1ra-453/14 — art. 188 alin. 2 lit. b, d Cod penal

1ra-453/14 — art. 188 alin. 2 lit. b, d Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-453/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

D I S P O Z I T I V

05 martie 2014 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Petru Ursache,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Ion Dodon împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

iunie 2013, în privința inculpatului

Crestinov Piotr Nicolai, născut la

16 ianuarie 1971, originar și locuitor al r-nului

Comrat, s. Congaz, str. Cotovschi 120, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 15 martie 2002 - 17 decembrie 2004,

în instanța de apel: 23 august 2012 - 11 iunie 2013,

în instanța de recurs: 14 ianuarie - 05 martie 2014.

C O N S T A T Ă :

Crestinov Piotr a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, la 8

ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, din momentul

reținerii, deducîndu-se durata arestului preventiv de la 25 ianuarie pînă la 09

februarie 2000.

săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art. 121/1 alin. 2 pct.1), 7) Cod penal (1961), că la

21 ianuarie 2000, orele 01:30, prin înțelegere prealabilă și împreună cu alte două

persoane, cu scopul atacului tîlhăresc, au pătruns liber în apartamentul nr. 36 de pe

str. Studenților 3, com. Stăuceni, mun. Chișinău, unde, aplicînd violență fizică, au

legat-o pe partea vătămată Cozlenco O., și, amenințînd-o, au cerut de la ea 3500

dolari SUA, care, conform cursului valutar, constituia suma de 44.062 lei. Însă din

motiv că în acel moment în apartament a intrat tatăl părții vătămate Colesnicov I., nu

1

și-au dus intențiile sale criminale pînă la capăt, reușind să părăsească locul

infracțiunii.

Fiind audiat în cadrul anchetei preliminare, inculpatul a recunoscut vina pe

deplin, a confirmat circumstanțele învinuirii înaintate, căindu-se de cele săvîrșite.

Instanța de judecată a încadrat acțiunile lui în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d)

Cod penal, ca tîlhăria, adică atacul săvîrșit asupra unei persoane în scopul sustragerii

bunurilor, însoțit de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei

agresate ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, de mai multe

persoane, prin pătrundere în locuință.

La stabilirea pedepsei, instanța a luat în considerație gravitatea infracțiunii

săvîrșite, persoana celui vinovat, că are antecedente penale stinse, și-a recunoscut

vina și se căiește sincer.

Dorin Asandei și Ion Dodon, au declarat apeluri, în care au solicitat repunerea în

termen a apelului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care procesul penal în privința lui Crestinov Piotr să fie încetat, pe

motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală, sau să

fie aplicate față de el prevederile art. 79, 90 Cod penal, adică o pedeapsă neprivativă

de libertate.

Apelanții au invocat că cauza a fost examinată în lipsa inculpatului, dînsul în

timpul urmăririi penale vina în comiterea infracțiunii încriminate a recunoscut-o,

deci a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, se căiește sincer de cele

săvîrșite, prejudiciul material în cauza dată lipsește, el întreține părinții care au o

vîrstă înaintată, tatăl său fiind și invalid de gradul întîi.

Fapta inculpatului urma a fi reîncadrată în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d) și e)

Cod penal, deoarece leziunile corporale aplicate părții vătămate au fost ușoare,

nepericuloase pentru viața sau sănătatea ei.

Pe lîngă aceasta, inculpatul este învinuit de comiterea infracțiunii prevăzută la

art. 188 alin. (2) Cod penal, care prevede o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare.

Conform art. 10 alin. (l) Cod penal, legea penală care ușurează pedeapsa sau

ameliorează în alt mod situația persoanei care a comis infracțiunea are efect

retroactiv, iar potrivit art. 46 pct. 4) Cod penal (1961) persoana nu poate fi trasă la

răspundere penală dacă au trecut 10 ani din ziua săvîrșirii infracțiunii, pentru care

legea prevede o pedeapsă mai mare de 5 ani. În speță, inculpatul este învinuit de

comiterea, la 21 ianuarie 2000, a unei infracțiuni pentru care legea prevedea o

pedeapsă de la 5 la 10 ani închisoare. Astfel, a intervenit termenul de prescripție de

tragere a lui la răspundere penală, deoarece de la comiterea infracțiunii au trecut 12

ani 8 luni și 10 zile.

În acest caz nu poate fi vorba de suspendarea termenului prescripției de tragere

la răspundere penală, deoarece inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală și

judecată.

decembrie 2011, toate apelurile au fost admise, casată sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

2

Crestinov Piotr a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d) Cod penal,

cu aplicarea art. 79, 90 Cod penal, la 5 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, fiind eliberat de sub arest din sala

de judecată.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond nu a constatat fapta incriminată

inculpatului ca fiind dovedită, deoarece a indicat în descriptivul sentinței că ultimul

doar „se învinuiește...” și a constatat că Crestinov Piotr, la 21 ianuarie 2000, orele

11:30, prin înțelegere prealabilă și împreună cu alte 2 persoane, în privința cărora

cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată, cu scopul de a săvîrși un

atac de tîlhăresc, au pătruns liber în apartamentul nr. 36, str. Studenților 3, com.

Stăuceni, mun. Chișinău, unde, aplicînd forța fizică, au legat-o pe partea vătămată

Cozlenco O., și, amenințînd-o, au cerut să i se predea suma de 3500 dolari SUA, la

cursul oficial de 12,5734 lei pentru un dolar, adică 44.062 lei, însă din motiv că în

acel moment în apartament intrase tatăl părții vătămate, Colesnicov I., n-au putut

duce pînă la capăt intențiile lor criminale, reușind să părăsească locul comiterii

infracțiunii.

Deci, instanța de fond just a încadrat acțiunile inculpatului în baza art.188 alin.

(2) lit. b), d) Cod penal, deoarece el a săvîrșit tîlhărie, adică a atacat partea vătămată

Cozlenco O. cu scopul sustragerii bunurilor, însoțită de amenințarea cu aplicarea

violenței periculoase pentru viață sau sănătatea persoanei agresate, săvîrșită de mai

multe persoane, prin pătrundere în locuință.

Infracțiunea a fost săvîrșită în luna ianuarie 2000, de către inculpat și alte două

persoane care pînă în prezent se află în căutare, iar cauza penală în privința ultimilor

a fost disjungată într-o procedură separată.

Totodată, cauza penală în privința lui Crestinov Piotr a fost examinată la 17

decembrie 2004, în lipsa ultimului, deoarece și dînsul fusese anunțat în căutare. Din

anul 2004 și pînă în luna iunie 2011 nimeni nu l-a căutat pe Crestinov Piotr, cu toate

că el în această perioadă de timp s-a aflat la lucru în or. Moscova, de unde deseori se

întorcea acasă la sărbători, și nimeni nu l-a reținut. Pe 08 iunie 2011, el personal a

venit la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, pentru a se interesa despre cauza penală

în care el a fost învinuit pe art. 121 alin. 2 pct. 1), 7) Cod penal (1961) și, tot atunci, a

fost reținut și arestat.

De la comiterea infracțiunii și pînă la moment au trecut mai mult de 11 ani,

infracțiunea și-a pierdut actualitatea, în rezultat n-au survenit urmări grave, inculpatul

nu are antecedente penale, vina și-a recunoscut-o pe deplin, se căiește sincer de cele

săvîrșite, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, este caracterizat pozitiv la

locul de trai, din anul 2000 și pînă în prezent n-a fost atras nici la răspundere

administrativă și nici penală, ceia ce denotă faptul că el a conștientizat faptul

neadmiterii cărorva încălcări legale, are la întreținere părinții de o vîrstă înaintată,

tatăl său fiind și invalid de gradul întîi.

Instanța a specificat că toate aceste circumstanțe dau posibilitate de a aplica în

privința inculpatului prevederile art.79 Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă mai blîndă

decît cea prevăzută de lege, sub formă de închisoare cu suspendarea condiționată a

executării, conform prevederilor art. 90 Cod penal, deoarece o astfel de pedeapsă este

3

una corectă, echitabilă și legală și corespunde întocmai faptelor săvîrșite de inculpat,

care au avut loc mai mult de 11 ani în urmă.

menționate și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a specificat că instanța de apel, numind pedeapsa inculpatului cu

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, nu a stabilit și nu a indicat în decizie care

circumstanțe legate de personalitatea acestuia se consideră excepționale și oferă

dreptul de a-i aplica o pedeapsă sub limita minimă.

Cele menționate, că anterior nu a fost judecat, a recunoscut vina, a contribuit

activ la descoperirea infracțiunii, a restituit paguba, ce nu corespunde realității, sunt

doar circumstanțele atenuante, care nu pot fi apreciate și considerate ca excepționale.

Pedeapsa stabilită inculpatului nu va atinge scopul pedepsei penale, deaceea

hotărîrea instanței de judecată emisă pe caz este pripită și neîntemeiată, careva temei

pentru aplicarea prevederilor art. 79 și 90 Cod penal lipsesc.

2012, recursul a fost admis, casată decizia contestată și dispusă rejudecarea cauzei de

către instanța de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a relevat că circumstanțele invocate de instanța de apel nu

pot fi considerate ca circumstanțe excepționale, ce ar justifica aplicarea unei pedepse

mai blînde decît cea prevăzută de lege și condamnarea cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Conform încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 06 decembrie

2002, inculpatul a fost anunțat în căutare, ceea ce denotă ineficiența condamnării lui

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Instanța de apel, aplicînd în privința inculpatului art.79 Cod penal, nu a

constatat circumstanțe excepționale care să rezulte din acțiunile inculpatului în timpul

săvîrșirii infracțiunii sau după aceasta. După cum rezultă din materialele cauzei

inculpatul s-a aflat în căutare generală timp de 7 ani, iar vina nu a recunoscut-o

integral. Chiar și dacă el a declarat că recunoaște vina și se căiește sincer de cele

comise, aceasta nu poate fi considerată ca o circumstanță excepțională, fiind doar o

circumstanță atenuantă obișnuită.

În speța examinată, circumstanțele la care instanța de apel a făcut trimitere,

sunt împrejurări obișnuite, care predomină și caracterizează majoritatea cetățenilor,

astfel că nu pot fi considerate ca excepționale. Ele se referă de fapt la circumstanțele

atenuante, prevăzute la art.76 Cod penal. Alte circumstanțe care ar putea fi apreciate

ca excepționale în cauză nu s-au stabilit.

Deci, instanța de apel nemotivat și incorect a ajuns la concluzia aplicării în

privința inculpatului a prevederilor art. 79 și 90 Cod penal.

apelurile declarate au fost admise, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o

nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

Crestinov Piotr fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d) Cod penal la

8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, din

momentul reținerii, deducîndu-se durata arestului preventiv de la 25 ianuarie pînă la

09 februarie 2000 și de la 08 iunie pînă la 01 decembrie 2011.

4

Instanța de apel a constatat că Crestinov Piotr, la 21 ianuarie 2000, orele 11:30,

prin înțelegere prealabilă, a săvîrșit un atac tîlhăresc împreună cu alte două persoane,

cauza penală în privința cărora a fost disjungată într-o procedură separată, au pătruns

liber în apartamentul nr. 36 de pe str. Studenților 3, com. Stăuceni, mun. Chișinău,

unde, folosind forța fizică, au legat-o pe partea vătămată Cozlenco O. și, amenințînd-

o, au cerut să li se predea suma de 3500 dolari SUA, la cursul oficial de 12,5734 lei

pentru un dolar, adică 44.062 lei, însă din motiv că în acel moment în apartament

întrase tatăl părții vătămate, Colesnicov I., ei n-au putut duce pînă la sfîrșit intențiile

sale criminale, reușind să părăsească locul comiterii infracțiunii.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 188 alin. (2), lit. b), d)

Codul penal, ca tîlhăria, adică atacul săvîrșit asupra unei persoane în scopul

sustragerii bunurilor, însoțit de amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru

viața sau sănătatea persoanei agresate, săvîrșită de mai multe persoane, prin

pătrundere în locuință.

Instanța a reținut că, fiind interogat în cadrul ședinței instanței de apel,

inculpatul și-a recunoscut vina pe deplin, s-a căit sincer de cele comise, a solicitat să-

i fie stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate.

Vinovăția inculpatului se dovedește și prin declarațiile părții vătămate

Cozlenco O. și a martorului Colesnicov I., din care rezultă că inculpatul și încă 2

persoane, au imobilizat partea vătămată, legînd-o și amenințînd-o, prin rapoartele de

constatare medico-legală, conform cărora părții vătămate i-au fost cauzate excoriații

pe gît, echimoze pe pleoapa superioară a ochiului drept și pe pleoapa interioară, pe

articulațiile antebrațului drept și radio-carpelă dreapta, edemul părții piloase a

capului, care au fost cauzate cu un obiect contondent, probabil în termenul și

circumstanțele indicate și se califică ca leziuni corporale ușoare.

Instanța de apel a conchis nefondat argumentul avocatului că acțiunile

inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d) și e) Cod penal,

deoarece potrivit Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova

nr. 23 din 28.06.2004 „ Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre

sustragerea bunurilor”, în sensul dispozițiilor art. 188 Cod penal, prin „atac” trebuie

de înțeles acțiunile agresive ale făptuitorului, care sunt însoțite de violență

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate ori de amenințarea cu

aplicarea unei asemenea violențe. Sub incidența noțiunii „violență periculoasă

pentru viața sau sănătatea persoanei agresate” se atribuie inclusiv și cazurile de

sugrumare a victimei cu mîinile.

Deși acțiunile violente ale inculpatului n-au dus la moartea victimei sau la

vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății acesteia, caracterul acestor

acțiuni a creat un pericol real pentru viața sau sănătatea victimei.

La fel, circumstanțele invocate în apel nu pot fi considerate ca circumstanțe

excepționale, ce ar justifica aplicarea unei pedepse mai blînde decît cea prevăzută de

lege și condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Art. 79 alin. (l) Cod penal, prevede că ținînd cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvîrșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea acesteia, de

alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în grup la

5

descoperirea ei, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă,

prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă.

Totodată, conform încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 06

decembrie 2002, inculpatul a fost anunțat în căutare, din motivul că acesta nu se afla

la domiciliu și aducerea forțată a acestuia în ședința de judecată nu a fost posibilă,

ceea ce denotă ineficiența condamnării lui cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal, pedeapsa are drept scop

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din

partea condamnaților, cît și a altor persoane.

Astfel, pentru aplicarea art. 79 Cod penal trebuie să fie stabilite circumstanțe

excepționale care să rezulte, în primul rînd, din scopul și motivele faptei. După cum

rezultă din materialele cauzei, inculpatul s-a aflat în căutare generală timp de 8 ani,

și deși cu toate că în ședința instanței de apel a declarat că recunoaște vina și se

căiește sincer de cele comise, aceasta nu poate fi considerată ca o circumstanță

excepțională fiind doar o circumstanță atenuantă obișnuită.

În spiritul acestei norme penale se înțelege că trebuie să persiste împrejurările

în care s-a derulat fapta infracțională ori datele privind personalitatea infractorului,

careva circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau stări a lucrurilor, care

constituie excepție din starea obișnuită a lor ori a personalității inculpatului.

Dar, circumstanțele la care apelantul a făcut trimitere sunt împrejurări

obișnuite, care predomină și caracterizează majoritatea cetățenilor și nu pot fi

considerate ca excepționale. Ele se referă de fapt la circumstanțele atenuante,

prevăzute la art. 76 Cod penal. Alte circumstanțe care ar putea fi apreciate ca

excepționale în cauză nu s-au stabilit.

Deasemenea, este nefondat și argumentul apărării referitor la intervenirea

termenului de prescripție, deoarece în baza încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 06 decembrie 2002, inculpatul s-a aflat în căutare pînă în anul 2011,

iar conform prevederilor art. 60 alin. (5) Cod penal, curgerea prescripției se

suspendă dacă persoana care a săvîrșit infracțiunea se sustrage de la urmărirea

penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din

momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării.

Prin urmare, termenul de prescripție de tragere la răspundere penală n-a

expirat.

Mai mult, inculpatul se sustrage și pînă în prezent de la participarea în ședința

de judecată și, astfel, este imposibilă corectarea și reeducarea lui fără izolarea de

societate.

La numirea categoriei și măsurii de pedeapsă instanța a ținut cont de caracterul

și gradul de pericol social a infracțiunii săvîrșite, această fiind una gravă, de

personalitatea infractorului, că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut

vina și s-a căit sincer, că circumstanțe agravante nu au fost stabilite și a

concluzionat că îndreptarea și reeducarea lui este posibilă doar în condițiile izolării

lui de societate.

decizii și dispunerea încetării procesului penal în privința inculpatului, din motivul

intervenirii termenului de prescripție pentru tragere la răspundere penală.

6

Recurentul a invocat că cauza a fost judecată în apel în lipsa inculpatului, fără

a fi luate toate măsurile posibile pentru citarea lui legală. Astfel, la 01 octombrie

2012, instanța a dispus aducerea silită a inculpatului, însă această dispoziție nu a

putut fi executată, deoarece inculpatul nu se află pe teritoriul localității unde își are

domiciliul. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2012, inculpatul

a fost anunțat în căutare, iar la 11 iunie 2013 cauza a fost examinată în lipsa lui.

Măsurile întreprinse pentru citarea legală a inculpatului au fost pur formale și

fără conținut, deoarece în perioada de la dispunerea aducerii silite și anunțării în

căutare a inculpatului, acesta de cîteva ori a intrat și a ieșit din țară pe segmentul

transnistrean, și astfel el s-a aflat pe teritoriul localității unde își are domiciliul. Însă,

reprezentanții organelor afacerilor interne nu au luat măsuri suficiente pentru

executarea încheierilor instanței de apel de aducere silită și de anunțare în căutare,

fapt ce s-a soldat cu examinarea cauzei în ordine de apel în lipsa inculpatului.

Dovadă în acest sens este și faptul că la cîteva zile de la pronunțarea

dispozitivului deciziei din 11 iunie 2013, inculpatul a fost reținut la trecerea frontierei

de stat.

Simplul fapt al anunțării inculpatului în căutare nu echivalează cu aceea că

acesta se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, cu suspendarea curgerii

termenului de prescripție, deoarece dovadă faptului că el se sustrage de la urmărirea

penală sau de la judecată poate servi doar că dînsul a știut că este citat în instanța de

judecată, însă cu rea-voință nu s-a prezentat, ori asemenea probe la dosar nu sunt.

La fel, faptei săvîrșite de inculpat i s-a dat o încadrare juridică greșita, deoarece

pentru ca fapta să fie încadrată în baza art.188 Cod penal este necesară prezența

semnului calificativ al atacului asupra persoanei și anume însoțit de violența

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate. În cauza dată violența

îndreptată spre persoana agresată nu a fost una periculoasă pentru viața sau sănătatea

acesteia.

Astfel, fapta inculpatului urma a fi încadrată în baza art. 187 alin. (2) lit. b) și

d) Cod penal, sub formă de tentativă, conform art. 27 Cod penal.

Aceasta reiese și din Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 51, publicată

la 20 iunie 2013 „Cu privire la aplicarea semnului calificativ al art. 188 alin. (l) Cod

penal - tîlhăria însoțită de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei

agresate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5, 6), 12)

Cod de procedură penală – cauza a fost judecată în apel în lipsa inculpatului, instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

7

În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de

procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5)

Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se atestă că recursul nominalizat este bazat pe temeiurile din

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, că acesta este expus neclar și că instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în pofida prescripțiilor enunțate, recurentul nu a specificat asupra căror

motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, care ar fi erorile

concrete de drept și esența circumstanțelor că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă

de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care a

afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărîrii

atacate în acest sens.

Astfel, recursul ordinar nu întrunește condițiile de conținut în această parte, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) și 12) Cod de procedură

penală hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul cînd cauza a fost judecată în

apel fără citarea legală a inculpatului, cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanța de apel, conform împrejurărilor

constatate în partea descriptivă a hotărîrii atacate, inclusiv cele reproduse în pct. 7 din

prezenta decizie, în raport cu motivele invocate în recursul ordinar, care nici nu

conțin erori de drept clar definite, a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, întemeiat constatînd vinovăția inculpatului și

încadrarea juridică a acțiunilor infracționale ale acestuia în baza art. 188 alin. (2) lit.

b), d) Cod penal, iar pedeapsa penală a fost individualizată și aplicată ultimului în

limitele prevăzute de legea actuală.

8

Totodată, se reține că argumentul că pur și simplu cauza a fost judecată în apel

în lipsa inculpatului, nu este prevăzut în art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură

penală, care prescrie alt temei pentru recurs, că cauza a fost judecată în apel fără

citarea legală a inculpatului. Dat fiind că recurentul nu și-a motivat critica respectivă

în aspectul citării inculpatului, raportată la norme concret de drept care

reglementează această situație și care ar fi fost încălcate sau nu, cît și a consemnărilor

din procesul-verbal al ședinței instanței de apel, conform cărora avocatul I. Dodon a

opinat pentru judecarea cauzei în lipsa inculpatului anunțat în căutare, motivul că

instanța de apel a și procedat astfel este unul absolut neîntemeiat (f.d. 115, pct. 7 din

decizie).

Pe lîngă aceasta, instanța de apel a constatat că inculpatul a imobilizat partea

vătămată prin legare, cauzîndu-i cu un obiect contondent excoriații pe gît, acțiuni

caracteristice sugrumării victimei cu mîinile, echimoze pe pleoapa superioară a

ochiului drept și pe pleoapa interioară, pe articulațiile antebrațului drept și radio-

carpelă dreapta, edemul părții piloase a capului.

Aceste acțiuni infracționale ale inculpatului au fost, în mod vădit, de natura

unei violențe periculoase pentru viața și sănătatea victimei, astfel încît instanța de

apel corect și întemeiat a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 188 alin. (2), lit.

b), d) Codul penal, ca tîlhăria, adică atacul săvîrșit asupra unei persoane în scopul

sustragerii bunurilor, însoțit de amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru

viața sau sănătatea persoanei agresate, săvîrșită de mai multe persoane, prin

pătrundere în locuință ( pct. 7 din decizie).

La fel este de menționat că art. 60 alin. (5) Cod penal și art. 46 alin. 3 Cod

penal (1961) prevede clar și fără echivoc că curgerea prescripției se suspendă dacă

persoana care a săvîrșit infracțiunea se sustrage de la judecată. În aceste cazuri,

curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei sau din momentul

autodenunțării.

Prin urmare, argumentul recurentului că în cazul inculpatului, care a fost

anunțat în căutare pentru sustrage de la judecată, a intervenit prescripția tragerii la

răspundere penală, este lipsit de orice suport legal.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct.

8 din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanța de apel a

apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl propune avocatul este o

competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu este temei de drept din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Circumstanțele expuse relevă, astfel, că instanța de apel, în raport cu motivele

invocate în recursul nominalizat, la rejudecarea cauzei penale nu a comis erori de

9

drept, că decizia instanței de apel conține motive clare și legale pe care se întemeiază

soluția, că faptei săvîrșite de inculpat i s-a dat o încadrare juridică corectă, că

recursul declarat este și unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește cerințele de conținut și este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol nu îndeplinește cerințele legale de

conținut și este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ion Dodon împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2013, în privința

inculpatului Crestinov Piotr Nicolai, pe motiv că nu îndeplinește cerințele legale de

conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 02 aprilie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10

Dosarul nr. 1ra-453/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

D I S P O Z I T I V

05 martie 2014 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Petru Ursache,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Ion Dodon împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

iunie 2013, în privința inculpatului

Crestinov Piotr Nicolai, născut la

16 ianuarie 1971, originar și locuitor al r-nului

Comrat, s. Congaz, str. Cotovschi 120, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 432 alin. (1), (2) pct. 1), 4), alin. (3) Cod

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ion Dodon împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2013, în privința

inculpatului Crestinov Piotr Nicolai, pe motiv că nu îndeplinește cerințele legale de

conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată la 02 aprilie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

11