1ra-1262/2015 — art. 186 al.2, 187 al.2 CP

1ra-1262/2015 — art. 186 al.2, 187 al.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1262/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Ghenadie Nicolaev și Petru Moraru,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Oleg Popov, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2015, în cauza

penală în privința lui

Țigănașu Anatolie Gheorghi, născut la 16.05.1969,

originar și domiciliat în r-nul Hîncești, sat. Negrea.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la amendă în mărime de 400 unități

convenționale, ceea ce constituie 8000 lei.

Prin aceeași sentință, Țigănașu Anatolie a fost achitat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, din motiv că fapta acestuia nu constituie

infracțiune.

Anatolie în perioada lunii decembrie 2012 - ianuarie 2013, data precisă nefiind stabilită

de organul de urmărire penală, cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane, pe ascuns,

a sustras de la cota de teren agricol din satul Negrea, r-nul Hîncești, cotă ce aparține lui

Nazaru Ion, 220 pari din beton armat, costul unui par fiind de 50 lei, cauzîndu-i astfel

părții vătămate o daună materială considerabilă în sumă de 11000 lei.

Tot el, a fost învinuit de către organul de urmărire penală, pentru faptul că în

perioada lunii decembrie 2013 – ianuarie 2014, data și luna exactă nu a fost stabilită, în

sat. Negrea, r-nul Hîncești, cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane, a sustras în

mod deschis, în prezența lui Pînzari Maria, de la fîntîna publică din localitate, două țevi

metalice, ce aparțin lui Nazaru Ion, cauzîndu-i ultimului daune în proporții

considerabile, în sumă totală de 2000 lei.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat

în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 2 ani închisoare cu executarea pedepsei în

1

penitenciar de tip semiînchis, în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal la 5 ani închisoare

cu amendă în mărime de 500 unități convenționale, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul

parțial al pedepselor numite, lui Țigănașu Anatolie să-i fie stabilită pedeapsa definitivă

de 5 ani și 3 luni închisoare cu amendă în mărime de 500 unități convenționale, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului a invocat:

- vinovăția inculpatului a fost dovedită prin declarațiile martorilor Pîntea M. și

Nazaru C., cărora instanța le-a dat o apreciere eronată, că declarațiile martorului Mangîr

Șt. urmau a fi apreciate critic, deoarece sunt contradictorii cu cele de la urmărirea penală;

- instanța nu a ținut cont că au fost prezentate probe suficiente pentru condamnarea

inculpatului, însă s-a bazat pe argumentele părții apărării care nu și-au găsit confirmare;

- sentința este ilegală, întrucît probele care au fost administrate în cadrul urmăririi

penale și cercetării judecătorești nu au fost combătute cu alte probe.

3.1. Avocatul Elena Țigănașu în numele inculpatului a atacat cu apel sentința,

solicitînd casarea acesteia, în partea condamnării, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin

care Țigănașu Anatolie să fie achitat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, deoarece

fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

În motivarea apelului a indicat că, probele administrate la dosar nu sunt pertinente,

contravin în esența lor și nu pot servi ca temei pentru pronunțarea unei sentințe de

condamnare.

Partea vătămată a fost în dificultate de a relata consecvent, adecvat circumstanțele

cazului din motivul lipsei de certitudine. Astfel, din declarațiile părții vătămate Nazaru

I., care au fost date atît în cadrul urmăririi penale cît și în instanța de judecată nu indică

direct că ar fi văzut personal ca inculpatul să-i fi sustras pilonii din cota de vie și nici

acasă la el nu a văzut pilonii, aflînd din spusele consătenilor despre sustragere și nu a

putut da numele de familie acestor consăteni.

Instanța a apreciat incorect scopul și motivele faptei lui Țigănașu A.,

încriminîndu-i o faptă prejudiciabilă care nu a avut loc, fapta nefiind săvîrșită de

inculpat.

Comiterea de către inculpat a acestei infracțiuni nu are suport legal și probant și

inculpatul urma a fi achitat, or organul de urmărire penală nu a identificat cine sunt

persoanele din sat, care au spus că Țigănașu A. a sustras pilonii din cota de viță de vie.

Partea acuzării nu a prezentat probe care ar demonstra vinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, iar sentința fiind

bazată doar pe declarațiile părții vătămate.

Martorii audiați în cadrul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești nu

au confirmat faptul că inculpatul a săvîrșit infracțiunea imputată.

pronunțată integral la 22 iunie 2015, apelul procurorului a fost respins, ca nefondat și

admis apelul avocatului, casată parțial sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă

hotărîre, prin care Țigănașu Anatolie a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, din motivul că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

În rest, sentința a fost menținută.

2

4.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a conchis că, instanța de fond

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just ajungînd la concluzia privind

achitarea inculpatului în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, că probele administrate

la dosar corect au fost apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, acuzarea nu a prezentat probe pertinente și concludente în susținerea învinuirii,

or, în ședința de judecată nu a fost dovedit faptul că inculpatul ar fi sustras deschis

bunurile altei persoane.

În acest sens, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatului în baza art. 187

alin. (2) lit. f) Cod penal nu s-a dovedit prin declarațiile părții vătămate Nazaru I., ale

martorilor Vlas A., Obleac E., Dîru Gr., Taboră I., Mangîr Șt., Donică P., Nazaru C.,

Pîntea M. și Mangîr I.

În rezultatul examinării cauzei, învinuirea înaintată nu și-a găsit confirmarea,

probele administrate și apreciate dovedesc nevinovăția inculpatului în cele imputate,

învinuirea s-a bazat pe faptul că inculpatul ilegal a schimbat țevile de la fîntîna din

localitate, iar partea vătămată pe parcursul judecării cauzei a indicat că nu a văzut cînd

inculpatul a luat țevile și nici nu are vreo pretenție în acest sens.

Din declarațiile inculpatului și a părții vătămate, a martorilor, instanța nu a putut

reține că inculpatul a acționat în scop de sustragere, inclusiv deschisă și instanța nu a

stabilit careva elemente de fapt, care ar servi la constatarea circumstanțelor, ce ar

justifica fapta constatată de instanță sau imputată de acuzator.

4.2. Instanța de apel a reținut, că de către organul de urmărire penală inculpatul a

fost învinuit pentru faptul, că în perioada lunii decembrie 2012 – ianuarie 2013, data

precisă nefiind stabilită de organul de urmărire penală, cu scopul sustragerii bunurilor

altei persoane, pe ascuns, a sustras de la cota de teren agricol din satul Negrea, r-nul

Hîncești, cotă ce aparține lui Nazaru Ion, 220 pari din beton armat, costul unui par fiind

de 50 lei, cauzîndu-i astfel părții vătămate o daună materială considerabilă în sumă de

11000 lei.

Instanța a concluzionat că, faptele incriminate inculpatului prin rechizitoriu, nu

și-au găsit confirmare la judecarea cauzei în instanța de apel, astfel, instanța de fond, a

dat o apreciere greșită probelor administrate în sensul art. 100 alin. (4), 101 Cod de

procedură penală ajungînd la concluzia greșită cu privire la condamnarea inculpatului în

baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, fapt ce a dus la condamnarea ilegală și

neîntemeiată a lui.

În acest sens, instanța de apel a conchis că probatoriul administrat în cauză și

verificat în ședința de judecată, nu confirmă vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii, și anume prin declarațiile părții vătămate Nazaru Ion, din care rezultă că

despre sustragerea parilor din beton armat a aflat din spusele consătenilor, însă, nu a

putut da numele de familie ale acestor consăteni, inclusiv în cadrul instanței de apel.

Organul de urmărire penală nu a identificat cine sunt persoanele din sat, care i-au

spus părții vătămate că inculpatul ar fi sustras pilonii din cota de viță de vie.

La pronunțarea sentinței, instanța nu a apreciat faptul că cele declarate de către

partea vătămată n-au fost susținute de către martorii Vlas A. și Obleac E., care au

declarat că nu au văzut ca inculpatul să fi furat pari din beton armat de la Nazaru Ion.

Cu referire la declarațiile martorului Dîru Gr., instanța a conchis că de către prima

instanță acestora li sa dat o interpretare subiectivă, ce nu corespunde realității, deoarece

3

în procesul-verbal de audiere a martorului menționat în ședința de judecată au fost

consemnate cu totul alte declarații decît cele indicate în sentință.

Colegiul a menționat că, o acuzație de săvîrșire a infracțiunii de furt nu poate fi

formulată pe bază de presupuneri, fiind de principiu că dovedirea existenței sau

inexistenței unei infracțiuni și a vinovăției constituie obligația a organelor de urmărire

penală. Or, în speță, nici un martor nu au susținut că inculpatul ar fi săvîrșit o infracțiune,

probele administrate și apreciate în instanță nu confirmă acuzația înaintată inculpatului.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care solicită casarea parțială

a acesteia în partea achitării pe art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, cu menținerea sentinței în partea

condamnării pe art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

În motivarea recursului se indică că, instanțele de judecată nu au apreciat probele

prezentate de acuzare, care demonstrează vinovăția inculpatului, nu s-a ținut cont de

depozițiile părții vătămate, ale martorilor și documentelor din dosar, că probele nu au

fost apreciate conform art. 101 Cod de procedură penală, că instanța de apel nu a acordat

deplină eficiență prevederilor art. 414 Cod de procedură penală. Instanțele judecătorești

reținînd că fapta inculpatului constituie contravenție de samavolnicie, urmau să înceteze

procesul penal pe episodul de sustragere a țevilor de la fîntînă, cu tragere la răspundere

contravențională.

materialele cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit prevederilor alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să

judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Raportînd aceste prevederi la speța examinată, Colegiul reține că recursul este

depus de procuror în defavoarea persoanei achitate Țigănașu Anatolie și ca temei se

invocă pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, precum că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii.

Colegiul penal constată, că aceste temeiuri pe care s-a bazat autorul recursului, nu

și-au găsit confirmare în cauza dată întru casarea deciziei recurate, deoarece din textul

deciziei se observă, că instanța a analizat obiectiv probele administrate, și-a motivat

soluția adoptată și conținutul deciziei corespunde prevederilor art. 414, 417 Cod de

procedură penală.

În conformitate cu prevederile art. 389 alin. (1) Cod de procedură penală, sentința

de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate în instanța de judecată.

Din textul recursului se evidențiază că recurentul critică aprecierea probelor,

astfel, instanța de apel, la soluționarea cauzei, a ținut cont de prevederile art. 99-101 Cod

de procedură penală, a cercetat probele prezentate de părți sub toate aspectele,

verificîndu-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și

4

veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și, întemeiat a fost

achitat Țigănașu Anatolie de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d)

Cod penal, cu menținerea achitării pe art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal.

Rejudecînd cauza, instanța de apel a stabilit că învinuirea nu a prezentat probe

pertinente și concludente, care în ansamblu cu circumstanțele cauzei ar dovedi vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate.

Potrivit prevederilor art. 394 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța de apel a

făcut o analiză amplă a probelor, argumentînd detaliat respingerea probelor care au fost

administrate în suportul învinuirii aduse inculpatului.

Astfel, toate probele prezentate au primit o apreciere justă, concluziile făcute de

instanța de apel rezultă din materialul factologic acumulat la prezenta cauză.

Opinia procurorului expusă în recurs precum că instanța de apel eronat a apreciat

declarațiile părții vătămate Nazaru I., ale martorilor Vlas A., Obleac E., Dîru Gr., Taboră

I., Mangîr Șt., Pîntea M., cît și alte probe administrate la dosar, nu poate fi temei de

casare a soluției instanței de apel.

Colegiul menționează că, argumentele recurentului cu privire la aprecierea

unilaterală a probelor, nu au nici un suport legal, fiindcă potrivit prevederilor art. 8 alin.

(3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea învinuirii

care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea inculpatului.

Cu referire la argumentele invocate la pct. 5 al prezentei decizii, prin care se

susține că inculpatul se face vinovat de săvîrșirea infracțiunilor, Colegiul le consideră

declarative și neîntemeiate, acestea au format obiect de discuție la judecarea cauzei în

instanța de apel, instanța și-a motivat soluția privind nevinovăția inculpatului expusă la

pct. 4.1., 4.2. din decizie, soluție, care este susținută și de instanța de recurs, și a cărei

reluare nu se mai impune.

Colegiul penal relevă, că este neîntemeiat argumentul recurentului că instanța de

apel și-a bazat concluziile pe aceleași probe cercetate de prima instanță, deoarece potrivit

procesului-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel (f.d. 191-202) și lecturînd

textul deciziei adoptate în cauză, rezultă că instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe

probele cercetate în ședința de judecată a instanței de apel, acestea fiind date citirii în

ședința de judecată și reflectate în procesul-verbal, fiind audiați inculpatul, partea

vătămată și martorii Vlas A. și Obleac E.

De asemenea, este neîntemeiat argumentul recurentului, precum că instanțele

judecătorești urmau să înceteze procesul penal pe episodul de sustragere a țevilor de la

fîntîna publică din localitate, întrucît au reținut că fapta inculpatului constituie

samavolnice sancționată contravențional, deoarece acțiunile inculpatului privind

ridicarea țevilor de la fîntîna din localitate nu au fost arbitrare, ci coordonate cu primarul,

fapt confirmat de acesta și de martorii acuzării.

Pe această linie de idei, Colegiul penal relevă, că instanța de apel apreciind

probele a concluzionat privind necesitatea achitării inculpatului, luînd în considerație

totalitatea probelor întru susținerea învinuirii acestuia și care în totalitatea lor resping

temeinicia învinuirii aduse de partea acuzării.

În atare circumstanțe, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432

alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se impune soluția inadmisibilității recursului

înaintat în prezenta cauză, ca fiind vădit neîntemeiat.

5

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2015, în cauza penală în privința lui Țigănașu

Anatolie Gheorghi, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 09 decembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Ghenadie Nicolaev

Petru Moraru

6