1ra-870/2014 — huliganism și violare de domiciliu

1ra-870/2014 — huliganism și violare de domiciliu (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-870/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

10 iunie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș, Vladimir Timofti și Iurie Bejenaru,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Popescu Petru în

numele inculpatului Cojocaru Nicolai, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 12 februarie 2014 în cauza penală în privința lui

Cojocaru Nicolai Vasile, născut la 22 mai 1993,

originar și domiciliat în or. Sîngerei, str. Chișinăului,

nr. 56.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.05.2013 – 18.10.2013;

Instanța de apel: 07.11.2013 – 12.02.2014;

Instanța de recurs: 01.04.2014 – 10.06.2014.

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la 3 (trei) ani

închisoare și în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiunii, prin cumul parțial

al pedepselor aplicate, definitiv lui Cojocaru N. i s-a stabilit 3 ani și 6 luni închisoare, iar

în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de probă de

1 an.

24.01.2013, aproximativ la ora 13:20, în timpul pauzei dintre ore, a intrat în incinta clasei a

Xl-a a Liceului Teoretic „Olimp”, situat în or. Sîngerei, str. Independenței 105 și, fiind

conștient că se află într-o instituție de învățămînt, care este un loc de utilizare publică,

încălcînd grosolan ordinea publică, manifestînd o vădită lipsă de respect față de societate,

exprimată prin încălcarea regulilor sociale și morale, în prezența colegilor de clasă, fără un

motiv anume, din intenții huliganice s-a adresat cu cuvinte necenzurate în privința minorei

Gusaric V. a.n. 16.08.1995 și, intenționat a lovit-o cu mîina și cu un caiet peste față și cap,

apoi a aruncat în ea cu un scaun, cauzîndu-i vătămări corporale ușoare sub formă de

comoție cerebrală.

1

Tot el, la 05.02.2013, în jurul orelor 14:00-14:30, intenționat, încălcînd dreptul

persoanei la inviolabilitatea domiciliului, forțînd poarta a pătruns ilegal în gospodăria lui

Gusaric A., situată în or. Sîngerei, str. Podgorenilor 48, unde a înjurat-o pe fiica sa minoră,

Gusaric V. și la cererea ultimei de a părăsi domiciliul nu a reacționat, continuînd să rămînă

în gospodărie.

Acțiune civilă pe cauza dată nu a fost înaintată.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, huliganism agravat, adică acțiuni intenționate

care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei,

săvîrșite cu aplicarea altor obiecte pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății

și în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, violare de domiciliu, adică pătrunderea și

rămînerea ilegală în domiciliul unei persoane fără consimțămîntul acesteia și refuzul de a-

l părăsi la cererea ei.

art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat,

din motivul blîndeței pedepsei, solicitându-se casarea parțială a acesteia și pronunțarea

unei noi hotărîri potrivit căreia Cojocaru N. să fie condamnat în baza învinuirii înaintate,

fără aplicarea art. 90 Cod penal.

În motivarea cerințelor sale, acuzatorul de stat a invocat că:

- pedeapsa aplicată lui Cojocaru N. este prea blîndă, iar instanța de fond nu a luat în

considerație prevederile art.61 alin. (2) Cod penal;

- instanța de fond nu a respectat întocmai prevederile art. 90 Cod penal, statuînd

asupra unei concluzii eronate privitor la dispunerea suspendării executării pedepsei în

privința lui Cojocaru N., din considerentele că este la prima abatere, are loc de trai

permanent, se caracterizează pozitiv, a conștientizat cele săvîrșite și are o vîrsta tînără;

- prin examinarea probelor și a documentelor din dosar se constată că Cojocaru N.

anterior acestor infracțiuni a comis alte infracțiuni și fapte contravenționale tot în privința

aceleiași persoane, iar pedepsele anterioare aplicate inculpatului nu și-au atins scopul de

preîntîmpinare de comitere a noi infracțiuni. Inculpatul este violent și a pus în pericol

minora Gusaric V. și familia acesteia, iar toate aceste circumstanțe sunt suficiente de a

solicita instanței să-i numească lui Cojocaru N. o pedeapsă sub formă de închisoare, cu

executarea reală.

Subsidiar, procurorul a menționat că în apelul declarat a fost admisă o eroare

mecanică, deoarece n-a fost indicată aplicarea pedepsei conform prevederilor art.84 alin.

(l) Cod penal, care urmează a fi corectată prin apelul suplimentar.

Astfel, în apelul suplimentar s-a solicitat admiterea apelului de fond și suplimentar,

casarea sentinței în latura stabilirii pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru primă instanță, prin care Cojocaru N. să fie recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 287 alin. (3), la 3 ani închisoare și în baza art.179 alin. (l) Cod

penal, la 1 an închisoare. Conform art. 84 alin. (l) Cod penal, prin cumul parțial al

pedepselor a-i stabili definitiv inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de

2

3 ani și 6 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu includerea în

termenul pedepsei a duratei aflării lui Cojocaru N. în stare de arest la domiciliu.

dispus admiterea apelului declarat de procurorul în Procuratura r-lui Sîngerei, Șușu C. și

apelul suplimentar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți,

Dubăsari V., cu casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cojocaru N. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare și în baza art.179

alin. (l) Cod penal la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 84 alin. (l) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate i s-a

stabilit pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani și 3 (trei)

luni în penitenciar de tip semiînchis, cu reținerea inculpatului din sala de judecată.

Calcularea termenului pedepsei în privința lui Cojocaru N. a început din data de

12.02.2014, cu includerea în termenul de pedeapsă a perioadei aflării în stare de arest la

domiciliu a inculpatului din 12.04.2013 pînă la 10.08.2013.

În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

de fond a respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de

vedere al pertinenței, concludenței și coroborării lor, just ajungînd la concluzia referitor la

vinovăția inculpatului Cojocaru N. în săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.287 alin. (3)

și art.179 alin. (l) Cod penal.

Însă, Colegiul penal a apreciat că în privința inculpatului instanța de fond a aplicat o

pedeapsă prea blîndă, care nu este echitabilă faptelor comise de ultimul, nu corespunde

împrejurărilor cauzei și normelor legale și nu va atinge scopul de corectare și reeducare a

inculpatului, astfel există temei legal pentru casarea sentinței în latura aplicării pedepsei,

dat fiind că la soluționarea chestiunii respective nu s-a acordat deplină eficiență

dispozițiilor art. 61 și 75 Cod penal privitor la scopul pedepsei penale și criteriile generale

de individualizare a acesteia.

Materialele cauzei denotă faptul, că inculpatul la locul de trai se caracterizează

negativ (f.d.86-87 vol. l), nu are careva ocupație social-utilă, deși a invocat că este student

la ASEM, însă nici în cadrul judecării cauzei în instanța de fond și nici în instanța de apel

n-a prezentat careva probe în acest aspect. Circumstanțe atenuante pe cauză n-au fost

stabilite, iar reieșind din cele reținute, instanța de apel a conchis că inculpatul nu întrunește

condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei în

privința sa.

În continuare, instanța de apel a remarcat, că instituția suspendării condiționate a

pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată

ca un mijloc preventiv de apărare social care derivă din organizarea unei politici penale

adaptate la realitatea socială concretă.

În consecință, instanța de apel a ajuns la concluzia că scopul corectării și reeducării

inculpatului nu va fi atins fără izolarea lui de societate, astfel încît este necesară aplicarea

3

unei pedepse cu închisoare și cu executarea reală, în privința lui Cojocaru N. pedeapsă pe

care instanța de apel o consideră echitabilă faptei infracționale săvîrșite și fiind în

corespundere cu împrejurările cauzei, normele legale și care va atinge scopul de corectare

și corijare a inculpatului.

de apel, în termenul prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală, cu recurs ordinar,

solicitînd casarea integrală a deciziei instanței de apel și achitarea inculpatului în baza art.

287 alin. (3) Cod penal.

În argumentarea acestei poziții, apărarea invocă că instanța de apel a adoptat o

decizie neîntemeiată, ilegală și pasibilă casării, din motiv că din declarațiile părții vătămate

și a martorilor Racu M., Andrieș D., Aramă Gh., Crigan Gh., Nica C., se constată cu

certitudine că inițiatorul conflictului pe capătul de învinuire imputat inculpatului în baza

art. 287 alin. (3) Cod penal, a fost însuși partea vătămată, iar faptul lovirii acesteia de către

inculpat cu un caiet de 48 foi, nu poate fi calificat ca huliganism agravat, adică cu folosirea

unor obiecte special adaptate pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății.

Recurentul a mai menționat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, ori motivarea soluției contravine dispozitivului hotărârii sau acesta este expus

neclar, erori prevăzute de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care

constituie temei de declarare a recursului.

De asemenea, apărarea critică hotărîrea instanței de apel, deoarece cauza a fost

judecată fără citarea legală a părții vătămate în ordinea prevăzută de art. 412 Cod de

procedură penală, mai mult la materialele dosarului lipsește dovada de citare, iar temeiul

respectiv este prevăzut de pct. 5) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

În final, recurentul a specificat că instanța de apel greșit a individualizat pedeapsa

aplicată inculpatului, a formulat concluzii eronate privitor la personalitatea inculpatului și

a judecat cauza contrar prevederilor expuse în art. 412 și 414 alin. (2) Cod de procedură

penală.

În drept, apărătorul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5), 6)

și 8) Cod de procedură penală.

2014, privind opinia asupra recursului părții apărării, s-a solicitat instanței de recurs

aplicarea în privința lui Cojocaru N., a unei pedepse non-privative de libertate. De

asemenea, reprezentantul legal al părții vătămate menționează că nu este de acord cu

soluția instanței de apel, în partea stabilirii pedepsei, considerînd că aceasta este prea

aspră.

la concluzia, că recursul ordinar urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și

menținerea în vigoare a sentinței, pentru următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, judecînd

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală a hotărîrii atacate și

menținerea sentinței primei instanțe, cînd apelul a fost greșit admis.

4

Or, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o

caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, care a dus la adoptarea unei

hotărîri ilegale.

Conform alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, verificînd dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material, iar pedeapsa aplicată inculpatului a

fost individualizată în strictă conformitate cu exigențele legii penale.

Astfel, art. 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură

penală, stipulează că instanța de apel, judecînd apelul, este obligată să verifice legalitatea

și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, iar rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima instanță. Decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea apelului,

precum și motivele adoptării soluției respective.

La caz, avocatul Popescu P., care acționează în numele inculpatului Cojocaru N., a

atacat decizia instanței de apel, nefiind de acord cu încadrarea juridică a faptelor imputate

inculpatului în baza art. 287 alin. (3) Cod penal și cu pedeapsa aplicată acestuia, iar în

drept recurentul își fundamentează, recursul pe temeiurile prescrise de pct. 5), 6) și 8) din

alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Reieșind din temeiurilor invocate, Colegiul lărgit specifică că hotărîrea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept, dacă instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărîrii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția,

cauza a fost judecată fără citarea legală a părții vătămate și nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Însă, verificînd argumentele recursului în raport cu actele cauzei, instanța de recurs a

statuat că instanțele ierarhic inferioare în cazul supus judecării, au examinat obiectiv

probele administrate la dosar, verificându-le atât pe cele obținute în procesul urmăririi

penale cât și în cadrul ședințelor de judecată, cât ale apărării atât și ale acuzării, probe care

au fost cercetate și apreciate corect de către instanța de fond și de apel, fapt ce face, ca

concluzia acestora despre vinovăția lui Cojocaru N. în comiterea infracțiunilor prevăzute

de art. 179 alin. (1) Cod penal, violare de domiciliu și de art. 287 alin. (3) Cod penal,

huliganism agravat, să fie justă și întemeiată.

Totodată, din materialele dosarului rezultă, că instanțele, în cauza dată, în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, au examinat complet și

obiectiv probele administrate la dosar, verificându-le sub aspectul pertinenții și

concludenții, iar încadrarea juridică de către instanțele de judecată a acțiunilor inculpatului

în baza art. 287 alin. (3) și art. 179 alin. (1) Cod penal, să fie una corectă și legală.

Referitor la criticele recurentului precum că s-a dat o apreciere eronată declarațiilor

martorilor: Racu M., Andrieș D., Aramă Gh., Crigan Gh., Nica C., instanța de recurs

5

amintește că chestiunea de apreciere a probelor dată de instanțele ierarhic inferioare, ține

de procedura de apreciere a probelor, adică de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia

este de competența instanței de fond. Prin urmare, în lumina jurisprudenței constante a

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, se reține că, regula generală desprinsă din

dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la etapa de judecare a

recursului ordinar instanța de recurs verifică erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau

face o reapreciere a stării de fapt reținute în cauză.

Așadar, instanța de recurs menționează că instanțele au constatat și au motivat faptul

că, partea acuzării a prezentat probe incontestabile în confirmarea vinovăției inculpatului

în cele incriminate și, astfel, corect au concluzionat, că fapta imputată acestuia întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal și art.

287 alin. (3) Cod penal, referindu-se la probele invocate de procuror în sprijinul acuzării,

care au constituit obiectul cercetării judecătorești și, în sensul art. 94 Cod de procedură

penală, nu au fost contestate de către partea apărării în condițiile legii, la etapele respective

ale procesului penal.

Însă, referitor la chestiunea de individualizare a pedepsei reținute în sarcina

inculpatului Cojocaru N., de către instanța de apel, și anume, prin care acesta a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la 3 (trei) ani

închisoare și în baza art.179 alin. (l) Cod penal la 1 (un) an închisoare, iar în baza art. 84

alin. (l) Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i s-a stabilit pedeapsa

definitivă sub formă de închisoare pe termen de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni în penitenciar de

tip semiînchis, cu reținerea inculpatului din sala de judecată, instanța de recurs o apreciază

drept una incorectă.

Astfel, Colegiul lărgit constată că instanța de apel a statuat asupra unei concluzii

eronate privitor la neaplicarea art. 90 Cod penal în privința inculpatului Cojocaru N.,

bazîndu-se pe faptul că „ ... inculpatul la locul de trai se caracterizează negativ (f.d.86-87

vol.l), nu are careva ocupație social-utilă, deși a invocat că este student la ASEM, însă

nici în cadrul judecării cauzei în instanța de fond și nici în instanța de apel n-a prezentat

careva probe în acest aspect. Circumstanțe atenuante pe cauză n-au fost stabilite.”

Or, Colegiul lărgit consideră că instanța de apel greșit și-a motivat soluția de

individualizare a pedepsei în privința inculpatului Cojocaru N. și nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, susținînd o poziție eronată în ce privește neaplicarea față de

inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal. Discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al circumstanțelor cauzei, ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept

consecință pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința aplicării

pedepsei lui Cojocaru N..

Potrivit prevederilor art.75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța

de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea

penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului

individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul

6

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, prevăzute de art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecință violarea drepturilor

omului protejate de Convenția Europeană.

Colegiul lărgit amintește că principalele elemente de care judecătorul (sau completul

de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată cînd soluționează cauza penală și cînd

alege categoria de pedeapsă conform normelor generale prevăzute în art.62-71 Cod penal,

sunt termenul și mărimea acesteia conform limitelor fixate în articolul respectiv al Părții

speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sînt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în

modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta a

fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Termenul pedepsei, în

afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în vedere persoana celui

vinovat care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială

sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului pînă

sau după săvîrșirea infracțiunii.

După individualizarea pedepsei și stabilirea duratei și cuantumului acesteia, în cazul

stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar sub aspectul de executare

a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă

pedeapsa numită inculpatului trebuie să fie executată real ori, sub raportul personalității

acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi formulată concluzia că scopul pedepsei poate fi

atins și prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă.

Așadar, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal – suspendarea condiționată a

executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită

persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața

acesteia.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen

de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicînd numaidecât în hotărîre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

În speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de apel, se constată că, la stabilirea

și aplicarea pedepsei în privința inculpatului Cojocaru N., instanța nu a avut în vedere

scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61 și 75 Cod penal, nu a

7

ținut seama de vîrsta tînără a inculpatului, faptul că dînsul a conștientizat cele săvîrșite,

anterior nu a fost judecat, este student, are loc permanent de trai, infracțiunea comisă se

atribuie la categoria celor grave, modul cum a fost săvîrșită, or, circumstanțe care, per

ansamblu, permit instanței stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării

acesteia.

Astfel, instanța de recurs apreciază că modalitatea de executare aleasă și cuantumul

pedepsei aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal și art. 179

alin. (1) Cod penal, săvîrșită de Cojocaru N., nu este în acord cu principiul

proporționalității având în vedere fapta comisă și urmările produse.

Mai mult, Colegiul lărgit amintește că raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90

Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia pînă la săvîrșirea

infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală

și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social

periculoasă încă de la momentul descoperii ei cum ar fi: conduita bună a infractorului;

stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba

pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească

demnitatea persoanei condamnate.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată, într-un caz

concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și cu periculozitatea

infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvîrșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvîrșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

În speță, așa cum rezultă din textul sentinței, instanța și-a motivat dispunerea

suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate vinovatului, concluzionînd că

acesta se poate îndrepta fără executarea reală a pedepsei închisorii. În plus la cele

menționate, instanța de judecată a ținut seama de trecutul vinovatului, mediul în care

trăiește, modul de comportare în cadrul ședinței de judecată, în familie, în societate etc.

Din cele expuse mai sus, instanța de recurs consideră că, la caz, nu există careva

interdicții pentru condamnarea cu suspendarea condiționată inculpatului Cojocaru N..

Această concluzie a fost formulată avînd în vedere și faptul că în referința depusă de

reprezentantul legal al părții vătămate, Gusaric A., cu privire la opinia sa asupra recursului

declarat de partea apărării, s-a solicitat instanței de recurs aplicarea în privința lui Cojocaru

N., a unei pedepse non-privative de libertate, deoarece nu este de acord cu soluția instanței

de apel, în partea stabilirii pedepsei, considerînd că aceasta este prea aspră, iar corectarea

inculpatului este posibilă și fără izolarea lui de societate.

8

În consecință, ținînd cont de aceste împrejurări și avînd în vedere atît principiul

prevăzut în art. 4 Cod penal – umanismul legii penale, cît și prevederile art. 61 alin. (2)

Cod penal, Colegiul penal ajunge la concluzia că sentința adoptată de instanța de fond este

una legală, întemeiată și motivată în partea ce ține de aplicarea pedepsei cu suspendarea

condiționată pe un termen de probă de 1 an în privința lui Cojocaru N., deoarece careva

interdicții la aplicarea art. 90 Cod penal instanța de recurs nu a stabilit, or nu este rațional

ca Cojocaru N. să execute real pedeapsa stabilită.

Subsidiar, referindu-ne la recursul apărătorului, și anume, la argumentul privind

dispunerea achitării inculpatului în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, deoarece fapta nu

întrunește elementele infracțiunii, Colegiul lărgit menționează că acesta este neîntemeiat și

se combate prin probele administrate la materialele cauzei, verificate și analizate de către

instanța de fond și de apel. Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele

componente ale infracțiunii de huliganism agravat și violare de domiciliu, precum și

legătura cauzală și motivul săvîrșirii infracțiunilor respective de către inculpat.

Mai mult, criticele respective nu au fost invocate de partea apărării la momentul

judecării apelului, iar potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, temeiurile

menționate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel

sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Însă, din actele cauzei rezultă că atît inculpatul, cît și avocatul acestuia Popescu P., pe

parcursul judecării apelului au fost pe poziția de a menține sentința în vigoare, adică fiind

de acord cu încadrarea juridică a faptelor săvîrșite de inculpat și cu pedeapsa aplicată

acestuia. Astfel, din considerentele enunțate, criticele apărării în acest aspect urmează a fi

respinse de instanța de recurs.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Popescu Petru în numele inculpatului.

Casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 12 februarie 2014 în

cauza penală în privința lui Cojocaru Nicolai Vasile, cu menținerea sentinței Judecătoriei

Sîngerei din 18 octombrie 2013, prin care:

Cojocaru Nicolai Vasile a fost recunoscut vinovat în săvîrșirea infracțiunilor

prevăzute de:

- art. 287 alin. (3) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe

un termen de 3 (trei) ani;

- art. 179 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe

un termen de 1 (un) an.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial de

pedepse, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 3

(trei) ani și 6 (șase) luni.

9

În baza art. 90 Cod penal executarea pedepsei stabilite a fost suspendată pe un termen

de probă de 1 an.

Cojocaru Nicolai Vasile urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în privința lui nu

este aplicată măsură preventivă sub formă de arest sau nu execută pedeapsa penală în baza

altor hotărîri judecătorești.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 iulie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Iurie Bejenaru

10