1ra-683/2015 — art. 145 alin. 2 lit. j CP

1ra-683/2015 — art. 145 alin. 2 lit. j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-683/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

10 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Hriplivaia Valentina în numele inculpatului Chireev Valentin, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 martie

2015 și a sentinței Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 23 decembrie 2014, în

cauza penală privindu-l pe

Chireev Valentin Valentin, născut la 22 aprilie 1987,

originar mun. Chișinău str. Maria Drăgan 8/3 ap. 21

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Chireev Valentin Valentin, a fost condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod

penal, la 30 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

27 iulie 2014 spre 28 iulie 2014, fiind în stare de ebrietate alcoolică la domiciliul său,

apartamentul nr. 21 de pe str. Măria Drăgan 8/3, mun. Chișinău, în rezultatul unui

conflict cu Belova Iulia, urmărind scopul omorului intenționat al acesteia, a acționat

cu deosebită cruzime, folosind un ciocan i-a aplicat ultimei câteva lovituri în

regiunea capului, după care folosind un cuțit pentru bucătărie, i-a aplicat 24 de

lovituri în regiunea toracelui și 10 lovituri în regiunea abdomenului, în rezultatul

cărora ultima a decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța de fond a calificat de drept fapta inculpatului în baza art. 145 alin. (2) lit. j)

Cod penal și anume – omorul intenționat, adică omorul unei persoane, săvîrșit cu

deosebită cruzime.

1

3.1 Avocatul Hriplivaia Valentina în numele inculpatului, care a solicitat

casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei lui Chireev V., rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa

minimă prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, prin prisma art. 3641 Cod de

procedură penală și anume – 8 ani închisoare.

În motivarea apelului a invocat că:

- instanța de judecată la adoptarea sentinței nu a luat în considerație toate

circumstanțele cauzei, cumulul de circumstanțe ce l-au determinat la săvârșirea

acestei infracțiuni, inclusiv și circumstanțele atenuante prezente precum ar fi

recunoașterea integrală a vinovăției și manifestarea de căință sinceră;

- urmează a fi reținută în prezenta speță ca circumstanță atenuantă prevăzută

de art. 76 alin. (1) lit. c) Cod penal – săvârșirea infracțiunii ca urmare a unui concurs

de împrejurări grele de ordin personal sau familial. Adică, înainte de săvârșirea

infracțiunii, soția inculpatului a plecat din familie la un prieten apropiat, din care

motiv a suferit psihologic până la comiterea infracțiunii, posibil astfel a avut ură

față de victimă;

- instanța de judecată urma să țină cont și de personalitatea victimei, care

presta servicii sexuale contra plată, ducea un mod de viață amoral. Iar

comportamentul victimei, care râdea de inculpat, l-a provocat la comiterea

infracțiunii, fiind și afectat de faptul că a fost părăsit de soție;

- instanța de judecată nu a luat în considerație vârsta inculpatului, faptul că

anterior nu a fost condamnat, nu a fost atras la răspundere contravențională, are la

întreținere un copil minor, pretenții de gen material sau moral nu au fost înaintate

de către succesorul părții vătămate;

- cu toate că, în prezenta cauză sânt prezente un cumul de circumstanțe

atenuante, o parte pe care le-a reținut și instanța de judecată, inculpatului i-a fost

aplicată pedeapsa maximă posibilă;

- faptul săvârșirii infracțiunii acționând cu o deosebită cruzime, nu poate fi

reținut ca o circumstanță agravantă potrivit art. 77 alin. (1) lit. h) Cod penal,

deoarece componența infracțiunii imputate, include circumstanța cu o deosebită

cruzime;

- instanța de judecată nu a ținut cont că suferințele victimei nu au fost

deosebite atunci cînd i se cauza plăgi multiple, deoarece au fost realizate în timp

scurt, iar potrivit raportului de expertiză nr. 149, decesul a survenit în rezultatul

hemoragiei de la fracturarea oaselor craniului;

- în acțiunile inculpatului nu a fost constatată prezența recidivei, ce ar genera

aplicarea prevederile art. 78 alin. (3) Cod penal;

- faptele expuse de instanță în partea motivată, mențiunea despre prezența

circumstanțelor atenuante, vine în contradicție cu concluziile instanței prin

aplicarea pedepsei – detențiune pe viață.

3.2 Inculpat, care a solicitat casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei cu

adoptarea unei noi hotărâri prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă.

2

În motivarea apelului a invocat ilegalitatea și netemeinicia sentinței, pe motiv

că nu s-a ținut cont despre recunoașterea vinovăției sale din start, de faptul că este

judecat pentru prima dată, a colaborat cu organul de urmărire penală, este căsătorit

și are la întreținere un copil minor. Mai menționează că, probatoriul nu a fost

apreciat corect și nu au fost corect aplicate prevederile art. 3641 Cod de procedură

penală, ceea ce în opinia sa este o încălcare gravă a procesului penal.

au fost respinse apelurile declarate, ca nefondate și menținută sentința.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a conchis

săvârșirea infracțiunii imputate de către inculpat, reieșind din totalitatea probelor

acumulate la prezenta cauză, ce au fost apreciate cu respectarea prevederilor art.

101 Cod de procedură penală.

La capitolul stabilirii categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a

considerat că prima instanță corect a aplicat prevederile art. 7, 75 Cod penal, ținând

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui

vinovat, de circumstanțele cauzei ce atenuează ori agravează răspunderea, precum

și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Astfel, a fost reținut că infracțiunea săvârșită de inculpat se atribuie la

categoria infracțiunilor excepțional de grave, de prezența circumstanțelor atenuante

– recunoașterea faptelor invocate în rechizitoriu și solicitarea examinării cauzei pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța de apel a menționat că, s-a ținut cont și de semnele obiective ce țin de

realizarea faptei săvârșite de către inculpat și anume lipsirea de viață a victimei cu

o deosebită cruzime, deoarece având un astfel de scop, ultimul prezintă o gravitate

sporită și prin urmare este îndreptățită agravarea răspunderii penale.

Așadar, reieșind din multitudinea loviturilor depistate la victimă și caracterul

acestora, instanța de apel a considerat că prima instanță urma să-i aplice

inculpatului pedeapsa maximală prevăzută de art. 145 alin. (2) Cod penal –

detențiunea pe viață, însă ținând cont de faptul că Chireev V. a recunoscut faptele

invocate în rechizitoriu și a solicitat ca examinarea cauzei să aibă loc pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond corect în cazul

dat i-a aplicat prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fiindu-i

stabilită pedeapsa cu închisoare de 30 ani.

În concluzie, instanța de apel a menționat că, pedeapsa stabilită inculpatului

este legală și întemeiată, proporțională faptelor comise, circumstanțelor reale și

personale, corect constatată de prima instanță, și care corespunde exigențelor

stipulate la art. 61 alin. (2) Cod penal.

către avocatul Hriplivaia Valentina în numele inculpatului, prin care solicită

casarea acestora în partea stabilirii pedepsei lui Chireev V., rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa

3

minimă prevăzută de sancțiunea infracțiunii imputate, prin prisma art. 3641 Cod de

procedură penală – 8 ani închisoare.

În motivarea recursului ordinar, autorul invocă argumente similare cu cele

indicate în apelul declarat în numele inculpatului.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece nu îndeplinește cerințele de

conținut prevăzute de art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală, prin care autorul

recursului trebuie să invoce concret unul din temeiurile prevăzute de art. 427 Cod

de procedură penală și în ce constă problema de drept de importanță generală și

care este eroarea de drept comisă de instanță ce duce la casarea hotărârii.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 al

aceluiași Cod.

Dispoziția art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și apel doar în prezența temeiurilor menționate de norma

dată.

Colegiul penal atestă că, în recursul declarat, autorul, la temeiul de drept a

menționat art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, însă nu a specificat în baza

cărui punct din cele 16 prevăzute la alin. (1) al normei date își întemeiază recursul

său. Reieșind din conținutul acestuia, recurentul invocă că pedeapsa inculpatului

nu a fost individualizată conform prevederilor legale. Astfel, luând în considerație

cele invocate, Colegiul, întrevede semnalarea temeiului pentru recurs stipulat de

art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, ce prevede că hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

În același timp, instanța de recurs atestă că apărătorul inculpatei nu contestă

starea de fapt stabilită de către instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a

acțiunilor acesteia, din care considerente Colegiul nu se va expune referitor la

aceste aspecte.

Din sumarul recursului, Colegiul penal reține că, recurentul critică hotărârile

judecătorești, deoarece la caz a fost reținut un cumul de circumstanțe atenuante și o

singură circumstanță agravantă, însă instanțele de judecată nu au ținut cont de

4

prevederile art. 78 alin. (1) Cod penal și neîntemeiat au aplicat inculpatului

pedeapsa maximă prevăzută de sancțiunea infracțiunii imputate, prin prisma

prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, astfel, în opinia

recurentului, inculpatului urma a-i fi stabilită pedeapsa minimă prevăzută de art.

145 alin. (2) Cod penal, 8 ani închisoare.

Analizând circumstanțele și lucrările dosarului, în raport cu temeiul semnalat

pentru recurs, Colegiului penal consideră că, în prezenta speță acesta nu este

incident temeiului pentru casare a hotărârilor judecătorești atacate, deoarece

instanțele de judecată au adoptat hotărâri, acordând deplină eficiență prevederilor

art. 61 și 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea

pedepsei în privința inculpatului, stabilită conform sancțiunii articolului 145 alin.

(2) lit. j) Cod penal, ținând cont și de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală.

Așadar, Colegiul penal menționează că în cazul săvârșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis această infracțiune,

având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea

felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în

partea specială.

De asemenea, Colegiul evidențiază că, inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu

prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, iar prima instanță a admis această

solicitare și a examinat cauza în procedura simplificată în corespundere cu

prevederile legale.

Prin urmare, la aplicarea pedepsei inculpatului în privința căruia a fost

admisă procedura simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8)

art. 3641 Cod de procedură penală, cât și prevederile art. 75-88 din Cod penal care

reglementează modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

În acest context, conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută

vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu

dispozițiile Părții Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin.

(8) art. 3641 Cod de procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată va ține cont de gravitate infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

5

atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei

pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă

de către instanță prin încheiere, beneficiază de reducere cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă

neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa

prevăzută de lege este detențiunea pe viață se aplică pedeapsa închisorii de 30 ani.

În prezenta cauză supusă judecării, instanța de recurs reține că, sancțiunea art.

145 alin. (2) lit. j) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul, prevede

pedeapsa cu închisoare de la 15 la 20 ani sau cu detențiune pe viață.

În cazul în care instanța va concluziona că este necesar de a aplica cea mai

severă pedeapsă sub formă de detențiune pe viață, ea va menționa despre acest fapt

în partea descriptivă a hotărârii și va aplica pedeapsa cu închisoare de 30 de ani,

conducându-se de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fapt

remarcat și în Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr. 13 din

16.12.2013, Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele

judecătorești.

Deci, în speța supusă judecării, Colegiului constată că, instanțele ierarhic

inferioare corect au reținut în hotărârile sale ca circumstanțe atenuante, conform

art. 76 Cod penal – recunoașterea vinei și acceptarea examinării cauzei penale în

baza probelor administrate în faza urmăririi penale, iar ca circumstanță agravantă,

conform art. 77 Cod penal, a fost stabilită – săvârșirea infracțiunii de către o

persoană care se afla în stare de ebrietate. Totodată, Colegiul penal consideră că,

instanțele de judecată just au luat în considerație caracterul și gradul prejudiciabil

al faptei săvârșite - ce se clasifică potrivit art. 16 alin. (6) Cod penal ca infracțiune

excepțional de gravă, persoana celui vinovat – care potrivit caracteristicii (f.d. 3 v.

2) aceasta se caracterizează negativ, întrebuințează băuturi alcoolice în locuri

publice și la domiciliu, unde starea sanitară este nesatisfăcătoare. La fel, s-a ținut

cont de modul săvârșirii infracțiuni de către inculpat și anume după ce a aplicat

victimei câteva lovituri cu ciocanul în regiunea capului, a mai aplicat 34 de lovituri

cu cuțitul în regiunea toracelui și abdomenului, ceea ce prezintă o gravitate sporită.

Astfel, ținând cont de scopul legii penale, de a restabili echitatea socială, de a

corecta condamnatul și de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și altor persoane, Colegiul statuează că, instanțele de fond

întemeiat au conchis că unica pedeapsă care poate fi aplicată inculpatului este

detențiunea pe viață, reieșind din circumstanțele cauzei stabilite, fapt care a fost

menționat în hotărârile sale, respectând astfel prevederile legale.

Subsidiar, în viziunea instanței de recurs, pericolul social sporit al inculpatului

rezidă și din lucrările dosarului și anume din declarațiile martorului Chireev V.

date în cadrul urmăririi penale (f.d. 56-58 v. I) din care rezultă că, fiind în căsătorie

6

cu inculpatul acesta o bătea, era foarte agresiv, manifesta violență, lovind-o cu

mâinile și picioarele peste tot corpul, odată chiar și a amenințat-o că o omoară cu

cuțitul. Tot el, servea abundent alcool, din care motiv devenea agresiv. Nu vroia să

lucreze, obișnuia să facă abuz de jocuri de noroc și pariuri. Mai indică martorul că,

fiind nervos inculpatul era în stare să omoare un om. Din declarațiile martorului

Culic I., audiat în cadrul urmăririi penale (f.d. 63-68 v. 1), se reține că la întrebarea

acestuia de ce a omorât victima, inculpatul râdea și spunea că „așa trebuie”. La fel,

din declarațiile inculpatului date în cadrul cercetării judecătorești (f.d. 215-216 v. 2),

acesta a menționat că a procurat ferestrău și alte obiecte, pentru că intenționa să

dezmembreze cadavrul victimei, pentru a scăpa de el. Reieșind din materialele

cauzei, nu poate fi neglijat și acel fapt, că după săvârșirea infracțiunii inculpatul a

încercat să se eschiveze de la organele de drept, fiind reținut în urma unui șir de

acțiuni investigativ-operative.

Referitor la argumentele recurentului privind prezența cumulului de

circumstanțe atenuante, care nu au fost luate în considerație, instanța de recurs

menționează că circumstanțele atenuante căința sinceră și recunoașterea vinei au

atras incidența procedurii simplificate de judecare a cauzei penale pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală și respectiv nu pot fi valorificate ca

circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal,

deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență

juridică.

Instanța de recurs consideră nefondat argumentul apărătorului precum că

infractorul a săvârșit infracțiunea ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de

ordin familial, adică a fost abandonat de către fosta soția plecând la un prieten

apropiat de al său, din care motiv a prins ură și pe victimă, ceea ce în viziunea

recurentului este o circumstanță atenuantă. Din punctul de vedere al instanței,

împrejurările indicate nu pot fi reținute ca circumstanță atenuantă, deoarece pe

această linie de idei rezultă tolerarea răzbunării de către inculpat pentru gestul

fostei sale soții. Cu atât mai mult că, în cazul dat inculpatul a fost abandonat de

către soția sa din cauza comportamentului său agresiv și necontrolat, mai ales când

întrebuințează băuturi alcoolice.

Din punctul de vedere al Colegiului, nu are nici o relevanță în cazul dat

argumentul recurentului precum că nu s-a ținut cont de personalitatea victimei,

care ducea un mod de viață amoral și presta servicii sexuale, deoarece legea penală

ocrotește viața și sănătatea fiecărui individ, indiferent de careva criterii. Iar faptul,

că victima pur și simplu s-a interesat de starea familială a inculpatului și a rîs când

a aflat că a fost părăsit de soție, în opinia Colegiul penal circumstanța dată nu poate

fi considerată ca atenuantă, deoarece însuși inculpatul a fost de acord de a-i fi

prestate servicii intime de către victimă, invitând-o la domiciliul său, ultima

urmărind doar scopul de profit.

La fel, Colegiul statuează că, nu au nici o relevanță alegațiile recurentului în ce

privește vârsta inculpatului și faptul că în prezenta speță nu a fost înaintate careva

pretenții materiale sau morale de către succesorul legal al părții vătămate, deoarece

7

infracțiunea nu a fost săvârșită de către inculpat în timpul minoratului sau la o

vârstă destul de înaintată, dar a fost comisă de inculpat la vârsta de 27 ani, adică o

vârstă la care persoana atinge un grad de conștiință suficientă pentru a înțelege

rezultatul acțiunilor sale. Iar faptul că nu au fost înaintate careva pretenții materiale

sau morale de către succesorul legal al părții vătămate, este un drept al acestuia și

nu diminuează cumva responsabilitatea pentru infracțiunea săvârșită.

Este nefondată și critica precum că instanțele de judecată au reținut ca

circumstanță agravantă, potrivit art. 77 alin. (1) lit. h) Cod penal – prin acte cu o

deosebită cruzime, deoarece reieșind din textul hotărârilor judecătorești nu a fost

constatată o astfel de circumstanță agravantă, însă tipul de cruzime manifestat de

inculpat și anume cruzime impulsivă, adică cea care presupune o reacție

nemijlocită în raport cu situația legată de irascibilitatea emoțională a inculpatului,

sub aspectul individualizării pedepsei pentru omorul săvârșit cu o deosebită

cruzime, în viziunea instanței de recurs, nu este deloc neglijabilă și care denotă un

risc sporit de comportare agresivă.

Cât privește argumentul apărătorului precum că leziunile corporale depistate

pe corpul victimei nu au fost pricinuite de inculpat ca suferințe îndelungate, fiind

realizate în interval relativ scurt, fapt confirmat prin raportul de expertiză nr. 1496,

Colegiul îl apreciază ca neîntemeiat, deoarece reieșind din concluzia raportului de

expertiză medico-legală nr. 1496 din 04.092014 (f.d. 124 v. 1) se atestă constatarea că

toate loviturile au fost produse înainte de deces și au legătură cauzală directă cu

decesul, dar nu se constată intervalul aplicării acestora după decesul victimei, astfel

nu se exclude prezența manifestării a deosebitei cruzimi, fapt care a și fost

recunoscut de inculpat.

Luând în considerație cele expuse supra, Colegiul penal nu constată prezența

în cauza dată a unui cumul de circumstanțe atenuante sau împrejurări ce ar permite

aplicarea prevederilor art. 78 alin. (1) Cod penal, ci din contra prevalează calitatea

circumstanței agravante și a împrejurărilor cauzei ce permit stabilirea unei pedepse

maximale.

În privința solicitării recurentului de a aplica pedeapsa minimă prevăzută de

sancțiunea infracțiunii imputate inculpatului, prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, reducând cu o treime din pedeapsa închisorii și a-i stabili - 8 ani

închisoare, Colegiul menționează că, potrivit sancțiunii art. 145 alin. (2) Cod penal,

minimul pedepsei este stabilit de 15 ani închisoare (art. 145 modificat prin Legea nr.

119 din 23.05.2013, în vigoare 21.06.2013), adică a fost modificată norma penală data

până la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, prin urmare minimul pedepsei cu

reducerea unei treimi din pedeapsă, va constitui -10 ani și nici de cum 8 ani

închisoare, precum a solicitat apărătorul.

În concluzie, instanța de recurs statuează că, termenul pedepsei – 30 ani

închisoare, stabilit inculpatului de către instanțele de judecată prin prisma art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală și modalitatea de executare a acesteia stabilită în

sarcina ultimei, a fost individualizată corect și în așa fel încât persoana vinovată să

se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii

8

unor fapte similare, precum și extirparea scopurilor negative din conștiința

inculpatului, iar aplicarea unei pedepse mai blânde, poate încuraja pe viitor

săvârșirea altor infracțiuni.

În aceste condiții, Colegiul consideră că, n-a fost constatată prezența în speța

examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a instanței de

recurs în sensul casării deciziei contestate.

Având ca reper cele menționate, Colegiul penal conchide că recursul ordinar

declarat de către avocatul Hriplivaia Valentina în numele inculpatului, este vădit

neîntemeiat și în consecință inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Hriplivaia

Valentina în numele inculpatului Chireev Valentin, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17 martie 2015 și sentinței Judecătoriei Ciocana

mun. Chișinău din 23 decembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe Chireev

Valentin Valentin, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia integrală pronunțată la data de 01 iulie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

9