1ra-1497/2014 — art. 183 alin. 2 CP

1ra-1497/2014 — art. 183 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1497/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

25 noiembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun, Maria Ghervas,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Miron Constantin, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014, în cauza

penală în privința lui

Oaserele Valeriu Constantin, născut la 29 octombrie 1968,

originar și domiciliat r-l Călărași, s. Hirova.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

achitat de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 alin. (2) Cod

penal, pe motiv că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

funcția de primar al s. Hirova, r-nul Călărași, fiind persoană cu funcție de

răspundere conform Legii privind statutul alesului local nr. 768-XIV din 02.02.2000, a

comis încălcarea regulilor de protecție a muncii în următoarele circumstanțe:

Astfel, la 09 iulie 2009, în jurul orei 08.30, aflîndu-se la serviciu în Primăria s.

Hirova, ignorînd prevederile: art. 43 alin. (2) din Constituția RM, conform căreia

salariații au dreptul la protecția muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și

igiena muncii..., prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice;

art. 225 pct. 1) din Codul muncii, conform căruia angajatorul răspunde de asigurarea

protecției muncii în unitate și are obligația de a asigura instruirea salariaților în

materie de protecția muncii...; pct. 64 din Regulamentul privind modul de

organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a

riscurilor profesionale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 95 din 05.02.2009, care

prevede că instruirea lucrătorilor la locul de muncă se efectuează de către

conducătorul locului de muncă pe baza informațiilor și instrucțiunilor de securitate

și sănătate în muncă, după instruirea introductiv-generală; pct. 66 din același

Regulament, conform căruia muncitorul v-a fi admis la lucru de sine stătător numai

1

după verificarea cunoștințelor lui de către conducătorul locului de muncă și

consemnarea acestui fapt în fișa personală de instruire în domeniul securității și

sănătății în muncă, fără a-1 instrui pe paznicul Popa Vasile în domeniul protecției

muncii (ultima instruire fiind efectuată la 11.05.2006), precum și fără a ține cont de

faptul că acesta urma să execute lucru cu pericol sporit la înălțime, i-a ordonat să

curețe frunzele uscate și gunoiul de pe jgheabul de scurgere de pe acoperișul din fața

sediului primăriei.

Urmare a indicației primite, Popa V. de unul singur, a urcat pe o scară mobilă

din lemn, sprijinită de peretele din fața sediului primăriei și a început efectuarea

lucrărilor de curățire, însă, la un moment dat o secțiune a jgheabului s-a rupt și

acesta, pierzîndu-și echilibrul, a căzut de la o înălțime de aproximativ 4,2 m pe

acostamentul asfaltat al clădirii. În rezultatul căderii, cet. Popa V. i-au fost cauzate

vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, în rezultatul cărora ultimul a

decedat în drum spre spital.

Acțiunile lui Oaserele V.C. de către organul de urmărire penală au fost

încadrate în baza art. 183 alin. (2) Cod penal, adică, încălcarea de către o persoană cu

funcție de răspundere a regulilor de protecție a muncii, dacă această încălcare a provocat din

imprudență decesul unei persoane.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Oaserele V.C. să fie recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 183 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 79 Cod

penal, pedepsei sub formă de amendă în mărime de 1000 unități convenționale. În

motivarea apelului procurorul a invocat aprecierea eronată de către instanța de fond

a probelor administrate la caz, care confirmă vinovăția lui Oaserele V.C. de cele

incriminate, influențarea martorilor care sunt angajați ai primăriei și se află în

subordinea lui Oaserele V.C., comportamentul dubios postinfracțional a lui Oaserele

V.C., acesta nu a întreprins măsurile obligatorii de transportare a lui Popa V. la

spitalul de urgență, ignorarea de către instanța de fond a probelor.

3.1. Sentința în cauză a fost contestată cu apel și de către succesorul părții

vătămate Bunu Ecaterina, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare în privința lui Oaserele V.C., invocînd

argumente similare cu cele indicate de procur.

fost respinse apelurile declarate, cu menținerea sentinței fără modificări.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, pe baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din dosar și probelor prezentate instanței de

apel, cum și probelor administrate de instanța de fond, verificate în ședința de

judecată în apel, instanța de apel a apreciat că nu există temei pentru condamnarea

inculpatului.

2

Inculpatul pe tot parcursul procesului penal, inclusiv și în ședința de judecată, a

respins învinuirea, motivând că nu se consideră vinovat de accidentul de la locul de

muncă, în rezultatul căruia Popa V. a decedat.

Versiunea inculpatului nu este combătută prin probele prezentate de partea

învinuirii, totodată sentința cuprinde descrierea circumstanțelor cauzei constatate de

instanța de judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu

indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării.

Instanța de apel a menționat că Oaserele V. eventual ar fi putut fi învinuit în

baza art. 183 alin. (2) CP numai în cazul în care paznicul Popa V. ar fi suferit un

accident, în timpul exercitării nemijlocit a atribuțiilor sale de paznic, conform Fișei

postului.

În cadrul cercetării cazului de Inspecția Muncii, dar și în cadrul urmăririi penale

s-a stabilit că Oaserele V. în calitate de conducător al locului de muncă a depășit

intervalul de 6 luni dintre două instruiri periodice în domeniul securității și sănătății

în muncă, prevăzut la pct. 68 din Regulamentul privind modul de organizare a

activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire riscurilor

profesionale aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 95 din 05.02.2009, ultima

instruire a lui Popa V. fiind efectuată la 11.05.2006.

După cum s-a stabilit însă în cadrul cercetări judecătorești, Popa V. de sine

stătător fară acordul conducătorului unității a hotărîrît să curețe jgheabul de

scurgere. Lui nu i s-a indicat să curețe jgheabul și nici nu a fost admis de inculpat să

execute această lucrare, în atare situație Oaserele V. nici nu era obligat să-i aducă la

cunoștință lui Popa V. regulile de securitate în cazul executării lucrărilor la înălțime,

or acesta nici nu putea presupune că paznicul va efectua o asemenea lucrare. Iar

după cum s-a menționat deja, răspunderea penală survine în cazul cînd persoana cu

funcție de răspundere, ca subiect al infracțiunii, a încălcat cu vinovăție regulile

tehnicii securității, a igienei industriale sau a altor reguli de protecție a muncii care a

provocat din imprudență decesul unei persoane.

Mai mult ca atît, în cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit că prin decizia

consiliului sătesc Hirova nr. 07/10 din 13.12.2005, a fost aprobat Regulamentul intern

de activitate al Primăriei Hirova (v. III, f.d. 102-108).

La data de 12.02.2008, paznicului Popa V., i-a fost adus la cunoștință contra

semnătură conținutul Regulamentului indicat mai sus (v. III, f.d. 109).

La solicitarea acuzării s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopico-chimice

pentru a stabili dacă semnătura din Lista angajaților primăriei Hirova care au fost

familiarizați cu Regulamentul intern de activitate al Primăriei, îi aparține lui Popa V.

Potrivit raportului de expertiză nr. 2165 din 22.11.2013, întocmit de Centrul

Național de expertize Judiciare, semnătura din numele Popa V. din rubrica

„Semnătura" cu nr. 10 de pe Lista salariaților primăriei Hirova, a fost executată de

către însuși Popa V. (v. III, f.d. 166-168).

3

Astfel, prin cumulul probelor acumulate și examinate în cadrul cercetării

judecătorești, instanța de apel a constatat lipsa legăturii cauzale între acțiunile lui

Oaserele V. și urmările survenite, adică decesul paznicului Popa V.

Instanța de judecată a reținut, că Procuratura Călărași și-a întemeiat învinuirea

adusă lui Oaserele V. în baza Raportului de expertiză nr. 2664/11 din 13.12.2011,

întocmit de Centrul Național de Expertize Judiciare.

Instanța a menționat însă că, după cum rezultă din partea constatatoare a

Raportului de expertiză, expertul la formularea concluziilor sale s-a bazat în

exclusivitate pe materialele prezentate de organul de urmărire penală și pe

circumstanțele de fapt expuse în ordonanța de numire a expertizei. Astfel, chiar în

concluzia prezentată, expertul menționează că responsabilitatea îndeplinirii

lucrărilor de curățire a jgheabului de scurgere a acoperișului clădirii primăriei

Hirova, r-nul Călărași, pe parcursul cărora s-a produs accidentul soldat cu decesul

lui Popa V., o poartă persoana responsabilă de tehnica securității muncii și persoana

care a admis efectuarea lucrărilor nominalizate, de către personalul neinstruit în

domeniul securității și sănătății în muncă la efectuarea lucrărilor de așa gen.

Concluziile privind achitarea inculpatului sunt motivate sub aspectul, că

vinovăția lui în săvârșirea infracțiunii imputate nu este dovedită în cadrul procesului

penal, astfel fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.

care solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în

alt complet de judecată, invocînd că, instanța de apel a dat o apreciere juridică

incorectă probelor administrate la caz, influențarea martorilor care sunt angajați ai

primăriei și se află în subordinea lui Oaserele V.C., acesta nu a întreprins măsurile

obligatorii de transportare a lui Popa V. la spitalul de urgență, comportamentul

dubios postinfracțional a lui Oaserele V.C., ignorarea de către instanța de apel a

probelor.

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat urmează a

fi admis din următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de

4

fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel,

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu, dacă

fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au

fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu

art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

penal sau administrativ au fost corect aplicate și hotărîrea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs.

Analizînd conținutul recursului declarat, Colegiul penal lărgit constată că

recurentul pune la baza recursului dezacordul cu aprecierea probelor și încadrarea

acțiunilor lui Oaserele V.C. de către instanța de fond și de apel. Astfel, întru

expunerea concluziilor sale Colegiul va purcede la verificarea deciziei în cumul cu

sentința adoptată pe caz.

Conform actului de învinuire înaintat de acuzatorul de stat, fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încălcare de către o persoană cu

funcție de răspundere a regulilor de protecție a muncii, dacă această încălcare a provocat din

imprudență decesul unei persoane, prevăzute de art. 183 alin. (2) Cod penal, însă

instanța de fond l-a achitat pe inculpat, din motivul că fapta lui nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii, concluzie menținută de către instanța de

apel.

La menținerea sentinței de achitare instanța de apel s-a bazat pe următoarele

concluzii:

6.1. „…doar martorul Purcel Ana a declarat în instanță că ar fi auzit cum Oaserele V. i-

ar fi dat indicații lui Popa V. să curețe jgheabul și că l-a amenințat cu concedierea în caz de

neexecutare a acestui ordin”. Însă aceste unice declarații ale martorei nu au fost admise,

fiind apreciate critic deoarece: „…Purcel A., fiind audiată în cadrul urmăririi penale nu a

făcut asemenea declarații. Dimpotrivă, fiind audiată de ofițerul de urmărire penală, Purcel A.

a declarat că ea nu cunoaște dacă la data de 09.07.2009 Oaserele V. i-a dat indicații lui Popa

V. să curețe ulucele de frunze uscate, dar presupune că la indicațiile inculpatului, Popa V. a

urcat pe scară să curețe ulucele (f.d.104, v.1). Iar deja peste patru ani de la producerea

accidentului, martorul Purcel A., și-a amintit că prin ușa deschisă a auzit foarte clar cum

inculpatul 1-a impus pe a V. să urce pe acoperiș, să curețe ulucele și să schimbe niște foi de

ardezie, amenințîndu-1 că în caz contrar îl va elibera din serviciu (f.d. 72-76, v.3)”.

5

Aici Colegiul consideră necesar de menționat că, instanța de apel, analizînd

declarațiile martorei Purcel A. date la etapa urmăririi penale (f.d.104, v.1) și în

instanța de fond (f.d.72-76, v.3), a stabilit că acestea se contrazic totalmente. Astfel,

Colegiul constată că scopul instanței de apel în acest sens nu este doar de a depista și

constata prezența contradicțiilor în declarațiile participanților la proces, dar și de a

înlătura aceste divergențe, fapt ignorat de către instanța de apel.

Mai mult ca atît, Colegiul atenționează că la constatarea concluziei date,

instanța de apel, analizînd declarațiile tuturor persoane audiate, a reținut că doar

Purcel A. a menționat că „Oaserele V. i-ar fi dat indicații lui Popa V. să curețe jgheabul”.

În acest context Colegiul reține declarațiile lui:

- Bunu E.V. la etapa urmăririi penale (f.d. 92, v.1): „După aceia, peste cîtva timp am

fost contactată telefonic de către Postolache Raisa, care mi-a comunicat precum că, tatăl meu

Popa Vasile a decedat în drum spre spitalul raional Călărași în urgență. De asemenea mi-a

comunicat, că a aflat despre faptul că ca înainte de deces tatăl meu a primit indicații de la

primarul satului Hirova, Oaserele Valeriu, ca să curățe ulucile de frunzele uscate. El a și

urcat în dimineața zilei de 09.07.2009 pe scara de lemn, ca să curățe ulucile, de unde a căzut

jos pe asfalt… După înmormîntarea tatălui, am aflat de la consătenii noștri și anume de la

verișorul drept al tatălui meu Ciolan Vasile Ion, Purcel Ana Procop, care active pe atunci în

calitate de perceptor fiscal la primăria Hirova r-1 Călărași și Cibotari Constantin, care activa

în calitate de paznic împreună cu tatăl meu. Ultimii mi-au comunicat precum că la 09.

07.2009, dimineață, primarul Oaserele Valeriu, i-a dat indicații tatălui meu Popa Vasile ca

ultimul să pună scara și să se urce sus ca să curețe ulucile de pe acoperiș de frunzele uscate,

ceia ce tatăl meu a și făcut… Deasemenea mai pot comunica că, aceleași indicații ca să curățe

ulucile de frunzele uscate de pe acoperișul primăriei i le-a dat cu o zi înainte deasemenea

primarul Oaserele Valeriu, paznicului Cibotari Constatin. însă ultimul a refuzat categoric,

spunîndu-i că el nu se urcă la înălțime de unul singur. Lucrul dat personal mi 1-a comunicat

Cibotari Constantin. Din motivul că ultimul a refuzat, a doua zi la 09.07.2009 Oaserele

Valeriu, i-a dat indicațiile date deja tatălui meu Popa Vaslîe care le-a îndeplinit.”;

- Bunu E.V. la etapa judecării cauzei de către instanța de fond (f.d.54-56, v.3),

care sunt identice cu cele date la etapa urmăririi penale;

- Cibotari C.V. la etapa urmăririi penale (f.d. 99-101, v.1): „In obligațiunile noastre

ca paznic, întrau numai asigurarea pazei primăriei, dar neprivind la toate acestea, noi

măturam pe teritoriu, prășeam și săpam loturile de teren după necesitate. Deasemenea

primarii anteriori ne puneau să urcăm sus pe acoperiș și să curățim ulucile de frunzele uscate

care se adunau acolo, deoarece cînd ploua curgea apa pe pereții primăriei. Cel mai problematic

era ulucul situat deasupra ușii de la întrare în incinta primăriei, deoarece ulucul dat nu era

confecționat de-a întregul, de aceia acolo și se adunau cele mai multe frunze uscate. Pe

parcursul unui an, apărea necesitatea să curățim ulucile de 4-5 ori…Mi-aduc aminte că în

vara anului 2008, Oaserele Valeriu Vasile mi-a dat indicații ca să urc și să curăț ulucile de

frunzele uscate, dar eu i-am răspuns că eu de unul singur nu urc, deoarece sufăr de picioare

și îmi este greu. Însă a doua zi le-am curățit, deoarece la serviciu venise Popa Vasile și eu i-

am comunicat că ni s-a dat indicații de la primar ca să curățim ulucile și el a urcat și le-a

curățit, eu l-am asigurat de jos”;

6

- Mandalac I. la etapa judecării cauzei de instanța de fond (f.d.48-49, v.3): „Au

fost cazuri cînd m-am urcat și am curățit ulucile de la clădirea primăriei. Cel mai des eu le

curățeam. Ceilalți paznici de asemenea curățau ulucile dar mai rar. În timp ce curățam

ulucile nu mă ajuta nimeni”.

Astfel, Colegiul evidențiază că declarațiile lui Purcel A. privind efectuarea

lucrărilor de curățare a ulucilor la indicația lui Oaserele V.C. nu sunt unicele, și ca

urmare se constată ignorarea unui cumul de probe de către instanța de apel. Deși

acest cumul conform procesului –verbal al ședinței de judecată în instanța de apel

din 05 iunie 2014 (f.d.239-244, v.3) a fost cercetat și verificat, însă în contextul deciziei

la analiza, aprecierea cu admiterea sau respingerea probelor verificate de către

instanța de apel, acest cumul de probe este evitat.

La fel, Colegiul atestă și faptul că chiar dacă și au fost apreciate selectiv careva

probe de către instanța de apel, apoi ele conțineau aprecieri distorsionate, rupte din

contextul real al acestora. Aici Colegiul remarcă următoarea constatare a instanței de

apel: „Dimpotrivă după cum s-a menționat deja mai sus, martorii Vîlcu Zinaida, Bunu

Vladimir, Cebotari Constantin și Mandalac Ion, care de altfel lucrează ca paznici la primăria

în cauză, au negat faptul că Oaserele V. ar fi dat vre-o dată, cuiva indicații să curețe ulucele

de la acoperișul primăriei. Martorul Spînu Constantin a declarat la rîndul său, că însuși

Popa V. i-a spus că a căzut de pe scara de lemn, ce se află la intrarea în primărie, dorind să

curețe frunzele din ulucile clădirii cu ajutorul teului.”

6.2. Altă constatare pusă la baza deciziei este: „<în situația în care Oaserele V. în

calitate de conducător al unității nici nu a dat indicații, nici nu a acceptat și nici nu i-a

permis lui Popa V. să urce pe scară și să curețe de frunze uscate din jgheabul de la acoperișul

clădirii, acesta nici nu era obligat să-i aducă paznicului la cunoștință tehnica securității

muncii în cazul executării lucrărilor la înălțime”.

Concluzia dată instanța de apel a fondat-o pe dispoziția primarului primăriei s.

Hirova, nr. 09C din 05.06.2003 „Cu privire la angajarea în cîmpul muncii", fișa

postului paznicului primăriei, pct. 64 și 66 al Regulamentului privind modul de

organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire

riscurilor profesionale aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 95 din 05.02.2009,

capitolul 4 al Regulamentului intern de activitate al Primăriei Hirova, raportul de

expertiză nr. 2165 din 22.11.2013.

Însă Colegiul specifică ignorarea la aprecierea acestui cumul de probe de către

instanța de apel a altui cumul de probe: procesele-verbale de cercetare la fața locului

din 09.07.2014 și 15.09.2012; raportul de expertiză medico-legală nr. 152D din

22.09.2011; registrul instructajului de protecție a muncii la locul de muncă a

angajaților primăriei s. Hirova, iar raportul de expertiză judiciar-tehnică în domeniul

protecției muncii, nr. 2664/11 și procesul-verbal nr. 3 din 14.09.2009, privind

cercetarea accidentului de muncă grav a fost respins.

Concluzionînd cele antemenționate, Colegiul specifică precum instanța de apel

selectiv a grupat probele pe caz, unele fiind redate în decizie, unele fiind integral

ignorate, neanalizate, neapreciate, ca urmare nefiind elucidate faptele importante

7

pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, iar celelalte respinse, nefiind

argumentate desfășurat cu expunere clară în decizia sa. Ca urmare fiind prematură

concluzia instanței de apel: „<în cadrul cercetării judecătorești acuzarea nu a prezentat

judecății careva probe pertinente și concludente, care ar dovedi cu certitudine faptul că

Oaserele V. ar fi dat careva indicații lui Popa V. să curețe jgheabul de scurgere a coperișului

clădirii primăriei Hirova, r-nul Călărași, sau că inculpatul ar fi admis în mod deliberat

paznicul la efectuarea acestor lucrări”.

6.3. Următoarea concluzie menținută de către instanța de apel este: „Starea de

fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate, relevate în cuprinsul sentinței”.

La acest aspect Colegiul, menționînd prevederile art. 100 alin. (4) și art. 101 alin.

(1)-(4) Cod de procedură penală și invocînd doctrina juridică națională, remarcă

faptul că, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține

proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse, coro-

borarea lor cu alte probe, verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea

probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod

și se efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de

fapt, cît și mijloacele de probă din care au fost obținute. Probele se verifică atât prin

efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de prezentul cod, cât și printr-o analiză

logică a conținutului probei, a coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire,

instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va

fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere trebuie

să se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

Termenul "convingere intimă" exprimă atitudinea imparțială, independentă,

fără prejudecăți față de o probă sau alta. Judecătorul este independent la aprecierea

probelor, nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe. La aprecierea probelor

nu pot fi date anumite indicații referitor la valoarea probantă a unei sau altei probe.

Aceasta determină una din regulile esențiale ale aprecierii probelor - nici o probă nu

are o valoare dinainte stabilită.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, conclu-

denta și utilitatea acestora. De menționat că proba trebuie apreciată și după

veridicitatea acesteia. Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o corespundere

a datei de fapt examinată de către instanță cu realitatea pe care o probează această

dată. Toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punctul de vedere al

coroborării lor.

Raportînd cele indicate la speța supusă judecării Colegiul penal lărgit consideră

că instanța de apel s-a expus prematur doar asupra cîtorva probe, fără o analiză în

cumul a tuturor probelor prezentate de părți, neelucidînd faptele importante pentru

8

soluționarea justă și promptă a cauzei date, ca urmare instanța de apel nu a pătruns

în esența problemei de fapt, fiind prezentă discrepanța între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor atît directe, cît și indirecte, prin ignorarea unor aspecte

evidente, ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții de cît cea pe care

materialul probator o susține, fapt ce a dus la constatarea prematură a instanței de

apel: “Vinovăția inculpatului Oaserele V. nu a fost confirmată prin probe pertinente și

concludente, iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, dubiile în

probarea învinuirii urmînd a fi interpretate în favoarea inculpatului. Prin urmare, instanța

de judecată consideră că Oaserele V. urmează a fi achitat de săvârșirea infracțiunii, prevăzute

de art. 183 alin. (2) Cod Penal din motivul că fapta sa nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii”.

6.4. Alt aspect, pe care Colegiul îl consideră necesar de elucidat este conținutul

apelurilor declarate de către procuror și succesorul părții vătămate. Astfel, Colegiul

menționează că procurorul și succesorul părții vătămate, nefiind de acord cu

concluzia instanței de fond în apeluri a adus un șir de argumente, și anume:

aprecierea eronată de către instanța de fond a probelor administrate la caz, care

confirmă vinovăția lui Oaserele V.C. de cele incriminate, influențarea martorilor care

sunt angajați ai primăriei și se află în subordinea lui Oaserele V.C., comportamentul

dubios postinfracțional a lui Oaserele V.C., acesta nu a întreprins măsurile

obligatorii de transportare a lui Popa V. la spitalul de urgență, ignorarea de către

instanța de fond a probelor.

Lecturînd textul deciziei supuse judecării, Colegiul constată faptul că

majoritatea din argumente au fost ignorate totalmente, cu expunerea doar a unei

fraze generale: “Cu privire la motivele invocate de apelanți, care, în principiu, sînt similare

sub aspectele de fapt și de drept, ce exprimă dezacordul cu aprecierea probelor administrate în

cauză, efectuată de prima instanță, se apreciază ca fiind nefondate”.

Din prevederile art.414 alin.(3) Cod de procedură penală, rezultă că instanța de

apel, judecînd apelul, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate

în apel.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței,

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Din conținutul deciziei instanței de apel, instanța de recurs constată că aceste

prevederi legale totalmente au fost ignorate, și anume instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile expuse în pct.3 și 3.1 din

prezenta decizie, și anume din 5 argumente invocate de apelanți, instanța de apel a

dat răspuns numai la unul, privind aprecierea probelor, celelalte 4 fiind evitate.

Nepronunțîndu-se asupra motivelor invocate de apelanți, instanța de apel s-a

redus la o frază generală, fără a stabili temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelurilor declarate.

9

Totodată, Colegiul specifică faptul că obligația de motivare a hotărîrilor

judecătorești face parte din setul de garanții stabilit pentru existența unui proces

echitabil. Conform jurisprudenței CEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al

Convenției, o hotărîre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul

procesului penal, avînd posibilitatea ca această hotărîre să poată fi verificată în

cadrul căilor de atac și oferă posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere

de apel sau recurs. (Suominen c. Finlandei (2003), Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007),

Albina c. Romîniei (2005), Boldea c. Romîniei (2007).

6.5. Analizînd conținutul deciziei în cumul cu cel al sentinței, Colegiul observă

și faptul că, instanța de apel în decizia sa a copiat mot-a-mot sentința instanței de

fond. Astfel, textul deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie

2014, este identic cu cel al sentinței Judecătoriei Călărași din 25 februarie 2014. Aici,

Colegiul remarcă că, deși jurisprudența CEDO admite însușirea concluziilor

instanțelor ierarhic inferioare de către instanțele ierarhic superioare, însă numai în

cazul cînd constatările date sunt fundamentate în fapt și în drept, amplu prezentate

în hotărîrea atacată, constatîndu-se că la administrarea probelor nu au fost încălcate

drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces și probele puse la

baza hotărîrilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența autenticitatea

concluziilor, fapt neincident la cazul supus judecării.

Rezumînd cele menționate, Colegiul constată că, instanța de apel urma să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, încadrarea juridică corectă a

acțiunilor lui Oaserele V.C., să aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor și în concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau

respingerea altora (art. 394 alin. (1) pct. 2 Cod de procedură penală). Contrar acestor

stricte prevederi legale instanța de apel selectiv a apreciat un grup de probe,

ignorînd o parte din probe, fără să le aprecieze pe fiecare în parte și să se expună

asupra admisibilității sau inadmisibilității lor, expunînd temeiul respectiv și

argumentînd clar concluziile sale în decizia adoptată. Mai mult ca atît, la examinarea

apelurilor, instanța de apel nu a dat răspuns la argumentele invocate în acestea,

instanța de apel doar s-a expus printr-o frază cu caracter general, prin ce a încălcat

prevederile art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul constată că și-au găsit confirmare temeiurile invocate de

recurent și prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală: „instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței”, ceea ce duce la casarea deciziei instanței

de apel.

În aceste împrejurări, Colegiul penal lărgit consideră că, erorile comise nu pot fi

reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece instanța de

recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond, substituind instanța

care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual penale.

10

La rejudecarea cauzei Curtea de Apel Chișinău urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel, să

verifice și să aprecieze profund probele administrate și examinate în instanță în

strictă conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită în ansamblu, cu

argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să

elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, prezența sau lipsa în acțiunile lui

Oaserele V.C. a infracțiunii incriminate, să-și argumenteze clar concluziile sale în

decizia adoptată, ținînd cont de motivele casării deciziei atacate și de practica unitară

în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să dea răspuns la toate argumente

invocate în apeluri, să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Miron Constantin, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014, în cauza penală în privința lui Oaserele

Valeriu Constantin, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 16 decembrie

2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

Maria Ghervas

11