1ra-1589/2014 — art. 287 alin. 2 CP și art. 349 alin. 1 CP

1ra-1589/2014 — art. 287 alin. 2 CP și art. 349 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-1589/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

22 octombrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecători – Vladimir Timofti și Nadejda Toma,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de partea

vătămată Rusev Serghei, prin care solicită casarea deciziei Curții de Apel Cahul din

15 mai 2014, în cauza penală privindu-i pe

Nemțanu Denis Vasile, născut la 20 august

1992, originar și domiciliat în s. Antonești, r-nul

Cantemir;

Lisița Ivan Vasilii, născut la 22 octombrie 1987,

originar și domiciliat în s. Antonești, r-nul Cantemir.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.03.2013 – 12.08.2013;

Instanța de apel: 22.10.2013 – 15.05.2014;

Instanța de recurs: 28.08.2014 – 22.10.2014.

Asupra recursului declarat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 287 alin. (2) Cod penal, la 3 ani închisoare;

- art. 349 alin. (11) Cod penal, la 1 an închisoare.

În conformitate cu art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni prin cumul

total al pedepselor aplicate, lui Nemțanu D. i-a fost stabilit definitiv pentru executare

pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Lisița I. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 287 alin. (2) Cod penal, la 3 ani închisoare;

- art. 349 alin. (11) Cod penal, la 1 an închisoare.

În conformitate cu art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni prin cumul

1

total al pedepselor aplicate, lui Lisița I. i-a fost stabilit definitiv pentru executare

pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, executarea pedepsei numită lui

Nemțanu D. și Lisița I., a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

Procesul penal în privința lui Lisița I. și Nemțanu D., privind săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, în baza art. 109 Cod

penal, a fost încetat din motivul împăcării părților.

D. împreună cu Lisița I. la 15 martie 2013, aproximativ în jurul orelor 21:00, printr-o

înțelegere prealabilă, avînd scopul sustragerii bunurilor altei persoane, tainic au

pătruns în gospodăria cet. Popa S. din s. Antonești, r-nul Cantemir, de unde pe ascuns

dintr-o construcție auxiliară au sustras 2 oi la prețul uneia de 1 000 lei, prin ce i-au

cauzat părții vătămate un prejudiciu material considerabil în mărime de 2 000 lei.

Tot Nemțanu D., în continuarea acțiunilor sale criminale, la 15 martie 2013,

după consumarea infracțiunii de furt, împreună și printr-o înțelegere prealabilă cu

Lisița I., ambii fiind în stare de ebrietate alcoolică, în jurul orelor 22:15, intenționat,

manifestînd o lipsă de respect față de normele sociale și încălcînd grosolan ordinea

publică, manifestînd superioritatea personalității lor asupra tuturor normelor stabilite

în societate, din intenții huliganice în timp ce colaboratorii de poliție a Inspectoratului

raional de poliție Cantemir, Rusev S., Miron I., Bordea Vl. și Condur V. investigau un

caz de furt de la domiciliul cet. Popa S. din s. Antonești, r-nul Cantemir, în apropierea

domiciliului lui Nemțanu V., fără nici un motiv Nemțanu D. și Lisița I. i-au înjurat cu

cuvinte necenzurate pe reprezentanții organelor de drept, au aplicat violență față de

ultimii opunînd rezistență fizică și intimidîndu-i pe polițiști continuînd să utilizeze

expresii necenzurate în prezența mai multor persoane, după care prin amenințări i-au

scuipat în public și le-au rupt intenționat uniformele, iar cu ajutorul unei bîte de lemn

i-au amenințat pe ultimii cu răfuiala fizică, inclusiv cu aplicarea violenței

nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei, iar față de Rusev S., au aplicat

violența nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei prin lovirea acestuia cu

pumnul în piept.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin.(2) Cod penal – huliganism, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței

asupra persoanelor și acțiunile care, prin conținutul lor se deosebesc printr-un cinism

sau obrăznicie deosebită și de art. 349 alin. (11) Cod penal, adică amenințarea și

violența aplicată asupra persoanei cu funcție de răspundere, în scopul sistării

activității lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică

violența, soldată cu vătămarea integrității corporale și a sănătății, fie cu nimicirea

bunurilor persoanei cu funcție de răspundere.

2

prevăzut de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

avocatul Josu L. în numele inculpatului Lisița I., prin care s-a solicitat casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia acțiunile

lui Lisița I. să fie încadrate în prevederile art. 287 alin. (2) Cod penal, condamnîndu-l

la amendă în mărime de 400 unități convenționale, iar în baza art. 349 alin. (11) Cod

penal, inculpatul urmează să fie achitat, deoarece în acțiunile lui nu se întrunesc

elementele infracțiunii nominalizate.

Apelantul a invocat în argumentarea cererii, că în cadrul ședinței de judecată

învinuirea nu a prezentat nici o probă, care ar fi confirmat acțiunile inculpatului de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 349 Cod penal. Din partea lui Lisița I. nu a

fost aplicată careva violență asupra colaboratorilor de poliție, în acțiunile lui a

persistat opunere de rezistență, care poate fi incriminată inculpatului ca contravenție și

nici de cum în baza art. 349 alin. (11) Cod penal. Astfel, amenințarea exprimată în

contextul infracțiunii date, poate adopta formele de amenințare cu moartea,

amenințare cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, amenințarea cu

nimicirea bunurilor. Însă, la caz, nici una din formele date nu au fost prezente în

acțiunile inculpatului, or părților vătămate nu li s-a cauzat nici o leziune, mai mult că

nici procurorul nu a adus careva probe în acest sens.

declarat de avocatul Josu L. în numele inculpatului Lisița I., fiind casată din oficiu,

parțial, sentința primei instanțe în cauza penală privindu-i pe Nemțanu D. și Lisița I.,

cu pronunțarea unei noi hotărîri, după cum urmează.

În baza art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, s-a dispus încetarea

procesului penal în privința lui Nemțanu D. și Lisița I. învinuiți de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal.

Totodată, Nemțanu D. și Lisița I. au fost condamnați în baza art. 287 alin. (2)

Cod penal, la pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 3 (trei) ani, pentru

flecare și în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, executarea pedepsei

numite lui Nemțanu D. și Lisița I., a fost suspendată condiționat pe un termen de

probă de 1 an și 6 luni, pentru fiecare.

acțiunile inculpaților nu pot fi reținute elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, din care considerente procesul penal în

privința lor pe acest capăt de învinuire urmează a fi încetat, iar referitor la

condamnarea în baza art. 287 alin. (2) Cod penal, s-a specificat că cumulul de probe

administrate și cercetate în cauză demonstrează cu certitudine vinovăția inculpaților

de cele incriminate.

Așadar, revenind la învinuirea adusă lui Nemțanu D. și Lisița I. în baza art. 349

alin. (11) Cod penal, instanța de apel a constatat că acuzatorul de stat în ordonanța de

3

punere sub învinuire și în rechizitoriu, formulînd învinuirea a descris doar

circumstanțele caracteristice pentru infracțiunea de huliganism, iar în drept a încadrat

acțiunile inculpaților în temeiul la două articole diferite, și anume, în baza art. 287

alin. (3) și art. 349 alin. (l1) Cod penal.

Prin urmare, inculpaților nu le-a fost înaintată învinuirea privind comiterea unor

acțiuni în scopul sistării activității de serviciu a persoanelor cu funcții de răspundere,

însă au fost învinuiți de săvîrșirea unor acțiuni huliganice. Or, în acest cazi este

important că fapta să fie comisă anume în legătură cu participarea victimei la

prevenirea ori curmarea unei infracțiuni sau a unei fapte antisociale, iar în lipsa

acestei legături, alin. (11) din art. 349 Cod penal, nu poate fi reținut la calificare.

În același context, instanța de apel a amintit că conform pct. 10) din alin. (2) al

Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în

cauzele despre huliganism” nr. 4 din 19.06.2006, actele de huliganism însoțite de

opunerea de rezistență colaboratorilor, reprezentanților autorităților sau altor persoane

care curmă actele huliganice, inclusiv cele însoțite de violență sau de amenințarea

aplicării ei în privința persoanelor indicate, sunt cuprinse în alin. (1) al art. 287 Cod

penal. În conformitate cu art. 391 alin. (l) pct. 6) Cod de procedură penală, sentința de

încetare a procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau

condiționează pornirea urmării penale.

Deci, nefiind înaintată inculpaților învinuirea privind răspunderea pentru

acțiunile calificate conform art. 349 alin. (11) Cod penal, procesul penal pe acest

articol urmează a fi încetat în privința ambilor inculpați.

Referitor la stabilirea pedepsei, instanța de apel a menționat că, ținînd cont de

personalitatea inculpaților, circumstanțele cauzei și gravitatea faptei comise, cît și de

condamnarea acestora doar pentru o infracțiune, este posibil de redus pedeapsa

condiționată stabilită, pînă la 1 an și 6 luni, pentru fiecare.

vătămată Rusev S., prin care se solicită casarea acesteia, cu menținerea în vigoare a

sentinței, din motiv că instanța de apel, a adoptat o soluție neîntemeiată și ilegală în

privința lui Nemțanu D. și Lisița I..

În esență, recurentul își argumentează cererea menționînd că instanța de fond a

dat o apreciere juridică corectă acțiunilor inculpaților Nemțanu D. și Lisița I.,

încadrîndu-le în baza art. 349 alin. (11) și art. 287 alin. (2) Cod penal, deoarece în

cadrul urmăririi penale și judecării cauzei au fost acumulate probe suficiente, care

demonstrează direct că acțiunile inculpaților săvîrșite la data de 15.03.2013, după

comiterea infracțiunii de furt, pe lîngă încălcarea ordinii publice, erau îndreptate

nemijlocit spre a sista activitatea colaboratorilor de poliție legată de documentarea

infracțiunii de furt, care s-au manifestat prin amenințarea cu omor și răfuială fizică în

adresa colaboratorilor respectivi pentru ca să înceteze acțiunile de investigare a

cazului de furt, după care, Nemțanu D. l-a atacat pe Rusev S. vrînd să-l lovească cu o

4

bîtă în cap, însă dînsul s-a apărat, apoi tot Nemțanu D. l-a lovit deja cu pumnul în

piept și i-a rupt uniforma, călcîndu-i în picioare geanta și căciula.

Prin urmare infracțiunea de amenințare sau violență săvîrșită asupra unei

persoane cu funcție de răspundere a fost deja consumată, pînă la momentul în care

colaboratorii de poliție împreună cu Rusev S. au început să-i rețină pe cei doi

inculpați, după care au urmat acțiunile de insultare în continuare a lor cu cuvinte

necenzurate, de amenințare cu răfuială fizică și omor, de scuipare în mod cinic și de

aplicare a loviturilor cu picioarele de către Lisița I. asupra lui Bordea VI. și Miron

Ilie, fapte care s-au petrecut în prezența victimei furtului și a martorilor și prin care

acțiuni inculpații au comis deja infracțiunea de huliganism incriminat acestora în baza

art. 287 alin. (2) Cod penal.

Totodată, recurentul consideră că este ilegală încetarea procesului penal privind

acuzarea lui Nemțanu D. și Lisița I. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 349

alin.(l1) Cod penal, din motiv că acuzatorul de stat nu le-a înaintat inculpaților

învinuirea privind comiterea de către ei a acțiunilor în scopul sistării activității de

serviciu a colaboratorilor de poliție. Aceste afirmații sînt declarative și nu corespund

cu materialele cauzei.

Faptul că inculpaților, le-a fost înaint de către acuzatorul de stat învinuirea în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, este confirmat și în

apelul apărătorului Josu L., care menționează că inculpatul Lisița I. a fost pus sub

învinuire în baza acestui articol.

De asemenea, partea vătămată critică soluția instanței de apel și în partea

stabilirii pedepsei în privința inculpaților în baza art. 287 alin. (2) Cod penal,

considerînd că aceasta este prea blîndă pentru faptele săvîrșite de ultimii și nu-și va

atinge scopul stipulat în art. 61 Cod penal.

În drept, recurentul își fundamentează recursul ordinar pe prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat, pentru

următoarele considerente.

7.1. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din conținutul recursului declarat rezultă că recurentul invocă ca temei de drept

pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală. Pct. 6) menționat, prevede că

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

5

comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței.

Partea vătămată consideră că instanța de apel nu și-a argumentat corespunzător

soluția sa privitor la achitarea inculpaților pe capătul de învinuire imputat acestora în

baza art. 349 alin. (11) Cod penal, iar săvîrșirea infracțiunii respective se deduce din

împrejurări de fapt care demonstrează cu certitudine că acțiunile inculpaților comise la

data de 15.03.2013, pe lîngă încălcarea ordinii publice, erau îndreptate nemijlocit spre

a sista activitatea colaboratorilor de poliție legată de documentarea infracțiunii de furt

și s-a manifestat acestea prin amenințarea cu omor și răfuială fizică în adresa

colaboratorilor respectivi, pentru ca să înceteze acțiunile de investigare a cazului de

furt, după care, Nemțanu D. l-a atacat pe Rusev S. vrînd să-l lovească cu o bîtă în cap,

însă dînsul s-a apărat, apoi l-a lovit deja cu pumnul în piept și i-a rupt uniforma,

călcîndu-i în picioare geanta și căciula.

Așadar, referitor la criticile enunțate și pretinsele erori invocate de recurent,

instanța de recurs amintește că la etapa judecării recursului nu analizează conținutul

mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o

altă situație de fapt, decît cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind

atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Deci, Colegiul penal nu va examina

criticile referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt

stabilită de instanța de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor săvîrșite de

Nemțanu D. și Lisița I. și se va expune privitor la pedeapsa stabilită acestora.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de

fapt reținute în speță.

Totodată, Colegiul penal în această ordine de idei specifică că, pentru a constitui

caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă

de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de

instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut

drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul probator o

susține.

7.2. În continuare, verificînd materialele dosarului în raport cu criticele

recurentului, Colegiul penal specifică că, judecînd apelul, instanța de apel a examinat

6

cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă privind

achitarea inculpaților de învinuirea adusă acestora în baza art. 349 alin. (11) Cod

penal, care este argumentată și corespunzătoare circumstanțelor de fapt stabilite în

speța dată.

Astfel, din actele cauzei se constată că, prin rechizitoriu Nemțanu D. și Lisița I.

au fost puși sub învinuire în baza art. 349 alin. (11) Cod penal, pentru faptul că: „

Nemțanu D., în continuarea acțiunilor sale criminale, la 15 martie 2013, după

consumarea infracțiunii de furt, împreună și printr-o înțelegere prealabilă cu Lisița

I., ambii fiind în stare de ebrietate alcoolică, în jurul orelor 22:15, intenționat,

manifestînd o lipsă de respect față de normele sociale și încălcînd grosolan ordinea

publică, manifestînd superioritatea personalității lor asupra tuturor normelor

stabilite în societate din intenții huliganice în timp ce colaboratorii de poliție a

Inspectoratului raional de poliție Cantemir, Rusev S., Miron I., Bordea Vl. și Condur

V. investigau un caz de furt de la domiciliul cet. Popa S. din s. Antonești, r-nul

Cantemir, în apropierea domiciliului lui Nemțanu V., fără nici un motiv Nemțanu D.

și Lisița I. i-au înjurat cu cuvinte necenzurate pe reprezentanții organelor de drept, au

aplicat violență față de ultimii opunînd rezistență fizică și intimidîndu-i pe polițiști

continuînd să utilizeze expresii necenzurate în prezența mai multor persoane, după

care prin amenințări i-au scuipat în public și le-au rupt intenționat uniformele, iar cu

ajutorul unei bîte de lemn i-au amenințat pe ultimii cu răfuiala fizică, inclusiv cu

aplicarea violenței nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei, iar față de

Rusev S., au aplicat violența nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei prin

lovirea acestuia cu pumnul în piept.”

Ulterior, prin sentință, inculpații au fost condamnați în baza art. 349 alin. (11)

Cod penal, la 1 an închisoare, iar potrivit art. 90 Cod penal, executarea pedepsei

numită lui Nemțanu D. și Lisița I., a fost suspendată condiționat pe un termen de

probă de 3 ani. Avocatul inculpatului Lisița I. a atacat cu apel sentința instanței de

fond criticînd în mare parte dispunerea condamnării ultimului în baza art. 349 alin.

(11) Cod penal și, după verificarea circumstanțelor cauzei, prin decizia instanței de

apel, s-a dispus admiterea apelului declarat și încetarea procesului penal în privința lui

Nemțanu D. și Lisița I., pe capătul de învinuire imputat acestora în baza art. 349 alin.

(11) Cod penal, deoarece există alte circumstanțe care exclud pornirea urmăririi penale

și tragerea lor la răspundere penală.

Pentru a dispune în acest fel, instanța de apel în partea descriptivă a deciziei a

specificat că: „ ... inculpaților prin rechizitoriu nu le-a fost incriminat comiterea

acțiunilor în scopul sistării activității de serviciu, or în aceste cazuri este important

ca fapta să fie comisă anume în legătură cu participarea victimei la prevenirea ori

curmarea unei infracțiuni sau a unei fapte antisociale. În lipsa acestei legături alin.

(11) al art. 449 Cod penal nu poate fi reținut la calificare.”

Relevant de reținut este faptul că, instanța de apel a constatat că acuzatorul de

7

stat în ordonanța de punere sub învinuire și în rechizitoriu, formulînd învinuirea a

descris doar circumstanțele caracteristice pentru infracțiunea de huliganism, iar în

drept a încadrat acțiunile inculpaților în temeiul la două articole diferite, și anume, în

baza art. 287 alin. (3) și art. 349 alin. (l1) Cod penal.

Călăuzitoare în acest sens sunt și prevederile expuse în textul Hotărîrii Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 4 din 19 iunie 2006 Cu privire la practica judiciară în

cauzele penale despre huliganism //Buletinul CSJ a RM 1/11, 2007, potrivit cărora

actele de huliganism însoțite de opunerea de rezistență colaboratorilor,

reprezentanților autorităților sau altor persoane care curmă actele huliganice, inclusiv

cele însoțite de violență sau de amenințarea aplicării ei în privința persoanelor

indicate, sunt cuprinse complet în alin.(1) art. 287 și nu necesită o calificare

suplimentară conform altor articole din Codul penal.

În atare circumstanțe, Colegiul penal constată că, contrar prevederilor art. 281

alin. (2) și art. 296 Cod de procedură penală, acuzatorul de stat, în speța discutată, nu

a adus învinuirea în aspectul în care a susținut-o pe parcursul judecării cauzei, și

anume, că probele administrate demonstrează vinovăția lui Nemțanu D. și Lisița I. în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de 349 alin. (11) Cod penal, or în învinuirea adusă

acestora, nu s-a specificat în ce constau aceste elemente constitutive ale infracțiunii

imputate. Nici în cadrul urmăririi penale, nici în ședințele de judecată a instanțelor de

fond și în cea de apel, acuzatorul nu a adus probe ce ar confirma prezența elementelor

ce sînt caracteristice infracțiunii nominalizate.

Prin urmare, procedîndu-se în asemenea mod, a avut loc o încălcare a exigențelor

art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene, potrivit căruia - „... orice persoană are

dreptul la judecarea în mod echitabil, (...) a cauzei sale, de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”. Tot aici, este aplicabilă

și jurisprudența în materie penală a Curții Europene, și anume, în cauza Adrian

Constantin vs. România, Hotărîrea din 12.04.2011, unde Curtea a subliniat încă o

data, “… rolul fundamental pe care îl are rechizitoriul, ca act de acuzare, reamintind

faptul că paragraful 3 al articolului 6 din Convenție recunoaște dreptul acuzatului de

a fi informat oficial nu numai cu privire la învinuirile ce i se aduc, ci și cu privire la

încadrarea juridica a faptelor sale. Informarea precisă și completă reprezintă o

condiție esențială pentru a se asigura echitatea procedurilor.”

În deplin acord cu cele enunțate, Colegiul reiterează că rechizitoriul, în sensul

art. 297 Cod de procedură penală, este actul de sesizare a instanței de judecată, care se

întocmește după prezentarea materialelor de urmărire penală și care trebuie să

cuprindă, printre altele, informații despre fapta incriminată persoanei în privința căreia

s-a efectuat urmărirea penală, adică, formularea învinuirii cu indicarea datei, locului,

mijloacelor și modului de săvîrșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterul

vinovăției, motivelor și semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

8

Rigurozitatea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței impune ca învinuirea să

fie clară, concretă și previzibilă, deoarece instanța de judecată are obligația să se

pronunțe asupra faptei reținute în sarcina inculpatului în limitele determinate prin

rechizitoriu.

Or, în atare circumstanțe, se concluzionează că, data, locul și modalitatea

acționării inculpaților în vederea săvîrșirii infracțiunii imputate, trebuie întotdeauna să

fie adusă la cunoștința părților, mai ales pentru a da posibilitatea inculpaților de a-și

pregăti apărarea.

Este de remarcat și faptul, în acest aspect, că potrivit art. 24 alin. (2) Cod de

procedură penală și art. 26 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decît interesele legii. Judecătorul nu trebuie să fie predispus

să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului

sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că acesta a comis o infracțiune ce

constituie obiectul învinuirii.

Mai mult, potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre

vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului

cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Conform art. 389 Cod de procedură penală, sentința de condamnare se adoptă

numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța

de judecată.

Asupra celor menționate, Colegiul penal conchide că, instanța de apel a adoptat o

soluție corectă privind încetarea procesului penal privind acuzarea imputată

inculpaților în baza art. 349 alin. (11) Cod penal, deoarece învinuirea înaintată lui

Lisița I. și Nemțanu D. nu a fost clară și previzibilă.

În virtutea considerentelor expuse, instanța de recurs nu constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărîrilor atacate sub aspectele invocate de

partea vătămată în recursul deferit spre soluționare, deoarece soluția adoptată de către

instanța de apel este întemeiată și motivată.

7.3. Cu privire la alegațiile recurentului despre blîndețea pedepsei aplicată

inculpaților prin prisma art. 90 Cod penal, instanța de recurs expune următoarele

argumente.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sînt determinate

de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea

9

acesteia constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut

produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește

avînd în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare

psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor

penale, comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrșirea infracțiunii, deci este

vorba de personalitatea infractorului.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în

dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76 – 77 Cod

penal, precum și, efectele acestora prescrise în art.78 Cod penal.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-au

valorificat de instanțele ierarhic inferioare anume în această ordine, fiindu-le stabilită

inculpaților termenul de pedeapsă prevăzut de art. 287 alin. (2) Cod penal, de 3 ani

închisoare, adică în limitele sancțiunii normei respective, care prevede pedeapsa cu

închisoarea pînă la 5 ani sau amendă în mărime de la 400 la 1000 unități

convenționale. Marja de apreciere de la limita minimă spre maximă aparține instanței

de judecată.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea duratei și

cuantumului pedepsei, în cazul aplicării închisorii, continuă operațiunea de

individualizare, în aspectul executării pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de

penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, urmează a fi

pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta și reeduca,

poate fi concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării

pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, adică de încercare.

Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal – suspendarea

condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o

măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un

incident în viața acesteia.

În speță, instanța de recurs, consideră întemeiate motivele instanței de apel care

au fost puse la baza aplicării prevederilor art. 90 Cod penal. Or, instituția suspendării

condiționate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor,

ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din

organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

Așadar, din interpretarea coroborată a acestor texte, se specifică că modalitatea

de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicate inculpaților, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 287 alin. (2) Cod penal, este în acord cu principiul proporționalității

avîndu-se în vedere fapta comisă și urmările produse.

Pe cale de consecință, în fapt, se reiterează că decizia instanței de apel

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind motivată, instanța

10

de apel a apreciat just probele cercetate, specificînd motivele pe care și-a întemeiat

soluția adoptată, iar criticele din recursul declarat de partea vătămată privind încetarea

procesului penal pe capătul de învinuire imputat inculpaților în baza art. 349 alin. (11)

Cod penal, sunt vădit nefondate.

În virtutea considerentelor expuse, constatînd că, în cauză, există o concordanță

deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de curtea de apel în

privința inculpaților Nemțanu D. și Lisița I., nefiind identificată de instanța de recurs

vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de

instanța de apel sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și

fără posibilitate de controversă, Colegiul penal consideră că nu este incident cazul de

casare prevăzut de dispoziția art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de către partea

vătămată Rusev S..

procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată Rusev Serghei,

prin care solicită casarea deciziei Curții de Apel Cahul din 15 mai 2014, în cauza

penală privindu-i pe Nemțanu Denis Vasile și Lisița Ivan Vasilii, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 07 noiembrie 2014.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecători Vladimir Timofti

Nadejda Toma

11