1ra-1275/2014 — art.186 alin.2 CP lit.d CP

Dosarul nr.1ra-1275/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 octombrie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Elena Covalenco, Ion Guzun,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 27 decembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2014 de inculpatul

Stețiuc Alexandr Leonid, născut la 21 martie 1976,

originar și domiciliat în mun.Chișinău, șos.Balcani 6, ap.44.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Alexandr a fost condamnat în baza art.186 alin.(2) lit.d) Cod penal, la 1 an închisoare.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunîndu-se încasarea de la Stețiuc Alexandr în

beneficiul lui Plotnic Radu a prejudiciului material în sumă de 1299 lei.

urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflîndu-se pe terenul sportiv al liceului

Liviu Deleanu din str.Liviu Deleanu 5/4, mun.Chișinău, a sustras pe ascuns din buzunarul

hainei ce aparținea cet.Plotnic Radu un telefon mobil de model Unite-3G, cauzîndu-i părții

vătămate un prejudiciu material considerabil, în valoare de 1299 lei.

A.Stețiuc și inculpat, care au solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei hotărîri de achitare,

pe motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii incriminate, inculpatul nu a

comis fapta de care a fost recunoscut vinovat, învinuirea înaintată acestuia este una neclară,

nu cuprinde date ce ar indica ce acțiuni ilegale concrete a întreprins inculpatul la găsirea unui

bun, probele au fost descrise neconcret, nefiind indicată legătura cauzală a acestora cu fapta,

sentința a fost bazată doar pe declarațiile martorilor, care nu constituie o mărturie acuzatorie

pentru condamnarea lui A.Stețiuc; instanța și-a bazat concluziile privind vinovăția lui

A.Stețiuc pe probe contradictorii, în lipsa unor dovezi incontestabile ce ar confirma vina sa în

cele incriminate; instanța nu a ținut seama că procesul-verbal de recunoaștere a persoanei a

fost efectuat contrar prevederilor art.116 alin.(6) Cod de procedură penală, deoarece a fost

efectuat după fotografie, pe cînd urma să aibă loc pe viu, iar la stabilirea pedepsei instanța nu

a reținut în seama inculpatului circumstanțele atenuante - lipsa antecedentelor penale,

caracteristica pozitivă, că dînsul este o persoană cu grad de dezabilitate avansată, ce ar fi

permis instanței de a aplica alte pedepse alternative prevăzute de sancțiunea normei penale de

care a fost recunoscut vinovat, în afară de închisoare.

1

admise apelurile avocatului Iu.Nichitoi în numele inculpatului și a inculpatului A.Stețiuc,

casată sentința în partea stabilirii pedepsei și pronunțată în partea dată o nouă hotărîre, prin

care lui A.Stețiuc recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit.d) Cod penal i-a

fost stabilită pedeapsa de 3 luni închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, la pronunțarea sentinței, prima

instanță, analizînd în ansamblu probele administrate în cauză, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, corect a ajuns la concluzia de

condamnare a lui A.Stețiuc în baza art.186 alin.(2) lit.d) Cod penal.

Instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului a fost demonstrată integral prin

probele acumulate legal în cadrul urmăririi penale și examinate în instanța de judecată, și

anume declarațiile părții vătămate R.Plotnic, actele cauzei, probe care, analizate în ansamblu,

coroborează între ele și dovedesc vina inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

deoarece inculpatul singur a recunoscut că telefonul ce a fost sustras, a fost găsit de dînsul,

dar îl va returna proprietarului după ce acesta îi va prezenta pașaportul pe acest telefon. Mai

mult, legătura cauzală dintre acțiunile inculpatului și fapta prejudiciabilă a fost demonstrată și

prin faptul că, după dispariția telefonului. dînsul a conversat cu partea vătămată, însă nu i-a

returnat telefonul, dar a efectuat mai multe convorbiri, schimbîndu-i cartela după 17.05.2011

și după 02.08.2011.

La fel, instanța de apel a considerat că nerecunoașterea de către inculpat a vinovăției și

versiunea părții apărării, că telefonul a fost găsit și nu sustras, corect a fost interpretată de

către prima instanță drept o poziție de apărare aleasă de ultimii, cu scopul de a nu fi tras

inculpatul la răspundere penală.

Totodată, instanța de apel, reținînd în seama inculpatului faptul că dînsul a restituit

părții vătămate prejudiciul cauzat prin infracțiune și este o persoană cu grad de dezabilitate

avansată, fapt confirmat prin extrasul 306 CMC nr.39 din 16.01.2014, a conchis de a-i reduce

pînă la minim, adică la 3 luni, termenul de pedeapsă stabilit de prima instanță.

invoca vreun temei prevăzut de art.427 Cod de procedură penală, cu referire la circumstanțele

de fapt ale cauzei, solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de

achitare, invocînd repetat aceleași motive ca și în apel, descrise la pct.3 al prezentei decizii.

dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în referință, prin

care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal decide inadmisibilitatea

acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de apel numai

în cazul comiterii unei sau mai multor erori din cele enumerate în pct.1) – 16) ale normei

vizate.

Recurentul în recurs nu a invocat nici un temei din cele prevăzute în norma sus-

menționată, dar din conținutul cererii de recurs se deduce temeiul prevăzut de pct.8) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, avînd în vedere că acesta critică vinovăția, considerînd că în

acțiunile lui lipsesc elementele infracțiunii de furt, solicitînd să fie achitat.

Colegiul penal reține că, instanțele de fond, în baza probelor administrate legal de către

organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor

art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și

2

coroborării lor, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungînd la

concluzia privind vinovăția lui A.Stețiuc în comiterea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2)

lit.d) Cod penal, iar încadrarea juridică a acțiunilor acestuia este justă.

Concluziile instanțelor judecătorești contestate se confirmă prin cumulul de probe

administrate, cum sînt declarațiile:

- părții vătămate R.Plotnic, care a explicat că, aflîndu-se pe terenul sportiv și-a

dezbrăcat bluza, în buzunarul căreia se afla telefonul mobil, pe care a pus-o pe un bloc de

beton, revenind peste 10-15 min, a depistat lipsa telefonului și a căștelor de telefon. Văzînd pe

teren două persoane, s-a apropiat de ele și i-a întebat despre bunurile dispărute, la fel despre

dispariția telefonului a informat colegii și profesorul;

- a martorului I.Sîtnic, care a declarat că la ora de educație fizică R.Plotnic s-a învoit să

meargă la terenul de gimnastică, iar la sfîrșitul orei a aflat de la ultimul că i-a fost sustras

telefonul mobil, care a fost găsit peste un an și că pe teren în acel moment mai erau persoane

străine, care se antrenau;

- a martorului Ig.Bronici, care a lămurit că, în luna mai 2011, aflîndu-se în sala

sportivă, un elev a luat telefonul lui A.Stețiuc și deschizîndu-l a spus că-i aparține, iar

A.Stețiuc i-a zis că îl va restitui doar dacă îi va fi prezentat pașaportul, ultimul a spus că a

găsit un aparat de telefon;

și actele cauzei - descifrările convorbirilor telefonice, procesele-verbale de examinare a

obiectului din 23.09.2011 și 18.05.2012, de percheziție din 24.12.2011, de recunoaștere a

persoanei din 17.05.2012, care au fost amplu analizate și obiectiv apreciate de instanțele de

fond. Probele date confirmă cu certitudine săvîrșirea de către inculpatul A.Stețiuc a faptei

imputate, care întrunește elementele infracțiunii de furt, adică atît latura obiectivă, cît și cea

subiectivă a acestei infracțiuni, deoarece acesta a intrat nelegitim în posesia telefonului, a

sustras bunul dat, a dispus de el, l-a utilizat și a refuzat restituirea acestuia la solicitarea

proprietarului, prin urmare infracțiunea de furt s-a consumat în momentul cînd telefonul

mobil a fost luat din posesia proprietarului și inculpatul a avut posibilitatea de a se folosi și

dispune de el.

Astfel, concluziile instanțelor de fond privind vinovăția inculpatului A.Stețiuc în

săvîrșirea infracțiunii imputate, în opinia instanței de recurs, este justă și întemeiată, deoarece

din momentul adresării părții vătămate către inculpat de a-și recupera bunul de care a fost

lipsit, care i-a refuzat în restituirea acestuia, inculpatul a realizat latura obiectivă a infracțiunii

de sustragere.

În speța dată, din conținutul hotărîrilor atacate rezultă că instanțele de judecată corect

au constatat faptele și circumstanțele săvîrșirii infracțiunii incriminate inculpatului A.Stețiuc

în baza art.186 alin.(2) lit.d) Cod penal, descriindu-le în partea descriptivă, ulterior

motivîndu-se concluzia de vinovăție prin cumulul de probe administrate în cauză, nefiind

stabilită presupusa eroare de drept invocată de către recurent.

Argumentele recurentului, precum că instanțele de fond eronat au apreciat probele

cauzei, și anume declarațiile părții vătămate, a martorilor, că dînsul nu a sustras, dar a găsit

telefonul mobil, nu pot fi reținute, deoarece aprecierea probelor ține de soluționarea fondului

cauzei de către instanțele de fond și de apel și nu poate constitui temei pentru recurs. Mai

mult, aceste argumente au fost invocate și în apel, iar instanța de apel, examinîndu-le în

ansamblu, respectînd prevederile art.414 alin.(1)-(2) Cod de procedură penală, s-a pronunțat

detaliat și motivat asupra lor în decizie.

Neîntemeiat este și argumentul recurentului, precum că procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie nu poate constitui mijloc de probă, fiind efectuat cu

încălcarea prevederilor art.116 alin.(3) Cod penal, deoarece infracțiunea săvîrșită prin

sustragere, constă tocmai în modul ascuns de comitere a faptei de sustragere, adică nu este

cunoscută persoana care a comis fapta, astfel că în cazul dat fiind aplicabile dispozițiile

3

art.116 alin.(6) Cod de procedură penală, acțiunea dată fiind una legală, în urma căreia partea

vătămată, asistată de reprezentantul său legal, a recunoscut persoana de pe fotografia nr.1

după particularitățile feței, forma nasului și gurei, care s-a dovedit a fi A.Stețiuc.

Astfel, Colegiul penal reține că solicitările recurentului privind achitarea lui, nu au

suport probatoriu și contravin probelor administrate în cauză, iar nerecunoașterea vinovăției

de către acesta în comiterea infracțiunii imputate, este apreciată de către instanța de recurs

drept o modalitate de exercitare a dreptului său la apărare.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care

au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art.417 Cod de procedură penală, iar temei pentru casarea acesteia lipsesc.

Lipsit de temei, este și argumentul recurentului precum că decizia instanței nu cuprinde

motivele de aplicare a pedepsei mai ușoare, decît cele prevăzute de sancțiunea articolului

incriminat, deoarece instanța de apel ținînd cont de faptul că inculpatul a recuperat prejudiciul

părții vătămate și este o persoană cu grad de dezabilitate avansată, precum și luînd în

considerație gradul pericolului social al infracțiunii comise, persoana inculpatului,

circumstanțele atenuante ale cauzei, a conchis de a-i micșorînd pînă la limita minimă

termenul de pedeapsă stabilit de prima instanță, ce constituie 3 luni, considerînd că doar astfel

va fi atins scopul pedepsei penale.

Colegiul constată că, pedeapsa stabilită inculpatului de instanța de apel la limita

minimă a sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, este corect

individualizată și corespunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în

art.61 Cod penal, fiind respectate și prevederile art.75 Cod penal. Mai mult ca atît, reieșind

din materialele cauzei, la moment, pedeapsa stabilită prin decizia instanței de apel a fost deja

executată de către inculpat.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursului

declarat de inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Stețiuc Alexandr, împotriva

sentinței Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 27 decembrie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2014, în propria lui cauză penală, fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 19 noiembrie 2014.

Președintele Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Ion Guzun

4