1ra-578/2015 — art. 187 alin. 2 lit. e, f CP

1ra-578/2015 — art. 187 alin. 2 lit. e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-578/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători –Catan Liliana, Guzun Ion,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul, Gherțescu Ion, în numele inculpatului, Marga Valerii, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2014, în

cauza penală privindu-l pe

Marga Valerii Victor, născut la 29 iunie 1986, originar și

domiciliat mun. Chișinău, str. Plaiului 98

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Marga

V.V. a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, la 4 ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

str. Trandafirilor 31/1, mun. Chișinău, cu scopul sustragerii deschise a bunurilor altei

persoane, a sustras în mod deschis de la cet. Iliașenco Ecaterina Mihai o geantă de

culoare albă în valoare de 250 lei, în care se aflau produse cosmetice în valoare de 300

lei, un portmoneu în valoare de 200 lei, acte personale, mijloace bănești în sumă de 45

lei, apoi cu cele sustrase a părăsit locul comiterii faptei, prin ce a cauzat părții

vătămate o daună materială în proporții considerabile, în valoare de 795 lei.

Acțiunile lui Marga V.V. au fost calificate în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal – jaful, adică, sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșită cu aplicarea

violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei potrivit modului

stabilit pentru prima instanță și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie

recalificate acțiunile inculpatului din art. 187 alin. (2) lit. e), f) în art. 187 alin. (1) Cod

1

penal, cu ulterioara încetare a procesului penal, în legătură cu împăcarea părților,

invocînd lipsa probelor ce ar confirma aplicarea violenței, precum și proporțiile

prejudiciului cauzat.

2014, a fost respins, ca nefondat apelul declarat și menținută sentința fără modificări.

În argumentarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că, instanța de

fond, analizând probele administrate în cursul de urmărire penală a stabilit o corectă

situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului, încadrarea juridică

corespunzătoare, și anume art. 187 alin. (2), lit. e) si f) Cod penal - jaf, sustragerea

deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită cu aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața și sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Avocatul Gherțescu I. a contestat legalitatea sentinței, invocând faptul că,

acțiunile inculpatului urmau a fi recalificate în baza art. 187 alin. (1) Cod penal

motivând prin faptul că, careva probe privind aplicarea violenței, precum și referitor

la proporțiile prejudiciului nu au fost administrate în cadrul urmăririi penale, partea

vătămată solicitând încetarea urmăririi penale pe motivul împăcării părților.

Conform pct. 4 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din

28.06.2004 „cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea

bunurilor", ca sustragere deschisă a bunurilor altei persoane, prevăzută de art. 187

Cod penal (jaf), se consideră fapta ce se derulează în prezența proprietarului sau altui

posesor, ori în prezența unor persoane străine, vinovatul fiind conștient ca persoanele

prezente înțeleg caracterul ilegal al acțiunilor lui, indiferent de faptul că ele au

întreprins ori nu careva măsuri de curmare a acestor acțiuni.

Violența nepericuloasă pentru viața și sănătatea victimei este considerată

cauzarea unei vătămări ușoare a integrității corporale sau a sănătății precum și

aplicarea intenționată a loviturilor sau altor acțiuni violente care au cauzat numai

dureri fizice.

Pentru calificarea acțiunilor nu contează cînd a fost aplicată violența

nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei ori amenințarea cu o astfel de

violență - pînă la deposedarea de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după

deposedare (dar pînă la consumarea sustragerii). Este important, ca în toate acestea

cazuri violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei ori amenințarea

aplicării acesteia să aibă destinația de facilitare a săvîrșirii sustragerii sau de reținere

la făptuitor a celor sustrase.

Conform art. 126 alin. (2) Cod penal, Caracterul considerabil sau esențial al

daunei cauzate se stabilește luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea și

însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența

persoanelor întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării

materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege

- gradul lezării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța de apel a reținut că, partea vătămată în cadrul urmăririi penale a

declarat că, i-a fost cauzat un prejudiciu material considerabil în sumă de 795 lei (f.d.

15).

2

Prin cererea semnată la data de 03.09.2014 de către Iliașenco M., reprezentantul

Iliașenco E. instanța de apel a statuat că, ultima este de acord cu suma indicată în

rechizitoriu, cu inculpatul a încheiat tranzacție, la moment pretenții fața de el nu are

(f.d. 95).

În acest context, instanța de apel a reținut că, inculpatul a săvârșit infracțiunea de

jaf, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și sănătatea persoanei, exprimată

prin bruscarea părții vătămate Iliașenco E., iar ca urmare a sustragerii bunurilor, părții

vătămate i-a fost cauzată o daună considerabilă.

Deși la materialele cauzei penale a fost anexată cererea semnată de către

reprezentantul părții vătămate, prin care se menționează că, careva pretenții materiale

față de inculpat nu are și că a încheiat o tranzacție de împăcare cu acesta, totuși în

cadrul ședințelor de judecată în instanța de fond, reprezentantul legal al părții

vătămate a solicitat să fie întoarse bunurile sustrase, echivalentul bunurilor sustrase,

iar ca urmare a faptului că, inculpatul și-a recunoscut vina, a solicitat aplicarea unei

pedepse mai blânde.

Prin urmare, instanța de apel nu a determinat nici un temei pentru a recalifica

acțiunile inculpatului Marga Valerii în baza art. 187 alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 109 alin. (1) Cod penal, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul

minorilor, și pentru o infracțiune gravă, infracțiuni prevăzute la capitolele II—VI din

Partea specială, precum și în cazurile prevăzute de procedura penală.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2), lit. e) și f) Cod penal legea

penală prevede pedeapsa penală sub formă de închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără)

amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale.

În conformitate cu art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2),

lit. e) și f) Cod penal se califică ca infracțiune gravă.

În acest context, instanța de apel a notat că, în speță, nu sunt aplicabile

prevederile art. 109 Cod penal, ținând cont de faptul că, infracțiunea imputată

inculpatului se califică ca o infracțiune gravă, iar înlăturarea răspunderii penale ca

urmare a încheierii unei tranzacții de împăcare survine pentru săvârșirea

infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave.

Astfel, instanța de apel a reținut că, instanța de fond corect a încadrat acțiunile

inculpatului în baza art. 187 alin. (2), lit. e) și f) Cod penal.

I., în numele inculpatului, în care se solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei la

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată, invocînd argumente identice

cu cele invocate în apel, precum și nulitatea procesului-verbal de audiere a părții

vătămate.

penală, procurorul depune referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece termenul de 30 de zile pentru

depunerea recursului a fost depășit.

3

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Deși în referința înaintată de procuror se susține tardivitatea recursului declarat

de către apărătorul inculpatului, Colegiul analizînd materialele cauzei, constată

următoarele: decizia instanței de apel a fost pronunțată la 16.01.2015, iar cererea de

recurs a fost înaintată la 16.02.2015, fapt confirmat prin data de pe amprenta ștampilei

aplicate pe plic (f.d.176). Astfel, Colegiul conchide că termenul de 30 zile pentru

depunerea recursului ordinar, nu a fost depășit, ca urmare recursul declarat se

consideră ca fiind depus în termen.

Analizînd conținutul recursului declarat, Colegiul constată că argumentul

principal invocat de către recurent este dezacordul cu examinarea cauzei în procedura

simplificată.

Efectuînd o retrospectivă cronologică a acțiunilor părții apărării, pe parcursul

examinării procesului penal în cauză, Colegiul stabilește următoarele:

Conform actului de învinuire inculpatul a fost învinuit de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, jaful, adică, sustragerea deschisă a

bunurilor altei persoane, săvîrșită cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea

persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Potrivit procesului-verbal din 03 septembrie 2014 (f.d. 100), în cadrul ședinței de

judecată în instanța de fond, inculpatul și apărătorul acestuia, au solicitat anexarea la

materialele cauzei a cererii, prin care inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate

fapta imputată în rechizitoriu și solicită judecarea cauzei în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală (f.d. 92). La întrebarea instanței, inculpatul a

menționat că: „cererea am scris-o eu personal, avocatul mi-a explicat condițiile care sunt în

baza art. 3641 CPP, recunosc fapta comisă integral, recunosc toate probele din dosar” (f.d.

100). Ca urmare, instanța de fond a admis demersul declarat, dispunînd examinarea

cauzei în baza art. 3641 Cod de procedură penală (f.d. 100). În consecință, inculpatul a

fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Nefiind de acord cu sentința adoptată, apărătorul inculpatului a înaintat apel,

invocînd dezacordul cu examinarea cauzei în procedura simplificată în baza art. 3641

Cod de procedură penală, solicitînd recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art.

187 alin. (1) Cod penal, cu ulterioara încetare a procesului penal, în legătură cu

împăcarea părților.

În cadrul examinării cauzei în instanța de apel, inculpatul și apărătorul acestuia

au înaintat cerere privind renunțarea la examinarea cauzei în ordinea prevăzută de

art. 3641 Cod de procedură penală (f.d.131). Examinînd cererea înaintată, instanța de

apel prin încheiere a dispus respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată.

4

În rezultatul examinării apelului declarat, instanța de apel l-a respins cu

menținerea sentinței instanței de fond.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, apărătorul inculpatului a înaintat

recurs ordinar, invocînd aceleași argumente ca și în cererea de apel.

Examinînd circumstanțele redate, prin prisma motivelor invocate cît în apel, atît

și în recurs, Colegiul consideră necesar de reiterat prevederile Hotărîrii Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor

art. 3641 Cod de procedură penală de către instanțele judecătorești”, și anume:

Procedura simplificată a judecării cauzelor penale pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o

pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele

condiții:

1) cererea inculpatului să intervină pînă la începerea cercetării judecătorești în

prima instanță;

2) cererea inculpatului trebuie să conțină mențiune privind recunoașterea totală

și necondiționată a faptei/faptelor incriminate în legătură cu care a fost diferit justiției

și renunțarea la dreptul de a solicita examinarea altor probe;

3) probele administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente și de natură să

permită stabilirea unei pedepse.

Conform art.3641 alin.(1) Cod de procedură penală, inculpatul poate solicita

judecarea cauzei conform procedurii simplificate printr-un înscris autentic.

Avînd în vedere și conținutul declarației, reiese că aceasta trebuie să fie expresă

și neechivocă.

Înscrisul autentic al inculpatului va cuprinde atît recunoașterea faptei/faptelor

descrise în rechizitoriu, cît și solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Caracterul neechivoc al recunoașterii impune ca înscrisul să cuprindă o

manifestare de voință suficient de clară, prin referire la faptele reținute prin

rechizitoriul, solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale, precizarea cunoașterii și însușirii acestor probe, precum și

renunțarea la administrarea altor probe.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, ținînd seama că declarația

inculpatului nu este un act formal, ci și unul substanțial, de fond.

Potrivit art.3641 Cod de procedură penală, judecata se face în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, doar dacă inculpatul recunoaște faptele așa

cum sunt menționate în rechizitoriu.

Inculpatul trebuie să recunoască și încadrarea juridică a faptei/faptelor așa cum

a/au fost reținute în rechizitoriu. În cazul cînd inculpatul contestă încadrarea juridică

a faptei, nu pot fi aplicate dispozițiile art.3641 Cod de procedură penală.

Instanța de judecată verifică dacă declarația care este cuprinsă într-un înscris

autentic întrunește condițiile cerute, este făcută în cunoștință de cauză și însoțită de

solicitarea de judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

5

Din momentul pronunțării încheierii, inculpatul și apărătorul lui nu mai pot

renunța pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza

potrivit procedurii simplificate. Dacă, eventual, inculpatul ori apărătorul lui, după

adoptarea încheierii privind admiterea cererii de judecare în ordinea art.3641 Cod de

procedură penală, în timpul audierii ori după aceasta, renunță la procedura

simplificată, instanța, prin încheiere protocolară, va indica că renunțarea nu poate fi

admisă.

Împotriva sentinței adoptate de prima instanță în urma judecării în procedura

simplificată, părțile pot exercita calea de atac a apelului, de regulă, sub aspectul

individualizării pedepsei, inculpatul neputînd renunța la opțiunea de a fi judecat

potrivit procedurii simplificate.

În situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art.3641 Cod de

procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea

cerințelor dispozițiilor art.3641 alin.(1) și (4) Cod de procedură penală și nu poate

reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decît cea reținută în rechizitoriu

și de către prima instanță.

Astfel, Colegiul constată că, prima instanță realizînd o justă interpretare și

aplicare a reglementărilor incidente la caz, a admis cererea de judecare a cauzei în

baza art.3641 Cod de procedură penală, care este expresă și univocă, conținînd

cumulativ toate condițiile obligatorii pentru depunerea acesteia: momentul

intervenirii cu cererea în cauză, recunoașterea totală și necondiționată a faptei

incriminate potrivit rechizitoriului, prezența suficientă a probelor administrate la

dosar.

Ca urmare a acceptării cererii în cauză, instanța de fond în mod just a purces la

judecarea cauzei în procedura simplificată, constatînd vinovăția inculpatului de

săvîrșirea infracțiunii incriminate potrivit rechizitoriului, adică infracțiunea prevăzută

de art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal.

Analizînd acțiunile instanței de apel, la examinarea cauzei, Colegiul atestă

corectitudinea respingerii de către Curtea de Apel a cererii de renunțare la procedura

simplificată, cu argumentarea desfășurată a concluziilor sale în încheierea adoptată.

Aici, Colegiul evidențiază că din momentul pronunțării încheierii, privind

admiterea cererii de judecare a cauzei în baza art. 3641 Cod de procedură penală,

inculpatul și apărătorul lui nu mai pot renunța pe parcursul procesului penal asupra

opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit procedurii simplificate, cu judecarea

cauzei conform procedurii generale.

De asemenea, Colegiul atestă corectitudinea reținerii de către instanța de apel a

circumstanțelor de fapt și de drept stabilite de instanța de fond, just concluzionînd că,

inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată și prevăzută anume de art. 187 alin. (2) lit.

e) și f) Cod penal, fiind în imposibilitatea reținerii unei alte situații de fapt și o altă

încadrare juridică decît cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță.

La acest capitol instanța de recurs reține că, în situația aplicării de către prima

instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod de procedură penală, instanța de apel este

obligată să verifice în principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin.(1) și

6

(4) Cod de procedură penală și nu poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare

juridică decît cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță, cerință îndeplinită

de către instanța de apel.

În acest context, Colegiul consideră justă concluzia instanței de apel precum că,

vinovăția inculpatului este dovedită prin probele administrate în cadrul urmăririi

penale, specificate în rechizitoriu, care au fost verificate în cadrul instanței de apel și

anume: declarațiile inculpatului (f.d.102), părții vătămate (f.d.15), martorilor Iorgu

O.A. (f.d.16-17), Buruiană N. (f.d.18-19), procesul-verbal de cercetare la fața locului

din 19.02.2014 (f.d.7-11), ordonanța din 28.07.2014 (f.d. 23), procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei din 19.08.2014 (f.d. 24-25).

Astfel, în opinia Colegiului, instanța de apel reiterînd în decizia sa pct. 4 din

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28.06.2004 „cu privire la

practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor", precum și

efectuînd o analiză a violenței nepericuloase, caracterului considerabil al prejudiciului

cauzat, categoriei infracțiunii ce prevăd posibilitatea aplicării procedurii de împăcare,

întemeiat nu a determinat nici un temei pentru a recalifica acțiunile inculpatului din

art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal în art. 187 alin. (1) Cod penal, cu ulterioara

împăcare a părților, urmată de încetarea procesului penal în cauză.

În consecință, Colegiul constată că, în principiu, inculpatul prin apelul și recursul

declarat, solicită renunțarea asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit

procedurii simplificate, fapt ce întemeiat nu a fost admis de către instanța de apel.

Referitor la argumentul privind nulitatea procesului-verbal de audiere a părții

vătămate din cadrul urmăririi penale, din motivul lipsei semnăturii reprezentantului

legal al părții vătămate, Colegiul remarcă faptul că acest argument a fost invocat de

către apărătorul inculpatului în cadrul examinării cauzei în instanța de apel și instanța

de recurs.

Colegiul penal menționează, că ilegalitatea acțiunilor organelor de urmărire

penală în conformitate cu prevederile art. 251 alin. (4) Cod de procedură penală,

atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii – când partea

este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – când partea ia cunoștință de

materialele dosarului, sau în instanța de judecată – când partea a fost absentă la

efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată

nemijlocit în instanță.

Raportînd norma dată la cauza supusă examinării Colegiul atestă că, din

materialele cauzei nu rezultă că apărătorul inculpatului ar fi avut careva obiecții

asupra acțiunilor organului de urmărire penală la etapa respectivă. Invocarea nulității

actului procedural la etapa examinării apelului și recursului, contravine prevederilor

art. 251 Cod de procedură penală.

Elocvent în acest sens este și jurisprudența CEDO, prin care s-a stabilit că probele

obținute într-un mod ilegal nu constituie în sine o încălcare a dreptului inculpatului la

un proces echitabil. Astfel, Curtea în cazul Schenk c. Elveției (12 iulie 1988), a precizat

că utilizarea unei înregistrări ce poartă semnele ilegalității, din motiv că nu a fost

ordonată de către judecătorul de instrucție, nu este o încălcare a unui proces echitabil,

7

deoarece apărarea a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea înregistrărilor în termenii și

modul stabilit prin lege.

Mai mult ca atît, Colegiul remarcă faptul că argumentele invocate în recurs sunt

identice cu cele invocate în apel, acestea formînd obiect de discuție în instanța de apel,

asupra cărora Curtea de Apel s-a expus argumentat în decizia sa.

Analizînd conținutul recursului declarat, Colegiul atestă că recurentul în calitate

de temei pentru recurs a indicat art. 427 alin. (1) pct. 6) și 16) Cod de procedură

penală.

La acest capitol Colegiul specifică faptul că, în cererea de recurs trebuie să fie

indicate conținutul și motivele recursului cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate

și solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 invocate în

recurs și în ce constă problema de drept de importanță generală abordată în cauza

dată, condiții stipulate de pct. 5) al art. 430 Cod de procedură penală.

În acest aspect, Colegiul atestă faptul că deși apărătorul a menționat ca temei

pentru recurs pct. 6) și 16) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, însă textul

recursului nu cuprinde o careva motivare ori argumentare din punct de vedere al

temeiurilor stipulate.

Astfel, Colegiul atenționează că art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului dacă instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței. Așa dar, acest punct conține 5 temeiuri care pot

fi invocate în recurs, însă apărătorul inculpatului nu a concretizat care din aceste

temeiuri le pune la baza cererii de recurs înaintate și prin ce se confirmă aceste

temeiuri, iar alegerea din oficiu de către instanța de recurs a temeiului din cele 5

menționate este inacceptabil.

Cu referire la pct. 16) al aceluiași articol, Colegiul evidențiază că norma dată

prevede că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului dacă norma de drept

aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme date

anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Însă apărătorul inculpatului nu a menționat care anume normă de drept aplicată

în hotărîrea atacată contravine la vre-o hotărîre adoptată anterior și căre-i anume

hotărîrea prin care a fost interpretată această normă.

În consecință, Colegiul statuează că recurentul reducându-se doar la o simplă

menționare a normei de drept, nu a indicat care temei prevăzut de punctul în cauză a

fost încălcat, nu a reflectat în ce constă problema de drept de importanță generală ce

persistă în cauză, care este eroarea comisă de instanța de apel ce ar duce la casarea

hotărârii.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a unei erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării hotărîrii contestate, ca urmare impunîndu-se

8

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către apărătorul inculpatului, ca fiind

vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul, Gherțescu Ion, în

numele inculpatului, Marga Valerii, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 17 decembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe Marga Valerii

Victor, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la data de 03 iunie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Catan Liliana

Guzun Ion

9