Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.10.2015

1r-15/2015 — art. 201 al. 4 CPP

HOTĂRÂRE
06.10.2015
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 201 al. 4 CPP
Temei legal
art. 447-449 CPP
Citează această cauză
1r-15/2015 — art. 201 al. 4 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1r-15-2015 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 06 octombrie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componența: Președinte: Nicolae Gordilă Judecători: Ion Guzun și Liliana Catan, judecînd, în ședință publică, recursul declarat de către avocatul Angela Procopciuc, prin care se solicită casarea încheierii protocolare a Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2015, cu privire la aplicarea amenzii judiciare în mărime de 25 unități convenționale, în privința acesteia, Datele privind termenul de examinare a cauzei: de la 08 septembrie 2015 pînă la 06 octombrie 2015. Procedura de citare a fost îndeplinită: S-au prezentat: Recurenta Angela Procopciuc, care a solicitat admiterea recursului în sensul declarat.

Procurorul Sergiu Crijanovschi, care s-a pronunțat pentru admiterea recursului și casarea încheierii Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2015. Asupra recursului menționat, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție C O N S T A T Ă : 1. Prin încheierea protocolară al Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2015, avocatul Angela Procopciuc a fost sancționat cu amenda judiciară în mărime de 25 unități convenționale, ceea ce constituie 500 lei, pentru manifestarea lipsei de respect față de instanță de judecată, exprimînd solicitarea de a anunța întrerupere de 5 min. pe cauza dată, pentru amînarea altui dosar, și neprezentarea avocatului în sala de judecată pe parcursul a 30 min., fiind cunoscut faptul că avocatul Angela Procopciuc în acest timp s-a implicat în examinarea unui alt dosar, neanunțând instanța despre aceasta, instanța de apel fiind impusă să amîne continuarea examinării cauzei.

2. Împotriva încheierii protocolare nominalizate, avocatul Angela Procopciuc a declarat recurs, prin care solicită casarea acesteia, invocînd că nu au fost încălcate prevederile art. 201 alin. (4) pct. 8) Cod de procedură penală, iar instanța de apel a sancționat-o cu amenda judiciară și a amînat ședința de judecată argumentînd soluția prin aceea că avocatul Angela Procopciuc, solicitînd întreruperea pe 5 min. pe cauza penală în privința lui Baciu Valentina și Nistor Mihail, s-a reținut cu 30 min., aflîndu- se în altă sală de judecată în aceiași instanță. Recurenta a mai invocat că, faptul reținerii cu 15 min. mai mult decît a solicitat, nu constituie nestima față de instanța de judecată, deoarece s-a aflat la examinarea unei cauze în aceiași instanță, anunțînd din timp despre prezența sa în alt proces de judecată (sala de ședință alături situată).

Acel proces de judecată, coordonat anterior, a derulat cu întîrziere, ea neavînd posibilitate de a părăsi ședința de judecată din propria inițiativă. 1 Totodată recurenta a invocat că nu i s-a permis să aducă probe în apărare ; instanța de apel nu a eliberat încheierea protocolară, care poate fi contestată separat de decizia instanței de apel, prin ce i s-a îngrădit dreptul la un recurs efectiv. Consideră că, neprezentarea sa la ședința de judecată a fost motivată și acțiunile sale nu pot fi considerate abatere în sensul art. 201 alin. (4) pct. 8) Cod de procedură penală. 3. Verificînd argumentele recursului, în raport cu materialelor cauzei și cu prevederile legale, Colegiul penal conchide că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, reieșind din următoarele considerente.

Conform art. 437 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, pot fi atacate cu recurs hotărîrile penale pentru care legea prevede această cale de atac. Potrivit art. 201 alin. (8) Cod de procedură penală, încheierea instanței de judecată privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată separat cu recurs. În corespundere cu art. 444 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile judecătorești pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanță, inclusiv și în cazul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit art.201 alin.(4) pct.8) Cod de procedură penală, se sancționează cu amendă judiciară următoarele abateri: alte abateri pentru care prezentul cod prevede amenda judiciară După cum rezultă din materialele cauzei, examinarea în ordine de apel a cauzei penale de acuzare a inculpaților Baciu Valentina și Nistor Mihail, a fost fixată pentru 19 martie 2015, ora 10.00, fapt despre care a fost informat procurorul și apărătorul Angela Procopciuc.

Ulterior, la 19 martie 2015 ora 11.00, avocatul Angela Procopciuc, a solicitat întrerupere de 5 min. pentru a se prezența în alt proces de judecată (sala de ședință alături situată) ca să solicite amînarea cauzei pentru altă dată . Astfel, reieșind din actele cauzei, este stabilit cert că avocatul Angela Procopciuc a informat instanța despre întreruperea judecării cauzei, din motiv că avea o altă ședință de judecată în sala de alături situată, fapt rezultat din cele menționate supra, prin urmare prezentarea avocatului cu întîrziere a avut loc din motive întemeiate care au fost ignorate de către instanța de apel.

Cît privește solicitarea recurentei privind repunerea în termen de contestare a încheierii protocolare, Colegiul penal constată că nu a fost încălcat termenul dat, or conform plicului anexat la materialele cauzei – încheierea protocolară a fost expediată recurentei la 21 august 2015, ultima depunînd recursul la data de 07 septembrie 2015, adică în termenul prevăzut de lege. Avînd în vedere cele expuse, Colegiul penal conchide că recursul este întemeiat și urmează a fi admis cu casarea încheierii Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2015, pe motiv că nu s-a constatat faptul comiterii de către Angela Procopciuc a abaterii judiciare, prevăzute la art.201 alin.(4) pct.8) Cod de procedură penală.

2 Potrivit art. 449 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală judecînd recursul, instanța îl admite, casînd hotărîrea integral, în cazul în care ea este neîntemeiată și dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului. Prin urmare, Colegiul penal ajunge la concluzia că recursul urmează a fi admis, cu casarea încheierii atacate și încetarea procedurii. 4. Pentru aceste motive, în conformitate cu art. 447 - 449 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E: Admite recursul declarat de către avocatul Angela Procopciuc, casează încheierea protocolară a Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2015, cu privire la aplicarea amenzii judiciare în mărime de 25 unități convenționale, ceea ce constituie 500 lei, în privința acesteia, și dispune încetarea procedurii pe cauză.

Decizia este irevocabilă. Pronunțată integral la 13 octombrie 2015. Președinte Nicoale Gordilă Judecători Ion Guzun Liliana Catan 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-06-30
0,96
1r-6/2017 — art. 201 alin. 4 CPP
Dosarul nr. 1r-6/2017 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 27 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul penal în componenţă: Preşedinte Gordilă Nicolae Judecători Covalenco Elena Diaconu Iurie Cu participarea: Procurorului Graur Dumitru Recuren
CSJ 2015-05-29
0,95
1r-7/15 — art. 201 CPP
Dosarul nr. 1r-7/15 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 29 mai 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte: Nicolae Gordilă Judecători. Liliana Catan și Ion Guzun Cu participarea: Procurorului Sergiu Crijanov
CSJ 2015-06-16
0,94
1r-10/15 — art.201 CPP
Dosarul nr. 1r-10/15 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 16 iunie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componența: Președinte: Nicolae Gordilă Judecători: Liliana Catan și Ion Guzun judecînd, în ședință publică, recursul dec
CSJ 2015-06-29
0,94
1r-11/15 — art. 201 CPP
Dosarul nr. 1r-11/2015 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 17 iunie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență: președinte – Petru Ursache, judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev a
CSJ 2016-10-26
0,94
1ra-1336/2016 — art. 217-1 alin. 4, lit. d. CP
Dosarul nr. 1ra-1336/2016 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 26 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte – Petru Ursache, Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev, examinând admisibilitat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă