1cs-173-2014 — art.145 alin.2 lit.a, b, j, k și 188 alin.3 lit.c, d Cod penal
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.145 alin.2 lit.a, b, j, k şi 188 alin.3 lit.c, d Cod penal
- Temei legal
- art.46-49 CPP
1cs-173-2014 — art.145 alin.2 lit.a, b, j, k și 188 alin.3 lit.c, d Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr.lcs-173/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 21 octombrie 2014 mun.Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte - Nicolae Gordilă, Judecătorii - Elena Covalenco, Ion Guzun, examinînd cererea de strămutare a cauzei penale privind învinuirea lui Brînzoi Alexandru și Cristian Nicolae de săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.145 alin.(2) lit.a), b), j), k) și 188 alin.(3) lit.c), d) Cod penal, înaintată de președintele interimar al Judecătoriei Ialoveni, Barbos Ludmila. Termenul examinării cauzei de la 16.10.2014 pînă la 21.10.2014.
C O N S T A T Ă : 1. Președintele interimar al Judecătoriei Ialoveni, Barbos Ludmila, la 16 octombrie 2014, a înaintat cerere de strămutare a cauzei penale privind învinuirea lui Brînzoi Alexandru și Cristian Nicolae de săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.145 alin.(2) lit.a), b), j), k) și 188 alin.(3) lit.c), d) Cod penal, din Judecătoria Ialoveni în altă instanță egală în grad, pe motivul imposibilității formării completului de judecată, în condițiile art.30 alin.(3) Cod de procedură penală, deoarece în instanță activează cinci judecători, dintre care trei, Lungu Grigore, Barbos Ludmila și Crețu Constantin, exercitînd anterior atribuțiile judecătorului de instrucție în cadrul Judecătoriei Ialoveni, în cadrul urmăririi penale au aplicat măsura preventivă și prelungirea arestării preventive în privința lui Brînzoi Alexandru și Cristian Nicolae.
2. Examinînd cererea de strămutare a cauzei penale, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. În temeiul prevederilor art.46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Conform art.46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți.
Din materialele cauzei s-a stabilit că, la 13.10.2014, în Judecătoria Ialoveni a parvenit cauza penală în învinuirea lui Brînzoi Alexandru și Cristian Nicolae de săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.145 alin.(2) lit.a), b), j), k) și 188 alin.(3) lit.c), d) Cod penal, sancțiunile cărora prevăd pedeapsa închisorii de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață, și respectiv, de la 10 la 12 ani. În temeiul art.16 alin.(6) Cod penal, una din infracțiunile sus-menționate, se consideră excepțional de gravă și aceste cauze penale, potrivit art.30 alin.(3) Cod de 1 procedură penală, se judecă în instanța de fond, în complet format din 3 judecători.
Însă, judecătorii Lungu Grigore, Barbos Ludmila și Crețu Constantin anterior, exercitînd atribuțiile judecătorului de instrucție în cadrul Judecătoriei Ialoveni, în cadrul urmăririi penale au aplicat măsura preventivă și prelungirea arestării preventive în privința lui Brînzoi Alexandru și Cristian Nicolae și, potrivit art.33 alin.(3) Cod de procedură penală, sînt incompatibili de a participa în calitate de membri ai completului de judecată. Astfel, ținînd seama de cele menționate, și că la momentul actual nu este posibilă formarea completului de judecată, în condițiile art.30 alin.(3) Cod de procedură penală, Colegiul penal conchide că aceste circumstanțe cad sub incidența instituției strămutării, și, în aceste împrejurări, reieșind din prevederile legii, se decide strămutarea cauzei pentru judecare în altă judecătorie egală în grad.
3. În conformitate cu prevederile art.46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Admite cererea de strămutare a cauzei penale privind învinuirea lui Brînzoi Alexandru și Cristian Nicolae de săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.145 alin.(2) lit.a), b), j), k) și 188 alin.(3) lit.c), d) Cod penal, înaintată de președintele interimar al Judecătoriei Ialoveni, Barbos Ludmila, cu transmiterea cauzei penale pentru judecare în fond la Judecătoria Botanica, mun.Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Elena Covalenco Ion Guzun 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.