1ra-1431/14 — art. 27, 42 alin 2, 3, 189 alin 6 CP

1ra-1431/14 — art. 27, 42 alin 2, 3, 189 alin 6 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1431/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 octombrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Ion Guzun,

Judecători – Petru Moraru și Nadejda Toma,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

avocatul Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului și al inculpatului Stăvila Tudor,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2014,

în cauza penală în privința lui

Stăvila Tudor Ion, născut la 13 august 1957,

originar din s. Hulboaca, r-nul Orhei și domiciliat în

mun. Chișinău, str. Iazului 57, moldovean, cetățean al R.

Moldova;

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 02.04.2008 - 07.05.2009;

Instanța de apel: 10.06.2009- 20.05.2010;

17.06.- 07.12.2011;

08.08.- 18.12.2012;

08.07.13- 27.02.2014;

Instanța de recurs: 30.09.2010- 08.02.2011;

17.05.- 10.07.2012;

28.03.- 21.05.2013;

01.08.- 01.10.2014;

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. art. 27, 42 alin.(2), (3), art. 195 alin. (2) Cod penal, la 12 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

ianuarie 2008 a alcătuit un plan criminal cu scopul sustragerii bunurilor proprietarei

Lidia Garștea prin șantaj în următoarele circumstanțe: Stăvila Tudor, acționînd

conform planului său criminal stabilit și cunoscînd cu certitudine că șase copii ai cet.

L. Garștea se află la muncă peste hotarele R. Moldova, și anume în Spania, Germania,

Italia, la 25 ianuarie 2008, din interes material, a organizat răpirea ultimei de la

domiciliul ei, situat în s. Hulboaca, r-nul Orhei.

Întru realizarea scopului său criminal, Stăvila Tudor, în schimbul unei

recompense bănești nedeterminate, a angajat cetățenii Al. Botnaraș și I. Cruzin să

execute răpirea cet. L. Garștea.

Ulterior, Al. Botnaraș și I. Cruzin au declarat organelor de poliție despre

intențiile acestuia și, sub controlul Departamentului Serviciilor Operative al MAI, au

1

realizat răpirea cet. L. Garștea, deținînd-o cu acordul ei într-un apartament

conspirativ.

La 25 ianuarie 2008, Stăvila Tudor, convingîndu-se de faptul că cet. L. Garștea a

fost răpită, telefonic 1-a amenințat pe cet. Zanovei Mihailă cu omorul concubinei sale

și a cerut transmiterea sumei de 20.000 euro, echivalentul a 333.600 lei conform

cursului oficial al Băncii Naționale a R. Moldova 16, 68 lei pentru 1 Euro, declarînd

că, în caz de refuz de a transmite banii, amenințările vor fi realizate.

Luînd în considerație că Al. Botnaraș și I. Cruzin au refuzat cu bună voie de la

săvîrșirea infracțiunii și au anunțat organele de drept despre intențiile lui Stăvila

Tudor, ultimul din cauze independente de voința sa, nu a însușit banii ceruți, necătînd

la faptul că acțiunile ce țin de răpirea cet. L. Garștea și cererea de a fi transmiși banii

au fost realizate.

- Inculpatul Stăvila Tudor, solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care dînsul să fie achitat, din motivul lipsei faptului

infracțiunii;

- Avocații Alexandru Mihai, Iana Talmaci și Sergiu Bucicov în numele

inculpatului, au solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare.

În argumentarea cerințelor, s-a invocat încălcările procedurale comise atît în

cadrul urmăririi penale cît și la cercetarea judecătorească asupra cărora instanța de

judecată nu s-a pronunțat deși au fost invocate în ordinea prevăzută de lege.

fost admise apelurile declarate, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre, prin care

Stăvila Tudor, a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. lit. e), f) Cod penal, la 5

ani închisoare, iar în baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului Stăvila Tudor, în beneficiul părții

vătămate L. Garștea a sumei de 3.000 lei cu titlu de prejudiciu moral, iar acțiunea

civilă în partea prejudiciului material a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care Stăvila T. să fie

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 27, 42 alin. (2), 189 alin. (6) Cod

penal, la 12 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

5.1. Inculpatul Stăvila Tudor, ne invocînd nici un temei din cele prevăzute la art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței

de apel, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de

achitare în privința lui.

2011 au fost admise recursurile declarate de procuror și inculpat, casată decizia

instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

2011, au fost admise apelurile declarate de inculpatul Stăvila Tudor și avocatul Mihai

Alexandru, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre, prin care

Stăvila Tudor a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. lit. e), f) Cod penal, la 5

2

ani închisoare, iar în baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului Stăvila Tudor, în beneficiul părții

vătămate L. Garștea a sumei de 10.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, iar acțiunea

civilă, în partea încasării prejudiciului material a fost admisă în principiu, urmînd ca

asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

- Procurorul, solicitînd casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceiași instanță de apel în alt complet de judecată, invocînd că inculpatul

Stăvila Tudor urmează să fie condamnat în baza art. art. 27, 42 alin. (2), art. 189 alin.

(6) Cod penal, motivînd că în dosar se conțin suficiente probe pentru condamnare, dar

care au fost apreciate de către instanța de apel unilateral;

- Inculpatul Stăvila Tudor, solicitînd casarea hotărîrilor cu achitarea lui,

motivînd că a fost provocat la comiterea șantajului.

2012, au fost admise recursurile declarate de procuror și inculpat, casată decizia

instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La adoptarea soluției date, instanța de recurs a invocat, că potrivit prevederilor

art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămîne cea care a

existat la soluționarea recursului.

Astfel, prin decizia Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 08

februarie 2011 (vol. II, f. d. 133-140) s-au admis recursurile declarate de procuror și

inculpat, s-a casat decizia instanței de apel și s-a dispus rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Pentru motivarea soluției instanța de recurs a statuat, că reieșind din probele

cercetate de către instanța de apel în ședința de judecată la rejudecarea cauzei, care au

stat la baza recalificării acțiunilor inculpatului, nu s-au stabilit careva semne

calificative expuse supra, care ar fi dat temei de recalificare a acțiunilor lui Stăvila

Tudor din șantaj în răpire a persoanei din interes acaparator, astfel, concluziile

instanței de apel în sensul recalificării fiind greșite.

Instanța de apel nu a acordat deplină eficiență faptului, că pronunțînd hotărîrea

sa în baza probelor cercetate sub toate aspectele și analizate în ședința de judecată, nu

s-a pronunțat asupra semnelor calificative din învinuire, expuse imperativ și în norma

art. 189 Cod penal, care include și acțiuni de șantaj, exprimate prin cererea de a

transmite bunurile proprietarului ...însoțite de răpirea proprietarului....

Instanța de recurs ordinar a apreciat cele stabilite ca fiind o eroare ce poate fi

corectată numai prin rejudecarea cauzei în ordine de apel, unde urmează să fie dată o

apreciere probelor din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor, după cum este stipulat în art. 101 Cod de procedură penală (vol. II, f.

d. 138).

Instanța de recurs a relatat, că instanța de apel nu s-a expus pe marginea tuturor

motivelor invocate în apeluri, prin ce a încălcat prevederile art. 414 alin. (3) Cod de

procedură penală.

3

Instanța de recurs a mai notat, că instanța de apel a ignorat indicațiile instanței de

recurs și repetat a adoptat aceeași soluție, ignorînd cerințele art. 436 Cod de procedură

penală.

2012 au fost respinse ca depuse peste termen apelurile avocaților Iana Talmaci și

Sergiu Bucicov în numele inculpatului Stăvila Tudor.

Au fost admise apelurile inculpatului Stăvila Tudor și al avocatului Alexandru

Mihai în interesele primului, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre prin care

procesul penal intentat în privința lui Stăvila Tudor în baza art. art. 27, 42 alin.(2),(3),

195 alin. (2) Cod penal, a fost încetat conform art. 391 alin.(l) pct.6) Cod de

procedură penală, deoarece există alte circumstanțe care condiționează pornirea

urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

10.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut, că activitatea

colaboratorilor DSO de investigare a cazului nu numai că nu a fost autorizată în

modul stabilit de lege, dar s-au manifestat ca instigatori și această versiune a

inculpatului a rămas necombătută pe parcursul judecării cauzei, or, partea acuzării nu

a prezentat nici o probă suplimentară ce ar infirma declarațiile inculpatului, precum că

urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea legii, că dosarul a fost „fabricat”.

Instanța de apel a mai concluzionat, că colaboratorii DSO al MAI, organizînd

prinderea în delict flagrant a inculpatului, prin provocarea acestuia la săvîrșirea răpirii

și șantajul cet. L. Garștea, fără informarea organului de urmărire penală, inclusiv a

procurorului și în lipsa unui dosar penal au încălcat principiul contradictorialității și

principiul de egalitate a armelor, prevăzut de art. 24 Cod de procedură penală, art. 6

alin. (1) al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și această concluzie mai rezultă din jurisprudența CEDO, invocînd

cauze concrete. Acestea și alte abateri de la legislația de procedură penală, în opinia

instanței de apel, au condus la încetarea procesului penal.

procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd

casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care

inculpatul Stăvila Tudor să fie condamnat în baza art. art. 27, 42 alin. (2), 189 alin.

(6) Cod penal, la 12 ani închisoare.

În susținerea cerințelor sale, procurorul a menționat, că decizia instanței de apel

este nefondată, bazată pe aprecierea unilaterală a probelor, iar circumstanțele

constatate sunt eronate, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, fapt care a dus la adoptarea hotărîrii ilegale.

Recurentul în recurs a mai menționat și următoarele:

…. afirmațiile instanței de apel referitor la declarațiile martorilor A. Botnaraș și

I. Cruzin precum că ar fi îndoielnice și nu pot constitui probe de vinovăție a

inculpatului, fiindcă ei au acționat în calitate de agenți sub acoperire și că Stăvila

Tudor ar fi fost provocat la comiterea infracțiunii, sunt neîntemeiate.

La fel, instanța de apel neîntemeiat a exclus ca probe și înregistrările

convorbirilor telefonice între martorii menționați mai sus și Stăvila Tudor, precum că

au fost angajați în calitate de agenți sub acoperire și au înscenat răpirea cet. L. Garștea

de la domiciliu, deoarece colaboratorii de poliție fiind sesizați despre organizarea

comiterii unei infracțiuni din categoria celor grave, au întreprins urgent toate acțiunile

necesare pentru evitarea urmărilor grave și prinderii infractorului în flagrant delict.

4

Conform art.2 al Legii privind activitatea operativă de investigații nr.45 din

12.04.1994 printre sarcinile activității operative de investigații se enumera inclusiv și

prevenirea, curmarea, descoperirea infracțiunilor și a persoanelor care le organizează,

le comit s-au le-au comis.

Articolul 6 al aceleași legi prevede că ,,în scopul soluționării sarcinilor prevăzute

la art. 2, organele care exercită activitatea operativă de investigații, respectînd

regulile de conspirație, sunt în drept: să înfăptuiască, cu autorizarea judecătorului

de instrucție, următoarele măsuri operative de investigații: a) cercetarea domiciliului

și instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat e.t.c.;

b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice; c) interceptarea

convorbirilor telefonice și a altor convorbiri”.

Astfel, la materialele cauzei penale este anexată încheierea judecătorului de

instrucție nr. 13-62/08 din 23.01.2008 despre autorizarea interceptărilor și

înregistrărilor convorbirilor și imaginilor lui Stăvila T. cu A. Botnaraș și I.Cruzin, în

calitate de corpuri delicate cu 4 CD-uri purtători de informație cu înregistrările

convorbirilor lui Stăvila Tudor.

Conform pct.2 al raportului de expertiză nr.143 din 22.01.2010 - careva

caracteristici de modificări, adăugări, înlăturări, ștersături, adică semne de montare în

înregistrările audio/video și a înregistrărilor audio în litigiu prezentate la cercetare nu

au fost depistate.

Din aceste considerente instanța de apel neîntemeiat a constatat, că colaboratorii

DSO fără autorizare legală au purces la investigarea cauzei nu într-o manieră pasivă

de supraveghere și investigare a pretinsei activități criminale, dar în mod activ i-au

implicat pe A. Botnaraș și I. Cruzin sub acoperire ca coparticipanți la comiterea

șantajului - determinîndu-1 pe inculpat la comiterea pretinsei infracțiuni.

În opinia recurentului, reieșind din logica instanței de apel, colaboratorii de

poliție urmau să aștepte și să admită comiterea infracțiunii incriminate inculpatului

Stăvila Tudor cu survenirea consecințelor grave ca rezultat al comiterii acesteia și

ulterior ,,cu întîrziere” să acționeze conform legii, cu toate că Legea vizată prevede

expres că printre sarcinile activității operative de investigații se enumera inclusiv

prevenirea și curmarea, acțiuni care legal au fost întreprinse de către colaboratorii de

poliție.

Acuzatorul nu este de acord nici cu afirmațiile instanței de apel precum, că

partea acuzării nu a prezentat nici o probă suplimentară ce ar infirma declarațiile

inculpatului, precum că urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea legii și că

dosarul a fost ,,fabricat”, deoarece prin probele administrate și prezentate instanței

este dovedit incontestabil participarea inculpatului Stăvila Tudor la comiterea

infracțiunii în calitate de organizator, concluzie la care a ajuns și instant de fond.

Declarațiile inculpatului Stăvila Tudor, urmau a fi apreciate critic, deoarece au

fost date cu un singur scop, ducerea în eroare a organului de urmărire penală și

eschivarea de la răspunderea penală pentru fapta comisă.

Mai mult ca atît, instanța de apel a făcut referire la unele afirmații ale

inculpatului, în pofida faptului că astfel de declarații nici nu sunt reflectate în

procesul-verbal.

5

Instanța de apel a lăsat fără apreciere, că inculpatul Stăvila Tudor în ședință a

confirmat declarațiile părții vătămate L. Garștea, cu referire la aceea, că el a venit în

apartamentul unde era răpită și s-a convins că anume ea este persoana șantajată.

Procurorul mai menționează și acel fapt că prin decizia din 08 februarie 2011

instanța de recurs a statuat, că nu s-au stabilit careva semne calificative expuse supra,

care ar fi dat temei de recalificare a acțiunilor inculpatului Stăvila Tudor din șantaj în

răpire a persoanei din interes acaparator, astfel, concluziile instanței de apel în sensul

recalificării fiind greșite.

Recurentul în recurs atenționează asupra faptului, că instanța de apel nu a

acordat deplină eficiență semnelor calificative expuse imperativ în norma art.189 Cod

penal, care include acțiuni de șantaj, exprimate prin cererea de a transmite bunurile

proprietarului ...însoțite de răpirea proprietarului..., indicații ce se conțin în decizia

premergătoare a instanței care conform art.436 Cod de procedură penală urmau a fi

executate de instanța ierarhic inferioară.

2013, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia instanței de

apel cu remiterea cauzei la rejudecarea în aceiași instanță de apel în alt complet de

judecată.

La adoptarea soluției date, instanța de recurs a reținut că, adoptînd decizia de

încetare a procesului penal, instanța de apel a încălcat cerințele art. art. 101, 391 pct.

6), 414, 436 Cod de procedură penală.

Conform prevederilor art. 391 Cod de procedură penală, sentința de încetare a

procesului penal se pronunță în situația în care instanța constată existența unuia din

cazurile prevăzute în alin. 1) al normei vizate - lipsește plîngerea părții vătămate,

părțile s-au împăcat, decesul inculpatului ș.a.

În speță, instanța de apel, încetînd procesul penal, s-a referit la pct. 6) din

alineatul (1) din norma vizată - există circumstanțe care exclud sau condiționează

pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Potrivit art. 332 Cod de procedură penală, instanța este obligată să înceteze

procesul penal dacă, pe parcursul judecării cauzei, se constată circumstanțe prevăzute

de lege, inclusiv cele expuse în alineatul precedent din prezenta decizie.

Conform prevederilor art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, la

circumstanțe prevăzute de lege care condiționează excluderea pornirii penale sau

tragerea la răspundere penală se referă situațiile:

- există cel puțin unu din cazurile prevăzute în art. 35 Cod penal (legitima

apărare, riscul întemeiat, ș.a.) care înlătură caracterul penal;

- renunțarea de bună voie la săvîrșirea infracțiunii în condițiile art. 56 CP;

- persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;

- persoana a săvîrșit fapta prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate și nu este

necesară aplicarea măsurilor cu caracter medical;

- în cazul cînd conform legislației făptuitorul este liberat de răspundere penală

(art. art. 217 alin. (4), 278 alin. 6), 282 alin. (2), 290 alin. (3), 325 alin. (4), 334 alin.

(3), 337 alin. (2), 362 alin. (4), 371 alin. (5) Cod penal);

- în cazul cînd Parlamentul refuză să încuviințeze începerea urmăririi penale

sau trimiterea în judecată a unui deputat.

6

Dacă aceste circumstanțe sunt constatate în cursul urmăririi penale, se va dispune

încetarea urmăririi penale, iar dacă în mersul judecării cauzei, se va înceta procesul

penal în instanță.

Însă circumstanțele la care se referă instanța de apel nu cad sub incidența

pct. 6) alin. (1) al art. 391 Cod de procedură penală.

Astfel, pretinsele probe nule la care se referă instanța de apel nu prezintă temei

de încetare a procesului penal.

12.1. Instanța de apel s-a referit și la încheierea judecătorului de instrucție nr-13-

62/08 din 23.01.2008 despre autorizarea interceptărilor, înregistrării convorbirilor și

imaginilor lui Stăvila Tudor, considerînd-o ,,adoptată cu întîrziere”, fără a verifica

dacă ea nu a fost adoptată ca excepție prezăzută în cazuri de urgență cum prevede art.

301 Cod de procedură penală (Hotărîrea Plenului Nr. 7 din 04.07.2005 privind

controlul judecătoresc), ori dacă ea corespunde sau nu rigorilor expuse în art. 7 alin.

(1) lit. b), art. 8 alin. (1) lit. c), e) ale Legii cu privire la activitatea operativă de

investigații la care se referă instanța.

12.2.Mai mult, instanța de apel n-a ținut cont de prevederile legale care în

condițiile Legii prezintă încălcări ce atrag după sine nulitatea actelor procedurale.

Încălcările de ordin absolut ce atrag nulitatea actului se conțin în alin. (2) al art.

251 Cod de procedură penală, însă încălcările din speță nu cad sub incidența lui.

Instanța de recurs a mai menționat că, avînd în vedere stipulările din alin. (4) al

art. 251 Cod de procedură penală, atît în cursul efectuării urmăririi penale cît și la

terminarea ei, nici inculpatul nici apărătorul n-au semnalat prin nimic careva

încălcări de procedură, acceptînd mersul efectuării ei.

Or, aceasta înseamnă, că atît avocatul cît și inculpatul au avut timp pentru a

înainta demers corespunzător la timpul potrivit, iar dacă exercitarea acestui drept

procesual n-a fost utilizat în termenul prevăzut de lege, aceasta impune pierderea

dreptului și nulitatea actului efectuat peste termen (art. 230 alin. (2), (3) Cod de

procedură penală).

Instanța de recurs a mai reținut și faptul că, adoptînd decizia, instanța de apel a

ignorat și cerințele art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală – ea n-a îndeplinit

indicațiile expuse în decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din

08.02.2011 în vederea adoptării hotărîrii legale și întemeiate, precum și nu s-a expus

asupra tuturor motivelor invocate de apelanți în apeluri.

2014, au fost respinse, ca fiind depuse peste termen apelurile declarate de avocații

Talmaci Iana și Bucicov Sergiu în numele inculpatului.

Au fost admise apelurile declarate de avocatul Alexandru Mihai în numele

inculpatul și de inculpatul Stăvila Tudor, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care Stăvila Tudor a fost

condamnat în baza art. art. 27, 42 alin. (2), (3), 189 alin. (6) Cod penal, la 10 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

A fost admisă parțial acțiunea civilă, fiind încasat de la Stăvila Tudor în

beneficiul părții vătămate Lidia Garștea suma de 20.000 lei cu titlu de prejudiciu

moral iar în partea prejudiciului material acțiunea civilă a fost admisă în principiu,

urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile.

7

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, în cursul procesului

penal inculpatul a beneficiat de dreptul la un proces echitabil, fiind respectate

prevederile legale referitoare la competența după materie și după calitatea persoanei,

la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, la

participarea părților în ședința de judecată, inclusiv la asigurarea participării

apărătorului ce reprezintă interesele inculpatului etc.

Instanța de apel a apreciat critic argumentul inculpatului referitor la provocare,

sub aspectul instigării inculpatului la săvîrșirea infracțiunii imputate de către

colaboratorii organului de poliție, de vreme ce s-a constatat intenția inculpatului la

săvârșirea infracțiunii, adică el își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

lui, a prevăzut urmările prejudiciabile, le-a dorit, în mod conștient, survenirea acestor

urmări, concomitent a organizat și a dirijat realizarea infracțiunii, precum și a

săvîrșit-o prin intermediul persoanelor care nu sînt pasibile răspunderii penale din

cauze prevăzute de lege, însă din motive independente de voința sa, aceasta nu și-a

produs efectul.

Sesizarea organului de urmărire penală a fost făcută în modul prevăzut de lege,

a fost autorizată activitatea specială de investigații, fiind efectuate măsurile speciale

de investigații prevăzute de lege, instanța de apel nu a constatat încălcări care atrag

nulitatea acțiunilor și actelor organului care a exercitat activitatea operativă de

investigații, precum și cele ale organului de urmărire penală.

Pe parcursul urmăririi penale și, în special, la terminarea acestei etape a

procesului penal în cauză, partea apărării n-a depus plîngeri ori obiecții la acțiunile și

actele organului care a exercitat activitatea operativă de investigații, precum și cele

ale organului de urmărire penală și în această ordine de idei, se consideră legală

încheierea judecătorului de instrucție nr. 13-62/08 n 23.01.2008 privind autorizarea

interceptărilor, înregistrării convorbirilor și imaginilor lui Stăvila Tudor.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că este irelevantă argumentarea

inadmisibilității probelor sub aspectul că sânt ilegal administrate, făcută de către

partea apărării.

În ce privește aprecierea probelor, instanța de apel a menționat că prima

instanță s-a ocupat în mod judicios cu această activitate, acordînd deplină eficiență

prevederilor articolului 101 Cod de procedură penală.

Cu referire la starea de fapt și de drept, instanța de apel, a ajuns la concluzia

similară cu cea constatată de prima instanță cu privire la existența infracțiunii, la

vinovăția inculpatului, la calificarea faptei reținute în sarcina inculpatului, la pedeapsa

aplicată inculpatului, la soluționarea acțiunii civile, la alte împrejurări relevante în

cauză.

Pe această linie de gîndire, instanța de apel a concluzionat că probele prezentate

în ședința de judecată și puse la baza sentinței, au fost obținute legal, sânt admisibile

și sînt apreciate în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, fiind pertinente, concludente, utile și veridice probele puse la baza

condamnării inculpatului: declarațiile părții vătămate Garștea L., declarațiile

martorilor Neamțu I., Mihailă Z., Tricolici G., Botnaraș A., Cruzin I.; plîngerea cet.

Garștea L. adresată șefului DGUP MAI R. Moldova din 27.01.2008; procesul-verbal

de ridicare de la cet. Botnaraș A. a 5 fiole „Diazepem”, o seringă, pastile „Sedasen”,

numărul de înmatriculare CU AH 562 (f.d. 26); procesul-verbal privind examinarea și

8

reproducerea în scris a înregistrării comunicărilor și imaginilor; procesul-verbal de

examinare a 5 fiole „Diazepem”, unei seringi, pastilelor „Sedasen”, și numărul de

înmatriculare CU AH 562, (f.d.47,48); patru CD-discuri cu înregistrarea discuțiilor

inculpatului Stăvila cu cet. Botnaraș A. și Cruzin I.(f.d.49); ordonanța procurorului

din 30.10.2008 de refuz în urmărirea penală în privința lui Botnaraș A. și Cruzin I.

(f.d.60); raportul de expertiză psihiatrică staționară nr.l68sn-2008.

În acest context, instanța de apel a concluzionat că nu există temei pentru a da o

nouă apreciere probelor, instanța de apel fiind solidară cu concluziile primei instanțe

privind aprecierea probelor puse la baza sentinței de condamnare.

Verificînd legalitatea și temeinicia sentinței atacate pe baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din dosar, verificate în ședința de judecată în

apel, instanța de apel a constatat în fapt că inculpatul Stăvila Tudor în luna ianuarie

2008 a alcătuit un plan criminal cu scopul sustragerii bunurilor proprietarului Lidia

Garștea prin șantaj în următoarele circumstanțe:

Acționînd conform planului său criminal stabilit și cunoscînd cu certitudine că

șase copii a cet. L. Garștea se află la muncă peste hotarele R. Moldova și anume în

Spania ,Germania și Italia, la 25.01.2008 din interes material a organizat răpirea

ultimei de la domiciliul ei, situat în s. Hulboaca, r-nu1 Orhei.

Întru realizarea scopului său criminal Tudor Stăvila în schimbul unei

recompense bănești nedeterminate a angajat cetățenii A. Botnaraș și I. Cruzin să

execute răpirea sus numitei.

Ulterior A. Botnaraș și I. Cruzin au declarat organelor de poliție despre

intențiile acestuia și sub controlul Departamentului Serviciilor Operative al MAI au

realizat răpirea cet. L. Garștea deținînd-o cu acordul ei într-un apartament conspirativ.

La 25.01.2008, inculpatul Stăvila Tudor, convingîndu-se de faptul, că

L. Garștea a fost răpită telefonic, 1-a amenințat pe cet. Zanovei M. cu omorul

concubinei sale și a cerut transmiterea sumei de 20.000 Euro, echivalentul a 333.600

lei, conform cursului oficial al Băncii Naționale a R. Moldova, 16,68 lei pentru l

Euro, declarînd că în caz de refuz de a transmite banii amenințările vor fi realizate.

Luînd în considerație că A. Botnaraș și I. Cruzin au refuzat de bună voie de la

săvîrșirea infracțiunii și au anunțat organele de drept despre intențiile lui Tudor

Stăvila, ultimul din cauză independentă de voința sa nu a însușit banii ceruți, necătînd

la faptul, că acțiunile ce țin de răpirea cet. L. Garștea și cererea de a-i fi transmiși

banii au fost realizate.

Sentința cuprinde elementele definitorii condamnării prevăzute de art. 394 alin.

(1) și (2) Cod de procedură penală, astfel fiind corectă descrierea faptei criminale,

considerată ca fiind dovedită, indicîdu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și

gradul de vinovăție a inculpatului, motivele și consecințele infracțiunii, precum și

analiza juridică a probelor pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care a respins alte probe.

13.1. Referitor la calificarea faptei săvîrșite de inculpat, instanța de apel a

menționat, că prima instanță corect la 07 mai 2009, a efectuat încadrarea acțiunilor

inculpatului Stăvila Tudor în baza art. art. 27, 42 alin. (2), (3); 195 alin.(2) Cod penal,

însă prin Legea nr.277-XVI din 18 decembrie 2008, Monitorul Oficial al R. Moldova,

2009 nr. 41-44/120, a fost exclus art. 195 Cod penal, dar elementele constitutive ale

9

componenței de infracțiune cuprinse în acest articol s-a păstrat în altă normă penală

din Partea Specială a Codului penal.

În atare situație, instanța de apel a constatat că componența de infracțiune

prevăzută la art. 195 alin. (2) Cod penal, reținută în sarcina inculpatului prin sentința

atacată, se regăsește în art. 189 alin.(6) Cod penal, astfel, prin determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune prevăzute de legea în

vigoare, se impune calificarea faptei inculpatului în baza art. art. 27, 42 alin. (2), (3);

189 alin.(6) Cod penal: autor și organizator la tentativa de șantaj, adică acțiunea

intenționată îndreptată nemijlocit spre cererea de a transmite bunurile proprietarului,

de două sau mai multe persoane, prin amenințare cu moartea, însoțite de răpirea

proprietarului și în proporții deosebit de mari dacă, din cauze independente de voința

făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul.

Semnul calificativ „săvîrșite în proporții deosebit de mari” este determinat în

baza valorii pagubei materiale stabilite prin sentință – 20.000 Euro, echivalentul a

333.600 lei, conform cursului oficial al Băncii Naționale a R. Moldova, 16,68 lei

pentru 1 Euro, care în raport cu prevederile art. 126 alin. ( 1) Cod penal, se consideră

proporții deosebit de mari.

Pe această linie de considerente, argumentele apelanților, în sensul motivelor

invocate de achitare a inculpatului, instanța de apel le-a apreciat ca neîntemeiate.

Tot aici instanța de apel a mai adăugat că, susținerile că inculpatul n-a săvîrșit

infracțiunea imputată nu echivalează cu achitarea acestuia, devreme ce probele

prezentate în sprijinul învinuirii, administrate și apreciate de prima instanță - relevate

în cuprinsul sentinței, verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine

săvîrșirea infracțiunii respective de către inculpat.

13.2. La individualizarea pedepsei, instanța de apel a luat în considerație

prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod penal, precum și art. 394 alin. (2) pct. 1) Cod de

procedură penală, și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, precum și de

faptul, că printre altele, pedeapsa are drept scop prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și a altor persoane.

Totodată, instanța de apel a mai adăugat că la urmărirea penală, n-au fost

stabilite circumstanțe excepționale sau - atenuante, iar în ședința de judecată partea

apărării nu le-a invocat și, astfel, în privința inculpatului nu s-au stabilit circumstanțe

atenuante prevăzute în art. 76 Cod penal, ce ar justifica aplicarea unei pedepse mai

ușoare decât cea prevăzută de lege sau aplicarea unei condamnări cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, în atare situație, fiind oportună și rezonabilă

aplicarea pedepsei în limitele sancțiunii normei penale, în baza căreia urmează

condamnarea inculpatului.

13.3. În privința acțiunii civile, instanța de apel a reținut, că există temei legal

pentru a fi admisă în partea reparării prejudiciului moral produs prin infracțiune, iar în

partea prejudiciul material, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părții

civile, ar trebui amînată judecarea cauzei, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de

10

apel, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de

achitare în privința lui.

În motivarea recursului, recurentul a invocat dezacordul său cu modalitatea de

apreciere a probelor efectuată de instanțele inferioare, inclusiv a menționat

următoarele motive:

a) nu a fost demonstrată latura obiectivă a infracțiunii de șantaj „cererea de a

transmite bunurile proprietarului”, mai mult, în urma ridicării telefonului

mobil al inculpatului, organul de urmărire penală contrar procedurii penale

nu a întocmit un act în sensul respectiv „procesul verbal de ridicare” și

respectiv nu există nici o probă precum că au fost efectuate careva sunete;

b) declarațiile martorilor Al. Botnaraș și I. Cruzin prin care susțin că ultimii au

îndeplinit indicațiile poliției și nu ale inculpatului, dovedesc incontestabil

nevinovăția lui T. Stăvila.

c) nu a fost judecat fondul cauzei și nu i-a fost oferit în instanța de apel dreptul

la ultimul cuvînt;

d) a fost ilegal condamnat de 2 ori pentru tentativă de șantaj;

e) contrar art. 101 alin. (4), (5) Cod de procedură penală, învinuirea s-a bazat

doar pe probele acumulate în urma efectuării măsurilor speciale de

investigații;

f) a fost limitat în dreptul de a prezenta probe, fiind respinse demersurile cu

privire la numirea expertizelor;

g) instanța de apel neîntemeiat a făcut referire la suma de 3.000 lei, bani care

nici măcar nu sunt anexați la dosar ca probă;

h) declarațiile părții vătămate cu referire la suma de 1000 lei și respectiv 50

euro, care au fost oferite martorilor Al. Botnaraș și I. Cruzin, sunt

neîntemeiate, or, acesta sunt depuse pentru a duce instanța în eroare;

i) în cadrul ședințelor de judecată, s-a demonstrat că, modalitatea sub care se

prezintă acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii de șantaj și anume răpirea

persoanei, nu a avut loc;

j) inculpatul a fost învinuit în baza art. 42 alin. (2), (3) Cod penal, însă instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra faptului cine sunt ceilalți complici și să

delimiteze rolul fiecăruia la săvîrșirea infracțiunii incriminate;

k) Provocarea din partea colaboratorilor poliției care chipurile au găsit suma de

bani 5.100 euro, este contrară prevederilor art. 136 alin. (1), (6) Cod de

procedură penală;

l) acuzarea învinuind inculpatul în săvîrșirea tentativei de șantaj, care nu este

prevăzută de Lege, practic a excedat limitele învinuirii.

14.1. Avocatul Mîrzîncu Aurelia, invocînd ca temei pct. 8 alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare a

inculpatului.

În susținerea cerințelor sale, recurentul a menționat că verificînd probele

administrate de organul de urmărire penală și cercetate în instanța de fond, instanța de

apel nu le-a dat o apreciere cuvenită ci a făcut referire doar la probele acuzării, fără a

le examina minuțios, ceea ce contravine Legii.

11

În acest sens, apărarea a invocat că nu pot fi puse la baza unei hotărîri de

condamnare așa probe ca: procesul-verbal privind examinarea și reproducerea înscris

a înregistrărilor comunicărilor și imaginilor (f.d. 27-46), încheierea judecătorului de

instrucție din 23.01.2008 avînd în vedere faptul că nu există plîngerea părții vătămate,

care a fost înregistrată abia la 27.01.2008, deoarece aceste acțiuni procesuale s-au

efectuat pînă la pornirea urmăririi penale, fapt care contravine prevederilor art. art.

279 alin. (1)-(4), 230 alin. (2), 251 alin. (1) Cod de procedură penală.

Astfel, cu referire la dispoziția art. 94 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

recurentul a menționat că organul de urmărire penală a folosit în mod principal și

direct date și informațiile obținute din proba ilegală, fără vre-o altă sursă alternativă și

fără ca să existe posibilitatea certă că acestea să fie descoperite în viitor, pentru a

administra în mod legal mijlocul de probă derivat.

Totodată, recurentul a mai invocat că, instanța de apel încadrînd acțiunile

inculpatului în baza art. art. 27, 42 alin. (2), (3), 189 alin. (6) Cod penal, a ignorat

faptul că infracțiunea de șantaj este o infracțiune formală și nu poate exista tentativă

la șantaj, întrucît nu s-a demonstrat cauzarea prejudiciului în proporții deosebit de

mari.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestora, din următoarele considerente.

15.1. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, hotărîrea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Însă, acest temei pentru declararea recursurilor ordinare nu și-a găsit confirmare

la examinarea recursurilor înaintate, nefiind stabilită presupusa eroare de drept

invocată de recurenți.

15.2. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În pct. 18 din Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr. 9 din 30.10.2009 „Cu privire

la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, este atenționat că instanța de

recurs controlează dacă s-a aplicat corect dreptul față de faptele constatate de către

instanța de apel și dacă faptele au fost constatate respectîndu-se normele de drept

material sau procesual. Sub acest aspect Colegiul penal, atestă că, instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis careva erori de drept.

Instanța de recurs, menționează că temeiul invocat de recurenți - „nu sînt

întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce a judecat cauza

a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în hotărîrea

judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea infracțiunii, dar nu au fost stabilite

faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale

infracțiunii respective. Prin urmare, temeiul, la care se face trimitere în recursuri, nu

este aplicabil în speța examinată din punctul de vedere al prezenței erorii de drept,

care ar determina necesitatea casării hotărîrii pronunțate de către instanța de apel în

cauza lui Stăvila Tudor.

12

Or, temeiul invocat include cazurile cînd nu a fost stabilită fapta care

corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul căror s-au constatat elementele constitutive, ori cînd nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii. Din

conținutul hotărîrii recurate rezultă că instanța de apel corect a constatat fapta și

circumstanțele săvîrșirii infracțiunii incriminate inculpatului Stăvila S., descriindu-le

în partea descriptivă, ulterior motivîndu-se concluzia de vinovăție a acestuia.

15.3. Colegiul penal, reține că instanța de apel, rejudecînd cauza și verificînd

probele administrate legal de către organul de urmărire penală și cercetate în ședința

de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-

a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd la concluzia corectă cu

privire la vinovăția inculpatului Stăvila Tudor în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. art. 27, 42 alin. (2), (3), 189 alin. (6) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă

echitabilă ținîndu-se cont de prevederile art. 7, 61, 75-77 Cod penal, iar acțiunea

civilă fiind corect soluționată în latura prejudiciului moral și material.

Deci, criticile formulate de recurenți, enunțate la pct. pct. 13., 13.1. ale

prezentei decizii, prin care se susține că inculpatul Stăvila T. nu se face vinovat de

săvîrșirea infracțiunii imputate, - acestea au format obiect de discuție la judecarea

cauzei în instanța de apel și, cărora instanța le-a dat o motivare corespunzătoare,

argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. pct. 12.-12.3., soluție, pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, avînd

în vedere și faptul că verificînd hotărîrea atacată în raport și cu prevederile art. 424

alin. (2) Cod de procedură penală, în sensul că nu se identifică existența și a altor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile

înaintate în cauză sunt vădit neîntemeiate.

La fel, instanța de recurs, menționează că din textul recursurilor înaintate, se

evidențiază că recurenții în mod decisiv, își motivează recursurile prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, or motivele de reapreciere a probelor, nu se

conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, astfel,

criticele formulate de aceștia nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîrii recurate,

ca fiind ilegală.

15.4. Totodată, verificînd procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de

apel (f. d. 143-148, vol. III) și, lecturînd textul deciziei adoptate în cauză, rezultă că

instanța de apel la judecarea apelurilor declarate de inculpat și partea apărării, a

respectat întocmai prevederile art. art. 414, 417 Cod de procedură penală, astfel

întemeindu-și concluziile sale pe probele legal administrate și verificate în ședința de

judecată a instanței de apel, acestea fiind date citirii în ședința de judecată și reflectate

în procesul-verbal, fiind audiați pe viu inculpatul și partea vătămată.

În acest context, Colegiul penal, reține concluzia instanței de apel referitor la un

șir de probe decisive în confirmarea vinovăției inculpatului Stăvila Tudor, -

declarațiile părții vătămate Garștea L., declarațiile martorilor Neamțu I., Mihailă Z.,

Tricolici G., Botnaraș A., Cruzin I.; plîngerea cet. Garștea L. adresată șefului DGUP

MAI R. Moldova din 27.01.2008; procesul-verbal de ridicare de la cet. Botnaraș A. a

5 fiole „Diazepem”, o seringă, pastile „Sedasen”, plăcuțele cu numărul de

13

înmatriculare CU AH 562 (f.d. 26); procesul-verbal privind examinarea și

reproducerea în scris a înregistrării comunicărilor și imaginilor; procesul-verbal de

examinare a 5 fiole „Diazepem”, unei seringi, pastilelor „Sedasen”, și plăcuțele cu

numărul de înmatriculare CU AH 562, (f.d.47,48); patru CD-discuri cu înregistrarea

discuțiilor inculpatului Stăvila cu cet. Botnaraș A. și Cruzin I.(f.d.49); ordonanța

procurorului din 30.10.2008 de refuz în urmărirea penală în privința lui Botnaraș A. și

Cruzin I. (f.d.60); raportul de expertiză psihiatrică staționară nr.l68sn-2008, care au

confirmat vinovăția inculpatului în cele imputate.

În atare circumstanțe, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432

alin. (2) Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a

hotărîrii recurate și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursurilor

declarate de avocatul Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului și al inculpatului

Stăvila Tudor, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Mîrzîncu Aurelia

în numele inculpatului și al inculpatului Stăvila Tudor, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2014, în cauza penală în privința lui

Stăvila Tudor Ion, fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi publicată la 05 noiembrie 2014.

Președinte Ion Guzun

Judecători Petru Moraru

Nadejda Toma

14