1ra-739/2015 — 264 al. 1 CP

1ra-739/2015 — 264 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-739/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 iulie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș, Nadejda Toma, Petru

Moraru.

Judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Oltu Vadim

în numele inculpatului Mutruc Denis, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 31 decembrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 09 martie 2015, în cauza penală în privința lui

Mutruc Denis Pavel, născut la 22 februarie 1978,

originar din mun. Chișinău și domiciliat în or. Bălți,

str. Decebal 166, ap. 132;

Datele referitoare la examinarea cauzei:

C O N S T A T Ă :

Mutruc Denis Pavel a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea

art. 78 Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, fără privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei principale a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 1 (unu) an.

Acțiunea civilă înaintată de către reprezentantul părții vătămate Suhomlinov a

fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să

hotărască instanța civilă.

Mutruc Denis, aflîndu-se pe teritoriul stației de alimentare „PETROM”, de pe str. Calea

Orheiului, mun. Chișinău, la ieșire din oraș, se deplasa, conducând autoturismul de

model „LANCIA PHEDRA", cu numărul de înmatriculare BL DN 292, în urmă și

încălcînd prevederile pct. pct. 41 alin. (2) și 45 a Regulamentului Circulației Rutiere din

RCR, a tamponat scara pe care se afla Suhomlinov Alexandru, care efectua lucrări de

instalare a camerelor de luat vederi la stația de alimentare „PETROM". În urma

accidentului rutier, Suhomlinov Alexandru, conform raportului de expertiză medico-

legală 500/D din data de 22.03.2013, s-a ales cu vătămare corporală medie.

numele incuplatului care au solicitat după cum urmează:

- procurorul - casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi

hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 (unu) an, iar în baza art.

1

90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii să fie suspendată condiționat pe un termen

de probă de 2 (doi) ani.

În motivarea cerințelor sale, acuzatorul de stat a considerat incorectă soluția de

neaplicare a sancțiunii complementare față de inculpat, astfel nefiind luate în

considerație prevederile art. art. 61 și 65 Cod penal.

- partea vătămată – casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi

hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, cu privare de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 (doi) ani. La fel, să fie

admisă integral acțiunea civilă cu dispunerea încasării din contul inculpatului în

beneficiul său a sumei de 3219,42 lei, pentru repararea daunei cauzate sănătății,

150 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, 779,44 lei, pentru cheltuielile de călătorie la

tratamentul balneo-climateric, 5000 lei, pentru asistența juridică și 21116,00 lei pentru

venitul ratat din cauza pierderii capacității de muncă pe perioada 01.02.2013-

31.07.2013.

În motivarea cerințelor sale, partea vătămată a indicat că instanța de fond

neîntemeiat a luat în considerație faptul nerespectării de către primul a tehnicii

securității, precum și neîntemeiat nu a admis acțiunea civilă, greșit considerînd necesară

pentru aceasta și prezența în proces a asigurătorului (compania de asigurare). S-a mai

indicat și asupra atitudinii neglijente a inculpatului în partea ce ține de restituirea

prejudiciului, care a ignorat total aceste obligații.

- avocat în numele inculpatului – casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatul să fie achitat.

În motivarea cerințelor sale, avocatul a indicat că învinuirea înaintată inculpatului

a fost una abstractă fără a fi indicat concret prin care acțiuni a încălcat prevederile

invocate ale Regulamentului Circulației Rutiere (în continuare RCR), la fel cum și nu s-

a luat în considerație faptul încălcării de către partea vătămată a tehnicii securității, fapt

care, după părerea părții apărării, a și provocat căderea primului.

care a fost pronunțată integral la 06 aprilie 2015, apelul declarat de avocat în numele

inculpatului a fost respins ca nefondat, iar apelurile procurorului și ale părții vătămate

au fost admise parțial, fiind casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei

complementare și laturii civile și rejudecată cauza în această parte, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului, condamnat în baza art. 264 alin. (1)

Cod penal, i s-a stabilit pedeapsa complementară, privare de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 2 (doi) ani. La fel, acțiunea civilă a părții

vătămate a fost admisă în parte fiind încasat din contul inculpatului în beneficiul părții

vătămate prejudiciul moral în sumă de 25 000 (douăzeci și cinci mii) lei. În rest,

sențința a fost menținută.

- Cu privire la motivele invocate de avocat, ce vizează temeinicia și legalitatea

sentinței sub aspectul nevinovăției inculpatului, criticile cu privire la aprecierea

probelor, nu erau argumentate.

Din conținutul apelului nu se desprindea vreun motiv de natură juridică capabil să

influențeze soluția procesului penal, deoarece nu se referea la cazul în care ar rezulta

încălcarea esențială a legii, soldată cu achitarea inculpatului.

În apel nu se arăta precis, clar și convingător motivul care să se poată aprecia că

2

dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluția dată de prima instanță cu privire la vinovăția

inculpatului.

Apelantul și-a întemeiat cerințele cu privire la aprecierea probelor administrate în

cauză, dar, după cum rezulta din conținutul sentinței, prima instanță s-a ocupat în mod

judicios cu această activitate, acordînd deplină eficiență prevederilor articolului 101

Cod de procedură penală.

Potrivit pct. 41 alin. (2) RCR, conducătorul vehiculului care intenționează să se

deplaseze cu spatele poate să înceapă manevra numai după ce s-a asigurat că o poate

face fară a crea un pericol sau un obstacol pentru ceilalți participanți la trafic.

În cazurile în care cîmpul vizual în spate este limitat, conducătorul trebuie să

recurgă la ajutorul altei persoane, aflate în afara autovehiculului.

La caz, inculpatul, înainte de a începe deplasarea cu spatele, nu s-a asigurat că

această deplasare nu va crea un pericol sau un obstacol, iar dacă cîmpul vizual în spate

era limitat, adică oglinzile retrovizoare nu reflectau toată panorama din spatele

automobilului, atunci, potrivit normei citate, el trebuia să recurgă la ajutorul altei

persoane, aflate în afara autovehiculului.

Contrar celor afirmate de avocat, inculpatul nu a respectat prevederile enunțate și

a efectuat deplasarea cu spatele pe o distanță de cel puțin 30-40 m, după cum declara

însuși acesta, fără a recurge la ajutorul altei persoane aflate în afara autovehiculului,

ignorînd faptul, că oglinzile retrovizoare din automobilul său nu reflectau toată

panorama din spatele automobilului, potrivit declarațiilor inculpatului.

Astfel, Mutruc Denis își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sale, a

prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod ușuratic că ele vor putea fi

evitate, deși trebuia să le prevadă, odată ce urmărea panorama din spatele

autovehiculului doar prin intermediul oglinzilor retrovizoare, cu toate că aceste oglinzi,

conform declarațiilor proprii, nu reflectau toată panorama din spatele automobilului.

Inculpatul potrivit propriilor declarații s-a bazat și pe sistemul de prevenire

“Parktronic” cu care este dotat automobilul său, care nu a semnalizat nici un obstacol.

Acest fapt, nu excludea vinovăția sa deoarece automobilul este un mijloc de

pericol sporit, iar dispozitivele tehnice cu care este dotat în anumite circumstanțe pot să

nu funcționeze, de aceea inculpatul era obligat să întreprindă toate măsurile pentru a

evita accidentul rutier.

La fel, contrar afirmațiilor avocatului, inculpatul a încălcat și cerințele pct. 45 al

RCR, fapt confirmat și prin procesul - verbal de cercetare la fața locului din 26.01.2013,

cu fototabelul prin care a fost cercetat locul comiterii accidentului rutier și au fost

ridicate urmele infracțiunii (V. I, f.d. 4-6) și schița accidentului rutier (V. I, f.d. 8-9)

deoarece anume ele constată situația de fapt și circumstanțele producerii ei.

Au combătut poziția apărării și declarațiile martorului Goiman Victor, care a

declarat, că în momentul cînd a simțit că scara pe care o sprijinea se mișcă, fiind

împinsă de automobil, el a început a bate cu mîna peste automobil în speranța că

conducătorul va opri deplasarea, însă conducătorul automobilului nu a reacționat la

aceste lovituri, dar a continuat deplasarea și s-a oprit doar după ce Suhomlinov

Alexandru a căzut de pe scară peste automobil. Inculpatul s-a coborât din mașină

vorbind la telefon, iar din automobil se auzea muzică.

Aceste circumstanțe au demonstrat atitudinea neglijentă a inculpatului față de

deplasarea în siguranță a automobilului său.

Instanța de apel a considerant irelevante argumentele privind nerespectarea

tehnicii securității de către partea vătămată, ca fiind cauza căderii acestuia de pe scară

3

U5

odată ce, Regulamentul Circulației Rutiere impune participanților la trafic

obligativitatea respectării regulilor de circulație rutieră inițial întru preîntâmpinarea

pericolului de accidentare și mai apoi întru evitarea accidentării, iar încălcările

menționate puteau fi luate în considerație la stabilirea pedepsei, dar nici într-un caz nu-1

îndreptățeau pe inculpat să încalce și el regulile de circulație și să pună în primejdie

viața și sănătatea altor participanți la trafic.

În speță, contrar celor invocate de avocat, s-a reținut legătura cauzală între fapta

săvârșită de către inculpat și leziunile corporale primite de către partea vătămată.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediată a fost

dovedită cu certitudine de probatoriul administrat în cauză, în sensul că între leziunile

traumatice și accidentul produs de către inculpat exista legătura directă,

neinterpunându-se nici o condiție sau cauză care ar fi putut întrerupe cursul cauzal.

Astfel, în rezultatul accidentului rutier părții vătămate i-a fost cauzată vătămare

corporală medie.

Din punct de vedere al laturii subiective, s-a indicat că fapta a fost comisă din

t

imprudență ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile

publice, iar urmările se materializau prin vătămarea integrității corporale și a sănătății

părții vătămate prin leziunile produse.

Instanța de apel a mai indicat că criticile cu privire la aprecierea incorectă a

probelor efectuată de instanța de judecată exprima opinia subiectivă a apelantului, care

nu avea suport legal, în sensul de a da o nouă apreciere probelor puse la baza

condamnării inculpatului în vederea achitării acestuia.

În acest context, nu exista temei pentru a da o nouă apreciere probelor, instanța de

apel reluând concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza

sentinței de condamnare.

- Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a menționat că

la stabilirea categoriei și termenului pedepsei principale inculpatului a fost acordată

deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75, 90 Cod penal.

Astfel, instanța de fond a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, fiind o

infracțiune gravă comisă din imprudență, de personalitatea celui vinovat, este la primul

conflict cu legea penală (V. I, f.d. 34), la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se

află (V. I, f.d. 35,36), are doi copii minori la întreținere, fiind reținute ca circumstanțe

atenuante, comportamentul inculpatului postinfracțional manifestat prin apelarea

urgenței, deplasarea la spital, vizita părții vătămate la spital, cît și de lipsa

circumstanțelor agravante.

Apreciind aceste împrejurări instanța, a dispus întemeiat aplicarea pedepsei

principale sub formă de închisoare, în termenul prevăzut de sancțiunea legii penale și

anume 2 ani închisoare.

Referitor la modalitatea de executare, instanța de apel a considerat ca fiind

întrunite condițiile prevăzute de art. 90 Cod penal, apreciind-o drept una echitabilă,

ținând cont de circumstanțele atenuante menționate, cât și de circumstanțele cauzei.

Cu privire la pedeapsa complementară, s-au apreciat ca fiind întemeiate

argumentele apelanților, în speță, nefiind întrunite condițiile prevăzute la articolul 78

alin. (2) Cod penal privind neaplicarea pedepsei complementare în privința inculpatului,

concluzia primei instanțe în partea respectivă a fost apreciată drept nejustificată.

- Cu referire la solicitările părții vătămate privind admiterea acțiunii civile,

instanța de apel a considerat parțial justificate argumentele privind încasarea prejudiciul

moral.

4

Astfel, s-a remarcat că, prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale,

constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut

neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale

nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice si psihice, atingerile aduse

onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de

determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor

referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și

afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

Raportând cele enunțate la caz, s-a reținut că în rezultatul acțiunilor ilicite ale

inculpatului, partea vătămată a suportat suferințe fizice enorme, ce constau în durerea

cauzată prin fracturarea picioarelor, care persistă și pînă în prezent, durerea suportată în

timpul intervențiilor chirurgicale, cît și după, fiind imobilizarea la pat, acesta a pierdut

capacitatea de muncă din cauza traumelor suportate, fiind nevoit să urmeze un tratament

îndelungat, a pierdut posibilitatea de a-și câștiga existența la același nivel de pînă la

accident, fapt care a tensionat relațiile în familie.

Instanța de apel a apreciat că cuantumul prejudiciului moral în mărimea solicitată

de partea vătămată era unul exagerat, or, pornind de la art. 41 CEDO, cererea cu privire

la încasarea prejudiciului moral nu trebuie să fie exorbitantă și să nu tindă la o

îmbogățire fară temei, cu atât mai mul că condamnarea inculpatului aduce în sine o

satisfacție pentru partea vătămată.

avocat în numele inculpatului, care a fost depus la Curtea Supremă de Justiție la 04 mai

2015 și care solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care inculpatul să fie achitat.

În motivarea cerințelor sale, avocatul indică că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul părții apărării, limitîndu-se doar la

aprecierea formală a acestuia preluînd argumentele instanței de fond, instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, decizia recurată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția în partea individualizării pedepsei prin

constatarea lipsei temeiurilor de aplicare a prevederilor art. 78, alin. (2) din Codul de

procedură penală;

Astfel partea apărării invocă necorespunderea actului de acuzare prevederilor art.

281 alin. (2) Cod de procedură penală, acuzarea fiind abstractă, exprimînd doar o

transcriere a normelor Regulamentului Circulației Rutiere pretinse a fi încălcate de

inculpat, fără a concretiza vinovăția inculpatului prin prisma admiterii cărorva încălcări

concrete, care ar fi dus la anumite consecințe și anume la survenirea vătămărilor medii a

integrității corporale sau a sănătății. Mai mult ca atît, conform acuzării unica consecință

a acțiunii inculpatului de deplasare cu automobilul cu spatele a fost tamponarea scării.

Actul de acuzare nu prevede legătura de cauzalitate dintre tamponarea scării și leziunile

corporale constatate la victimă. Instanțele judecătorești nu s-au pronunțat asupra acestui

argument.

Se mai indică că instanțele judecătorești de fond și de apel eronat au constatat

prezența unui accident rutier, iar instanța de apel eronat nu a dat apreciere accidentului

de muncă care de fapt a și fost cauza consecințelor survenite la partea vătămată sub

formă de leziuni corporale medii.

Instanța de apel nu și-a întemeiat soluția în partea individualizării pedepsei prin

5

constatarea lipsei temeiurilor de aplicare a prevederilor art. 78 alin. (2) din Codul penal,

preluînd doar formal argumentele părții acuzării, fără a ține cont de toate circumstanțele

de fapt. Astfel, instanța de apel, judecînd apelurile declarate a a ajuns la concluzia

similară celei a instanței de fond privitor la starea de fapt și de drept și că acestea

concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul

sentinței.

La fel, se invocă faptul că la schimbarea soluției în partea individualizării

pedepsei instanța de apel nu a ținut cont de constatările făcute de instanța de fond și

anume, nerespectarea de către partea vătămată a tehnicii securității și a regulilor de

protecție a muncii, fapt ce a generat un grad de vinovăție a părții vătămate pentru

consecințele survenite în urma accidentului, că inculpatul a încercat să-i achite părții

vătămate prejudiciul material, însă ultimul a refuzat de a primi bani fără a putea explica

cauza refuzului, că inculpatul anterior nu a săvîrșit careva infracțiuni, că are la

întreținere doi copii minori, că locul său de domiciliu este în mun. Bălți, iar locul

permanent de muncă a inculpatului este în mun. Chișinău, mijlocul de transport fiind o

sursă necesară pentru deplasare la domiciliu și la muncă, circumstanță care evident

influiențează asupra cîștigului inculpatului necesar pentru întreținerea familiei și a

copiilor minori. Instanța de apel însă foarte abstract constată imposibilitatea aplicării

art. 78, alin. (2) din Codul penal, fără a ține cont de fapt de sancțiunea prevăzută de art.

264 alin. (1) din Codul penal, conform căreia sancțiunea complementară nu este

obligatorie. Mai mult ca atît, fără careva motive argumentate instanța de apel aplică

maximul sancțiunii complementare, fără a ține cont nici de faptul, că acuzatorul de stat

a solicitat aplicarea doar a unui an de privare de dreptul de a conduce mijlocul de

transport.

Decizia instanței de apel este contradictorie în partea sa motivată. Astfel pe de o

parte instanța de apel acceptă integral și ajunge la concluzia similară celei a instanței de

fond privitor la starea de fapt și de drept și că acestea concordă cu circumstanțele

stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței, însă pe de altă parte nu

acceptă prezența vinovăției părții vătămate drept urmare a nerespectării tehnicii

securității și a regulilor de protecție a muncii, hotărîrea dată în apel nefiind clară.

Instanța de apel la fel nu și-a motivat admiterea în parte a acțiunii civile prin

încasarea prejudiciului moral.

Nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

Astfel conform acuzării, inculpatului i se impută doar începerea manevrei de

deplasare cu automobilul în spate fără a se asigura că o poate face fără a crea un pericol

pentru ceilalți participanți la trafic. Totodată, pînă a tampona scara, inculpatul s-a

deplasat cu automobilul cu spatele peste 20 de metri. Astfel nefondat i-a fost imputată

începerea neatentă a manevrei de deplasare cu spatele. Odată cu începerea deplasării cu

automobilul cu spatele, acțiunea pct. 41, alin. (2) din RCR încetează, fiindu-i calificate

acțiunile în continuare prin prisma pct. 45 al RCR. Totodată, acuzarea nu a prezentat,

iar instanța judecătorească nu a constatat careva probe care ar confirma încălcarea pct.

45, alin. (1) al RCR,

La fel, acuzarea nu a probat în cadrul cercetării judiciare presupusa încălcare a

prevederilor pct. 45, alin. (2) din RCR deoarece, conform schiței întocmite la fața

locului, locul tamponării scării, de automobilul la volanul căruia se afla inculpatul, este

fixat la o distanță de 1,4 m de la bordura din stînga, fapt ce prin prisma declarațiilor

părții vătămate, martorului Goiman V. și a inculpatului confirmă tamponarea scării cu

partea din spate a automobilului pe centrul acestuia. Instanțele de judecată fac o

6

apreciere eronată acestor probe, însă aceste circumstanțe denotă admiterea posibilității

nereacționării sistemului de identificare a obstacolelor la deplasarea în spate și

nereflectarea scării prin retrovizoare, fiind lipsă careva îngrădiri și borne de identificare

a locului unde se efectuau lucrări cu scara.

Totodată conform sentinței și deciziei recurate, prin probele cercetate și anume

declarațiile părții vătămate Suhomlinov A., a martorului Goiman V., a declarațiilor

inculpatului, a procesului-verbal de examinare a automobilului, a procesului-verbal de

cercetare la fața locului cu fototabel, scara tamponată nu a căzut, rămînînd în poziție

verticală, tamponarea nefiind esențială, fiind confirmată și respectarea de către inculpat

a limitei de viteză conform condițiilor prevăzute de pct. 45, alin. (1) din RCR, argument

al părții apărării susținut de instanța de fond.

În așa ordine de idei, căderea părții vătămate drept urmare a împingerii scării

necesita a fi verificată prin prisma respectării de către partea vătămată a tehnicii

securității și a regulilor de protecție a muncii în timpul efectuării lucrărilor de pe scara

dublă la o înălțime ce depășea 3 m.

Totodată, în cazul respectării de către partea vătămată a cerințelor ce țin de

îngrădirea zonei de lucru, rămîne viabilă poziția inculpatului privind observarea

nemijlocită a îngrădirii și evitarea tamponării scării drept urmare a opririi

automobilului.

În așa ordine de idei este evidentă lipsa elementului obligatoriu a laturii obiective

a componenței de infracțiune imputate, fiind lipsă legătura de cauzalitate dintre

acțiunile inculpatului și consecințele survenite drept urmare a nerespectării de către

partea vătămată a măsurilor de securitate în muncă prin nefolosirea centurii de siguranță

și prin neîngrădirea locului de instalare a scării.

6.1. Pe cauză a fost depusă referință de către procuror care s-a pronunțat pentru

inadmisibilitatea recursului declarat din motiv că recurentul solicită reaprecierea

probelor, considerînd că nu au fost respectate prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, pe cînd la examinarea cauzei s-a dat eficiență prevederilor art. art,. 26-27, 93-

101 Cod de procedură penală și în baza probelor accumulate just s-a reținut starea de

fapt și de drept.

6.2. Pe cauză mai este depusă referință de către partea vătămată, care se pronunță

pentru inadmisibilitatea acestuia, din motiv că instanțele de judecată s-au pronunțat

asupra tuturor aspectelor cercetate în cadrul procesului penal și au dat apreciere justă

acțiunilor inculpatului.

concluzionează că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța de recurs, admite recursul, casează parțial sau total hotărîrea atacată,

rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărîre dacă nu se agravează situația inculpatului.

La fel, potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să

judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Apreciind argumentele invocate de recurent, Colegiul penal reține că din

conținutul recursului declarat, rezultă că acesta se reduce doar la afirmarea asupra

estimării incorecte a probelor de către instanțele de fond și apel.

Colegiul lărgit însă, constată că instanța de apel a dat o apreciere corectă probelor

și circumstanțelor cauzei penale, examinînd probele administrate din punct de vedere al

utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv și just a tras

7

concluzia că inculpatul urmează a fi condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal.

Aceste circumstanțe au fost elucidate și constatate din totalitatea de probe

acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101

Cod de procedură penală.

Totodată se reține că, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl propun părțile este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care, nefiind temei de drept din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură, nici nu poate fi supusă criticii prin intermediul

recursului ordinar.

La fel, Colegiul penal lărgit remarcă că cerințele și argumentele expuse în

recursul declarat sunt contradictorii, deoarece pe de o parte se optează pentru soluția

achitării inculpatului, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii, iar pe de altă parte, se critică soluția de individualizare a pedepsei stabilite

inculpatului, pentru motivul că instanțele nu au luat în considerație circumstanțele

atenuante ale cauzei. Astfel, odată ce recurentul critică soluția de condamnare a

inculpatului, solicitînd achitarea acestuia, se prezintă a fi lipsite de coerență criticile

formulate cu privire la soluția de individualizare a pedepsei.

Suplimentar la cele expuse, fără a prejudicia conținutul constatărilor anterioare,

Colegiul lărgit consideră necesar a se expune asupra soluției de individualizare a

pedepsei reținînd următoarele.

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-

o anumită consecutivitate: de la cea mai blîndă - amendă, pînă la cea mai aspră -

detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei (art.75 Cod

penal), o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvîrșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Concluzia instanței cu

privire la aplicarea unei pedepse mai aspre urmează a fi motivată.

Alin. (1) al art. 264 Cod penal, prevede în calitate de pedepse trei sancțiuni

alternative:

sau 2. muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore;

sau 3. închisoare de pînă la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de pînă la 2 ani.

Din speță rezultă, că instanța de fond i-a stabilit inculpatului, fără o motivare

legală, cea mai aspră pedeapsă prevăzută de sancțiunea alin. (1), art. 264 Cod penal, iar

instanța de apel, la judecarea apelului, n-a corectat eroarea comisă, nu a ales și aplicat

acel tip și acea mărime a pedepsei, care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea

scopului legii.

Cele constatate confirmă temeiul pentru recurs stipulat în pct. 10 alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală – s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

8

În cadrul examinării cauzei în fond și în instanța de apel, a fost stabilit că

inculpatul se caracterizează pozitiv, a comis pentru prima dată o infracțiune mai puțin

gravă din imprudență, s-a căit sincer de cele comise, a exprimat dorința recuperării

prejudiciului cauzat, iar careva circumstanțe agravante în acțiunile lui nu au fost

stabilite.

Eroarea comisă urmează a fi corectată de către instanța de recurs, prin adoptarea

soluției prevăzute de art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală – casarea

hotărîrilor contestate în latura penală cu stabilirea pedepsei lui Mutruc Denis pe art. 264

alin. (1) Cod penal sub formă de amendă.

(2) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

DECIDE:

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Oltu Vadim în numele

inculpatului Mutruc Denis, casează parțial sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău

din 31 decembrie 2014 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09

martie 2015 în latura penală, în cauza penală în privința lui Mutruc Denis Pavel,

rejudecă cauza, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care:

Mutruc Denis Pavel se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal

la amendă în mărime de 300 (trei sute) unități convenționale.

În rest, hotărîrile atacate se mențin

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 august 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

Petru Moraru

9