1ra-1819/2014 — art. 152 alin. 1 CP

1ra-1819/2014 — art. 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-1819/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

24 decembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev și Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul Popa

Vitalie în numele părții vătămate Ababii Vitalie, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie 2014, în cauza penală

privindu-l pe

Prutean Sergiu Ion, născut la 16 octombrie 1976,

originar și domiciliat în mun. Chișinău, com. Colonița, str.

Tamara Ceban 3, ap. 18;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 17.07.2012 – 18.04.2013;

Instanța de apel:

1). 22.05.2013 – 19.06.2013;

2). 14.04.2014 – 16.09.2014 (rejudecarea cauzei);

Instanța de recurs:

1). 16.10.2013 – 04.03.2014 (dispusă rejudecarea)

2). 27.11.2014 – 24.12.2014.

C O N S T A T Ă:

Sergiu a fost condamnat în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, la 150 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea de la Prutean S. în

beneficiul părții vătămate a prejudiciului material în sumă de 6049,28 lei și a prejudiciului

moral de 3000 lei, în total fiind încasat un prejudiciu în cuantum de 9049,28 lei.

administrat în cauză, a constatat că Prutean S., la 10.04.2012, aproximativ pe la ora 22:00,

aflîndu-se în fața porții lui Ababii V. din str. Tighina, com. Colonița, mun. Chișinău și

văzîndu-l pe acesta a inițiat o ceartă cu dînsul, după care i-a aplicat lui Ababii V. mai multe

lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului, cauzîndu-i conform raportului de

1

expertiză medico-legală nr. 1358/D din 30.05.2012, vătămări corporale medii, cu dereglarea

sănătății de lungă durată.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța de

fond a reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal, adică vătămarea intenționată medie a

integrității corporale și a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață și nu a provocat

urmările prevăzute de art. 151, dar care a fost urmată de o dereglare îndelungată a

sănătății.

de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către avocatul V. Popa în numele părții

vătămate V. Ababii și avocatul V. Bobeică în numele inculpatului Prutean S..

3.1. Avocatul V. Popa în cererea de apel declarată în numele părții vătămate V.

Ababii, a contestat sentința instanței de fond solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă echitabilă, cu respectarea principiilor generale de

individualizare a pedepsei, iar acțiunea civilă înaintată să fie admisă integral.

În motivare cerințelor, apelantul a invocat că pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității a fost aplicată în privința inculpatului Prutean S. contrar

criteriilor generale de individualizare a pedepsei, este una inechitabilă, la numirea ei instanța

n-a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, motivul acesteia, de persoana celui vinovat

și de circumstanțele cauzei, precum și de influența acestei pedepse asupra corectării și

reeducării celui vinovat, o astfel de sancțiune nu va atinge scopul pedepsei penale.

La fel, apelantul și-a exprimat dezacordul și cu suma de 3.000 lei, atribuită părții

vătămate Ababii V. cu titlu de prejudiciul moral, deoarece instanța neîntemeiat nu a luat în

considerație actele medicale ce confirmă urmarea unui curs de tratament regenerativ de

către partea vătămată ca rezultat al leziunilor corporale cauzate de inculpat, care probează

de fapt și suferințele fizice și psihice provocate acestuia sub formă de dureri fizice și

suferințe psihice, condiționate de vătămările corporale, îngrijorare pentru efectele ulterioare

ale acestor leziuni și epuizare emoțională.

3.2. Avocatul V. Bobeică în numele inculpatului, a contestat cu apel sentința instanței

de fond, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri

potrivit căreia în privința lui Prutean S. să fie încetat procesul penal, din motivul împăcării

părților.

respins ca nefondat apelul avocatului V. Popa declarat în numele părții vătămate V. Ababii,

totodată s-a admis apelul declarat de avocatul V. Bobeică în numele inculpatului, s-a casat

sentința instanței de fond și a fost pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care procesul penal intentat în privința lui Prutean S. a fost încetat în

temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, din motiv că există alte

circumstanțe care exclud pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

2

Acțiunea civilă a fost lăsată fără soluționare.

din 12.04.2012 anexate la materialele cauzei de la părțile vătămate Ababii A. și Ababii V.,

de la inculpatul Prutean S. și de la soția acestuia Prutean M. se confirmă faptul că ei s-au

împăcat și pretenții unul față de altul nu au. La 17 aprilie 2012 a fost emisă o încheiere, prin

care a fost încetată cauza din motivul împăcării părților.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, conform art. 22 alin. (1) Cod de procedură

penală, nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de

instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă; alin. (2) prevede că scoaterea

de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub

învinuire a aceleiași persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazurilor cînd fapte noi ori

recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat

hotărîrea respectivă.

Totodată, s-a făcut referire și la art. 275 pct. 8) Cod de procedură penală, potrivit

căruia urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și

va fi încetată în cazurile în care în privința unei persoane există o hotărîre neanulată de

neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleași acuzații. Același

principiu, adică principiul non bis in idem î-și găsește reflectare și în prevederile art. 7 alin.

(2) Cod penal - nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și pedepsei penale

pentru una și aceeași faptă.

Din atare considerente, instanța de apel a statuat că inculpatul nu poate fi tras la

răspundere penală, iar sentința urmează a fi casată cu pronunțarea soluției de încetare a

procesului penal în baza art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală – existența

circumstanțelor care exclud pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

vătămate V. Ababii, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a contestat

cu recurs ordinar decizia instanței de apel solicitînd casarea acesteia, cu remiterea cauzei la

rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată.

În textul recursului apărătorul făcînd trimitere la practica CtEDO, și anume menționînd

cauza Tsonyo Tsonev vs. Bulgaria din 14 ianuarie 2010, Protocolul Adițional nr. 7 la

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

precum și la Hotărîrea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 26 din 23 noiembrie

2010, a invocat că instanța de apel casînd sentința nu s-a expus clar asupra faptului care

temei concret de încetare a fost pus la baza soluției de încetare a procesului penal, cel

prevăzut la art. 391 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală (există o hotărîre a organului

de urmărire penală asupra aceleiași persoane pentru aceiași faptă de încetare a urmăririi

penale) sau cel prevăzut la art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală (există alte

circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la

răspundere penală).

3

Deși în motivarea soluției, în descriptivul deciziei cît și în dispozitivul acesteia,

instanța de apel a indicat ca temei al încetării procesului penal art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală (există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea

urmăririi penale și tragerea la răspundere penală), tot în descriptivul aceleiași decizii

instanța î-și argumentează soluția în baza prevederilor art. 22 și 275 pct. 8) Cod de

procedură penală, care însă ar justifica încetarea urmăririi penale în temeiul art. 391 alin. (1)

pct. 5) Cod de procedură penală, circumstanțe, care de fapt nu se regăsesc în speța dată.

Totodată, recurentul a menționat că, prima instanță pronunțînd în privința lui Prutean

S. sentința de condamnare, și-a argumentat soluția prin faptul că principiul non bis in idem

nu este aplicabil speței în cauză, deoarece încetarea examinării informației parvenite la

„902”, nu este un act procedural prevăzut la art. 274 Cod de procedură penală, iar cauza

penală a fost pornită la cererea părții vătămate conform art. 276 Cod de procedură penală,

circumstanțe care nu pot servi ca temei de a considera că, pe acest caz a fost adoptată o

hotărîre definitivă și irevocabilă.

admis recursul ordinar declarat de avocatul V. Popa în numele părții vătămate V. Ababii, a

fost casată total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2013, în

cauza penală în privința lui Prutean S. și s-a dispus rejudecarea cauzei în aceiași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

menționat că instanța de apel pentru a ajunge la concluzia că sentința de condamnare în

privința lui Prutean S. este contrară art. 7 alin. (2) Cod penal, art. 22 Cod de procedură

penală și respectiv art. 4 al Protocolului nr. 7 Adițional al Convenției Europene, urma să

consulte jurisprudența CtEDO în acest aspect și să aprecieze dacă poate fi considerată ca un

act procedural încheierea inspectorului de poliție S. Nezus din 17 aprilie 2012.

Însă, instanța de apel nu a făcut o analiză corespunzătoare a acestei încheieri sub

aspect procedural și material, limitîndu-se la o frază generală că: „La 17 aprilie 2012 a fost

emisă o încheiere, prin care a fost încetată cauza din motivul împăcării părților (f.d.99)”.

În sensul art. 6 pct. 1) Cod de procedură penală, act procedural se consideră

documentul prin care se consemnează orice acțiune procesuală prevăzută de prezentul cod,

și anume: ordonanță, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentință, decizie, hotărîre etc.”

Deci, la etapa urmăririi penale, în sensul art. 274 alin. (4) Cod de procedură penală, dacă din

cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi

penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea

de a nu porni urmărirea penală. În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale,

el confirmă faptul prin ordonanță motivată și anunță despre aceasta, într-un termen cît mai

scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea.

Prin urmare, urmărirea penală putea fi încetată conform prevederilor art.276 Cod de

procedură penală, doar în baza ordonanței emise de procuror, iar împăcarea părților trebuie

4

să aibă loc doar în fața procurorului, or la faza urmăririi penale inculpatul nu și-a recunoscut

vina și, totodată nici nu a indicat faptul că anterior dînsul s-ar fi împăcat cu victima.

În aceiași ordine de idei, instanța de recurs a specificat că din analiza textului

încheierii din 17 aprilie 2012, s-a remarcat că inspectorul nu a constatat fapta

contravențională și nu a încadrat juridic fapta lui Prutean S., indicînd formal art. 26 și 29 din

Codul contravențional în baza cărora sistează investigațiile pe „informația 902” în legătură

cu împăcarea părților.

Deci, instanța de apel a denaturat conținutul acestei încheieri în care nu se regăsesc

cuvintele „a fost încetată cauza”. Mai mult ca atît, această frază presupune obligatoriu de a

verifica natura cauzei, or dacă această cauză era una contravențională, urma să se constate

articolul respectiv din Codul contravențional, adică să fie făcută încadrarea juridică a faptei.

În acest context, sunt relevante argumentele recurentului, privitor la faptul că

încheierea menționată nu doar că, nu are puterea de lucru judecat, dar constituie o tăinuire

intenționată a unei infracțiuni de către colaboratorii de poliție, fapt pentru care a și fost

întocmită de către Procuratura sect. Ciocana sesizarea nr. 2771 din 20.03.2013.

Așa fiind, s-a relevat că instanța de apel la judecarea apelului declarat de partea

apărării nu a stabilit dacă a existat în privința inculpatului Prutean S. o ”acuzație în materie

penală” și, în consecință a adoptat o soluție greșită de încetare a procesului penal, iar din

acest motiv a conchis greșit că nu trebuie să se expună asupra apelului declarat de avocatul

V. Popa în numele părții vătămate V. Ababii.

16 septembrie 2014 au fost respinse, ca nefondate, apelurile avocatului V. Popa în interesele

părții vătămate V. Ababii și al avocatului V. Bobeica în interesele inculpatului S. Prutean,

cu menținerea sentinței fără modificări.

dosarului rezultă că în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului,

probe care au fost judicios apreciate de instanța de fond, avînd drept consecință reținerea

corectă a stării de fapt și de drept în cauză.

Motivele invocate în apeluri au fost obiect de studiu în instanța de fond, găsindu-și

reflectare în sentința pronunțată, care corespunde exigențelor art. 6 CEDO, instanța de apel

preluînd motivele jurisdicției de primă instanță cu referire la vinovăția inculpatului Prutean

S.. Astfel, s-a conchis că producerea leziunilor corporale depistate în urma căderii de la

propria înălțime se exclude, dar s-a dovedit cert că Prutean S. a comis în privința lui

Ababii V. vătămare intenționată medie a integrității corporale și a sănătății, care nu este

periculoasă pentru viață și nu a provocat urmările prevăzute la art. 151 Cod penal.

Careva temei de a pune la îndoială veridicitatea probelor administrate la urmărirea

penală și cercetate în ședința instanței de fond nu au fost atestate, deoarece ele au fost

obținute cu respectarea normelor de procedură penală și în ansamblu coroborează între ele și

pe deplin confirmă vinovăția inculpatului în comiterea faptei imputate.

5

Cît privește solicitarea avocatului apelant V. Bobeică privind încetarea procesului

penal din motivul emiterii la 17 aprilie 2012 de către inspectorul de poliție, S. Nezus, a

încheierii de încetare a cauzei pe motivul împăcării părților, aceasta nu poate fi reținută de

către instanța de apel și nu poate fi pusă la baza casării sentinței instanței de fond, întrucît

încheierea menționată nu poate fi asimilată unei hotărîri de încetare a urmăririi penale în

privința lui Prutean S., pentru aceiași faptă, care i-a fost incriminată potrivit art. 274 Cod de

procedură penală. Or, în privința inculpatului Prutean S. de fapt nici nu a fost pornit anterior

un proces penal sau contravențional, pentru aceiași faptă. Respectiv, încheierea dată nu are

puterea de lucru judecat, dar constituie o tăinuire intenționată a unei infracțiuni de către

colaboratorii de poliție, fapt pentru care a și fost întocmită de către Procuratura sect.

Ciocana sesizarea nr. 2771 din 20.03.2013.

Pe această linie de considerente, instanța de apel a înlăturat solicitările apelantului în

sensul cerințelor de încetare a procesului penal, apreciindu-le ca neîntemeiate.

Totodată, s-a specificat că instanța de apel nu are temei de a interveni în sentința

instanței de fond nici în partea stabilirii pedepsei inculpatului după cum pledează avocatul

V. Popa or, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei în privința lui Prutean S. a fost

acordată deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75, Cod penal.

De asemenea, Colegiul a considerat ca întemeiată și nu a intervenit în soluția instanței

de fond în partea încasării în beneficiul părții vătămate a prejudiciului material și moral. Or,

careva probe ce ar confirma că cuantumul prejudiciului moral este cel solicitat de 50 0000

lei nu au fost prezentate, iar argumentele apărării în interesele părții vătămate la acest

capitol sunt irelevante.

declarat recurs ordinar solicitînd casarea deciziei instanței de apel din 16 septembrie 2014 și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul specifică în textul recursului că instanța de apel, menținînd sentința, a

aplicat în privința inculpatului pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității în pofida faptului că acesta nu a declarat că acceptă aplicarea unei astfel de

sancțiuni și nici nu recunoaște vina în comiterea infracțiunii ce i se incriminează.

Neconstatarea acceptului inculpatului la executarea unei asemenea pedepse a priori

poate duce la stabilirea unei pedepse care nu va fi executată, deci va fi aplicată o pedeapsă

care nu va influența asupra corectării și reeducării inculpatului, criteriu obligatoriu prevăzut

de art.75 Cod penal pentru individualizarea pedepsei și o atare pedeapsă ulterior va fi

înlocuită cu o altă pedeapsă mai gravă.

În opinia reprezentantului părții vătămate, pedeapsa sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității a fost aplicată în privința inculpatului contrar criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, este una inechitabilă, la numirea ei instanța nu a ținut cont de

gravitatea infracțiunii comise, motivul acesteia, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei, precum și de influența acestei pedepse asupra corectării și reeducării

celui vinovat. O astfel de sancțiune bineînțeles că nu va atinge scopul pedepsei penale.

6

La fel, recurentul a menționat că consideră neechitabil prejudiciul moral în cuantum de

3000 lei, acordat părții vătămate Ababii V. de către prima instanță.

În drept, recurentul își fundamentează recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală.

inculpatul în referința depusă privind opinia sa asupra recursului declarat de avocatul părții

vătămate, menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece pedeapsa

stabilită conform sentinței a fost deja executată integral de inculpat, mai mult ca atît instanța

de fond și cea de apel corect au stabilit circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și i-au

aplicat lui Prutean S. o sancțiune echitabilă faptei săvîrșite de ultimul.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil ca vădit neîntemeiat,

pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de

apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de apărătorul părții vătămate se conchide că

recurentul invocă ca temei de drept pct. 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală,

potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În același context, instanța de recurs constată că, recurentul este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

făptuitorului, însă hotărîrea Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie

2014, totuși este criticată referitor la stabilirea pedepsei, care se consideră a fi prea blîndă și,

din care considerente, se solicită aplicarea unei pedepse mai aspre față de inculpat.

În această ordine de idei, se amintește că pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal,

este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului,

care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și a altor persoane. Or, ca

măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate

în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvîrșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un

7

proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, Colegiul penal specifică că, în conformitate cu principiul individualizării

pedepsei (art.7 Cod penal) în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei,

art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luînd în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul și scopul celor comise,

persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce

atenuează sau agravează răspunderea, ținîndu-se cont de influența pedepsei aplicate asupra

corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în

limitele prevăzute de sancțiunea art. 152 alin. (1) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat

inculpatul. Individualizarea pedepsei constă din obligațiunea instanței de a stabili măsura

pedepsei concrete infractorului, la caz, lui Prutean S. necesară și suficientă pentru realizarea

scopurilor legii penale și pedepsei penale.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite de inculpat, care se stabilește

în dependență de cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd ca celelalte

două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu

privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvîrșite, și anume, la

caz, trebuie avute în vedere că în urma acțiunilor inculpatului părții vătămate i-au fost

cauzate leziuni corporale medii, cu dereglarea sănătății de lungă durată.

Astfel, Colegiul penal menționează că, pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta

impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor

și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

La fel, pedeapsa este echitabilă și atunci cînd este capabilă de a contribui la realizarea

altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea săvîrșirii

de noi infracțiuni atît de către condamnat, precum și de alte persoane. Or, practica judiciară

demonstrează că o pedeapsă prea blîndă nu este suficientă pentru corectarea infractorului și

nici pentru prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, iar o pedeapsă prea aspră generează

apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate

duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Din atare considerente, instanța de recurs apreciază că instanța de apel corect a ajuns la

concluzia că instanța de fond a individualizat just pedeapsa aplicată inculpatului Prutean S.,

pentru infracțiunea săvîrșită de ultimul. La fel, corect s-a menționat că în cauza dată nu au

fost stabilite circumstanțe agravante, iar circumstanțele că inculpatul la locul de trai se

caracterizează pozitiv, lipsa antecedentelor penale, prezența în familia inculpatului a

copiilor minori, faptul că pentru prima dată a săvîrșit o infracțiune mai puțin gravă, se

8

apreciază ca circumstanțe ce atenuează răspunderea penală a ultimului, astfel pedeapsa

aplicată inculpatului a fost redusă mai jos de minimul pedepsei cu munca neremunerată

prevăzut la art. 152 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i-se 150 ore muncă neremunerată în

folosul comunității.

Așadar, Colegiul penal consideră că temeiul pentru recurs invocat de recurent nu este

incident în prezenta cauză, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 din Codul penal la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului,

stabilite conform sancțiunii articolului incriminat acestuia prin rechizitoriu.

În cauza deferită judecării, instanța de fond a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvîrșite, fiind o infracțiune mai puțin gravă, de personalitatea celui vinovat, este la primul

conflict cu legea penală, se caracterizează pozitiv, prezența copiilor minori la întreținere,

fiind reținute ca circumstanțe atenuante, cît și de lipsa circumstanțelor agravante. Apreciind

aceste împrejurări per ansamblu instanța, a dispus întemeiat aplicarea unei pedepse non

privative de libertate, sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, iar termenul

stabilit este suficient pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor

victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Or, Colegiul penal consideră că temei pentru aplicarea unei pedepse mai aspre nu se

constată, iar pedeapsa, astfel cum a fost individualizată de instanța de fond, răspunde atît

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal,

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de

noi infracțiuni atît din partea condamnatului, cît și a altor persoane.

În speță, instanța de recurs consideră întemeiate motivele instanțelor ierarhic

inferioare, în susținerea poziției cu privire la aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în cuantum de 150 de ore.

Totodată, cu referire la alegațiile recurentului precum că pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată nu va fi executată de către inculpat, instanța de recurs reține că, reieșind din

referința depusă la data de 24 decembrie 2014 de către Prutean S., aceste critici urmează a fi

respinse ca vădit neîntemeiate.

Mai mult, potrivit adeverinței eliberate de Biroul de probațiune Ciocana la 24

decembrie 2014 sub numărul de ieșire 76/14, se certifică faptul că inculpatul a executat

integral pedeapsa stabilită, începutul executării pedepsei fiind de la 06 noiembrie 2014 pînă

la 22 decembrie 2014.

Așadar, modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicate inculpatului

Prutean S., pentru infracțiunea imputată acestuia, este în acord cu principiul

proporționalității avînd în vedere fapta comisă și urmările produse.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută în pct. 10) a alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se face

referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate, pedeapsa stabilită

inculpatului fiind aplicată de către instanța de fond și cea de apel în limitele legii, din care

9

considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat.

Avînd în vedere considerentele expuse și raportînd situația reținută în cauză, la

prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că la

judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală, iar argumentele din recursul declarat de

avocatul părții vătămate sunt vădit neîntemeiate.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Popa Vitalie în numele părții

vătămate Ababii Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

16 septembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe Prutean Sergiu Ion, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 21 ianuarie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

10