1cs-109/2015 — cerere de strămutare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cerere de strămutare
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-109/2015 — cerere de strămutare (Curtea Supremă de Justiție, 2015)
Dosarul nr. 1cs -109/2015 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 28 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Petru Ursache, judecători – Ghenadie Nicolaev și Petru Moraru, examinînd cererea înaintată de președintele Judecătoriei Sîngerei, Ion Popescu, privind strămutarea judecării cauzei contravenționale la contestația lui Mironov Evgheni împotriva deciziei contravenționale din 22 aprilie 2015, C O N S T A T Ă : 1. Președintele Judecătoriei Sîngerei, Ion Popescu, a înaintat cerere de strămutare a judecării cauzei contravenționale la contestația lui Mironov Evgheni împotriva deciziei contravenționale din 22 aprilie 2015, de la Judecătoria Sîngerei, la o altă instanță egală în grad.
2. În argumentarea demersului vizat se punctează că toți judecătorii care activează la moment în cadrul Judecătoriei Sîngerei sunt incompatibili de a judeca cauza nominalizată. 3. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Din materialele cauzei rezultă că, la 28.05.2015 contestația depusă de Mironov Evgheni împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI03 023663 din 22.04.2015 și decizia de sancționare a fost repartizată aleatoriu conform PIGD, judecătorului Iurie Malcoci.
În ședința de judecată, de către partea vătămată Cărăuș Natalia a fost înaintată propunerea de recuzare a judecătorului Iurie Malcoci, pe motiv că Mironov Evgheni este fiul judecătorului Mironov Vitalii, care activează în Judecătoria Sîngerei și este coleg cu judecătorul Malcoci Iurie. Prin încheierea din 22 iunie 2015, a fost admisă propunerea de recuzare a judecătorului Malcoci Iurie, înaintată de partea vătămată Cărăuș Natalia, cu dispunerea transmiterii contestației în cauză pentru a fi repartizată altui complet de judecată (f.d. 40, vol. I). La 26.06.2015, prin intermediul PIGD, contestația depusă de Mironov Evgheni a fost repartizată aleatoriu judecătorului Ion Popescu.
1 La 29.06.2015, judecătorul Ion Popescu, a depus declarație de abținere de la examinarea contestației depusă de Mironov Evgheni, din motiv că Mironov Evgheni este fiul judecătorului Mironov Vitalii și urmează a se abține de la examinarea cauzei date pentru a nu trezi participanților la proces suspiciuni ce ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea sa în soluționarea cauzei (f.d. 43, vol. I). Prin încheierea din 29.06.2015, a fost admisă declarația de abținere a judecătorului Ion Popescu de la examinarea contestației depusă de Mironov Evgheni (f.d. 44, vol. I). La 30.06.2015, cauza sus-nominalizată a fost repartizată aleatoriu, conform PIGD, judecătorului Cristina Cheptea, care la rîndul ei, la 02.07.2015 a depus declarație de abținere de la examinarea contestației depusă de Mironov Evgheni, invocînd aceleași motive (f.d.
116, vol. I). Prin încheierea din 03.07.2015 declarația de abținerea judecătorului Cristina Cheptea de la examinarea contestației depusă de Mironov Evgheni a fost admisă (f.d. 117, vol. I). Prin urmare, avînd în vedere că toate cererile de abținere și recuzare au fost admise și că în Judecătoria Sângerei activează 5 judecători și anume: Ion Popescu președintele Judecătorie Sîngerei, și judecătorii Cristina Cheptea, Iurie Malcoci, Nicolae Corcea și Natalai Iordachi, dintre care la moment activează doar 3 judecători, apare imposibilitatea examinării cauzei contravenționale sus-numite în cadrul Judecătoriei Sîngerei. Analizînd situația creată, Colegiul penal găsește întemeiate argumentele cererii de strămutare și pasibilă admiterii.
Astfel, reieșind din circumstanțele constatate, din prevederile legii, întru soluționarea rapidă, completă a cauzei contravenționale, pentru excluderea oricăror dubii a părților participante la proces în obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor Judecătoriei Sîngerei și asigurarea desfășurării normale a unui proces echitabil, Colegiul penal conchide asupra necesității strămutării judecării cauzei contravenționale la contestația lui Mironov Evgheni împotriva deciziei contravenționale din 22 aprilie 2015, pentru judecarea cauzei într-o altă instanță de același nivel.
3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Admite cererea înaintată de președintele Judecătoriei Sîngerei, Ion Popescu, privind strămutarea judecării cauzei contravenționale la contestația lui Mironov Evgheni împotriva deciziei contravenționale din 22 aprilie 2015, aflată pe rol la Judecătoria Sîngerei, cu transmiterea cauzei pentru judecare instanței egale în grad - Judecătoriei Bălți. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 28 iulie 2015. Președinte Judecător Judecător Petru Ursache Ghenadie Nicolaev Petru Moraru 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.