1ra-1030/2015 — art. 264 al.3 lit.a CP

1ra-1030/2015 — art. 264 al.3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1030/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare declarate de partea vătămată Eugeniu Ivanov și de

Instituția de Învățămînt ,,Universitatea Slavonă” împotriva sentinței Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 20 martie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, în privința inculpatului

Boldescu Eugeniu Iurie, născut la

01 mai 1984, originar și locuitor al mun. Chișinău, str. Ion

Neculce 14, ap. 53, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 25 februarie 2013 – 20 martie 2014,

în instanța de apel: 15 aprilie 2014 – 30 aprilie 2015,

în instanța de recurs: 10 iulie – 21 octombrie 2015.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Boldescu Eugeniu a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

4 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 5 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Eugeniu Ivanov prejudiciul moral de

60.000 lei. În rest, acțiunea civilă privind prejudiciul moral a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Acțiunea civilă înaintată de Eugeniu Ivanov, în partea prejudiciului material a

fost admisă în principiu urmând ca asupra cuantumului prejudiciului să se pronunțe

instanța civilă.

1

Acțiunea civilă înaintată de Natalia Steablenco a fost admisă în principiu,

urmând ca asupra cuantumului prejudiciului material să se pronunțe instanța civilă.

11.40, Boldescu Eugeniu, conducând autovehiculul de model „Ford Fusion”, n.î.

CBA 101, în mun. Chișinău, se deplasa pe podul str. M. Viteazu din direcția str.

Albișoara spre str. Petricani cu viteza de peste 80 km/oră. În timpul deplasării,

Boldescu Eugeniu n-a manifestat prudență sporită la trafic, n-a apreciat corect situația

rutieră în care se afla autovehiculul la momentul respectiv, n-a luat în considerație

starea lucrurilor în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a participanților la el

împotriva accidentelor și consecinței acestora, n-a ținut permanent seama de

totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existența unor obstacole pe

sectoarele drumului, intensitatea și nivelul de organizare a traficului rutier, de care va

trebui să țină cont fiecare conducător la determinarea vitezei, benzii de circulație, de

lățimea carosabilului, gabaritele vehiculelor și intervalele de siguranță necesare și

modalității de conducere a vehiculului, prin ce a încălcat cerințele pct. 45 a

Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că, „Conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția: b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase: c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii: d) situația

rutieră. 2) în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului” și prevederile pct. 39 al. 1 a Regulamentului Circulației

Rutiere II), care prevede că, „înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei

schimbări a direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această

manevră va fi executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți

participanți la trafic”, pct. 40 al. 1 a RCR „înaintea virării la stingă sau întoarcerii,

conducătorul de vehicul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care vin din sens opus

și urmează să se deplaseze înainte sau la dreapta, precum și pietonilor”, și ca urmare

nu s-a isprăvit cu conducerea vehiculului și a tamponat autovehiculele „Volkswagen

Caddy”, n.î. CLV 799, condus de Tihon Andrei, autovehiculul „Mercedes E 200”,

n.î. KAV 821, condus de Trușin Iurie, autovehiculul „Opel Vectra”, n.î. CHY 865,

condus de Ivanov Eugeniu și camionul „Mercedes”, n.î. CPW 758, condus de

Danilescu Oleg. Unitățile de transport indicate au fost defectate tehnic considerabil,

iar conducătorul autovehiculului „Opel Vectra” Ivanov Eugeniu s-a ales cu leziuni

corporale grave, fapt consemnat în raportul de expertiza medico-legală nr. 3471/D

din 22.01.2013.

Instanța a reținut că vina inculpatului este dovedită prin probele administrate și

a încadrat acțiunile lui în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, adică încălcarea

regulilor de securitate a circulației rutiere și de exploatare a unităților de transport de

către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiunea gravă, anterior nu a fost condamnat, este angajat

2

în câmpul muncii, concluzionând că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de

libertate a inculpatului, prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Totodată, faptul că inculpatul nu recunoaște vina nu poate fi considerat ca

circumstanță agravantă și nu condiționează, în lipsa altor circumstanțe agravante,

aplicarea față de el a unei pedepse reale cu închisoarea.

Or, aceasta fiind poziția inculpatului într-un proces penal, care este prevăzută

de lege, și nu poate influența la stabilirea pedepsei.

Partea vătămată Eugeniu Ivanov, evident a suportat suferințe psihice enorme,

deoarece în rezultatul accidentului rutier ultimul a suportat vătămării corporale grave,

fiind necesar de încasat de la inculpat 60.000 lei cu titlu de prejudiciu moral, această

sumă fiind una echitabilă.

Cerințele părții vătămate Eugeniu Ivanov privind încasarea solidară de la

inculpat și a persoanelor civilmente responsabile SA ,,ASITO” și ÎI ,,Universitatea

Slavonă” în calitate de prejudiciu material a sumelor de 5000 euro pentru

compensarea costului automobilului ,,Opel Vectra” deteriorat, 38.060,35 lei pentru

compensarea cheltuielilor suportate cu tratamentul medical, 107.500 euro pentru

compensarea tratamentului medical necesar în continuare, 1700 lei pentru

compensarea cheltuielilor de transportare a autovehiculului cu evacuatorul, 2800 lei

pentru compensarea cheltuielilor suportate pentru transportul special și cheltuielilor

de judecată, urmează a fi admise în principiu, astfel că asupra cuantumului și

modalității încasării prejudiciului să se pronunțe instanța civilă, deoarece n-au fost

prezentate probele pertinente și concludente în acest sens, iar înscrisurile prezentate

nu corespund cerințelor legislației în vigoare - sunt perfectate într-o limbă străină,

fără traducerea autentificată în modul corespunzător.

La fel și cerințele părții civile Stebleanco Natalia, privind încasarea de la

inculpat a prejudiciului material cauzat în rezultatul accidentului rutier în mărime de

98.787 lei, necesită a fi admise în principiu, urmând ca asupra cuantumului să se

expună instanța civilă.

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal la 5 ani închisoare, cu executare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Apelantul a invocat că la stabilirea pedepsei instanța nu a ținut cont de

gravitatea infracțiunii, urmările grave provocate părții vătămate Eugeniu Ivanov, în

urma cărora el a devenit invalid.

Stabilirea unei pedepse blânde cu suspendarea condiționată a executării ei nu

este echitabilă, deoarece poate produce o recidivă din partea inculpatului. Ultimul nu

a conștientizat faptul că prin acțiunile sale a comis o infracțiune gravă soldată cu

provocarea vătămărilor grave părții vătămate. Mai mult, nu a adus părților vătămate

scuze, nu s-a căit în cele comise și nu a recuperat prejudiciul cauzat în rezultatul

accidentului rutier.

Astfel, fără careva temei legal instanța a aplicat față de inculpat prevederile art.

90 Cod penal.

3

3.1. Partea vătămată Eugeniu Ivanov la fel a declarat apel, solicitând casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră, fiind admisă integral acțiunea civilă.

Apelantul a indicat că instanța a favorizat nejustificat inculpatul și i-a aplicat o

pedeapsă lejeră.

Inculpatul i-a distrus sănătatea și a deteriorat considerabil 5 automobile, aceste

circumstanțe fiind agravante conform art. 77 lit. b), i) Cod penal - provocarea prin

infracțiune a unor urmări grave, săvârșirea infracțiunii prin mijloace care prezintă un

pericol social sporit.

Inculpatul merită pedeapsa maximala prevăzută și trebuie să compenseze

integral prejudiciul moral și material cauzat.

3.2. A declarat apel și IÎ ,,Universitatea Slavonă”, solicitând casarea sentinței

în latura civilă, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

exclusă ca parte civilmente responsabilă și să fie admisă acțiunea civilă către

inculpat, încasând de la el prejudiciul material de 198.622 lei și taxa de stat de

5958,66 lei.

Apelantul a menționat că instanța eronat și fără temeiuri au recunoscut

Universitatea Slavonă în calitate departe civilmente responsabilă, greșit au constatat-

o ca subiect a răspunderii delictuale.

Instanța în genere nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile înaintată de partea

civilă Universitatea Slavonă către inculpat.

2015, toate apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a indicat că instanța de fond just a concluzionat în privința

sancționării inculpatului.

Faptul neprezentării inculpatului în instanță nu poate servi drept temei pentru

înăsprirea pedepsei lui.

Nu poate fi acceptat argumentul acuzării, precum că inculpatul ar putea comite

o infracțiune analogică pe viitor, formând recidivă. Conform sentinței, inculpatul a

fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Totodată, gravitatea leziunilor corporale, servește drept criteriu primar pentru

stabilirea calificării juste a infracțiunii și mai apoi a mărimii sancțiunii ce prevede

pedeapsa închisorii.

În cazul dat, gradul leziunilor corporale servește drept semn constitutiv al

componenței infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal și nu poate

servi drept temei pentru a mai agrava pedeapsa.

La fel nu poate agrava pedeapsa nici atitudinea inculpatului privind

nerecunoașterea vinovăției. Oricare subiect al infracțiunii comise este în drept să se

apere și să-și aleagă poziția de apărare, nefiind obligat să-și demonstreze vina.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Ivanov a fost soluționată corect,

ținându-se cont de toate circumstanțele stabilite în cauză și posibilitățile financiare

ale inculpatului.

Celelalte acțiuni civile au fost admise în principiu și urmează să fie examinate

în instanța civilă.

4

Având în vedere că inculpatul nu a fost depistat la ultimul loc de trai și

prezența lui la examinarea acțiunilor civile este obligatorie, nu poate fi tergiversată

examinarea cauzei în ordine de apel.

casarea hotărârilor menționate rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră și să fie admisă integral

acțiunea civilă.

Recurentul a invocat că s-a făcut nedreptate prin favorizarea nejustificată a

inculpatului, prin aplicarea unei pedepsei lejere, condiționate, fără a ține cont de

faptul că inculpatul cu rea voință, conducând automobilul cu viteză exagerat de mare

în oraș, ignorând prevederile RCR, a comis infracțiunea prevăzută de art. 264 alin.

(3) lit. a) Cod penal, distrugându-i viața și sănătatea, deteriorând considerabil 5

automobile în circumstanțe agravante, prezintă pericol social sporit și merită o

pedeapsă maximală prevăzută de lege, fiind obligat să compenseze integral

prejudiciul moral și material cauzat.

Concluziile instanței de fond și de apel contravin prevederilor art. 7, 75 Cod

penal, nu s-a ținut cont de provocarea prin infracțiune a urmărilor grave comise prin

mijloace care prezintă pericol social sporit și n-au fost aplicate corect prevederile art.

78 alin. (3) Cod penal, aplicându-i inculpatului o pedeapsa minimă cu suspendare,

stimulându-l să continue nepedepsit comportamentul infracțional.

Neprezentarea inculpatului în instanța de apel, necompensarea prejudiciului

material și moral cauzat confirmă atitudinea lui disprețuitoare față de justiție.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală.

5.1. IÎ ,,Universitatea Slavonă”, la fel a declarat recurs ordinar, în care solicită

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

exclusă ca parte civilmente responsabilă și să fie admisă acțiunea civilă către

inculpat, încasând de la el prejudiciul material de 198.622 lei și taxa de stat de

5958,66 lei.

Recurentul a menționat că atât instanța de fond cât și cea de apel nu s-au

pronunțat asupra acțiunii civile înaintată de partea civilă Universitatea Slavonă către

inculpat, privind încasarea prejudiciului material în sumă de 198.622 lei și a

cheltuielilor de achitare a taxei stat în sumă de 5958 lei.

Instanțele de fond și de apel eronat și fără temeiuri au recunoscut Universitatea

Slavonă în calitate departe civilmente responsabilă, greșit au constatat-o ca subiect a

răspunderii delictuale.

Instanțele incorect au determinat Universitatea Slavonă în calitate de debitor și,

ca urmare, eronat a dispus angajarea răspunderii ei solidară cu inculpatul și compania

de asigurări.

Or, în conformitate cu jurisprudența CtEDO (Neumeister vs Austria)

nerespectarea dreptului de a fi auzit, constituie o ingerință a art. 6 par. 1 din CEDO.

Astfel, în speță existe încălcare a dreptului la un proces echitabil, cazul în care

instanțele judecătorești se abțin de da un răspuns special și explicit la cele mai

importante întrebări, fără a acorda părții posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de

apărare a fost neglijat sau respins.

5

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de

procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5)

Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Potrivit art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroarea gravă de fapt este stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă

de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursurile sunt fondate pe art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, care prevede temeiurile pentru recursul ordinar situațiile

când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în pofida normelor enunțate, recurenții nu au indicat, care sunt erorile de

drept și esența circumstanțelor că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta

este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, raportată la stipulările din art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală,

omițându-se în totalitate argumentarea deciziei contestate în sensul vizat (pct. 5-5.1 din

decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile nominalizate nu întrunesc

condițiile de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

6

Sub acest aspect și cu referire la argumentele din recursurile declarate, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite, se atestă că împrejurările

menționate în partea descriptivă a hotărârilor instanțelor de fond și de apel, inclusiv

cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, denotă că ambele instanțe au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind aplicarea pedepsei

inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținând cont de prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal,

conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului. La stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult

7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont

de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, instanța de apel pronunțându-

se argumentat asupra motivelor în latura pedepsei penale, invocate în apelul de pe

rol.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Pe lângă aceasta se reține că concluziile instanțelor asupra acțiunii civile sunt

la fel legale și întemeiate. Or, conform art. 225 alin. (3), 221 alin. (5) Cod de

procedură penală, dacă la soluționarea acțiunii civile, pentru a stabili suma

despăgubirilor cuvenite părții civile, apare necesitatea de a amâna judecarea cauzei

pentru a se administra probe suplimentare, instanța poate să admită în principiu

acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța

în ordinea procedurii civile. Persoana care nu a înaintat acțiunea civilă în cadrul

procesului penal, precum și persoana a cărei acțiune civilă a rămas nesoluționată, au

dreptul de a înainta o asemenea acțiune în ordinea procedurii civile.

Astfel, recurenți nu sunt lezați în dreptul de a soluționa litigiul cu privire la

despăgubiri în procedura civilă.

Este de menționat și faptul că în dosar lipsește o acțiune civilă a IÎ

,,Universitatea Slavonă”, formulată în corespundere cu prescripțiile din art. 221 alin.

(1) – (3) Cod de procedură penală.

Mai mult, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5 și 5.1 din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei și în latura civilă (pct. 5,

5.1 din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

7

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei și în latura civilă, în alt sens

decât cel pe care îl propun părțile pe caz este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că i-

au aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol, în raport cu motivele invocate, sunt

vădit neîntemeiate, ele urmează a fi declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de partea vătămată Eugeniu

Ivanov și de Instituția de Învățămînt ,,Universitatea Slavonă”, împotriva sentinței

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 20 martie 2014 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 noiembrie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8