1ra-1315/2014 — art. 152 alin. 2 lit. c și art. 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-1315/2014 — art. 152 alin. 2 lit. c și art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-1315/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

24 septembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecători – Vladimir Timofti și Nadejda Toma,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014, în cauza penală privindu-

i pe

Ursu Veaceslav Fiodor, născut la 22

octombrie 1987, originar și domiciliat în s.

Drăsliceni, r-nul Criuleni;

Boaghe Leonid Vasile, născut la 01

septembrie 1974, originar din mun. Chișinău,

domiciliat în s. Drăsliceni, r-nul Criuleni.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 21.11.2013 – 20.02.2014;

Instanța de apel: 12.03.2014 – 03.04.2014;

Instanța de recurs: 03.07.2014 – 24.09.2014.

C O N S T A T Ă:

fost achitați pe art. 152 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că în acțiunile lor lipsesc

elementele infracțiunii și, totodată, au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art.

287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Novoloacă Vl. a fost admisă în

principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite pătimitului să hotărască

instanța în procedură civilă.

noiembrie 2012, la ora 01.20 min., fiind în stare de ebrietate alcoolică, se afla în incinta

mini-marketului de pe teritoriul stației de alimentare cu petrol „Tirex Petrol”, amplasată

la marginea traseului M-2 „Chișinău-Orhei” de lîngă intrarea în s. Ratuș, r-nul Criuleni,

1

în timpul programului de lucru al acestui market, Boaghe L., fără nici un motiv, din

intenții huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică și manifestînd o deosebită

obrăznicie, în prezența mai multor persoane care se odihneau acolo, intenționat, s-a

apropiat de cet. Novoloacă Vl. și i-a aplicat ultimului două lovituri cu pumnul peste cap,

iar după ce cet. Novoloacă Vl. a fugit la aproximativ 30 de metri de la stația de petrol,

Boaghe L., de comun acord cu Ursu V., care la fel era în stare de ebrietate alcoolică și

care la rîndul său, fără nici un motiv, din intenții huliganice, încălcînd grosolan ordinea

publică și manifestînd o deosebită obrăznicie, au traversat strada, s-au apropiat de

Novoloacă Vl. și i-au aplicat ultimului multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste

diferite părți ale corpului, cauzîndu-i leziuni corporale, care potrivit raportul de expertiză

medico-legală nr. 182 D din 10 iunie 2013, se califică ca vătămări corporale medii ce au

dus la dereglarea sănătății de lungă durată.

Astfel, pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, huliganism adică acțiuni

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra

persoanelor, care prin conținutul lor s-au deosebit printr-o deosebită obrăznicie,

săvîrșită de două persoane.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către acuzatorul de

stat, partea vătămată și avocatul Negherneac D. în numele inculpaților.

3.1. Potrivit apelului declarat de procuror, s-a solicitat casarea sentinței în partea

achitării inculpaților pe art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, din motivul ilegalității acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Boaghe L. și Ursu V., să fie

recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii respective și să fie condamnați la 3 ani

închisoare, iar conform art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal, să li se aplice o pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 3 ani și prin prisma art.84 Cod penal, definitiv a le

stabili inculpaților pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de

tip semiînchis.

3.2. Prin apelul declarat de avocatul Negherneac D. în numele inculpaților, s-a

solicitat casarea parțială a sentinței, în partea ce ține de condamnarea lui Ursu V. și

Boaghe L. în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea

unei noi hotărîri, prin care să se dispună achitarea inculpaților pe motivul că infracțiunea

incriminată nu a fost săvîrșită de aceștia, cu respingerea acțiunii civile înaintate de către

partea vătămată Novoloacă Vl., ca neîntemeiată.

3.3. Potrivit apelului declarat de partea vătămată Novoloacă Vl., s-a solicitat casarea

sentinței și rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpații să fie

condamnați la pedeapsa maximă cu închisoare, prevăzută de sancțiunea art. 287 alin. (2)

lit. b) Cod penal și art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, admiterea acțiunii civile integral cu

încasarea în mod solidar de la Boaghe L. și Ursu V. în beneficiu părții vătămate a

prejudiciului material cauzat în rezultatul săvîrșirii infracțiunii în mărime de 26043 lei și

a prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei.

2

fost respins, ca nefondat, apelul părții vătămate Novoloacă Vl. în latura penală, cu

admiterea acestuia în latura civilă și cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărîri,

prin care acțiunea civilă înaintată de Novoloacă Vl. referitor la încasarea prejudiciului

moral s-a admis parțial și s-a încasat în folosul lui de la Boaghe L. și Ursu V. suma de

10000 lei și prejudiciu material în valoare de 26043 lei.

Apelul avocatului Nagherneac D. în numele inculpaților a fost respins ca nefondat.

Apelul procurorului a fost admis parțial, cu casarea sentinței în partea achitării

inculpaților pe art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, cu rejudecarea cauzei în această parte și

pronunțarea unei noi hotărîri prin care Boaghe L. și Ursu V. au fost recunoscuți vinovați

și condamnați în baza art.152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 3 ani închisoare pentru fiecare.

În rest, dispozițiile sentinței privind condamnarea inculpaților în baza art.287 alin.

(2) lit. b) Cod penal, au fost menținute.

Prin prisma art.84 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, inculpaților

li s-a stabilit definitiv cîte 5 ani închisoare, iar conform prevederilor art. 90 Cod penal, s-

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu stabilirea termenului de probă

de 2 ani pentru Boaghe L. și Ursu V..

procurorului reieșind din următoarele considerente:

- componența de infracțiune prevăzută de art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal nu se

include în componența infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, ori

dispoziția art.287 Cod penal, nu prevede și cauzare de vătămări corporale mediii, astfel

faptele urmează a fi încadrate în mod separat;

- vinovăția inculpaților în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal este pe deplin

dovedită prin probele administrate de prima instanță;

- la caz, nu poate fi vorba de infracțiune unică ci suntem în prezența pluralității de

infracțiuni prin concurs ideal conform art.32, 33 Cod penal.

În continuare, instanța de apel a menționat că, deși cercetarea judecătorească s-a

efectuat cu respectarea dispozițiilor procesual-penale privind administrarea probelor,

calificarea faptelor inculpaților a fost greșit apreciată doar în baza unei singure

componențe de infracțiune, astfel instanța neîntemeiat nu s-a expus și asupra vinovăției

inculpaților în baza art.152 alin. (2) lit. e) Cod penal.

Prin urmare, cercetînd în ordine de apel probele s-a constatat că Ursu V. și Boaghe

L. la 03.11.2013, aflîndu-se în preajma stației „Tirex petrol” la întrare în s. Ratuș, r-nul

Criuleni, în timpul comiterii acțiunilor huliganice urmînd scopul vătămării intenționate

medii a integrității corporale i-au aplicat lui Navoloacă V. multiple lovituri cu mîinele și

picioarele peste diferite părți ale corpului cauzîndu-i vătămări corporale medii.

Cu referire la chestiunea de individualizare a pedepsei instanța de apel a menținut

dispozițiile primei instanțe referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpaților în baza

art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, dar, totodată, găsind oportun a dispune suspendarea

condiționată a executării acesteia în baza art. 90 Cod penal.

3

solicită casarea parțială a acesteia, în partea individualizării pedepsei, cu remiterea cauzei

pentru rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul critică soluția adoptată de instanța de apel în partea stabilirii pedepsei

inculpaților, care este una prea blîndă, menționînd că instanța de apel nu și-a motivat

concluzia de aplicare a prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel justificat a apreciat circumstanțele atenuante, dar pedeapsa stabilită

nu a fost apreciată în coroborare cu faptele comise și consecințele acesteia, nu s-a ținut

cont de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunilor comise.

Astfel, instanța de apel a ignorat prevederile art. 75 Cod penal, conform cărora

persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a acestui cod.

În contextul celor expuse, acuzarea consideră concluziile instanței de apel în partea

individualizării pedepsei stabilite inculpaților greșite și în contradicție cu probatoriul

administrat la etapa urmăririi penale și cercetării judiciare, neconforme scopului legii

penale și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.

Prin urmare, instanța nu a luat în considerație pericolul social sporit al acțiunilor

inculpaților, care exprimînd o neglijare premeditată a conduitei în societate au încălcat

grosolan normele etice, morale, ordinea publică și liniștea persoanelor, acțiunile descrise

mai sus care prin conținutul lor se deosebesc printru-un cinism și obrăznicie deosebită,

însoțite de aplicarea violenței asupra victimei, cauzîndu-i acesteia prejudiciu atît sănătății

cît și libertății (psihice) morale.

De asemenea, s-a remarcat că instanța de judecată urma să acorde o deosebită

atenție circumstanțelor comiterii infracțiunii în urma cărora părții vătămate i-au fost

cauzate leziuni corporale medii, luînd în considerație că infracțiunea în cauză are o

amploare răspîndită și faptul că ordinea publică, viața și integritatea corporală ale

persoanei sunt valori supreme, ocrotite atît de Constituția Republicii Moldova, cît și de

legea penală și orice atentat la aceste valori este pasibil de pedeapsă și din atare

considerente instanța de judecată urma să pedepsească inculpații mai aspru, pentru

faptele comise.

În consecință, acuzatorul de stat consideră că inculpaților urmează a li se stabili o

pedeapsă cu executarea reală, avînd în vedere disprețul pe care l-au manifestat aceștia

față de victimă și în general față de întregul proces judiciar.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 10) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat, pentru

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

4

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

Din conținutul recursului ordinar declarat se conchide că recurentul invocă ca temei

de drept pct. 6) și 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, potrivit pct. 6)

hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept

comisă la judecarea cauzei, în cazul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta

este expus neclar, sau dispozitivul hotărîrii redactate nu corespunde cu dispozitivul

pronunțat după deliberare, iar potrivit pct. 10) hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul

cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Totodată, instanța de recurs constată că autorul recursului nu contestă starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor inculpaților, din

care considerente instanța nu se va expune referitor la aceste aspecte, dar critică decizia

instanței de apel numai referitor la chestiunea de individualizare a pedepsei.

Așadar, Colegiul penal verificînd decizia recurată, sub aspectul erorilor de drept

prevăzute de pct. 6) și 10), constată că erorile invocate de acuzatorul de stat nu sunt

prezente în speța discutată, iar temeiurile pentru recurs semnalate de recurent nu sunt

incidente în prezenta cauză, astfel instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată,

acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75, 90 Cod penal, la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpaților, în baza sancțiunii

art. 152 și 287 Cod penal, imputate acestora și în sprijinul statuării respective se relevă

următoarele.

Invocînd doctrina penală, Colegiul penal remarcă că, în cazul săvîrșirii unei

infracțiuni instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplină libertate de acțiune în vederea realizării chestiunii respective, ținînd seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Potrivit principiului individualizării pedepsei (art.7 Cod penal) în coroborare cu

criteriile generale de individualizare a pedepsei, art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de

judecată aplică pedeapsă luînd în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvîrșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și

mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea,

ținîndu-se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

5

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolelor din Codul penal, în baza cărora au

fost condamnați inculpații Ursu v. și Boaghe L..

Pedeapsa aplicată inculpaților trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, prevăzute de art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecință violarea drepturilor

omului protejate de Convenția Europeană.

Colegiul penal amintește că principalele elemente de care judecătorul (sau

completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată cînd soluționează cauza

penală și cînd alege categoria de pedeapsă conform normelor generale prevăzute în

art.62-71 Cod penal, sunt termenul și mărimea acesteia conform limitelor fixate în

articolul respectiv al Părții speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sînt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în

modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta

a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Termenul pedepsei, în

afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în vedere persoana celui

vinovat care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială,

familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul

inculpatului pînă sau după săvîrșirea infracțiunii.

După individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului acesteia, în cazul

stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar sub aspectul de executare

a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii

dacă pedeapsa numită inculpatului trebuie să fie executată real ori, sub raportul

personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi formulată concluzia că scopul

pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un

termen de probă.

Așadar, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal – suspendarea condiționată a

executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită

persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața

acesteia.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și va dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele

condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

6

Mai mult, Colegiul penal amintește că raționamentul de aplicare a prevederilor art.

90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia pînă la săvîrșirea

infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire

penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social

periculoasă încă de la momentul descoperii ei cum ar fi: conduita bună a infractorului;

stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba

pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să

înjosească demnitatea persoanei condamnate. Stabilirea duratei ori a cuantumului

pedepsei de către instanța de judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea

infracțiunii săvîrșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvîrșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvîrșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

În speță, așa cum rezultă din textul deciziei instanței de apel, instanța și-a motivat

dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpaților,

concluzionînd că aceștia se pot îndrepta fără executarea reală a pedepsei închisorii. În

plus la cele menționate, instanța de judecată a ținut seama de trecutul inculpaților, mediul

în care au trăit, modul de comportare în cadrul ședinței de judecată, în familie, în

societate etc.

Din cele expuse mai sus, instanța de recurs consideră că, la caz, nu există careva

interdicții pentru condamnarea cu suspendarea condiționată a inculpaților Ursu V. și

Boaghe L..

Prin urmare, Colegiul penal apreciază că instanța de apel corect a ajuns la concluzia

că instanța de fond a individualizat greșit pedeapsa aplicată inculpaților Ursu V. și

Boaghe L. pentru infracțiunile săvîrșite și i-a condamnat, doar în baza art. 287 alin. (2)

lit. b) Cod penal, corectînd eroarea admisă prin rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri prin care Boaghe L. și Ursu V. au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza

art.152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 3 ani închisoare pentru fiecare și în baza art.287 alin.

(2) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare pentru fiecare.

Prin prisma art.84 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, inculpaților

li s-a stabilit definitiv cîte 5 ani închisoare, iar conform prevederilor art. 90 Cod penal, s-

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu stabilirea termenului de probă

de 2 ani pentru Boaghe L. și Ursu V..

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind adoptată conform rigorilor și exigenților expuse de legiuitor în

7

art. 413-417 Cod de procedură penală și instanța de apel a dat răspuns la toate

argumentele invocate de apelanți, specificînd motivele pe care și-a întemeiat soluția

adoptată.

Față de aceste circumstanțe, instanța de recurs specifică că, de fapt, în cauză nu s-a

comis eroarea de drept prevăzută în pct. 6) și 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate de instanța de apel, iar

pedeapsa stabilită inculpaților este în limitele legii, din care considerente recursul este

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

În consecință, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2)

Cod de procedură penală, instanța de recurs concluzionează că lipsesc temeiuri de drept

de casare a hotărîrii recurate și, prin urmare, se declară inadmisibil recursul, ca fiind vădit

neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul procuraturii de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 03 aprilie 2014, în cauza penală privindu-i pe Ursu Veaceslav Fiodor

și Boaghe Leonid Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 01 octombrie 2014.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecători Vladimir Timofti

Nadejda Toma

8