1ra-1457/2014 — art. 287 al. 1 CP

1ra-1457/2014 — art. 287 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1457/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 octombrie 20144 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 martie 2014 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2014, declarate de partea vătămată Salifou

Belemvire și inculpatul

Serjuc Iuri Vasile, născut la

30 august 1980, originar și locuitor al mun. Chișinău, str.

Independenții 9/1, ap. 91 cetățean al R. Moldova, condamnat

anterior:

1) prin sentința Judecătoriei Centru din 27

decembrie 2010, în baza art. 264/1 alin. (1) Cod penal, la

amendă în mărime de 400 unități convenționale, ce constituie

8000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 05 decembrie 2013 – 04 martie 2014,

în instanța de apel: 18 aprilie – 20 mai 2014,

în instanța de recurs: 06 august – 22 octombrie 2014;

C O N S T A T Ă :

fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală, Serjuc Iuri

a fost condamnat în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1 an și 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, începînd cu 04 martie 2013.

Iuri, în timp ce se deplasa în maxi-taxi a rutei nr. 160, la intersecția str. Mitropolit

Gavriil Bănulescu-Bodoni cu str. Columna, mun. Chișinău, acționînd cu intenție directă,

din motive huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică însoțită de aplicarea violenței

asupra persoanei, prin acțiuni ce se deosebesc prin conținutul lor, printr-o obrăznicie

deosebită, fiind în stare de ebrietate alcoolică, l-a agresat pe cetățeanul străin Salifou

1

Belemvire, numindu-l cu cuvinte necenzurate care înjosesc demnitatea persoanei și

aplicîndu-i multiple lovituri cu capul și pumnii peste diverse regiuni ale corpului,

cauzîndu-i, conform concluziei raportului de expertiză medico-legală nr. 2922/D din

26.11.2013, edem al țesuturilor moi și echimoză la nivelul feței, care se califică ca

vătămare neînsemnată.

Instanța a reținut că inculpatul și avocatul au solicitat, în scris, judecare cauzei pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 364/1 Cod de

procedură penală.

Inculpatul a recunoscut vina pe deplin, declarînd ca în rutieră cineva vorbea cu

voce tare într-o limbă străină. El i-a făcut observație și s-a iscat un conflict. El l-a

împins pe cetățeanul de culoare cu capul și mîinile, a folosit cuvinte necenzurate. A

inițiat conflictul nu pentru că are careva pretenții față de cetățenii de culoare sau alte

nații, nu în scop de discriminare, ci deoarece persoana discuta prea tare la telefon. De

cele comise sincer se căiește.

Instanța a statuat că vina inculpatului este dovedită pe deplin și a încadrat

acțiunile lui în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, ca huliganism, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra

persoanei, precum și acțiuni, care prin conținutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie

deosebită.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată s-a condus de prevederile art. 7, 61, 75

Cod penal, că infracțiunea comisă de inculpat face parte din categoria celor mai puțin

grave, că inculpatul are antecedente penale și a comis infracțiunea în starea de recidivă,

că a recunoscut vina și s-a căit sincer de cele săvîrșite, este caracterizat pozitiv,

concluzionînd rațional de aplicat față de inculpat pedeapsa sub formă de închisoare în

limitele fixate de art. 287 alin. (1) Cod penal, ținînd cont de prevederile alin. 8 art. 364/1

Cod de procedură penală - reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

Lege în cazul pedepsei cu închisoarea, totodată și de art. 34 și 82 Cod penal, fiindu-i

stabilită o pedeapsă în formă de închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni închisoare în

penitenciar de tip închis, deoarece corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă

numai prin izolarea lui de societate.

și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie: „asigurat un remediu juridic adecvat

al alegațiilor rasiale invocate”, cu aplicarea unei pedepse mai blînde inculpatului.

Apelantul a invocat instanța de fond nu i-a oferit un remediu juridic adecvat

pentru alegațiile rasiale, invocate de el în plîngerea inițială depusă la poliție.

În procesul-verbal de audiere a victimei este redată atitudinea discriminatorie a

inculpatului, care în timpul călătoriei cu transportul public i-a adresat expresii rasiale de

tipul: „nigher”, „țigan”, „indeiț” și „obezianka”.

Potrivit art. 287 alin. (1) Cod penal, huliganismul se prezintă a fi acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de alte fapte ilicite prevăzute

de această normă.

Reieșind din diversitatea faptica a dispoziției articolului dat, precum și din

imposibilitatea de a face cunoștință cu procesul-verbal de prezentare a materialelor la

finisarea urmăririi penale, nu cunoaște care din acțiunile alternative au stat la baza

învinuirii inculpatului. Respectiv a fost privat de dreptul de a înainta cereri și demersuri

la etapa de urmărire penală.

Însă indiferent de acest aspect, este oportună oferirea unui remediu juridic

adecvat și efectiv pentru alegațiile rasiale reflectate de victimă în plîngerea sa, avînd la

2

bază aparentele motive rasiale exteriorizate de inculpat. În acest sens, partea vătămată a

fost privat de dreptul de a se expune și în raport cu încadrarea juridică a faptei.

Expresia de „discriminare rasială” are în vedere orice deosebire, excludere,

restricție sau preferință, întemeiată, pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională

sau etnică, care are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoașterea,

folosința, sau exercitarea în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale în domeniul politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu

al vieții publice. Această prevedere practic se repetă în dispoziția art. 176 alin. (1) Cod

penal care, pe lîngă art. 77 alin. (1) lit. d) Cod penal, pare a fi un instrument juridic

adecvat în dreptul intern pentru condamnarea penală a unor astfel de manifestări rasiale,

inacceptabile într-o societate democratică cu exigențe de integrare europeană.

3.1. Inculpatul la fel a declarat apel, solicitînd casarea sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă,

sub formă de amendă.

Apelantul a invocat că instanța nu a luat în calcul că el a comis o infracțiune din

categoria celor mai puțin grave, că întreținere 2 copii minori și a recunoscut vina

integral.

Pedeapsa aplicată este prea aspră în raport cu fapta comisă și consecințele

acesteia, că întreține 2 copii minori, soția este în concediu de maternitate și nu lucrează,

astfel familia sa a rămas fără ajutor financiar, că partea vătămată nu are careva pretenții

față de el,

ambele apeluri au respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că la individualizarea pedepsei inculpatului instanța de

judecată corect a ținut cont de prevederile art. art. 7, 34, 61, 75 și 82 Cod penal, de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, prezența circumstanțelor agravante,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia, de recunoașterea deplină a vinei, căința sinceră

de cele întâmplate și acceptarea judecării cauzei în baza probelor administrate la

urmărirea penală, că inculpatul întreține copii minori, dar a comis infracțiunea în starea

de recidivă.

Prin urmare, aplicarea unei pedepse inculpatului sub formă de amendă este

imposibilă.

Totodată, este irelevantă poziția părții vătămate privind recalificarea acțiunilor

inculpatului în baza art. 176 alin. (1) Cod penal, deoarece, în conformitate cu

prevederile art. 325 Cod de procedură penală, judecarea cauzei în prima instanță se

efectuează numai în limitele învinuirilor formulate în rechizitoriu.

Astfel, inculpatului i-a fost înaintată învinuirea în baza art. 287 alin. (1) Cod

penal, iar instanța de fond corect a constatat vinovăția inculpatului în baza articolului

sus-menționat, prin totalitatea de probe acumulate la cauza penală.

Cerințele apelantului de a recunoaște că în cazul dat infracțiunea a fost comisă pe

motiv de discriminare, bazată pe ură privind culoarea pielii, este neîntemeiată, dat fiind

nici în rechizitoriu, nici în ordonanța de punere sub învinuire, asemenea circumstanțe nu

i-au fost imputate inculpatului și, reieșind din prevederile art. 325 Cod de procedură

penală, judecarea cauzei nu poate fi efectuată în afara limitele învinuirilor formulate în

rechizitoriu.

3

adoptate și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie: „asigurat un remediu juridic

adecvat pentru alegațiile rasiale invocate”.

Recurentul a indicat că a fost privat de dreptul de a uza de drepturile sale pe

parcursul desfășurării urmării penale, fiind știrbit grav egalitatea în drepturi a părților în

fața instanței, drept recunoscut în art. 315 Cod de procedură penală.

Instanța de apel de fapt nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Pe alocuri, motivarea soluției instanței de apel, inclusiv prin expedierea scrisorii în

adresa Procuraturii Buiucani, contrazice dispozitivului deciziei atacate. Plus la aceasta,

faptelor săvîrșite de inculpat li s-au dat o încadrare juridică greșită.

În legătură cu acest fapt, instanța de apel a expediat o scrisoare în adresa

Procuraturii sect. Buiucani, mun. Chișinău, în care atrage atenția că în plîngerea din

14.11.2013, partea vătămată a invocat expres că a fost acostat din motive de

discriminare - ură pe temeiuri de culoare a pielii etc. Pe parcursul examinării cauzei,

organul de urmărire penală nu a atras atenția la faptul că infracțiunea a fost comisă pe

temeiuri de discriminare și nu a recunoscut acest fapt ca circumstanță agravantă,

prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. d) Cod penal.

Conținutul scrisorii menționate este diametral opus cu conținutul deciziei

contestate. Astfel în decizie nu se reflectă deloc aspectul privind deficiențele de

investigare a alegațiilor rasiale invocate de el.

Astfel, dispozitivul deciziei contestate este expus neclar, iar contradicțiile dintre

scrisoarea expediată și decizia contestată generează o prezumție că s-a comis o eroare

gravă de fapt.

Se impune sensibilizarea societății per ansamblu, în legătură cu acest fenomen

vicios.

În acest sens, este nevoie de reexaminat cauza în instanța competentă, asigurînd

audierea martorului E. Botnari, fiind întreprinse măsurile necesare pentru asigurarea

unui remediu juridic adecvat, conform standardelor internaționale la care Republica

Moldova este parte (ex. Convenția internaționale privind eliminarea tuturor formelor de

discriminare rasială).

După ce a aflat că dosarul deja este în prima instanță, a depus o solicitare la

Procuratura sect. Buiucani, mun. Chișinău pentru a reîncadra fapta, ținînd cont că nu a

fost informat la etapa terminării urmării penale despre învinuire. A fost refuzat,

explicîndu-i-se că nu este temei pentru a investiga fapta respectivă drept crimă de ură.

În acest sens a înaintat aceeași cerere în cadrul primei instanțe. La fel a primit

refuz, fiindu-i explicat că cauza va fi examinată în baza art. 364/1 Cod de procedură

penală.

În rezultatul acestor refuzuri, a solicitat expres instanței de fond să verifice

semnătura sa pe actele procedurale întocmite în baza art. 294 alin. (2) și (3) Cod de

procedură penală. Solicitarea a fost respinsă, deși procesul-verbal care trebuia să fie

semnat de el nu era la dosar. Practic a fost privat de drepturile procedurale, fiind admis

un viciu de procedură care lezează drepturile sale constituționale.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12 Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărîrii, faptei săvîrșite i

s-a dat o încadrare juridică greșită.

4

5.1. Inculpatul la fel a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea hotărîrilor

adoptate și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă

amendă.

Recurentul a relevat că pedeapsa aplicată este una prea aspră în raport cu fapta

comisă și consecințele acesteia, instanțele nu au luat în considerație că partea vătămată

nu are careva pretenții față de el și chiar a solicitat să-i fie aplicată o pedeapsă mai

blîndă, nelegată de închisoare.

El a recunoscut vina pe deplin, se căiește în cele comise, a solicitat instanței de

fond examinarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, a

cooperat cu organele de urmărire penală, întreține 2 copii minori, soția este în concediu

de maternitate și nu lucrează, astfel familia sa a rămas fără ajutor financiar.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rînd, conform art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, cînd motivarea soluției contrazice

dispozitivului hotărîrii, cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și cu referire la argumentele menționate în recursul

ordinar al părții vătămate (pct. 5 din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de

drept clar și concret definite, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică a

acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, cum ar fi declarațiile inculpatului și părții vătămate, raportul de

expertiză medico-legală nr. 2922/D din 26.11.2013, fiecare probă fiind apreciată în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel pronunțîndu-se

argumentat asupra tuturor circumstanțelor pe caz și motivelor din apelul părții vătămate

în aspectul vizat.

Or, în ultima instanță, cerințele părții vătămate invocate în recurs se reduc la

necesitatea recalificării juridice a acțiunilor inculpatului (pct. 5 din decizie).

Dar, acestea nu au niciun suport juridic, deoarece, potrivit art. 24, 66 alin. (2) pct.

(1), 281 alin. (2), 296 alin. (2), 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei

se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Actul de învinuire

trebuie să cuprindă formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și

modului de săvîrșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterului vinei, încadrarea

juridică a acțiunilor învinuitului. Inculpatul are dreptul să știe pentru ce faptă este

învinuit. Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în

favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

5

Prin urmare, instanța de judecată nu este în drept să completeze din oficiu

învinuirea cu circumstanțe în fapt și în drept, împrejurare ce ar afecta inculpatului

dreptul de a ști pentru ce faptă este învinuit, adică dreptul la apărare.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiurile cînd că s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect și cu referire la argumentele din recursul inculpatului (pct. 5.1 din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, denotă că

instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind aplicarea pedepsei inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținînd cont de prevederile art. 34,

61, 75, 82 Cod penal și art. 364/1 Cod de procedură penală, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Se consideră recidivă

comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu antecedente

penale pentru o infracțiune săvîrșită cu intenție. Mărimea pedepsei pentru recidivă nu

poate fi mai mică de jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la

articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. Inculpatul care a

recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale.

Mai mult, se observă că recursul declarat este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului

(pct. 5.1 din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor

cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decît cel pe care îl propune inculpatul este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este un temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea doar

acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că instanța de

6

apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că dispozitivului hotărîrii

nu contrazice motivarea soluției, că faptei săvîrșite de inculpat i s-a dat o încadrare

juridică corectă, că s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și

că recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele urmează a

fi declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de partea vătămată Salifou

Belemvire și inculpatul Serjuc Iuri Vasile, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 04 martie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 mai 2014, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 12 noiembrie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

7