1ra-250/2015 — art. 324 alin. 1 CP

1ra-250/2015 — art. 324 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra–250/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

17 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Petru Moraru,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Liliana Pasat și de către inculpatul Budăi

Vitalie și avocatul Igor Țurcanu în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 29 octombrie 2014, în cauza penală în privința lui

Budăi Vitalie Vasile, născut la 06 octombrie 1976,

originar și domiciliat în s. Alexandreni, r-nul Edineț;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.02.2012 – 27.06.2013;

Instanța de apel: 24.10.2013 – 29.10.2014;

Instanța de recurs: 30.01.2015 – 17.03.2015.

Asupra recursurilor ordinare declarate, Colegiul penal lărgit

A C O N S T A T A T:

vinovat și condamnat în baza art. 324 alin. (1) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, totodată fiindu-i aplicată și

sancțiunea sub formă de amendă în cuantum de 1000 unități convenționale, cu privarea

de dreptul de a exercita funcții publice în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un

termen de 3 ani.

Potrivit art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită lui Budăi V. a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

Prin aceeași sentință a fost încetat procesul penal în privința lui Fotescu V., învinuit

de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal, cu liberarea lui de

răspundere penală și tragerea la răspunderea contravențională, în privința lui Fotescu V.

hotărîrea judecătorească nu se contestă cu recurs ordinar.

activînd în funcția de șef de post, ofițer operativ superior de sector al postului de poliție

Viișoara al CPR Edineț, numit în această funcție în baza Ordinului MAI nr. 465ef din

13.10.2011, fiind astfel persoană cu funcție de răspundere, în virtutea cărei deținea

1

permanent drepturi și obligații în vederea exercitării atribuțiilor autorității publice,

abilitat potrivit prevederilor art. 2 a Legii cu privire la poliție nr. 416 -XII din 18.12.1990

cu funcții de apărare a vieții, sănătății, onoarei, demnității, drepturilor, libertăților,

intereselor și averii cetățenilor de atentate criminale și alte atentate nelegitime, acceptînd

benevol restricțiile impuse de prevederile Legii cu privire la prevenirea și combaterea

corupției nr. 90-XVI din 25.04.2008, pentru a nu comite acțiuni ce pot conduce la

folosirea situației de serviciu și a autorității sale în interese personale, de grup sau alte

interese decît cele de serviciu, contrar obligațiilor și interdicțiilor impuse de funcția

deținută, acționînd în mod intenționat și din interes material, a comis infracțiunea de

corupere pasivă în următoarele circumstanțe.

Astfel, Budăi V. activînd în funcția sus-indicată, acționînd în mod intenționat și din

interes material, în virtutea atribuțiilor sale funcționale, la 18.11.2011, în jurul orelor

23:30, aflîndu-se la ieșirea din or. Edineț spre localitatea Cupcini a stopat mijlocul de

transport de model „Ford Probe” cu numărul de înmatriculare OC AI 241, la volanul

căruia se afla cet. Tropoțel V. și verificînd actele asupra mijlocului de transport cu care

se deplasa cet. Tropoțel V. a stabilit că ultimul nu dispune de permisul de conducere și

certificatul de înmatriculare a mijlocului de transport pe care îl conducea, totodată avînd

și suspecții asupra faptului de consum de alcool de către ultimul, cu ajutorul

automobilului personal de model „Ford Escort” la volanul căruia se afla, 1-a escortat pe

cet. Tropoțel V. la CPR Edineț, în biroul său de serviciu nr. 4. Acolo a stabilit faptul

dispunerii de către Tropoțel V. a permisului de conducere pentru categoria respectivă de

transport și a certificatului de înmatriculare a mijlocului de transport în cauză, care au

fost aduse la rugămintea acestuia, de către cumnatul său Țugui A., în mod ilegal, abuziv

și neîntemeiat, fără a înregistra materialele în modul stabilit de lege și fără a întocmi un

proces-verbal contravențional, proces-verbal de ridicare sau alt act prevăzut de lege, a

ridicat de la Tropoțel V. permisul de conducere pe numele acestuia și certificatul de

înmatriculare a mijlocului de transport condus de ultimul. În aceeași seară, a completat

un bilet de trimitere a lui Tropoțel V. pentru examinarea medicală din cadrul IMSP

„Spitalul raional Edineț” întru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei și intimidîndu-1 în

acest sens, prin extorcare a pretins de la el mijloace bănești ce nu i se cuvin în sumă

totală de 400 dolari SUA, pentru a nu întreprinde acțiuni ce țin de atribuțiile sale de

serviciu, exprimate prin neîntocmirea procesului-verbal cu privire la contravenția

administrativă constatată și eliberarea lui de la examenul medical în vederea stabilirii

stării de ebrietate și naturii ei.

După care, continuîndu-și acțiunile criminale, la 24.11.2011, în rezultatul

negocierilor ce au avut loc între Fotescu V., care exercita funcția de inspector al Grupei

Combaterea Traficului de Persoane al CPR Edineț cu Tropoțel V., în care primul s-a

oferit a influența deciziile lui Budăi V. în vederea restituirii actelor ridicate și

neatragerea lui la răspundere penală, începînd cu 24.11.2011 continua să pretindă suma

negociată de 200 dolari SUA, pentru faptul că nu a înregistrat materialele cu privire la

contravenția administrativă comisă de el și pentru faptul că nu a fost supus examenului

2

medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei, mijloace bănești ce la

25.11.2011, aproximativ în jurul orelor 08:40 min., au fost transmiși de Tropoțel V. lui

Budăi V., în incinta biroului său de serviciu nr. 4, amplasat la primul etaj al CPR Edineț,

constituind la acel moment conform cursului valutar oficial stabilit de BNM suma de 2

371,98 lei, în rezultatul cărui fapt a fost reținut de către colaboratorii Direcției Generale

Teritoriale Nord a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției a

Republicii Moldova.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului Budăi V. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Cod penal, adică pretinderea și primirea de

către o persoană publică de bani ce nu i se cuvin, pentru a nu îndeplini acțiuni ce țin de

obligațiunile de serviciu.

Potrivit actului de sesizarea a instanței, Budăi V. a fost învinuit de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, însă instanța de fond a ajuns

la concluzia de a recalifica acțiunile acestuia în temeiul art. 324 alin. (1) Cod penal,

întrucît în actele cauzei lipsesc probe ce ar demonstra calificativul „extorcării” de către

inculpat a mijloacelor bănești de la cet. Tropoțel V., făcînd referire în acest sens la

recomandările Plenului Curții Supreme de Justiție expuse în Hotărîrea nr. 5 din

30.03.2009 cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru

corupere pasivă ori activă, potrivit cărora: „extorcarea de bunuri sau de servicii în sensul

art. 324 alin. (1) Cod penal constă în cererea acestora de către făptuitor sub amenințarea

săvîrșirii acțiunilor care vor putea cauza prejudicii intereselor atît legale cît și ilegale ale

corupătorului sau cererea intenționată a unor condiții care impun să dea (ofere) în scopul

prevenirii consecințelor nefaste pentru interesele sale legale sau ilegale”.

de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către acuzatorul de

stat și avocatul Țurcanu I. care a reprezentat interesele inculpatului Budăi V.

3.1. Procurorul a contestat legalitatea sentinței nefiind de acord cu reîncadrarea

acțiunilor inculpatului Budăi V. de la alin. (2) lit. c) la alin. (1) al art. 324 Cod penal și a

solicitat casarea sentinței în această parte, cu rejudecarea cauzei și adoptarea unei soluții

de condamnare, potrivit învinuirii formulate în rechizitoriu, considerînd, că vinovăția lui

Budăi V. și-a găsit deplină confirmare prin cumulul de probe administrate în prezenta

cauză. Reieșind din gravitatea faptelor imputate și pericolul lor sporit pentru societate,

procurorul a mai considerat inoportună aplicarea în privința inculpatul Budăi V. a

prevederilor art. 90 Cod penal, atîta timp, cît el nu și-a recunoscut vinovăția.

3.2. Avocatul I. Țurcanu, acționînd în numele inculpatului, precum și însuși Budăi

V., în cererea de apel declarată, au solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei soluții de achitare a lui Budăi V. pe art. 324 alin. (1) Cod penal,

invocînd netemeinicia concluziilor expuse în partea descriptivă a sentinței de către

instanța de fond privind întocmirea de către inculpat în privința lui V. Tropoțel a

procesului-verbal cu privire la contravenție pentru conducerea automobilului în stare de

3

ebrietate alcoolică, or aceasta contravine aspectelor de fapt ale cauzei deferite judecății,

mai mult, s-a specificat că, la caz, careva probe în acest sens nu au fost prezentate, iar

învinuirea formulată în rechizitoriu de acuzatorul de stat se axează tocmai pe lipsa

respectivelor acte procesuale.

De asemenea, apelantul a menționat și despre lipsa unei aprecieri obiective a

faptului, că la data de 18.11.2011, Crețu L. împreună cu Budăi V. se aflau în exercitarea

atribuțiilor funcționale, fiind investiți cu dreptul de a stopa autovehicule în vederea

verificării respectării de către conducătorii auto a RCR, inclusiv deținerea actelor ce le

acordă dreptul de a ieși la trafic, dispunînd în acest sens de dreptul reținerii celora care

nu au respectat prevederile legale, cu conducerea lor la IP pentru identificarea și

verificarea împrejurărilor ce nu determină în mod obligatoriu întocmirea proces-verbal

contravențional, în situația în care nu s-a constatat existența faptei contravenționale, or

potrivit declarațiilor martorilor Țugui A. și Tropoțel E., martorul V. Tropoțel la

momentul stopării nu era în stare de ebrietate alcoolică, fapt ce făcea neîntemeiată

expertizarea lui în acest sens. Respectiv, în opinia apărătorului, argumentul procurorului

referitor la neîntocmirea actelor procesuale indicate supra, în scopul extorcării de la V.

Tropoțel a banilor, care se pretind a fi obiectul nemijlocit al coruperii pasive, rămîne a fi

unul neîntemeiat și presupus, iar toate dubiile în probarea vinovăției urmează a fi

interpretate în favoarea inculpatului.

În consecință, apărătorul a specificat că din actele cauzei și din probele aduse în

favoarea învinuirii incriminate lui Budăi V. nu se confirmă indubitabil vinovăția

ultimului, din care considerente acesta urmează a fi achitat.

au fost respinse, ca fiind nefondate, apelurile declarate de procuror și avocatul I. Țurcanu

în interesele inculpatului Budăi V., cu menținerea sentinței atacate fără modificări.

legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în raport cu materialele cauzei penale și prin

prisma criticelor invocate de apelanți, s-a conchis de a respinge apelurile declarate, ca

fiind nefondate.

Ținînd seama de cele solicitate de apelanți, instanța de apel a dispus cercetarea

suplimentară a bazei probante administrate pe caz, prin interogarea în instanța de apel a

martorilor acuzării, care în opinia instanței de apel denotă cu certitudine vinovăția

inculpatului de cele imputate.

Astfel, cumulul de probe pertinente și concludente cercetate și examinate în cauza

dată, dovedesc cu certitudine faptul pretinderii de către Budăi V. de la cet.V. Tropoțel a

unei remunerări ce nu i se cuvine pentru a nu îndeplini acțiuni ce ține de obligațiile lui de

serviciu. Respectiva concluzie rezultînd din acțiunile întreprinse de Budăi V. pe perioada

19-25.11.2011, adică începînd cu momentul reținerii (stopării) lui V. Tropoțel, ca

rezultat al bănuielii că ar fi condus mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică,

cu conducerea lui la CRP, unde în scopul dobîndirii unei remunerări ce nu i se cuvine, a

creat vizibilitatea întocmirii actelor procedurale în scop de a-1 determina pe Tropoțel V.

4

să accepte transmiterea banilor întru evitarea răspunderii contravenționale și pentru a nu

fi privat de dreptul de a conduce mijloacele de transport.

În susținerea acestei ipoteze instanța de apel a reținut lipsa, de facto, a careva acte

procesuale, întocmite în acest sens de către inculpat, fapt confirmat de înscrisurile din

Registrul de evidență a proceselor contravenționale, chiar dacă la momentul stopării lui

V. Tropoțel, eventual erau suficiente temeiuri de a-1 atrage la răspunderea

contravențională. Mai mult ca atît, însăși inculpatului recunoaște faptul, întocmirii în

prezența lui V. Tropoțel a unei îndreptări pentru trecerea examenului medical în vederea

stabilirii stării de ebrietate, fapt ce denotă existența unor temeiuri rezonabile de a porni o

procedură contravențională în privința ultimului. Respectiv, neexercitarea de către V.

Budăi a obligațiilor sale funcționale, în detrimentul interesului public, urmărind scopul

primirii unei remunerări ce nu i se cuvine, aceasta fiind manifestarea laturii obiective a

infracțiunii imputate, or prin acțiunile sale inculpatul 1-a determinat pe V. Tropoțel să

accepte transmiterea obiectului mitei.

Modalitatea în care această transmitere a avut loc, a fost redată amănunțit de către

martorul V. Tropoțel, care a sesizat organele de resort, inclusiv Serviciul de securitate, în

vederea descoperirii actului de corupere și atragerea la răspunderea penală a

făptuitorului. Totodată, instanța de apel a specificat că, careva temei procesual de a pune

la îndoială declarațiile făcute de cet. Tropoțel V., nu a fost invocat, nefiind constatat nici

de către instanța de apel, or acesta acceptînd colaborarea cu CCCEC în vederea

transmiterii banilor pretinși de V. Budăi, ulterior a fost interogat de către procurorul

anticorupție în strictă conformitate cu legea procesual-penală, iar împrejurările cauzei

relatate de el, se contrapun cu declarațiile altor martori audiați în prezenta cauză, precum

și cu celelalte probe administrate și cercetate.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a menționat că prin învinuirea formulată

inculpatului, nu se pune la îndoială legalitatea acțiunilor întreprinse de el la momentul

stopării lui V. Tropoțel în vederea verificării actelor, ca rezultat al unei bănuieli apărute

privind conducerea de către acesta a mijlocului de transport în stare de ebrietate

alcoolică, învinuire lui formulată se axează pe neexercitarea în continuare a atribuțiilor

de serviciu, urmărindu-se drept scop primirea remunerării ilicite pentru neatragerea lui

V. Tropoțel la răspundere contravențională, de aceea respectivul argument al apărăii nu

poate fi acceptat ca unu determinativ în vederea achitării lui V. Budăi. Or, acesta nu a

întreprins nici o acțiune procedurală de constatare a existenții contravenției, inclusiv nu

1-a condus la Centru narcologic pentru prelevarea probelor în vederea constatării stării

de ebrietate și naturii ei, precum nici nu a luat careva explicații de la Tropoțel E. și Țugui

A., care au pretins că V. Tropoțel nu era în stare de ebrietate, deși potrivit obligațiilor

funcționale, inculpatul era dator s-o facă în cazul în care a stopat persoana suspectînd-o

de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică și fără permis de

conducere, conducînd-o la CPs pentru ai stabili identitatea și pentru a-i ridica actele

personale necesare.

5

La fel, instanța de apel a conchis și asupra netemeiniciei argumentelor formulate de

partea acuzării în vederea încadrării acțiunilor inculpatului în baza art. 324 alin. (2) lit. c)

Cod penal, or dispunînd reîncadrarea acestora în alin. (1) al aceleiași norme juridice,

instanța de fond corect a reținut lipsa probelor ce ar dovedi extorcarea de către inculpat

de la V. Tropoțel a banilor, acțiunile lui în vederea atingerii scopului final de primire a

banilor fiind pasive și nu active, el neîntreprinzînd careva acțiuni concrete în vederea

dobîndirii acestora. Respectiv, făcînd trimitere la hotărîrea cu caracter de recomandare a

Plenului Curții Supreme de Justiție, instanța corect a constatat lipsa în acțiunile

inculpatului a elementului de extorcare, fapt pentru care corect s-a dispus reîncadrarea

acțiunilor infracționale ale acestuia în baza art. 324 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a specificat că contactarea telefonică de către inculpatul,

de mai multe ori, a soților Tropoțel, nu poate fi apreciată ca extorcarea de bani, or careva

probe veridice în acest sens acuzarea nu a prezentat, cei doi confirmînd, că respectivele

discuții telefonice s-au limitat doar la necesitatea prezentării lui V. Tropoțel la IP

Telenești în vederea soluționării întrebărilor legate de reținerea anterioară a actelor

acestuia.

Verificînd legalitatea și temeinicia pedepsei stabilite inculpatului de către instanța

de fond, și anume, cea sub formă de 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis, totodată fiindu-i aplicată și sancțiunea sub formă de

amendă în cuantum de 1000 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a exercita

funcții publice în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 3 ani, care

potrivit art. 90 Cod penal, a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani,

instanța de apel a remarcat că aceasta este una echitabilă, în limitele sancțiunii articolului

în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

În aceste împrejurări, instanța de fond corect concluzionat posibilitatea aplicării în

privința inculpatului a dispozițiilor art. 90 Cod penal, dispunînd executarea condiționată

a pedepsei cu închisoare, considerînd că pentru corectarea celui vinovat este primordială

pedeapsa complimentară cea de privare de dreptul de a exercita activități în cadrul

organelor MAI, care i-a și fost aplicată în corespundere cu sancțiunea normei penale.

Din considerentele expuse, instanța de apel a statuat asupra respingerii apelurilor

declarate de către avocat și procuror, întrucît argumentele invocate au fost apreciate

drept nefondate.

avocatul Țurcanu I. au declarat recursuri ordinare.

6.1. Procurorul, potrivit textului recursului declarat, a solicitat casarea deciziei

instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare, invocînd, în primul rînd, că instanța

de apel contrar prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, nu a verificat toate

probele legal administrate în cauza penală sub toate aspectele, complet și obiectiv și, în

consecință, neîntemeiat a ajuns la concluzia de a menține în vigoare sentința de

condamnare în privința inculpatului în baza art. 324 alin. (1) Cod penal.

6

Recurentul a specificat că, atît instanța de apel, cît și cea de fond, nu au ținut cont

de circumstanțele săvîrșirii infracțiunii, și anume, de faptul că elementul de extorcare a

mijloacelor bănești de către inculpatul Budăi V. de la cet. Tropoțel V. a fost dovedit în

cadrul ședinței de judecată prin extrasele apelurilor telefonice ridicate pe parcursul

urmăririi penale de la numerele de telefon din posesia lui Budăi V., Tropoțel V. și

Tropoțel E.

De asemenea, procurorul a menționat că consideră inoportună și neîntemeiată

aplicarea față de inculpat a sancțiunii, cu suspendarea executării condiționate a acesteia,

avînd în vedere gravitatea faptei infracționale săvîrșite de Budăi V. și nerecunoașterea

vinovăției de către acesta.

De drept, recursul acuzatorului de stat se întemeiază pe prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 12) Cod de procedură penală.

6.2 Avocatul Țucanu I., acționînd în numele inculpatului a solicitat casarea deciziei

instanței de apel și dispunerea achitării lui Budăi V. pe art. 324 alin. (1) Cod penal.

În argumentarea cererii de recurs declarate, recurentul invocă că instanța de apel nu

s-a expus argumentat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel de către

apărătorul inculpatului, din atare considerente, se consideră că instanța de apel a încălcat

prevederile art. 101 alin. (1) și alin. (5) Cod procedură penală, deoarece probele obținute

în urma efectuării măsurilor speciale de investigații, în special cele legate de probele

audio, îl disculpă pe Budăi V. de cele incriminate, iar declarațiile date de Tropoțel V. în

mod evident nu coroborează cu probele audio și video și nu dovedesc indubitabil

obiectul infracțiunii de corupere pasivă. Așadar, recurentul consideră că, în cauză, nu

sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Cod penal,

incriminate inculpatului.

În drept, recursul avocatului este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și

8) Cod de procedură penală.

ajunge la concluzia, că acestea urmează a fi admise, cu casarea deciziei instanței de apel

și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, iar

în vederea susținerii acestei statuări se expun următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală a hotărîrii

atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Așadar, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci cînd se constată comiterea erorilor de drept, care au dus la adoptarea

unei hotărîri ilegale, totodată, verificîndu-se dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Prin urmare, Colegiul lărgit menționează că, declanșînd o continuare a judecării

cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucît odată

7

exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control integral

atît în fapt, cît și în drept, în privința persoanelor care l-au declarat.

În susținerea acestei ipoteze, călăuzitoare sunt și prevederile din pct. 14.7 a

Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005 cu privire la practica

judecării cauzelor penale în ordine de apel //Buletinul CSJ a RM 7/10, 2006//, unde se

stipulează că, potrivit art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora

s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit

instanței de apel sînt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvîrșită

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, în

ce constă participația, contribuția materială a fiecărui participant, dacă există

circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate, dacă toate în

ansamblu au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar, în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sînt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect

calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual, penal ori civil au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

menționate supra, hotărîrea instanței de apel urmează a fi desființată, cu trimiterea cauzei

la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În același context Colegiul lărgit, mai menționează și despre stipulările prevăzute

de art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, conform cărora toate probele administrate

în cauză trebuie să fie verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv, iar ulterior,

analizate în coroborarea lor din punctul de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității informației ce o conțin.

Or, statuînd asupra principiului respectării normelor de drept menționate, Colegiul

lărgit constată că, instanța de apel la adoptarea deciziei de respingere a apelurilor

declarate, cu menținerea sentinței instanței de fond fără careva modificări, nu a respectat

întocmai prevederile legale enunțate supra, adoptînd o soluție pripită și nemotivată în

cauza deferită judecății.

Totodată, înainte de a desfășura argumentele instanței de recurs, care au dus la

adoptarea soluției expuse în dispozitivul prezentei decizii, se reține că, la caz, au fost

declarate două recursuri, unul de acuzatorul de stat și cel de al doilea de apărătorul

inculpatului, fiind criticată decizia instanței de apel din motivul nemotivării acesteia,

astfel Colegiul lărgit se va expune punctat asupra alegațiilor formulate de recurenți în

contextul ce urmează.

În esență, se constată că acuzatorul de stat invocă drept temei de declarare a

recursului ordinar prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală, și

anume, menționînd că prin decizia instanței de apel nu s-a dat răspuns la toate

argumentele invocate în

8

apelul procurorului, iar reieșind din probele administrate, acțiunile inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, în

baza căruia ultimul urmează a fi condamnat.

Subsidiar la cele menționate, acuzatorul de stat invocă că atît instanța de apel, cît și

cea de fond, nu au ținut cont de circumstanțele săvîrșirii infracțiunii descrise în

rechizitoriu, și anume, de faptul că elementul de extorcare a mijloacelor bănești de către

inculpatul Budăi V. de la cet. Tropoțel V. a fost dovedit în cadrul judecării cauzei, prin

extrasele apelurilor telefonice ridicate de la numerele de telefoane ce aparțineau lui

Budăi V., Tropoțel V. și Tropoțel E., care nu au fost apreciate la justa valoare de către

instanțe.

De cealaltă parte însă, apărătorul inculpatului critică decizia instanței de apel atît

prin prisma nemotivării suficiente a acesteia, cît și privitor la aprecierea eronată a

probelor, care în opinia sa a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate

privind condamnarea lui Budăi V. în baza art. 324 alin. (1) Cod penal.

Așadar, Colegiul lărgit verificînd argumentele expuse în textul recursurilor, în

raport cu actele cauzei, constată că judecînd apelul instanța de apel nu a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, confirmîndu-se parțial cele menționate de

recurenți supra.

Pornind de la prevederile art. 389 Cod de procedură penală, se specifică că sentința

de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată.

Totodată, se statuează că legislatorul a impus anumite exigențe cu privire la

modalitatea de întocmire a unei hotărîri judecătorești de condamnare, care trebuie să

cuprindă obligatoriu în partea descriptivă a acesteia expunerea succintă a faptelor de

săvîrșirea cărora inculpatul este recunoscut vinovat, apoi se expune fondul apelurilor

declarate, conținutul solicitărilor părților participante în ședința judiciară, argumentele

suplimentare invocate de aceștia. În continuare, în decizie se expune concluzia generală

a instanței pe marginea apelurilor și temeiurilor de fapt și de drept, motivele adoptării

soluției respective. Și aici, important este de reținut că instanța de apel este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor indicate în apeluri și să analizeze fiecare probă în

parte apreciind-o din punct de vedere al pertinenței, concludenții și utilității, iar

nerespectarea acestor cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.

Mai mult, relevantă cazului în acest context este și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, potrivit căreia s-a statuat că motivarea unei hotărîri judecătorești

este un proces de analiza și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în

mod necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît sunt valorificate

toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale.

Astfel, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, urma să expună în hotărîrea adoptată situația de fapt reținută pe

9

baza probatoriului administrat și să formuleze niște concluzii temeinice, cu suport

probator, privitor la vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor săvîrșite de

acesta.

Însă, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, în cauza deferită judecății

atît instanța de fond, cît și cea de apel nu au exercitat în deplină măsură aceste atribuții

legale reglementate exhaustiv de legislator.

Raportat la cele expuse anterior, Colegiul lărgit în acestă ordine de idei constată că,

instanțele ierarhic inferioare au conchis asupra faptului precum că acțiunile infracționale

săvîrșite de inculpat urmează a fi încadrate în baza art. 324 alin. (1) Cod penal, din

considerentul că lipsesc careva probe ce ar dovedi extorcarea de către inculpat de la V.

Tropoțel a mijloacelor bănești în cuantum de 200 dolari SUA, iar acțiunile inculpatului

în vederea atingerii scopului final de primire a banilor au fost mai mult pasive, decît

active, or dînsul nu a întreprins careva acțiuni concrete în vederea dobîndirii banilor

menționați.

De asemenea, se constată că instanța de apel a specificat în partea descriptivă a

deciziei adoptate, la fila dosarului 62, vol. VII, precum că: „Faptul că inculpatul de mai

multe ori i-a contactat telefonic pe soții Tropoțel, nu poate fi apreciat ca extorcarea de

bani, or careva probe veridice în acest sens acuzarea nu a prezentat, cei doi confirmînd,

că respectivele discuții telefonice s-au limitat doar la necesitatea prezenții lui V.

Tropoțel la IP Telenești în vederea soluționării întrebărilor legate de reținerea

anterioară.”

O atare interpretare a circumstanțelor cauzei ne permite să conchidem că

concluziile instanței de apel nu sunt argumentate suficient în acest aspect, de altfel, așa

cum se constată din textul deciziei recurate, instanța nu a clarificat care a fost totuși

necesitatea efectuării apelurilor telefonice în adresa soților Tropoțel, în perioada

19.11.2011 – 23.11.2011, de către inculpatul Budăi V.

Tot aici, Colegiul lărgit ține să menționeze că, potrivit textului sentinței, instanța de

fond a specificat că: „… scopul apelurilor telefonice intensive fiind prezentarea lui

Tropoțel V. la comisariat în vederea „rezolvării problemei”, iar prin rezolvarea

problemei, conform declarațiilor ultimului, înțelegîndu-se de fapt transmiterea către

inculpat a banilor pretinși în sumă de 3000 lei. La fel, instanța reține faptul că

inculpatul Budăi V., pe parcursul urmăririi penale și în cadrul ședințelor de judecată nu

a putut da o explicație adecvată motivelor apelurilor telefonice insistente adresate

martorilor Tropoțel V. și soției acestuia.” De altfel, se observă că asupra unor statuări

similare a ajuns și instanța de apel în partea descriptivă a deciziei sale.

În atare circumstanțe, Colegiul lărgit apreciază că instanțele nu au elucidat faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei deferite spre soluționare. Or,

instanța de apel a acceptat niște concluzii de ordin general, cu privire la conținutul

descifrărilor telefonice nominalizate supra, mai mult invocînd: „Faptul că inculpatul de

mai multe ori i-a contactat telefonic pe soții Tropoțel, nu poate fi apreciat ca extorcarea

de bani”.

10

Concluzia instanțelor ierarhic inferioare, cu referire la aceea că nu poate fi apreciată

ca extorcare de bani faptul că inculpatul de mai multe ori i-a contactat telefonic pe soții

Tropoțel, sub pretextul ca Tropoțel V. să se prezinte la IP Telenești „în vederea

soluționării întrebărilor legate de reținerea anterioară”, nu poate fi reținută drept o

argumentare plauzibilă, formulată de instanță, privitor la soluționarea unei chestiuni

importante ale cauzei, mai mult aceasta nu cade nici sub incidența principiului

previzibilității, nefiind clar ce au avut în vedere instanțele, prin sintagmele: „rezolvarea

problemei” și „în vederea soluționării întrebărilor”.

Prin urmare, se constată că instanța de apel, unilateral a examinat probele, or

Colegiul lărgit amintește că aprecierea probelor este unul din cele mai importante

momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depus de către

organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cît și de părțile din proces, se

concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după

intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale și pe

examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența

și utilitatea acestora. Totodată, proba trebuie apreciată și după veridicitatea acesteia, iar

toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării lor.

Raportînd prevederile legale și doctrinale menționate, la verificarea și aprecierea

probelor efectuată de instanța de apel, Colegiul lărgit evidențiază că, instanța de apel cu

toate că a specificat în textul deciziei despre descifrările telefonice, nu s-a expus motivat

asupra scopului urmărit de către inculpatul prin apelarea repetată, atît a lui Tropoțel V.,

cît și a soției acestuia Tropoțel E.

În continuare, tot în același context se enunță că instanța de apel era obligată să se

pronunțe în privința acestei erori admise de instanța de fond, deoarece eroarea de drept

comisă influențează în mod direct soluționarea prezentei cauze, avînd în vedere că în

cadrul cercetării judecătorești se administrează probe pentru lămurirea faptelor și

împrejurărilor cauzei sub toate aspectele în condiții de nemijlocire, publicitate și

contradictorialitate.

Principala problemă pusă în discuție pe o cauză penală este vinovăția persoanei

trimisă în judecată, în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de față

problema vinovăției inculpatului Budăi V. în baza art. 324 alin. (1) sau (2) Cod penal,

este determinată de existența faptei extorcării mijloacelor bănești de la cet. Tropoțel V.

sau inexistența acesteia, or reieșind din afirmațiile lui Tropoțel V. inculpatul l-a sunat în

repetate rînduri pentru ca dînsul să se prezinte la comisariat și să-i predea 200 dolari

SUA, asupra cărora au convenit la data de 18.11.2011.

Colegiul lărgit amintește că, la stabilirea și aprecierea corectă a chestiunii ce ține

de, dacă a avut loc în cauză „extorcarea” sau nu a avut loc, instanța de apel rejudecînd

cauza, urmează să țină seama de cele expuse în textul Hotărîrii Plenului Curții Supreme

de Justiție nr.11 din 22.12.2014 - Cu privire la aplicarea legislației referitoare la

răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție, potrivit căreia: „Extorcarea ca

11

modalitate normativă a faptei prejudiciabile în contextul variantei agravate de la lit. c)

alin. (2) art. 324 CP, se poate realiza prin una din următoarele modalități faptice:

- punerea victimei în situația care o determină să-i transmită coruptului

remunerația ilicită, pentru a preîntîmpina producerea efectelor nefaste pentru

interesele legitime sau ilegitime ale victimei (de exemplu, crearea de obstacole de către

instructorul auto în cadrul instruirii practice a cursantului, bunăoară prin apăsarea pe

ambreiaj, prin aceasta decupînd treptele de viteză, fapt care conduce la diminuarea

punctajului necesar obținerii permisului de conducere);

- amenințarea cu lezarea intereselor legitime sau ilegitime ale victimei (nu

lezarea efectivă), în cazul în care aceasta nu-i transmite coruptului remunerația ilicită

(de exemplu, pretinderea de către colaboratorul de poliție a obiectului remunerației

ilicite însoțită de amenințarea conducătorului mijlocului de transport cu întocmirea

procesului-verbal de constatare a contravenției de încălcare a regulilor de securitate a

circulației sau de exploatarea mijlocului de transport);

- nesatisfacerea solicitării victimei, astfel încît aceasta este nevoită să transmită

remunerația ilicită către corupt, pentru a evita lezarea unor interese legitime sau

ilegitime ale victimei (de exemplu, omisiunea de a repartiza spre expertizare comisiei de

experți pe ramuri științifice din cadrul Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare

a dosarului și tezei de doctor pentru obținerea gradului științific, invocîndu-se artificial

motive de imposibilitate de examinare a rezultatelor științifice obținute de către

pretendentul la grad științific: numărul impunător de teze aflate în expertizare;

redactarea necorespunzătoare a unor acte incluse în dosarul depus de către

pretendentul la grad științific etc.)”

Față de cele ce preced, Colegiul lărgit consideră oportun de a explica că, eroarea

comisă nu poate fi înlăturată de către instanța de recurs la această etapă a judecării

cauzei, deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza în fond,

substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor legii procesual-

penale, iar încălcările enunțate determină incontestabil Colegiul lărgit să concluzioneze

asupra necesității de a casa decizia instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceeași instanță în alt complet de judecată, în cadrul căreia urmează a fi apreciate toate

probele în cumul, la justa lor valoare, pentru adoptarea unei soluții corecte în cauza

deferită judecării.

Într-o altă ordine de idei, instanța de recurs constată din materialele dosarului că

instanțele ierarhic inferioare, încadrînd acțiunile inculpatului în baza art. 324 alin. (1)

Cod penal, au specificat în partea constatatoare a hotărîrilor judecătorești adoptate,

precum că Budăi V., fiind o persoană cu funcție de răspundere, a săvîrșit infracțiunea

nominalizată, descriind circumstanțele desfășurării infracțiunii.

Pe aceiași linie de expunere, amintim că potrivit actului de sesizarea a instanței,

Budăi V. a fost pus sub învinuire în baza art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, imputîndui-

se că, fiind o persoană cu funcție de răspundere, a săvîrșit infracțiunea de corupere

pasivă, prin extorcare, în circumstanțele descrise detaliat în rechizitoriu.

12

Ulterior, prima instanță, de altfel, ca și instanța de apel, încadrînd acțiunile

inculpatului din art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, în cele ale art. 324 alin. (1) Cod penal,

au menținut aceleași circumstanțe de fapt incriminate prin rechizitoriu lui Budăi V.

specificînd că acesta era o persoană cu funcție de răspundere.

Însă, în pofida acestor statuări, Colegiul lărgit remarcă că instanța de fond, în partea

descriptivă a sentinței adoptate, și anume, la fila dosarului 192, vol. VI, a menționat deja

că inculpatul „fiind o persoană publică” a săvîrșit infracțiunea de corupere pasivă.

Prin urmare, instanța de fond a utilizat două noțiuni distincte atribuindu-i

inculpatului atît calitatea de persoană cu funcție de răspundere, cît și ce de persoană

publică.

Or, Colegiul lărgit ține să evidențieze că, atribuirea calității de persoană cu funcție

de răspundere și dispunerea condamnării inculpatului în baza art. 324 alin. (1) Cod

penal, vine în contradicție cu dispoziția normei juridice menționate, în particular se are

în vedere că textul articolului nominalizat reglementează că:

„Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o

persoană publică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii

sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană,

sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a

întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar

acesteia

se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la

6000 unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice

sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.”

Așadar, Colegiul lărgit consideră că în cauza deferită judecării, sintagma de

„persoană cu funcție de răspundere” – atribuită inculpatului Budăi V., urmează a fi

diferențiată de sintagma „persoană publică” stipulată expres de legislator în art. 324

alin. (1) Cod penal.

Mai mult, se reține că potrivit art. 123 Cod penal, modificat prin Legea nr. 245 din

02.12.2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25-28/77 din 03.02.2012,

legiuitorul a delimitat noțiunile respective, evidențiind trei subiecți speciali:

- „persoana cu funcție de răspundere” reglementat de art. 123 alin. (1) Cod penal;

- „persoana publică” reglementat de art. 123 alin. (2) Cod penal;

- „persoană cu funcție de demnitate publică” reglementat de art. 123 alin. (3) Cod

penal.

Cu toate acestea, în pofida faptului că aceste modificări au intrat în vigoare la

03.02.2012, iar art. 123 Cod penal este o normă de trimitere în coraport cu art. 324 Cod

penal, acuzatorul de stat a omis să modifice învinuirea în instanța de judecată în vederea

concretizării calității speciale a inculpatului, iar instanțele judecătorești, judecînd cauza,

nu au corectat eroarea respectivă, menținînd circumstanțele de fapt expuse în

rechizitoriu.

13

În lumina lacunelor descrise mai sus, Colegiul lărgit constată că erorile procesuale

admise de către Curtea de apel cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală și nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, din care

considerente se va dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de

cele invocate în prezenta decizie, să verifice și să aprecieze probele administrate și

examinate în instanța de fond și cele prezentate de partea apărării, să le dea aprecierea

cuvenită ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, să înlăture omisiunile admise și

să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod

de procedură penală.

lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în procuratura de nivelul Curții

de Apel Bălți, Liliana Pasat și de către inculpatul Budăi Vitalie și avocatul Igor Țurcanu

în numele inculpatului, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

29 octombrie 2014, în cauza penală în privința lui Budăi Vitalie Vasile, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 28 aprilie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

14