1ra-1332/2015 — art. 201-1 alin. 3 lit. a CP

Dosarul nr. 1ra-1332/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

inculpatul Rotaru Serghei, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 04 iunie 2015 și a sentinței Judecătoriei Cahul din 30 martie

2015, în cauza penală privindu-l pe

Rotaru Serghei Andrei, născut la 21 noiembrie 1987,

originar și domiciliat s. Huluboaia r-nul Cahul.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

fost condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 5 ani închisoare cu

executare în penitenciar de tip închis.

jurul orei 00.00, aflându-se în ograda gospodăriei sale, situată în s. Huluboaia, r-nul

Cahul, în urma unui conflict apărut subit, între el și fratele său Rotaru Andrei, având

scopul săvârșirii violenței în familie, exprimându-se cu cuvinte necenzurate, i-a

aplicat ultimului o lovitură cu un topor în cap, cauzându-i astfel vătămare corporală

gravă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Rotaru S. a fost calificată de drept în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod

penal și anume –violența în familie, adică acțiunea manifestată fizic și verbal, comisă de un

membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat vătămarea gravă a

integrității corporale și a sănătății.

Saganscaia O. prin care au solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu

aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse sub formă de închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilirea unui termen de probă, în

baza art. 90 Cod penal.

În motivarea apelului declarat au invocat că:

1

- consideră pedeapsa aplicată prin hotărîrea primei instanțe prea aspră,

deoarece a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, antecedentele penale sunt stinse,

iar corectarea sa este posibilă și fără privarea de libertate;

- partea vătămată, Rotaru A. care este fratele său, în ședința de judecată a

declarat că nu are careva pretenții, deoarece s-au împăcat, fiind ajutat de inculpat la

procurarea medicamentelor pentru tratament și nu dorește ca ultimul să execute

pedeapsa cu închisoare.

fost respins apelul ca nefondat și menținută sentința.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a conchis săvârșirea

infracțiunii imputate de către inculpat, reieșind din totalitatea probelor acumulate la

prezenta cauză, ce au fost apreciate cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală.

Referitor la pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a constatat că

aceasta este una legală, echitabilă și proporțională faptei comise.

De asemenea, instanța de apel a notat că la stabilirea categoriei de pedeapsă

aplicată inculpatului, prima instanță a ținut cont de principiul individualizării

pedepsei, de caracterul prejudiciabil al infracțiunii comise, ce se referă la categoria

infracțiunilor deosebit de grave, de personalitatea inculpatului, care la locul de trai

se caracterizează satisfăcător, de faptul că a recunoscut vinovăția și a contribuit la

descoperirea infracțiunii, are la întreținere un copil minor, anterior a fost condamnat,

antecedentul penal fiind stins, de lipsa pretențiilor părții vătămate, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia, și de lipsa urmărilor grave

în cauză.

Instanța de apel a menționat că, circumstanțe ce agravează situația inculpatului

au fost stabilite, săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a mai

săvârșit o infracțiune și săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de

ebrietate, iar în calitate de circumstanță ce atenuează răspunderea inculpatului a fost

reținută căința sinceră.

În viziunea instanței de apel, prima instanță corect și legal a ajuns la concluzia

că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă prin aplicarea în privința

acestuia a pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, adică minimul

stabilit de norma penală, ce este una echitabilă, stabilită în limitele legii, direct

proporțională cu gravitatea faptei comise, cu comportamentul inculpatului până și

după comiterea infracțiunii, cu atitudinea lui față de infracțiunea comisă și

consecințele acesteia.

Totodată, instanța de apel a respins afirmațiile inculpatului și a avocatului

acestuia precum că în privința sa este posibilă aplicarea prevederilor art. 90 Cod

penal, deoarece infracțiunea de care se învinuiește inculpatul, conform art. 16 Cod

penal, se califică ca infracțiune deosebit de gravă, iar art. 90 alin. (4) Cod penal,

stipulează că, persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional

2

de grave, precum și în cazul recidivei, condamnarea cu suspendare condiționată a

executării pedepsei nu se aplică.

care solicită aplicarea în privința sa a unei pedepse sub formă de închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilirea termenului de probă, în

baza art. 90 Cod penal și nu este de acord cu încadrarea faptei sale în baza art. 2011

alin. (3) lit. a) Cod penal.

În motivarea recursului invocă că :

- în cadrul ședinței primei instanțe a declarat că acțiunea sa a fost în scopul

apărării mamei sale de agresiunea aplicată de către fratele său, care este parte

vătămată pe dosar. Recunoaște că a greșit metoda de apărare, însă nu a făcut-o cu

scopul de a-și schilodi fratele, dar pentru a-și apăra mama, fiind una din metodele

cele mai rapide de a opri o faptă mai gravă, de asemenea a menționat că instanța

eronat a considerat acțiunea sa ca intenționată;

- instanța de judecată nu a luat în considerație declarațiile părții vătămate date

în ședința de judecată, care a declarat că nu are careva pretenții, iar inculpatul a

contribuit la procurarea medicamentelor pentru tratarea sa;

- are la întreținere un copil minor și tatăl său care este bolnav.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Autorul în recursul său nu a făcut trimitere la un careva temei concret prevăzut

de art. 427 Cod de procedură penală, însă din textul recursului se constată că acesta

semnalează temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10), 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, ce prevăd că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru

a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

Reieșind din textul recursului, Colegiul atestă, că inculpatul la argumentarea

temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, invocă dezacordul cu încadrarea juridică a acțiunilor imputate în baza art.

2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, menționînd că acțiunea sa a fost în scopul apărării

mamei sale de agresiunea aplicată de către fratele său, care este parte vătămată pe

dosar, la fel a invocat că instanța eronat a considerat acțiunea sa ca intenționată. Însă,

din studiul apelului declarat se constată că acest argument nu a fost invocat ca motiv

al apelului, în care a fost solicitată doar aplicarea unei pedepse mai blînde, conform

art. 90 Cod penal.

3

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 427 alin. (2) Cod de procedură

penală, unde este stipulat că temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs,

doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel,

astfel Colegiul penal statuează că argumentul menționat mai sus nu poate constitui

obiect de discuție în instanța de recurs și îl respinge ca neîntemeiat, deoarece

chestiunea privind dezacordul cu încadrarea juridică a acțiunilor imputate în baza

art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, nu a fost invocată ca obiect de studiu în instanța de

apel, unde a fost dezbătută doar chestiunea privind pedeapsa aplicată inculpatului,

așa cum a și fost invocat, nu și reîncadrarea acțiunilor inculpatului în baza altor

norme ale Părții Speciale ale Codului penal.

Cu referire la temeiul pentru recurs semnalat de către inculpat și prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în opinia Colegiului nu și-a găsit

confirmarea, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, acordînd deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului

imputat acestuia.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură

în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în

vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de regulile și principiile

prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în

cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Conform principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale, în

coraport cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 alin.

(1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsa luînd în considerare caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul și scopul celor comise, persoana

celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce

atenuează sau agravează răspunderea, ținîndu-se cont de influența pedepsei aplicate

asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de recurs menționează că sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 2011

alin. (3) lit. a) Cod penal prevede pedeapsă cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar

conform art. 16 alin. (5) Cod penal, aceasta se clasifică ca infracțiune deosebit de

gravă.

Așa dar, instanța de recurs remarcă, că inculpatul a săvîrșit o infracțiune

deosebit de gravă.

Prin urmare, conform art. 90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au săvîrșit

infracțiuni deosebit de grave, și excepțional de grave, precum și în cazul recidivei,

condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se aplică.

Colegiul statuează că, atît instanța de fond, cît și cea de apel, întemeiat nu au

aplicat în privința inculpatului prevederile art. 90 Cod penal, ce stabilesc condițiile

de condamnare cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

În opinia instanței de recurs, la stabilirea pedepsei inculpatului a fost reținută

just prezența circumstanței atenuante – căința sinceră, iar în calitate de circumstanțe

4

agravante – săvîrșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a mai săvîrșit o

infracțiune, precum și săvîrșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate.

Totodată, la stabilirea pedepsei instanțele de judecată au ținut cont și de

personalitatea inculpatului, care la locul de trai se caracterizează satisfăcător, de

faptul că a recunoscut vinovăția și a contribuit la descoperirea infracțiunii, are la

întreținere un copil minor, anterior a fost condamnat, însă antecedentul penal este

stins, de lipsa pretențiilor părții vătămate, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării acestuia, și lipsa urmărilor grave în cauză.

Astfel, în cazul concursului circumstanțelor agravante și a celor atenuante,

conform art. 78 alin. (4) Cod penal, coborîrea pedepsei pînă la minimul sau ridicarea

ei pînă la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a

prezentului cod nu este obligatorie, însă fiind în prezența concursului atît a

circumstanțelor atenuante, cît și a celor agravante, instanțele ierarhic inferioare, i-au

stabilit pedeapsa minimă prevăzută de sancțiunea normei imputate.

Din materialele cauzei și hotărîrile adoptate la caz, sub aspectul contestat,

instanța de recurs statuează, că pedeapsa de 5 ani închisoare și modalitatea de

executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în

așa fel, încît acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Referitor la argumentul recurentului, precum că instanța de apel nu a ținut cont

de faptul că partea vătămată nu are careva pretenții și că inculpatul a contribuit la

procurarea medicamentelor pentru tratarea sa, Colegiul penal îl consideră insuficient

în prezenta speță de a răsturna soluția instanței de apel și consideră întemeiate

concluziile acestei instanțe expuse în pct. 5 al prezentei decizii, în ce privește

argumentul vizat. La fel, instanța de recurs conchide că instanțele de fond la

aplicarea pedepsei inculpatului au ținut cont de toate împrejurările prezente în

cauză și just au conchis aplicarea în privința inculpatului, a pedepsei cu închisoare,

stabilindu-i termenul minim prevăzut de sancțiunea art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod

penal, deoarece o altă pedeapsă neprivativă de libertate, nu este prevăzută de

această normă.

Astfel, Colegiul statuează că, pedeapsa individualizată de instanțele de fond,

răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut la art. 61 alin.

(2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și a altor

persoane.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Avînd ca reper cele menționate, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Rotaru S., ca fiind

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

5

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul din 04 iunie 2015, de către inculpatul Rotaru Serghei

Andrei, în cauza penală în privința acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 25 noiembrie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

6