1ra-1071/2015 — art. 196 alin. 4 CP

1ra-1071/2015 — art. 196 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1071/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

03 noiembrie 2015 ` mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

ALERGUȘ Constantin

TIMOFTI Vladimir

MORARU Petru

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, avocata Negru Olesea în

numele părții vătămate Buza Anastasia, inculpata Munteanu Alexandra și avocata

Lozovscaia Tatiana în numele inculpatei, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2015, în cauza penală

privind-o pe

Munteanu Alexandra Piotr, născută la 11

aprilie 1961, originară din or. Hîncești și

domiciliată în mun. Chișinău, str. M. Sadoveanu 6,

ap. 27.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 09.10.2013 – 06.11.2014;

Instanța de apel: 22.12.2014 – 19.02.2015;

Instanța de recurs: 17.07.2015 – 03.11.2015.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit

C O N S T A T Ă:

Munteanu A. a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis

pentru femei și cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de administrare a

bunurilor altor persoane pe un termen de 5 ani.

Acțiunea civilă depusă de Buza A. a fost admisă în principiu urmînd ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

1

A. în perioada lunilor septembrie-decembrie 2010, în urma înțelegerii prealabile cu

persoane nestabilite de organul de urmărire penală în privința cărora a fost disjunsă

cauza penală într-o procedură separată, urmărind scopul dobîndirii ilicite a bunurilor

altei persoane, aflîndu-se în mun. Chișinău, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub

pretextul că banii transmiși vor constitui o investiție într-o afacere profitabilă în

Canada, a dobîndit ilicit de la Buza A. bani în sumă de 14 693 dolari SUA, transmiși

în rate, ceea ce constituie conform cursului oficial BNM, suma de 176 280 lei, dintre

care în perioada 01.10.2010-17.03.2013, a efectuat în SUA 7 transferuri bancare prin

intermediul BC „Eximbank” SA în sumă totală de 6760 dolari SUA, către niște

persoane necunoscute organului de urmărire penală, adică complicilor săi. Ulterior,

urmărind scopul realizării planului său criminal, Munteanu A., încercînd să prezinte

caracterul legal al acțiunilor sale și să-și camufleze intențiile cupidante, a transmis

părții vătămate Buza A., suma de 3000 dolari USD și o piatră care susținea a fi

semiprețioasă, comunicîndu-i că această sumă reprezintă comisionul din investiția

bănească de 14 690 dolari USD, iar piatra este cadoul firmei în care a investit,

cerîndu-i totodată implicarea mai multor persoane cu investiții similare, pentru

recuperarea sumei sale investite și obținerea unor noi profituri. Drept urmare a

acțiunilor sale infracționale părții vătămate Buza A., i-a fost cauzată o daună materială

considerabilă, în proporții deosebit de mari, în sumă de 176 280 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal, escrocheria, adică dobîndirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea

de daune în proporții deosebit de mari.

prevăzut de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

procuror, inculpata Munteanu A. și avocatul acesteia Grecu D.

3.1. Procurorul a solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia inculpatei să-i fie stabilită o pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu privarea de dreptul de a exercita

activitate de administrare a bunurilor altor persoane pe un termen de 5 ani și

admiterea integrală a acțiunii civile în beneficiul părții vătămate Buza A.

În motivarea solicitărilor înaintate procurorul a indicat că deși prima instanță a

calificat corect acțiunile inculpatei Munteanu A., i-a stabilit o pedeapsă prea blîndă și

nu a luat în considerație specificul comiterii acestei infracțiuni în complicitate cu alte

persoane. De asemenea, procurorul a notat că, prima instanță nu a individualizat

pedeapsa conform criteriilor generale de individualizare prevăzute la art. 75 Cod

penal, neluînd în considerație faptul că inculpata a săvîrșit o infracțiune deosebit de

2

gravă, din interes material, iar prin comportamentul său, după săvîrșirea infracțiunii, a

demonstrat că nu a conștientizat pericolul acesteia și nu regretă cele comise.

Mai mult, procurorul a menționat că prima instanță eronat a stabilit tipul

penitenciarului în care inculpata își v-a ispăși pedeapsa, din considerentul că

infracțiunea comisă de către aceasta face parte din categoria infracțiunilor deosebit de

grave, iar în art. 72 alin. (4) Cod penal este specificat că, în penitenciar de tip închis

își execută pedeapsa persoanele condamnate pentru comiterea infracțiunilor deosebit

de grave sau excepțional de grave, precum și persoanele care au săvîrșit infracțiuni ce

constituie recidivă.

3.2. Prin apelul comun declarat de către avocatul Grecu D. și inculpata

Munteanu A. s-a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri potrivit căreia inculpata să fie achitată.

Apelanții au menționat că consideră sentința ilegală și neîntemeiată, care

contravine practicii judiciare, iar concluziile instanței sunt evident declarative, fiind

combătute prin probele administrate la dosar.

La fel, s-a invocat că concluzia organului de urmărire penală și a primei instanțe

cu privire la faptul că inculpata Munteanu A. a acționat avînd o înțelegere prealabilă

cu careva persoane nestabilite de organul de urmărire penală, este nefondată și

declarativă, deoarece în afară de partea vătămată, niciun martor și nici Munteanu A.

nu a susținut că inculpata este reprezentantul firmei canadiene sau activează în cadrul

acesteia. Din contra, după cum s-a constatat în cadrul ședințelor de judecată,

Munteanu A. are același statut ca și Buza A., ambele sunt cumpărători angro a

diamantelor propuse spre vînzare de către firma nominalizată. Mai mult ca atît, la

materialele dosarului lipsește vreo probă directă sau indirectă care ar permite

stabilirea faptului înțelegerii prealabile a lui Munteanu A. cu alte persoane în scopul

săvîrșirii infracțiunii de escrocherie incriminate ultimei prin actul de sesizare a

instanței.

În contextul dat, apelanții au menționat că apreciază ca fiind declarative

afirmațiile acuzării, precum că persoanele necunoscute de organul de urmărire penală

sunt complici ai inculpatei, deoarece acesta nu a demonstrat prin probe pertinente

acest fapt și care a fost rolul complicilor, prin prisma art. 42 alin. (5) Cod penal.

Reieșind din conținutul materialelor dosarului și din cele relatate în cadrul

ședințelor de judecată, avocatul a ținut să precizeze că, nu s-au constatat laturile

obiectivă și subiectivă a infracțiunii incriminate lui Munteanu A. Or, pentru ca aceste

două componente de infracțiune să existe, este necesară prezenta intenției directe a

inculpatei de a însuși ilicit bunurile altei persoane prin înșelăciune sau abuz de

încredere, fapt care cu certitudine nu a existat în acțiunile acesteia.

Respectiv, apărătorul inculpatei a considerat că acțiunile inculpatei nu pot fi

calificate în baza art. 190 Cod penal, dar sunt de natură civilă, care pot constitui un

litigiu civil, ce nu poate fi examinat fără implicarea companiei canadiene Munami.inc.

3

Totodată, la materialele dosarului lipsesc probe care ar confirma faptul că Munteanu

A. a însușit mijloacele bănești ce aparțineau părții vătămate Buza A. sau a primit

careva onorariu de la compania canadiană pentru participarea părții vătămate în acest

proiect. Din contra, după cum rezultă din scrisoarea companiei canadiene din

08.09.2014 și explicațiile martorului Borsucova L., proiectul nu presupune obținerea

onorariului pentru invitarea altor participanți.

În consecință, apelanții au invocat că, potrivit materialelor dosarului a fost

constatat faptul că Munteanu A. este, la fel, un participant al proiectului, adică un

cumpărător angro al pietrelor prețioase și de asemenea a investit în acest proiect sume

financiare proprii și a primit onorariu în formă de diamante, exact în aceleași condiții

ca și partea vătămată.

apelul declarat de avocatul Grecu D. și inculpata Munteanu A. a fost respins, ca

nefondat, iar apelul declarat de procuror a fost admis, cu casarea sentinței în latura

penală, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit căreia Munteanu

A. a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 196 alin. (4) Cod penal la 3

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probă de 3 ani.

În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

verificarea actelor cauzei în coroborare cu probatoriu administrat, s-a constatat că

învinuirea adusă inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, nu a fost demonstrată

prin careva probe pertinente și concludente de partea acuzării.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că obiectul material al infracțiunii

menționate supra este format din bunurile care au o existență materială, sau create

prin munca omului, dispun de o valoare materială și cost determinat, fiind bunuri

mobile și străine pentru făptuitor. Respectiv, documentele care formează obiectul

material al infracțiunii supuse judecății sunt documente sub formă de transferuri

bancare, iar acestea în opinia instanței nu pot reprezenta obiectul infracțiunii de

escrocherie.

În același context, instanța de apel a remarcat faptul că, în acțiunile inculpatei nu

s-a constatat realizarea laturii obiective a infracțiunii de escrocherie, deoarece nu a

fost dovedit faptul dobîndirii și însușirii de către inculpată a bunurile părții vătămate.

Inculpata doar a profitat de încrederea acordată ei de către victimă și abuzînd de

aceasta în mod intenționat nu și-a onorat obligațiunile asumate de a transmite victimei

bunurile, pietrele scumpe și banii, ca dividende de la activitate investițională, fapte

prin care i-a cauzat lui Buza A. daune materiale în proporții deosebit de mari.

De asemenea, instanța a menționat că, sub aspectul laturii obiective, distincția

principală dintre infracțiunea specificată la art. 196 Cod penal și infracțiunea de

escrocherie - art. 190 Cod penal constă în modul în care a fost cauzate daunele

4

materiale victimei: în cazul escrocheriei, masa patrimonială a victimei este diminuată

în aceeași proporție în care sporește masa patrimonială a făptuitorului, iar în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește

în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile

pecuniare față de victimă, circumstanțe atestate în acțiunile inculpatei.

Drept urmare celor expuse, instanța de apel a constatat că, este necesară

reîncadrarea juridică a acțiunilor inculpatei din art. 190 alin. (5) Cod penal, în cele ale

art. 196 alin. (4) Cod penal, ce prevede infracțiunea de cauzare a daunelor materiale

prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiate solicitările avocatului

și a inculpatei, privind adoptarea unei hotărîri de achitare, deoarece nu au fost

prezentate probe ce ar demonstra contrariul. Totodată, instanța de apel a considerat

poziția de nevinovăție a inculpatei ca fiind una declarativă și a apreciat-o drept o

metodă de a se eschiva de la răspunderea penală.

Apelul declarat de către procurorul a fost admis cu casarea sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit căreia acțiunile inculpatei au fost

reîncadrate în prevederile art. 196 alin. (4) Cod penal stabilindu-se că, inculpata

Munteanu Al. în perioada lunilor septembrie-decembrie 2010, în urma înțelegerii

prealabile cu persoane nestabilite de organul de urmărire penală în privința cărora este

disjunsă urmărirea penală într-o procedură separată, urmărind scopul cauzării de

daune materiale proprietarului prin înșelăciune și abuz de încredere, aflîndu-se în

mun. Chișinău, sub pretextul că banii transmiși vor constitui o investiție într-o afacere

profitabilă din Canada, a primit de la Buza A., în rate, bani în sumă totală de 14 690

dolari SUA, ce constituie conform cursului oficial BNM, suma de 176 280 lei, din

care în perioada 11.10.2010-17.03.2013, a efectuat în SUA 7 transferuri bancare prin

intermediul BC „Eximbank” SA, în sumă totală de 6760 dolari SUA, persoanelor

necunoscute organului de urmărire penală, complicilor săi nestabiliți de organul de

urmărire penală. Munteanu A., încercînd să prezinte caracterul legal al acțiunilor sale

și să-și camufleze intențiile cupiditate, a transmis părții vătămate suma de 3000 dolari

USD și o piatră care susține a fi semiprețioasă, comunicîndu-i totodată, că această

sumă reprezintă comisionul din investiția bănească de 14 690 dolari USD, iar piatra

este cadoul firmei unde a investit, cerîdu-i implicarea mai multor persoane cu

investiții similare, pentru recuperarea sumei sale investite și obținerea unor noi

profituri. Drept urmare a acțiunilor sale infracționale Munteanu A. i-a cauzat părții

vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Deci, instanța de apel a statuat că inculpata se face vinovată de săvîrșirea

infracțiunii de cauzare de daune materiale proprietarului în proporții deosebit de mari

prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie însușire.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute

de art. 196 alin. (4) Cod penal, instanța de apel a considerat oportun de a-i stabili

5

ultimei o pedeapsă sub formă de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

acesteia, deoarece ea anterior nu a fost judecată, se caracterizează pozitiv la locul de

trai, regretă fapta comisă, a restituit parțial suma prejudiciului cauzat părții vătămate.

numele părții vătămate Buzu A., inculpata Munteanu A. și avocatul Lozovscaia T. în

numele inculpatei au atacat-o, în termen, cu recursuri ordinare.

6.1. Prin recursul declarat de procurorul se solicită casarea sentinței și remiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță, într-un alt complet de judecată, din motiv că

instanța de apel la examinarea cauzei în ordine de apel nu a apreciat totalitatea

probelor administrate și cercetate de către instanța de fond, care demonstrează

indubitabil vinovăția inculpatei în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal.

Respectiv, partea acuzării consideră că instanța de apel incorect a reîncadrat

acțiunile inculpatei din art. 190 alin. (5) Cod penal în cele ale art. 196 alin. (4) Cod

penal, deoarece probele administrate dovedesc anume săvîrșirea infracțiunii de

escrocherie de către inculpată și dovedesc că aceasta a profitat de relațiile de prietenie

și de încrederea acordată de către partea vătămată și a însușit o parte din banii

transmiși de către ultima.

În cazul dat se atestă prezența acțiunii adiacente – abuzul de încredere, care a

fost utilizată de către inculpată pentru săvîrșirea faptei sale, acțiune exteriorizată prin

folosirea relațiilor de prietenie pentru dobîndirea bunurilor altei persoane. Drept

urmare, se constată că inculpata a urmărit scopul dobîndirii bunurilor părții vătămate

de la bun început.

De asemenea, recurentul indică că, prin acțiunile sale, inculpata a trezit interes

părții vătămate de a investi o sumă mai mare într-o afacere dubioasă. Astfel, se atestă

existența laturii obiective pe cale verbală. Or, pentru calificarea infracțiunii de

escrocherie nu are importanță metodele sub care s-a prezentat înșelăciunea, aceasta

fiind realizată pe cale verbală, în scris sau sub forma unor acțiuni.

Recurentul mai indică că, în cazul infracțiunii de escrocherie infractorul

întotdeauna dorește survenirea urmărilor prejudiciabile, chiar dacă dorința apare

inevitabil în procesul desfășurării relațiilor dintre făptuitor și victimă. Infracțiunea de

escrocherie se consideră consumată dacă averea a fost dobîndită de la victimă și

infractorul are posibilitatea reală de a o folosi la dorința sa. Referindu-se la speța

supusă judecății, procurorul mai menționează că, a fost stabilită posibilitatea reală a

inculpatei Munteanu A. de a dispune de banii transmiși de către partea vătămată, prin

faptul că a determinat-o pe partea vătămată să mai investească în continuare în

afacerea frauduloasă, partea vătămată a primit dividende sub formă de bani și o piatră

semiprețioasă, iar scopul final al inculpatei fiind sporirea masei patrimoniale

personale.

6

În concluzie, recurentul conchide că, inculpata pentru a atinge scopul infracțional

și-a asumat funcții și calități pe care în realitate nu le-a deținut, prin ce se atestă rea-

voința acesteia față de victimă.

În drept, titularul dreptului de recurs își întemeiază cererea declarată pe

dispozițiile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală.

6.2. Avocatul Negru O. acționînd în numele părții vătămate Buzu A. solicită

casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței.

Recurenta specifică că decizia instanței de apel este ilegală, întrucît cauza nu a

fost examinată sub toate aspectele și în mod obiectiv, nu s-a dat probelor administrate

o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor, ajungîndu-se incorect la concluzia privind vinovăția inculpatei de

comiterea infracțiunii prevăzute la art. 196 alin. (4) Cod penal.

Totodată, apărătorul mai indică că instanța de apel eronat a apreciat mijloacele

folosite pentru săvîrșirea infracțiunii, și anume precum că transferurile bancare, au

fost folosite cu alt scop, dar nu cel de însușire a mijloacelor financiare și de obținere a

unui profit personal de către inculpată.

De asemenea, mai menționează că, instanța de apel a reținut ca fiind

circumstanțe atenuante, circumstanțe care nu corespund realității, și anume că

inculpata a reparat prejudiciul cauzat, pe cînd în textul deciziei găsim enunțat faptul

că, inculpata a reparat parțial prejudiciul cauzat.

În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin.

(1) pct. 6), 12), 16) Cod de procedură penală.

6.3. Avocata Lozovscaia T. acționînd în numele inculpatei Munteanu A. solicită

în cererea de recurs declarată, casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

pronunțare unei noi hotărîri potrivit căreia Munteanu A. să fie achitată de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute la art. 196 alin. (4) Cod penal.

În cererea de recurs înaintată, recurenta transcrie întocmai motivele invocate de

către avocatul inculpatei, Grecu D. în cererea de apel, prin care a fost contestată

sentința primei instanțe.

În esență, recurenta opinează că, în cauza deferită judecății, în acțiunile

inculpatei nu se întrunesc elementele constitutive ale vre-unei infracțiuni, or aici se

atestă niște relații civile existente între Munteanu A. și partea vătămată Buzu A., care

urmează a fi soluționate de instanța respectivă, în ordinea procedurii civile. Or,

Munteanu A. nu și-a asumat careva obligațiuni față de partea vătămată și personal nu

a promis careva onorarii și avantaje în urma investițiilor efectuate de Buzu A., ceea ce

se confirmă din declarațiile inculpatei, a părții vătămate și a martorului Cojuhari E.

La caz, nu s-a stabilit cu certitudine și prin careva probe pertinente că Munteanu

A. ar fi avut o înțelegere cu alte persoane în vederea dobîndirii mijloacelor financiare

de la Buzu A.

7

În ședința de judecata cu certitudine s-a constatat ca, Buza A. a primit suma de

3460 dolari SUA și diamantul în valoare de 0,74 carați la preț angro de 1000 dolari

SUA (care de fapt costa 3700 dolari SUA) nemijlocit de la firma, în beneficiul căreia

a transmis suma de 14690 dolari SUA. La această operațiune Munteanu A. nu a avut

nici-o tangență, ea nu a transmis bunurile nominalizate și nu a avut careva

angajamente în legătură cu aceasta. Important este faptul că partea acuzării nu a

verificat si nu a determinat scadența sumei pretinse de Buza A., or, după cum s-a

constatat în ședința de judecată ultima a investit o suma de 14690 dolari SUA, însă a

primit onorariul în suma de 3460 dolari SUA și diamantul în valoare de 0,74 carați la

preț angro de 1000 dolari SUA (care de fapt costa 3700 dolari SUA), avînd pe depozit

10500 dolari SUA și fiica acesteia, Zadic N. -500 dolari SUA.

Muntean A. reieșind din volumul cunoștințelor proprii în domeniul afacerii, de

care poate să dispună un profesor universitar de filologie, nu a știut și nu a putut să

știe toate riscurile afacerii, despre faptul că compania CDT Canada se va desființa, că

obligațiunile financiare ale acesteia vor fi transmise altei companii Munami.inc,

Canada, că participanții, inclusiv și ea, se vor ciocni cu problema rambursării sumelor

investite.

Totodată, apărătorul inculpatei a specificat că, la caz, este important de amintit

despre, organizarea de structuri financiare ilegale, care în prezent este considerată o

contravenție (art. 2631 Cod contravențional). Prin urmare, în cazul în care legea

naționala prevede răspundere contravențională pentru organizarea structurilor

financiare ilegale, nicidecum un simplu participant al acestei structuri, care nu avea

interes individual, separat de interesul organizatorului, nu poate fi atras la răspundere

penală.

În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin.

(1) pct. 8) Cod de procedură penală.

6.4. Potrivit textului recursului ordinar declarat de inculpată, aceasta indică că

instanțele la examinarea cauzei nu au apreciat probele în modul corespunzător, drept

urmare au emis hotărîri de condamnare ilegale în privința sa.

Recurenta menționează faptul că, instanțele nu au avut în vedere faptul că,

compania „Munami inc”, există și este constituită legal. Între companie și partea

vătămată a fost încheiat un contract de colaborare la 27.10.2010, care există și pînă în

prezent și nu este reziliat de nici o parte. Or, atît ea, cît și partea vătămată sunt membri

ai acestei companii și ambele au același statut în companie și se afla în aceleași

raporturi cu compania, fapt care instanțele inferioare nu l-au reținut la examinarea

cauzei.

Mai mult ca atît, recurenta remarcă că, din răspunsul oficial al companiei se

constată cu certitudine faptul că Buzu A. are conturi deschise pe numele ei în

companie avînd suma de 10 500 dolari SUA. Mai remarcă că, tot din acest răspuns se

8

atestă că, partea vătămată este în drept să solicite oricînd restituirea mijloacelor

bănești din conturile sale.

În circumstanțele enunțate, recurenta consideră că prima instanță incorect a emis

o sentință de condamnare în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, iar instanța de apel

incorect a condamnat-o în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, deoarece în acțiunile

acesteia nu se întrunesc elementele componente ale infracțiunilor date.

Recurenta solicită casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

pronunțarea în privința ei a unei hotărîri de achitare.

În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin.

(1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală.

penală, inculpata a depus referință privitor la opinia sa asupra recursurilor declarate de

către procuror și avocatul părții vătămate, menționînd că recursurile respective nu sunt

întemeiate și urmează a fi respinse, cu dispunerea achitării ei de cele imputate în baza

art. 196 alin. (4) Cod penal.

ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, cu casarea deciziei instanței de

apel și trimiterea cauzei la rejudecare, iar în susținerea acestei statuări se pornește de

la prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora,

judecînd recursul, instanța este în drept să-l admită cu casarea hotărîrii atacate și cu

trimiterea cauzei la rejudecare, atunci cînd eroarea judiciară nu poate fi corectată de

către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, care a dus

la adoptarea unei hotărîri ilegale, totodată verificînd dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal lărgit a statuat asupra admiterii recursurilor declarate și casării

totale a deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare, reieșind din

următoarele considerente de fapt și de drept prezente în cauza deferită judecății.

În esență, potrivit alegațiilor invocate de titularii dreptului de recurs se constată

că aceștia formulează critici împotriva deciziei instanței de apel, în particular

referindu-se la erorile prescrise de pct. 6), 8) și 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală. Or, partea acuzării invocă că instanța de apel eronat a reîncadrat

acțiunile inculpatei din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal în cele ale art. 196 alin.

(4) Cod penal, iar partea apărării menționează că, în general instanțele greșit au dispus

condamnarea inculpatei atît în baza art. 190 Cod penal, cît și art. 196 Cod penal, or, la

caz, între inculpată și partea vătămată există niște relații civile, care urmează a fi

soluționate de instanța de drept civil.

9

Prin urmare, Colegiul penal lărgit avînd în vedere esența erorilor invocate de

recurenți și constatînd că instanța de apel a interpretat eronat prevederile legale și cele

jurisprudențiale cu privire la delimitarea infracțiunii de escrocherie, de cea de cauzare

a daunelor materiale prin înșelăciune și abuz de încredere, se va expune punctat în

contextul ce urmează asupra delimitării nominalizate și erorilor admise la etapa

judecării apelurilor.

Așadar, declanșînd o continuare a judecării cauzei în fond, amintim că apelul

este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucît odată exercitat produce un

efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atît în fapt, cît și în

drept în privința persoanelor care l-au declarat.

În susținerea acestei statuări, călăuzitoare sunt și prevederile din pct. 14.7 a

Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.22 din

12.12.2005 cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel

//Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova 7/10, 2006, cu

modificările și completările ulterioare, unde este stipulat că, în sensul cerințelor art.

414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori

trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de apel

sînt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvîrșită ori nu, dacă

fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, în ce constă

participația, contribuția materială a fiecărui participant, dacă există circumstanțe

atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate, dacă toate în ansamblu

au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sînt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost

corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de

drept procesual sau penal, au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărîrea instanței de fond urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare, dacă eroarea constatată nu poate fi corectată de

instanța de recurs.

Deci, statuînd asupra principiului respectării normelor de drept menționate,

Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel la adoptarea soluției, care a fost

expusă pe larg în punctul 4) din prezenta decizie, nu a respectat întocmai prevederile

legale enunțate supra, interpretînd eronat prevederile legii penale.

Instanța de recurs consideră că soluția instanței de apel, în partea recalificării

faptelor comise de inculpată din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal în cele ale art.

196 alin. (4) Cod penal, adică de la infracțiunea de escrocherie la infracțiunea de

cauzare de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere, este afectată de

erori de drept prescrise de pct. 6) și 12) din art.427 Cod de procedură penală or, greșit

10

s-au apreciat și încadrat juridic faptele constatate în urma administrării materialului

probatoriu.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit amintește că, potrivit dispoziției art.

190 Cod penal, ca escrocherie se consideră faptele de dobîndire ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobîndire ilicită a bunurilor se prezumă un act opus celui licit, efectuat cu

rea- credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul) transmiterea

voită în proprietate, posesiune, a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau

dreptului asupra acestora.

Prin înșelăciune se înțeleg acțiunile făptuitorului de a duce în eroare, de a amăgi

proprietarul prin prezentarea ca adevărate a unor fapte, evenimente sau prezentarea ca

mincinoase a unor fapte, evenimente, dar care corespund adevărului sau prin tăinuirea

(necomunicarea) unor împrejurări care făptuitorul era obligat să le comunice.

Prin abuz de încredere făptuitorul folosește, în scop de a obține un bun material

(bani), relațiile de încredere, de bunăvoință, de sinceritate, de siguranță a

proprietarului ori a altei persoane cu drept de a dispune de bunuri. Încrederea poate fi

rezultatul diferitor circumstanțe, împrejurări în legătură cu serviciul făptuitorului, de

rudenie ori de prietenie cu partea vătămată. Încrederea mai poate rezulta și din

relațiile contractuale a proprietarului cu făptuitorul.

În cauza deferită judecății, se constată că instanța de apel a conchis asupra

recalificării acțiunilor săvîrșite de inculpată în baza art. 196 alin. (4) Cod penal,

reieșind din aceia că: „ … obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod

penal este format din bunurile care au o existență materială, sau create prin munca

omului, dispun de o valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și

străine pentru făptuitor. Astfel documentele sub formă de transferuri bancare nu pot

reprezenta obiectul material al infracțiunii de excrocherie. Mai mult ca atît sub

incidența infracțiunii respective trebuie să intre doar acele încălcări care

demonstrează dobîndirea ilicită intenționată a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere, frauda, ceea ce lipsește în acțiunile inculpatei

Munteanu A. Inculpata nu a dobîndit în posesie bunuri concrete ale victimei. Ea

profitînd de poziția de încredere prin înșelăciune și abuz de încredere în mod

intenționat nu și-a onorat obligațiunile asumate de-a transmite victimei bunurile

pietre scumpe și bani ca devidente de la activitate investițională, fapte prin care i-a

cauzat lui A. Buza daune materiale în proporții deosebit de mari fapta ei

neconstituind însușire.”

Potrivit art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală la judecarea apelului, instanța

de apel trebuie să se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar conform

art. 417 pct. 8) Cod de procedură penală în conținutul deciziei instanța, de rînd cu alte

cerințe, trebuie să descrie temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelurilor, precum și motivele adoptării soluției date.

11

Instanța de apel a ignorat aceste prevederi legale, adoptînd o hotărîre ilegală și

neîntemeiată.

Colegiul penal lărgit menționează că, deși latura obiectivă a infracțiunilor

prevăzute de art.190 și art. 196 Cod penal conține elemente comune ca înșelăciunea și

abuzul de încredere și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu cauzarea

prejudiciului material proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, se consemnează că,

în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal făptuitorul nu obține în posesie

careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-i transmită

acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul victimei. Deci,

dacă am fi în prezența infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, aceasta nu poate

presupune luarea din posesia victimei a bunurilor, or în caz contrar am fi sub incidența

art. 190 Cod penal.

Altfel spus, sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre infracțiunile

specificate constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale, în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 190 Cod penal, masa patrimonială a victimei este diminuată în

aceiași proporție în care se sporește masa patrimonială a făptuitorului, pe cînd în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, masa patrimonială a victimei nu sporește

în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile

pecuniare față de victimă, sau masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a

spori masa patrimonială a făptuitorului.

Or, conform practicii judiciare și doctrinare, noțiunea de „dobîndire ilicită” este

echivalentă cu cea de „sustragere”. În sensul legii, se consideră sustragere - luarea

ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu

patrimonial efectiv acestuia, săvîrșită în scop acaparator.

Raportînd cele statuate mai sus, la argumentele aduse în textul deciziei instanței

de apel, precum că dobîndirea ilicită intenționată a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere lipsește în acțiunile inculpatei, Colegiul penal lărgit

conchide că versiunea instanței de apel în această parte este eronată și nu coroborează

cu probele acumulate la dosar.

În speță, atît în cadrul urmăririi penale, cît și pe parcursul judecării cauzei în

instanța de fond s-a conchis că bunul patrimonial obținut de la partea vătămată sunt

considerați banii în sumă de 14680 dolari SUA, care se pretinde că au fost însușiți

prin înșelăciune și abuz de încredere, iar instanța de apel eronat a considerat că

obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal este format din bunuri

care au o existență materială, sau create prin munca omului, dispun de o valoare

materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor, iar

documentele sub formă de transferuri bancare nu pot reprezenta obiectul material al

infracțiunii de escrocherie.

12

De asemenea, Colegiul penal lărgit reiterează că, în cazul infracțiunii prevăzute

de art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește bunurile proprietarului și îi cauzează

acestuia daună materială în modalitatea prescrisă de dispoziție - prin înșelăciune sau

abuz de încredere, însă bunul material rămîne a fi în continuare ca proprietatea

aceleiași persoane, ceea ce, la caz, nu a fost realizat, pentru că partea vătămată i-a

transmis mijloacele bănești inculpatei.

În continuare, Colegiul penal lărgit specifică că, pentru a încadra acțiunile

inculpatei în baza art. 196 Cod penal, instanța de apel urma să demonstreze prin

careva probe că nu a avut loc însușirea banilor primiți de inculpata Munteanu A., ci a

fructului beneficiului, folosul utilizării banilor încredințați ei. În decizia atacată nu

este o atare motivare precum că în urma acțiunilor inculpatei, cu referire la banii

primiți de la Buza A. să se confirme existența elementelor infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (4) Cod penal, care prevede intenția spre folosire temporară a bunurilor,

de unde rezultă că prin decizia atacată faptelor săvîrșite de inculpata li s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Subsidiar la cele specificate, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, potrivit

părții descriptive a sentinței, prima instanță a statuat asupra vinovăției inculpatei

privind săvîrșirea infracțiunii de escrocherie reieșind din următoarele: „ … că partea

vătămată Buza A., nu a primit careva confirmare că banii transmiși lui Munteanu A.

cu scopul investirii în afacere, au ajuns la destinație, ori că ultima a devenit membru

al acestei firme, în afară de login-urile apărute pe pagina web a firmei, ceea ce nu

probează nemijlocit transferul bănesc efectuat de Munteanu A.

Totodată, instanța conchide că nu a fost probat faptul că Munteanu A. era

membru al firmei în speță, însă ultima acționa din numele firmei, venind cu

propunerea ca persoanele să investească întru obținerea unui profit, respectiv la

rîndul lor persoanele date urmau să atragă noi clienți prin aceleași metode, fapt

menționat de partea vătămată, cît și de martori, și confirmat prin depozițiile acestea,

precum că: "în afară de Buza A., a invitat și alte persoane în proiectul respectiv, și

anume Moga E. și Rejep E."

În declarațiile sale partea vătămată Buza A. menționează faptul că, Munteanu A.

i-a relatat precum că: "este reprezentantul unei firme prestigioase din Canada, și că

oficiul firmei la care este angajată se află pe str. Bulgară mun. Chișinău, însă la care

partea vătămată nu a fost niciodată".

Totodată instanța de judecată reiterează că inculpata Munteanu A. nu a

prezentat dovada faptului precum că este reprezentantul acestei firme, sau

împuterniciri de a încheia contracte din numele și pe contul acestei firme, or ultima

recepționat banii ca persoană fizică de la partea vătămată, explicîndu-i condițiile și

esența afacerii în mod verbal, ceea ce presupune angajarea responsabilității

încheierii unu contract de investiție verbal.

13

Mai mult ca atît, profitînd de relațiile de prietenie și de încredere reciprocă

stabilită între partea vătămată și inculpată, ultima a însușit o parte din banii

transmiși de către partea vătămată, ori transferurile bănești în contul firmei din

Canada, al cărui reprezentant pretinde că este inculpata, au fost efectuate chiar și

anterior transmiterii sumei de bani din partea lui Buza A., fapt confirmat de partea

vătămată prin declarațiile sale precum că: "Ordinele de plată din 11.10.2010 și

13.10.2010 în sumă de 2140 dolari SUA, prezentate în calitate de probă (f.d. 52 și f.d.

54 din dosar), nu corespund adevărului, din motiv că prima sumă de 565 dolari SUA,

i-a transmis-o Alexandrei în a doua jumătate a lunii octombrie, iar cealaltă sumă de

565 dolari SUA ai fiicei mele i-a transmis-o la începutul lunii noiembrie.”

Corespunzător latura obiectivă este întregită și instanța de judecată constată

prezența componenței de infracțiune în acțiunile inculpatei Munteanu A.

Acțiunea adiacentă-abuzul de încredere a fost utilizată de către inculpată pentru

săvîrșirea faptei sale, acțiune exteriorizată prin folosirea relațiilor de prietenie pentru

dobîndirea bunurilor altei persoane, Munteanu A. urmărind inițial scopul dobîndirii

acestui bun.

În acest sens instanța de judecată atestă că abuzul de încredere, alături de

înșelăciune, reprezintă o modalitate de înfăptuire a laturii obiective a infracțiunii de

escrocherie.

Corespunzător inculpata Munteanu A., întru continuarea intenției sale

infracționale și cu scopul obținerii de profituri, a informat partea vătămată Buza A.,

referitor la obținerea devidentelor în suma de 3400 dolari SUA din prima investiție,

precum și o piatră semiprețioasă, care reprezenta un cadou din partea firmei

canadiene.

Instanța conchide că prin săvîrșirea acțiunilor indicate inculpata a trezit

interesul părții vătămate de a investi o sumă mai mare în afacerea dubioasă, acțiune

săvîrșită de către Buza A. în continuare, prin transmiterea sumei de 13 560 dolari

SUA.

Conform declarațiilor părții vătămate Buza A., după transmiterea sumei de 13

560 dolari SUA, inculpata și-a schimbat comportamentul său, fapt ce indică asupra

atingerii scopului propus de acesta – dobîndirea banilor, ori dovada transferării

sumei integrale investite de partea vătămată Buza A., de către Muntean A. nu a fost

stabilită în ședința de judecată prin careva probe pertinente, concludente, utile.”

Prin urmare, se constată că instanța de apel nu a indicat din care considerente

urmează a fi respinse argumentele primei instanțe puse la baza constatării

condamnării lui Munteanu A. în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

În lumina lacunelor descrise mai sus, Colegiul penal lărgit constată că erorile de

drept admise de către Curtea de apel cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 12) Cod de procedură penală și nu pot fi corectate în ordinea procedurii de

recurs, deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a

14

se pronunța asupra legalității sentinței, substituind instanța care a judecat apelul cu

încălcarea prevederilor legale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe argumentat și în strictă conformitate cu prevederile legii

penale și procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină

seama de cele invocate în prezenta decizie, să verifice și să aprecieze probele

administrate și examinate în instanța de fond, să le dea o apreciere corespunzătoare,

ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, să înlăture omisiunile admise și să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod

de procedură penală.

penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, avocata Negru Olesea în numele părții vătămate

Buza Anastasia, inculpata Munteanu Alexandra și avocata Lozovscaia Tatiana în

numele acesteia, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

19 februarie 2015, în cauza penală privind-o pe Munteanu Alexandra Piotr, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 01 decembrie 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător ALERGUȘ Constantin

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător MORARU Petru

15