1ra-554/2014 — art. 27, 187 alin. 2 lit. e, f CP

1ra-554/2014 — art. 27, 187 alin. 2 lit. e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-554/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

19 martie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Nicolae Gordilă și Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva

sentinței Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 iunie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2013, de către avocatul

Plămădeală Roman, în numele inculpatului,

Beniș Gheorghi Gheorghi, născut la 02 iunie 1986,

originar și domiciliat mun. Chișinău str. Kiev 16/1 ap. 22.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Gheorghi Gheorghi, a fost condamnat în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal,

la 3 ani închisoare, fără amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

urmărind scopul sustragerii in mod deschis a bunurilor altei persoane, cu aplicarea

violenței nepericuloase pentru viață și sănătatea persoanei, intenționat i-a aplicat lui

Ceban D., mai multe lovituri cu pumnii în regiunea capului prin ce i-a cauzat,

conform raportului de expertiză medico-legală, leziuni corporale neînsemnate, după

care a săvârșit tentativa de sustragere în mod deschis de la ultimul a unui telefon

mobil de model "Huawei" la prețul de 2 200 lei, cu cartela SIM 078107711, la prețul

de 50 lei; un portmoneu din piele la prețul de 100 lei, în care se aflau bani în numerar

în sumă de 155 lei; un player MP3 de model „Samsung” la prețul de 300 lei; o husă

pentru chei la prețul de 25 lei, în care se aflau 5 chei cu prețul fiecăreia de 5 lei,

bunuri materiale în sumă totală de 2 855 lei, dar din cauze independente de voința

lui, acțiunile intenționate îndreptate spre sustragerea în mod deschis a bunurilor

victimei nu și-au produs efectul, deoarece a fost reținut în flagrant de către

colaboratorii de poliție.

Acțiunile inculpatului, Beniș Gh.Gh., au fost încadrate, în baza art. 27, 187

alin. (2) lit. e), f) Cod penal – jaful, adică tentativă de sustragere deschisă a bunurilor altei

1

persoane, cu aplicare violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu

amenințarea aplicării unei asemenea violențe, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, acțiuni care din cauze independente de voința făptuitorului nu și-au produs

efectul.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie stabilită pedeapsă mai

blîndă. În motivarea apelului a invocat, că pedeapsa stabilită este prea aspră, nu s-au

luat în considerație circumstanțele atenuante precum caracteristica pozitivă, faptul

că este în relație de căsătorie civilă, are la întreținere un copil minor. De asemenea a

menționat, că vina și-a recunoscut-o parțial, deoarece nu a comis jaf, doar că a lovit

partea vătămată, fără să-i fi sustras bunuri.

2013 a fost respins ca nefondat apelul și menținută sentința.

a analizat obiectiv cumulul de probe, în mod corect a stabilit situația de fapt și

vinovăția inculpatului, ce a fost dovedită cu certitudine, iar acțiunile lui Beniș

Gh.Gh., au fost încadrate juridic corespunzător materialului probator administrat și

anume: declarațiile părții vătămate Ceban D., martorilor Tertiuc D., Bradu S.,

Butucea E. La fel vina inculpatului se dovedește și de materialele probatoare ce au

fost verificate în instanța de apel și anume: procesul verbal de cercetare la fața

locului din 03.11.2012 (f.d 7-9), procesul verbal de examinare a obiectului din

06.11.2012 (f.d. 25-27), raportul de expertiză medico—legală nr. 3035/D din

16.11.2012(f.d. 20), procesul verbal de confruntare din 12.11.2012, dintre partea

vătămată Ceban D. și Beniș Gh.Gh. (f.d. 38), procesul verbal de confruntare din

12.11.2012, dintre partea vătămată Ceban D. și martorul Butucea E. (f.d. 37).

Referitor la versiunea inculpatului, precum că nu a lovit și nu a atacat partea

vătămată cu scopul sustragerii bunurilor, instanța de apel a menționat, că este

combătută prin totalitatea probelor administrate în ședința instanței de apel și

anume, martorii au afirmat că au văzut cum inculpatul i-a aplicat lovituri părții

vătămate, ulterior fiind preîntîmpinat de prietenul său despre apropierea

colaboratorilor de poliție, a aruncat telefonul părții vătămate, iar cartela SIM a pus-o

în buzunarul său, care a fost depistată și ridicată de către polițiști.

În contextul celor stabilite, declarațiile inculpatului privind recunoașterea

parțială a vinei, instanța de apel a apreciat-o critic, deoarece sunt combătute prin

declarațiile părții vătămate și martorilor, care au explicat amănunțit despre modul

decurgerii săvîrșirii infracțiunii, descriind cu lux de amănunte bunurile, care a dorit

să le sustragă.

Instanța de apel a considerat, că declarațiile părții vătămate și martorilor Tertiuc

D. și Bradu S. audiați în instanța de fond, coroborează între ele și cu circumstanțele

stabilite și care nu au nici un temei de a depune declarații mincinoase, nu sunt în

careva relații cu inculpatul și nu au nici un motiv de al învinui pe nedrept.

Declarațiile inculpatului, precum că a lovit partea vătămată, deoarece la mângâiat pe

2

umăr și spate, în opinia instanței de apel, just au fost apreciate critic de către instanța

de fond, deoarece s-a constatat că după lovitura aplicată, inculpatul a verificat

buzunarele pătimitului, a luat telefonul și i-a scos cartela, iar în momentul cînd a

văzut că se apropie polițiștii a aruncat telefonul mobil, iar cartela a pus-o la el în

buzunar.

Astfel, instanța de apel a conchis, că prima instanță a stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția în săvîrșirea infracțiunii imputate și prevăzute de art. art.

27, 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, care a fost dovedită cu certitudine și încadrată

juridic corect.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a considerat că,

instanța de fond corect și legal i-a aplicat pedeapsă cu închisoare inculpatului ținînd

cont de prevederile art. 34 alin. (1), 61, 75, 82, 111 alin. (1) Cod penal și anume, că

infracțiunea comisă face parte din categoria celor grave, circumstanțe atenuante nu

au fost stabilite, ca circumstanță agravantă fiind săvîrșirea infracțiunii de către o

persoană, care anterior a fost condamnată pentru infracțiuni similare. Astfel, în

viziunea instanței de apel, prima instanță întemeiat a considerat că inculpatul poate

fi corectat și reeducat doar izolîndu-l de societate, deoarece fapta săvîrșită de el

prezintă un pericol sporit pentru societate, atît și personalitatea inculpatului, care

anterior a fost condamnat, însă careva concluzii în acest sens nu și-a făcut.

Plămădeală Roman, în numele inculpatului, care solicită casarea acestora și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie recalificată fapta imputată inculpatului

din art. 27, 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal în art. 287 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea

art. 90 Cod penal, de a-i suspenda condiționat pedeapsa cu închisoare, pe un termen

de probă rezonabil. În motivarea recursului său a invocat, că:

- instanțele de fond și apel incorect au încadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, ce urmează a fi calificate în opinia sa, în baza art.

287 alin. (1) Cod penal, ca huliganism, adică acțiuni intenționate care încalcă grosolan

ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei;

- instanțele de judecată nu au dat apreciere faptului depistării la inculpat a

cartelei SIM, ce aparține părții vătămate, precum și nu au fost apreciate la justa

valoare declarațiile inculpatului, ce au importanță pentru încadrarea juridică, deși au

fost descrise de către instanțele de judecată;

- nu pot fi considerate acțiunile inculpatului, ca sustragere deschisă a bunurilor

părții vătămatei descrise de prima instanță, deoarece acestea nu au fost depistate la

inculpat;

- bunurile ce au căzut de la partea vătămată în timpul încăierării, nu pot fi

încriminate inculpatului ca sustragere deschisă, deoarece partea vătămată nu ține

minte cum au decurs evenimentele, fiindcă era în stare de ebrietate;

- declarațiile martorilor - colaboratori de poliție, ce l-au reținut pe inculpat

urmează a fi apreciate critic și nu pot fi puse la baza hotărîrii de condamnare,

deoarece trezesc îndoieli în obiectivitatea lor.

3

cauzei, Colegiul conchide inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Recurentul, invocă ca temei pentru recurs pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs remarcă, că pentru a stabili incidența temeiului de casare

invocat și anume - faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, e necesar de a ține

cont de fapta săvîrșită și cum aceasta a fost stabilită de către prima instanță și cea de

apel, și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a

încadrat într-o altă normă penală, rezultă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Analizînd lucrările dosarului rezultă, că instanțele de fond și de apel, în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a examinat complet și

obiectiv probele administrate, în speța dată, verificîndu-le sub toate aspectele în mod

obiectiv din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Totodată,

soluția adoptată de către prima instanță și menținută de instanța de apel, Colegiul

penal consideră, că este pe deplin confirmată prin ansamblul de probe expus și

analizat în hotărîrile contestate și enunțat în pct. 5 al prezentei decizii. Probatoriul

administrat coroborează în ansamblu și confirmă vinovăția inculpatului în săvîrșirea

infracțiunii imputate, și în opinia instanței de recurs, corect a fost încadrată în baza

art. art. 27, 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal – tentativa de jaf, adică sustragerea deschisă a

bunurilor altei persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea

persoanei ori cu aplicarea unei asemenea violențe, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, acțiuni care din cauze independente de voința făptuitorului nu și-au produs

efectul.

Reieșind din textul recursului, Colegiul atestă, că unul din argumentele

esențiale, care stau la baza acestuia, este dezacordul recurentului cu încadrarea

juridică a acțiunilor inculpatului în baza art. art. 27, 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal,

ca tentativă de jaf.

La capitolul dat, instanța de recurs evidențiază, că pentru a încadra acțiunile

inculpatului în baza art. 187 Cod penal, potrivit doctrinei juridice este necesar să fie

prezente următoarele elemente ce formează și latura obiectivă a infracțiunii date și

anume: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită; 2)

urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate

dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) modul deschis.

4

În acest context, Colegiul penal reține, că în cazul infracțiunii prevăzute de art.

187 Cod penal, criteriul obiectiv se exprimă în aceea că acțiunea de luare se

realizează în prezența victimei sau a altor persoane, care văd acțiunea făptuitorului,

observă cele săvîrșite, conștientizează semnificația juridică a celor comise, fără a face

parte din categoria de persoane care insuflă încredere făptuitorului că nu vor crea

impedimente în procesul realizării sustragerii.

În viziunea instanței de recurs, noțiunile sus enunțate se raportează la speța

dată avînd ca reper declarațiile martorilor, Tertiuc D. (f.d 127-129), Bradu S. (f.d.

136), care au afirmat că au văzut cum inculpatul i-a aplicat lovituri pătimitului și îi

scotea lucrurile din buzunar, iar ulterior fiind preîntîmpinat de către amicul său

despre apropierea polițiștilor, a aruncat un obiect, ce s-a dovedit a fi telefonul,

totodată a pus ceva în buzunarul său, depistîndu-se a fi cartela SIM, ce aparținea

părții vătămate. Ulterior, ei în calitate de colaboratori ai poliției s-au apropiat de

inculpat și au stopat acțiunile acestuia, iar lucrurile părții vătămate erau aruncate în

preajma locului unde a fost săvrșită infracțiunea.

Evidentă, în cazul dat este concluzia că acțiunile inculpatului și anume

scoaterea lucrurilor din buzunarele părții vătămate au fost îndreptate nemijloct

asupra bunurilor părții vătămate, fiind vădită și latura subiectivă a infracțiunii de jaf,

ce s-a manifestat sub formă de intenție directă, de a sustrage bunurile părții

vătămate, avînd scop de cupiditate.

Totodată, în cazul dat, instanța de recurs statuează, dacă persoana care a

încercat să săvîrșească sustragerea pe ascuns, a fost surprinsă la locul faptei și nu a

reușit să intre în stăpînirea bunurilor, iar bunurile date i-au fost luate înapoi

(nemijlocit la locul faptei), cele comise urmează a fi calificate ca tentativă de jaf, în

conformitate cu art. 27 și 187 Cod penal, relevanță consemnată și de teoria juridică.

Astfel, argumentul recurentului, precum că la inculpat nu au fost depistate

bunurile proprietarului descrise de prima instanță, nu poate fi reținut de către

Colegiul penal, deoarece din declarațiile martorilor Tertiuc D. și Bradu S. este cert că

acesta le-a aruncat, după ce a fost preîntâmpinat despre apropierea colaboratorilor

de poliție, însă au fost depistate în preajma locului săvîrșirii infracțiunii.

Cu referire la argumentul, precum că bunurile au căzut de la partea vătămată în

timpul încăierării, care nu ține minte cum au evoluat evenimentele, fiindcă era în

stare de ebrietate, instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate, deoarece din

declarațiile părții vătămate rezultă, că acesta într-adevăr a întrebuințat băuturi

alcoolice la 03.11.2012, dar își amintește despre cele întîmplate și afirmă despre

pierderea cunoștinței după aplicarea unei lovituri, ulterior revenindu-și în prezența

colaboratorilor de poliție.

În privința argumentului invocat de recurent, referitor la aprecierea critică și

neobiectivitatea declarațiilor martorilor Tertiuc D. și Bradu S., care l-au reținut pe

inculpat și sînt colaboratori de poliție, Colegiul menționează că, este unul declarativ,

deoarece recurentul nu a specificat din care considerente acestea trezesc îndoieli, iar

instanța de apel just a considerat, că aceștia nu au nici un temei de a depune

5

declarații mincinoase, deoarece nu sînt în careva relații cu partea vătămată și nici cu

inculpatul, lipsind necesitatea denaturării adevărului.

Elocvente, în acest sens sînt și prevederile art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 26

alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează, că instanța judecătorească nu este

organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decît interesele legii, iar judecătorul judecă materialele și

cauzele penale conform legii și propriei convingeri bazate pe probele cercetate în

procedura judiciară respectivă

Din analiza textelor hotărîrilor contestate, instanța de recurs concluzionează, că

declarațiile inculpatului au fost apreciate la justa valoare, ca fiind critice, atît de

instanța de fond cît și cea de apel, întrucît se combat de declarațiile pății vătămate,

martorilor și materialele cauzei. Faptul, că la inculpat a fost depistată cartela SIM, ce

aparține părții vătămate, suplimentar dovedește vinovăția lui Beniș Gh.Gh. în

săvîrșirea infracțiunii imputate, deoarece acesta la momentul reținerii a fost întrebat

de colaboratorii poliției privind numărul cartelei, pentru a verifica versiunii acestuia

privind apartenența cartelei soției sale, însă acesta nu a putut răspunde, deoarece nu

cunoștea numărul cartelei SIM.

Soluția propusă de recurent de a încadra acțiunile inculpatului în baza art. 287

alin. (1) Cod penal, ca huliganism, adică acțiuni intenționate care încalcă grosolan ordinea

publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, instanța de recurs, o consideră

injustă deoarece în speța dată este prezent criteriul ce permite delimitarea

huliganismului de infracțiunea de jaf și anume prezența scopului de cupiditate.

Așa dar, Colegiul penal consideră că, faptei săvîrșite de către inculpat instanțele

de fond și apel le-a încadrat juridic corect, iar temeiul invocat de recurent prevăzut

de pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu se atestă în prezenta cauză

și nu sunt stabilite presupusele erori de drept.

Totodată, instanța de recurs remarcă, că argumentele invocate de către recurent

au format obiect de discuție în instanța de apel, asupra cărora aceasta s-a expus

motivat în decizia sa, iar argumentele sale sînt bazate pe materialul probator, care a

fost administrat fără încălcarea normelor procesual penale.

Referitor la solicitarea recurentului, de a aplica pedeapsă inculpatului, în baza

art. 90 Cod penal, cu suspendare condiționată, pe un termen de probă rezonabil,

instanța de recurs notează, că instanțele de fond și apel corect au constatat săvîrșirea

infracțiunii de către inculpat în stare de recidivă, prevăzută de art. 34 alin. (1) Cod

penal, iar în asemenea circumstanțe, conform art. 90 alin. (4) Cod penal,

condamnarea cu suspendarea condiționată nu se aplică, chiar și în cazul admiterii

recalificării acțiunilor inculpatului în baza art. 187 alin. (1) Cod penal.

În temeiul celor expuse, Colegiul conchide că temeiul invocat de recurent nu și-

a găsit confirmarea din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, ce ar fi temei

de implicare a instanței de recurs în sensul rejudecării hotărîrii adoptate la caz și

potrivit legii, se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

6

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat împotriva sentinței Judecătoriei

Ciocana mun. Chișinău din 28 iunie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 24 octombrie 2013, de către avocatul Plămădeală Roman, în

numele inculpatului, Beniș Gheorghi Gheorghi, în cauză penală în privința

acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 aprilie 2014.

Președinte: Petru Ursache

Judecători: Nicolae Gordilă

Vladimir Timofti

7