1ra-689/15 — art. 196 alin 4 CP

1ra-689/15 — art. 196 alin 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-689/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și

Constantin Alerguș,

a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 15 mai 2014 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2014, declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, de partea vătămată

Druța Natalia Ivan și reprezentantul legal al părții vătămate Druța Andrei, Druța

Natalia Vitali și de avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatei

Olteanu Faina Andrei, născută la 15 iunie 1948,

originară mun. Chișinău și domiciliată mun. Chișinău, or.

Cricova, str. M. Basarab 9/1, ap. 24.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.05.2013 - 15.05.2014;

Instanța de apel: 28.05.- 23.12.2014;

Instanța de recurs: 19.05.- 27.10.2015.

A C O N S T A T A T :

Faina Olteanu a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, la 8 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis pentru femei și cu

privarea de dreptul de a exercita activitate comercială pe un termen de 5 ani.

Au fost admise parțial acțiunile civile fiind încasat de la inculpata Faina Olteanu

în beneficiul părții vătămate Natalia Druța prejudiciul material în sumă de 125800 lei

și în beneficiul părții vătămate Andrei Druța prejudiciul material în sumă de 111120

lei.

din zilele lunii iunie 2005, aflându-se în oficiul amplasat pe adresa str. M. Basarab,

mun. Chișinău, având intenția dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul perfectării actelor necesare pentru

vânzarea unui apartament cu trei odăi, amplasat pe adresa bd. Moscova 28, mun.

Chișinău lui N. Druța, a dobândit ilicit de la aceasta, bani în sumă de 10000 dolari

SUA, echivalentul a 125906 lei și după aceasta peste o perioadă de timp a început să

se eschiveze de la întâlnirea cu N. Druța și până în prezent nu i-a perfectat actele

1

necesare promise, apartamentul nu i-a transmis și nici banii nu i-a restituit, cauzându-i

părții vătămate N. Druța o daună materială considerabilă, în proporții deosebit de

mari.

Tot F. Olteanu, în una din zilele lunii noiembrie 2005, aflându-se lângă oficiul

său, amplasat pe adresa str. M. Basarab, mun. Chișinău, având intenția dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul

perfectării actelor necesare pentru vânzarea a două apartamente și anume un

apartament cu o odaie amplasat pe adresa str. Socoleni, mun. Chișinău și un alt

apartament cu două odăi, amplasat pe adresa str. Aerodromului, mun. Chișinău lui

A. Druța, a dobândit ilicit de la acesta, bani în sumă de 14000 dolari SUA,

echivalentul a 177 367,4 lei și ulterior în una din zilele lunii decembrie 2005, aflându-

se în biroul său amplasat pe adresa str. M. Basarab mun. Chișinău, sub același pretext,

a mai însușit de la A. Druța, prin intermediul lui N. Druța și T. Lucovici, bani în sumă

de 1000 dolari SUA, echivalentul a 12 835,9 lei și după aceasta, peste o perioadă de

timp a început să se eschiveze de la întâlnirea cu partea vătămată A. Druța și pînă în

prezent nu i-a perfectat actele necesare promise, apartamentele nu i-a transmis și nici

banii nu i-a restituit, cauzându-i părții vătămate o daună materială considerabilă în

sumă totală de 190 203, 3 lei.

Prin acțiunile sale infracționale F. Olteanu a cauzat părților vătămate o daună

materială în sumă totală de 316 109,30 lei.

în latura stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin

care F. Olteanu să fie condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 12 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis pentru femei și cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții ce țin de gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de

5 ani.

În motivarea apelului, apelantul a invocat, că prima instanță condamnând

inculpata F. Olteanu de săvîrșirea infracțiunii incriminate, nu a luat în considerație

criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 75 Cod penal,

precum: gravitatea infracțiunii săvîrșite și anume că a fost săvîrșită o infracțiune

deosebit de gravă, inculpata nu a recunoscut vina și nu a restituit integral prejudiciul

material, fiindu-i stabilită o pedeapsă prea blîndă.

Totodată, apelantul a specificat, că prima instanță a comis o eroare la stabilirea

categoriei penitenciarului, contrar prevederilor art. 72 alin. (6) Cod penal și art. 216

alin. (3) Cod de executare, stabilind inculpatei executarea pedepsei în „penitenciar de

tip închis” deși urma să stabilească executarea pedepsei în „penitenciar de tip închis

pentru femei”.

3.1. Părțile vătămate N. Druța și A. Druța, la fel au contestat cu apel sentința

solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care

acțiunea civilă să fie admisă în cuantumul solicitat, invocînd, că nu sunt de acord cu

sumele încasate din contul inculpatei, totodată au solicitat aplicarea în privința

inculpatei F. Olteanu a unei pedepse mai aspre, de 12 ani închisoare.

3.2. Avocatul A. Pelevaniuc în numele inculpatei, a contestat cu apel sentința,

solicitînd casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de achitare din motiv că în

acțiunile inculpatei F. Olteanu lipsesc semnele constitutive ale infracțiunii, motivând

2

că: prima instanță neîntemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatei, precum că toți

banii primiți de la părțile vătămate i-a transmis unei persoane pe nume O. Lîs, care la

rândul său urma să-i transmită unui prieten de la bancă, calificând declarațiile date

drept o încercare de a se eschiva de la răspunderea penală; inculpata F. Olteanu nu a

luat recipisă de la O. Lîs pentru banii transmiși, deoarece era încrezută că aceasta este

responsabilă și își va executa obligațiile asumate; închirierea apartamentelor de către

inculpata F. Olteanu pentru traiul lui N. Druța și A. Druța nicidecum nu demonstrează

intenția inculpatei de a însuși banii, dar numai responsabilitatea și buna credință a

acesteia; anume N. Druța, s-a adresat către F. Olteanu cu inițiativa de a procura un

apartament, și de mai multe ori a rugat-o să afle dacă propunerea expusă anterior mai

este valabilă; lipsa intenției însușirii banilor de către inculpată se confirmă și prin

declarațiile martorilor L. Ciuprunov, T. Lucovici, care fiind audiați în ședința de

judecată au declarat, că tot în perioada sus menționată au participat la oferta dată, însă,

văzând, că după expirarea a șase luni de zile, condițiile nu au fost îndeplinite, au

solicitat restituirea sumelor, care au și fost restituite și careva pretenții față de

inculpată, L. Ciuprunov și T. Lucovici nu au; F. Olteanu nu s-a ascuns de părțile

vătămate și de la restituirea datoriei, acest fapt se confirmă prin recipisa, pe care

F. Olteanu a eliberat-o părților vătămate peste perioada de 7 ani; inculpata

F. Olteanu nu a negat responsabilitatea sa față de părțile vătămate, achitând o perioadă

îndelungată chiria pentru apartamentele lui N. Druța și A. Druța; inculpata are vârsta

înaintată, studii superioare, niciodată nu a fost trasă la răspundere penală; latura

subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin vinovăție în forma intenției

directe, dat fiind faptul, că făptuitorul acționează în mod fraudulos în scopul

dobândirii, pentru sine sau pentru altul, a unei valori materiale străine, în sensul dat

acțiunile lui F. Olteanu nu pot fi calificate ca escrocherie, deoarece aceasta nu a

urmărit scopul sustragerii banilor sus indicați, dar din contra având responsabilitatea

față de N. Druța și A. Druța, nu s-a eschivat de la executarea angajamentului asumat,

neavînd banii necesari pentru restituirea sumei de 25 000 de dolari SUA, a hotărât să-i

achite treptat, achitând lunar chiria apartamentelor pentru A. Druța și N. Druța;

totodată în perioada examinării cauzei de către prima instanță, inculpata F. Olteanu a

achitat reprezentantului părții vătămate A. Druța – N. Druța suma de 65000 lei și nu a

refuzat achitarea în continuare părților vătămate a sumei restante.

23 decembrie 2014, a fost respins apelul procurorului și admise apelurile avocatului

A. Pelevaniuc în numele inculpatei F. Olteanu și al părților vătămate N. Druța și

A. Druța, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre prin care inculpata F. Olteanu a

fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, la 3 ani

închisoare, iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat cu stabilirea unui termen de probă de 2 ani

A fost admisă acțiunea civilă, fiind încasată din contul inculpatei F. Olteanu în

beneficiul părților vătămate A. Druța și N. Druța suma de 10000 lei pentru fiecare, cu

titlu de prejudiciu moral și suma de 1500 lei pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În rest sentința a fost menținută fără modificări.

3

4.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt, că

Faina Olteanu, în una din zilele lunii iunie 2005, aflându-se în oficiul amplasat pe

str. M. Basarab, mun. Chișinău, cunoscând despre faptul că cunoscuta ei O. Lîs, are

posibilitate prin intermediul unui prieten, care activa la bancă, să obțină de la acea

bancă, cu preț redus trei apartamente, a primit de la părțile vătămate N. Druța, 10000

dolari SUA, echivalentul a 125906 lei, iar de la A. Druța, 14000 dolari SUA,

echivalentul a 177367,40 lei, iar ulterior încă 1000 dolari SUA, echivalentul a

12835,90 lei, pe care i-a transmis lui O. Lîs, fără a lua de la aceasta careva recipise,

astfel cauzând prin abuz de încredere părților vătămate un prejudiciu material în

proporții deosebit de mari în sumă totală de 316109,30 lei.

Astfel, instanța de apel a considerat, că prima instanță la emiterea sentinței

eronat a interpretat legislația penală în vigoare, deoarece cauzarea de daune materiale

proprietarului, în cazul dat s-a realizat în lipsa semnelor însușirii averii.

Atât în cadrul urmăririi penale cât și în ședința de judecată F. Olteanu a

recunoscut faptul primirii banilor în sumă de 25000 dolari SUA de la N. Druța și

A. Druța, dar a declarat, că nu a avut scopul însușirii banilor menționați, deoarece

toată suma primită i-a transmis-o imediat lui O. Lîs, care și-a asumat angajamentul de

a înstrăina trei apartamente la un preț redus prin intermediul prietenului său apropiat,

care la moment activa la bancă.

Având încredere mare în cunoscuta sa O. Lîs, ea a transmis acesteia banii

primiți de la N. Druța și A. Druța fără nici o recipisă, însă O. Lîs nu a îndeplinit

obligațiunile sale asumate și peste o perioadă de timp s-a ascuns, iar banii nu i-a

restituit.

Totodată, inculpata F. Olteanu a declarat, că simțind responsabilitatea și având

obligațiuni față de cetățenii A. Druța și N. Druța, ea a hotărât, că până la stabilirea

locului aflării cet. O. Lîs, va achita suma de bani necesară pentru a închiria

apartamentele pentru N. Druța și A. Druța.

Despre decesul cet. O. Lîs a aflat numai în anul 2012. Inculpata F. Olteanu a

concretizat că în total a achitat chiria apartamentului pentru N. Druța în sumă de 70

500 lei, achitând 2 350 lei lunar.

Pentru A. Druța a achitat lunar câte 100 de euro, iar în total – suma de 5400

euro.

Acest fapt a fost confirmat în ședința de judecată și de către partea vătămată

N. Druța și reprezentantul părții vătămate A. Druța – N. Druța.

Inculpata F. Olteanu a comunicat instanței de judecată, că nu a luat recipisa de

la O. Lîs pentru banii primiți din cauza că a avut încredere mare în ea, fiind încrezută

că aceasta este foarte responsabilă. Totodată și părțile vătămate, transmițând banii

F. Olteanu, la rândul lor tot nu au cerut eliberarea recipiselor.

Ulterior, peste o perioadă îndelungată, la solicitarea N. Druța și A. Druța a

eliberat acestora recipisă care confirmă primirea de la ei a sumei de 25000 dolari

SUA, din care nici nu a exclus suma achitată pentru închirierea apartamentelor părților

vătămate.

În aceste împrejurări, instanța de apel a conchis că atît organul de urmărire

penală, cît și prima instanță neîntemeiat au concluzionat necesitatea încadrării juridice

a acțiunilor inculpatei F. Olteanu în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, motivând, că

4

„inculpata F. Olteanu inițial nu a avut intenția de a-și onora obligațiile asumate ..., și

că ulterior în scopul camuflării intențiilor sale de profit, ultima a transmis

reprezentantului părții vătămate N. Druța un apartament amplasat pe str. B. Voevod,

nr. 4, declarând că îl transmite în proprietate ultimei, iar inculpata F. Olteanu doar îl

închiria, fapt dovedit și prin declarațiile inculpatei, „Părților vătămate la instalarea în

apartamentul amplasat pe str. B. Voievod le-a spus că acest apartament poate fi a lor,

în realitate ea doar închiria acest apartament.”

Închirierea apartamentelor de către inculpata F. Olteanu pentru traiul lui

N. Druța și A. Druța nicidecum nu demonstrează intenția inițială a inculpatei de a

însuși banii, ci numai responsabilitatea și buna credință a acesteia.

Inculpata F. Olteanu le-a spus părților vătămate, că acest apartament poate va fi

a lor, deoarece stăpâna acestui apartament demult locuiește peste hotarele R. Moldova

și, într-un moment a dorit să-l vândă, astfel în cazul dat ea urma să-l procure pentru A.

Druța.

Astfel, instanța de apel a conchis, că potrivit legii penale, temeiul juridic al

răspunderii penale în conformitate cu art. 51 alin. (1) Cod penal, constituie

componența infracțiunii prin care se stabilește gradul de prejudiciabilitate a

infracțiunii.

Conform art. 15 Cod penal, anume semnele ce caracterizează elementele

infracțiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă determină gradul

prejudiciabil al infracțiunii.

Latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin vinovăție în

forma intenției directe, dat fiind faptul că făptuitorul acționează în mod fraudulos în

scopul dobândirii, pentru sine sau pentru altul, a unei valori materiale străine.

Potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28.06.2004

„Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”,

primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca

escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire

asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute

angajamentul asumat, pe când după cum rezultă din materialele cauzei, inculpata

F. Olteanu primind banii de la părțile vătămate i-a transmis lui O. Lîs, în care era

încrezută și că ultima la rîndul său, cu ajutorul persoanei de la bancă vor obține

apartamentele la un preț mai redus.

Cât privește afirmațiile apărării precum că inculpata F. Olteanu urmează a fi

achitată, instanța de apel le-a respins ca declarative, deoarece nerecunoașterea

vinovăției nu echivalează cu achitarea inculpatei, de vreme ce probele prezentate în

sprijinul învinuirii: declarațiile părților vătămate, martorilor și documentele anexate la

dosar constituie o bază susceptibilă să întemeieze în mod substanțial concluzia privind

vinovăția acesteia în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal.

În funcție de modalitatea faptică și natura juridică a raportului juridic stabilit

între inculpată și părțile vătămate în speță, prima a săvîrșit cauzarea de daune

materiale prin abuz de încredere dar fapta nu constituie o însușire, motiv pentru care

instanța de apel nu a susținut concluzia primei instanțe pusă la baza sentinței,

dispoziția art. 190 alin. (5) Cod penal.

5

În urma analizei materialului probator, instanța de apel a conchis, că vinovăția

inculpatei F. Olteanu, de săvîrșirea faptelor prejudiciabile prevăzute la art. 196

alin. (4) Cod penal, pe deplin și-a găsit confirmare și se dovedește cu certitudine prin

probele administrate și analizate în cursul procesului penal, și anume prin declarațiile

inculpatei F. Olteanu (f.d. 130-131; 133, vol. I), părții vătămate N. Druța, declarațiile

reprezentantului părții vătămate A. Druța, N. Druța (f.d. 122, vol. I), martorului

T. Lucovici (f.d. 123, vol. I), care au fost apreciate din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării.

Argumentele din apelul avocatului A. Pelevaniuc referitor la emiterea unei

hotărîri de achitare în privința inculpatei, au fost respinse de către instanța de apel,

deoarece nu conțin careva probe care ar combate concluziile adoptate la caz.

Referitor la învinuirea adusă în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, instanța de

apel a reiterat, că nu a fost demonstrată vina inculpatei F. Olteanu în săvârșirea

infracțiunii imputate, dat fiind faptul că în acțiunile inculpatei nu s-a stabilit elementul

esențial al infracțiunii de escrocherie și anume „însușirea”.

Astfel, instanța de apel a stabilit, că latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

art. 196 alin. (4) Cod penal, se realizează prin cauzarea de daune materiale

proprietarului prin înșelăciune sau abuz de încredere, sub aspectul laturii obiective,

distincția principală dintre infracțiunea specificată la art. 196 Cod penal și infracțiunea

de escrocherie, art. 190 Cod penal, constă în mecanismul de cauzare a daunelor

materiale: în cazul escrocheriei, masa patrimonială a victimei este diminuată în

aceeași proporție în care sporește masa patrimonială a făptuitorului; în cazul

infracțiunii prevăzute la art. 196 Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește

în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile față

de victimă fapt stabilit în cazul acțiunilor săvârșite de inculpata F. Olteanu.

Obiectul material al infracțiunii, îl poate constitui orice valoare materială care în

momentul săvârșirii infracțiunii nu a trecut în posesia proprietarului, iar la caz, de

către acuzare nu a fost demonstrat faptul că banii părților vătămate A. Druța și

N. Druța au ajuns în posesia nemijlocită a inculpatei F. Olteanu.

Deci, cauzarea de daune materiale proprietarilor a avut loc în lipsa semnelor

însușirii banilor transmiși.

La fel, instanța de apel a specificat, că înșelăciunea ca metodă de săvârșire a

infracțiunii prevăzute la art. 196 alin. (4) Cod penal, s-a manifestat atât prin acțiuni

active, care constau în comunicarea informațiilor false de către inculpata F. Olteanu

părților vătămate, despre anumite circumstanțe sau fapte, cât și prin inacțiuni, care

rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanțelor cu referire la faptul că persoana care

urma să asigure cu apartamente părțile vătămate, O. Lîs, s-a eschivat și nu putea fi

găsită, apoi a decedat.

Abuzul de încredere constă în folosirea relațiilor speciale de încredere dintre

vinovat și persoanele fizice, iar la acest segment, instanța de apel a specificat, că

părțile vătămate, din anumite considerente necunoscute instanței au avut deplină

încredere, că inculpata F. Olteanu, prin intermediul cunoștințelor sale, îi va putea ajuta

să procure imobile în mun. Chișinău la prețuri reduse, deși N. Druța și A. Druța

cunoșteau de la bun început că banii urmau a fi transmiși altei persoane care se

6

pretindea a fi lucrător bancar și care ar putea să-i favorizeze în soluționarea

problemelor lor.

Instanța de apel a subliniat, că cauzarea de pagube materiale prin înșelăciune

sau abuz de încredere, componentă a infracțiunii prevăzute la art. 196 alin. (4) Cod

penal, se deosebește de infracțiunea de escrocherie săvârșită prin înșelăciune sau abuz

de încredere, după semnele sale obiective.

Astfel că, pentru escrocherie este caracteristică trecerea ilegală a averii

proprietarului din posesia acestuia în posesia vinovatului.

Pentru cauzarea de pagube materiale este specifică eschivarea de la actul de

transmitere proprietarului a averii care i se cuvine, infracțiunea se consumă din

momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.

Mai mult, sub incidența infracțiunii de escrocherie, trebuie să intre doar acele

încălcări care demonstrează însușirea, frauda, ceea ce lipsește în acțiunile inculpatei F.

Olteanu.

Inculpata nu a obținut în posesie nemijlocită banii părților vătămate, deoarece

aceștia au fost transmiși altor persoane care urmau să ajute părțile vătămate să procure

apartamente la preț redus, mai mult, din declarațiile inculpatei, confirmate atât de

părțile vătămate cât și martorii audiați în instanța de judecată, se constată că aceasta,

inițial, de asemenea a dorit să procure un apartament, în așa mod, însă din lipsa de

mijloace financiare s-a refuzat de oferta propusă, or, F. Olteanu fără a avea vreun scop

premeditat în discuția purtată cu N. Druța i-a comunicat despre oferta care i-a fost

făcută, ca urmare partea vătămată dorind să-și schimbe locul de trai în mun. Chișinău,

din propria inițiativă, a rugat-o să afle dacă încă mai este posibil de a procura acel

apartament.

Lipsa „însușirii”, ca element al infracțiunii, se constată prin faptul că inculpata

F. Olteanu, nu s-a ascuns de părțile vătămate și nu a negat faptul restituirii datoriei,

fapt confirmat prin semnarea unei recipise (f.d. 6, 9), după o perioadă de 7 ani, prin

care inculpata F. Olteanu se obligă a rambursa suma totală de 25000 dolari SUA, deși

în tot acest răstimp aceasta a achitat chiria locuințelor părților vătămate A. Druța și

N. Druța.

4.2. Reieșind din recalificarea efectuată, la capitolul individualizării pedepsei,

instanța de apel a făcut trimitere la prevederile art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, și

anume la: gravitatea infracțiunii, săvîrșite cu intenție, care se atribuie la categoria

celor mai puțin grave; personalitatea inculpatei, care anterior nu a fost judecată, nu se

află la evidența medicului narcolog și psihiatru, pe întreg procesul penal a avut o

poziție clară, unică față de cele săvîrșite, recunoscând fapta, nu s-a eschivat de la

executarea angajamentului asumat, ne având banii necesari pentru restituirea imediată

a sumei de 25000 dolari SUA, a hotărât să-i achite treptat, achitând lunar chiria

apartamentelor pentru părțile vătămate, totodată în perioada examinării cauzei de către

prima instanță, inculpata a achitat reprezentantului părții vătămate A. Druța, N. Druța

bani în sumă de 65000 lei, de asemenea, nu refuză achitarea în continuare părților

vătămate a sumei restante.

Luînd în calcul că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și

nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate cât și faptul că pedeapsa are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

7

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane,

instanța de apel a stabilit inculpatei pedeapsa închisorii prin prisma prevederilor

art. 90 Cod penal.

4.3. Referitor la latura civilă, instanța de apel a enunțat, că din materialele

cauzei rezultă, că părțile vătămate au depus acțiune civilă înaintând pretenții de ordin

material, moral și cheltuieli judiciare.

În apelurile declarate, părțile vătămate pe lîngă celelalte cerințe își exprimă

dezacordul cu sentința în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale și a

cheltuielilor judiciare.

La acest compartiment, instanța de apel a constatat, că prima instanță a respins

ca neîntemeiată solicitarea părților vătămate cu privire la recuperarea prejudiciului

moral, într-adevăr condamnarea în sine aduce satisfacție morală părților vătămate însă

se consideră că instanța are dreptul să oblige persoana vinovată la reparația

suferințelor psihice, trăirilor sufletești negative, prin echivalent bănesc, astfel în sensul

dat instanța de apel a dispus încasarea în beneficiul părților vătămate A. Druța și

N. Druța din contul inculpatei F. Olteanu, a câte 10000 lei, pentru fiecare.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, instanța de apel a reținut, că prima

instanță le-a considerat drept nejustificate, cu toate că la materialele cauzei penale sunt

anexate contractele de asistență juridică și bonurile de plată (f.d. 126-129, vol. I) ce

confirmă cheltuielile judiciare suportate de părțile vătămate, ori în sensul dat instanța

de apel a dispus încasarea din contul inculpatei în beneficiul părților vătămate, suma

de 1500 lei, pentru fiecare.

penală, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea

acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel în alt complet de

judecată.

În susținerea cerințelor, procurorul a invocat, că decizia instanței de apel este

nefondată sub aspectul recalificării acțiunilor inculpatei de la art. 190 alin. (5) Cod

penal, la art. 196 alin. (4) Cod penal.

Reieșind din declarațiile părților vătămate, aceștia au transmis banii în sumă

totală de 25000 dolari SUA, personal inculpatei F. Olteanu, iar ultima nu le-a

prezentat nici un act care ar dovedi intenția de a procura pentru aceștia imobile în

mun. Chișinău.

Instanța de apel urma să aprecieze critic declarațiile inculpatei F. Olteanu,

precum că toți banii primiți de la părțile vătămate i-a transmis unei persoane pe nume

O. Lîs, care la rândul său urma să-i transmită unui prieten care activa la bancă, or, în

situația când inculpata ar fi transmis aceste sume considerabile unei simple cunoscute,

aceasta urma să semneze cel puțin o recipisă pentru banii primiți, mai mult, tratativele

privind procurarea imobilelor au durat mai mult de 2 ani, astfel instanța urma să

califice cele relatate de inculpata F. Olteanu drept o încercare de a se eschiva de la

răspunderea penală.

Acțiunile inculpatei au fost îndreptate spre comiterea escrocheriei deoarece

victimele au fost induse în eroare și au ajuns la o reprezentare greșită a unei situații

sau împrejurări (în cazul dat transmiterea banilor pentru procurarea unor presupuse

apartamente).

8

Totodată, în viziunea recurentului, instanța de apel la calificarea juridică a

acțiunilor inculpatei n-a ținut cont de prevederile Hotărârii Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale

despre sustragerea bunurilor” potrivit căreia în cazul escrocheriei victima transmite

benevol bunurile către făptuitor, sub influența înșelăciunii sau a abuzului de încredere,

iar primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca

escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire

asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute

angajamentul asumat.

În cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit cu certitudine că inculpata

F. Olteanu, inițial nu a avut intenția de a-și onora obligațiile asumate și anume de a

transmite în proprietatea părților vătămate apartamente la prețuri de 10000 dolari SUA

și 15000 dolari SUA, iar ulterior, în scopul camuflării intențiilor sale de profit, ultima

a transmis reprezentantului părții vătămate N. Druța un apartament amplasat pe adresa

str. B. Voievod 4, mun. Chișinău declarând că îl transmite în proprietate ultimei, în

realitate apartamentul transmis aparținea unei alte persoane, iar inculpata F. Olteanu

doar îl închiria, fapt dovedit și prin declarațiile inculpatei „Părților vătămate la

instalarea în apartamentul din str. B. Voievod le-a spus că acest apartament poate fi a

lor. În realitate ea doar închiria acest apartament".

De asemenea, procurorul a supus criticii și declarațiile inculpatei F. Olteanu

precum că mijloacele financiare primite de la părțile vătămate pentru procurarea

locuințelor au fost transmise unei alte persoane (O. Lîs) care chipurile dispunea de

posibilități de organizare a procurării apartamentelor la prețuri esențial reduse,

deoarece în instanță careva probe în acest sens nu au fost prezentate.

5.1 Avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatei a contestat cu recurs

ordinar hotărîrile pronunțate, solicitînd casarea acestora cu pronunțarea unei hotărîri

de achitare.

În argumentarea poziției, apărarea a invocat că, vinovăția inculpatei F. Olteanu

în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, nu a fost dovedită,

prima instanță neîntemeiat a apreciat critic declarațiile inculpatei, precum că sumele

de bani primite de la părțile vătămate au fost transmise unei persoane pe nume O. Lîs,

care la rîndul său urma să-i transmită unui prieten de la bancă, calificînd declarațiile

date drept o metodă de apărare; unica greșeală a inculpatei constă în aceea că nu a luat

recipisă de la O. Lîs, deoarece a avut încredere în persoana data și a știut că este foarte

responsabilă; în final O. Lîs a decedat și la inculpată au început să apară probleme cu

părțile vătămate; inculpata a închiriat apartamentul pentru N. Druța și A. Druța un

timp îndelungat, totodată în perioada examinării cauzei de către inculpată a fost

achitată suma de 65000 lei reprezentantului părții vătămate A. Druța, N. Druța;

inculpata F. Olteanu nu s-a ascuns de părțile vătămate și de restituirea datoriei, acest

fapt se confirmă prin recipisa pe care inculpata a eliberat-o părților vătămate peste 7

ani; partea vătămata N. Druța singură s-a adresat către F. Olteanu cu inițiativa de a

procura un apartament; în acțiunile inculpatei nu există elementele infracțiunii nici în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal, nici în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

5.2 Reprezentantul părții vătămate A. Druța, N. Druța precum și partea

vătămată N. Druța, au contestat cu recurs decizia instanței de apel, solicitînd casarea

9

acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea civilă să fie admisă în

cuantumul solicitat, invocînd, că nu sunt de acord cu sumele încasate din contul

inculpatei, totodată au solicitat aplicarea în privința inculpatei F. Olteanu a unei

pedepse mai aspre, de 12 ani închisoare.

A. Druța, N. Druța și partea vătămată N. Druța au depus referință solicitînd

inadmisibilitatea acestuia.

concluzionează că acestea urmează a fi admise din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, judecînd recursul, admite recursul, casează total hotărîrea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară

nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În temeiul art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a

agrava situația inculpatului.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, o hotărîre a instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul cînd, hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar conform pct. 12) alin. (1)

al aceluiași articol, în cazul cînd – faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Potrivit cerințelor aceleiași norme, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat

sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel

sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu, dacă fapta a fost comisă

de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal au fost corect

aplicate și hotărîrea adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Ținînd cont de cele relatate supra, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de

apel la examinarea prezentei cauze penale nu a respectat cerințele art. 414 Cod de

procedură penală, situație ce impune soluția rejudecării cauzei în instanța de apel, în

alt complet de judecată, deoarece erorile judiciare admise de către instanța de apel nu

pot fi corectate de instanța de recurs.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției.

În pct. 22.2. al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din

12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”,cu

10

modificările ulterioare, este specificat că, „Dacă instanța de apel admite apelul cu

rejudecarea cauzei, decizia trebuie să cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat

instanța pronunțînd hotărîrea, să indice din ce motive ele urmează a fi reapreciate ori

respinse ca probe.”.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale deși sunt obligatorii, nu

au fost respectate la judecarea prezentei cauzei în ordine de apel.

Astfel spus, instanța de apel adoptînd soluția de respingere a apelului

procurorului și admitere a apelurilor declarate de avocatul A. Pelevaniuc în numele

inculpatei F. Olteanu și a părților vătămate, s-a limitat la o motivare insuficientă și

contrară probatoriului administrat, și prematur a ajuns la concluzia că acțiunile

inculpatei F. Olteanu urmează a fi reîncadrate din prevederile art. 190 alin. (5) Cod

penal, în cele ale art. 196 alin. (4) Cod penal, soluție ce contravine circumstanțelor de

fapt stabilite în ședința de judecată.

În primul rînd, potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a

infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

În cauza deferită judecării, este important să se țină seama de fapta săvîrșită și

cum aceasta a fost stabilită de către instanțele ierarhic inferioare și dacă această faptă a

fost încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă

penală, înseamnă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Conform deciziei recurate, instanța de apel a reținut că, potrivit declarațiilor

inculpatei F. Olteanu, aceasta a recunoscut faptul primirii banilor în sumă de 25000

dolari SUA de la N. Druța și A. Druța, dar a declarat că nu a avut scopul însușirii

banilor menționați, deoarece toată suma primită a transmis-o imediat cet. O. Lîs, care

și-a asumat angajamentul de a înstrăina trei apartamente la preț redus prin

intermediul prietenului său apropiat, care la acel moment activa la bancă.

Analizînd materialele cauzei penale în coraport cu motivele invocate de

procuror, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia, că versiunea înaintată de inculpata

F. Olteanu precum că „…toți banii primiți de la părțile vătămate i-a transmis unei

persoane pe nume O. Lîs, care la rîndul său urma să-i transmită unui prieten de la

bancă” instanța de apel urma să o aprecieze critic, altfel spus aceasta a încercat să

prezinte o stare de fapt nereală și neplauzibilă, care să atenueze răspunderea penală.

Colegiul penal lărgit conchide, că argumentul instanței de apel referitor la

distincția principală dintre infracțiunile prevăzute de art. 190 Cod penal și

art. 196 Cod penal, făcîndu-se referire la faptul că acuzarea nu a demonstrat că banii

au fost în posesia inculpatei, este neîntemeiat din următoarele considerente.

În situația în care inculpata a transmis mijloacele bănești primite de la părțile

vătămate, unei persoane pe nume O. Lîs, care la rîndul său urma să-i transmită unui

prieten care activează la bancă, ultima urma să semneze cel puțin o recipisă pentru

suma de bani primită, sau în caz contrar declarațiile inculpatei își pierd puterea

probantă de nevinovăție în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal în raport cu circumstanțele de fapt, mai mult, tratativele privind procurarea

imobilelor au durat mai mult de 2 ani.

11

La fel, Colegiul penal lărgit relevă, că concluzia instanței de apel (f.d. 24,

vol. II), precum că „Închirierea apartamentelor de către inculpata F. Olteanu pentru

traiul lui N. Druța și A. Druța nicidecum nu demonstrează intenția inițială, a

inculpatei de a însuși banii, ci numai responsabilitatea și buna credință a acesteia.

Inculpata F. Olteanu le-a spus părților vătămate, că acest apartament poate va fi

a lor, deoarece stăpâna acestui apartament demult locuiește peste hotarele

R. Moldova și, într-un moment a dorit să-l vândă, astfel în cazul dat ea urma să-l

procure pentru A. Druța.”, este neîntemeiată.

Lecturînd materialele cauzei, instanța de recurs enunță, că din declarațiile

inculpatei F. Olteanu, rezultă că aceasta în vara anului 1998, a împrumutat lui

T. Dulghieru o sumă mare de bani pentru o perioadă de timp, ultima însă nu a

restituit datoria dată, din care cauză a fost nevoită să i-a un credit de la bancă, în gaj

fiind pus apartamentul, pe care banca ulterior l-a luat din motivul nerestituirii

creditului. În anul 2005, întîmplător s-a întîlnit cu O. Lîs, fosta sa colegă de serviciu,

care auzind despre situația sa neplăcută i-a zis că poate să o ajute cu procurarea unui

apartament. Ulterior întîlnindu-se, O. Lîs i-a comunicat, că prin intermediul unui

cunoscutului său, este posibil de procurat un apartament cu trei odăi la prețul de

10000 dolari SUA, însă ea i-a refuzat propunerea dată, din cauza lipsei banilor.

În același context, instanța de recurs menționează, că concluzia instanței de apel

prin care se susține lipsa „însușirii”, ca element al infracțiunii, constatîndu-se prin

faptul că inculpata F. Olteanu, nu s-a ascuns de părțile vătămate și nu a negat faptul

restituirii datoriei, confirmînd aceasta prin semnarea unei recipise (f.d. 6, 9, vol. I),

după o perioadă de 7 ani, prin care inculpata F. Olteanu se obligă a rambursa suma

totală de 25000 dolari SUA, deși în tot acest răstimp dînsa a achitat chiria

locuințelor părților vătămate A. Druța și N. Druța (f.d. 30, vol. II), la fel nu este

întemeiată, deoarece instanța de apel a trecut cu vederea declarațiile părților vătămate,

potrivit cărora se combate versiunea enunțată supra, prin faptul că pentru a tergiversa

procesul, inculpata F. Olteanu în continuare făcea promisiuni identice celor inițiale,

fără a avea o careva fundamentare economică pentru realizarea angajamentelor

asumate, precum și în lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare onorării

angajamentului, iar pentru a calma spiritele a închiriat spațiul locativ, declarînd

părților vătămate că locuința poate fi a lor în continuare, mai mult, F. Olteanu a

tergiversat clarificarea situației create în raport cu părțile vătămate pe un termen

maximal posibil prin înșelarea lor, invocînd diferite motive cum ar fi: deplasări ale

partenerului de afaceri pe nume Sergiu, îmbolnăviri, sărbători, vacanțe etc., și prin

urmare inculpata a avut scopul camuflării intențiilor sale de profit.

Dobîndirea ilicită, este dovedită prin luarea ilegală și gratuită a surselor bănești

de către inculpată din posesia părților vătămate care a cauzat un prejudiciu patrimonial

efectiv acestora, săvîrșit în scop de cupiditate, fapt confirmat prin recipisa din

11.07.2012, conform căreia F. Olteanu a primit de la A. Druța și N. Druța suma de

25000 dolari SUA, drept gaj pentru 3 apartamente, cu 1 odaie, cu 2 odăi și cu 3 odăi

(f.d. 4, vol. I).

Abuzul de încredere, s-a manifestat prin faptul, exploatării raportului de

încredere care a fost stabilit între inculpată și partea vătămată N. Druța, pe fondul

atitudinii de afecțiune, atitudine artificială, creată și susținută timp îndelungat, prin

12

eforturile inculpatei, fapt confirmat prin procesul-verbal de audiere a părții vătămate

N. Druța din 13.03.2013, din care rezultă că partea vătămată N. Druța „a făcut

cunoștință cu inculpata în oficiul ei amplasat pe adresa str. M. Basarab, mun.

Chișinău, care acorda servicii de prezicere. La începutul lunii iunie 2005, N. Druța a

mai venit la o consultație suplimentară referitor cu realizarea apartamentului…”

Înșelăciunea, s-a manifestat prin faptul dezinformării conștiente a victimei, care

s-a manifestat prin prezentarea vădit falsă a realității, și anume, inculpata

F. Olteanu a creat părților vătămate impresii false referitor la faptul că are un prieten

bun care lucra la o bancă și care poate să-i transmită în proprietate apartamentele

nominalizate, necomunicîndu-le realitatea care era, și anume, că ea nu cunoaște și nici

nu a întîlnit vizual niciodată persoana care activa la bancă, inculpata nu avea și nici nu

exista un apartament care putea fi procurat la aceste prețuri, fapt care a determinat

părțile vătămate, care erau în căutarea unor apartamente în mun. Chișinău, să o creadă

și să-i transmită sumele solicitate.

Ulterior, în scopul camuflării intențiilor sale de profit, ultima a transmis

reprezentantului părții vătămate A. Druța, N. Druța un apartament amplasat pe adresa

str. B. Voievod 4, mun. Chișinău declarînd că îl transmite în proprietate ultimei, în

realitate apartamentul aparținea unei alte persoane, iar inculpata F. Olteanu doar îl

închiria, fapt confirmat prin declarațiile inculpatei F. Olteanu „Părților vătămate la

instalarea în apartamentul amplasat pe str. B. Voievod 4, le-a spus că acest

apartament poate fi al lor. În realitate ea doar închiria acest apartament”.

Însă, instanța de apel a trecut cu tăcere aceste circumstanțe esențiale, luînd la

bază soluției de admitere a apelului declarat de apărare, doar declarațiile inculpatei

F. Olteanu, precum că dînsa nu a avut scopul însușirii banilor, în situația cînd instanța

de apel în partea descriptivă a deciziei, a reținut declarațiile părților vătămate din care

rezultă că aceștia personal au transmis suma de 25000 dolari SUA inculpatei

F. Olteanu, iar ultima nu le-a prezentat nici un act, care ar dovedi intenția de a procura

pentru aceștia bunuri imobile în mun. Chișinău.

Prin urmare, instanța de apel a acceptat greșit declarațiile inculpatei

F. Olteanu, precum că dînsa nu a urmărit scopul însușirii mijloacelor bănești și

prematur a ajuns la concluzia reîncadrării juridice a faptei acesteia.

Erorile menționate supra, sunt erori de drept procedural și se încadrează în

pct. 6), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deoarece se referă la procedura

de motivare a soluției instanței de apel, la încadrarea juridică a faptei și sunt temeiuri

de recurs.

În al doilea rînd, Colegiul penal lărgit, atrage atenția instanței de apel, referitor

la soluționarea acțiunii civile, și anume la faptul că, fenomenul inflației este iminent

unei economii de piață în curs de devenire, iar consecințele proceselor inflaționiste se

manifestă prin deprecierea puterii de cumpărare a banilor.

Dreptul civil, împreună cu alte ramuri de drept care reglementează obligații de

achitare a sumelor bănești (drept fiscal, dreptul muncii etc), utilizează principiul

nominalismului monetar, iar esența acestuia constă în ignorarea schimbării valorii

banilor.

13

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit relevă, că instanța de apel, la

soluționarea acțiunii civile urmează să se conducă de aceste prevederi și să se expună

corect asupra cuantumul prejudiciului material solicitat în acțiunea civilă.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să verifice și să aprecieze minuțios probele administrate și examinate în

instanță în strictă conformitate cu cerințele legii, să cerceteze aspectele învinuirii

înaintate, să analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa în acțiunile inculpatului a

elementelor constitutive a infracțiunii incriminate prin rechizitoriu, să soluționeze

corect acțiunea civilă, ținînd cont de cele relatate supra și ca urmare să pronunțe o

hotărîre legală și întemeiată, care să corespundă prevederilor art. 417 Cod de

procedură penală.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admit recursurile ordinare, declarate de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, de partea vătămată Druța Natalia Ivan și

reprezentantul legal al părții vătămate Druța Andrei, Druța Natalia Vitali și de

avocatul Dragomir Aliona în numele inculpatei Olteanu Faina, se casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2014 în cauza penală în

privința lui Olteanu Faina Andrei și se dispune rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 04 decembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Constantin Alerguș

14