1ra-1238/2014 — art. 264 alin.3 lit. b Cod penal

1ra-1238/2014 — art. 264 alin.3 lit. b Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1238/14

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

05 august 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Constantin Alerguș, Ion Guzun, Petru Moraru, Oleg

Sternioală,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de

procurorul adjunct al Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu

Ciobanu și de succesorul părții vătămate Țurcan Larisa, împotriva sentinței

Judecătoriei Strășeni din 04 decembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2014, în cauza penală în privința lui

Fomov Andrei Mihail,

născut la 20 iulie 1992, originar și domiciliat în r-

nul Strășeni, s. Gălești.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

Andrei a fost condamnat în baza art. 264 alin.(3) lit. b) Cod penal, la 5 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 5 (cinci) ani.

Andrei la 20 octombrie 2012, la orele 2200, deplasîndu-se la volanul

autocamionului de model „LW LT 46”, cu n/î C OF 554, pe drumul din s

Gălești spre s. Găleștii Noi, r-nul Strășeni, observînd pe banda de deplasare

ca obstacol autoturismul de model „Nissan Premiera” cu n/î ST AM 841,

1

care staționa neregulamentar, fiind poziționat pe contrasens, cu lumina

farurilor aprinsă la fază lungă, avînd inclus avertizatorul de avariere, unde

ignorînd prevederile art. 34 pct.1) al RCR, potrivit căruia „în caz de orbire,

conducătorul de vehicul trebuie să pună în funcțiune avertizorul de avarie și,

neschimbînd banda de circulație, să reducă viteza și să oprească” a continuat

deplasarea.

În continuare, Fomov Andrei, ignorînd prevederile art. 52 pct. 1) și art.

45 pct. 1) și 2) al Regulamentului Circulației Rutiere, a depășit automobilul

de model „Nissan Premiera” pe partea dreaptă unde a tamponat pietonii

Budu Mariana și Țurcan Victoria, cauzîndu-le conform rapoartelor de

expertiză medico-legale nr. 260 din 13 decembrie 2012 și nr. 133/2076 din 25

decembrie 2012, Marianei Budu – vătămări corporale medii, iar lui Țurcan

Victoria – vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, care au provocat

decesul acesteia.

- procuror, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Fomov A. să fie condamnat la 6 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

În motivarea apelului a invocat că deși instanța de fond corect a

apreciat circumstanțele de fapt și de drept și just a calificat acțiunile

inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, aceasta a aplicat

inculpatului o pedeapsă prea blîndă, fără a ține cont de criteriile generale de

individualizare a acesteia. La fel, instanța nu a luat în considerație că

infracțiunea de care a fost recunoscut vinovat Fomov A. face parte din

categoria infracțiunilor grave, ultimul pînă în prezent nu și-a recunoscut

vina și nu a conștientizat cele comise, iar instanța de judecată neîntemeiat a

aplicat prevederile art. 90 Cod penal;

- succesorul legal al părții vătămate Țurcan Larisa, care a solicitat

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin care lui Fomov Andrei

să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră privativă de libertate, argumentînd că

prima instanță nu a ținut cont la individualizarea pedepsei de caracterul

social periculos al faptei prejudiciabile săvîrșite de inculpat precum și de

gravitatea infracțiunii comise;

2

- avocatul Gumeniuc Ion în numele inculpatului Fomov Andrei, care a

solicitat casarea parțială a sentinței în partea stabilirii pedepsei, cu

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, cu stabilirea unei pedepse minime sub formă de 3 ani închisoare cu

suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de un an, fără

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

În argumentarea soluției solicitate apelantul a invocat că inculpatul

și-a recunoscut vina și s-a căit de cele comise, menționînd totodată că de

producerea accidentului este vinovat parțial și șoferul automobilului de

model „Nissan Primera” Pahomi Ilie, care a staționat neregulamentar

încălcînd cerințele art. 34 alin. (1) și art. 42 alin. (2)al RCR, precum și victima

Țurcan V. și partea vătămată Budu M., care au încălcat cerințele art. 113 pct.

1),4) și 5) din Regulamentul Circulației Rutiere.

Consideră că la stabilirea pedepsei instanța de fond nu a luat în

considerație faptul că inculpatul activează în calitate de șofer, aceasta fiind

unica sursă de existență a lui Fomov A.

martie 2014, apelurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate.

corectă probelor și circumstanțelor pe dosar, a apreciat probele cauzei din

punctul de vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la concluzia

de vinovăție a inculpatului Fomov Andrei în săvîrșirea infracțiunii

incriminate.

În continuare, Colegiul penal a conchis că, declarațiile inculpatului

prin care acesta consideră că vinovat de producerea accidentului rutier este

Pahomi Ilie, sunt declarative ce nu corespund adevărului și sunt depuse în

încercarea de a se eschiva de la răspundere penală.

Totodată, instanța de apel a conchis că la stabilirea categoriei și

termenului de pedeapsă instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 61,

75 Cod penal, de persoana inculpatului, de circumstanțele cauzei care

agravează ori atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal a menționat că instanța de fond corect a stabilit

că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa cu închisoare stabilită,

3

dispunînd aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

La fel, Colegiul penal a concluziont că, argumentul avocatului

Gumeniuc I. în numele inculpatului referitor la excluderea pedepsei

complimentare este neîntemeiat, deoarece în speță nu există nici un temei

pentru a nu fi aplicată această măsură de pedeapsă, concluzia instanței de

fond în această parte fiind legală și întemeiată. Astfel, privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport în cazul dat este o pedeapsă complimentară

obligatorie, care poate fi înlăturată numai în condițiile art. 79 Cod penal, în

speță însă, careva circumstanțe excepționale nu au fost stabilite.

ordinar:

- acuzatorul de stat, care invocînd temeiurile de drept prevăzute la art.

427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, solicită, casarea hotărîrilor

contestate cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui Fomov Andrei, să-i

fie stabilită o pedeapsă în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, fără

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal. În argumentarea soluției solicitate

recurentul menționează faptul că instanțele ierarhic inferioare la aplicarea

pedepsei nu au ținut cont de criteriile generale de individualizare a acesteia

stabilite de Codul penal, precum și de faptul că inculpatul a fost recunoscut

vinovat de comiterea unei infracțiuni grave, nu și-a recunoscut vina integral,

nu s-a căit de cele comise, precum și nu a reparat prejudiciul cauzat prin

infracțiune. Consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blîndă în

raport cu circumstanțele cauzei, avînd în vedere că Fomov A. pînă în

prezent nu se consideră vinovat de producerea accidentului, precum și nu a

realizat pericolul social al faptei comise. La fel, instanțele ierarhic inferioare

la stabilirea categoriei și termenului de pedeapsă nu au ținut cont de părerea

succesorului legal al părții vătămate Țurcanu L., care atît în instanța de fond

cît și în cea de apel a solicitat ca în privința inculpatului să fie aplicată o

pedeapsă privativă de libertate;

- succesorul părții vătămate Țurcan Larisa, care invocînd temeiurile de

drept prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, cu

referire la circumstanțele de fapt ale cauzei, solicită casarea acestora, și

pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpatului Fomov Andrei, să-i fie

aplicată o pedeapsă mai aspră sub formă de închisoare.

4

invocate în raport cu circumstanțele cauzei Colegiul penal lărgit consideră că

recursurile urmează a fi admise, din următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau

parțială a hotărîrii atacate și să rejudece cauza, cu pronunțarea unei noi

hotărîri, dacă nu se agravează situația condamnatului.

Or, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze parțial, atunci cînd se constată comiterea unei erori de

drept, care a dus la adoptarea unei hotărîri ilegale.

În conformitate cu prevederile art. 414 - 417 Cod de procedură penală,

instanța de apel, urma să soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile

de drept, inclusiv: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă

infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și

aplicată just; dacă normele de drept procesual penal, au fost corect aplicate.

În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale referitor la ele,

hotărîrea instanței de fond urmează a fi desființată cu rejudecarea cauzei.

În recursurile ordinare declarate se semnalizează temeiurile prevăzute

în art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, invocîndu-se că

hotărîrile instanțelor ierarhic inferioare prin care inculpatul a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 5 ani închisoare cu

suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani sunt vădit

neîntemeiate și ilegale.

Pct. 6) și 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, stipulează că

hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara o

eroare de drept, comisă de aceasta, atunci cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și cînd s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de

judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în

parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de

5

aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a

pedepsei penale, ținînd cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață

ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea

pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sînt

determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvîrșire a

faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se

stabilește avînd în vedere persoana celui vinovat, care include date privind

gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială,

prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului pînă

sau după săvîrșirea infracțiunii, deci este vorba de personalitatea

infractorului.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este

în dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76

– 77 Cod penal, precum și, efectele acestora prescrise în art.78 Cod penal.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei,

s-au valorificat anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul

de pedeapsă principală și complementară, prevăzute de art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, în limitele sancțiunii.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea

duratei și cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă

operațiunea de individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a

pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și soluționarea

chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, urmează a fi pusă în

executare ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta și reeduca,

6

poate fi trasă concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea

executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, de

încercare.

Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie

aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra

că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia.

În literatura juridică, referindu-se la suspendarea condiționată a

executării pedepsei s-a expus că această măsură constă în esență – în

dispoziția luată de instanța de judecată prin însăși hotărîrea de condamnare,

de a o suspenda pe o anumită durată și în anumite condiții executarea

pedepsei pronunțate.

Rezultatul principal al aplicării pedepsei constă în aceea că deși

pedeapsa este definitiv aplicată, aceasta nu este pusă în executare, astfel că

instituția suspendării condiționate a pedepsei ține de condițiile de executare

a pedepsei închisorii deja stabilite de către instanța de judecată pe întregul

termen de încercare.

Astfel, executarea pedepsei devine dependentă de comportamentul

condamnatului pe această durată, iar suspendarea executării poate fi

revocată în caz de nerespectare a condițiilor.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei

instanța după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea

concretă a acesteia în baza criteriilor generale de individualizare,

completează acest rezultat printr-un act de individualizare a executării

pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a

executării pedepsei numită de către instanța de judecată prin hotărîre de

condamnare de a se suspenda pe o perioadă anumită durată de timp

executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Prin urmare, urmează a fi delimitată noțiunea de individualizare a

pedepsei de cea de individualizare a executării pedepsei.

În această ordine de idei, suspendarea condiționată a executării

pedepsei se dovedește a fi o problemă privind executarea pedepsei, dat fiind

faptul că obiectul suspendării este executarea pedepsei. Se suspendă

executarea pedepsei și nu aplicarea acesteia.

7

Totodată, Colegiul remarcă că, textul art. 90 alin.(1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de

a aplica prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, poate fi aplicată sau exclusă

la orice etapă a procesului penal, întru înlăturarea erorii admise la etapa

anterioară.

În cazul infracțiunilor săvîrșite din imprudență, aprecierea conduitei

persoanei vinovate depinde de atitudinea sa față de fapta comisă, față de

victimă ori de partea vătămată, de compasiunea ce o manifestă în privința

ultimilor, cărora, deși neintenționat, însă li s-au produs daune materiale și în

special, morale, care, după caz, nu mai pot fi recuperate. În cazul cînd

vinovatul nu manifestă părerea de rău față de nenorocirile, suferințele aduse

prin acțiunile sale ilegale, convingerea că acesta nu trebuie să execute real

pedeapsa închisorii, nu are temei.

În speță, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursurilor

declarate de acuzatorul de stat și succesorul legal al părții vătămate și

constată că, concluzia instanțelor inferioare, precum că, corijarea

inculpatului este posibilă prin aplicarea prevederii art. 90 Cod penal -

suspendarea condiționată a pedepsei, s-a tras greșit, neîntemeiat și din aceste

considerente o va exclude, nefiind considerat faptul că, prin această soluție

se înrăutățește situația condamnatului.

Ca agravare a situației condamnatului se subînțeleg situațiile de

schimbare a soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o

infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii

cum ar fi a măsurii educative în pedeapsă prevăzută de sancțiune, din

amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori

adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea

unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în

recurs a stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune

continuată; situații de învinuire care esențial, după circumstanțele reale,

diferă de cea de la început ori orice altă modificare a învinuirii (imputarea

altor acțiuni în locul celor imputate anterior, imputarea infracțiunii care

diferă de cea imputată după obiectul atentat, caracterul faptei și acțiunii),

care afectează dreptul inculpatului la apărare.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, recursurile

8

declarate de acuzatorul de stat și succesorul legal al părții vătămate Țurcan

Larisa urmează a fi admise, casate parțial hotărîrile judecătorești inferioare

în partea stabilirii pedepsei inculpatului Fomov Andrei, cu excluderea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul adjunct al

Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Ciobanu și de

succesorul părții vătămate Țurcan Larisa, casează parțial sentința

Judecătoriei Strășeni din 04 decembrie 2013 și decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2014, în cauza penală în privința lui

Fomov Andrei în latura penală, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărîre,

conform căreia exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Fomov Andrei se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit.b)

Cod penal la 5 (cinci) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip deschis.

Termenul de executare a pedepsei lui Fomov Andrei Mihail se

calculează din momentul reținerii acestuia.

În rest, dispozițiile hotărîrilor contestate se mențin.

Decizia este irevocabilă, publicată la 19 august 2014

Președinte Petru Ursache

Judecători Constantin Alerguș

Ion Guzun

Petru Moraru

Oleg Sternioală

9