1ra-939/2014 — art.187 alin.2 lit.d,e,f Cod penal

1ra-939/2014 — art.187 alin.2 lit.d,e,f Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-939/14

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

08 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Constantin Alerguș, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti,

Iurie Bejenaru,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de inculpatul

Palancica Vitalii, împotriva sentinței Judecătoriei Ialoveni din 27 decembrie

2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 februarie

2014, în cauza penală în privința lui

Palancica Vitalii Vasilii,

născut la 12 februarie 1984, originar și

domiciliat pînă la reținere în r-nul Ialoveni, s.

Horești.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, Palancica Vitalii a

fost condamnat în baza art. 187 alin.(2) lit.d), e), f) Cod penal, la 3 ani 6 luni

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

S-a dispus încasarea de la Palancica V. în beneficiul lui Mașcauțan

Ecaterina prejudiciul material în mărime de 130 lei.

Vitalii la 29 iunie 2013, aproximativ la ora 0110, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, avînd scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, a

1

pătruns în domiciliul cet. Mășcauțan Ecaterina, din s. Horești, r-nul Ialoveni,

de unde, în mod deschis, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și

sănătatea persoanei, cauzîndu-i leziuni corporale, a sustras bani în sumă de 25

lei și 7 sticle de vin, a cîte 1,5 litri, cauzîndu-i părții vătămate o daună

materială considerabilă în valoare totală de 130 lei.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, cu

aplicarea art. 90 Cod penal, deoarece pedeapsa aplicată este prea aspră,

pentru prima dată a săvîrșit o infracțiune, vina a recunoscut-o și se căiește

sincer de cele comise. Prin urmare, instanța de fond nu a ținut cont de toate

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea penală, precum și de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării sale.

februarie 2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

apreciere corectă probelor și circumstanțelor pe dosar, a apreciat probele

cauzei din punctul de vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la

concluzia de vinovăție a inculpatului Palancica V. în săvârșirea infracțiunii

incriminate.

Totodată, a considerat că la aplicarea pedepsei lui Palancica V. pentru

infracțiunea comisă, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 75-77

Cod penal și anume de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvîrșite, de

poziția inculpatului care și-a recunoscut vinovăția, căindu-se sincer, precum și

că a colaborat activ cu organul de urmărire penală, că judecarea cauzei penale

a avut loc pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în

conformitate cu prevederile art. 364 1 Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de fond i-a stabilit inculpatului o pedeapsă în limitele

prevăzute de lege reieșind și din scopul acesteia, anume de restabilire a

echității sociale, corectare a condamnatului, precum și de prevenire a săvîrșirii

de noi infracțiuni atît de către inculpat, cît și de către alte persoane.

ordinar inculpatul Palancica Vitalii, care invocînd ca temei de drept

prevederile art. 427 alin.(1) pct.8) și 12) Cod de procedură penală, solicită,

casarea acestora, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin

care în privința sa să fie aplicate prevederile art. 90 Cod penal, motivînd prin

2

faptul că, inculpatul a recunoscut cele comise, căindu-se sincer, iar instanțele

judecătorești nu au ținut cont de principiul individualizării pedepsei penale,

nu s-au respectat cerințele art. 6 CEDO privitor la asigurarea unui proces

echitabil, nu s-a pronunțat motivat din care motive s-a respins cererea de apel,

ca nefondată, privind aplicarea art. 90 Cod penal, deoarece scopul legii penale

constă în corectarea persoanelor care au admis infracțiuni, prin urmare

stabilirea unei pedepse non-privative de luibertate i-ar permite să

demonstreze că infracțiunea pe care a comis-o va fi o lecție pentru toată viața,

iar corectarea sa este posibilă fără privarea de liberate.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a

fi admis din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecînd recursul, instanța de recurs este în drept de a-l admite, cu

casarea hotărîrilor atacate, să rejudece cauza și să pronunțe o nouă hotărîre,

dacă nu se agravează situația condamnatului.

Din textul recursului declarat, Colegiul atestă că, recurentul invocă

temeiurile de casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 8) și 12) Cod de

procedură penală și anume: nu au fost întrunite elementele infracțiunii, iar

faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Cu toate că invocă ca temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct.8)

Cod de procedură penală, în final recurentul solicită doar aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material. Chestiunea dacă fapta este constatată

conform legii este un temei de drept, deoarece privește încadrarea juridică

dată faptei săvîrșite, astfel ea cade în controlul instanței de recurs pentru care

fapta nu poate fi privită ca stabilită, atunci cînd se constată ilegalități.

Prevederile art. 113 Cod penal, stipulează că calificarea oficială a

infracțiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către

persoanele care efectuează urmărirea penală și de către judecători, iar

noțiunea de calificare a infracțiunii cuprinde determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și

semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

3

Colegiul penal menționează că, potrivit rechizitoriului Palancica Vitalii

a fost învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. d), e),

f) Cod penal - jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, prin

pătrundere în locuință, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și

sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Totodată, Colegiul penal lărgit constată că la calificarea acțiunilor

inculpatului în baza art. 187 alin.(2) lit. f) Cod penal - “săvîrșirea infracțiunii cu

cauzarea de daune în proporții considerabile”, instanțele de fond și de apel au

admis eroare de fapt, și anume discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut

drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul probator

o susține, urmată de o încadrare juridică greșită, din care considerente

hotărîrile nominalizate urmează a fi casate în această parte.

Prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 27 decembrie 2012, Palancica

Vitalii a fost condamnat în baza art. 187 alin.(2) lit.d), e), f) Cod penal la 3 ani

și 6 luni închisoare, pentru comiterea sustragerii deschise a bunurilor altei

persoane, săvîrșită prin pătrundere în locuință, cu aplicarea violenței

nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Sentința atacată de către inculpatul Palancica V. a fost menținută de

instanța de apel, prin decizia sa, din 12 februarie 2014.

În acord cu alin. (2) art. 126 Cod penal, Colegiul penal statuează că la

calificarea infracțiunii de sustragere, săvîrșite cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, este necesar să se țină cont de faptul că caracterul considerabil al

daunei cauzate se stabilește luîndu-se în considerație valoarea, cantitatea și

însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia,

existența persoanelor întreținute de ea, alte circumstanțe care influențează

esențial starea materială a victimei.

Potrivit doctrinei juridice, printre „alte circumstanțe care influențează

esențial asupra stării materiale a victimei” pot fi enumerate venitul membrilor

familiei; starea de sănătate a victimei și a membrilor familiei ei apți de muncă;

angajarea sau neangajarea victimei la o muncă permanentă sau provizorie.

Așadar, circumstanța agravantă „cu cauzarea de daune considerabile” a

infracțiunii prevăzută de lit. f) alin. (2) art. 187 Cod penal are un caracter

estimativ. Ea nu este formalizată prin prevederi legale, așa cum este cazul

4

„proporții mari” sau al „proporțiilor deosebit de mari”, ori al „proporțiilor

mici”. Astfel, reieșind din doctrina penală, dacă victima are o stare materială

„satisfăcătoare”, atunci nu va funcționa circumstanța agravantă „săvîrșirea

infracțiunii cu cauzarea de daune în proporții considerabile”. Dacă însă starea

materială a victimei este „nesatisfăcătoare”, atunci circumstanța agravantă

menționată devine funcțională.

Este necesar de luat în considerație că, chiar dacă aprecierea subiectivă

de către victimă este importantă la stabilirea caracterului considerabil al

daunei cauzate, aceasta nu trebuie să influențeze asupra regulii că prin

sustragere poate fi cauzat doar un prejudiciu patrimonial efectiv (real). De

aceea, nu trebuie confundat modul de determinare a prejudiciului patrimonial

cu caracterul acestui prejudiciu.

Prin urmare, instanța de recurs notează că sarcina de a prezenta în

cadrul ședinței de judecată probe pertinente și admisibile, care ar confirma

prejudiciul considerabil cauzat părții vătămate îi revine părții acuzării, în

conformitate cu pct. (1) alin. (1) art. 53 Cod de procedură penală.

Reieșind din prevederile art. 93 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură

penală, declarațiile părții vătămate sunt un mijloc de probă de aceiași valoare

ca și declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, a părților civile ori

civilmente responsabile, martorului. Ca probe, acestea se supun aprecierii de

către organul de urmărire penală ori de către judecător în modul prevăzut de

art.101 Cod de procedură penală.

Din materialele cauzei, Colegiul penal conchide că partea vătămată

fiind audiată în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond (f.d. 89-verso) a

declarat că: „Inculpatul i-a cauzat pagubă materială în sumă de 130 lei”.

Examinînd materialele cauzei instanța de recurs remarcă, că doar în

procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea sau pregătirea pentru săvîrșirea

infracțiunii din 29 iunie 2013 a părții vătămate Mașcauțan Ec. este menționat

că – „i-a fost sustras suma de 25 lei și 7 sticle de vin de 1.5 litri, prin ce i-a fost cauzat

un prejudiciu material considerabil în sumă totală de 130 lei (f.d.9). Pe parcursul

desfășurării urmăririi penale partea vătămată nu a declarat că prejudiciul

material cauzat pentru ea ar fi considerabil și nici nu este fixat în procesele-

verbale de interogare a părții vătămate.

Totodată, instanța de recurs constată că în cadrul cercetării

judecătorești, acuzatorul de stat nu a prezentat alte probe ce ar dovedi

5

cauzarea părții vătămate a daunei în proporții considerabile, iar în instanța de

apel nu a fost audiată partea vătămată, pentru a concretiza dacă dauna

cauzată este considerabilă sau esențială.

Raportînd cele menționate, la cauza dată Colegiul penal consideră că

concluziile instanțelor de fond și apel sunt neîntemeiate, că în lipsa probelor,

determinarea valorii prejudiciului cu calificativul „considerabil” sau

„neconsiderabil” îi aparține părții vătămate, care după convingerea sa

lăuntrică, ținînd cont de circumstanțele cărora aceasta le dă apreciere în mod

conștient, este în drept să determine valoarea prejudiciului ce i s-a cauzat.

Deoarece în prezenta speță nu este demonstrată agravanta infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal și anume „cauzarea de daune în

proporții considerabile”, instanța de recurs consideră că, faptei săvîrșite de către

inculpat, instanțele de fond și apel i-au dat o încadrare juridică greșită, fiind

prezent temeiul de casare stipulat în pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală.

Deși, recurentul indică ca temei pentru recurs și pct. 8) al normei art. 427

CPP și anume faptul că acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele

infracțiunii, Colegiul îl consideră neîntemeiat, deoarece acesta a fost invocat

abia la etapa recursului, iar potrivit declarațiilor inculpatului date în cadrul

urmăririi penale (f.d. 37, 42), instanțele de fond și apel (f.d. 91, 108), acesta și-a

recunoscut integral vina, cauza fiind examinată pe baza probelor administrate

la faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 364 1 Cod de

procedură penală și a solicitat aplicarea în privința sa a prevederilor art. 90

Cod penal (f.d.96), invocînd circumstanțe atenuante.

Totodată, instanța de recurs menționează că la stabilirea pedepsei

instanțele de judecată nu au reținut în deplină măsură prevederile art.75 Cod

penal, care stipulează că persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială

a prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a

prezentului Cod.

Astfel, Colegiul reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, menționăm, echitabilă, în limitele sancțiunii legii în baza

căruia persoana se declară vinovată. În același rînd, după caz, instanța este în

drept să aplice și prevederile Părții generale a Codului penal, în special, a

prevederilor art.90 Cod penal, în cazul în care nu sunt impedimente.

6

În sensul art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și

se aplică persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și

restricții drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea acestuia, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din

partea condamnaților, cît și din partea altor persoane.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice

sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

În cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în

vederea realizării acestei operațiuni.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de

judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii

săvîrșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvîrșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale

ale infractorului;

- conduita după săvîrșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și

socială etc.

Criteriile generale de individualizare a pedepsei pot fi definite ca fiind

acele reguli, principii, prevăzute în Codul penal, de care instanța de judecată

trebuie să țină seamă la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei

în cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Colegiul penal conchide, că instanțele de fond și apel la individualizarea

pedepsei inculpatului Palancica V. nu au ținut cont în măsura deplină de

principiile generale de individualizare a pedepsei.

7

Prin hotărîrile judecătorești în privința inculpatului Palancica Vitalii au

fost reținute circumstanțe atenuante, și anume: recunoașterea vinovăției, căința

sinceră.

Cu toate că, în speță sunt prezente un cumul de circumstanțe atenuante,

instanțele de judecată i-au aplicat lui Palancica Vitalii o pedeapsă reală, sub

formă de 3 ani 6 luni închisoare, fără aplicarea art. 90 Cod penal, menționînd

că nu există temei pentru aplicarea normei date, însă Colegiul penal constată

că această concluzie și o asemenea motivare a soluției instanțelor inferioare nu

corespunde criteriilor de stabilire a pedepsei, deoarece suspendarea

condiționată a executării pedepsei conform art. 90 alin.(4) Cod penal, poate

avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni grave (art. 187 alin.(2) Cod

penal), iar în speță nu este nici un impediment pentru aplicarea acestei norme

de drept.

Raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal are la

origine persoana și comportamentul acesteia pînă la săvîrșirea infracțiunii,

atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire

penală și de judecare a cauzei, față de cele comise, cum vinovatul își apreciază

fapta social periculoasă încă de la momentul descoperirii ei, cum ar fi:

conduita bună a infractorului, străduința depusă pentru a înlătura rezultatul

infracțiunii sau a repara paguba cauzată, comportarea sinceră în cursul

procesului.

Ținînd cont de aceste împrejurări, avînd în vedere atît principiul

prevăzut în art. 4 Cod penal – umanismul legii penale, cît și prevederile art. 61

alin.(2) Cod penal, Colegiul penal ajunge la concluzia că nu este rațional ca

Palancica Vitalii să execute pedeapsa stabilită și va aplica prevederile art. 90

Cod penal, cu dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei pe

un termen de probă, deoarece careva interdicții la aplicarea art. 90 Cod penal

nu sunt, din care motive consideră oportună aplicarea în privința inculpatului

a prevederilor art. 90 Cod penal.

Din aceste considerente, recursul declarat va fi admis, cu casarea

parțială a sentinței instanței de fond și deciziei instanței de apel, în latura

stabilirii pedepsei, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre, prin care

Palancica Vitalii urmează a fi condamnat în baza art.187 alin.(2) lit. d), e) Cod

penal, la 3 ani 6 luni închisoare, executarea pedepsei stabilite, va fi suspendată

condiționat, în baza art. 90 Cod penal, pe un termen de probă de 2 ani.

8

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de inculpatul Palancica Vitalii, casează

parțial, sentința Judecătoriei Ialoveni din 27 decembrie 2013 și decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2014, în latura

penală, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărîre, după cum urmează.

Palancica Vitalii se condamnă în baza art. 187 alin.(2) lit. d), e) Cod

penal, la 3 (trei) ani 6 (șase) luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, se dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de probă de 2 (doi) ani.

Palancica Vitalii Vasilii urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în

privința lui nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau nu

execută pedeapsa penală în baza altor hotărîri judecătorești.

În rest, dispozițiile hotărîrilor atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă, publicată la 05 august 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Constantin Alerguș

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Iurie Bejenaru

9