3ra-1065/13 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- recalcularea pensiei
3ra-1065/13 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2013)
prima instanță V. Pruteanu dosarul nr. 3ra-1065/13 D E C I Z I E 07 august 2013 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chișca-Doneva, Valentina Clevadî Ion Vîlcov, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Vladimir Guzun, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Guzun împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2012, prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 08 februarie 2007, Vladimir Guzun a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii reclamantul Vladimir Guzun a indicat că prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 311/ef din 21 octombrie 1991 a fost concediat din organele Ministerului Afacerilor Interne cu dreptul de a primi pensia pentru limita de vârstă pe linia MAI. La 10 decembrie 2006, el s-a adresat la Ministerul Afacerilor Interne cu o cerere referitor la stabilirea corectă a pensiei inițiale și recalcularea conform actelor normative, începând cu luna octombrie 1991 pînă în prezent. Totodată, a mai cerut prezentarea ordinelor Ministerului Afacerilor Interne, a instrucțiunilor, a regulamentelor și a altor acte normative în baza cărora s-a calculat și recalculat mărimea pensiei. Menționează că el s-a adresat de mai multe ori către conducerea Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare” și Ministerul Afacerilor Interne referitor la stabilirea corectă și recalcularea pensiei, deoarece de la bun început nu a fost corect stabilită pensia.
Susține că examinând informațiile nr. 15/3-1124 din 30 iulie 1999, nr. 15/3- g-354 din 10 decembrie 2003 din 20 septembrie 2005, nr. 15/3-G-386/06 din 07 noiembrie 2005, 15/3-G-353/06 din 15 ianuarie 2007, actele normative în vigoare și sumele de fapt, pe care le primește, a ajuns la concluzia că pensia nu a fost stabilită corect de la bun început și recalculările pensiei nu erau efectuate conform legislației. Modificările referitoare la pensie, de regulă, se efectuau cu întârziere de 3-6 luni sau chiar mai mult. 2 Afirmă că Ministerul Afacerilor Interne refuză să prezinte ordinile și actele normative în baza cărora a fost calculată și recalculată mărimea pensiei. Din ultima informație a pârâtului nr. 15/3-G-353/06 din 15 ianuarie 2007 și tăblița calculării pensiei reiese că pînă în prezent, în calculul pensiei nu a fost inclusă categoria de calificare, deși, în dosarul personal este anexată copia diplomei și titlul științific.
În tabelele din anii 1993, 1998, 2000, 2001 pentru calcularea pensiei nu au fost incluse: categoria de calificare, deși, în dosarul personal este anexată copia diplomei și titlului științific, cunoașterea limbilor străine, stagiul pedagogic și alte drepturi bănești. Consideră că pârâtul nu a efectuat recalcularea pensiei conform Legii nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 și Hotărârii Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994, cu modificările ulterioare. Sumele care urma să le primească conform informației pârâtului și care, de fapt, au fost transferate și le primea de la Banca de Economii, erau diferite, diferența fiind de la 50 până la 300 lei.
Prin urmare, solicită obligarea Ministerului Afacerilor Interne să efectueze stabilirea, calcularea și recalcularea corectă a mărimii pensiei conform actelor normative în vigoare și plata diferenței neachitate, încasarea diferenței la pensia neachitată și repararea prejudiciului moral în mărimea sumei datoriei pensiei și a altor drepturi bănești neachitate, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2012 acțiunea lui Vladimir Guzun a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 20 februarie 2013, Vladimir Guzun a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.
Recurentul Vladimir Guzun, în motivarea recursului, a indicat că hotărârea primei instanțe este neîntemeiată, deoarece prima instanță a examinat pricina în absența sa și că a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată. Consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece la actele pricinii, prima instanță nu a anexat și nu s-a pronunțat asupra cererii din 29 octombrie 2012, care a fost expediată prin intermediul oficiului poștal, instanța nu s-a pronunțat nici asupra raportului de expertiză nr. 110E din 26 martie 2010. De asemenea, consideră că concluziile primei instanțe expuse în hotărâre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, deoarece instanța face trimitere la legislația ce dă dreptul la pensie în mărimea solicitată, iar concluzia de respingere a acțiunii este contrară.
La 08 aprilie 2013, Vladimir Guzun a depus recurs suplimentar, indicând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în acțiune, nu a indicat circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluzia referitor la respingerea acțiunii, alte chestiuni, legea materială și procedurală aplicată, argumentele în caz de respingere a probelor cum ar fi expertizele contabile. Susține că a fost lipsit de posibilitatea de a participa la judecarea cauzei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. 3 Din actele pricinii este cert faptul că Vladimir Guzun a primit copia hotărârii primei instanțe din 29 octombrie 2012 la 05 februarie 2013, iar la 20 februarie 2013, adică în termenul prevăzut de lege, a înregistrat cererea de recurs.
În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 15 mai 2013 a considerat recursul admisibil și a dispus examinarea fondului de un complet d in 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Verificând argumentele invocate de către Vladimir Guzun în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul depus în termen, neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea hotărârii primei instanțe din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.
Din materialele dosarului rezultă că prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 311 ef din 21 octombrie 1991 recurentul Vladimir Guzun a fost concediat din organele afacerilor interne din funcția de șef la catedra Drept penal al Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”, cu dreptul de a primi pensie pe linia Ministerului Afacerilor Interne. Începând cu 21 octombrie 1991, recurentului i-a fost stabilită pensia pentru vechime în serviciu de 21 ani 11 luni 02 zile. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Vladimir Guzun a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Interne să efectueze stabilirea, calcularea și recalcularea corectă a mărimii pensiei conform actelor normative în vigoare, încasarea diferenței la pensia neachitată, repararea prejudiciului moral în mărimea sumei diferenței la pensia neachitată și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prima instanță, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia netemeiniciei acesteia. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislația în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, ajunge la concluzia că soluția dată de prima instanță este una legală și întemeiată.
Din materialele dosarului rezultă că pensia recurentului Vladimir Guzun a fost stabilită în baza Legii cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova nr. 437-XII din 27 decembrie 1990 și recalculată în conformitate cu Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 și Hotărârea Guvernului RM nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plata pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele interne.
Conform art. 61 alin. (2) din Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, pînă 4 la modificări, pensiile stabilite militarilor care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și familiilor acestora, urmează să fie recalculate de la data de la 1 a lunii în care au fost modificate drepturile bănești stabilite categoriilor respective de militari. Conform Hotărârii Guvernului RM nr. 853-226 din 21 august 2000 și a ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 28 din 25 ianuarie 2001, începând cu 01 octombrie 2000, pentru efectivul de trupă și corpul de comandă, angajați în serviciul organelor afacerilor interne a fost stabilit un adaos la drepturile bănești în mărime de 65%.
Prin urmare, începând cu 01 octombrie 2000, pensia recurentului a fost recalculată și a constituit 436,52 lei. Conform Hotărârii Guvernului RM nr. 096 din 06 februarie 2001 și ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 08 din 02 iulie 2001, salariul de funcție a fost majorat cu 50%, iar salariul de întreținere a fost majorat cu 20 % la corpul de comandă. Astfel, începând cu 01 aprilie 2001, pensia recurentului a fost recalculată și a constituit 440,52 lei, iar conform Hotărârii Guvernului RM nr. 853-26 din 21 august 2000 și ordinelor Ministerului Afacerilor Interne nr. 01 din 21 ianuarie 2002 și nr. 012 din 12 mai 2003, începând cu 01 octombrie 2001, pensia recurentului a fost recalculată și a constituit 749,13 lei.
Conform art. 14 din Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, mărimea pensiilor pentru vechimea în muncă de 20 ani se stabilește în proporții de 50 % și pentru fiecare an deplin – 3%, iar celor eliberați pe vârstă sau boală se mai adaugă 5%, astfel, începând cu 01 iunie 2002, pensia recurentului a constituit 819,10 lei. Ulterior, conform Hotărârii Guvernului RM nr. 746 din 12 iunie 2002 privind Concepția pregătirii cadrelor de juriști pentru sistemul organelor afacerilor interne, salariul de funcție a fost majorat cu 25%, astfel, începând cu 01 ianuarie 2003, pensia recurentului constituia 967,59 lei. Începând cu 01 aprilie 2003, conform ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 019 din 25 septembrie 2003, s-a achitat ajutorul material din salariul de întreținere cu luarea în considerare a sporurilor și plăților suplimentare.
Astfel, începând cu 01 aprilie 2003, recurentului i-a fost recalculată și stabilită pensia în mărime de 985,67 lei. Conform ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 021 din 24 noiembrie 2004, a fost stabilit un adaos suplimentar la salariul de întreținere în mărime de 80%, astfel, începând cu 01 decembrie 2004, pensia recurentului a constituit 1108,10 lei. La caz, se mai reține că în urma adoptării Legii nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar și Hotărârii Guvernului RM nr. 650 din 12 iunie 2006 privind salarizarea militarilor, efectivului de trupă și corpului de comandă angajați în serviciul organelor apărării naționale, securității statului și ordinii publice, începând cu 01 ianuarie 2006, recurentului i-a fost recalculată pensia.
5 Prin Legea nr. 439-XVI din 28 decembrie 2006 pentru modificarea Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, în vigoare la 05 ianuarie 2007, a fost modificat art. 64 din Legea menționată, care prevede că pensiile stabilite conform prezentei legi se indexează anual, în mărime integrală, la 1 aprilie. Conform Hotărârilor Guvernului RM nr. 325 din 21 martie 2007, nr. 316 din 17 martie 2008, nr. 197 din 19 martie 2009, nr. 150 din 14 martie 2011 și nr. 157 din 12 martie 2012 privind indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat, pensia recurentului a fost indexată cu 12,7%, 12,3%, 12,7%, 7,4% și 7,6%.
Conform raportului de expertiză contabilă nr. 1071 din 18 mai 2012, întocmit de către Centrul național de expertize judiciare, Ministerul Afacerilor Interne a luat în calcul corect venitul lunar pentru calcularea pensiei lui Vladimir Guzun în sumă de 823,80 ruble, corect a stabilit cuantumul pensiei de 327,62 ruble, respectând prevederile actelor normative în vigoare, precum și de către Ministerul Afacerilor Interne a fost ținut cont de mărimea corectă la majorarea și recalcularea ulterioară a pensiei și a suplimentelor cuvenite lui Vladimir Guzun în raport cu prevederile Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993 și Hotărârii Guvernului RM nr. 78 din 21 februarie 1994 și ale altor acte normative (f. d. 2-24, vol. II).
De asemenea, din raportul de expertiză contabilă menționat rezultă că în calculul efectuat la stabilirea pensiei a fost luată în considerare inițial vechimea în muncă, inclusiv perioada de studii la Facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova în perioada anilor 1966-1971 și că Ministerul Afacerilor Interne corect a aplicat și calculat indexarea pensiei și la 01 aprilie 2011, nu au fost depistate careva datorii la plata pensiei lui Vladimir Guzun. În conexiunea celor expuse, instanța de recurs conchide că prima instanță justificat s-a pronunțat asupra respingerii acțiunii, cauza fiind judecată cu pronunțarea asupra tuturor aspectelor juridice, cu trimitere la probele administrate și apreciate cu respectarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 130 CPC și susținute de normele de drept material, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate și de aceea nu pot fi reținute.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține hotărârea primei instanțe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Vladimir Guzun. 6 Se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Guzun împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Valentina Clevadî Ion Vîlcov Ion Corolevschi
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.