1ra-1147/2015 — Art. 151 alin. 1 CP

Prin sentința Judecătoriei Hîncești din 17 februarie 2015, Papuc M. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 3 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Vizir D. către inculpatul Papuc M. a fost lăsată fără soluționare. 1.1. Cauza a fost examinată în procedură simplificată cu respectarea rigorilor art. 364/1 Cod de procedură penală.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt a constatat că, la 18 octombrie 2010, aproximativ la orele 16:00, Papuc M. fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se la domiciliul lui Ciubotaru C., situat în s. Mingir, r-nul 1 Hîncești, intenționat i-a aplicat lui Vizir D. două lovituri cu o țeavă metalică în regiunea capului, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală fractură liniară a osului parietal pe dreapta, traumă cranio - cerebrală cu comoție cerebrală, fractură tasată a vertebrelor 5,6 cervicale, care se califică ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viața persoanei. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 151 alin. (1) Cod penal, adică vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare în termenul și modul prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către inculpat și avocatul acestuia, ambii solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai blîndă, non - privativă de libertate. În motivare, inculpatul a indicat că prima instanță i-a stabilit o pedeapsă prea aspră, neluînd în considerație faptul că vina și-a recunoscut-o integral, se căiește sincer de cele săvîrșite și nu are antecedente penale. În prima instanță cauza a fost examinată în baza prevederilor art. 364/1 Cod de procedură penală, care prevăd aplicarea unei pedepse mai blînde, decît cea prevăzută în sancțiunea normei penale incriminate. În argumentarea cerințelor sale, avocatul Bătrîncea I. a invocat că prima instanță la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație circumstanțele atenuante constatate la caz, cum ar fi: întreținerea unui copil minor de către inculpat, caracteristica pozitivă la locul de trai și lipsa antecedentelor penale. Drept urmare, avocatul inculpatului a indicat că, reieșind din toate circumstanțele atenuante stabilite la caz, este posibilă stabilirea unei pedepse mai blînde inculpatului Papuc M., fară privarea de libertate a acestuia. Mai mult ca atît, avocatul a accentuat că, inclusiv și procurorul a solicitat instanței stabilirea unei pedepse non-privative de libertate inculpatului.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 mai 2015 a fost respinse apelurile declarate ca fiind nefondate, iar sentința a fost menținută fară modificări.

În partea descriptivă a deciziei adoptate, instanța de apel a menționat că, audiind participanții la proces raportînd situația de fapt la cea de drept, cercetînd argumentele invocate de părți, în coraport cu materialele dosarului penal, s-a ajuns la concluzia că apelurile declarate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse. Astfel, instanța de apel a reținut că, este corectă concluziile primei instanțe privind starea de fapt constată și încadrarea juridică pe semnele faptei 2 prejudiciabile săvîrșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune, în baza art. 151 alin. (1) Cod penal. De asemenea, instanța de apel a susținut concluzia primei instanțe în ceea ce privește stabilirea pedepsei inculpatului. În acest sens, a menționat că prima instanță motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă, luînd în considerare circumstanțele cauzei, datele privind persoana infractorului, categoria și gravitatea infracțiunii săvîrșite: infracțiunea comisă este gravă și a fost săvîrșită în stare de ebrietate alcoolică, de condițiile de viață ale familiei inculpatului, și de faptul că inculpatul nu a recuperat părții vătămate prejudiciul cauzat și nici nu a întreprins măsuri în acest sens. Totodată, instanța de apel a reținut că, la stabilirea pedepsei prima instanță a ținut cont de prevederile art. 364/1 Cod de procedură penală, care statuează că pedeapsa cu închisoare ce urmează a fi aplicată inculpatului va fi redusă cu 1/3 din limitele de pedeapsă stabilite de sancțiunea art. 151 alin. (1) Cod penal. În concluzie instanța de apel a remarcat că temei legal de aplicarea pedepsei mai blînde sau pentru condamnarea cu suspendare condiționată a executării pedepsei - nu există, deoarece în cauză nu s-au constatat circumstanțele atentuante, ce ar justifica aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal. Prin urmare, instanța de apel a conchis că apelurile declarate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse cu menținerea sentinței primei instanțe fară modificări.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel avocatul Murzac A. în numele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care, în privința inculpatului să fie aplicate prevederile art. 90 Cod penal. În motivare, recurenta invocă că instanțele inferioare au emis hotărîri neîntemeiate, iar la adoptarea acestora instanțele nu au ținut cont de criteriile de individualizare a pedepsei și au stabilit o pedeapsă prea aspră și neechitabilă în raport cu fapta comisă de inculpat, cu gravitatea și motivele acesteia, precum și cu circumstanțele cauzei, care caracterizează persoana vinovată. Mai mult ca atît, menționează că în cauza penală supusă judecății sunt prezente circumstanțe atenuante, de care instanțele de fond nu au ținut cont, cum ar fi: datele privind persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut pe deplin vinovăția și se căiește sincer de cele comise, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii și are la întreținere un copil minor, fiind unicul întreținător al familiei sale. În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală. 3

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, acuzatorul de stat a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de către avocatul Murzac A. în numele inculpatului, menționînd că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece criticele recurentei nu au fost argumentate conform exigenților stipulate de art. 427 din Codul de procedură penală.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente de fapt și de drept. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate. Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei. Așadar, Colegiul penal verificînd textul recursului declarat, constată că alegațiile recurentei, deși nu au fost invocate expres, se încadrează în temeiul de casare prevăzut de pct. 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci cînd instanța de apel a aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. La caz, instanța de recurs constată că, recurenta contestă decizia instanței de apel în latura stabilirii pedepsei, și prin urmare, se va expune doar asupra acestui aspect. Lecturînd textul deciziei, instanța de recurs ajunge la concluzia că, pedeapsa stabilită inculpatului se încadrează în sancțiunea prevăzută la art. 151 alin. (1) Cod penal, cu reținerea tuturor circumstanțelor prezente în cauză, luînd în considerație personalitatea inculpatului, gravitatea faptei comise și împrejurările în care aceasta a fost comisă. Sub acest aspect se atestă că, împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrilor contestate, relevă în mod concludent că instanțele de fond corect au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpaților, fiind în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură 4 penală și prescripțiilor de drept material, ținînd cont de prescripțiile din art. 61, 75, 76 și 77 Cod penal, conform cărora persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii, iar la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. Reieșind din faptul că, recursul declarat este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de fond au dispus executarea pedepsei inculpatului prin izolarea acestuia de societate, la acest capitol instanța de recurs reamintește că ulterior stabilirii pedepsei potrivit tuturor criteriilor generale de individualizare a pedepsei (art. 75 Cod penal), ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate vinovatului. Suspendarea condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă stabilirea mărimii pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare. O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, prerogativa instanței de judecată este să aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea infractorului, bazîndu-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării judecătorești. În acest context, instanța de recurs notează că, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, nu se creează un drept pentru inculpat, ci doar se întrunesc circumstanțele necesare care constituie temei de drept pentru instanța de judecată de a decide, potrivit propriei convingeri, asupra oportunității suspendării executării pedepsei închisorii. La caz, Colegiul penal menționează că instanța de apel just a remarcat faptul că infracțiunea comisă face parte din categoria infracțiunilor grave, iar ca circumstanță agravantă a fost considerat faptul că infracțiunea a fost săvîrșită în stare de ebrietate și prin săvîrșirea infracțiunii inculpatul a provocat vătămări grave pentru viața și sănătatea părții vătămate, care și la momentul actual suportă consecințele acțiunilor inculpatului Papuc M. Mai mult ca atît, inculpatul nu i-a acordat părții vătămate careva despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. 5 Drept urmare, instanța de recurs reține că, solicitarea recurentei de a suspenda executarea pedepsei stabilite inculpatului Papuc M. este neîntemeiată, deoarece o asemenea modalitate de executare a pedepsei este neproporțională în raport cu fapta inculpatului și urmările survenite. Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa individualizată de instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut de art. 61 Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea inculpatului, cît și a altor persoane.

În corespundere cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, DECIDE : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Murzac Angela în numele inculpatului Papuc Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 mai 2015, în cauza penală privindu-l pe Papuc Mihail Ion, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată integral la 27 noiembrie 2015. Președinte URSACHE Petru Judecători NICOLAEV Ghenadie MORARU Petru 6