1ra-1560/2014 — art. 311 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 311 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 10 CPP
1ra-1560/2014 — art. 311 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr. 1ra-1560/2014
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
19 noiembrie 2014 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,
examinînd, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu
a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18
aprilie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014,
declarat de inculpatul
Mircea Veaceslav Vladimir, născut la
29 septembrie 1972, originar și locuitor al s. Molești, r-nul
Ialoveni, cetățean al R. Moldova, condamnat anterior:
1) prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău
din 21 decembrie 2007 și decizia Curții Supreme de Justiție
din 09 februarie 2010, în baza art. 186 alin. (2) lit. d), 85
Cod penal, la 5 ani și 10 luni închisoare;
2) prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 22 martie
2012, în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 84 alin. (4) Cod
penal, la 5 ani și 11 luni închisoare.
Termenul de examinare a cauzei
în instanța de fond: 18 martie – 18 aprilie 2014,
în instanța de apel: 19 mai – 05 iunie 2014,
în instanța de recurs: 25 august – 19 noiembrie 2014;
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 aprilie 2014, Mircea
Veaceslav a fost condamnat în baza art. 311 alin. (1) Cod penal la 1 an și 6 luni
închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începînd din 09 aprilie 2014,
deducîndu-se durata arestului preventiv de la 23 ianuarie pînă la 22 februarie 2014.
Instanța de fond a constatat că la 30 august 2012, inculpatul Mircea V., aflîndu-
se în incinta Penitenciarului nr. 9 - Pruncul, amplasat în mun. Chișinău, s. Pruncul și,
fiind preîntîmpinat pentru denunțarea cu bună știință falsă, a înaintat o plîngere pe
numele Procurorului s. Centru, Nicolae Geru, și a indicat că la începutul lunii mai 2012
colaboratorul Penitenciarului nr. 13 Chișinău, Vadim Guțan, abuzînd de situația de
1
serviciu, i-a transmis în penitenciar un telefon mobil Nokia 1200 contra sumei de 800
lei, solicitînd ca ultimul să fie tras la răspundere penală.
În baza acestei plîngeri, la 30 august 2012, Procuratura s. Centru, mun. Chișinău a
dispus începerea urmăririi penale, sub nr. 2012018138, pe faptul abuzului de serviciu
săvîrșit de colaboratorul Penitenciarului nr. 13 Chișinău, Vadim Guțan, pe indicii
infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal.
La 04 octombrie 2012, fiind audiat în calitate de martor pe cauza penală
nominalizată, inculpatul a negat implicarea lui V. Guțan la introducerea telefonului în
penitenciar, menționînd că careva sume de bani lui Guțan nu i-a transmis. Plîngerea pe
numele lui V. Guțan a înaintat-o avînd ură pe acesta, deoarece anume el i-a depistat
telefonul la 12 iunie 2012.
Ulterior, la 27 noiembrie 2012, cauza penală nr. 2012018138 a fost clasată, în
temeiul prevederilor art. 275 alin. (l) pct. l) și 286 Cod de procedură penală, pe motiv că
nu există fapta infracțiunii.
Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, dar probele, fiind cercetate
prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punctul de vedere al
concludenții, pertinenței și veridicității lor, demonstrează incontestabil vina lui în
comiterea infracțiunii de denunțare cu bună-știință falsă, în scopul de a-1 învinui pe
cineva de săvîrșirea unei infracțiuni, făcută unui organ care este în drept de a porni
urmărirea penală, adică infracțiunea prevăzută de art. 311 alin. (l) Cod penal.
La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de rigorile art. 61, 76 Cod
penal, că lipsesc careva circumstanțe atenuante, că inculpatul anterior a fost condamnat
și a concluzionat oportun aplicarea prevederile art. 34 alin. (1), 82 alin. (1) Cod penal,
pentru recidivă de infracțiune, deoarece scopul prestabilit al legii penale poate fi atins pe
deplin doar în cazul numirii inculpatului a unei pedepsei privative de libertate.
Inculpatul a declarat apel, solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și
pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă.
Apelantul a invocat că instanța i-a stabilită o pedeapsă prea aspră, el avînd la
întreținere un copil minor.
Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014,
apelul a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că starea de fapt reținută în sarcina inculpatului în baza
art. 311 alin. (1) Cod penal, după indicii calificativi: denunțare cu bună-știință falsă, în
scopul de a-l învinui pe cineva de săvîrșirea unei infracțiuni, făcută unui organ care este
în drept de a porni urmărirea penală, de către prima instanță și expusă conform
prevederilor legii în sentința atacată a fost probată integral la judecarea cauzei.
Circumstanțele de fapt reținute în sarcina inculpatului, inclusiv și la aplicarea
pedepsei, au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală,
materialele dosarului, apreciate cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură
penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate
probele în ansamblul din punct de vedere al coroborării lor.
Concluziile instanței de fond cu privire la stabilirea pedepsei corespund
principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale prevăzut de art. 7 Cod
penal, scopului și criteriilor individualizării pedepsei prevăzute de art. 61, 75, 80 Cod
penal și nu există motive de aplicare a pedepsei mai blînde, fiindcă s-a ținut cont de
toate circumstanțele cauzei în ansamblu.
Prin urmare, stabilirea pedepsei mai blînde în cazul dat nu este posibilă, avînd în
vedere și concluziile instanței de fond expuse în sentință, cum ar fi caracterul și gradul
2
de pericol social al infracțiunii săvîrșite, personalitatea celui vinovat, că inculpatul are
antecedente penale, cît și circumstanțele cauzei, care agravează sau atenuează
răspunderea.
Inculpatul a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea hotărîrilor adoptate
și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă.
Recurentul a relevat că are la întreținere un copil minor și soția este grav bolnavă.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar pe baza materialului
din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta
urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.
Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală hotărîrile instanței de
apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de
fond și de apel, inclusiv și în temeiurile cînd că s-au aplicat pedepse individualizate
contrar prevederilor legale.
Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin
hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de
drept formal și material.
Sub acest aspect și cu referire la argumentele din recursul inculpatului, care nici
nu indică asupra unor concrete erori de drept (pct. 5 din decizie), se atestă că împrejurările
menționate în partea descriptivă a hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2
și 4 din prezenta decizie, denotă că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat
circumstanțele de fapt și de drept privind aplicarea pedepsei inculpatului în strictă
conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept
material, ținînd cont de prevederile art. 34, 61, 75, 82 Cod penal, conform căror
persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă
echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea
categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii
săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care
atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și
reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Se
consideră recidivă comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o
persoană cu antecedente penale pentru o infracțiune săvîrșită cu intenție. Mărimea
pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate din maximul celei mai aspre
pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.
Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului
în corespundere cu prevederile legale.
Mai mult, se observă că recursul declarat este întemeiat doar pe critica modului în
care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului
(pct. 5 din decizie).
Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură
penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată
în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecînd apelul,
verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima
instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate
instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea
instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor
cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decît cel pe care îl propune inculpatul este o
competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este un temei de drept
3
separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea doar
acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.
Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel
nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că au aplicat
inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul
ordinar este vădit neîntemeiat.
Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs
decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este
vădit neîntemeiat.
Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi
declarat inadmisibil.
În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de
procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Mircea Veaceslav
Vladimir împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 aprilie 2014 și
deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014, deoarece este
vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată la 10 decembrie 2014.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Iurie Diaconu
Liliana Catan
4