lipsei

componenței de infracțiune, iar acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată

Postică E. să fie respinsă ca neîntemeiată.

Avocatul inculpatei și-a motivat cererea de apel indicînd că, pe 22 noiembrie

2012 inculpata a fost recunoscută și audiată în calitate de martor, fiind prentîmpinată

conform art. 312 CP, ea a declarat adevărul, că nu are careva datorii față de E. Postica.

Conform art. 90 alin. (3) pct. 8) CPP RM, nu pot fi citați și ascultați ca martori

persoana față de care există anumite probe că a săvîrșit infracțiunea ce se

investighează, prevederi ce au fost încălcate, necătînd la faptul că în plîngerea părții

vătămate și în ordonanța din 11 decembrie 2012 privind intentarea cauzei penale, era

indicat direct numele inculpatei.

La 09 ianuarie 2013, inculpata a fost recunoscută în calitate de bănuit, adică în

aceeași cauză penală în care a fost recunoscută și audiată în calitate de martor.

Pe 12 aprilie 2013, inculpata fost pusă sub învinuire, fiindu-i incriminată

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) CP.

La 09 aprilie 2013, a expirat termenul de trei luni a calității de bănuit, iar

organul de urmărire penală era obligat să dispună scoaterea ei de sub urmărire penală,

concomitent calitatea de bănuit încetînd de drept.

Astfel, ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit, procesul verbal de

audiere a bănuitului și ordonanța de punere sub învinuire, conform art. 251 alin. (1)

CPP, sunt ilegale și nule de drept.

În acțiunile inculpatei nu se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (4) CP, și în general nu există faptul infracțiunii.

2

În procesul verbal de audiere a martorului Crăciun V. nu este indicat anul

întocmirii acestui act procedural.

Parte vătămată a declarat că, i-a împrumutat inculpatei anumite sume de bani,

recipise nu au fost întocmite, iar datoria totală constituie 59 032,50 lei, dar conform

datelor din rechizitoriu acțiune civilă a fost înaintată în sumă de numai 40 355 lei.

Inculpata a mai declarat că, între ea și Postica E. au existat relații de prietenie,

careva datorii față de ea nu are, banii care au fost împrumutați i-au fost restituiți la

timp.

Nu poate constitui probă relevantă carnetul ridicat, deoarece acest înscris nu

întrunește condițiile de valabilitate a actului juridic, nu este clar cine, cui îi este dator,

nu este clară sintagma „te iubesc”. Fiind audiată pe marginea probei date, inculpata a

declarat că sunt niște notițe cu caracter personal și nicidecum nu constituie anumite

sume de bani împrumutate de la Postica E..

Înregistrările audio, prezentate în instanța de judecată, nu pot fi puse la baza

unei sentințe de condamnare, deoarece nu au fost administrate în conformitate cu

Legea procesual penală.

Instanța de judecată neîntemeiat a respins demersul apărării privind audierea în

calitate de martor a lui Buțcu S., persoana în privința căreia au făcut referință în

declarațiile sale atît Postica E., cît și inculpata.

În sentință instanța face referință la înregistrările telefonice între Postica E. și

fratele inculpatei Buțcu S., neaudiat în instanța de judecată, care nu au fost examinate

și audiate în instanța de fond.

Instanța nu a delimitat care sume de bani ar fi fost împrumutate de inculpată

nemijlocit de la Postica E. și care de la Postica V.

octombrie 2014, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărîre, potrivit căreia Crăciun A. a fost condamnată în baza art. 190 alin. (2) Cod

penal la amendă în mărime de 600 unități convenționale, ceea ce constituie 12 000 lei,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere materială pe un termen de 3

ani.

De la inculpată s-a încasat în beneficiul părții vătămate E. Postica prejudiciul

material de 40 355 lei, fiind respinsă în rest acțiunea civilă, ca neîntemeiată.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

inculpatei a fost constatată cu certitudine prin mijloacele de probă cercetate în instanța

de fond.

Prin procesul-verbal de consemnare a plîngerii din 10 iulie 2012, Postica E. a

solicitat atragerea la răspundere a inculpatei, care sub pretextul că are nevoie de bani

pentru a-l ajuta pe tatăl său, prin înșelăciune și abuz de încredere, a împrumutat suma

3

de 40 355 lei, care pînă la moment nu i-a restituit-o, fiindu-i cauzată o pagubă

material considerabilă.

Conform prin procesului-verbal de audiere a părții vătămate din 27 decembrie

2012, ea a declarat că inculpata i-a cauzat o daună considerabilă, în sumă de 3 400

euro, ceea ce constituie 54 000 lei.

Prin urmare, partea vătămată și-a majorat pretențiile de ordin material, însă

careva probe pertinente și concludente, în baza cărora să fie reținute veridicitatea

declarațiilor părții vătămate nu sunt administrate.

Astfel, la stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat părții vătămate, se va lua

în considerare plîngerea părții vătămate în care este indicată suma de 40 355 lei, dar

nu declarațiile ei prin care și-a majorat pretențiile de ordin material, din cauza

nedovedirii acestora prin probe pertinente și concludente.

Deși, prima instanță a invocat că, inculpata a dobîndit prin înșelăciune suma de

1500 euro și de 34 000 lei, instanța de apel nu a constatat că suma respectivă este

probată prin probe pertinente și concludente, fiind susținută doar prin declarațiile

părții vătămate, care nu coroborează cu alte probe administrate la materialele cauzei.

În acest sens, prima instanță nu a precizat cu certitudine probele care confirmă

suma prejudiciului cauzat părții vătămate, or, declarațiile părții vătămate prin care a

fost reținută suma de 34 000 lei și 1 500 euro au fost coroborate, de către prima

instanță cu declarațiile martorului Postica V., însă prin declarațiile ultimei nu se

confirmă suma dată, ci se atestă că fiica ei, Postica E., i-a împrumutat inculpatei sume

de bani, respectiv, dînsa a fost prezentă atunci cînd inculpata a împrumutat suma de 5

000 lei.

Astfel, în acțiunile inculpatei sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal.

Ținînd cont de faptul că partea vătămată a reiterat că, dauna este una

considerabilă, acțiunile inculpatei urmează a fi reîncadrate în baza art. 190 alin. (2)

Cod penal, escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Cu privire la argumentele avocatului precum că, a fost încălcat termenul de

menținere a inculpatei în calitate de bănuit, se reține că acțiunile organului de

urmărire penală urmau a fi contestate în ordinea art. 313 Cod procedură penală.

Acțiunile infracționale săvîrșite de inculpată nu au fost de natură să provoace

suferințe fizice și psihice părții vătămate și, astfel, urmează a fi respins capătul de

cerere privind încasarea de la inculpată a prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei,

ca fiind nefondat.

5.1 Prin încheierea din 16 octombrie 2014, Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău a dispus: „a corecta eroarea admisă în decizia din 01 octombrie 2014…

astfel că în partea motivatoare și în partea dispozitivă a deciziei, cu referire la

4

reîncadrarea juridică a faptelor inculpatei Crăciun Alina a se citi art. 190 alin. (2) lit.

c) Cod Penal al RM”.

Postică E. și avocatul Barbacar A. au atacat-o cu recurs ordinar.

6.1. Procurorul a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii

și menținerea sentinței primei instanțe.

Recurentul a invocat că, concluziile instanței de apel contravin probelor

administrate în cauza dată.

În cadrul ședinței instanței de apel, inculpata a recunoscut în partea sumei de 17

000 lei și 800 euro, care în acea perioadă constituiau conform cursului oficial al BNM

suma de 12 920 lei, respectiv inculpata a recunoscut suma totală de 29 920 lei.

La rîndul său, partea vătămată, Postica E. atît la faza urmării penale cît și în

instanța de judecată, inclusiv în instanța de apel, a declarat că inculpata a însușit suma

de 34 000 lei și 1 550 euro care în acea perioadă constituiau conform cursului oficial

al BNM suma de 25 032,50 lei, cauzîndu-i o daună materială în sumă totală de 59

032,50 lei.

Totodată, concluzia instanței contravine și informației din carnetul pentru notițe

anexat la materialele cauzei penale, care aparține inculpatei, unde sunt indicate sume

de bani atît în euro cît și în lei.

Prima instanță, corect a constatat cuantumul prejudiciului cauzat părții

vătămate, suma respectivă este probată prin probe pertinente și concludente, fiind

susținută prin declarațiile părții vătămate, poziție reiterată și în cadrul ședinței de

judecată, în instanța de apel.

Declarațiile părții vătămate sunt în coroborare cu înregistrările telefonice

petrecute între Postica E. și fratele inculpatei, Buțcu S., unde se duceau tratative de

returnare a datoriei de 50 000 lei sau 3 400 euro.

La faza judecării cauzei în prima instanță, inculpata a declarat că a împrumutat

suma de 200 euro și 5 500 de lei, în fața instanței de apel a invocat suma de 17 000 lei

și 800 euro, făcînd referire la carnetul pentru notițe anexat la materialele cauzei

penale, dar doar de la o singură pagină.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală.

6.2. Partea vătămată, E. Postica, a declarat recurs ordinar fără a invoca vreun

temei prevăzut la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea

deciziei adoptate și menținerea sentinței instanței de fond.

În motivare, recurenta a indicat că, instanța de apel neîntemeiat a reținut că ea a

majorat pretențiile de ordin material în privința inculpatei.

Instanța de apel putea să reducă cuantumul prejudiciului moral, dar aceasta a

exclus total din dispozitivul deciziei repararea acestui prejudiciu, fapt pe care îl

consideră drept ca fiind unul ilegal.

5

Instanța de apel a urmărit scopul de a reîncadra acțiunile inculpatei în baza

art.190 alin. (2) CP, neluînd în considerație împrejurările cauzei și personalitatea

inculpatei.

Mai mult ca atît, instanța de apel a comis un șir de încălcări procesual penale

esențiale. Astfel, pe 01 octombrie 2014, la pronunțarea dispozitivului deciziei,

instanța a indicat că inculpata se recunoaște vinovată în comiterea infracțiunii

prevăzute art. 190 alin. (2) CP, neindicînd litera a), b) sau c).

6.3. A declarat recurs ordinar și avocatul A. Barbacar, prin care a solicitat

casarea deciziei menționate și remiterea cauzei la rejudecare de către instanța de apel,

în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că, ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit,

procesul verbal de audiere a bănuitului și ordonanța de punere sub învinuire sunt

ilegale și nule de drept.

Deși, în cadrul urmăririi penale au fost admise grave încălcări de procedură

(audierea inculpatei în calitate de martor, înaintarea învinuirii după expirarea

termenului de bănuit, înaintarea învinuirii peste 72 ore de la emiterea ordonanței de

punere sub învinuire - prezenta ordonanță a putut fi emisă și la data de 12 aprilie 2013

însă a fost indicată data de 09 aprilie 2013, inclusiv alte încălcări de ordin material și

procedural), în acțiunile inculpatei nu se întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) CP și în general nu există faptul infracțiunii.

Afirmația părții vătămate că, inculpata îi datorează suma de 59 032,50 lei bani

este vădit nefondată și lipsită de orice sens.

Relațiile civile existente între Postica E. și inculpată (convențiile de împrumut a

banilor) se confirmă însăși prin declarațiile părții vătămate, a martorului Postica V.

care a declarat că și ea i-ar fi împrumutat inculpatei suma de 5000 lei, însă nu s-a

adresat la ultima cu cerere să-i restituie datoria.

Inculpata a declarat că, în perioada cînd locuiau împreună cu Postica E. la

gazdă, se întîmpla să împrumute bani una de la alta, însă ea i-a restituit toți banii.

Înregistrările audio prezentate în instanța de judecată nu pot fi puse la baza unei

sentințe de condamnare, deoarece nu au fost administrate în conformitate cu Legea

procesual penală.

Instanța de fond neîntemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatei,

considerîndu-le ca versiuni inventate.

În sentință, instanța de fond face referință la înregistrările telefonice între E.

Postica și fratele inculpatei, Buțcu S. (care nu a fost audiat în instanța de judecată), iar

acestea nu au fost examinate și audiate în instanța de fond.

La fel, instanțele nu au delimitat care sume de bani ar fi fost împrumutate de

inculpată nemijlocit de la Postica E. și care de la Postica V.

În drept, recursul este bazat pe art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală.

6

2015 recursurile declarate au fost admise, decizia contestată a fost casată și s-a dispus

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel într-un alt complet de judecată.

instanță, cît și instanța de apel au comis erori de drept la judecarea cauzei.

În acest sens, instanța de recurs a reținut că instanțele de fond nu au judecat

fondul în conformitate cu rigorile legale și au adoptat o hotărîre care nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs a remarcat faptul că, la judecarea cauzei în primă instanță,

instanța de judecată contrar prevederilor legale în partea constatatoare a sentinței a

specificat că inculpata: „este învinuită că a comis”, dar nu a constatat și descris fapta

criminală, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei,

forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii.

De asemenea, prima instanță a admis o eroare la aprecierea probelor. Aceasta

doar le-a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat separat

fiecare probă, inclusiv declarațiile inculpatei, a părții vătămate, a martorilor, probele

scrise, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar

toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării, inclusiv cu

circumstanțele de fapt și de drept incriminate inculpatei în rechizitoriu, nu a indicat

probele pe care și-a întemeiat concluziile și motivele pentru care a respins alte probe.

În continuarea aceleași idei, instanța de recurs a menționat că, instanța de apel

potrivit descriptivului deciziei contestate, nu a reacționat în modul prevăzut de lege

asupra erorilor de drept comise de instanța de fond, le-a repetat întocmai, nu a

desființat sentința, cu rejudecarea cauzei în raport cu circumstanțele de fapt și de drept

invocate în rechizitoriu, nu a constatat și descris fapta criminală, considerînd că a fost

dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele infracțiunii, nefiind clar în care a fost casată și menținută

sentința contestată.

De asemenea, instanța de apel la adoptarea deciziei și-a întemeiat concluziile pe

probe neverificate în ședința de judecată a instanței de apel și neconsemnate în

procesul-verbal, cum ar fi declarațiile inculpatei, procesul-verbal de consemnare a

plîngerii din 10.07.2012 și procesul-verbal de audiere a părții vătămate din

27.12.2012, nu a apreciat separat și în coroborare fiecare probă și nu a indicat probele

pe care și-a întemeiat concluziile și motivele pentru care a respins alte probe.

Instanța de apel la adoptarea deciziei a mai produs o eroare, raportînd în partea

descriptivă a deciziei adoptate, argumentarea privind calificarea acțiunilor inculpatei

în raport cu art. 190 Cod penal, apoi cu art. 190 alin. (2) Cod penal, ultima fiind

condamnată conform dispozitivului deciziei în baza art. 190 alin. (2) Cod penal.

Totodată, indicînd în încheierea din 16 octombrie 2014 că: „în partea motivatoare și

în partea dispozitivă a deciziei, cu referire la reîncadrarea juridică a faptelor

7

inculpatei Crăciun A. a se citi art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal al RM”, a formulat o

dispoziție cu caracter general, neraportată la textul și constatările concrete din actul

respectiv, deci una absolut neîntemeiată. Mai mult ca atît, în partea descriptivă a

încheierii instanța s-a referit atît la înlăturarea omisiunilor vădite, cît și l-a corectarea

erorilor materiale, însă aceste două aspecte nu au o esență de drept similară și se

soluționează în proceduri diferite, prevăzute la art. 249 și 250 Cod de procedură

penală.

În concluzie, instanța de recurs a notat faptul că, circumstanțele expuse atestă

că ambele instanțe nu au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat

hotărîri care nu cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, dispozitivul

deciziei instanței de apel fiind expus neclar, și că recursurile de pe rol sun întemeiate.

05 iunie 2015, a admis apelul avocatului Barbacar A. declarat în numele inculpatului,

sentința a fost casată și rejudecată cauza cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit

căreia inculpata Crăciun A. a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190

alin. (4) Cod penal, la 7 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis pentru femei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere și de

a exercita activități în domeniul financiar pe un termen de 2 ani.

instanța de apel a constatat că, inculpata Crăciun A. în perioada lunilor iunie 2011 –

decembrie 2011, aflîndu-se la domiciliul părții vătămate Postica E., amplasat în mun.

Chișinău, bd. Cuza –Vodă 18/2 ap. 47 cu care locuia la gazdă, acționînd în scopul

dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuzînd de încrederea

acordată, sub diferite pretexte, a dobîndit ilicit de la Postica E. bani în sumă de 34 000

lei și 1 550 euro, care în acea perioadă constituiau conform cursului oficial al BNM

suma de 25 032,50 lei, bani pe care i-a însușit, prin ce i-a cauzat acesteia o daună

materială considerabilă în sumă totală de 59 032,50 lei, ceea ce constituie proporții

mari.

Astfel, instanța de apel a indicat că, vinovăția inculpatei în săvîrșirea

infracțiunii incriminate prevăzute la art. 190 alin. (4) Cod penal, este demonstrată cu

certitudine prin probele administrate și cercetate, care aceasta le-a dat o nouă

apreciere.

Mai mult ca atît, instanța de apel a mai indicat că, concluzia privind vinovăția

inculpatei în săvîrșirea infracțiunii incriminate se bazează nemijlocit pe declarațiile

părții vătămate Postica E. date în cadrul cercetării judecătorești, care a declarat că,

bazîndu-se pe încrederea ce o avea în inculpată, i-a împrumutat bani în sumă de 34

000 lei și 1 550 euro, la cerința inculpatei. Suma împrumutată pînă la moment nu i-a

fost restituită, astfel fiindu-i cauzat un prejudiciu material.

8

Respectiv, instanța de apel a considerat că, a fost dovedită prezența scopului de

cupiditate în intenția inculpatei de a săvîrși infacțiunea, profitînd de încrederea și

bunăvoința părții vătămate.

De asemenea, instanța a menționat că, inculpata prin comportamentul incorect,

bazat pe înșelăciune și abuz de încredere, a exercitat o influențare psihică asupra

conștiinței și voinței victimei, deposedînd-o de bani, în proporții mari. Astfel, ea a

prezentat vădit fals realitatea, a exploatat conștient raporturile de încredere care s-au

stabilit între ea și victimă, a ascuns faptele și împrejurările reale ale cazului, a căror

necunoaștere au determinat eroarea victimei privind legalitatea transmiterii banilor

către ea, după primirea banilor s-a eschivat în mod intenționat să îi restituie.

În atare circumstanțe, la examinarea cauzei nu au fost constate de către instanța

de apel raporturi juridice civile, după cum susține partea apărării, dar acțiunile

inculpatei fiind corect încadrate în infracțiune prevăzută de legea penală.

Soluționînd chestiunea cu privire la stabilirea pedepsei penale inculpatei,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 61 și 75 Cod penal, luînd în

considerație, că inculpata pentru prima dată este trasă la răspundere penală, se

caracterizează pozitiv, a restituit o parte din prejudiciul cauzat părții vătămate, precum

și gradul prejudiciabil al infracțiunii. Respectiv, urmărind realizarea scopului pedepsei

penale, instanța de apel a considerat oportun aplicarea pedepsei cu închisoarea, în

limita prevăzută la sancțiunea art. 190 alin. (4) Cod penal, precum și privarea de

dreptul de a ocupa funcții de răspundere și de a exercita activități în domeniul

financiar. Drept urmare, nu au fost stabilite de către instanța de apel temeiuri pentru

aplicarea unei pedepse mai blînde decît cea prevăzut de sancțiunea art. 190 alin. (4)

Cod penal.

Referitor la pretențiile înaintate de către avocatul inculpatei în latura civilă a

sentinței, instanța de apel a menționat că se consideră dovedită mărimea pagubei

materiale solicitată de către partea vătămată în sumă de 59 032,50 lei. Această sumă

este constituită din prejudiciul material produs prin infracțiune în sumă de 34 559 lei,

diferența neachitată benevol, care valorează 24 473, 50 lei, precum și suma 9 138 ce

reprezintă cheltuielile de judecată.

Totodată, instanța de apel a stabilit și mărimea prejudiciului moral ce urmează a

fi încasat de la inculpată în beneficiul părții vătămate, în sumă de 5 000 lei.

Cît privește la motivele invocate de avocatul inculpatei în cererea de apel, prin

care solicită încetarea urmăririi penale în privința inculpatei Crăciun A. din motivul

lipsei faptului infracțiunii, instanța de apel le-a considerat nefondate, din

considerentele că această cerere a fost soluționată prin ordonanța procurorului, fiind

respinsă ca nefondată.

Reieșind din circumstanțele reținute de către instanța de apel, aceasta a ajuns la

concluzia de a admite apelul declarat de către avocatul inculpatei.

9

numele inculpatei a atacat decizia adoptată cu recurs ordinar, solicitînd casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia inculpata să

fie achitata de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal.

În motivarea recursului declarat, avocatul susține că, acțiunile inculpatei au fost

greșit încadrate în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, deoarece inculpata a comunicat că

nu are careva datorii față de partea vătămată Postica E.

În susținerea poziției sale recurentul indică că, instanța de apel nu a supus

verificării probele prezentate în sprijinul apărării, făcînd trimitere unilateral la

declarațiile părții vătămate, fără ca acestea să fie supuse unei analize minuțioase în

coroborare cu alte probe.

Instanța de apel a pus la baza condamnării înregistrările telefonice efectuate

între Postica E. și fratele inculpatei Buțcu S., care nu au fost examinate și audiate în

cadrul ședinței de judecată. Respectiv proba menționată nu poate fi pusă la baza

sentinței, deoarece nu au fost administrate în strictă conformitate cu Legea procesual

penală.

La fel, instanța de apel la calificarea acțiunilor inculpatei Crăciun A. și la

examinarea acțiunii civile nu a delimitat care sume de bani ar fi fost împrumutate

nemijlocit de la Postica E. și care de la Postica V.

În contextul dat, recurentul face referire la prevederile art. 8 Cod de procedură

penală, care statuează că concluziile despre vinovăția persoanei nu pot fi întemeiate pe

presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii, care nu pot fi înlăturate se

interpretează în favoarea învinuitei.

Mai mult ca atît, instanțele de apel la judecarea cauzei au admis o eroare care a

fost efectuată de către organul de urmărire penală.

În susținerea ideii date, recurentul menționează că ordonanța de recunoaștere în

calitate de bănuit, procesul verbal de audiere a bănuitului și ordonanța de punere sub

învinuire sunt ilegale și nule de drept, deoarece la întocmirea acestor acte procesuale,

procurorul a omis termenul prevăzut expres de legea penală, și anume de art. 282 alin.

(1) Cod de procedură penală.

Recurentul conchide că, instanțele de fond greșit au emis o sentință de

condamnare în privința inculpatei Crăciun A., deoarece în acțiunile nu se întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod de

procedură penală.

În drept, recurentul își întemeiază recursul ordinar declarat pe prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6), 8), 11) și 12) Cod de procedură penală.

penală, acuzatorul de stat a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului

declarat de către avocatul Barbacar A. în numele inculpatulei Crăciun A., menționînd

10

că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece criticele recurentului nu au fost

argumentate conform exigenților stipulate de art. 427 din Codul de procedură penală.

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu și în baza

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia

în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din conținutul recursului declarat de avocatul Barbacar A. în numele inculpatei

se constată că, recurentul invocă ca temei de drept pct. 6) și 8) din alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală, pct. 6) stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în

cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Pct. 8)

reglementează situația cînd hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, dacă nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

De asemenea, recurentul mai invocă ca temei de drept și pct. 11) și 12) din alin.

(1) al art. 427 Cod de procedură penală, pct. 11) statuează că, persoana condamnată a

fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeași faptă sau există o cauză de

înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege

sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit

împăcarea părților în cazul prevăzut de lege, iar pct. 12) indică că, faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

Însă, în esență recurentul critică condamnarea lui Crăciun A. în baza art. 190

alin. (4) Cod penal, dat fiind că instanțele de fond eronat au reținut în sarcina acesteia

elementele constitutive ale acestei infracțiuni, iar probatoriul administrat și cercetat în

cauză nu demonstrează indubitabil vinovăția ultimului, mai mult ca atît prima instanță

în motivarea soluției adoptate a pus la baza condamnării lui Crăciun A. mai multe

probe care poartă un caracter pur declarativ și între care există divergențe.

Recurentul mai indică că, instanțele de fond nu au ținut cont de eroarea

procesuală, care a fost comisă de către organele urmărire penală la etapa urmăririi

penale, drept urmare au adoptat hotărîri ilegale.

11

Reieșind din cele menționate de către recurent, instanța de recurs se va expuse

punctat asupra fiecărui argument invocat de către recurent în cererea de recurs.

Referitor la argumentul avocatului inculpatei privind presupusa încălcare a

prevederilor art. 63 Cod de procedură penală de către organele de urmărire penală,

instanța de recurs menționează că, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat,

deoarece instanțele de fond analizînd materialele cauzei penale și raportîndu-le la

normele procesuale, au ajuns la concluzia că acțiunile organului de urmărire penală

sunt corecte și legale.

Or, în vederea acestei statuări, Colegiul penal indică următoarele acte

procedurale care confirmă legalitatea punerii sub învinuire a inculpatei Crăciun A.

Astfel, inculpata Crăciun A. a fost recunoscută în calitate de bănuit prin

ordonanța din 09 ianuarie 2013 (Vol. I, f.d. 98), iar ordonanța de punere sub învinuire

a fost emisă la 09 aprilie 2013 (Vol. I, f.d. 115), cu respectarea prevederilor art. 63

Cod de procedură penală și art. 281 Cod de procedură penală.

Ordonanța de punere sub învinuire emisă la 09 aprilie 2013, i s-a adus la

cunoștință inculpatei Crăciun A. la 12 aprilie 2013 în prezența apărătorului Barbacar

A., fiindu-i explicate drepturile și obligațiile procesuale (Vol. I, f.d. 115-116).

Potrivit prevederilor art. 282 alin. (1) Cod de procedură penală, înaintarea

acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezența avocatului în decurs de

48 de ore din momentul emiterii ordonanței de punere sub învinuire, fapt care a fost

efectuat de către organul de urmărire penală.

Prin urmare, instanța de recurs ajunge la concluzia că, înaintarea învinuirii

inculpatei a fost efectuată în strictă conformitate cu prevederile procesual penale

punctate mai sus. Mai mult ca atît, a fost constat de instanța de apel și acceptat de

instanța de recurs, faptul că, la etapa urmăririi penale, inculpatei i s-au respectat

drepturile și obligațiile prevăzute la art. 63 alin. (2) Cod de procedură penală, adică

învinuirea a fost înaintată cu respectarea termenului 3 luni, expres indicat în

dispozițiile normei enunțate mai sus. Drept urmare argumentele părții apărării

invocate în acest sens, urmează a fi respinse de către instanța de recurs ca fiind

neîntemeiate și declarative.

Colegiul penal, nu reține ca fiind întemeiat argumentul invocat de recurent,

precum că, procesul verbal de examinare a CD cu înregistrările convorbirilor

telefonice (Vol. I, f.d. 51) a fost pus la baza hotărîrii de condamnare fără ca această

probă să fie administrată în strictă conformitate cu prevederile Codului de procedură

penală, din următoarele considerente:

În cadrul acțiunii de interogare a părții vătămate Postica E. din 12 martie 2013,

de către ultima a fost prezentat CD-ul pe care erau înregistrate convorbirile telefonice

dintre partea vătămată și inculpată, care au legătură cu învinuirea ce i se înaintează

inculpatei Crăciun A.. Acest CD a fost ridicat, examinat și recunoscut drept corp

12

delict cu anexarea la cauza penală în conformitate cu prevederile Codului de

procedură penală (Vol. I, f.d. 48-56).

În continuarea aceleași idei, instanța de recurs mai menționează că, proba dată a

fost verificată de către instanța de apel în cadrul ședinței de judecată din 29 mai 2015

(Vol II, f.d. 98), conducîndu-se de prevederile art. 414 alin. (2) Cod de procedură

penală, care statuează că, la judecarea apelului, instanța de apel verifică declarațiile și

probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată,

cu consemnarea în procesul-verbal.

Mai mult ca atît, Colegiul penal accentuează că, pe cauza penală dată au fost

administrate și alte probe suficiente, care demonstrează vinovăția inculpatei Crăciun

A. în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal.

Cît privește următorul argument invocat de recurent precum că, instanțele de

fond au dat o apreciere greșită probelor administrate pe cauza dată și greșit au ajuns la

concluzia privind vinovăția inculpatei în săvîșirea infracțiunii incriminate, instanța de

recurs îl reține ca fiind neîntemeiat, din motiv că un asemenea temei nu este prevăzut

de lege pentru a judeca cauza în ordine de recurs, iar procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, ce este stabilită doar de către instanțele de

fond.

Colegiul penal, nu reține nici argumentul apărării precum că, acțiunile inculpatei

nu au fost încadrate juridic corect, menționînd că, situația de fapt a fost stabilită de

prima instanță, ulterior fiind menținută și de instanța de apel, în urma analizei

coroborate a întregului ansamblu probator administrat și ca urmare corect au fost

încadrate în drept acțiunile inculpatei în temeiul art. 190 alin. (4) Cod penal, fiind

stabilită o corectă determinare și constatare juridică a corespunderii exacte între

semnele faptei prejudiciabile săvîrșită de inculpată și semnele componenței de

infracțiune prevăzute de articolul nominalizat.

Referindu-se la acțiunea civilă, instanța de recurs consideră întemeiate

aprecierile instanței de apel, menționînd că inculpata a restituit benevol părții

vătămate o parte din prejudiciul cauzat prin infracțiune, în mărime de 34 559 lei,

astfel instanța de apel a dispus încasarea de la inculpată a sumei de bani neachitată

benevol din valoarea totală a prejudiciului material cauzat, în mărime de 24 473,50

lei. Totodată, instanța de apel a stabilit corect mărimea prejudiciului moral cauzat

părții vătămate, dispunînd încasarea sumei de 5 000 lei, cu titlul de prejudiciu moral.

Recurentul mai invocă în cererea de recurs și argumentul precum că, instanța de

apel la judecarea apelului nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

cererea de apel.

Asupra acestui fapt, Colegiul penal indică că, instanța de apel a dat răspuns la

toate argumentele invocate de apelant, specificînd motivele pe care și-a întemeiat

soluția adoptată, prin urmare afirmațiile recurentului enunțate în acest sens, instanța

de recurs le consideră ca fiind vădit neîntemeiate.

13

Așadar, Colegiul penal consideră că temeiurile pentru recurs invocate de

recurent nu sunt incidente în prezenta cauză, iar instanța ierarhic inferioară și-a

motivat just soluția adoptată.

În concluzie, Colegiul penal conchide că, considerentele menționate se raliază

celor constatate de instanța de fond și de apel privitor la situația de fapt și de drept

reținută în cauză și privitor la stabilirea vinovăției inculpatei, pe baza unei juste

aprecieri a probelor administrate în cauză, dînd faptelor comise de acesta o încadrare

juridică corectă.

Hotărîrea atacată este legală și întemeiată, fiind adoptată în corespundere cu

prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală și din

atare considerente, recursul ordinar declarat de recurent este inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Barbacar Anatolie în

numele inculpatei Crăciun Alina împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 05 iunie 2015, în cauza penală privind-o pe Crăciun Alina Filip, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 11 decembrie 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

14