1ra-311-2014 — tîlhăria
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- tîlhăria
- Temei legal
- art.188 alin.2 CP
1ra-311-2014 — tîlhăria (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr.1ra- 311/14
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
12 februarie 2014 mun.Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:
Președinte – Constantin Gurschi,
Judecătorii – Elena Covalenco, Iurie Diaconu,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de avocatul
Darii Vladimir în numele inculpatului Morcan Petru și inculpatul Savcenco Andrei
împotriva sentinței Judecătoriei Telenești din 01 aprilie 2013 și deciziei Colegiului penal
al Curții de Apel Bălți din 24 octombrie 2013 în cauza penală privindu-i pe
Savcenco Andrei Boris, născut la 17 octombrie 1975,
originar din or.Temirtau, R.Kazahstan, domiciliat în
s.Sărătenii Vechi, r-nul Telenești
și
Morcan Petru Efim, născut la 08 iunie 1981, originar și
domiciliat în s.Sărătenii Vechi, r-nul Telenești.
Termenul examinării cauzei:
02.01.2012 - 01.04.2013 - prima instanță,
29.04.2013 - 24.10.2013 - instanța de apel,
27.11.2013 - 12.02.2014 - instanța de recurs.
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Telenești din 01 aprilie 2013, Savcenco Andrei și
Morcan Petru au fost condamnați în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal la cîte 5
ani închisoare, fiecare.
Conform art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei aplicate pe un termen de probă de 5 ani, pentru fiecare.
Prin aceeași sentință a fost condamnat și Vlas Sergiu, în privința căruia hotărîrile
judecătorești nu se contestă.
Prima instanță, examinînd cauza în procedura prevăzută de art.3641 Cod de
procedură penală, a constatat că Savcenco Andrei și Morcan Petru, la 28 septembrie
2012, aproximativ la ora 21.30, prin înțelegere prealabilă, împreună cu Vlas Sergiu și
minorul Focșa Sergiu, în privința căruia urmărirea penală a fost încetată, aflîndu-se în
apropierea magazinului ÎI „Vetrilă Valeriu” din s.Sărătenii Vechi, r-nul Telenești, la
inițiativa și propunerea lui Savcenco Andrei, căruia îi era cunoscut faptul că cet.Chiriac
Valentin dispune de bani și alte bunuri materiale, urmărind scopul de profit și sustragere a
bunurilor altei persoane, l-au atacat pe ultimul imobilizîndu-l prin aplicarea substanțelor
lacrimogene de către Morcan Petru, iar împreună cu Vlas Sergiu i-au aplicat multiple
lovituri cu pumnii și picioarele în față, cap și alte regiuni ale corpului cauzîndu-i, conform
raportului de expertiză medico-legală nr.223/D din 25 octombrie 2012, vătămări corporale
ușoare ce au dus la dereglarea sănătății de scurtă durată, sub formă de hemoragie
subconjunctivală, echimoze pe față și gît, mișcări patologice a protezei dinților superiori
pe dreapta, care se califică ca vătămări corporale ușoare, după care, au sustras de la
1
ultimul bani și bunuri materiale în sumă totală de 2060 lei, cauzîndu-i părții vătămate un
prejudiciu material considerabil.
Sentința a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat, care a solicitat casarea
acesteia, în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri în
partea dată, prin care lui Savcenco Andrei, Morcan Petru și Vlas Sergiu să le fie stabilită
pedeapsa în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, a cîte 6 ani și 8 luni închisoare,
pentru fiecare, invocînd că pedeapsa stabilită de prima instanță, în raport cu gravitatea
infracțiunii comise, este prea blîndă, circumstanțele reținute de instanță ce au permis de a
aplica în privința acestora prevederile art.90 Cod penal, nu pot fi considerate ca fiind unele
ce ar justifica aplicarea dispoziției date, iar dispunînd suspendarea executării pedepsei pe
termen de probă, instanța incorect a considerat că această pedeapsă va asigura atingerea
scopului ei penal și va duce la corijarea și reeducarea ultimilor, aceasta nefiind
proporțională cu consecințele infracțiunii în cazul în care a fost aplicată violență
periculoasă contra vieții și sănătății persoanei.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 octombrie 2013, a
fost admis apelul procurorului, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei, și
pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui
Savcenco Andrei, condamnat în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, i-a fost
stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis și
lui Morcan Pentru, condamnat în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, cu aplicarea
art.82 alin.(2) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executarea ei în
penitenciar de tip închis. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Instanța de apel a conchis că vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii
imputate a fost confirmată prin ansamblul de probe administrate la urmărirea penală și
recunoscute de inculpați în faza urmăririi penale, astfel că prima instanță just a stabilit
starea de fapt și de drept, dînd o încadrare juridică corectă acțiunilor acestora în baza
art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal.
La fel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță nu a acordat deplină
eficiență principiilor generale de aplicare a pedepsei consfințite în art.61, 75 Cod penal și
neîntemeiat a numit inculpaților pedeapsa cu suspendarea executării ei pe termen de
probă, fără a ține seama că anterior dînșii au fost trași la răspundere penală, iar inculpatul
P.Morcan a comis infracțiunea în stare de recidivă, deoarece la data comiterii faptei
antecedentul penal anterior nu era stins, că aceștia nu sînt încadrați în cîmpul muncii, fac
abuz de băuturi spirtoase, ceea ce în coraport cu circumstanțele invocate de prima instanță,
nu pot fi considerate ca circumstanțe ce ar justifica condamnarea acestora cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, în temeiul art.90 Cod penal.
Astfel, instanța de apel a concluzionat că, reieșind din gravitatea infracțiunii
săvîrșite, de persoana inculpaților, care și-au recunoscut vina și au restituit prejudiciul
cauzat prin infracțiune, și, ținînd cont de prevederile art.61, 75 Cod penal, corijarea
acestora este posibilă doar prin izolarea lor de societate, cu stabilirea unei pedepse în
limita sancțiunii prevăzute de art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, ținîndu-se seama de
prevederile art.3641 Cod de procedură penală, fără aplicarea art.90 Cod penal.
Totodată, instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul apelantului, precum
că acțiunile inculpaților, reieșind din explicațiile date de către Curtea Supremă de Justiție
prin Recomandarea nr.51 „Cu privire la aplicarea semnului calificativ al art.188 alin.(1)
Cod penal – tîlhăria, însoțită de violență periculoasă pentru viață sau sănătatea persoanei
2
agresate”, urmau corect a fi încadrate în baza art.187 alin.(2) Cod penal, deoarece atît
inculpații, cît și avocații în numele acestora nu au contestat sentința în partea dată.
Împotriva hotărîrilor judecătorești au declarat recursuri ordinare avocatul V.Darii
în numele inculpatului P.Morcan și inculpatul A.Savcenco, care au solicitat:
- avocatul în numele inculpatului P.Morcan care, invocînd temeiurile prevăzute de
art.427 alin.(1) pct.10), 12), 16) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora,
rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunile inculpatului să fie
reîncadrate din prevederile art.188 alin.(2) lit.b), e), f) în cele ale art.187 alin.(2) lit.b), e),
f) Cod penal, cu suspendarea executării pedepsei, potrivit art.90 Cod penal, ținîndu-se cont
de Recomanadarea nr.51 a Curții Supreme de Justiție „Cu privire la aplicarea semnului
calificativ al art.188 alin.(1) Cod penal – tîlhăria, însoțită de violență periculoasă pentru
viață sau sănătatea persoanei agresate”;
- inculpatul A.Savcenco care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1)
pct.10), 12) Cod de procedură penală, casarea acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea
unei noi hotărîri, prin care acțiunile sale să fie reîncadrate din prevederile art.188 alin.(2)
lit.b), e), f) în cele ale art.187 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, ca jaf, deoarece părții
vătămate nu i-au fost cauzate vătămări corporale de grad mediu ori grave, dar vătămări
ușoare cu dereglarea sănătății de scurtă durată; instanța de apel, la stabilirea pedepsei, nu a
ținut seama de principiile de individualizare a acesteia și nu a luat în considerație
circumstanțele ce permit aplicarea în privința lui a dispozițiilor art.90 Cod penal, pedeapsă
pe care o consideră suficientă pentru corectarea sa.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare în raport cu
materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea
acestora din următoarele considerente.
Potrivit textelor recursurilor, atît avocatul V.Darii în numele inculpatului P.Morcan,
cît și inculpatul A.Savcenco au invocat ca temeiuri de casare a hotărîrilor judecătorești
art.427 alin.(1) pct.10), 12), 16) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea
instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd s-au aplicat pedepse individualizate
contrar prevederilor legale, faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și norma de
drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme
date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.
Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal
constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmare la examinarea recursurilor declarate,
lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor judecătorești
pronunțate în cauză.
După cum rezultă din textele recursurilor, autorii acestora nu sînt de acord cu
încadrarea juridică a acțiunilor lor în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal,
considerînd că acestea urmau corect a fi încadrate în baza art.187 alin.(2) lit.b), e), f) Cod
penal, reieșind din faptul că părții vătămate i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare și
nu medii sau grave.
La acest capitol, Colegiul remarcă că, cauza penală în privința lui A.Savcenco și
P.Morcan a fost judecată în procedura simplificată potrivit art.3641 Cod de procedură
penală, în cadrul cercetării cauzei în prima instanță, atît inculpatul A.Savcenco, asistat de
către apărătorul său I.Luchian, cît și inculpatul P.Morcan, asistat de apărătorul
N.Stegărescu, în temeiul art.3641 alin.(2) Cod de procedură penală, au recunoscut în
totalitate faptele indicate în rechizitoriu și nu au solicitat administrarea de probe noi,
totodată solicitînd instanței de judecată să examineze cauza pe baza probelor administrate
3
în faza urmăririi penale, fapt confirmat prin înscrisul anexat (f.d.212, 213, 215). Astfel,
acceptînd examinarea cauzei în procedura simplificată, au fost de acord cu învinuirea
adusă lor și cu încadrarea juridică a faptei, recunoscîndu-și vina în săvîrșirea infracțiunii
imputate.
Prin încheierea Judecătoriei Telenești din 28 martie 2013, cererea inculpaților cu
privire la examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală a
fost admisă și cauza a fost judecată în procedură simplificată, nefiind contestată încadrarea
juridică a faptei.
Prin urmare, împotriva sentinței adoptate de prima instanță în urma judecării în
procedura simplificată inculpații puteau exercita calea de atac a apelului, doar sub aspectul
individualizării pedepsei.
Astfel, reieșind din cele sus-menționate, odată cu solicitarea examinării cauzei în
procedură simplificată, inculpații nu mai pot contesta încadrarea juridică a faptei.
La fel, la etapa recursului ordinar, argumentul invocat de părți nu poate fi reținut și
din motiv că atît inculpații, cît și avocații acestora nu au contestat sentința primei instanțe
referitor la încadrarea juridică a faptei, or, potrivit alin.(2) art.427 Cod de procedură
penală, temeiurile menționate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au
fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.
Mai mult, Colegiul penal ține să enunțe că, fapta inculpaților este corect calificată
în baza art.188 alin.(2) lit.b), e), f) Cod penal, deoarece tîlhăria presupune nu orice
violență periculoasă pentru viață sau sănătatea persoanei agresate, nu orice amenințare
privind aplicarea unei asemenea violențe, ci doar violența legată de atacul asupra
persoanei în scopul sustragerii bunurilor acesteia cu aplicarea armei sau altor obiecte
folosite în calitate de armă. Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se au în vedere
obiectele cu care victimeii s-au cauzat sau puteau să i se cauzeze vătămări periculoase
pentru viață și sănătate (cuțite, topoare etc.), precum și obiecte destinate pentru
dezorientarea temporară a victimei, cum ar fi revolvere, balonașe și alte dispositive cu gaz
toxic neutralizant.
În speță, atacul asupra părții vătămate a fost săvîrșit de către inculpați în scopul
sustragerii bunurilor acestuia cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă –
balonașul cu substanțe lacrimogene, acesta fiind imobilizat și dezorientat.
Prin urmare, reieșind din faptul că inculpații au imobilizat partea vătămată prin
aplicarea balonașului cu substanțe lacrimogene, dînșii au realizat latura obiectivă a
infracțiunii de tîlhărie - atacul săvîrșit asupra unei persoane, cu aplicarea altor obiecte
folosite în calitate de armă, însoțit de violența periculoasă pentru viața sau sănătatea
persoanei agresate, deoarece în urma folosirii substanței lacrimogene, a existat pericolul
pentru viața și sănătatea acestuia.
Totodată, după cum rezultă din conținutul recursurilor, recureții critică hotărîrea
dată și în latura stabilirii pedepsei, nefiind de acord cu excluderea în privința lor a
prevederilor art.90 Cod penal.
Colegiul penal consideră că instanța de apel just a admis apelul procurorului,
concluzionînd că la soluționarea chestiunii cu privire la stabilirea pedepsei, prima instanță
nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.7, 61, 75 Cod penal.
Astfel, conform prevederilor art.61, 75 Cod penal, la stabilirea categoriei și
termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de
motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori
agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării
4
vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Pedeapsa penală este o
măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a inculpatului și are
drept scop restabilirea echității sociale, corectarea vinovatului, precum și prevenirea
săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea acestuia, cît și a altor persoane.
Colegiul menționează că instanța de apel întemeiat a constatat că prima instanță, la
numirea pedepsei, nu a ținut cont de prevederile sus-menționate, de caracterul social
periculos al infracțiunii comise, de persoana inculpaților, care nu sînt încadrați în cîmpul
muncii și fac abuz de băuturi alcoolice, cît și de faptul că anterior atît A.Savcenco, cît și
P.Morcan au fost de nenumărate ori trași la răspundere penală, iar ultimul a comis
infracțiunea în stare de recidivă, deoarece la data comiterii faptei, antecedentul penal nu
era stins.
În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul consideră legală concluzia instanței
de apel referitor la faptul că aplicarea art.90 Cod penal nu este proporțională faptei comise
de către inculpați, motiv din care s-a dispus aplicarea pedepsei închisorii cu executarea ei
reală. Prin urmare, după cum rezultă din partea descriptivă a deciziei, instanța și-a motivat
soluția adoptată indicînd din care motive a ajuns la concluzia că corijarea și reeducarea
inculpaților A.Savcenco și P.Morcan este posibilă doar cu aplicarea pedepsei închisorii
reale, astfel că temeiul invocat de recurenți, precum că instanța nu și-a motivat soluția
referitor la iraționalitatea numirii pedepsei inculpaților cu suspendarea executării ei pe
termen de probă, este neîntemeiat.
Argumentele recurenților privind stabilirea pedepsei închisorii cu suspendarea
executării ei pe termen de probă, nu pot fi reținute, deoarece toate motivele invocate în
susținerea acestor argumente, și anume că au recunoscut vina, s-au căit de cele comise, au
recuperat prejudiciul material, deja au fost luate în considerație de instanța de apel la
aplicarea pedepsei.
La numirea pedepsei inculpaților instanța de apel a ținut cont de prevederile
art.3641 Cod de procedură penală, aceștia beneficiind de o reducere cu o treime din limita
de pedeapsă prevăzută de lege, adică din maximul și din minimul prevăzut de sancțiunea
normei penale în baza căreia au fost condamnați.
Instanța de recurs apreciază că, față de natura și gravitatea faptei comise, a
circumstanțelor reale privind săvîrșirea acesteia și a celor personale ale inculpaților,
pedeapsa de 3 ani și, respectiv, de 4 ani închisoare cu executarea ei reală, este aptă să
conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la corijarea și reeducarea ambilor
inculpați, la formarea unei atitudini pozitive a acestora față de fapta comisă.
Totodată, Colegiul atestă că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținînd cont de
circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,
posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei și
nicidecum nu o obligă în acest sens. În speța dată, rezultă că instanța de apel, reieșind din
circumstanțele sus-menționate, a considerat rațional ca inculpații să execute real pedeapsa
stabilită.
Prin urmare, Colegiul penal conchide că pedeapsa aplicată lui A.Savcenco și
P.Morcan este în limitele prevăzute de lege.
Solicitînd casarea hotărîrilor judecătorești avocatul în numele inculpatului a mai
invocat ca temei și pct.16) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care din motivele
descrise mai sus nu poate fi reținut în speța dată.
Astfel, instanța de recurs consideră că în prezenta cauză nu se constată erorile de
drept prevăzute de art.427 alin.(1) pct.10), 12), 16) Cod de procedură penală și, ca urmare,
Colegiul constată că hotărîrea atacată este legală și întemeiată.
5
Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală instanța de recurs,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de
apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul
în care constată că este vădit neîntemeiat.
Astfel, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra
inadmisibilității recursurilor ordinare declarate de avocatul V.Darii în numele inculpatului
P.Morcan și inculpatul A.Savcenco, ca fiind vădit neîntemeiate.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Darii Vladimir în
numele inculpatului Morcan Petru și inculpatul Savcenco Andrei împotriva sentinței
Judecătoriei Telenești din 01 aprilie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel
Bălți din 24 octombrie 2013, în cauza penală în privința lui Savcenco Andrei și Morcan
Petru, fiind vădit neîntemeiate.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 05 martie 2014.
Președinte Constantin Gurschi
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
6