1ra-409/14 — art. 187 alin. 2 lit. b, e, f, 90 Cod penal

1ra-409/14 — art. 187 alin. 2 lit. b, e, f, 90 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-409/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 februarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procuror, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09

octombrie 2013, în privința inculpatului

Cocarcea Vasile Vasile, născut la

06 iunie 1988, originar și locuitor al s. Stejăreni, r-nul

Strășeni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 24 iunie – 02 iulie 2013,

în instanța de apel: 05 august – 09 octombrie 2013,

în instanța de recurs: 17 decembrie 2013 – 26 februarie 2014;

C O N S T A T Ă :

fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală,

inculpatul Cocarcea Vasile a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f), 90

Cod penal, la 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate pe un termen de probă de 3 ani.

inculpatul Cocarcea Vasile, împreună cu alte patru persoane, în privința cărora cauza

penală a fost disjungată într-o procedură separată, aflîndu-se la intersecția str.

Sucevița cu str. N. Costin, mun. Chișinău, prin aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața și sănătatea persoanei, a sustras în mod deschis de la partea vătămată

Ceornopolc Vitalie bunuri în valoare de 2480 lei, cauzîndu-i ultimului o daună

materială în proporții considerabile.

Tot el, la 20 ianuarie 2012, orele 04:00, împreună cu alte patru persoane, în

privința cărora cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată, aflîndu-se la

1

intersecția str. Ion Pelivan cu str. Alba-Iulia, mun. Chișinău, prin aplicarea violenței

nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, a sustras în mod deschis de la

partea vătămată Ceornopolc Alexandru bunuri în sumă totală de 100 lei, cauzîndu-i

ultimului o daună materială în proporții considerabile.

Tot el, la 20 ianuarie 2012, orele 04:45, împreună cu alte patru persoane, în

privința cărora cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată, aflîndu-se pe

str. Ștefan Vodă, or. Vatra, mun. Chișinău, prin aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața și sănătatea persoanei, a sustras în mod deschis de la partea vătămată

Popa Teodor bunuri în estimate la 1445 lei, cauzîndu-i ultimului o daună

materială în proporții considerabile.

Instanța a reținut că vina inculpatului este demonstrată integral prin probele

administrate și a încadrat acțiunile lui în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal,

ca jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșit de mai multe

persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75-78 Cod

penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, că circumstanțe agravante în privința

inculpatului nu au fost stabilite, că el a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise

și a solicitat judecarea cauzei în procedură restrânsă, în baza probelor administrate la

faza de urmărire penală, că în cauză lipsește acțiunea civilă și a concluzionat că

corectarea inculpatului este posibilă numai cu atragerea la răspunderea penală, dar cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în corespundere cu

prevederile art. 90 Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 187

alin. (2) lit. b), e), f), Cod penal la 4 ani închisoare cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat că instanța de fond incorect a considerat că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă iară izolarea lui de societate, fiindcă, inculpatul

a fost recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii care, conform prevederilor art. 16

Cod penal, se atribuie la categoria infracțiunilor grave, care a fost săvîrșită de comun

acord și prin înțelegere prealabilă de mai multe persoane, cu aplicarea violenței

nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei și cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Astfel, inculpatul a comis faptele incriminate, dîndu-și bine seama de

consecințele ce puteau să survină, confirmînd pericolul social sporit pe care îl

prezintă, în special prin faptul comiterii a trei episoade consecutive cu o intenție

unică, fiind condus de același scop.

Sentința este nefondată sub aspectul blîndeții pedepsei stabilite întrucît nu

corespunde circumstanțelor comiterii infracțiunii și gradului pericolului social ce îl

prezintă inculpatul.

octombrie 2013, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

instanța de fond corect a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Codul penal, de

2

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvîrșite

reflectat de împrejurările în care au fost comise, că inculpatul a recunoscut vinovăția,

fiind de acord ca cauza să fie judecată în baza art. 3641 Cod de procedură penală, că

s-a căit sincer de cele săvîrșite, că anterior n-a fost judecat, la evidența medicului

narcolog și psihiatru nu se află.

La fel, instanța de apel a indicat că instanța de fond corect a aplicat prevederile

art. 90 Cod penal, or careva impedimente legale pentru aplicarea normei respective

nu au fost stabilite.

Pedeapsa numită inculpatului este una legală și în limitele sancțiunii articolului

incriminat, ținîndu-se cont și de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, de aceia apelul procurorului urmează a fi respins ca nefondat, acesta fiind

unul mai mult formal, chiar declarativ, inclusiv și prin faptul că, necontestînd

încadrarea juridică, procurorul a solicitat casarea integrală a sentinței și recunoașterea

repetată a vinovăției inculpatului de săvîrșirea faptelor pentru care a fost deja

condamnat.

menționate și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel.

Recurentul a indicat că totalitatea circumstanțelor invocate de instanța de apel

nu pot fi considerate ca circumstanțe suficiente, ce ar justifica suspendarea

condiționată a executării pedepsei cu închisoarea. Instanța de apel n-a luat în

considerație starea de fapt și de drept stabilită în cauză, caracterul și gradul

prejudiciabil al faptei reținute în sarcina inculpatului, că infracțiunea face parte din

categoria celor grave, a fost comisă de comun acord și prin înțelegere prealabilă de

mai multe persoane, cu aplicarea violenței, că prejudiciul nu a fost recuperat, că

inculpatul s-a ascuns de organul de urmărire penală fiind anunțat în căutare, ulterior

fiind extrădat din Italia.

Însuși circumstanțele cauzei, acțiunile inculpatului în timpul și după comiterea

infracțiunii dă temei de a considera că izolarea lui de societate ar atinge scopul

pedepsei penale.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de

procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5)

Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

3

Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că, în recursul ordinar procurorul a invocat în drept

temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din prezenta decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel și care ar fi esența circumstanței că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă

de fapt, raportată la exigențile art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care a

afectat soluția instanței, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Rezultă, că recursul de pe rol în această parte nu întrunește condițiile legale de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar agrava situația

inculpatului și care ar justifica acest recurs.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, conform art. 427 alin. (2) pct. Cod de procedură penală, în

recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel. Potrivit art.

77 alin. (2) Cod de procedură penală, dacă circumstanțele menționate la alin.(1) sînt

prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în

calitate de semne ale acestor componențe de infracțiuni, ele nu pot fi concomitent

considerate drept circumstanțe agravante.

Se atestă, însă, că argumentele specificate în recursul ordinar, cum ar fi că că

prejudiciul nu a fost recuperat, că inculpatul s-a ascuns de organul de urmărire penală

fiind anunțat în căutare, ulterior fiind extrădat din Italia, reproduse în pct. 5. din

prezenta decizie, nu au fost invocate și în apel (pct. 3 și 4 din decizie).

Pe lîngă aceasta, circumstanțele că infracțiunea a fost comisă de comun acord

și prin înțelegere prealabilă de mai multe persoane, cu aplicarea violenței, sunt

prevăzute în calitate de semne ale componenței de infracțiune prevăzute la art. 187

alin. (2) Cod penal, adică nu pot fi concomitent considerate drept circumstanțe

agravante.

În aspectul vizat rezultă că recursul ordinar nu are niciun suport legal.

În al treilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și cînd s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

4

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul acuzării (pct. 5

din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concret definite, se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrii contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel

corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa

aplicată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, ținînd cont de prevederile art. 61, 75 și 90

Cod penal, conform cărora persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu

dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului. Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție, instanța de

judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge

la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct.

5 din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanța de apel a

apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decît cel pe care îl propune

procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu este

temei de drept din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia atacată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că instanța a aplicat o

pedeapsă individualizată conform prevederilor legale și că recursul ordinar este și

unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) și 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește condițiile legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

5

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol nu îndeplinește condițiile legale de

conținut și este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2013, în privința

inculpatului Cocarcea Vasile Vasile, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de

conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 26 martie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6

Dosarul nr. 1ra-409/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

DISPOZITIV

26 februarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procuror, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09

octombrie 2013, în privința inculpatului

Cocarcea Vasile Vasile, născut la

06 iunie 1988, originar și locuitor al s. Stejăreni, r-nul

Strășeni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale;

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 1) și 4), alin. (3) Cod

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2013, în privința

inculpatului Cocarcea Vasile Vasile, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de

conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată la 26 martie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7