1ra-261-2014 — escrocheria

1ra-261-2014 — escrocheria (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr.1ra-261/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 februarie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Constantin Gurschi,

Judecătorii - Elena Covalenco, Ion Arhiliuc,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2013 de inculpatul

Zaharov Veaceslav Serghei, născut la 21 ianuarie

1974, originar din s.Ruseștii Noi, r-nul Ialoveni.

Date referitoare la termenul de examinare a cauzei:

instanța de apel,

instanța de recurs.

C O N S T A T Ă :

Zaharov Veaceslav a fost condamnat în baza art.190 alin.(4) Cod penal, la 7 ani

închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a

exercita activități în domeniul prestării serviciilor pe un termen de 3 ani.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Romanciuc Florentin a fost admisă în

principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile.

timp pregătit și o intenție unică caracterizată prin mai multe acțiuni infracționale identice,

comise în scopul dobîndirii bunurilor altei persoane, în perioada august 2009 - ianuarie

2010, sub pretextul prestării serviciilor de reparare a calculatoarelor, prin înșelăciune și

abuz de încredere, a dobîndit de la clienții săi calculatoarele personale de tip laptop și

mijloace bănești, pe care și i-a însușit, cauzîndu-le părților vătămate o daună considerabilă

și anume: lui Tolpîghin Serghei - în sumă de 4700 lei; lui Mihailiuic Alexei - în sumă de

3500 lei; lui Cotorobai Sergiu - în sumă de 10500 lei; lui Romaniuc Florentin - în sumă de

11380 lei, lui Balaev Dumitru - în sumă de 4350 lei; lui Luca Ion - în sumă de 4700 lei; lui

Fornea Mihai - în sumă de 5000 lei; lui Poctarenco Vitalii - în sumă de 1800 lei; lui

Amartii Dumitru - în sumă de 10000 lei și lui Cravciuc Andrei - în sumă de 800 lei, iar în

total a dobîndit prin înșelăciune și abuz de încredere de la părțile vătămate bani și bunuri

materiale în sumă totală de 56730 lei, ce constituie proporții mari.

V.Zaharov și inculpat, care au solicitat:

- avocatul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care acțiunile inculpatului să fie reîncadrate din prevederile art.190

alin.(4) în cele ale art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, cu stabilirea unei pedepse mai

blînde, deoarece, reieșind din declarațiile părților vătămate audiate în prima instanță,

1

prejudiciul material cauzat acestora constituie mai puțin de 50000 lei, iar la stabilirea

pedepsei, instanța urmează să ia în considerație faptul că inculpatul pentru prima dată este

atras la răspundere penală, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, a recunoscut

vina, s-a căit sincer de cele comise și a restituit prejudiciul cauzat prin infracțiune părților

vătămate;

- inculpatul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blîndă, invocînd că la ultimele ședințe de

judecată în prima instanță nu s-a putut prezenta, deoarece are un copil minor, iar instanța

la stabilirea pedepsei nu a ținut seama că dînsul este unicul întreținător al familiei și a

recuperat prejudiciul material cauzat părților vătămate, iar valoarea bunurilor indicată în

învinuire este exagerată.

fost admise apelurile avocatului V.Bobeica în numele inculpatului V.Zaharov și a

inculpatului, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi

hotărîri în partea dată, prin care lui V.Zaharov, recunoscut vinovat în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, cu aplicarea art.79 Cod penal, i-a fost

stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de

gestionare a bunurilor materiale, iar în temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 1 an.

Instanța de apel a constatat că probele prezentate în sprijinul învinuirii, care au fost

cercetate în cadrul judecării cauzei în prima instanță și suplimentar în cea de apel,

dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului V.Zaharov în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, concluzie ce rezultă și din însăși declarațiile

inculpatului, care fiind audiat la urmărirea penală, cît și în urma confruntărilor, și-a

recunoscut vina pe deplin și nu a contestat mărimea pagubei materiale aduse fiecărei părți

vătămate în parte, din care motiv instanța de apel a considerat că nu este cazul de a da o

nouă apreciere probelor, de rînd ce nici partea apărării nu a prezentat probe ce ar confirma

că suma este exagerată.

Totodată, instanța de apel, reținînd prevederile art.7, 61, 75 Cod penal, a conchis că

la stabilirea categoriei și termenului pedepsei în privința inculpatului, prima instanță nu a

ținut seama de aceste prevederi, de gravitatea infracțiunii comise, motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, care nu are antecedente penale, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, cît de faptul că inculpatul și-a recunoscut fapta comisă, a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, a recuperat benevol prejudiciul material

părților vătămate, are un copil minor la întreținere și educație, este unicul întreținător al

familiei, circumstanțe ce permit aplicarea prevederilor art.79 Cod penal și stabilirea unei

pedepse sub limita minimă prevăzută de legea penală, cu suspendarea executării ei pe

termen de probă.

invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea acesteia, cu menținerea sentinței, pe motiv că instanța de apel, ignorînd

prevederile art.61, 75-77 Cod penal, și, nestabilind careva circumstanțe excepționale,

neîntemeiat a ajuns la concluzia de a aplica în privința inculpatului prevederile art.79, 90

Cod penal, deoarece inculpatul nu și-a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii

incriminate, nu a fost de acord cu mărimea daunelor materiale cauzate părților vătămate,

solicitînd recalificarea acțiunilor sale în baza art.190 alin.(2) Cod penal, astfel că pedeapsa

stabilită de către instanța de apel nu va atinge scopul pedepsei penale.

2

fost admis recursul procurorului, casată parțial decizia instanței de apel, în partea stabilirii

pedepsei, și dispusă rejudecarea cauzei în această parte, pe motiv că instanța de apel nu a

respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei, nu a dat deplină eficiență

acestor prevederi, nu s-a pronunțat în mod argumentat, complet, obiectiv și sub toate

aspectele asupra circumstanțelor cauzei, astfel că pripit a ajuns la concluzia că nu este

rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită cu închisoarea.

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de avocatul V.Bobeica în numele inculpatului

V.Zaharov și inculpat, cu menținerea sentinței.

Instanța de apel, verificînd și apreciind probele administrate, în conformitate cu

prevederile art.101 și art.414 alin.(2) Cod de procedură penală, a ajuns la concluzia că

prima instanță corect le-a apreciat din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

veridicității și coroborării lor, că acestea confirmă săvîrșirea de către V.Zaharov a

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, din care motiv a considerat că nu este

necesar de a da o nouă apreciere probelor din dosar.

La fel, instanța de apel a conchis că apelanții, nefiind deacord cu mărimea

prejudiciului cauzat fiecărei părți vătămate, nu au adus careva probe ce ar demonstra că

acesta este exagerat și că părțile vătămate ar fi mărit costul bunurilor cu scopul de a se

îmbogăți fără temei.

De asemenea, instanța de apel a concluzionat că la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei inculpatului, prima instanță a dat deplină eficiență dispozițiilor art.7,

61, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, care face parte din

categoria celor grave, de circumstanțele atenuante, de persoana inculpatului, care anterior

nu a fost condamnat, de influența pedepsei aplicate și corect a ajuns la concluzia că

corijarea și reeducarea acestuia poate avea loc doar prin izolarea lui de societate.

Totodată, instanța de apel a respins afirmațiile apelanților, precum că la stabilirea

pedepsei nu s-a luat în considerație persoana inculpatului și circumstanțele comiterii

infracțiunii, deoarece stabilindu-i pedeapsa cu închisoarea, prima instanță anume de aceste

circumstanțe a ținut cont la aplicarea pedepsei, care este una corectă, în corespundere cu

gravitatea infracțiunii comise.

invocînd temeiurile prevăzute la art.427 alin.(1) pct.4), 5, 12) Cod de procedură penală,

a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

să-i fie stabilită o pedeapsă mai blîndă, invocînd că examinarea cauzei în instanța de apel a

avut loc fără citarea legală atît a sa, cît și a părților vătămate, cauza fiind examinată în

lipsa acestora, prin ce a fost încălcat dreptul lui la un proces echitabil; instanța de apel nu a

examinat cauza potrivit prevederilor art.419 Cod de procedură penală, nu a enumerat

probele care au fost cercetate și examinate în ședința de judecată, nefiind asigurat accesul

părților în egală măsură la verificarea probelor, și acestea nu au fost apreciate prin prisma

art.101 Cod de procedură penală; respingînd apelurile declarate, instanța nu și-a motivat

soluția sub aspectul calificării greșite a faptei incriminate, deoarece potrivit recipiselor

părților vătămate, prejudiciul este de 38370 lei, ce nu constituie proporții mari, dar

considerabile; instanța de apel nu a ținut seama că la stabilirea pedepsei nu au fost

respectate prevederile art.75, 394 Cod de procedură penală și incorect în motivarea

aplicării pedepsei cu închisoarea a reținut doar gravitatea infracțiunii săvîrșite, fără a lua în

considerație circumstanțele atenuante prezente în cauză, și anume comportamentul său de

pînă și după comiterea infracțiunii, că anterior nu a fost judecat, se carcaterizează pozitiv,

3

a recunoscut vina și s-a căit sincer de cele comise, infracțiunea nu s-a soldat cu urmări

grave, precum și faptul că a reparat prejudiciul cauzat părților vătămate, este unicul

întreținător al familiei în care se educă trei copii minori, că fapta a fost comisă din cauza

situației materiale grele, circumstanțe care în totalitatea lor pot fi considerate și

excepționale, ce ar fi permis aplicarea în privința lui a prevederilor art.79 Cod penal.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

Conform prevederilor art.427 alin.(1) pct.4), 5), 12) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond în cazul în care judecata a avut loc fără participarea inculpatului,

cînd potrivit legii participarea lui era obligatorie, cînd cauza a fost examinată în instanța

de apel fără citarea legală a unei părți și cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Raportînd norma nominalizată la situația în cauză, Colegiul penal constată că nici

unul din temeiurile la care se referă autorul recursului nu este aplicabil din punct de

vedere al prezenței erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

Verificînd legalitatea hotărîrii atacate pe baza meterialelor cauzei și temeiurilor

invocate privind examinarea cauzei în instanța de apel în lipsa inculpatului, fără citarea lui

legală, cît și a părților vătămate, Colegiul penal reține că, instanța de apel, conformîndu-se

prevederilor art.412 alin.(3) Cod de procedură penală, a întreprins măsurile prevăzute de

legea procesual-penală, care ar fi asigurat prezentarea inculpatului în instanța de judecată,

dispunînd citarea lui legală la locul domiciliului indicat în materialele cauzei pentru

ședințele de judecată din 14.06.2012, 20.09.2012, 20.09.2012, 15.11.2012 (f.d.4, 19, 39,

v.3). În legătură cu neprezentarea inculpatului, a fost ordonată aducerea lui silită, iar în

ședința de judecată din 29.11.2012, procurorul a prezentat informația parvenită de la

Serviciul de Grăniceri, prin care s-a confirmat faptul că inculpatul este plecat peste hotare,

în legătură cu ce, prin încheierea din 29.11.2012, s-a dispus schimbarea măsurii preventive

în privința lui V.Zaharov din obligarea de nepărăsire a localității în arest pe un termen de

30 de zile, anunțîndu-l în căutare (f.d.72-74, v.3). În urma primirii răspunsului de la

Ispectoratul de poliție Ciocana, mun.Chișinău că în privința inculpatului V.Zaharov a fost

pornit dosarul de căutare nr.2013480105, iar acțiunile întreprinse nu au dat rezultate,

instanța de apel, consultînd opinia părților, inclusiv a avocatului N.Culeac-Reul care a

acordat asistență juridică garantată de stat în numele inculpatului, a dispus posibilă

examinarea cauzei în lipsa acestuia (f.d.90, 93, v.3).

La fel, reieșind din materialele cauzei, rezultă că și părțile vătămate au fost legal

citate pentru toatele ședințele de judecată, fapt confirmat prin avizele de recepție anexate

la actele cauzei (f.d.6-12, 20-35, 40-59, v.3).

Astfel, temeiurile invocate de recurent, precum că examinarea cauzei în instanța de

apel a avut loc în în lipsa sa și a părților vătămate, nefiind legal citate, Colegiul penal le

consideră nefondate, fiind combătute prin probele sus-menționate.

Nu pot fi reținute nici celelalte temeiuri invocate în recurs și descrise la pct.8 al

prezentei decizii, referitor la starea de fapt a cauzei, la încadrarea greșită a faptei,

neaprecierea probelor prin prisma art.101 Cod de procedură penală ș.a., asupra cărora

instanța de apel la rejudecarea cauzei nici nu putea să se expună, deoarece prin decizia

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 20.03.2012, a fost admis recursul

procurorului, casată decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30.06.2011, în

4

privința lui V.Zaharov doar în partea stabilirii pedepsei, cu remiterea cauzei la rejudecare

în această parte, totodată constatînd că instanța de fond a verificat probele sub toate

aspectele, corect stabilind circumstanțele de fapt și de drept, just concluzionînd că

inculpatul a săvîrșit infracțiunea prevăzută de art.190 alin.(4) Cod penal.

Astfel, reieșind din prevederilor art.436 alin.(3) Cod de procedură penală, care

stipulează că „cînd hotărîrea este casată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori

numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele

în care hotărîrea a fost casată”.

Prin urmare, instanța de apel, rejudecînd cauza și ținînd seama că decizia anterioară

a instanței de apel a fost casată de instanța de recurs ordinar doar în latura stabilirii

pedepsei lui V.Zaharov, precum și de norma sus-enunțată, corect s-a pronunțat în partea

descriptivă a deciziei doar în această latură, fără a examina cauza conform regulilor

generale, ce limitează în cazul dat instanța de recurs de a se pronunța asupra temeiurilor ce

țin de starea de fapt și de drept stabilită în cauză.

Din conținutul recursului rezultă că inculpatul consideră hotărîrile judecătorești

adoptate în cauză neîntemeiate și în partea stabilirii pedepsei, invocînd individualizarea

eronată a pedepsei de către instanțele de judecată.

La acest capitol, Colegiul penal constată că instanța de apel corect a respins

apelurile declarate de inculpat și avocat concluzionînd că, la soluționarea chestiunii cu

privire la pedeapsa inculpatului, prima instanță a ținut cont de prevederile art.7, 61 și 75

Cod penal, de gravitatea infracțiunii comise, de persoana inculpatului, care se

caracterizează pozitiv, că anterior nu a fost condamnat, că în cauză lipsesc circumstanțe

agravante, precum și de influiența pedepsei asupra corectării și reeducării acestuia.

Colegiul penal menționează că, sancțiunea art.190 alin.(4) Cod penal, prevede

pedeapsa cu închisoare de la 7 la 10 ani, iar conform art.16 alin.(5) Cod penal,

infracțiunea săvîrșită de inculpatul V.Zaharov face parte din categotia celor grave.

Prin urmare, atît prima instanță, cît și instanța de apel, prin interpretarea

prevederilor sus-menționate, la stabilirea pedepsei inculpatului, au ținut cont de gravitatea

și pericolul social al infracțiunii săvîrșite, de persoana inculpatului, care se caracterizează

pozitiv, a recunoscut vina și s-a căit în cele comise, a recuperat prejudiciul material cauzat

părților vătămate, precum și de situația familiară și materială a acestuia.

Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază că față de natura și gravitatea faptei

comise, a circumstanțelor reale de săvîrșire a acesteia și a celor personale ale inculpatului,

pedeapsa stabilită de către prima instanță de 7 ani închisoare și menținută de instanța de

apel, corespunde faptelor săvîrșite, individualizarea căreia corespunde atît principiului

proporționalității, cît și scopului prevăzut în art.61 Cod penal.

În acest context, Colegiul penal atestă că argumentele invocate de recurent, precum

că instanțele nu au luat în considerație toate circumstanțele atenuante, care puteau fi

apreciate ca excepționale, nu și-a găsit confirmare, deoarece nici una din instanțe nu a

stabilit careva circumstanțe excepționale, ce ar da posibilitatea aplicării unei pedepse sub

limita minimă prevăzută de sancțiunea normei penale de care a fost recunoscut vinovat

V.Zaharov, iar circumstanțele la care a făcut referire recurentul la pct.8 al prezentei

decizii, au fost reținute de instanțe ca atenuante, ce au permis aplicarea în privința acestuia

a pedepsei minime prevăzută de lege.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că decizia instanței nu cuprinde

motivele de aplicare a pedepsei stabilite sînt neîntemeiate, dimpotrivă, constatîndu-se că

decizia este bine argumentată, motivată și nu contravine prevederilor art.394 Cod de

procedură penală.

5

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul

în care constată că este vădit neîntemeiat.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursului

declarat de inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Zaharov Veaceslav

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2013, în propria

lui cauză penală, fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 februarie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Elena Covalenco

Ion Arhiliuc

6