1re-30/14 — art. 469 CPP

Dosarul nr. lre-30/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 ianuarie 2014 mun. Chișinău

Colegul penal în componență:

Președinte – Ursache Petru,

Judecători –Timofti Vladimir și Gordilă Nicolae,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de

Procurorul General Adjunct, Serbinov Igor, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 10 iulie 2013 în privința lui Axenti Gheorghe.

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

septembrie 2012 a înaintat o cerere în baza art.469 alin. (l) pct.16) Cod de

procedură penală în Judecătoria Bălți, prin care a solicitat liberarea ultimului de la

executarea pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Bălți din 20 decembrie

2000, în legătură cu expirarea termenului de prescripție al executării sentinței de

condamnare.

respinsă pe motivul constatării faptului, că condamnatul Axenti Gheorghe se

sustrage de la executarea pedepsei, fiind în căutare (dosarul de căutare

nr.2002040097 pornit la 01.08.2004), căutare inițiată în temeiul încheierii

Judecătoriei Bălți din 26.07.2002, iar conform art. 97 alin. (1) pct. c) Cod penal,

curgerea prescripției se întrerupe, dacă persoana se sustrage de la executarea

pedepsei.

în numele condamnatului Axenti Gheroghe, prin care a solicitat casarea acesteia,

ca fiind neîntemeiată și adoptată cu încălcarea prevederilor normelor legale,

concluziile din încheiere venind în contradicție cu circumstanțele și faptele stabilite

în ședința de judecată.

fost repus în termen și admis recursul declarat de avocatul Victor Potlog în numele

condamnatului Axenti Gheorghe, casată încheierea Judecătoriei Bălți din 12

1

noiembrie 2012 și pronunțată o nouă hotărîre, prin care a fost admisă cererea

avocatului Potlog Victor în numele condamnatului Gheorghe Axenti, cu liberarea

ultimului de pedeapsa aplicată prin sentința Judecătoriei Bălți din 20 decembrie

2000, în legătură cu expirarea termenului de prescripție al executării sentinței de

condamnare.

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a menționat, că conform

materialelor cauzei, recursul declarat de avocatul Victor Potlog în numele

condamnatului Axenti Gheorghe urmează a fi repus în termen, concomitent s-a

invocat, că condamnatul Axenti Gheorghe nu s-a sustras de la executarea

pedepsei, el necunocscînd despre decizia Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție din 23 aprilie 2002 și despre faptul anunțării lui în căutare pînă în anul

2012, fapt ce demonstrează că căutarea condamnatului a fost superficială. Astfel,

în conformitate cu art. 7 Cod penal (red. 1961), art. 97 alin. (1) lit. c) Cod penal,

instanța de apel a ajuns la concluzia, că în privința condamnatului Axenti

Gheorghe, termenul de prescripție al executării pedepsei a expirat încă la 23 aprilie

2007.

Serbinov Igor se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 10 iulie 2013, cu menținerea încheierii Judecătoriei Bălți din 12 noiembrie

2012, invocînd că:

- hotărîrea contestată este afectată de un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente;

- recursul avocatului Potlog Victor în numele condamnatului Axenti

Gheorghe ilegal a fost repus în termen;

- motivele invocate în recurs de către avocatul Potlog Victor în numele

condamnatului Axenti Gheorghe privind admiterea cererii declarată de primul, sunt

arbitrare, bazate pe o interpretare eronată a legii materiale;

- a fost stabilit faptul eschivării condamnatului de la executarea pedepsei prin

încheierea Judecătoriei Bălți din 12 noiembrie 2012;

- este total neîntemeiată afirmația instanței de recurs, precum că căutarea lui

Axenti Gheorghe a fost superficială, de vreme ce în instanța de recurs nici nu s-a

solicitat și nu s-a examinat dosarul de căutare a ultimului, iar notei informative

prezentate de organul de căutare privind acțiunile întreprinse pentru identificarea și

reținerea condamnatului nu i s-a dat nici o apreciere.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

6.1. La 27 octombrie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 66 din 05 aprilie 2012

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală.

2

Conform art. 1 pct. 144) din lege, prevederile expuse în alin. (2) și (3) din art.

452 Cod de procedură penală, s-au abrogat.

Articolul 3 Cod de procedură penală stipulează, că în desfășurarea procesului

penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării

cauzei în instanța judecătorească.

Autorul recursului, argumentându-și poziția procesuală, s-a axat pe

prevederile alin. (1) al art. 452 Cod de procedură penală, normă care oferă

Procurorului General și adjuncților lui, dreptul de declarare a recursului în anulare,

însă această normă se referă numai în privința a acelor hotărîri judecătorești

irevocabile, care pot fi atacate pe căi ordinare de atac, deci cu apel și recurs

împotriva acelor hotărîri care au parcurs deja aceste căi de atac.

Însă, încheierea judecătorului de instrucție, adoptată în speța examinată, nu

cade sub categoria hotărîrilor irevocabile prevăzute de alin. (1) art. 452 Cod de

procedură penală din punctul de vedere că nu a parcurs calea apelului și a

recursului.

Astfel spus, noțiunea de “hotărîri judecătorești irevocabile după epuizarea

căilor ordinare de atac”, nu cuprinde încheierile adoptate de către judecătorul de

instrucție, dar se referă la sentințele adoptate de instanțele de judecată care au

parcurs căile ordinare de atac, astfel, în acest sens legiuitorul a prevăzut la alin. (2)

art. 455 Cod de procedură penală, că cererea de recurs în anulare trebuie să

cuprindă:

- denumirea instanței care a pronunțat sentința;

- denumirea instanței care a adoptat decizia în apel;

- denumirea instanței care a adoptat decizia în recurs.

Prin urmare, noile modificări survenite în procedura penală, permit de a

conchide că celelalte hotărîri irevocabile nu pot fi contestate cu recurs în anulare

după modificările operate la art. 452 Cod de procedură penală prin Legea nr. 66

din 05 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 155-159/510 din 27 iulie

2012, în vigoare din 27 octombrie 2012.

Așa fiind, legiuitorul a exclus din competența Curții Supreme de Justiție

examinarea legalității hotărîrilor adoptate de judecătorul de instrucție în ordinea

art. 469 Cod de procedură penală, astfel încît s-a limitat la un singur grad de

jurisdicție pentru procedura examinării plîngerilor împotriva actelor organului sau

instituției care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare.

Astfel spus, este dreptul statului de a stabili prin lege gradele de control al

jurisdicției aplicate, CEDO reglementînd în Protocolul nr.7 alin.(1) art.2, dreptul la

două grade de jurisdicție în materie penală, doar în cazurile cînd persoana deja

este declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal, aceasta avînd

dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o

jurisdicție superioară.

În speța dată, decizia instanței de recurs, potrivit art. 466 alin. (4), (5) Cod de

procedură penală, a devenit irevocabilă la data pronunțării acesteia.

Pe cale de consecință, se va concluziona ca fiind irelevante argumentele

recurentului, precum că Curtea Supremă de Justiție are competența procesuală de a

3

examina în fond legalitatea încheierilor judecătorului de instrucție adoptate în baza

art. 469 Cod de procedură penală, unde se invocă:

„ Această interpretare a legii procesual - penale nu o considerăm în spiritul

legii, chiar inadmisibilă, necesar a fi revizuită, or, aceasta legiferează „acte de

injustiție”, care din culpă sau intenționat sunt comise de către unii judecători de

instrucție, fapt care, în final, indubitabil va condiționa eventuale condamnări a

Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principal pe

motiv de încălcare a accesului la justiție.

De fapt, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul deciziilor pronunțate în

sensul respingerii ca inadmisibile a recursurilor în anulare declarate împotriva

încheierilor judecătorului de instrucție, a realizat o interpretare a prevederilor

art.452 CPP, această procedură, potrivit art.43 al Legii privind actele legislative,

fiind de competența exclusivă a Parlamentului Republicii Moldova, motiv pentru

care considerăm necesar a sensibiliza Curtea.”

În contextul argumentului invocat de recurent, precum că dacă Curtea

Supremă de Justiție va respinge acest recurs în anulare, pe motiv că legea nu mai

prevede o atare cale de atac și, că în consecință va exista pericolul „…unei

eventuale condamnări a Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, în principal pe motiv de încălcare a accesului la justiție”, - Colegiul

penal se va referi la Hotărârea Curții Europene în cauza Beșliu c. Moldovei din 09

iulie 2013 (caz aproape similar).

În fapt, Curtea a constatat că împotriva reclamantei Svetlana Beșliu, la data

de 07 februarie 2007 procuratura a inițiat o procedură penală pentru samavolnicie,

însă pe 25 aprilie 2008 procuratura a emis o ordonanță de încetare pe motiv că,

faptele incriminate reclamantei poartă caracter civil.

Partea vătămată a contestat, în fața judecătorului de instrucție, ordonanța din

25 aprilie 2008, însă pe 25 iunie 2009, judecătorul de instrucție a respins plângerea

părții vătămate. Ulterior, partea vătămată a înaintat Curții Supreme de Justiție un

recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorului de instrucție din 25 iunie 2009,

iar la 26 ianuarie 2010 Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea atacată și a

trimis cauza la rejudecare judecătorului de instrucție. La data de 10 iunie 2011

procuratura a emis, din nou, ordonanța de încetare a procedurii penale împotriva

reclamantei.

Curtea Europeană a constatat în unanimitate violarea art. 6 CEDO,

notînd că reclamanta a avut o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă,

care a fost anulată în urma admiterii recursului în anulare. Ea a observat că

motivul ce a justificat anularea hotărârii din 26 iunie 2009, a fost pretinsa

ilegalitate limitată la reevaluarea constatărilor judecătorului de instrucție. Astfel,

Curtea a notat că recursul în anulare din speță a fost, de fapt, un "apel deghizat",

al cărui scop a fost de a obține o reexaminare a cauzei într-o manieră incompatibilă

cu principiul securității raporturilor juridice.

În atare circumstanțe, Colegiul penal conchide că recursul în anulare declarat

de Procurorul General Adjunct, Serbinov Igor, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 10 iulie 2013 în privința lui Axenti Gheorghe, urmează a

4

fi declarat ca inadmisibil, din motiv că legea nu prevede o atare cale de atac, astfel

fiind vădit neîntemeiat.

Concomitent, se evidențiază din conținutul deciziei atacate, că de către

instanța de recurs s-au ignorat:

- Încheierea Judecătoriei Bălți din 26 iulie 2002 (f.d. 379), în care este

indicat, că condamnatul Axenti Gh. se eschivează de la executarea

pedepsei și locul aflării acestuia nu este cunoscut, astfel fiind anunțat în

căutare;

- Nota informativă pe dosarul de căutare (f.d.26-28) cu indicarea măsurilor

operative de căutare a condamnatului Axenti Gh.;

- Depunerea evidentă peste termen a recursului (peste mai mult de 4 luni) de

către avocatul Potlog V., care a fost la ședința primei instanțe, dar nu s-a

prezentat la pronunțarea încheierii din motive necunoscute.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

DECIDE:

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de Procurorul General

Adjunct, Serbinov Igor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 10 iulie 2013 în privința lui Axenti Gheorghe, din motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 februarie 2014.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Gordilă Nicolae

5