1ra-1726/2014 — art. 191 alin. 5 CP

1ra-1726/2014 — art. 191 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1726/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

26 noiembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Liliana Catan și Iurie Diaconu,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

inculpată și avocatul, Arhiliuc Gheorghe, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani

mun. Chișinău din 17 decembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 05 mai 2014, în cauza penală în privința lui

Viunic Lilia Grigore, născută la 04 octombrie 1982, originară și

domiciliată în mun. Chișinău, str. Ceucari 6, ap. 11.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Viunic L.G. a fost recunoscută și condamnată în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, la 8

ani 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei.

calitate de casieră la BC „UNIBANK" S.A., PSV 12, Agenția 6, filiala Chișinău, situată în

mun. Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 49, și fiind o persoană cu răspundere materială

deplină, fiindu-i încredințate în administrare mijloace bănești, urmărind scopul

însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, acționând prin intenție directă, din motive

de profit, folosindu-se de situația sa de serviciu, a însușit ilegal de la BC „UNIBANK"

S.A., PSV agenția 6, filiala Chișinău, bani în sumă totală de 335.418 lei 57 bani

(150.454,54 lei, 5605 dolari SUA - echivalentul a 66.831,78 lei, 4740 Euro - echivalentul a

71.082,94 lei, 24.700 ruble ruse RUB - echivalentul a 47.049,31 lei), după ce, cu banii

sustrași a părăsit locul comiterii infracțiunii, cauzându-i-se astfel părții vătămate BC

„UNIBANK" S.A. o daună materială în proporție deosebit de mare și în sumă totală de

335.418 lei 57 bani.

Acțiunile lui Viunic L.G. au fost încadrate în baza art. 191 alin. (5) Cod penal,

delapidarea averii străine, adică, însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în

administrarea vinovatului, săvârșită cu folosirea situației de serviciu și în proporții deosebit de

mari.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, invocînd aprecierea eronată a probelor

administrate la caz ce a dus la constatarea de către instanța de fond a concluziilor

1

greșite, audierea martorei Cuvșinova N. în lipsa translatorului, probele administrate la

dosar nu confirmă vinovăția inculpatei de cele imputate.

3.1. Împotriva sentinței a declarat apel și inculpata, care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, invocînd aprecierea

eronată a probelor administrate la caz, lipsa intenției de comitere a infracțiunii

imputate în acțiunile inculpatei și lipsa prejudiciului cauzat de către inculpată BC

„UNIBANK" S.A.

respinse apelurile declarate, cu menținerea sentinței contestate fără modificări.

Instanța de apel cu certitudine a constatat, că inculpata fiind angajată în calitate ce

casier la BC „UNIBANK" S.A., PSV 12, Agenția 6, filiala Chișinău, situată mun.

Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 49, și fiind o persoană cu răspundere materială deplină,

urmărind scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, acționând prin intenție

directă, din motive de profit, folosindu-se de situația sa deserviciu, a însușit ilegal de la

BC „UNIBANK" S.A. bani în sumă de 335 418 lei 57 bani.

In atare situație, în opinia instanței de apel este corectă concluzia primei instanțe

privind starea de fapt stabilită și privind determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpată și

semnele componenței de infracțiune în baza art. 191 alin. (5) Cod penal: delapidarea

averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în

administrarea vinovatului, săvârșită cu folosirea situației de serviciu și în proporții

deosebit de mari.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpată nu echivalează cu achitarea,

deoarece probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate și analizate de instanța de

judecată, dovedesc cu certitudine vinovăția acesteia în săvârșirea infracțiunii imputate.

Apelanții invocă dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor și anume a

declarațiilor martorilor A.Roșian, C.Lupașcu, I.Gamco, Ig. Colecnic, N.Cuvșinova care

nu confirmă vinovăția lui Viunic L. de comiterea infracțiunii imputate. In acest sens

instanța de apel a reținut ca fiind corectă concluzia instanței de fond că din declarațiile

martorilor menționați rezultă vinovăția inculpatei în însușirea ilegală a bunurilor altei

persoane, încredințate în administrarea sa, constând în faptul absenței inculpatei la

locul de muncă la momentul când banii urmau a fi ridicați de către încasatori, lipsa

mijloacelor bănești la sediul agenției în safeu și depistarea lor la locul de aflare a

inculpatei.

Afirmația apelanților precum la momentul când urmau a fi ridicați banii de către

încasatori, inculpata nu se afla la locul de lucru, și lipsa mijloacelor bănești în safeul din

sediul agenției și depistarea lor în apartamentul unde se afla inculpata, nu confirmă

însușirea ilegală de către inculpată a mijloacelor bănești, în sumă totală de 335.418 lei

57 bani, care aparțineau BC "UNIBANK" S.A nu poate fi reținut și nu poate servi temei

de achitare a acesteia or, instanța de apel a preluat concluzia instanței și a menționat că

inculpata activând în calitate de casieră, mijloacele bănești i-au fost încredințate

personal în baza contractului de răspundere materială deplină, pe care aceasta 1-a

2

semnat și în baza căruia i s-au încredințat pentru a-i gestiona și administra, și nu

pentru a-i proteja, după cum pretind apelanții.

Versiunea înaintată de inculpata și susținută de avocat precum că și-a părăsit locul

de muncă din cauza stării de sănătate precară și nu a înștiințat administrația filialei

privind plecarea acesteia deoarece era sâmbătă, reprezentanții administrației nu erau la

serviciu și inculpata nu dispunea de numerele telefoanelor mobile a factorilor de

decizie și cadrul filialei unde activa, iar mijloacele bănești i-a ridicat pentru a le păstra

nu și-a găsit confirmarea în cadrul ședinței instanței de fond cît și de apel. Or, în cazul

în care inculpata intenționa să plece pe motiv de boală, aceasta, în virtutea funcției de

răspundere materială deplină, urma să anunțe angajatorul, la caz, factorii de decizie a

filialei BC "UNIBANK" S.A, fie telefonic, fie prin alte modalități care să corespundă

regulilor potrivit cărora se desfășoară activitatea de casier.

Se mai reține că, părăsind locul de muncă, inculpata a lăsat un înscris, conținutul

căruia nu denotă starea precară a sănătății a acesteia, după cum pretinde, ci o

obrăznicie și indiferență față de obligațiunile sale de serviciu.

Cu atît mai mult că, potrivit fișei de post al casierului, pct. 3.1.25, casierului este

interzisă părăsirea locului de muncă fără plasarea mijloacelor bănești în safeu...etc.

Inculpata susține în apelul declarat că din motive obiective nu a avut posibilitate

să facă această adresare la medici nici în zilele următoare, dar fără a concretiza care au

fost acele motive întemeiate.

La fel, inculpata își întemeiază poziția sa de nevinovăție prin faptul că nu a avut

intenția de a sustrage mijloacele bănești, dar a decis să le ridice pentru a le proteja

deoarece încăperea unde activa nu avea gratii, alarmă, lacăt și pază corespunzătoare or,

acest motiv nu justifică fapta inculpatei de vreme ce anterior inculpata nu a depus o

careva cerere la administrația filialei privind necorespunderea filialei băncii cu normele

tehnice cît și alți angajați ai filialei anterior faptei comise de către inculpată nu au

abordat subiectul în cauză.

Nu poate fi reținut nici argumentul precum că în cadrul urmării penale, martorul

Cuvșinova N. a fost interogată cu încălcarea flagrantă a procedurii penale și anume în

absența translatorului, respectiv declarațiile acesteia nu pot fi puse la baza sentinței de

condamnare.

Referitor la acest argument, instanța de apel a constatat că urmărirea penală și

judecata în fond s-au desfășurat cu respectarea procedurii prevăzute de lege, martorul

Cuvșinova S. a dat declarații în limba de stat, nu a solicitat interpret, la sfârșitul

procesului-verbal a înscris mențiunea "procesul-verbal este scris corect pentru ce și semnez"

(f.d.23, v.I verso), respectiv, nu se constată încălcări care atrag nulitatea actului

procedural efectuat.

Pe această linie de considerente, instanța de apel a înlăturat apărările apelanților

în sensul sentinței de achitare, apreciindu-le ca neîntemeiate.

Instanța de apel nu are motiv de a casa sentința nici în partea aplicării pedepsei

inculpatei, constatând că la soluționarea chestiunii respective s-a acordat deplină

eficiență prevederilor articolului 7, 61, 75, Cod penal, astfel, pedeapsa fiind aplicată în

limitele prevăzute de lege.

3

Instanța de fond just a ținut cont de criteriile generale de individualizare a

pedepsei, luând în considerație gradul pericolului social al infracțiunii comise, că

infracțiunea imputată inculpatei face parte din categoria deosebit de gravă (art. 16 Cod

penal), de persoana inculpatei care anterior nu a fost judecată, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, de lipsa circumstanțelor agravante.

numele inculpatei, în care se solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei pentru

rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată, și schimbarea măsurii

preventive aplicate inculpatei, invocînd respingerea de către instanța de apel a

necesității de audiere suplimentară a martorei Cuvșinova N., lipsa laturii subiective în

acțiunile inculpatei, aprecierea eronată a conținutului probelor administrate la caz,

lipsa prejudiciului cauzat de către inculpată, instanța de apel nu s-a expus asupra

tuturor motivelor invocate în apel.

5.1. Decizia instanței de apel se contestă, cu recurs și de către inculpată, în care se

solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei pentru rejudecare în aceiași instanță în alt

complet de judecată, invocînd lipsa intenției de comitere a infracțiunii imputate de

către inculpată.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate, solicitînd

respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece recursurile nu conțin argumentele

ilegalității deciziei instanței de apel, precum și în ce constă problema de drept de

importanță generală abordată în cauza dată, ceea ce echivalează cu nemotivarea

recursului.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Verificînd legalitatea sentinței contestate și temeinicia cerințelor formulate de

apelanți în raport cu materialele cauzei penale, instanța de apel, în opinia Colegiului,

întemeiat a constatat că, vina inculpatei este dovedită prin declarațiile reprezentantului

părții vătămate, martorilor Poian M., Buga V., Plotnic A., Roșian A., Cuvșinova N.,

Lupașcu C., Gamco I., Colesnic I., Viunic L., inclusiv și prin materialele cauzei

acumulate în cadrul urmăririi penale și examinate în procesul cercetării judecătorești și

suplimentar în cadrul ședinței instanței de apel: proces-verbal de cercetare la fața

locului din 27 mai 2012, proces - verbal de examinare a obiectului din 27 mai 2012,

proces-verbal de ridicare din 29 mai 2012, contractul individual de muncă nr. 38/09 din

16 iulie 2009, ordinul nr. 210/k din 16 iulie 2009, angajamentul din 15 iulie 2009,

contractul de răspundere materială din 20 februarie 2011, actul de primire-predare din

24 mai 2012, fișa de prezentare, proces-verbal de examinare din 30 mai 2012, procesul-

4

verbal de examinare din 30 mai 2012, ordonanța privind restituirea obiectului către

proprietar din 29 mai 2013.

Ca urmare Colegiul constată că instanța de apel, în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, a examinat complet și obiectiv probele administrate

la dosar, verificându-le sub aspectul pertinenții și concludenții, atât pe cele obținute în

procesul urmăririi penale cât și în cadrul ședințelor de judecată în instanța de fond și

de apel, cât ale apărării atât și ale acuzării, fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția

lui Viunic L.G. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin.(5) Cod Penal, să fie

justă și întemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul inculpatei a susținut că instanța de

apel a respins necesitatea audierii suplimentare a martorei Cuvșinova N. Însă Colegiul

consideră necesar de remarcat că, conform proceselor-verbale al ședințelor de judecată

în instanța de apel din 31 martie 2014 și 05 mai 2014 (f.d.152-158, v.2), din partea

inculpatei sau apărătorului acesteia nu au parvenit careva cereri în acest sens. Mai mult

ca atît, la oferirea de către președintele ședinței a posibilității participanților la proces

de a prezenta probe în susținerea acuzării și apărării, cît inculpata, atît și avocatul

acesteia au menționat că: “probe noi nu invoc, nu doresc să fie cercetate probele administrate

de prima instanță” (f.d.156-157, v.2), fapt ce duce la neincidența argumentului invocat în

recurs.

Analizînd textul recursurilor declarate, Colegiul constată că alt argument de bază

invocat de către recurenți este aprecierea eronată a probelor administrate la caz, avînd

drept consecință pronunțarea unei hotărîri greșite de condamnare.

La acest capitol, Colegiul menționează că eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în

sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, și anume

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de

fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vadită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții de cît cea pe care

materialui probator o susține.

Verificînd probatoriul administrat în cauză prin prizma apărării în cauză, în

sensul că inculpata nu este vinovată de comiterea infracțiunii de delapidarea averii

străine, în forma calificată și că a fost omisă o gravă eroare de fapt, Colegiul o constată

ca neîntemeiată.

Astfel, Colegiul consideră că, instanța de apel corect a concluzionat că, deși,

inculpata nu a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate, însă vinovăția ei și-a

găsit deplină confirmare prin cumulul de probe administrat la caz. Instanța de apel a

cercetat toate probele prezentate de părți, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod

5

de procedură penală, le-a dat o apreciere obiectivă din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității probelor adunate în cauză și care în ansamblul lor

au confirmat vinovăția inculpatei. Temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și

veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit.

În opinia instanței de recurs, instanța de apel în motivarea soluției sale întemeiat a

statuat că: „Starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele

stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței. In contextul relevării și analizei

juridice a probelor administrate la caz, nu există temei pentru a da o nouă apreciere, instanța de

apel fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza

sentinței de condamnare”.

Colegiul apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond și de

apel, în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat,

încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt reținute, în

mod corect apreciind că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere

penală a inculpatei sub aspectul infracțiunii ce i se reține în sarcină.

Prin urmare, argumentele recurenților, precum că inculpata nu a comis

infracțiunea incriminată sunt neîntemeiate și contravin materialelor cauzei. Iar

nerecunoașterea vinovăției nu poate servi temei de achitare a acesteia, de vreme ce în

procesul judecării cauzei au fost administrate suficiente probe, care confirmă cu

certitudine vinovăția ei de cele incriminate.

Argumentul dat fiind invocat de către recurenți și în instanța de apel, a format

obiect de discuție, în rezultatul cărui fapt s-a procedat la o corectă încadrare în drept, a

faptei comise de către inculpată, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute în art. 191 alin.(5) Cod penal, delapidarea averii străine, adică, însușirea ilegală a

bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, săvârșită cu folosirea

situației de serviciu și în proporții deosebit de mari, concluzionînd în mod justificat că, în

acțiunile inculpatei sunt prezente atât elementele ce caracterizează latura obiectivă a

infracțiunii imputate, cât și a celei ce caracterizează latura subiectivă a acestei

infracțiuni.

De asemenea, Colegiul constată că și argumentul recurenților privind lipsa

prejudiciului cauzat de către inculpată fiind invocat în cererea de apel, a constituit deja

obiectul de examinare în instanța de apel, astfel, instanța de apel respectînd prevederile

art.414 alin.(3), 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apeluri și a adoptat o hotărîre legală, întemeiată și

motivată, de aceea, Colegiul își însușește argumentele acestei instanțe, argumente

fundamentate în fapt și în drept, amplu prezentate în hotărîrea atacată, și apreciază că

nu este necesară reluarea acestora, constatîndu-se că la administrarea probelor nu au

fost încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces și

probele puse la baza hotărîrilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența

autenticitatea concluziilor.

Potrivit conținutului recursurilor declarate, ca temei de casare a hotărîrii

judecătorești este invocat pct. 6), 8), 10) și 16) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală.

6

Colegiul atestă că prevederile pct. 6) al normei vizate nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursurilor declarate, deoarece instanța de apel în hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și hotărîrea atacată cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, nefiind admisă careva eroare gravă de fapt, ce ar

afecta soluția instanței.

În opinia instanței de recurs nu este incident la cazul supus judecării și nici

temeiul prevăzut la pct. 8) al normei vizate. Sub aspectul situației de “neîntrunire a

elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea

persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau

subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea). Însă la cazul supus judecării sunt

întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatei sub aspectul

comiterii infracțiunii de delapidare a averii străine în formă calificată, fiind prezente

toate elementele constitutive ale infracțiunii.

În privința temeiului de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, Colegiul evidențiază că invocarea temeiului privind aplicarea

pedepsei individualizate contrar prevederilor legale în cazul dezacordului cu orice

calificare a acțiunilor inculpatului este alogică.

Următorul temei de casare invocat de apărător este pct. 16) alin.(1) al art. 427 Cod

de procedură penală. Însă recurentul nu a menționat care anume normă de drept

aplicată în hotărîrea atacată contravine la vre-o hotărîre adoptată anterior și căre-i

anume hotărîrea prin care a fost interpretată această normă, astfel fiind imposibilă

analiza temeiului dat.

În urma celor supra indicate, Colegiul conchide că temeiurile invocate de

recurenți, nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar

da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei adoptate pe caz și

potrivit legii, se impune inadmisibilitatea recursurilor, ca fiind vădit neîntemeiate și ca

urmare fiind neîntemeiată și solicitarea cu privire la schimbarea măsurii preventive

aplicate inculpatei.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpată și avocatul,

Arhiliuc Gheorghe, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 17

decembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 mai 2014,

în cauza penală în privința lui Viunic Lilia Grigore, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 decembrie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

7