1ra-1495/2015 — art. 188 alin. 3 lit. c, d CP

1ra-1495/2015 — art. 188 alin. 3 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1495/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

09 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de inculpatul

Vasilenco Anatoli, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 28 iulie 2015, în cauza penală privindu-l pe

Vasilenco Anatoli Alexandr, născut la 08

octombrie 1984, originar și domiciliat în or. Edineț, str.

N. Testemițanu 19, ap. 1.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 28.03.2013 – 28.10.2013;

Instanța de apel: 29.11.2013 – 19.02.2014;

Prima instanță: 23.04.2014 – 28.07.2014;

Instanța de apel: 05.09.2014 – 28.07.2015;

Instanța de recurs: 05.11.2015 – 09.12.2015.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin. (3) lit. c), d) și f) Cod penal, la 10 ani

închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin concurs de infracțiuni, prin cumul total al

pedepselor aplicate, la pedeapsa stabilită inculpatului Vasilenco A. a adăuga partea

neexecutată a pedepsei stabilite prin Decizia Curții de Apel Bălți din 14 septembrie 2011,

stabilîndu-i pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 25 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

2010, aproximativ la orele 21:00, aflîndu-se în gospodăria cet. Vasilenco A. din s. Alexeevca,

r-1 Edineț, împreună cu Gherasimenco V., unde întrebuința băuturi spirtoase, fiind în stare de

ebrietate în urma unui conflict, care s-a transformat în bătaie, intenționat, i-a aplicat mai

1

multe lovituri cu pumnii și picioarele lui Gherasimenco V. pe diferite părți ale corpului,

cauzîndu-i leziuni corporale sub formă de traumatism cranio-cerebral sub formă de hematom

subdural pe dreapta, hemoragie subarahnoidală, hemoragii în fragmentul de țesut moale a

capului în regiunea parietală pe dreapta, fractura a corpului sternului și a coastelor 6,7,8,9,10

pe stînga pe linia axilar posterioară, care potrivit raportului de expertiză medico-legală a

cadavrului nr. l34 din 24 octombrie 2010 se califică ca leziuni grave, periculoase pentru viață.

După care, avînd scopul sustragerii bunurilor altei persoane, l-a atacat pe Gherasimenco V. și

i-a sustras telefonul mobil de model ’’NOKIA 6300” la prețul de 3200 lei pe care îl deținea

Gherasimenco Vl., cauzîndu-i astfel un prejudiciu material considerabil.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute la art. 188 alin. (3) lit. c) și d) Cod penal, tîlhăria, adică, atacul săvîrșit asupra unei

persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de violență periculoasă pentru viața sau

sănătatea persoanei agresate ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe,

săvîrșită cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, cu o deosebită cruzime

și cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia să fie

achitat de săvîrșirea infracțiunii incriminate.

În motivarea apelului a invocat că, nu este de acord cu pedeapsa stabilită de prima

instanță, deoarece nu este vinovat de săvîrșirea infracțiunii incriminate.

A mai menționat că, prima instanță neîntemeiat a respins demersul avocatului său

privind audierea martorilor pe caz, din care motiv nu a avut posibilitatea de a-și demonstra

nevinovăția.

De asemenea, a mai menționat că, a fost influențat de către colaboratorii de poliție

pentru a da declarații false.

Inculpatul a indicat că, el a fost judecat de două ori pentru aceiași infracțiune de către

unul și același judecător.

declarat de către inculpat a fost admis, sentința a fost casată și s-a dispus remiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță în alt complet de judecată.

instanță a fost judecată de către un complet de judecată incompatibil de a judeca cauza

respectivă.

Astfel, judecătorul Bîrsan Gh. care a judecat cauza penală în privința lui Vasilenco A.,

privind săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (3) lit. c), d) și f) Cod penal, anterior

a fost în componența completului de judecători, care au judecat cauza penală în privința

aceluiași inculpat, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. j) Cod

penal, săvîrșită în același circumstanțe reținute la cazul dat. La 31 mai 2011, completul de

judecători format din Iftodi M., Pșenița E. și Bîrsan G. au adoptat sentința prin care l-au

condamnat pe inculpatul Vasilenco A. în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, la detențiune

pe viață, respectiv judecătorul Bîrsan G. și-a expus părărea privind vinovăția inculpatului

2

Vasilenco A. în hotărîrea adoptată anterior. Deci, potrivit prevederilor art. 33 alin. (2) pct. 5)

Cod procedură penală, judecătorul Bîrsan G. era în situația de incompatibilitate, și urma în

baza art. 34 Cod de procedură penală să facă declarație de abținere de la judecarea cauzei.

Așadar, preluarea și examinarea cauzei penale de învinuire a lui Vasilenco A. în baza

art. 188 alin. (3) lit. c), d) și f) Cod penal, de către judecătorul Bîrsan G. este contrară legii,

din care fapt se deduce că, cauza penală a fost examinată de un complet de judecată în lipsă

de competență legală, fiind încălcate prevederile art. 33-34 Cod de procedură penală. Prin

urmare se atestă prezența temeiului de casare a sentinței prevăzut de art. 415 alin. (1) pct. 3)

Cod de procedură penală.

căreia inculpatul Vasilenco A. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin.

(3) lit. c), d) și f) Cod penal, la 12 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin concurs de infracțiuni, prin cumul total al

pedepselor aplicate, la pedeapsa stabilită inculpatului Vasilenco A. a adăuga partea

neexecutată a pedepsei stabilite prin Decizia Curții de Apel Bălți din 14 septembrie 2011,

stabilîndu-i pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 29 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către inculpatul Vasilenco A.,

solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia

acesta să fie achitat de săvîrșirea infracțiunii incriminate, deoarece el este nevinovat.

În motivarea apelului, a menționat că, el nu recunoaște vinovăția în comiterea

infracțiunii incriminate prevăzute de art. 188 alin. (3) lit. c), d) și f) Cod penal, deoarece

telefonul a fost sustras de către socrul său, Povorozniuc A. în ziua săvărșirii infracțiunii de

omor și nu de dînsul.

A mai menționat că, prima instanță nu a examinat și apreciat în mod obiectiv probele și

a ajuns greșit la concluzia de a-l condamna,iar probele anexate la dosar nu confirmă vinovăția

sa în sustragerea telefonului mobil de la Gherasimenco V.

de către inculpat a fost admis, sentința a fost casată parțial în partea stabiliri pedepsei și

pronunțată o nouă hotărîre potrivit căreia inculpatul a fost condamnat în baza art. 188 alin. (3)

lit. c), d) și f) Cod penal, la 12 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al

pedepselor aplicate, la pedeapsa stabilită inculpatului Vasilenco A. a adăuga partea

neexecutată a pedepsei stabilite prin Decizia Curții de Apel Bălți din 14 septembrie 2011,

stabilîndu-i pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 25 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

stabilit starea de fapt și de drept, descriind fapta criminală, indicînd probele prin care se

3

confirmă vinovăția inculpatului Vasilenco A. și determinînd just încadrarea juridică a faptei

săvîrșite în dispoziția art. 188 alin. (3) lit. c), d) Cod penal.

De asemenea, instanța de apel a considerat că, prima instanță a ținut cont, la stabilirea

categoriei și a măsurii de pedeapsă inculpatului, de toate circumstanțele reale și personale

privind individualizarea pedepsei, aplicîndu-i o pedeapsă corectă, echitabilă și legală pentru

infracțiunea prevăzută de art. 188 alin. (3) lit. c), d) Cod penal și anume: nu este la prima

abatere de la legea penală, se caracterizează satisfăcător la locul de trai și a comis o

infracțiune gravă.

Totodată, instanța de apel a indicat că, prima instanță neîntemeiat a stabilit inculpatului

pedeapsa definitivă cu aplicarea prevederilor art. 84 alin. (4) Cod penal, pe un termen de 29

ani.

În contextul dat, instanța de apel a făcut trimitere la prevederile art. 84 alin. (1) și (4) Cod

penal, care stipulează că: „dacă o persoană este declarată vinovată de săvîrșirea a două sau

mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată,

pronunțînd pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru

concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen

nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privința persoanelor care nu atins vîrsta de 18

ani - pe un termen nu mai mare de 12 ani și 6 luni. In cazul în care persoana este declarată

vinovată de săvîrșirea a două sau mai multor infracțiuni ușoare sau mai puțin grave,

pedeapsa definitivă poate fi stabilită și prin absorbirea pedepsei ușoare de pedeapsa mai

aspră”, alin.(4) - conform prevederilor alin.(l)-(3) se stabilește pedeapsa și în cazul în care,

după pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este vinovată și de

comiterea unei alte infracțiuni săvîrșite înainte pronunțarea sentinței în prima cauză. În

acest caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parțial, în

baza primei sentințe.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a menționat că, pedeapsa definitivă în cazul

concursului de infracțiuni nu poate fi mai mare de 25 ani, din care considerente, a ajuns la

concluzia de a admite apelul declarat și de a casa parțial hotărîrea contestată.

ordinare, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri potrivit căreia el să fie achitat.

În motivarea ambelor recursuri, inculpatul indică aceleași motive, criticînd hotărîrile

instanțelor de fond pe aceleași circumstanțe.

Astfel a menționat că, vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate nu o recunoaște, mai

mult ca atît, el a fost judecat ilegal, de două ori pentru aceeași faptă, iar procurorul în ambele

cauze a fost unul și același, fapt pe care îl consideră ilegal.

menționînd că acestea urmează a fi declarate inadmisibile, deoarece criticele recurentului nu

au fost argumentate conform exigențelor stipulate de art. 427 din Codul de procedură penală.

cu același conținut, bazate pe aceleași temeiuri, instanța de recurs le va examina ca un recurs

unic expunînd următoarele considerente:

4

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărîrii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Din conținutul recursului ordinar declarat de inculpat se conchide că acesta nu invocă nici

un temei de drept prevăzut la art. 427 Cod de procedură penală, pentru casarea hotărîrii

contestate, însă critică decizia instanței de apel sub aspectul aprecierii probelor de către

aceasta.

În continuare, în probarea celor invocate, recurentul a mai descris în conținutul recursului

declarat că probele administrate pe caz, nu au fost apreciate de instanțele de judecată la justa

valoare, ceea ce, în consecință, a dus la condamnarea lui pentru comiterea infracțiunii

incriminate.

Analizînd materialele cauzei penale, Colegiul penal menționează că, prima instanță a

stabilit corect starea de fapt și de drept, confirmată prin probele administrate pe cauza penală,

drept urmare a încadrat just fapt săvîrșită în dispoziția art. 188 alin. (3) lit. c), d) Cod penal,

după indicii calificativi, tîlhăria, atacul săvîrșit asupra unei persoane în scopul sustragerii

bunurilor, însoțit de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate ori de

amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, săvîrșită cu vătămarea gravă a integrității

corporale sau a sănătății, cu o deosebită cruzime și cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Mai mult ca atît, Colegiul penal specifică că, judecînd apelul, instanța de apel a examinat

cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă menținînd

condamnarea inculpatului în baza art. 188 alin. (3) lit. c), d) Cod penal, care este argumentată

și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele de

judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just

apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-au stabilit cu

certitudine că inculpatul a săvîrșit atacul tîlhăresc în circumstanțele reținute de către

instanțele de fond.

În continuarea, Colegiul penal reține aprecierile instanței de apel în latura stabilirii

pedepsei inculpatului, care a menționat că, instanța de apel la stabilirea pedepsei a luat în

considerație gradul infracțiunii comise, împrejurările în care a fost consumată infracțiunea,

personalitatea inculpatului, prezența circumstanțelor agravante – nu este la prima abatere de

la legea penală, dar și lipsa circumstanțelor atenuante, și a stabilit o pedeapsă echitabilă și

legală faptelor comise sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani. În baza art. 84 Cod

penal, inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă definitivă închisoare pe un termen de 25 ani.

Astfel, instanța nu reține ca fiind întemeiat argumentul inculpatului precum că, acesta a

5

fost judecat de două ori pentru aceeași faptă, deoarece infracțiunile prevăzute de art. 145 și

188 Cod penal, sunt două componențe de infracțiuni distincte care au obiect juridic diferit, iar

latura obiectivă a unei componențe nu absoarbe latura obiectivă a celeilalte componențe.

În atare circumstanțe este absolut necesar stabilirea a două pedepse pentru fiecare

infracțiune în parte, urmînd a se purcede la cumularea pedepselor pentru concurs de

infracțiuni în baza art. 84 alin. (4) Cod penal, după cum s-a și procedat în prezenta cauză

penală.

De asemenea, instanța de recurs nu reține argumentul recurentului, precum că, pe ambele

cauze penale a participat același procuror, din motiv că, art. 54 alin. (2) Cod de procedură

penală, prevede expres că: „Faptul că procurorul a participat la exercitarea urmăririi

penale, a condus sau a controlat acțiuni de procedură penală sau a reprezentat învinuirea în

fața instanței de judecată nu constituie o piedică pentru participarea lui ulterioară la

judecarea aceleiași cauze penale.”

În concluzie, Colegiul penal conchide că, considerentele menționate se raliază celor

constatate de prima instanță și de instanța de apel privitor la situația de fapt și de drept

reținută în cauză și privitor la stabilirea vinovăției inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a

probelor administrate în cauză, dînd faptelor comise de acesta o încadrare juridică corectă.

Hotărîrea atacată este legală și întemeiată, fiind adoptată în corespundere cu prevederile

legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală și din atare considerente,

recursurile ordinare declarate de recurent sunt inadmisibile, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Vasilenco Anatoli,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 28 iulie 2015, în propria cauză

penală, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 24 decembrie 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

6