1ra-843/15 — art. 152 alin 2 lit e CP

Prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 30 decembrie 2013, Nicolae Iliescu și Oleg Buzgan au fost achitați de sub învinuirea de săvîrșire a infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, pe motiv că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzută de art. 36 Cod penal - legitima apărare.

De către organul de urmărire penală, Nicolae Iliescu și Oleg Buzgan au fost învinuiți de faptul că, la 01 mai 2012, aproximativ la ora 00:05, activînd în calitate de angajați ai agenției de securitate SRL „Bercut Grup” și aflîndu-se în marketul „Nina Com” amplasat pe str. Sarmisegetuza 15/1, mun. Chișinău, unde au fost chemați pentru aplanarea unui conflict, urmărind scopul vătămării integrității corporale și sănătății cet. Ion Rusu, Nicolae Iliescu l-a stropit pe ultimul în față cu gaz lacrimogen, după care împreună cu Oleg Buzgan i-au aplicat lovituri cu bastonul în diferite părți ale corpului cauzîndu-i acestuia, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1279/D din 04.06.2012, vătămări corporale medii. Aceste acțiuni, de către organul de urmărire penală, au fost calificate ca vătămarea intenționată medie a integrității corporale și a sănătății săvîrșită de două persoane, infracțiune prevăzută de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal.

Procurorul a contestat cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpații N. Iliescu și O. Buzgan să fie recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la cîte 5 ani închisoare fiecare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani fiecare. În susținerea cerințelor sale, apelantul a invocat următoarele argumente: 1 - instanța în urma cercetării probelor prezentate de partea acuzării, incorect a ajuns la concluzia că inculpații, în scopul înlăturării unei agresiuni ce vizează valori sociale importante, au acționat în stare de legitimă apărare, de rînd ce acțiunile acestora, care de comun acord i-au cauzat părții vătămate vătămări corporale medii, au realizat latura obiectivă a infracțiunii incriminate; - instanța nu a luat în calcul faptul că nici unuia din inculpați nu i-au fost cauzate careva leziuni corporale, fapt ce demonstrează că dînșii nu au fost supuși atacului real, material și imediat din partea părții vătămate, iar reținînd declarațiile inculpatului O. Buzgan date în ședința de judecată, precum că el a presupus că partea vătămată și martorii Iu. Samson și Ig. Boboc, puteau să-l lovească din spate, din care motiv a aplicat bastonul de cauciuc, rezultă că atacul nu a existat în realitate; - instanța a lăsat fără apreciere și motivul apariției conflictului, care a început din cauza că partea vătămată a solicitat casierei să-i prezinte condica de reclamații, și aceasta a alertat agenții de pază, care în loc să aplaneze situația, dimpotrivă au aplicat violență și mijloace speciale față de I. Rusu; - instanța nu a analizat care a fost necesitatea aplicării forței fizice și a mijloacelor speciale în privința părții vătămate, care nu a aplicat și nici nu a încercat să aplice forța fizică sau să atace persoanele care se aflau în magazin, luînd în considerare dezvoltarea fizică și pregătirea profesională a inculpaților în comparație cu cea a părții vătămate; - incorectă este și concluzia instanței, precum că existența legitimei apărări a fost dovedită nu numai de către inculpați, dar și de martorii acuzării, însă nu a indicat care sunt acei martori și acele declarații care demonstrează faptul dat, prin urmare instanța a pus la baza concluziei sale doar declarațiile inculpaților, depuse în scopul eschivării lor de la răspundere penală, însă care urmau a fi apreciate critic.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 martie 2014, apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, fiind menținută sentința fără modificări. Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, prima instanță a verificat complet sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și corect a dispus achitarea inculpaților în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, din motiv că fapta lor nu constituie infracțiune, aceștia acționînd în limitele legitimei apărări, deoarece din probele aduse în susținerea învinuirii nu s-a demonstrat intenția directă a inculpaților în cauzarea vătămărilor corporale medii, corect reținîndu-se în acest sens declarațiile inculpatului N. Iliescu, care a afirmat că partea vătămată nu a dorit benevol să iasă din magazin și dînsul l-a împins afară, iar O. Buzgan a declarat că dînsul l-a scos afară pe Iu. Samson, solicitîndu-le să se liniștească, că de altfel vor fi nevoiți să aplice mijloace speciale, însă aceștia continuau să strige și să-i împingă, încercînd să-i atace, din care motiv i-au stropit cu gaz lacrimogen, pe care îl aveau în dotare, iar O. Buzgan a aplicat în privința lor bastonul de cauciuc, după care au apelat serviciul 902, precum și a martorilor A. Guștiuc-Beșliu, S. Jaloba, care au confirmat declarațiile inculpaților. Totodată, instanța de apel a dat apreciere critică declarațiilor părții vătămate, din motiv că acestea nu sunt consecvente și nu pot fi puse la baza unei învinuiri, precum și a martorilor Ig. Boboc, Vl. Vovcenco și E. Vovcenco, din motiv că aceste declarații se contrazic între ele și cu probele cercetate în ședința de judecată, 2 din care rezultă că anume I. Rusu a admis acțiuni provocatoare față de N. Iliescu și O. Buzgan, care aflîndu-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, urmau să curme și să stopeze acțiunile ilegale ale ultimului de încălcare a ordinii publice în incinta marketului, a cărui pază este de obligațiunea lor de serviciu, astfel urmare a atacului direct și a acțiunilor părții vătămate, inculpații au fost nevoiți să folosească gazul lacrimogen și bastonul de cauciuc pentru a se autoapăra de acțiunile acestuia. De asemenea, instanța de apel a enunțat că, în cazul dat, acțiunile inculpaților au fost îndreptate întru curmarea și evitarea unor eventuale prejudicii ale sănătății în urma agresiunilor fizice ale părții vătămate. Nefondat a considerat instanța de apel și argumentul procurorului, precum că atacul nu a existat în realitate, deoarece din declarațiile inculpatului O. Buzgan, rezultă că Iu. Samson și Ig. Boboc, se aflau la spatele lui, aceștia avînd posibilitatea de a aplica lovituri, prin urmare atacul a fost real. Astfel, instanța de apel a considerat, că în cauză pe deplin s-a constatat starea de legitimă apărare în acțiunile inculpaților, iar sentința primei instanțe este una legală și fondată.

Procurorul, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare, din motiv că instanța de apel neîntemeiat a menținut soluția primei instanțe, prin care s-a constatat că inculpații au acționat în limitele legitimei apărări și a preluat concluziile formulate de prima instanță, fără a da o apreciere justă suportului probatoriu prezentat de partea acuzării, și fără a se expune asupra necesității aplicării forței fizice de către inculpați, cu folosirea bastonului, atît timp cît partea vătămată fiind stropită cu gaz lacrimogen, era deja imobilizată pe un interval de timp și nu putea efectua careva acțiuni, în rest, invocînd repetat aceleași motive ca și în apel, descrise la pct. 3 al prezentei decizii.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 04 noiembrie 2014, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată total decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată. La adoptarea soluției date, instanța de recurs a reținut, că instanța de apel la judecarea apelului, nu a apreciat fiecare probă separat adusă de procuror în susținerea învinuirii și nu s-a expus în mod convingător de ce respinge probele adunate pe parcursul urmăririi penale, pe baza cărora procurorul i-a pus pe N. Iliescu și O. Buzgan sub învinuirea prevăzută de art. 151 alin. (2) lit. e) Cod penal. Din materialele dosarului rezultă, că în confirmarea învinuirii, procurorul, a adus ca probă declarațiile părții vătămate I. Rusu, a martorilor Vl. Vovcenco, E. Vovcenco și Ig. Boboc, depuse în cadrul urmăririi penale, cît și în cadrul cercetării judecătorești, raportul de expertiză medico-legală a părții vătămate nr. 1279/D din 04 iunie 2012, asupra cărora instanța de apel a decis că acestea nu fac dovada vinovăției lui N. Iliescu și O. Buzgan în săvîrșirea infracțiunii imputate lor, concluzionînd că aceștia au fost în stare de legitimă apărare respingînd un atac direct, imediat, material și real îndreptat împotriva lor. Instanța de recurs a menționat, că potrivit art. 101 Cod de procedură penală, sub aprecierea probelor se are în vedere că fiecare probă are o anumită importanță, justificată prin informațiile pe care le oferă în aflarea adevărului. 3 După cum rezultă din procesul-verbal al ședinței instanței de apel, în ședință au fost date citirii probele din dosar - declarațiile inculpaților O. Buzgan și N. Iliescu, a părții vătămate I. Rusu, a martorilor S. Jaloba, E. Vovcenco, Vl. Vovcenco, A. Guștiuc-Beșliu, Iu. Samson. Ca probe ale cauzei, acestea cuprind informații, care procurorul le-a prezentat instanței în sprijinul învinuirii sub care au fost puși O. Buzgan și N. Iliescu - vătămarea intenționată medie a integrității corporale și a sănătății, săvîrșită de două persoane. Lecturînd textul deciziei adoptate, instanța de recurs a constatat, că modalitatea de motivare a soluției denotă, că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare probele menționate în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, expunîndu-se precum că nu dovedesc vinovăția inculpaților O. Buzgan și N. Iliescu, pe cînd, după cum susține procurorul, acestea în coroborare una cu alta, confirmă vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii incriminate. La fel, instanța de recurs a enunțat, că instanța de apel, menținînd soluția primei instanțe de achitare a inculpaților, din motiv că aceștia au acționat în limitele legitimei apărări, nu a descris și motivat temeiurile pentru legitima apărare în raport cu fiecare criteriu specific legitimei apărări în sensul art. 36 alin. (2) Cod penal, nu a adus motive concrete pentru a întemeia soluția, precum că inculpații au acționat față de partea vătămată în stare de legitimă apărare, deoarece, lecturînd textul deciziei, aceasta s-a limitat doar la presupuneri, precum că partea vătămată avea un comportament agresiv și neadecvat și își continua acțiunile sale prejudiciabile, fără a face trimitere la careva probe ce ar confirma aceste circumstanțe. În conexiunea celor relatate, instanța de recurs a conchis, că instanța de apel nu a indicat prin care probe concrete se confirmă faptul că inculpații au săvîrșit acțiunile date pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva lor, de rînd ce partea vătămată nu a încercat și nu a aplicat forța fizică, adică nu a manifestat careva agresiune și nu a folosit careva arme sau obiecte ce ar avea consecințe ireparabile, sau ar fi pus în pericol valorile protejate de lege, fără a se expune asupra faptului dacă mai creea partea vătămată un risc real pentru inculpați, care l-au stropit cu gaz lacrimogen, imobilizîndu-l pe o perioadă de timp, întru necesitatea aplicării forței fizice, cu folosirea bastonului. Reieșind din conținutul deciziei, instanța de apel a concluzionat, că „acțiunile inculpaților au fost îndreptate spre curmarea și evitarea unor eventuale prejudicii ale sănătății care au putut fi cauzate în urma agresiunilor fizice ale părții vătămate”, adică a unui atac eventual. Astfel, instanța pripit a ajuns la concluzia, că atacul a fost real și inculpații corect au aplicat forța fizică, presupunînd că atît partea vătămată, cît și persoanele ce se aflau cu acesta, eventual puteau să-i atace. Atacul nu poate fi considerat actual, dacă nu s-a ivit încă pericolul real, sau dacă acesta a trecut, astfel, dacă făptuitorul presupune în mod eronat existența unui atac și a stării de pericol ori dacă, deși confruntat cu un atac real care nu pune în pericol valorile protejate, dar pe care îl apreciază în mod eronat ca fiind apt să le lezeze, condiția pericolului nu va fi îndeplinită și, în consecință, lipsește starea de legitimă apărare. Prematură a considerat instanța de recurs și constatarea instanței de apel, precum că, inculpații au respins un atac direct, din care motiv au fost nevoiți să 4 folosească mijloacele speciale din dotare, reținînd în acest sens declarațiile inculpaților și ale martorilor A. Guștiuc-Beșliu și S. Jaloba, care au specificat că partea vătămată din motiv că nu i-a fost prezentată condica de sugestii și reclamații, a început a manifesta un caracter agresiv față de casier, iar cînd au venit agenții de pază acesta a devenit și mai agresiv, deoarece nici unul din persoanele date nu au comunicat că partea vătămată ar fi agresat fizic pe cineva din magazin, sau pe colaboratorii de pază, care au fost alertați, doar că s-a adresat cu cuvinte necenzurate în adresa casierului. Instanța de recurs a mai supus criticii și concluzia instanței de apel că inculpații întru totul au respectat cerințele art. art. 28 alin. (4) lit. a), 29 alin. (1) lit. a), b) al Legii nr. 283 din 04.07.2003, privind activitatea particulară de detectiv și de pază, deoarece aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale de către personalul care participă la activitatea de pază, trebuie inițial să fie precedată de un avertisment privind intenția recurgerii la ele sau a face uz de aceste mijloace, acordînd timp suficient întru îndeplinirea cerințelor sale, prin ce a fost încălcat principiul proporționalității, deoarece considerarea unei fapte prevăzute de legea penală ca fiind săvîrșită în legitimă apărare impune cercetarea condițiilor desprinse din dispozițiile art. 36 Cod penal, privitoare pe de o parte la atac și pe de altă parte la apărare. Instanța de recurs a specificat că, instanța de apel nu s-a expus asupra proporționalității între acțiunile părții vătămate și cele ale inculpaților, și nu a dat nici o apreciere faptului că mai întîi partea vătămată a fost imobilizată fiind stropită cu gaz lacrimogen, apoi, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1279/D din 04 iunie 2012, acestuia i-au fost aplicate circa 4-5 lovituri, cu un corp contodent dur, în urma căreia dînsul s-a ales cu fractură fără deplasare a osului radial stîng, traumatism cranio-cerbral închis, manifestat prin comoție cerebrală și echimoze pe membrele inferioare, fapt ce face pripită concluzia instanței privind starea de „legitimă apărare”. În final, instanța de recurs a menționat, că instanța de apel, după cum indică și procurorul în recurs, a lăsat fără apreciere probele prezentate de acuzare în confirmarea vinovăției inculpaților în săvîrșirea infracțiunii incriminate, și anume declarațiile părții vătămate I. Rusu, a martorilor E. Vovcenco, Vl. Vovcenco, Ig. Boboc, Iu. Samson (date în cadrul urmăririi penale), din care rezultă, că inculpații fără a fi agresați de către partea vătămată, l-au scos afară unde au aplicat față de el gaze lacrimogene și lovituri cu bastonul în diferite părți ale corpului, iar la întrebarea martorului E. Vovcenco, din ce motiv aplică violență asupra persoanei date, agenții de pază au răspuns că dînsul s-a adresat cu cuvinte necenzurate în adresa lor, astfel că instanța nu și-a motivat soluția privind respingerea acestor probe.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2015, a fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care, Nicolae Iliescu și Oleg Buzgan au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la cîte 3 ani închisoare fiecare, iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate acestora a fost suspendată condiționat pe un termen de probă a cîte un an, pentru fiecare din ei. La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt, că Nicolae Iliescu în complicitate cu Oleg Buzgan, la 01 mai 2012, aproximativ la ora 5 00:05, activînd în calitate de angajați ai agenției de securitate SRL „Bercut Grup” aflîndu-se în marketul „Nina Com” amplasat pe str. Sarmisegetuza 15/1, mun. Chișinău, unde au fost chemați pentru aplanarea unui conflict, urmărind scopul vătămării integrității corporale și sănătății, Nicolae Iliescu l-a stropit pe cet. Ion Rusu în față cu gaz lacrimogen, după ce ambii i-au aplicat lovituri cu bastonul în diferite părți ale corpului, în procesul cărora Ion Rusu s-a ales, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1279/D din 04.06.2012, cu vătămări corporale medii. Astfel, instanța de apel a stabilit, că inculpații vina în săvîrșirea infracțiunii imputate nu au recunoscut-o, însă vinovăția acestora în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, se confirmă pe deplin prin următoarele probe: declarațiile părții vătămate I. Rusu; martorilor A. Guștiuc-Beșliu, S. Jaloba, Iu. Samson, Ig. Boboc, Vl. Vovcenco, E. Vovcenco; procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea infracțiunii din 09 mai 2012 (f.d.6, vol.I); raportul de constatare medico-legală nr. 1828 din 02 mai 2012 (f.d.26, vol.I); raportul de constatare medico-legală nr. 1896 din 04 mai 2012 (f.d.27, vol.I); raportul de constatare medico-legală nr. 1833 din 02 mai 2012 și raportul de expertiză medico-legală nr. 1279/D din 04 iunie 2012 (f.d.54, 55-56, vol. I). În lumina celor menționate supra, instanța de apel a reținut, că prima instanță la adoptarea soluției a lăsat fără apreciere probele prezentate de acuzare în confirmarea vinovăției inculpaților în săvîrșirea infracțiunii incriminate și anume declarațiile părții vătămate I. Rusu a martorilor E. Vovcenco, Vl. Vovcenco, Ig. Boboc, Iu. Samson, (date în cadrul urmăririi penale), din care rezultă, că inculpații fără a fi agresați de către partea vătămată, l-au scos afară unde au aplicat față de el gaze lacrimogene și i-au aplicat lovituri cu bastonul pe diferite părți ale corpului, iar la întrebarea din ce motiv aplică violență asupra persoanei date, agenții de pază au răspuns că dînsul s-a adresat cu cuvinte necenzurate în adresa lor, astfel că prima instanță nu și-a motivat soluția privind respingerea acestor probe. Instanța de apel, apreciind în cumul toate probele, a reținut, că acestea confirmă vinovăția inculpaților N. Iliescu și O. Buzgan în săvîrșirea infracțiunii imputate, iar prima instanță a emis sentința de achitare a inculpaților, concluzionînd greșit că aceștia au acționat în limitele legitimei apărări. Totodată, instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpaților considerîndu-le drept o poziție de apărare și a constatat că, deși inculpații afirmă că ei au acționat la comportamentul agresiv al părții vătămate și doar atunci au scos mijlocul special cu gaz lacrimogen și bastonul de cauciuc, partea vătămată, împreună cu martorii Ig. Boboc, Iu. Samson și S. Jaloba susțin că N. Iliescu, imediat după intrarea în magazin s-a apropiat de partea vătămată I. Rusu, călcîndu- 1 intenționat pe un picior, astfel provocîndu-1 pe ultimul la conflict, iar I. Rusu, făcîndu-i observație, a fost apucat de gît de către N. Iliescu și împins brutal spre ieșire. În același mod, cu martorul Iu. Samson a procedat și agentul de securitate O. Buzgan, iar cînd se aflau deja la ieșire din magazin, atît în privința lui I. Rusu, cît și a lui Iu. Samson, de către agenții de securitate, au fost aplicate mijloace speciale: gaz lacrimogen și bastoane de cauciuc. Aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale de către O. Buzgan și N. Iliescu a continuat și în afara magazinului. 6 Încercînd să stopeze acțiunile violente ale agenților de pază îndreptate contra colegilor săi, care deja erau imobilizați, fiind la pămînt, Ig. Boboc a fost și el maltratat, fiind aplicat și în privința lui mijlocul special bastonul de cauciuc. Doar martorul E. Vovcenco, văzînd situația creată, starea persoanelor maltratate, a încercat verbal să-i oprească pe agenții de pază, totodată apelînd serviciul „903” pentru acordarea ajutorului medical celor trei persoane în privința cărora se aplica forța fizică și mijloacele speciale, iar pentru stoparea conflictului și serviciul „902”. Instanța de apel a notat, că prima instanță nu a descris și motivat temeiurile pentru legitima apărare în raport cu fiecare criteriu specific acestei stări în sensul art. 36 alin. (2) Cod penal, nu a adus motive întemeiate pentru a-și fundamenta soluția, precum că inculpații au acționat față de partea vătămată în stare de legitimă apărare, deoarece, lecturînd textul sentinței, aceasta s-a limitat doar la presupuneri, precum că partea vătămată avea un comportament agresiv și neadecvat, continuîndu-și acțiunile sale prejudiciabile, fără a face trimitere la careva probe ce ar confirma circumstanțele date. Mai mult, instanța de apel a conchis, că prima instanță nu a indicat prin care probe concrete se confirmă faptul că inculpații au săvîrșit fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real îndreptat împotriva lor, or, din probele administrate, declarațiilor martorilor audiați nu se confirmă că partea vătămată a încercat sau a aplicat forța fizică, adică nu a manifestat careva agresie, nu a folosit careva arme sau obiecte ce ar avea consecințe ireparabile. Faptul că partea vătămată s-a arătat nemulțumit de faptul cum a fost deservit, că a aruncat în față casierului condica de reclamații, nu echivalează cu un atac real, pericol atît pentru ea sau, cu atît mai mult, pentru inculpații care, ulterior acestor acțiuni ale părții vătămate, au aplicat față de el mijloacele speciale și violența. De asemenea, instanța de apel a enunțat, că prima instanță nu s-a expus asupra faptului dacă mai creea partea vătămată un risc real pentru inculpați, după ce l-au stropit cu gaz lacrimogen, imobilizîndu-l pe o perioadă de timp și care mai era necesitatea aplicării forței fizice, aplicînd lovituri cu bastonul. 7.1. La compartimentul individualizării pedepsei, instanța de apel a acordat eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

Avocatul Aurelia Mîrzîncu în numele inculpaților și inculpații Nicolae Iliescu și Oleg Buzgan, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, au contestat cu recursuri ordinare decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu menținerea sentinței. În susținerea recursurilor, care de fapt sunt identice, recurenții au invocat dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, menționînd, că instanța de apel contrar art. 101 Cod de procedură penală, a pus la baza deciziei de condamnare doar probele acuzării. Astfel, instanța de apel greșit a apreciat declarațiile inculpaților din cadrul urmăririi penale, din care rezultă, că de fapt inculpații au săvîrșit fapta în stare de legitimă apărare, or, la rugămintea inculpaților partea vătămată și prietenii săi au refuzat să iasă afară din magazin și ca urmare N. Iliescu l-a împins pe I. Rusu afară, iar colegul său O. Buzgan l-a scos afară pe Iu. Samson. Ulterior, inculpații au solicitat persoanelor nominalizate să se liniștească iar în caz contrar vor aplica mijloacele speciale, însă partea vătămată și prietenii săi continuau să strige, împingîndu-i pe agenții de pază și încercînd să-i atace, și în 7 rezultatul acestor acțiuni inculpații au aplicat mijloacele speciale, bastonul și gazul lacrimogen asupra părții vătămate. La fel, din declarațiile inculpaților mai rezultă, că O. Buzgan a fost nevoit să aplice bastonul de cauciuc, deoarece efectul gazului lacrimogen a trecut repede, iar partea vătămată și prietenii săi, au încercat din nou săi atace pe inculpați, comportîndu-se violent. Totodată, recurenții au relatat, că la stația de așteptare a transportului public, O. Buzgan a observat sticle goale de la băuturi care puteau fi utilizate de către partea vătămată și prietenii săi în timpul atacului, mai mult, partea vătămată era în stare de ebrietate, fapt confirmat de către martorii S. Jaloba și A. Guștiuc-Beșliu, însă instanța de apel nu a constatat acest fapt. În viziunea recurenților, instanța de apel nu a dat apreciere cuvenită nici declarațiilor martorilor acuzării Vl. Vovcenco, E. Vovcenco și Iu. Grosu, care sunt prieteni și avînd interes să depună asemenea mărturii împotriva agenților de pază, fiindcă, soțul martorului Iu. Grosu, M. Grosu la 17.01.2012 i-a provocat leziuni corporale colaboratorului SRL „Bercut Grup”, M. Munteanu, pentru ce a fost recunoscut vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 157 Cod penal și din aceste motive, în opinia recurenților, acești martori sunt persoane cointeresate, iar declarațiile acestora urmau să fie respinse de către instanța de apel. În același context, recurenții au menționat, că instanța de apel nu a luat în considerație și declarațiile martorului Iu. Samson date în cadrul ședinței de judecată, care a specificat, că vinovați de cele întîmplate se fac ei singuri, adică partea vătămată I. Rusu și cu prietenii care îl însoțeau, astfel, partea vătămată a fost inițiatorul conflictului și agenții de pază și-au exercitat atribuțiile, iar martorul Iu. Samson careva pretenții față de agenții de pază nu are.

Asupra recursurilor declarate a depus referință procurorul, solicitînd inadmisibilitatea acestora, ca fiind neîntemeiate, deoarece argumentele invocate sunt lipsite de suport juridic.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursurile ordinare (pct. 8 din decizie), se atestă, că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 7 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpaților și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestora în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate I. Rusu; martorilor A. Guștiuc-Beșliu, S. Jaloba, Iu. Samson, Ig. Boboc, Vl. Vovcenco, E. Vovcenco; 8 procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea infracțiunii din 09 mai 2012 (f.d.6, vol.I); raportul de constatare medico-legală nr. 1828 din 02 mai 2012 (f.d.26, vol.I); raportul de constatare medico-legală nr. 1896 din 04 mai 2012 (f.d.27, vol.I); raportul de constatare medico-legală nr. 1833 din 02 mai 2012 și raportul de expertiză medico-legală nr. 1279/D din 04 iunie 2012 (f.d.54, 55-56, vol. I), fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Totodată, instanța de recurs reține ca neîntemeiat argumentul recurenților referitor la faptul că inculpații N. Iliescu și O. Buzgan, aplicînd mijloace speciale și violența asupra părții vătămate I. Rusu, au acționat în stare de legitimă apărare. Potrivit art. 36 alin. (2) Cod penal, este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrșește fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Pentru a fi legitimă, apărarea trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să se realizeze printr-o faptă prevăzută de legea penală, să fie precedată de atac, sa fie îndreptată împotriva agresorului, să fie necesară pentru înlăturarea atacului, să fie proporțională cu atacul. Prin proporționalitatea apărării cu gravitatea atacului, se are în vedere respectarea unei echivalențe între actul de apărare și cel de atac, astfel că la un atac îndreptat împotriva integrității corporale se poate riposta cu o faptă de apărare ce privește integritatea corporală a agresorului, luînd în considerare nu numai valorile împotriva cărora s-a îndreptat atacul și actele de apărare, ci și toate împrejurările în care s-a produs agresiunea (intensitatea, mijloacele aplicate, timpul, locul, forța și posibilitățile atacantului și apărătorului - vîrstă, sex, starea sănătății), iar dacă apărarea este vădit disproporționată față de gravitatea atacului și de împrejurările în care acesta a avut loc, fapta se consideră săvîrșită cu depășirea limitelor legitimei apărări. Atacul este considerat real atunci cînd acțiunea lui a început sau este gata să înceapă, ținînd cont de împrejurările concrete ale cauzei. Un indiciu al caracterului real al atacului este intervalul mic dintre momentul începerii atacului și momentul apariției pericolului. Dacă acest interval este mai mare, în așa fel încît să existe posibilitatea înlăturării lui prin alte mijloace decît săvîrșirea faptei prevăzute de legea penală, atacul nu poate fi considerat ca imediat și nu legitimează acțiunea de apărare. Astfel, Colegiul penal reține ca întemeiat argumentul instanței de apel precum că prima instanță nu a indicat prin care probe concrete se confirmă faptul că inculpații au săvîrșit fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real îndreptat împotriva lor, deoarece, din probele administrate și din declarațiile martorilor audiați nu se confirmă că partea vătămată a încercat sau a aplicat forța fizică, adică nu a manifestat careva agresiuni, nu a folosit careva arme sau obiecte ce ar avea consecințe ireparabile. Iar faptul că partea vătămată s-a arătat nemulțumită de felul cum a fost deservită și că a aruncat în față casierului condica de reclamații, nu echivalează cu un atac real, pericol atît pentru ea sau, cu atît mai mult, pentru inculpați. 9 Mai mult, recursurile declarate, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța de apel a estimat circumstanțele cauzei. Însă, pornind de la relevanțele art. art. 27, 414 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor judecătorești privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl propun recurenții este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare este lipsită de orice temei legal. În atare circumstanțe, raportînd situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a hotărîrii adoptate în cauza penală în privința lui N. Iliescu și O. Buzgan și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursurilor ordinare declarate de avocatul A. Mîrzîncu în numele inculpaților și inculpații N. Iliescu și O. Buzgan, ca fiind vădit neîntemeiate.

În corespundere cu art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de avocatul Aurelia Mîrzîncu în numele inculpaților și inculpații Nicolae Iliescu, Oleg Buzgan, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2015, în cauza penală în privința lui Iliescu Nicolae Ion și Buzgan Oleg Trofim, ca fiind vădit neîntemeiate. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 august 2015. Președinte Petru Ursache Judecătorii Petru Moraru Ghenadie Nicolaev 10