Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.01.2015
respins

1cs-2/2015 — art.151 alin. 1 CP

HOTĂRÂRE
13.01.2015
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art.151 alin. 1 CP
Temei legal
art. 33-34 CPP
Citează această cauză
1cs-2/2015 — art.151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1cs-2/15 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e Î N C H E I E R E 13 ianuarie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, examinînd cererea înaintată de avocatul Fetcu Andrian în numele inculpatului Surdu Ion, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Surdu Ion Ștefan, învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin.(1) Cod penal.

termenul de examinare a cauzei de la 29 decembrie 2014 pînă la 13 ianuarie 2015. C O N S T A T Ă : 1. Avocatul Fetcu Andrian în numele inculpatului Surdu Ion, a înaintat cerere prin care solicită, strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Surdu I. din Judecătoria Călărași în altă instanță egală în grad, din următoarele considerente: La data de 29 august 2014 de către organul de urmărire penală a CNA a fost pornită cauza penală nr. 2014970440, în privința lui Melega V. și Avornic Gh. în baza art. 326 alin. (1) Cod penal. Drept temei pentru pornirea urmăririi penale a servit plîngerea cet. Surdu Ion, care a solicitat atragerea la răspundere penală a cet. Melega V., care în luna martie 2014 a pretins și a primit de la el suma de 1000 Euro, susținînd că are influență asupra persoanelor care urmau să examineze cauza penală în privința sa, în baza art. 151 alin. (1) Cod penal.

În continuare, avocatul Fetcu A. a menționat că Melega V. la momentul săvîrșirii infracțiunii incriminate activa în calitate de colaborator de poliție în IP Călărași, iar soția acestuia apăra interesele lui Surdu Ion. Reieșind din circumstanțele menționate, întru asigurarea criteriilor obiective de imparțialitate a judecătorilor la judecarea prezentei cauze penale, întru evitarea unor posibile suspiciuni și pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință, pentru soluționarea obiectivă și imparțială a cauzei penale, autorul invocînd ca temei prevederile art. 46-47 Cod de procedură 1 penală, solicită strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Surdu Ion, în altă instanță egală în grad.

2. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Colegiul penal menționează că, motivul invocat de avocatul Fetcu A. în cerere, nu poate servi ca temei de strămutare a cauzei penale date, iar careva argumente concrete ce ar confirma faptul că strămutarea cauzei date la o altă instanță de judecată egală în grad cu Judecătoria Călărași ar duce la examinarea obiectivă, rapidă și completă a ei, în cerere nu sunt indicate.

La fel, din conținutul cererii de strămutare rezultă că avocatul Fetcu A. pune la îndoială o posibilă imparțialitate a judecătorilor Judecătoriei Călărași care vor examina cauza penală în privința lui Surdu Ion, însă, Colegiul penal menționează că în cazul cînd există circumstanțele prevăzute de art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul poate fi recuzat de către părțile la proces. Recuzarea trebuie să fie motivată și poate fi propusă, de regulă, înainte de începerea procesului. Mai mult ca atît, conform prevederilor art. 26 Cod de procedură penală, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sînt independenți și se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale în baza legii și propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă în condiții care exclud orice presiune asupra lor.

Justiția penală se înfăptuiește fără careva imixtiune. Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor penale cu scopul de a influența emiterea hotărîrii judecătorești atrage răspundere conform legii. Reieșind din circumstanțele constatate, instanța concluzionează de a respinge cererea ca fiind neîntemeiată. 2 3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49, 341 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, în numele Legii, D I S P U N E: Respinge cererea înaintată de avocatul Fetcu Andrian în numele inculpatului Surdu Ion Ștefan, cu privire la strămutarea judecării cauzei penale din Judecătoria Călărași la o altă instanță de judecată egală în grad, ca fiind neîntemeiată.

Încheierea este irevocabilă, publicată integral la 13 ianuarie 2015. Președinte Petru Ursache Judecători Constantin Alerguș Vladimir Timofti 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2015-10-27
0,94
1cs-175-2015 — art.151 alin.1 CP
Dosarul 1cs-175/15 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 27 octombrie 2015 mun.Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte Nicolae Gordilă, Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, a examinat cererea de strămutare
CSJ 2014-10-01
0,93
1cs-161/2014 — art.42 alin.2, 326 alin.2 lit.b CP
Dosarul nr. 1cs-161/2014 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE Î N C H E I E R E 01 octombrie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în componența: președinte – Nicolae Gordilă, judecători – Nadejda Toma, Petru Mor
CSJ 2015-07-01
0,93
1cs-95/15 — art. 326 alin. 3 lit. a CP
Dosarul nr. 1cs-95/2015 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 01 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Ursache Petru, judecători – Timofti Vladimir și Alerguș Constantin, ex
CSJ 2014-12-08
0,93
1cs-192/2014 — art. 201-1 alin. 1 CP
Dosarul nr. 1cs -192/2014 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 03 decembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Ghenadie Nicolaev
CSJ 2015-07-28
0,93
1cs-112/2015 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-112/15 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e Î N C H E I E R E 28 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Constantin Alerguș, Vlad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă