1ra-546/2015 — art. 201-1 alin. 2, lit. a CP

1ra-546/2015 — art. 201-1 alin. 2, lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-546/2015

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

20 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat

de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Cahul Sîrbu Valeriu,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Cahul

din 16 decembrie 2014, în cauza penală în privința lui

Zberea Ivan Nicolai,

născut la 05 decembrie 1967, originar din s. Colibași, r-nul

Vulcănești, domiciliat în or. Cahul, str. N. Bălcescu, nr. 3,

ap. 6/A,

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 16 aprilie 2014 - pînă la 03 iulie 2014; (instanța de

fond);

(instanța de apel);

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă:

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, Zberea Ivan a fost

condamnat în baza art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal, la un an închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de un an.

Ivan o perioadă îndelungată, sistematic i-a agresat fizic și verbal pe

concubina sa Ghețivu Zinaida și copii săi Zberea Ion (a.n.17.01.1993) și

Zberea Inesa (a.n.09.05.2000), iar la 09 martie 2014, aproximativ la orele 0900,

aflîndu-se la domiciliul său din s. Colibași, r-nul Cahul, în urma unui conflict

i-a aplicat lui Ghețivu Zinaida lovituri cu pumnii în regiunea capului,

cauzîndu-i conform raportului de constatare medico – legală nr. 116 din 13

martie 2014, vătămări corporale ușoare.

1

partea vătămată Ghețivu Zinaida, care au solicitat:

- procurorul, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin

care inculpatul să fie condamnat în baza art. 2011 alin. (2) lit. a) Cod penal, la

2 ani închisoare, iar în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal,

pedeapsa stabilită să fie suspendată pe un termen de probă de 2 ani,

argumentînd că pedeapsa numită prin sentința instanței de fond este prea

blîndă în raport cu fapta comisă de inculpat și cu personalitatea acestuia;

- partea vătămată, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri

prin care Zberea Ivan să fie condamnat la o pedeapsă privativă de libertate,

invocînd că inculpatul după pronunțarea sentinței din nou a agresat-o și a

amenințat-o cu răfuială.

3.1 La 09 decembrie 2014, procurorul Sîrbu Valeriu a declarat apel

suplimentar, unde a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărîri prin care Zberea Ivan să fie condamnat conform învinuirii înaintate,

la 2 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În argumentarea soluției solicitate apelantul a invocat că, deși,

instanța de fond a examinat sub toate aspectele probele prezentate de părți

și just a conchis că vinovăția lui Zberea Ivan a fost pe deplin dovedită, însă

la stabilirea pedepsei greșit a menționat că inculpatul anterior nu a fost

condamnat, iar acesta poate fi reeducat fără a executa pedeapsa cu

închisoarea stabilită.

și-a retras apelul declarat împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 03 iulie

2014, solicitînd încetarea procedurii judecării apelului (f.d.149).

decembrie 2014, a dispus încetarea procedurii de apel după apelul declarat

de partea vătămată Ghețivu Zinaida.

decembrie 2014, apelul procurorului E. Botnari și apelul suplimentar al

procurorului V. Sîrbu, au fost respinse și menținută fără modificări sentința

contestată.

inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă în limitele legii, ținîndu-se cont de

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 61, 75

2

Cod penal.

Totodată, Colegiul penal a menționat că, luînd în considerație toate

circumstanțele cauzei și anume că inculpatul și-a recunoscut vina, s-a căit de

cele comise, iar cauza a fost examinată în baza probelor administrate la faza

de urmărire penală, instanța de fond just a conchis că corectarea și

reeducarea acestuia poate avea loc fără izolarea de societate și corect a aplicat

în privința lui Zberea Ivan prevederile art. 90 Cod penal.

acuzatorul de stat, care invocînd temeiurile de drept prevăzute la pct. 6), 10),

16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, solicită, casarea deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, deoarece

eroarea juridică nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În argumentarea recursului declarat acuzatorul de stat a invocat

următoarele:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel;

- concluzia instanței ierarhic inferioare contravine materialelor cauzei,

fiind prematură și neargumentată;

- deși instanța a enunțat probele anexate la materialele cauzei, însă nu

le-a dat o apreciere prin prisma art. 101 Cod de procedură penală;

- circumstanțele la care a făcut trimitere instanța de fond la stabilirea

pedepsei inculpatului, sunt împrejurări obișnuite care predomină și

caracterizează majoritatea cetățenilor, prin urmare, acestea nu se încadrează

în cele excepționale, deoarece nu corespund cerințelor art. 90 alin. (1) Cod

penal;

- instanțele ierarhic inferioare la stabilirea pedepsei lui Zberea nu au

ținut cont de pct. 10,12,17 din Hotărîre Plenului CSJ nr. 8 din 11.11.2013;

- instanța de fond contrar prevederilor art. 395 alin. (1) pct. 4) Cod de

procedură penală, în dispozitivul sentinței nu a menționat despre

computarea perioadei aflării în arest a inculpatului.

procedură penală, inculpatul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat de acuzatorul de stat, menționînd că

argumentele procurorului referitor la concluzia eronată a instanțelor de fond

privind aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, sunt neîntemeate, iar el, la

3

momentul actual lunar conform graficului stabilit se prezintă la oficiul de

probațiune în vederea executării pedepsei stabilite.

declarat, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal

dispune inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă temei de recurs

pct. 6), 10), 16) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează,

că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în apel, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale și norma de drept aplicată contravine

unei hotărîri de aplicare a aceleași norme date anterior de către Curtea Supremă de

Justiție.

Verificînd legalitatea hotărîrilor atacate sub acest aspect, Colegiul

penal reține că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în speța dată.

Totodată, Colegiul reține că acuzatorul de stat este de acord cu starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor făptuitorului, însă critică hotărîrile contestate în partea pedepsei,

nefiind de acord cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Astfel, instanța de recurs consideră, că în mod just instanța de apel a

menținut sentința primei instanțe, concluzionînd că la soluționarea

chestiunii cu privire la pedeapsa inculpatului, instanța de fond echitabil a

stabilit categoria și măsura de pedeapsă, relevînd în cuprinsul sentinței

circumstanțele cauzei, și anume gradul prejudiciabil al faptelor comise,

persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea,

4

examinarea cauzei în ordinea procedurii prevăzute de art. 364 1 alin.(8) Cod

de procedură penală, corect menționînd că scopul pedepsei poate fi atins

fără executarea pedepsei propriu - zise.

Așadar, lui Zberea Ivan în baza art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal, i-a

fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare, executarea pedepsei închisorii

fiind suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu

intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență,

instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca aceasta să execute

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, în limitele de la 1 la 5

ani.

Excepție de la aceasta regulă, potrivit alin.(4) al art. 90 Cod penal fac

doar infracțiunile deosebit de grave, excepțional de grave, cît și în cazul

recidivei.

În continuare Colegiul menționează că, infracțiunea de comiterea

căreia Zberea Ivan a fost condamnat (art. 2011 alin.(2) lit. a) Cod penal), se

pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240

ore sau cu închisoare de pînă la 5 ani, iar potrivit art. 16 Cod penal, face parte

din categoria infracțiunilor mai puțin grave.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice

sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată, urmează să țină cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul săvîrșirii, de persoana celui

vinovatde toate circumstanțele cauzei.

Pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului,

care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum

și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților, cît și a

altor persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul

său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului.

5

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia

trebuie individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte

similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv,

de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Colegiul menționează că, reieșind din criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal, instanța de

judecată îi stabilește persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în articolul corespunzător

din partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a acestuia.

Instanța de recurs reține, că pedeapsa numită lui Zberea Ivan, este în

limitele sancțiunii în baza căreia a fost condamnat, și nu au fost stabilite

impedimente în aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Astfel, faptul că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă,a

recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, au permis instanței de

judecată, să-i aplice lui Zberea Ivan o pedeapsă echitabilă, care corespunde

prevederilor art. 7, 61, 75 și 90 Cod penal, hotărîre, pe care Colegiul penal o

apreciază ca fiind corectă și legală.

Argumentul invocat de recurent că circumstanțele la care a făcut

trimitere instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatului, sunt

împrejurări obișnuite care predomină și caracterizează majoritatea

cetățenilor, și nu se încadrează în cele excepționale, deoarece nu corespund

cerințelor art. 90 alin. (1) Cod penal, Colegiul penal îl respinge ca

neîntemeiat, or aplicarea pedepsei în cazul existenței circumstanțelor

excepționale este reglementată de prevederile art. 79 și nu de 90 Cod penal.

La acest capitol instanța de recurs relevă că, în textul normei vizate

legiuitorul nu a menționat că instanța urmează să stabilească careva

circumstanțe excepționale pentru a suspenda executarea pedepsei, dar a

consemnat ”Dacă(…) instanța de judecată ținînd cont de circumstanțele cauzei și

de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului .”

6

Cît privește argumentul menționat de acuzatorul de stat precum că

instanțele ierarhic inferioare la stabilirea pedepsei lui Zberea I. nu au ținut

cont de pct. 10,12,17 din Hotărîrea Plenului CSJ nr. 8 din 11.11.2013 ”Cu

privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale”,

Colegiul la fel îl va respinge ca neîntemeiat, or interpretarea făcută de

recurent a explicațiilor date prin hotărîrea menționată, sunt total eronate.

În acest context, instanța de recurs ține să menționeze că în pct. 10 din

Hotărîrea Plenului CSJ nr. 8, este prevăzut că în cazul circumstanțelor

agravante, înăsprirea pedepsei este facultativă (neobligatorie) pentru

instanța de judecată, iar în cazul cînd inculpatul dispune de recidivă simplă,

periculoasă sau deosebit de periculoasă se poate aplica pedeapsa maximă

prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a Codului penal.

Tot aici Colegiul reține că în pct. 12) din hotărîrea menționată se

stipulează că ”la stabilirea pedepsei cu aplicarea prevederilor art.79 și 90 CP,

instanța urmează să identifice circumstanțe(ță) excepționale(ă) pentru stabilirea

unei pedepse sub limita minimă sau altă pedeapsă mai blîndă și alte circumstanțe

importante care ar permite condamnarea cu suspendarea pedepsei.

În speță însă, instanțele de fond nu i-au stabilit inculpatului o pedeapsă

sub limita minimă a sancțiunii normei penale în baza căreia a fost

condamnat, și deci, corect nu au reținut în sarcina acestuia careva

circumstanțe excepționale.

La fel, instanța de recurs apreciază că este lipsit de temei și motivul

menționat de recurent referitor la faptul că instanțele de fond nu au ținut

cont de prevederile pct. 17 din Hotărîrea plenului CSJ privind

individualizarea pedepsei, or, în pct. 17 este stipulat că ”instanțele urmează

să acorde o atenție sporită în cazurile stabilirii pedepsei persoanelor

declarate vinovate în săvîrșirea infracțiunilor de violență în familie”.

În acest context Colegiul relevă că, categoriile pedepselor sunt expuse

în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blîndă –

amendă, pînă la cea mai aspră – detențiune pe viață.

Revenind la speța supusă judecării instanța de recurs relevă că, norma

penală în baza căreia a fost condamnat Zberea Ivan (art. 2011 alin. (2) Cod

penal), prevede pedepse alternative – muncă neremunerată în folosul

comunității sau închisoare.

7

Generalizînd cele menționate mai sus Colegiul penal conchide că

instanțele de fond ținînd cont de gravitatea infracțiunii, precum și de

persoana inculpatului, corect i-au aplicat inculpatului pedeapsa închisorii pe

un termen de un an.

Referitor la argumentul invocat de procuror, că prima instanță în

dispozitivul sentinței nu a menționat despre computarea perioadei aflării

inculpatului în stare de arest de la 19 pînă la 21 martie 2014, Colegiul relevă

că, potrivit prevederilor art. 469 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală,

chestiunea cu privire la computarea perioadei reținerii, arestării preventive

sau arestării la domiciliu, dacă aceasta nu a fost soluționată la adoptarea

hotărîrii de condamnare, urmează a fi soluționată de către instanță la

executarea pedepsei. Prin urmare, părțile nu sunt lipsite de dreptul de a se

adresa cu această chestiune instanței de drept comun.

Cu referire la temeiul invocat de recurent în baza pct. 16) alin. (1) a art.

427 Cod de procedură penală, Colegiul penal reține următoarele.

Pct. 16) alin. (1) a art. 427 CPP poate fi invocat atunci cînd norma de

drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție în cauze

similare. Acest temei este îndreptat spre unificarea practicii judiciare.

Or, se menționează că la invocarea temeiului respectiv de drept,

sarcina probațiunii îi revine recurentului, care prin exemple elocvente cu

referire la cauze concrete, trebuie să demonstreze faptul că instanța de recurs

în cauze anterioare a adoptat soluții contradictorii cu cele reținute în speța

în cauză.

Mai mult, se mai reține și faptul că, în spețe care pun problema

divergenței de jurisprudență, rolul Curții nu este acela de a constata din

oficiu asupra căror cauze s-a aplicat diferit normele de drept, ci acestea

trebuie să fie indicate expres în textul recursului, pentru a fi supuse

verificării.

Totodată, în această ordine de idei este necesar de menționat că Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja în jurisprudența sa, că simpla

existență a unei abordări jurisprudențiale diferite, la nivelul instanțelor

naționale, asupra unor spețe similare, nu implică în mod automat o violare

a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, Colegiul conchide că

motivarea recursului procurorului prin prisma pct. 16) alin. (1) a art. 427 Cod

8

de procedură penală se consideră necorespunzătoare potrivit cerințelor

avute în vedere de legislator la stabilirea acestui temei de recurs.

Analizînd materialele cauzei în raport cu motivele invocate în

prezentul recurs, Colegiul penal nu constată vre-o eroare de drept ce ar

afecta legalitatea hotărîrii judecătorești contestate de către procurer,

impunându-se în consecință inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Cahul Sîrbu Valeriu, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 16 decembrie 2014, în

cauza penală în privința lui Zberea Ivan Nicolai, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată la 18 iunie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

9