1ra-1726/2014 — art. 191 alin. 5 CP

Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, din 17 decembrie 2013, Viunic L.G. a fost recunoscută și condamnată în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, la 8 ani 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei.

Potrivit sentinței, la 26 mai 2012, în jurul orei 16.00, Viunic L.G. fiind angajată în calitate de casieră la BC „UNIBANK" S.A., PSV 12, Agenția 6, filiala Chișinău, situată în mun. Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 49, și fiind o persoană cu răspundere materială deplină, fiindu-i încredințate în administrare mijloace bănești, urmărind scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, acționând prin intenție directă, din motive de profit, folosindu-se de situația sa de serviciu, a însușit ilegal de la BC „UNIBANK" S.A., PSV agenția 6, filiala Chișinău, bani în sumă totală de 335.418 lei 57 bani (150.454,54 lei, 5605 dolari SUA - echivalentul a 66.831,78 lei, 4740 Euro - echivalentul a 71.082,94 lei, 24.700 ruble ruse RUB - echivalentul a 47.049,31 lei), după ce, cu banii sustrași a părăsit locul comiterii infracțiunii, cauzându-i-se astfel părții vătămate BC „UNIBANK" S.A. o daună materială în proporție deosebit de mare și în sumă totală de 335.418 lei 57 bani. Acțiunile lui Viunic L.G. au fost încadrate în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, delapidarea averii străine, adică, însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită cu folosirea situației de serviciu și în proporții deosebit de mari.

Împotriva sentinței a declarat apel avocatul inculpatei Vition D., care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, invocînd aprecierea eronată a probelor administrate la caz ce a dus la constatarea de către instanța de fond a concluziilor 1 greșite, audierea martorei Cuvșinova N. în lipsa translatorului, probele administrate la dosar nu confirmă vinovăția inculpatei de cele imputate. 3.1. Împotriva sentinței a declarat apel și inculpata, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, invocînd aprecierea eronată a probelor administrate la caz, lipsa intenției de comitere a infracțiunii imputate în acțiunile inculpatei și lipsa prejudiciului cauzat de către inculpată BC

Decizia instanței de apel se contestă, cu recurs de către avocatul Arhiliuc Gh., în numele inculpatei, în care se solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei pentru rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată, și schimbarea măsurii preventive aplicate inculpatei, invocînd respingerea de către instanța de apel a necesității de audiere suplimentară a martorei Cuvșinova N., lipsa laturii subiective în acțiunile inculpatei, aprecierea eronată a conținutului probelor administrate la caz, lipsa prejudiciului cauzat de către inculpată, instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel. 5.1. Decizia instanței de apel se contestă, cu recurs și de către inculpată, în care se solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei pentru rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată, invocînd lipsa intenției de comitere a infracțiunii imputate de către inculpată.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate, solicitînd respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece recursurile nu conțin argumentele ilegalității deciziei instanței de apel, precum și în ce constă problema de drept de importanță generală abordată în cauza dată, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Verificînd legalitatea sentinței contestate și temeinicia cerințelor formulate de apelanți în raport cu materialele cauzei penale, instanța de apel, în opinia Colegiului, întemeiat a constatat că, vina inculpatei este dovedită prin declarațiile reprezentantului părții vătămate, martorilor Poian M., Buga V., Plotnic A., Roșian A., Cuvșinova N., Lupașcu C., Gamco I., Colesnic I., Viunic L., inclusiv și prin materialele cauzei acumulate în cadrul urmăririi penale și examinate în procesul cercetării judecătorești și suplimentar în cadrul ședinței instanței de apel: proces-verbal de cercetare la fața locului din 27 mai 2012, proces - verbal de examinare a obiectului din 27 mai 2012, proces-verbal de ridicare din 29 mai 2012, contractul individual de muncă nr. 38/09 din 16 iulie 2009, ordinul nr. 210/k din 16 iulie 2009, angajamentul din 15 iulie 2009, contractul de răspundere materială din 20 februarie 2011, actul de primire-predare din 24 mai 2012, fișa de prezentare, proces-verbal de examinare din 30 mai 2012, procesul- 4 verbal de examinare din 30 mai 2012, ordonanța privind restituirea obiectului către proprietar din 29 mai 2013. Ca urmare Colegiul constată că instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a examinat complet și obiectiv probele administrate la dosar, verificându-le sub aspectul pertinenții și concludenții, atât pe cele obținute în procesul urmăririi penale cât și în cadrul ședințelor de judecată în instanța de fond și de apel, cât ale apărării atât și ale acuzării, fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția lui Viunic L.G. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin.(5) Cod Penal, să fie justă și întemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul inculpatei a susținut că instanța de apel a respins necesitatea audierii suplimentare a martorei Cuvșinova N. Însă Colegiul consideră necesar de remarcat că, conform proceselor-verbale al ședințelor de judecată în instanța de apel din 31 martie 2014 și 05 mai 2014 (f.d.152-158, v.2), din partea inculpatei sau apărătorului acesteia nu au parvenit careva cereri în acest sens. Mai mult ca atît, la oferirea de către președintele ședinței a posibilității participanților la proces de a prezenta probe în susținerea acuzării și apărării, cît inculpata, atît și avocatul acesteia au menționat că: “probe noi nu invoc, nu doresc să fie cercetate probele administrate de prima instanță” (f.d.156-157, v.2), fapt ce duce la neincidența argumentului invocat în recurs. Analizînd textul recursurilor declarate, Colegiul constată că alt argument de bază invocat de către recurenți este aprecierea eronată a probelor administrate la caz, avînd drept consecință pronunțarea unei hotărîri greșite de condamnare. La acest capitol, Colegiul menționează că eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, și anume stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vadită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții de cît cea pe care materialui probator o susține. Verificînd probatoriul administrat în cauză prin prizma apărării în cauză, în sensul că inculpata nu este vinovată de comiterea infracțiunii de delapidarea averii străine, în forma calificată și că a fost omisă o gravă eroare de fapt, Colegiul o constată ca neîntemeiată. Astfel, Colegiul consideră că, instanța de apel corect a concluzionat că, deși, inculpata nu a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate, însă vinovăția ei și-a găsit deplină confirmare prin cumulul de probe administrat la caz. Instanța de apel a cercetat toate probele prezentate de părți, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod 5 de procedură penală, le-a dat o apreciere obiectivă din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității probelor adunate în cauză și care în ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpatei. Temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit. În opinia instanței de recurs, instanța de apel în motivarea soluției sale întemeiat a statuat că: „Starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței. In contextul relevării și analizei juridice a probelor administrate la caz, nu există temei pentru a da o nouă apreciere, instanța de apel fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza sentinței de condamnare”. Colegiul apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond și de apel, în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatei sub aspectul infracțiunii ce i se reține în sarcină. Prin urmare, argumentele recurenților, precum că inculpata nu a comis infracțiunea incriminată sunt neîntemeiate și contravin materialelor cauzei. Iar nerecunoașterea vinovăției nu poate servi temei de achitare a acesteia, de vreme ce în procesul judecării cauzei au fost administrate suficiente probe, care confirmă cu certitudine vinovăția ei de cele incriminate. Argumentul dat fiind invocat de către recurenți și în instanța de apel, a format obiect de discuție, în rezultatul cărui fapt s-a procedat la o corectă încadrare în drept, a faptei comise de către inculpată, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 191 alin.(5) Cod penal, delapidarea averii străine, adică, însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită cu folosirea situației de serviciu și în proporții deosebit de mari, concluzionînd în mod justificat că, în acțiunile inculpatei sunt prezente atât elementele ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și a celei ce caracterizează latura subiectivă a acestei infracțiuni. De asemenea, Colegiul constată că și argumentul recurenților privind lipsa prejudiciului cauzat de către inculpată fiind invocat în cererea de apel, a constituit deja obiectul de examinare în instanța de apel, astfel, instanța de apel respectînd prevederile art.414 alin.(3), 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și a adoptat o hotărîre legală, întemeiată și motivată, de aceea, Colegiul își însușește argumentele acestei instanțe, argumente fundamentate în fapt și în drept, amplu prezentate în hotărîrea atacată, și apreciază că nu este necesară reluarea acestora, constatîndu-se că la administrarea probelor nu au fost încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces și probele puse la baza hotărîrilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența autenticitatea concluziilor. Potrivit conținutului recursurilor declarate, ca temei de casare a hotărîrii judecătorești este invocat pct. 6), 8), 10) și 16) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală. 6 Colegiul atestă că prevederile pct. 6) al normei vizate nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursurilor declarate, deoarece instanța de apel în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și hotărîrea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, nefiind admisă careva eroare gravă de fapt, ce ar afecta soluția instanței. În opinia instanței de recurs nu este incident la cazul supus judecării și nici temeiul prevăzut la pct. 8) al normei vizate. Sub aspectul situației de “neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea). Însă la cazul supus judecării sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare a averii străine în formă calificată, fiind prezente toate elementele constitutive ale infracțiunii. În privința temeiului de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, Colegiul evidențiază că invocarea temeiului privind aplicarea pedepsei individualizate contrar prevederilor legale în cazul dezacordului cu orice calificare a acțiunilor inculpatului este alogică. Următorul temei de casare invocat de apărător este pct. 16) alin.(1) al art. 427 Cod de procedură penală. Însă recurentul nu a menționat care anume normă de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine la vre-o hotărîre adoptată anterior și căre-i anume hotărîrea prin care a fost interpretată această normă, astfel fiind imposibilă analiza temeiului dat. În urma celor supra indicate, Colegiul conchide că temeiurile invocate de recurenți, nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei adoptate pe caz și potrivit legii, se impune inadmisibilitatea recursurilor, ca fiind vădit neîntemeiate și ca urmare fiind neîntemeiată și solicitarea cu privire la schimbarea măsurii preventive aplicate inculpatei.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpată și avocatul, Arhiliuc Gheorghe, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 17 decembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014, în cauza penală în privința lui Viunic Lilia Grigore, ca fiind vădit neîntemeiate. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 decembrie 2014. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Liliana Catan Iurie Diaconu 7