1ra-598-2014 — Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare

1ra-598-2014 — Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr.lra-598/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 martie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Constantin Gurschi,

Judecătorii - Elena Covalenco, Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Brigai împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2013 în cauza penală privindu-l pe

Lupașcu Petru Ivan, născut la 14 octombrie 1985,

originar și domiciliat în s.Șireți, r-nul Strășeni.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art.217 alin.(4) Cod penal la 4 ani închisoare.

În temeiul art.90 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii pe un termen de probă de 4 ani.

aflîndu-se în s.Șireți, r-nul Strășeni a păstrat, fără scop de înstrăinare hașiș cu masa totală de

45,41 grame, care face parte, conform raportului de expertiză nr.3580 din 05.10.2012, din

categoria substanțelor narcotice, ceea ce reprezintă cantități deosebit de mari.

În continuare, în cadrul percheziției efectuate într-un acaret din ograda casei unde

domiciliază Lupașcu Petru din s.Sireț, r-nul Strășeni, în podul acesteia, a fost depistată o masă

vegetală de culoare verde închisă uscată și grosier-mărunțită, care reprezintă marijuană cu

masa totală de 4430 grame, care se atribuie conform raportului de expertiză nr.3580 din

05.10.2012 la categoria substanțelor narcotice, ce constituie proporții deosebit de mari.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care P.Lupașcu să fie condamnat

în baza art.2171 alin.(4) lit.d) Cod penal la 9 ani închisoare, invocînd că a prezentat

instanței suficiente probe ce confirmă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii

incriminate - procesul-verbal de percheziție a imobilului inculpatului P.Lupașcu, în cadrul

căruia au fost depistate substanțele narcotice: hașiș și marijuană; declarațiile martorilor

V.Lozovan, V.Botezat, V.Brinișter, V.Baracu, cărora instanța le-a dat o apreciere justă,

punîndu-le la baza sentinței, însă incorect a ajuns la concluzia că P.Lupașcu nu a avut scopul

înstrăinării acestor droguri, deoarece prin păstrarea substanțelor narcotice în proporții

deosebit de mari se denotă faptul că dînsul avea intenția de a le înstrăina.

fost respins, ca nefondat, apelul procurorului, cu menținerea sentinței.

1

Instanța de apel a constatat că prima instanță obiectiv și sub toate aspectele, prin

prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat probele administrate în cauză

și corect a considerat că învinuirea înaintată inculpatului nu și-a găsit confirmare în totalitate

și este bazată pe presupuneri, care nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare, nefiind

administrate careva probe incontestabile a vinovăției lui P.Lupașcu în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.2171 alin.(4) lit.d) Cod penal, în special fiind vorba de formele laturii

obiective - distribuirea și transportarea; precum și elementul laturii subiective - scopul de

înstrăinare.

Instanța a subliniat că prin „distribuire” se înțelege repartizarea substanțelor narcotice

în mai multe locuri și la mai multe persoane, acestea urmînd, la rîndul lor, să le înstrăineze

efectiv, iar prin „transportare” - deplasarea dintr-un loc în altul, asupra sa ori cu utilizarea

oricăror vehicule a substanțelor narcotice.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că acțiunea de distribuire presupune

obligatoriu apartenența la o rețea mai largă de traficanți cu substanțe narcotice unde

distribuitorul are sarcina concretă de a distribui substanțele narcotice unor altei persoane care

la rîndul lor au sarcina să înstrăineze efectiv aceste substanțe către terți.

Însă în cadrul cercetării judecătorești, nu s-a demonstrat că inculpatul ar fi distribuit

efectiv substanțe narcotice unor realizatori efectivi, în orice caz, instanța a considerat că pentru

ca această componentă a laturii obiective să fie realizată este nevoie obligatoriu de prezența a

cel puțin două persoane, una care să distribuie și alta care să preia produsul distribuit.

Instanța a conchis că în acțiunile inculpatului P.Lupașcu nu se regăsește nici

componenta laturii obiective sub formă de transportare, deoarece potrivit procesului-verbal de

percheziție, substanțele narcotice au fost depistate și ridicate din două acareturi aflate în

ograda inculpatului, deci, nu reiese că colaboratorii de poliție ar fi depistat substanțele

narcotice în procesul transportării acestora.

La fel, instanța a conchis că, concluziile primei instanțe privind lipsa probelor certe ce

ar demonstra intenția inculpatului de a înstrăina substanțele narcotice sînt corecte, deoarece

pentru a fi în prezența scopului de înstrăinare, este nevoie ca să fie întrunite cumulativ mai

multe circumstanțe, care ar putea fi: cantitatea mare a substanțelor narcotice, existența unei

înțelegeri cu cei care urmează să procure aceste substanțe ș.a., însă în cauza dată, reieșind din

varietatea de probe administrate, nu reiese că inculpatul ar fi avut intenția de a înstrăina

substanțele narcotice depistate. În acest sens, instanța a reținut că declarațiile martorilor -

colaboratorii de poliție, sînt niște probe indirecte și nu pot sta la baza unei sentințe de

condamnare în lipsa altor probe directe, care luate în coroborare ar demonstra scopul de

înstrăinare.

Astfel, instanța a considerat că prima instanță, reieșind din probele administrate în

cauză, corect l-a recunoscut vinovat pe P.Lupașcu de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art.217 alin.(4) Cod penal, or, totalitatea de probe verificate și recercetate indică direct că

inculpatul a păstrat substanțe narcotice, fără scop de înstrăinare.

Instanța a conchis că argumentele procurorului la aplicarea unei pedepse reale cu

închisoare, nu sînt fondate or, careva circumstanțe agravante ce ar întemeia, într-o oarecare

măsură, aplicarea celei mai aspre pedepse, nu au fost constatate, ceea ce face imposibilă

aplicarea unei astfel de pedepse, iar argumentul procurorului, că inculpatul anterior a fost

judecat, nu poate fi reținut, deoarece antecedentele penale sînt stinse și, prin urmare, nu pot fi

considerate ca temei pentru aplicarea unei pedepse reale cu închisoarea.

De asemenea, instanța a menționat că prima instanță la stabilirea pedepsei nu a aplicat

și pedeapsa complementară - privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita

2

anumite activități, precum și procurorul nu a solicitat în apelul său aplicarea pedepsei

complementare, ceea ce face imposibilă aplicarea acesteia de către instanța de apel, or în caz

contrar s-ar depăși limitele apelului.

Astfel, instanța a conchis că măsura de pedeapsă a fost aplicată legal și corect de către

prima instanță, la stabilirea căreia s-a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de lipsa

circumstanțelor atenuante, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, de condițiile de viață ale acestuia, considerînd totodată irațională

executarea reală a pedepsei cu închisoarea, pe motiv că corijarea și reeducarea lui este posibilă

fără izolarea de societate, în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei, nefiind

stabilite careva impedimente pentru aplicarea acestor prevederi legale, inculpatul neprezentînd

pericol sporit pentru societate.

de art.427 alin.(l) pct.6), 12) Cod de procedură penală, se solicită casarea hotărîrilor

judecătorești, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță, pe motiv că hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de aplicare a pedepsei cu

suspendarea executării ei pe termen de probă și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită, în rest invocînd repetat aceleași motive ca și în apel descrise la pct.3 al

prezentei decizii.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temeiuri de casare a deciziei instanței

de apel prevederile art.427 alin.(l) pct.6), 12) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau aceasta nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal constată că temeiurile invocate de recurent nu sînt aplicabile din punct

de vedere al prezentei erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării deciziei instanței de apel.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu

condamnarea lui P.Lupașcu în baza art.217 alin.(4) Cod penal, considerînd că acțiunile lui

corect urmau a fi încadrate în baza art.2171 alin.(4) lit.d) Cod penal, ca păstrarea, transportarea

și distribuirea ilegală a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari, în scop de

înstrăinare.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art.314

Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ce au format convingerea

judecătorului că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii incriminate nu a fost dovedită,

iar acțiunile acestuia urmează a fi corect reîncadrate în prevederile art.217 alin.(4) Cod penal -

circulația substanțelor narcotice, adică păstrarea substanțelor narcotice în proporții deosebit de

mari, fără scop de înstrăinare.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus unei

verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei soluției

pronunțate de prima instanță, deoarece învinuirea înaintată de acuzatorul de stat nu și-au găsit

3

confirmare în ședința de judecată.

La baza acestei concluzii instanțele de fond au pus declarațiile:

- inculpatului, care nu a negat că în urma pecheziției la domiciliul în care locuiește au

fost depistate plante de cînepă, și anume în podul unui acaret, unde se păstra nutrețul pentru

animale, pe care l-a pus acolo vecinul, ce îi ajuta pe părinții săi în gospodărie, care au fost

date jos și împachetate, la fel a fost depistată o cutie de cafea în care se păstra un obiect patrat

și din cuvintele polițiștilor a înțeles că este hașiș, însă nu cunoaște cui îi aparține;

- martorilor V.Botezat, V.Baracu, V.Lozovan, V.Brinișter, conform cărora ei, ca

colaboratori de poliție, în urma percheziției autorizate, în podul unui sarai din gospodăria în

care locuia P.Lupașcu, au fost depistate și ridicate substanțe narcotice - marihuana și tot în

acest sarai a fost depistată o cutie de cafea în care se afla o bucată de hașiș în formă solidă,

pătrată de culoare cafenie și camuflată în cafea, care au fost împachetate și sigilate;

- procesul-verbal din 03.10.2012 de percheziție a imobilului în care domiciliază

P.Lupașcu, potrivit căruia în podul unui acaret a fost depistată o masă vegetală de culoare

verde uscată, care reprezintă marihuana, iar în una din odăi - o sacoșă din polietilenă în care se

afla o masă sub formă de brichete de culoare cafenie cu miros specific asemănător cu hașișul;

- raportul de expertiză nr.3580 din 05.10.2012, conform căruia substanța depistată la

domiciliul inculpatului reprezintă hașiș în cantitate de 45,41 grame și marihuană în cantitate

de 4430 grame, care se atribuie la cele narcotice.

Colegiul penal constată, precum de altfel în mod corect a reținut și instanța de apel că,

prima instanță, reieșind din probele administrate în cauză, întemeiat a ajuns la concluzia că

intenția inculpatului de realizare a substanțelor narcotice pe caz nu s-a confirmat și astfel,

acțiunile inculpatului just au fost reîncadrate din prevederile art.2171 alin.(4) lit.d) Cod penal

în cele ale art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal.

În opinia Colegiului penal, instanța de apel a evidențiat corect că argumentul

apelantului, precum că inculpatul păstrînd ilegal substanța narcotică ridicată la el la domiciliu,

de fapt se ocupa de realizarea lor, este lipsit de temei. Învinuirea adusă inculpatului în acest

sens fiind bazată doar pe declarațiile martorilor V.Botezat, V.Baracu, V.Lozovan, V.Brinișter

care, fiind colaboratori de poliție, au declarat că ei dispuneau de informație operativă, precum

că inculpatul la domiciliu păstrează și se ocupă cu realizarea substanțelor narcotice. Însă, în

cadrul urmăririi penale nu au fost efectuate careva acțiuni procesuale întru confirmarea și

realizarea acestei informații operative, pentru constatarea în flagrant a realizării substanțelor

narcotice de către inculpat, nu au fost stabilite careva persoane căror inculpatul urma sau deja

a realizat substanțe narcotice. Astfel, pe caz nu au fost administrate careva probe ce ar dovedi

intenția inculpatului de realizare a substanțelor narcotice.

Instanța de recurs susține și concluzia instanței de apel privind netemeinicia acuzării

referitor la prezența în acțiunile inculpatului P.Lupașcu a intenției de realizare a substanțelor

narcotice, reieșind din cantitatea acestora depistate, deoarece, în viziunea Colegiului, aceste

argumente, avînd doar un caracter de presupunere, de fapt sînt lipsite de careva bază probantă

în sensul prezenței la inculpat a intenției de realizare a substanțelor respective.

În acest sens, Colegiul penal reține corectă invocarea instanței de apel a doctrinei

judiciare naționale, și anume la analiza laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art.2171

Cod penal și a scopului înstrăinării substanțelor narcotice. Însă, întru înlăturarea oricăror dubii

apărute la dilema prezenței sau lipsei scopului înstrăinării substanțelor narcotice în acțiunile

inculpatului, Colegiul evidențiază următoarele:

Înstrăinarea ilegală a substanțelor narcotice reprezintă orice acțiune în urma căreia

posesor al substanțelor respective devine o altă persoană (vînzare, donare, schimb, achitare a

4

datoriei, dare cu împrumut etc.). Infracțiunea se consideră consumată în momentul primirii

acestor substanțe de către o altă persoană.

Scopul înstrăinării este prezent atunci cînd făptuitorul urmărește transmiterea

substanțelor vizate în posesia unei alte persoane. Nu are importanță dacă, prin comiterea

faptei, subiectul a urmărit realizarea unui interes material.

Despre prezența scopului de înstrăinare pot mărturisi, în prezența unor temeiuri

suficiente: procurarea, prepararea, păstrarea sau transportarea substanțelor narcotice de către o

persoană care nu le consumă, cantitatea mare de substanțe narcotice, amplasarea acestor

substanțe în recipiente care facilitează înstrăinarea, existența unei înțelegeri cu cei care

urmează să procure astfel de substanțe, etc. Pentru stabilirea prezenței scopului de înstrăinare,

este necesară identificarea tuturor acestor circumstanțe în ansamblu, și nu doar a uneia din ele.

Raportînd cele indicate la speța în cauză, Colegiul penal consideră că instanțele de

fond s-au expus corect asupra probelor menționate, elucidînd faptele importante pentru

soluționarea justă a cauzei date, ca urmare fiind întemeiată soluția primei instanțe menținută

de instanța de apel, privind lipsa la inculpatul P.Lupașcu a scopului de înstrăinare a

substanțelor narcotice, și ca urmare încadrarea acțiunilor acestuia în baza art.217 alin.(4) lit.b)

Cod penal, odată ce cumulul de probe administrat la dosar a confirmat numai faptul că la

domiciliul acestuia au fost depistate substanțe narcotice în proporții deosebit de mari. Colegiul

penal atestă că doar însăși prin cantitatea de substanță narcotică, depistată la domiciliul

inculpatului, nu se dovedește intenția acestuia de a realiza substanța respectivă altor persoane.

În acest context, Colegiul reține că, pentru constatarea prezenței scopului de

înstrăinare nu este suficient un singur temei - depistarea unei cantități mari de substanțe

narcotice, fiind necesară identificarea și altor circumstanțe (plasarea substanței într-un ambalaj

comod pentru înstrăinare, alte persoane - potențiali cumpărători sau încheierea unei înțelegeri

corespunzătoare cu consumatorul, etc.).

La capitolul stabilirii și aplicării pedepsei inculpatului, Colegiul penal menționează că

persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată. În același rînd, după caz, instanța este

în drept să aplice și prevederile Părții generale a Codului penal, în special, a prevederilor

art.90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani

pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție, instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

Sancțiunea art.217 alin.(4) Cod penal, în baza căruia P.Lupașcu a fost declarat vinovat,

prevede pedeapsă sub formă de închisoare de la 1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 pînă la 5 ani.

Prin sentință, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, iar în temeiul

art.90 Cod penal, executarea ei a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 4 ani.

Analizînd conținutul hotărîrilor judecătorești, Colegiul reține că instanțele de fond, cu

trimitere la art.7, 61, 75-76 Cod penal, corect au stabilit inculpatului pedeapsa cu suspendarea

condiționată a executării ei, reieșind din gravitatea infracțiunii săvîrșite, de persoana

inculpatului, care nu are antecedente penale, se caracterizează pozitiv, fiind în drept de a

aplica și prevederile art.90 Cod penal, stabilindu-i acestuia o pedeapsă echitabilă în termenii în

care se poate obține corectarea și reeducarea lui. Careva interdicții pentru condamnare cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite de 4 ani închisoare, prevăzute de

5

art.90 alin.(4) Cod penal, nu au fost constatate și nici invocate de recurent.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută la art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală la care se face referință,

deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate, fiind aplicată inculpatului pedeapsa

individualizată conform prevederilor legale.

De asemenea, Colegiul constată că nici prevederile pct.6), 12) alin.(1) al art.427 Cod

de procedură penală nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat de procuror,

dat fiind faptul că acestea pot fi aplicate numai în cazul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii,

ori faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, pe cînd instanța de apel, respectînd

prevederile art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, a examinat cauza penală fără careva

abateri de la normele materiale și procedurale, corect apreciind circumstanțele de fapt și de

drept sub toate aspectele, argumentîndu-și hotărîrea, care cuprinde motivele ce au stat la baza

soluției adoptate, încadrînd corect acțiunile inculpatului, concluzie ce este susținută și de

instanța de recurs.

În baza celor expuse, Colegiul conchide că temeiurile invocate de recurent nu sînt

aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel și, potrivit legii, se dispune

inadmisibilitatea recursului, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Brigai Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 21 noiembrie 2013 în cauza penală în privința lui Lupașcu Petru, fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, semnată la 10 aprilie 2014, pronunțată integral la 23 aprilie

2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

6