1ra-64/2015 — art. 186 alin. 2 lit. c,d CP

1ra-64/2015 — art. 186 alin. 2 lit. c,d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-64/2015

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

28 ianuarie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Popa Vitalie în numele inculpatului Fugari Samir, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie 2014, în cauza

penală în privința lui

Fugari Samir Tudor,

născut la 01 iunie 1996, originar și domiciliat pînă la reținere

în s. Talmaza, r-ul Ștefan Vodă,

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 13 decembrie 2013 - pînă la 28 mai 2014; (instanța de

fond);

de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Fugari Samir a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c),d) Cod penal, la

1 an și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa

aplicată i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei fixate prin

sentința Judecătoriei Slobozia din 20 septembrie 2013, definitiv fiindu-i stabilită

pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării acesteia pe un termen

de 3 ani.

la 25 octombrie 2013, aproximativ la orele 0300- 0400, urmărind scopul sustragerii

bunurilor altei persoane, a deteriorat geamul automobilului de model „BMW

530” cu nr/î A 412 CO, care era parcat în fața blocului locativ din str. Zelinski,

nr. 35, mun. Chișinău, de unde pe ascuns a sustras bunuri materiale în valoare

de 4456 lei și 700 hrivne ucrainești, echivalentul a 1124 lei, după care cu bunurile

1

sustrase a părăsit locul infracțiunii, cauzîndu-i părții vătămate Butnaru Dorin,

un prejudiciu material considerabil în sumă totală de 5580 lei.

care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, la 2 ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar pentru minori.

În argumentarea soluției solicitate apelantul a invocat că pedeapsa stabilită

inculpatului este prea blîndă în raport cu personalitatea ultimului, considerînd

că aceasta nu va contribui la realizarea scopului pedepsei penale, deoarece există

riscul ca Fugari S. să comită noi infracțiuni în perioada termenului de probă.

În continuare procurorul a menționat că instanța de fond la stabilirea

categoriei și termenului de pedeapsă nu a ținut cont de faptul că după comiterea

acestei infracțiuni Fugari S. a mai comis încă două infracțiuni similare. La fel,

instanța nu a luat în considerație comportamentul inculpatului, care s-a eschivat

de a se prezenta în instanța de judecată, cauza fiind examinată în lipsa acestuia.

septembrie 2014 apelul declarat a fost admis, casată sentința în partea aplicării

pedepsei și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care, Fugari Samir a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit.

c),d) Cod penal, la 1 an și 8 luni închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 85 Cod penal, prin cumulul de sentințe,

la pedeapsa numită a fost adăugată total, pedeapsa aplicată prin sentința

Judecătoriei Slobozia din 20 septembrie 2013, definitiv fiindu-i stabilită

pedeapsa închisorii pe un termen de 2 ani, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

În rest sentința a fost menținută.

just a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, probele au fost apreciate în

modul corespunzător, iar acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza

art. 186 alin.(2) lit. c),d) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a conchis că, pedeapsa stabilită inculpatului cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este prea blîndă și nu va asigura

atingerea scopului pedepsei penale, iar instanța de fond la numirea acesteia nu a

2

ținut cont de persoana inculpatului, care anterior a fost atras la răspundere

penală pentru infracțiuni similare, unde fiind condamnat prin sentința

Judecătoriei Slobozia din 20.09.2013, la 4 luni închisoare, cu suspendarea

executării acesteia pe un termen de probă de 1 an, a comis infracțiunea în cauză

doar la o lună după condamnare, fapt ce în opinia Colegiului denotă că dînsul

este predispus să comită infracțiuni, iar pedepsele non privative de libertate nu

au efecte de corectare a inculpatului

În continuare, Colegiul penal deși a reținut în sarcina inculpatului

circumstanța excepțională prevăzută de art. 79 Cod penal, „comiterea infracțiunii

în vîrsta minoratului” a conchis că în privința acestuia urmează a fi aplicată o

pedeapsă privativă de libertate ținînd cont de faptul că inculpatul nu este

angajat în cîmpul muncii, iar din activitatea sa de a sustrage a făcut o

îndeletnicire.

În consecință instanța de apel a conchis că corectarea și reeducarea

inculpatului este posibilă doar cu aplicarea unei pedepse privative de libertate.

contestat-o avocatul Popa Vitalie în numele inculpatului, care invocînd temeiul

de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

solicită, casarea deciziei contestate cu menținerea sentinței instanței de fond,

argumentînd că în pofida faptului că în acțiunile inculpatului au fost stabilite un

cumul de circumstanțe atenuante și una excepțională precum minoratul

persoanei care a săvîrșit infracțiunea, și nefiind stabilite careva circumstanțe

agravante, instanța de apel ignorînd prevederile art. 75 alin. (1), (3) 76 alin. (1)

lit. b), c),f), 78 alin. (1) lit. a) alin. (5), 79 alin. (1) și 90 alin. (11) Cod penal,

i-a stabilit lui Fugari S. o pedeapsă nejustificat de aspră, în limitele

maxime aplicabile minorilor pentru astfel de infracțiuni.

Consideră că soluția instanței de apel contravine principiilor și normelor de

individualizare a pedepsei, iar în privința lui Fugari S., care, fiind minor a comis

în termenul de probă o infracțiune mai puțin gravă, ca urmare a unui concurs de

împrejurări grele de ordin personal și familial este posibilă stabilirea pedepsei

cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar

declarat, menționînd că instanța de apel i-a stabilit inculpatului o pedeapsă

3

echitabilă în raport cu fapta comisă, iar recursul urmează a fi declarat

inadmisibil.

materialele cauzei, Colegiul decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Instanța de recurs, potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de

procedură penală, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Recurentul, în recursul declarat invocă ca temei pentru recurs prevederile

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legii.

Prin urmare, instanța de recurs atestă că, autorul recursului nu contestă

starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, din care considerente nu se va pronunța referitor la

aceste aspecte, dar critică decizia instanței de apel numai referitor la

excluderea prevederilor art. 90 Cod penal - condamnarea cu suspendare

condiționată a executării pedepsei.

Colegiul, consideră că temeiul pentru recurs semnalat de recurent nu

este incident în prezenta cauză, iar instanța de apel și-a motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei stabilite,

conform sancțiunii articolului în baza căruia Fugari S. a fost condamnat.

Reieșind din prevederile art.414-415 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și este în

drept de a casa sentința parțial sau total, și pronunțînd o nouă hotărîre, potrivit

modului stabilit, pentru prima instanță.

În cauza dată, instanța de apel a îndeplinit aceste prevederi ale legii.

Analizînd decizia contestată, Colegiul penal conchide că instanța de apel

4

judecînd apelul, a verificat legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar,

concluzionînd că prima instanță la stabilirea termenului și modului de executare

a pedepsei inculpatului nu a ținut în deplină măsură cont de toate criteriile de

individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal, în special de persoana

celui vinovat, care anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, fiindu-i

stabilită pedeapsa închisorii cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, și care a

comis o nouă infracțiune în termenul de probă.

La acest capitol, Colegiul penal ține să menționeze că, în cazul săvîrșirii

unei infracțiuni instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a

comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în vederea

realizării acestei operațiuni, ținînd seama de regulile și principiile prevăzute

de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în

cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de

judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvîrșite

și cu periculozitatea infractorului.

Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de

alin. (1) art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsa luînd în

considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul

și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei

prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea,

ținîndu-se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa, continuînd operațiunea de

individualizare a executării pedepsei stabilite, ținînd cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune

neexecutarea pedepsei aplicate vinovatului. Suspendarea condiționată (art.

90 Cod penal), ca mijloc de individualizare a executării pedepsei, conferă

instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă stabilirea cuantumului

pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa

5

stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul

pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea

convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului

înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății,

precum și alte aspecte ce privesc personalitatea infractorului, bazându-se pe

materialele cauzei administrate în cadrul cercetării judecătorești.

În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul

îndeplinirii condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal,

nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la

această măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei.

Altfel spus, executarea pedepsei devine condiționată de conduita

condamnatului, iar în caz de nerespectare a condițiilor, ea poate fi revocată.

Instanța de recurs ține să menționeze că în speța discutată, la stabilirea

pedepsei inculpatului, instanța de apel just a concluzionat că prima instanță

numindu-i lui Fugari S. o pedeapsă condiționată, prevăzută de art. 90 Cod

penal, nu a ținut cont de persoana acestuia, care anterior a fost condamnat

pentru infracțiuni similare și fiindu-i stabilită pedeapsa închisorii cu

suspendarea executării acesteia a comis o nouă infracțiune în termenul de probă,

fapt ce denotă că pedeapsa non privativă de libertate aplicată anterior

inculpatului nu a avut efect de corectare a acestuia.

Totodată, Colegiul penal, respinge ca neîntemeiat argumentul invocat de

apărare referitor la faptul că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale.

În speță Fugari S. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal. Sancțiunea normei penale

nominalizate prevede pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 4 ani.

Prin urmare, instanța de apel ținînd cont de faptul că inculpatul la data

săvîrșirii infracțiunii nu a atins vîrsta de 18 ani, în conformitate cu prevederile

art. 70 alin. (3) Cod penal, i-a stabilit pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

Ținînd cont de toate circumstanțele prezente în speță, Colegiul

consideră, întemeiată concluzia instanței de apel, referitor la faptul că prima

instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, ce

6

ar permite aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal,

iar corectarea ultimului este imposibilă fără izolarea de societate.

Așadar, Colegiului penal, statuează că pedeapsa închisorii și

modalitatea de executare a acesteia aplicată inculpatului, a fost stabilită și

individualizată corect, în așa fel încît acesta să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare, iar

aplicarea unei pedepse mai blînde, poate încuraja pe viitor săvîrșirea altor

infracțiuni.

Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa stabilită de

instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului

prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din

partea condamnaților, cît și a altor persoane.

Rezumînd cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorii

de drept ce ar afecta hotărîrea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la

concluzia că recursul este inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Popa Vitalie în

numele inculpatului Fugari Samir, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 16 septembrie 2014, în cauza penală în privința lui Fugari

Samir Tudor, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată la 18 februarie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecători Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7