1ra-350/2015 — art. 201-1 alin. 3 lit. c CP

1ra-350/2015 — art. 201-1 alin. 3 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-350/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

11 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători – Catan Liliana, Guzun Ion,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

avocatul, Brînza Constantin, în numele inculpatului, Vieru Petru, și succesorul părții

vătămate, Vieru Andrei, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Strășeni

din 10 mai 2012 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25

noiembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Vieru Petru Dumitru, născut la 12 iulie 1963, originar și

domiciliat s. Drăgușeni, r-l Strășeni

Termenul de examinare a cauzei:

24.12.2013-25.11.2014

20.02.2015-11.03.2015

A C O N S T A T AT:

fost condamnat în baza art. 157 Cod penal, la 200 ore muncă neremunerată în

folosul comunității.

2010, în jurul orei 13.00, aflîndu-se la domiciliul tatălui său, Vieru Dumitru, situat în

s. Drăgușeni, r-ul Strășeni, a inițiat un conflict cu ultimul, ulterior aplicînd o lovitură

cu piciorul în coșurile pe care le ținea în mînă victima, acestea respectiv lovindu-se

de regiunea abdomenului acestuia, astfel cauzîndu-i din imprudență vătămare gravă

a sănătății, în urma cărora, Vieru D. la data de 09 noiembrie 2010, a decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, instanța de fond a recalificat de drept fapta

inculpatului din art. 151 alin. (4) Cod penal, precum a fost învinuit de către organul

de urmărire penală, în baza art. 157 Cod penal, adică vătămarea gravă a sănătății

cauzată din imprudență.

acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Vieru P. să

fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod

1

penal, cu stabilirea acestuia a pedepsei de 9 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

În motivarea apelului a invocat că prima instanța greșit a recalificat acțiunile

inculpatului din prevederile art. 151 alin. (4) Cod penal, în prevederile art. 157 Cod

penal, deoarece atît în cadrul urmăririi penale cît și în cadrul ședinței instanței de

fond, vinovăția ultimului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod

penal, a fost pe deplin dovedită. Modul în care a acționat inculpatul și anume,

aplicînd o lovitură cu piciorul în coșul pe care îl ținea tatăl său, Vieru D., în mâini, nu

poate fi apreciat în nici un mod drept „cauzarea vătămărilor corporale grave din

imprudență”, dat fiind faptul că inculpatul urma să prevadă consecințele acțiunilor

sale în acest caz.

fost admis apelul, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre,

prin care Vieru P. a fost condamnat în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, la 8 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Vieru P., la data de 08 octombrie 2010, aflîndu-se la domiciliul tatălui său Vieru D., a

inițiat un conflict cu ultimul și urmărind scopul cauzării acestuia a vătămărilor

corporale grave, intenționat i-a aplicat o lovitură cu piciorul în regiunea

abdomenului, în urma căreia a survenit decesul victimei. Leziunile corporale

aplicate se află în legătură cauzală directă cu survenirea morții, motiv din care

instanța de apel a considerat că, acțiunile inculpatului urmează a fi calificate în baza

art. 151 alin. (4) Cod penal.

recursuri ordinare de către avocatul, Brînza Constantin, în numele inculpatului, de

către inculpat și de către succesorul părții vătămate, Vieru Andrei, prin care,

invocînd motive identice, au solicitat în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 12) Cod

de procedură penală, casarea acestora, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei

hotărîri de achitare.

noiembrie 2013, au fost admise recursurile ordinare declarate, casată total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2013 în privința lui Vieru P.,

cu dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

descris în învinuire, ce a avut loc la data de 08 octombrie 2010, aproximativ la ora

13.00, în gospodăria comună a familiei Vieru, a fost între membrii de familie, Vieru

Petru - fiu și Vieru Dumitru - tată.

Prin Legea nr. 167 din 09.07.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din

03.09.2010, a fost introdus în Codul penal (red. 18.04.2002) un articol nou – 2011

„Violența în familie”.

La încadrarea juridică a faptei imputate inculpatului, instanța de apel nu a ținut

cont de prevederile art. 1331 lit. a), art. 134 Cod penal, conform cărora inculpatul

2

Vieru P. și victima Vieru D., sunt membri de familie - fiul și tata, iar art. 2011 alin. (3)

lit. c) Cod penal, prevede „Violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată,

manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al

familiei, care a provocat suferință fizică, soldată cu decesul victimei”, care se pedepsește cu

închisoare de la 5 la 15 ani.

Prin urmare, instanța de recurs a statuat că, instanța de apel era obligată să

pună în discuție în fața părților recalificarea acțiunilor inculpatului de la art. 151 alin.

(4) Cod penal (red. 08.12.2008) la art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, după care să facă

o analiză profundă a calificării corecte a faptelor imputate inculpatului, Vieru P.,

ceea ce nu s-a realizat. Reieșind din aceste motive, au fost admise recursurile

ordinare declarate, casată decizia instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei

în instanța de apel, deoarece faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

2014, a fost admis apelul procurorului, casată integral sentința și pronunțată o nouă

hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care, Vieru P. a fost

recunoscut vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod

penal și i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare pe un termen de 8 ani, cu executare

în penitenciar de tip închis.

data de 08 octombrie 2010 în jurul orei 13.00, aflîndu-se la domiciliul tatălui său -

Vieru Dumitru, în s. Drăgușeni r-nul Strășeni, a inițiat un conflict cu ultimul,

aplicându-i ulterior o lovitură cu piciorul în coșurile pe care le ținea în mână acesta,

iar coșurile lovindu-se în regiunea abdomenului, în urma cărui fapt i-a fost cauzat

vătămare gravă a sănătății, în rezultatul cărora Vieru Dumitru la data de 09

noiembrie 2010, a decedat. Conform raportului de expertiză medico-legală nr.

91/2401 din 10 noiembrie 2010, moartea ultimului a survenit în urma peritonitei

difuze sero-leicocitare, ca consecință a traumei închise a abdomenului cu ruptură a

ileonului, care se află în legătură cauzală directă cu survenirea morții.

Instanța de apel a calificat acțiunile inculpatului în baza art. 2011 alin. (3) lit. c)

Cod penal, ca violența în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă de

un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat decesul victimei.

Necătînd la faptul că, inculpatul și-a recunoscut vina parțial, instanța de apel a

considerat că vina acestuia se dovedește prin declarațiile martorului, Vieru A., care

coroborează cu următorul cumul de probe: procesul-verbal de cercetare la fața

locului din 11.10.2010 (f.d. 13-15 v. 1); raportul de expertiză medico-legală nr. 2401

din 02.12.2010 (f.d. 44-45 v. 1); raportul de expertiză medico-legală nr. 204 din

10.11.2011 (f.d. 112-120 v. 1). Cumulul de probe menționat nu confirmă vina

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 157 Cod penal, precum a fost

calificat de către prima instanță.

În opinia instanței de apel versiunea inculpatului precum că, a lovit în panere,

iar panerele de la lovitură au lovit în abdomenul tatălui său este nefondată, deoarece

potrivit raportului de expertiză nr. 484 din 24 decembrie 2012 (f.d. 179-181 v. 1)

3

producerea vătămărilor corporale prin lovire cu piciorul în paner și apoi panerul în

regiunea abdomenului se exclude categoric.

Totodată, declarațiile martorilor, Ispas T. și Vieru M, precum că inculpatul nu i-

a aplicat lovituri tatălui său, instanța de apel le-a apreciat critic și care nu pot fi puse

la baza hotărîrii ca temei de achitare a inculpatului, deoarece sînt rude cu inculpatul

și au fost date cu scopul de a-l exonera pe ultimul de răspundere penală, sînt

contradictorii cu cumulul de probe menționat mai sus, cât și celelalte probe anexate

la materialele cauzei, ce combat argumentele inculpatului și a părții apărării.

Mai mult ca atât, instanța de apel a relevat că martorii apărării, Ispas T. și Vieru

M., nu au fost martori oculari la cele întâmplate, dânșii au dat declarații din spusele

martorului, Vieru A., care a dat declarații diferite, iar această versiune a fost

înaintată și susținută de persoanele sus-indicate doar abia după trimiterea cauzei de

către instanța de recurs, pentru rejudecare în instanța de apel.

Instanța de apel a menționat și acel fapt că, chiar și în cazul admiterii nedorinței

inculpatului de a provoca decesul tatălui său, faptul dat nu poate fi apreciat ca

imprudență, deoarece inculpatul a săvîrșit infracțiunea cu intenție indirectă ce a stat

la baza acțiunii inițiale, adică dânsul a înțeles caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, și anume lovind cu piciorul în regiunea abdomenului pe tatăl său, dânsul aplică

lovitura într-un loc vulnerabil pentru viața și sănătatea acestuia, iar inculpatul a

prevăzut survenirea consecințelor prejudiciabile, adică vătămarea intenționată gravă

a sănătății tatălui său, Vieru D., și chiar și dacă n-a dorit survenirea acestor

consecințe, le-a admis în mod conștient. Astfel, instanța de apel a constatat că,

decesul victimei, Vieru D., a survenit ca urmare a loviturii aplicate de către inculpat

și se află în legătură cauzală cu acțiunea intenționată inițială de lovire din partea

inculpatului.

În viziunea instanței de apel, la încadrarea juridică a faptei imputate

inculpatului, procurorul nu a ținut cont de prevederile art. 1331 lit. a), art. 134 Cod

penal, conform cărora inculpatul, Vieru P. și victima, Vieru D., sunt membri de

familie - fiul și tata, iar art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal prevede „Violența în familie,

adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un

membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică,

soldată cu decesul victimei", care se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar

infracțiunea prevăzută de art. 151 alin. (4) Cod penal (red. 18.12.2008), se pedepsește

cu închisoare de la 8 la 15 ani.

Prin urmare, ținînd cont de toate circumstanțele cauzei și prevederile art. 16, 61

alin. (2) Cod penal, instanța de apel a conchis că, corectarea și reeducarea

inculpatului este imposibilă fără izolarea lui reală de libertate, aplicîndu-i pedeapsa

cu închisoare pe un termen de 8 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

ordinare de către avocatul, Brînza Constantin, în numele inculpatului și de către

succesorul părții vătămate, Vieru Andrei, prin care solicită casarea acestora cu

pronunțarea unei noi hotărîri de achitare. În motivarea recursului recurenții invocă

argumente identice și anume:

4

- instanța de apel neîntemeiat a considerat că, vina inculpatului în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, a fost dovedită pe deplin;

- instanța de apel în hotărîrea s-a nu a făcut o analiză detaliată și obiectivă a

tuturor probelor administrate în cauză, limitîndu-se la descrierea lor superficială și

unilaterală, fără a examina cauza sub toate aspectele și a verifica versiunea

inculpatului;

- hotărîrea instanței de apel este bazată exclusiv pe presupuneri și concluzii ce

contravin materialelor dosarului penal, fiind apreciate eronat declarațiile

succesorului părții vătămate, Vieru A., precum și a martorilor, Ispas T. și Vieru M;

- instanța de apel a indicat contrar probelor că, inculpatul a avut intenția de a

lovi în panere, dar l-a lovit în burtă, însă în realitate inculpatul a declarat că a lovit în

coșurile pe care victima le ținea în mîini;

- nu a fost examinat coșul din ce este confecționat, ce dimensiuni, greutate, dacă

are metal la mînere ori la baza lui.

În drept, recurenții își întemeiază recursurile declarate în baza art. 427 alin. (1)

pct. 8) și 12) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate,

solicitînd respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece criticile formulate în

recursuri sînt bazate pe dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, ceea ce

nu constituie temei pentru recurs și nu conțin argumentele ilegalității deciziei

contestate, precum și în ce constă problema de drept de importanță generală

abordată în cauza dată, cerințe stipulate în art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală,

ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului în sensul art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, recurenții în motivele de drept ale recursurilor

ordinare invocă drept temeiuri prevederile pct. 8) și 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci cînd nu au

fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare

pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde; faptei săvîrșite i s-

a dat o încadrare juridică greșită.

Însă, reieșind din conținutul textelor recursurilor declarate, autorii le

argumentează prin prisma pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

precum că faptei săvîrșite de către inculpat i s-a dat o încadrare juridică greșită, fără

5

ca recursurile să fie argumentate în fapt și în drept din punct de vedere al pct. 8) al

normei sus enunțate. Tot aici, instanța de recurs remarcă că, nu este competentă să

completeze din oficiu recursurile, pentru a le justifica prin prisma pct. 8) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală. Cu atît mai mult că, reieșind din procesul-verbal al

ședinței de judecată în prima instanță, inculpatul, vinovăția în faptele incriminate a

recunoscut-o parțial (f.d. 103 v. 1). Ulterior, fiind condamnat în baza art. 157 Cod

penal, nici inculpatul și nici apărătorul său nu au contestat cu apel sentința, deci

fiind de acord că în faptele lui au existat totuși acțiuni infracționale. De menționat

aici, e și acel fapt că în conformitate cu alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală,

temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost

invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Deci, avînd în vedere cele menționate și argumentele recursurilor, Colegiul

atestă că, recurenții își exprimă dezacordul cu încadrarea juridică efectuată de către

instanța de apel a faptei săvîrșite de către inculpat, astfel recursurile urmează a fi

examinate prin prisma incidenței temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 12) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală.

Referitor la prezența temeiului de casare invocat și anume - faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită, Colegiul penal menționează că, e necesar de a ține cont

de fapta săvîrșită și cum aceasta a fost stabilită de către prima instanță și cea de apel,

și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corect, iar dacă fapta s-a

încadrat într-o altă normă penală, rezultă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv

și să o caseze, doar atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, ținînd cont

de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească definitivă.

Așadar, avînd în vedere argumentele recursurilor și pretinsa eroare de drept la

care se referă recurenții, Colegiul, verificînd materialele dosarului constată că,

judecînd apelul, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptînd o soluție corectă de recalificare a acțiunilor inculpatului, din baza

art. 157 Cod penal, în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, care este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrat. Probele prezentate atît de partea

acuzării, cît și partea apărării, au fost nemijlocit verificate suplimentar în ședințele de

judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată au fost

just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza

cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul, Vieru P., a săvîrșit infracțiunea

prevăzută de art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal și anume, violența în familie, adică

acțiunea intenționată manifestată fizic, comisă de un membru al familiei asupra unui alt

membru al familiei, care a provocat decesul victimei. Astfel, Colegiul, consideră

neîntemeiate alegațiile recurenților referitoare la neaprecierea detaliată și obiectivă a

probelor administrate în prezenta cauză, conform prevederilor legale, de către

instanța de apel.

6

În continuare, instanța de recurs efectuând o revizuire cronologică în prezenta

speță reține că, inculpatul a fost învinuit de către organul de urmărire penală pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal și anume pentru

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății care este periculoasă

pentru viață, acțiuni care au provocat decesul victimei. De către prima instanță, acțiunile

inculpatului au fost recalificate și acesta a fost condamnat în baza art. 157 Cod penal,

pentru vătămare gravă a sănătății cauzată din imprudență. Ulterior, procurorul nefiind

de acord cu încadrarea juridică efectuată de către prima instanță a contestat-o cu

apel, iar instanța de apel prin hotărîrea sa a admis apelul și a condamnat inculpatul

în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, statuînd în baza probelor administrate și

analizate că, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate juridic conform

rechizitoriului întocmit de către acuzatorul de stat. La rîndul său, inculpatul,

apărătorul său și succesorul părții vătămate au contestat hotărîrea sus menționată cu

recursuri ordinare prin care și-au exprimat dezacordul cu încadrarea juridică

efectuată de către instanța de apel. Prin urmare, instanța de recurs a remis prezenta

cauză pentru rejudecare instanței de apel, deoarece în rezultatul modificărilor

operate prin Legea nr. 167 din 09.07.2010 în Codul penal a fost introdus un nou

articol și anume 2011 „Violența în familie”, fiind date indicații instanței ierarhic

inferioare de a pune în discuție acest subiect, pentru a analiza și a califica corect

faptele imputate inculpatului.

Respectînd indicațiile instanței de recurs, în conformitate cu art. 436 Cod de

procedură penală, instanța de apel, a constatat că inculpatul și victima sînt membri

de familie, rude pe linie dreaptă, adică tată și fiu, iar reieșind din declarațiile

martorului, Vieru M., date în cadrul ședinței instanței de apel (f.d. 24 v. 2), aceștia

locuiau împreună și duceau gospodărie comună, deoarece inculpatul nu avea familia

sa și nu a fost căsătorit. Deci, instanța de apel a conchis că conflictul a avut loc în

gospodăria comună a familiei Vieru, între tată și fiu. Colegiul penal, consideră juste

aceste concluzii, astfel fiind stabilit că subiectul infracțiunii, are o calitate specială în

raport cu victima infracțiunii, este membru al familiei victimei.

O altă chestiune ce se întrevede din conținutul recursurilor, este dezacordul

recurenților cu constatarea intenției inculpatului și legătura cauzală dintre acțiunile

acestuia și decesul victimei. În viziunea Colegiului, asupra acestor aspecte instanța

de apel s-a expus motivat, făcînd analiză probelor administrate în prezenta cauză

penală, motivind în hotărîrea sa, de ce a pus la baza soluției sale unele probe și a

apreciat critic probele și versiunea apărării, concluzii cu care în acest sens este

solidară și instanța de recurs.

Reieșind din lucrările dosarului, Colegiul penal consideră că, soluția adoptată

de către instanța de apel în partea calificării de drept a acțiunilor inculpatului în baza

art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, este corectă și întemeiată pe ansamblul de probe

expus și analizat în hotărîrea contestată și menționat în pct. 10 al prezentei decizii. În

opinia Colegiului, instanța de apel just a apreciat cumulul de probe, reținînd ca

decisive ce confirmă vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii de violență în

familie, care a provocat decesul victimei, anume declarațiile martorului Vieru A.,

7

date în cadrul ședinței de judecată a primei instanțe (f.d. 94-96 v.1), declarațiile

inculpatului date în cadrul urmăririi penale, în calitate de bănuit și învinuit în

prezența apărătorului său (f.d. 30-31, 57 v. 1), de unde rezultă cert că anume

inculpatul intenționat a lovit victima în regiunea abdomenului, după care acesta a

oftat, iar mai tîrziu a început să se simtă rău. Din rapoartele de expertiză medico-

legale nr. 91/2401 din 02.12.2010, nr. 204 din 10.11.2011 și nr. 484 din 24.12.2012,

rezultă că, decesul victimei a survenit în urma complicației a vătămărilor corporale,

adică traumatismul închis abdominal, iar acțiunile medicilor au fost efectuate în

volumul necesar în asemenea complicații, precum și excluderea faptului producerii

vătămărilor corporale descrise prin lovire cu piciorul în paner și apoi panerul în

regiunea abdomenului victimei. Prin urmare, Colegiul consideră întemeiate

concluziile instanței de apel privind aprecierea critică a versiunii inculpatului că a

lovit în panerele ce le ținea victima în mână, iar acestea la rîndul său lovindu-se de

abdomenul victimei, precum și versiunea survenirii decesului în urma acordării

ajutorului medical necalificat de către medici.

Subsidiar, instanța de recurs evidențiază că, latura subiectivă și anume intenția

inculpatului, rezultă și din faptul că ultimul era conștient de vîrsta înaintată a

victimei (74 ani) și bolile inclusiv gastrice de care suferea acesta, precum și din

comportamentul anteagresional al inculpatului față de victimă și anume că, aceștia

se mai certau cîte odată, și precum a declarat martorul, Vieru Anastasia, în cadrul

ședinței de judecată în prima instanță, inculpatul îi mai trăgea cîte o „bleandă”

victimei (f.d. 95 v. 1).

Totodată, Colegiul atestă ca corecte concluziile instanței de apel referitor la

aprecierea critică a declarațiilor martorilor Ispas T. Și Vieru M., deoarece acești

martori sînt în relații de rudenie cu inculpatul și au fost solicitați de a da declarații

abia la etapa rejudecării cauzei în instanța de apel, nefiind solicitați de a da declarații

în cadrul urmăririi penale, mai ales în cazul cînd inculpatul se consideră nevinovat

de faptele imputate lui.

Cu referire la alegațiile recurenților privind neexaminarea de către instanța de

apel a coșurilor ce le ținea victima la momentul aplicării loviturii, instanța de recurs

le consideră irelevante, deoarece rezultînd din raportul de expertiză medico-legală

nr. 484 din 24.12.2012, versiunea privind cauzarea leziunilor corporale de la lovirea

în abdomen cu panerele ce le ținea victima în mîni, a fost exclusă.

Astfel, toate probele administrate au fost apreciate la justa lor valoare,

concluziile privind vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.

2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză, iar

argumentele recurenților, precum că instanța nu a dat o apreciere cuvenită probelor

din dosar, țin de starea de fapt a cauzei și nu sînt prevăzute ca temei pentru recurs în

dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

Avînd în vedere cele menționate, Colegiul penal consideră că, n-a fost

constatată prezența în speța examinată a erorii de drept invocată și prevăzută de art.

427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

8

În temeiul celor expuse, Colegiul penal consideră că, argumentele invocate de

recurenți sînt nefondate, ceea ce impune concluzia privind inadmisibilitatea

recursurilor ordinare declarate, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul, Brînza

Constantin, în numele inculpatului, Vieru Petru, și succesorul părții vătămate, Vieru

Andrei, împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 10 mai 2012 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, în cauza penală

privindu-l pe Vieru Petru Dumitru, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 01 aprilie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Catan Liliana

Guzun Ion

9