1ra-32-2015 — art.151 alin.1 CP

Dosarul nr.1ra-32/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 februarie 2015 mun.Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Nicolae Gordilă,

Judecători - Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2014, de către avocatul Bînzari Liliana în

numele inculpatului

Ciobanu Oleg Andrei, născut la 07 august 1990,

originar și domiciliat în s.Gura Galbenă, r-nul

Cimișlia.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza de art.151 alin.(1) Cod penal la 4 ani închisoare.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe termen de probă de 2 ani.

la ora 18.00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se în casa cet.Sava Ion din s.Gura

Galbenă, r-nul Cimișlia, avînd scopul cauzării leziunilor corporale, în timpul conflictului ce

s-a iscat între el și Țîpordei Igor, intenționat i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în

regiunea ochiului stîng, cauzîndu-i vătămări corporale sub formă de contuzie gravă a

globului ocular stîng cu plagă superficială a conjunctivei, hemaftalm, decolare de retină,

echimoză, edem, care se califică ca vătămări corporale grave.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui O.Ciobanu în baza art.151 alin.(1) Cod penal să-i

fie stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, invocînd că cea aplicată acestuia cu suspendarea

executării ei este una prea blîndă, la numirea căreia nu s-a ținut cont de persoana

inculpatului, care nu a recunoscut vina, precum și de gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvîrșite de către acesta.

admis apelul procurorului, casată sentința în partea aplicării pedepsei și pronunțată o nouă

hotărîre în partea dată, prin care lui O.Ciobanu recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art.151 alin.(1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, cu

executarea ei în penitenciar de tip semiînchis.

Instanța de apel a constatat că starea de fapt și de drept reținută în sarcina

inculpatului în baza art.151 alin.(1) Cod penal de către prima instanță și expusă conform

prevederilor legii în sentință a fost probată la judecarea cauzei integral și în această parte

sentința nu se contestă.

1

Totodată instanța a menționat că, la stabilirea măsurii de pedeapsă în privința

inculpatului, prima instanță nu a ținut cont de circumstanțele stabilite în cauză, de persoana

inculpatului și nejustificat a aplicat prevederile art.90 Cod penal, deoarece la aplicarea

pedeapsei instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.61, 75 Cod penal, nu a luat

în considerație că potrivit art.16 Cod penal infracțiunea comisă de inculpat face parte din

categoria celor grave, iar în urma acțiunilor inculpatului partea vătămată s-a ales cu

vătămări corporale grave.

Reieșind din aceste circumstanțe, instanta de apel a menționat că, cu toate că

inculpatul a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, a restituit prejudiciul material

părții vătămate, însă pedeapsa aplicată acestuia este neechitabilă în raport cu consecințele

infracțiunii comise, considerînd imposibilă reeducarea lui în condițiile suspendării

executării pedepsei în temeiul art.90 Cod penal, deoarece acesta anterior a fost condamnat,

la locul de trai se caracterizează negativ, nu este încadrat în cîmpul muncii și are mai multe

încălcări ale ordinii publice.

În același rînd, instanța de apel a considerat că, la aplicarea pedepsei, urmează a se

ține cont de faptul că inculpatul a comis infracțiunea fiind minor, iar la momentul comiterii

infracțiunii sancțiunea art.151 alin.(l) Cod penal (red.25.05.2009) prevedea pedeapsa de la 3

la 10 ani închisoare, instanța fiind în drept să aplice 1/2 din pedeapsa maximă prevăzută de

legea penală, însă ținînd cont de circumstanțele atenuante și excepționale stabilite în cauză,

căința sinceră, recuperarea prejudiciului, vîrsta minoră în momentul comiterii faptei,

inculpatului urmează a-i fi aplicată pedeapsa minimă.

L.Bînzari în numele inculpatului și inculpatul O.Ciobanu care, întemeindu-și recursurile pe

prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia,

cu menținerea sentinței, invocînd că motivarea deciziei instanței de apel nu corespunde

circumstanțelor cauzei, fiind reținute unele circumstanțe care nu au nimic comun cu cauza

dată; instanța de apel incorect a individualizat pedeapsa, stabilindu-i inculpatului una prea

aspră, solicitînd menținerea sentinței primei instanțe, care corect a constatat că există

posibilitatea corectării și reeducării inculpatului fără privarea lui de societate.

invocate, ținînd cont de opinia procurorului, care a solicitat dispunerea inadmisibilității

recursurilor, Colegiul penal consideră că recursurile ordinare declarate de avocatul

L.Bînzari și inculpatul O.Ciobanu urmează a fi admise din următoarele considerente.

Potrivit textului recursurilor, avocatul L.Bînzari și inculpatul O.Ciobanu, au invocat

ca temeiuri de casare a deciziei instanței de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod

de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept

atunci cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizînd temeiurile sus-menționate în raport cu motivele invocate în recursuri,

Colegiul penal constată că ele și-au găsit confirmare la examinarea recursurilor declarate.

După cum rezultă din textul recursurilor, autorii acestora nu sînt de acord cu

motivarea deciziei și cu pedeapsa stabilită de instanța de apel, considerînd că este prea

aspră, solicitînd menținerea sentinței primei instanțe, care corect a constatat că există

posibilitatea corectării și reeducării inculpatului fără privarea lui de societate.

Colegiul penal constată că instanțele de fond, la judecarea cauzei în privința lui

O.Ciobanu, corect au stabilit circumstanțele de fapt ale cauzei dînd o calificare corectă

acțiunilor acestuia în baza art.151 alin.(1) Cod penal, care nici nu se contestă de către

recurenți.

În același rînd, Colegiul penal constată că instanța de apel, prin admiterea apelului

procurorului, cu casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri, stabilirea unui nou termen

2

de pedeapsă lui O.Ciobanu, mai aspru decît cel stabilit de prima instanță, a comis o eroare

de drept la acest capitol, deoarece, la soluționarea cauzei, instanța de apel nu a acordat

deplină eficiență prevederilor art.61, 75, 76 Cod penal.

Casînd sentința în latura stabilirii pedepsei lui O.Ciobanu, instanța de apel a

menționat că, cu toate că inculpatul se căiește sincer în cele comise, a restituit prejudiciul

material părții vătămate, instanța consideră neechitabilă pedeapsa aplicată în raport cu

consecințele infracțiunii și consideră imposibilă reeducarea acestuia cu aplicarea art.90 Cod

penal, deoarece anterior a mai comis și o altă infracțiune, se caracterizează nesatisfăcător,

nu este încadrat în cîmpul muncii. Totodată, instanța de apel a indicat că ,,la aplicarea

pedepsei, Curtea ține cont de faptul că inculpatul O.Ciobanu a comis infracțiunea dată fiind

în vîrstă minoră …Curtea este în drept să aplice ½ din pedeapsa maximă prevăzută de

legea vizată, însă ținînd cont de circumstanțele atenuante și excepționale stabilite în cauză,

și anume căința sinceră, recuperarea prejudiciului, vîrsta minoră în momentul comiterii

faptei, Curtea consideră rațional de a-i aplica inculpatului pedeapsa minimă, prevăzută de

art.151 alin.(1) Cod penal”.

Colegiul penal, reieșind din materialele cauzei, constată că motivarea deciziei

instanței de apel redată mai sus este improprie cauzei date, deoarece nu corespunde

circumstanțelor cauzei. Prin urmare o astfel de motivare a deciziei nu poate fi menținută.

În același timp, Colegiul atestă că în cauză se constată încălcarea prevederilor art.325

alin.(1) Cod de procedură penală, care stipulează că judecarea cauzei se efectuează numai în

privința persoanei puse sub învinuire și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Reieșind din materialele cauzei, prima instanță, în seama inculpatului a reținut

circumstanța agravantă „săvîrșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate”, la

stabilirea pedepsei motivînd cuantumul ei prin prezența acestei circumstanțe agravante, care

a fost menținută și de instanța de apel. Însă, după cum rezultă din textul rechizitoriului,

organul de urmărire penală nu i-a reținut în seama lui O.Ciobanu această circumstanță

agravantă.

Astfel, Colegiul penal conchide că, reținînd circumstanța agravantă “săvîrșirea

infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate”, prevăzută de art.77 alin.(1) lit.j) Cod

penal, ca prezentă în cauză, de care inculpatul O.Ciobanu nu a fost învinuit prin rechizitoriu,

prima instanță a comis o eroare de drept depășind volumul învinuirii, iar instanța de apel nu

a corectat eroarea dată.

Prin urmare, în cauză se constată temeiul pentru recurs prevăzut de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, deoarece hotărîrile pronunțate în latura pedepsei nu cuprind

motivele pe care se întemeiază soluția.

Totodată, Colegiul penal atestă că, conform prevederilor art.61, 75 alin.(1) Cod

penal, pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului și se aplică persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd

anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea acestuia. Persoanei recunoscute vinovată de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea Specială și în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții Generale a Codului penal.

Astfel, Colegiul reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o

pedeapsă, menționăm, echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se

declară vinovată. În același rînd, după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile

Părții generale a Codului penal în special, a prevederilor art.90 Cod penal.

În cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în măsură să

înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis

infracțiunea, avînd deplina libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni.

3

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată, într-un caz

concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și cu periculozitatea

infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs or a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvîrșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvîrșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

Criteriile generale de individualizare a pedepsei pot fi definite ca fiind acele reguli,

principii, prevăzute în Codul penal, de care instanța de judecată trebuie să țină cont la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare

a acesteia.

Colegiul penal constată că, atît prin actul de învinuire, cît și prin sentința primei

instanțe în privința inculpatului au fost reținute un cumul de circumstanțe atenuante, și

anume - caracteristica satisfăcătoare, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea vinei și

căința sinceră, recuperarea prejudiciului material părții vătămate, dar și comportamentul

părții vătămate înainte de comiterea infracțiunii de către inculpat, în urma căruia a

concluzionat că reeducarea și corectarea acestuia este posibilă fără izolare de societate,

privarea de libertate în cazul dat fiind inutilă, menționînd că condamnarea acestuia este

posibilă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar impedimente pentru aplicarea

în privința acestuia a prevederilor art.90 Cod penal nu sînt.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea de cel mult 5

ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție, ținînd seama de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate vinovatului, iar aceasta conform alin.(4) al normei menționate,

poate avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni grave, astfel că în speță nu este nici un

impediment pentru aplicarea acestei norme de drept.

Mai mult, raționamentul de aplicare a prevederilor art.90 Cod penal are la origine

persoana și comportamentul acesteia pînă la săvîrșirea infracțiunii, atitudinea și modul de

manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a cauzei, față de cele

comise, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul

descoperirii ei.

Prin urmare, reținînd faptul că în cauză sînt prezente doar circumstanțe atenuante –

recunoașterea vinei, căința sinceră în cele comise, recuperarea prejudiciului cauzat părții

vătămate, Colegiul penal, la stabilirea pedepsei inculpatului, ține seama de prevederile

stipulate în art.75-76 Cod penal, de gravitatea faptei săvîrșite, care face parte din

categoria celor grave, de persoana acestuia, care se caracterizează satisfăcător, nu are

antecedente penale nestinse, de lipsa circumstanțelor agravante și, avînd în vedere

principiul prevăzut în art.4 Cod penal – umanismul legii penale, cît și prevederile art.61

alin.(2) Cod penal, conchide că corijarea și reeducarea inculpatului poate avea loc fără

izolarea lui de societate, cu executarea condiționată a pedepsei pe un termen de probă, în

temeiul art.90 Cod penal, deoarece lipsesc careva interdicții la aplicarea normei date.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecînd recursul și stabilind prezența temeiului prevăzut de art.427 Cod de procedură

penală, urmează să caseze hotărîrile instanțelor de fond, să rejudece cauza și să pronunțe o

nouă hotărîre, dacă nu se agravează situația inculpatului.

4

Prin urmare, recursurile ordinare declarate de către avocatul L.Bînzari în numele

lui O.Ciobanu și inculpat urmează a fi admise, cu casarea parțială a sentinței primei

instanțe și deciziei instanței de apel, în latura penală, cu pronunțarea unei noi hotărîri în

această parte.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Bînzari Liliana în numele

inculpatului Ciobanu Oleg și inculpat, casează parțial, în latura penală, sentința Judecătoriei

Cimișlia din 15 noiembrie 2013 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

30 iunie 2014 în privința lui Ciobanu Oleg, rejudecă cauza și pronunță în această parte o

nouă hotărîre, după cum urmează:

Ciobanu Oleg se consideră condamnat în baza art.151 alin.(1) Cod penal cu stabilirea

pedepsei de 4 (patru) ani închisoare.

Potrivit art.90 Cod penal, se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii stabilite lui Ciobanu Oleg pe un termen de probă de 2 (doi) ani.

Celelalte dispoziții ale hotărîrilor atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 24 februarie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

Ion Guzun

5