1ra-1323/13 — art.187 alin.2 lit.b Cod penal

1ra-1323/13 — art.187 alin.2 lit.b Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-142/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 ianuarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procuror

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 12 iunie 2013, în privința inculpaților

Țîbulea Alexandru Anatolie, născut la

09 ianuarie 1991, originar și locuitor al or. Cahul, str. Strada

Veche, 151, ap. 53, cetățean al R. Moldova, anterior condamnat:

1) la 18 aprilie 2008, prin sentința Judecătoriei Cahul, în

baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal la 1 an închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen

de probă de un an;

2) la 11 decembrie 2008, prin sentința Judecătoriei

Cahul, în baza art. 362 alin. (1) Cod penal la 150 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității;

3) la 25 februarie 2009, prin sentința Judecătoriei Cahul

și la 09 iunie 2009, prin decizia Curții de Apel Cahul, în baza

art. 186 alin. (2) lit. b), c), d), art. 27,186 alin. (2) lit. b), c), d),

84 alin. (1) și (4) Cod penal la 1 an și 5 luni închisoare;

4) la 25 ianuarie 2011, prin sentința Judecătoriei Cahul

și la 13 mai 2011, prin decizia Curții de Apel Comrat, în baza art.

186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal la 2 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probă de 2 ani;

Chisilenco Maxim Victor, născut la 28

iunie 1988 în r-nul Cahul, s. Moscovei, domiciliat în or. Cahul,

str. Strada Veche, 151, ap. 53, cetățean al R. Moldova, anterior

condamnat:

1) la 25 februarie 2009, prin sentința Judecătoriei Cahul

și la 09 iunie 2009, prin decizia Curții de Apel Cahul, în baza art.

186 alin. (2) lit. c), d), 27, 186 alin. (2) lit. b), c), d), 84 Cod penal

la 2 ani închisoare;

2) la 19 decembrie 2011, prin sentința Judecătoriei

Cahul, în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), 82 Cod penal la 4 ani

închisoare;

Termenul de examinare a cauzei

1

în instanța de fond: 27 iunie – 27 decembrie 2011,

în instanța de apel: 14 iunie – 12 iunie 2012,

în instanța de recurs: 29 octombrie 2013 – 15 ianuarie 2014;

C O N S T A T Ă :

și Chisilenco Maxim au fost achitați de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal, deoarece fapta nu a fost săvîrșită de inculpați.

Acțiunea civilă înaintată de Stanislavciuc A. a fost respinsă.

Maxim sunt învinuiți că la 19 mai 2011, ora 19.30. aflîndu-se în or. Cahul, pe str.

Strada Veche nr. 131, deschis au sustras de la Stanislavciuc Anatolie un ceas – 100

lei, o sticlă de rachiu – 25 lei, cîrnaț – 25 lei, bani – 60 lei, cauzîndu-i părții vătămate

un prejudiciu material în valoare de 260 lei.

Acțiunile inculpaților au fost calificate de organul de urmărire penală în baza

art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei

persoane, săvârșit de două persoane.

Instanța a reținut că declarațiile părții vătămate Stanislavciuc A. date în ședința

de judecată se contrazic cu cele de la urmărirea penală, ce privește participarea în

comiterea infracțiunii a inculpatului lui Chisilenco M. Pătimitul nu este convins că

acest inculpat a participat la comiterea jafului. Partea vătămată a mai recunoscut că

imediat înainte de infracțiune el a consumat 100 gr de rachiu. Totodată, inculpații

insistă că partea vătămată des face abuz de alcool și la moment a fost în stare de

ebrietate.

Declarațiile martorilor Cojoca S. și Florea M. au fost date citirii în cadrul

ședinței de judecată, însă nu au fost confirmate prin alte probe obiective, or conform

art. 389 alin. (3) Cod de procedură penală, declarațiile martorilor și a părții vătămate,

depuse în timpul urmăririi penale, pot fi puse la baza sentinței de condamnare numai

în ansamblu cu alte probe suficiente de învinuire.

În fapt, recunoașterea persoanelor a avut loc la fața locului, cînd inculpații au

fost prezentați părții vătămate la 10 mai 2011. Acest fapt a fost confirmat de

polițistul Aconi E., de partea vătămată și de ambii inculpați. Aceasta acțiune

procesuală a avut loc cu încălcarea art. 116 Cod de procedură penală, adică fără

participarea asistenților procedurali, în spațiul vizibilității celor care urmează a fi

recunoscuți, fără întocmirea procesului-verbal și preîntîmpinarea părții-vătămate

despre răspunderea penală conform art. 312, 313 Cod penal. Procesele-verbale de

recunoaștere a persoanei contravin art. 116 al. (5) Cod de procedură penală, deoarece

nu poate fi efectuată recunoașterea repetată a persoanei de către aceeași persoană

după aceleași particularități.

Procesul-verbal de cercetare la fața locului doar fixează locul comiterii

infracțiunii. Analizînd probele administrate, instanța de judecată a considerat că

versiunea inculpaților privind neparticiparea la comiterea infracțiunii date, expusă și

la urmărirea penală și în ședința de judecată, n-a fost combătută de procuror prin

probe pertinente, concludente, utile și veridice. Tot ansamblu probelor prezentate de

2

procuror absolut nu exclude cele invocate de inculpați. Astfel, rămîne posibilitatea

existenței circumstanțelor invocate de către inculpați referitor la fapta incriminată.

Așadar, nu este dovedit că fapta a fost săvîrșită de inculpați.

Instanța a reținut că dubiile din în probarea inculpaților în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b) Cod penal, urmează să fie interpretate

în favoarea lor, deoarece procurorul n-a prezentat probe suficiente, concludente, utile

și veridice, care direct ar indică că fapta a fost comisă de ei.

În virtutea art. 390 alin. (1) p. 2) Cod de procedură penală, dacă fapta nu a fost

săvîrșită de inculpat se adoptă sentința de achitare.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul Țîbulea A. să fie condamnat în

baza art. 187 alin. (2) lit. b), 85 Cod penal la 4 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Chiselenco M. să fie condamnat n baza art.187 alin. (2) lit. b), 82 alin. (2) Cod

penal la 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar pentru tip închis.

Apelantul a invocat că în ședința de judecată partea vătămată a recunoscut

faptul că a servit 100 grame de rachiu, însă cu certitudine 1-a recunoscut pe Țîbulea

A., pe care îl cunoaște de mic copil. Deasemenea, a menționat că nu a văzut fața celui

de-al doilea atacator, care era în spate, însă Chisilenco M. seamănă cu el după

înălțime, corpolență și constituția corpului.

În cadrul ședinței de judecată, pentru combaterea versiunii inculpaților, au fost

audiate în calitate de martori Cojoca S. și Florean M., care au declarat că lucrează în

calitate de vânzătoare la Piața agricolă de pe str. Ștefan cel Mare din or. Cahul, de

lângă magazinul „Jubileu", unde vând legume. La 19 mai 2011 în piață a fost lume

puțină și pe inculpați în acea zi nu i-a văzut. Astfel, a fost combătut alibiul

inculpaților că în ziua respectivă ei se aflau la Piața agricolă de pe str. Ștefan cel

Mare din or. Cahul, de lângă magazinul „Jubileu".

Sentința nu conține analiza probelor acuzării, menționate mai sus și o motivare

de ce instanța a respins aceste probe. Instanța de judecată s-a limitat doar la

constatarea faptului că versiunea inculpaților nu a fost combătută și fapta nu a fost

săvârșită de către inculpați, deoarece nu au fost prezentate probe suficiente,

concludente, utile și veridice că jaful a fost comis de inculpați.

Toate aceste circumstanțe, coroborate una cu alta, indică la faptul că inculpații

au acționat în scopul sustragerii deschise a averii părții vătămate și această afirmație

conține un grad înalt de certitudine.

În cadrul judecării apelului, prin ordonanțele din 22 mai 2013, procurorul a

modificat învinuirea, incriminînd inculpaților comiterea infracțiunii prevăzute la art.

187 alin. (2) lit. b) și f) Cod penal.

ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a stabilit situația de fapt și

de drept, întemeiat a constatat că inculpații nu au săvîrșit fapta incriminată și just a

ajuns la concluzia de achitarea lor pe acest temei, în baza probelor administrate și

verificate în mod corespunzător.

3

În ședința instanței de apel partea vătămată a declarat că îl cunoaște din

copilărie pe inculpatul Țîbulea A. și că la 19.05.2011, pe la orele 17.00-18.00, după

ce a procurat din magazin producte, pe stradă a fost luat din spate de mîni de către

cineva, iar inculpatul Țibulea A. a smuls din mînă pachetul cu producte, i-a scos

ceasul de mînă și banii din buzunar.

Acestea persoane au fugit, iar el a anunțat poliția. Aproximativ peste o oră

aceste persoane au fost reținute și prezentate părții vătămate. A doua zi, el l-a

recunoscut pe Țîbulea A. și, cu aproximație, pe Chisilenco M. Ambele persoane erau

îmbrăcate în maiou și pantaloni sportiv. Nu ține minte dacă a anunțat poliției familiile

atacatorilor. Prejudiciul material este considerabil, deoarece este pensionar.

Instanța de apel a relevat că conform procesului verbal de recunoaștere a

persoanei din 20.05.2011, cu foto-tabel, partea vătămată l-a recunoscut pe Țîbulea

A., sub nr. 1.

Conform procesului-verbal de recunoaștere a persoanei din 20.05.2011, cu

foto-tabel, l-a recunoscut sub nr. 5 pe inculpatul Chisilenco M.

Din analiza probelor prezentate de acuzatorul de stat rezultă că principală și

directă probă de acuzare prezintă declarațiile părții vătămate cît și procesele verbale

de recunoaștere a persoanelor, cu participarea părții vătămate. Dar, aceste probe sunt

contradictoriu, nu sunt confirmate prin alte dovezi și nu pot fi puse la baza sentinței

de condamnare.

Astfel, în ședința de judecată s-a constatat că partea vătămată și inculpatul

Țîbulea A. se cunosc. Însă, în plîngerea depusă la poliție pe 19.05.2011 cît și în

primele declarații, partea vătămată nu a menționat faptul că cunoaște pe cineva din

atacatori, nu a indicat numele sau familia lui Țîbulea A., doar a indicat despre 2

persoane.

Nu poate fi considerată probă veridică procesele-verbale de recunoaștere a

persoanei din 20.05.2011, deoarece, pînă la prezentarea persoanelor - în persoana

inculpaților spre recunoaștere, ele au fost prezentate părții vătămate spre recunoaștere

la fața locului, fapt confirmat de declarațiile părții vătămate și martorilor Popov V., și

Aconi E.. Totodată, la efectuarea recunoașterii persoanei inculpatului Chisilenco M.

nu au fost respectate prevederile alin. (3) art. 116 Cod de procedură penală, deoarece

cei patru asistenți aveau îmbrăcăminte cu mânicii lungi, iar Chisilenco M. era

îmbrăcat în maiou fără mâneci, deosebindu-se esențial de alte peroane prezentate spre

recunoaștere

Potrivit declarațiilor colaboratorilor de poliție Popov V. și Aconi E., deși partea

vătămată nu a indicat persoanele concrete ce au comis jaful, dar după cum le-a

descris ei îndată au bănuit pe Țîbulea A. și Chisilenco M., și au efectuat reținerea lor.

Ei astfel au influiențat în mod indirect poziția părții vătămate de recunoaștere a

inculpaților ca persoane vinovate în comiterea jafului.

Nu pot fi admise ca probe de confirmare a vinovăției inculpaților și declarațiile

vînzătorilor din piața agro - Florean M. și Goghidză N. că nu i-au văzut pe inculpați

în piață în acea zi și oră, deoarece ei nici nu-i cunosc pe inculpați. Iar de audierea

martorului Cojoca S. în instanța de apel acuzatorul de stat a refuzat.

Inculpații, în ședințele de judecată în prima instanță și instanța de apel, cît și la

urmărirea penală, fiind audiați în mod repetat, nu au recunoscut faptele imputate,

4

asupra lor și la domiciliul acestora nu au fost depistate careva obiecte sustrase de la

partea vătămată, deși verificarea a avut loc în timp relativ scurt după comiterea

infracțiunii date.

Astfel, învinuirea adusă inculpaților, inclusiv cea modificată în instanța de

apel, este lipsită de probatoriu.

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, pentru condamnarea

inculpaților în baza art. 187 alin. (2) lit. b) și f) Cod penal.

Recurentul a indicat că instanța neadmițînd ca probe procese-verbale de

recunoaștere a persoanei și declarațiile martorilor Florea M., Goghidză N., nu a

indicat din ce cauză aceste probe nu se admit, reieșind din prevederile art. 94 Cod de

procedură penală.

Instanța de apel nu a dat nici o apreciere declarațiilor părții vătămate, care a

arătat direct la inculpatul Țîbulea A. și l-a descris pe Chisilenco M., ca persoane care

au comis jaful, menționînd că îl cunoaște pe Țîbulea A. foarte bine, de mic copil, că

anume el a comis jaful, cu o altă persoană, care ulterior 1-a recunoscut ca fiind

Chisilenco M. Instanța de apel nu a menționat dacă se admite această probă sau se

respinge și din ce cauză, prevăzută în art. 94 Cod de procedură penală.

Instanța de apel menționează în decizie că declarațiile părții vătămate,

procesele-verbale de recunoaștere a persoanelor sunt contradictoriu, nu sunt

confirmate prin alte probe. Însă, partea vătămată, în declarațiile sale, în procese-

verbale de recunoaștere a persoanelor a indicat pe Țîbulea A., a descris a doua

persoana, Chisilenco M., și contradicții nu au fost stabilite. Dar faptul că în plîngere a

indicat că a fost atacat de către două persoane, fără a indica numele acestora, nu poate

duce la neadmiterea probelor administate ulterior.

În decizie se mai indică că nu poate fi ca probă veridică procesele-verbale de

recunoaștere a persoanei din 20.05.2011, deoarece pînă la prezentarea persoanelor -

în persoana inculpaților spre recunoaștere, ele au fost prezentate părții vătămate spre

recunoaștere la fața locului, fapt confirmat de declarațiile părții vătămate și martorilor

Popov V. și Aconi E. Dar această iarăși confirmă că partea vătămată și la fața locului,

și la efectuarea acțiunii procesuale - recunoașterea persoanei, a indicat, a descris și a

recunoscut persoane care l-a jefuit, pe Țîbulea A. și pe Chisilenco M., fapt confirmat

de către partea vătămată în cadrul ședinței instanței de apel și de către martorii Popov

V. și Aconi E.

Instanța de apel a menționat că nu pot fi admise ca probe de confirmare a

vinovăției declarațiile martorilor- vînzătorii la piața agro - Florean M. și Goghidză

N., privind lipsa alibi la inculpați, deoarece ei nu cunosc pe inculpați, nu pot fi

veridice afirmațiile martorilor că ei nu i-au văzut la piață în aceeași zi și oră, ținînd

cont de distanța mare de la această piață și locul comiterii infracțiunii, ce se află la

marginea orașului. Însă, aceste probe au fost prezentate instanței de fond și instanței

de apel pentru a confirma faptul că, pe lîngă declarațiile părții vătămate, care a

recunoscut persoane care au comis jaful, și a declarațiilor inculpaților Țîbulea A. și

Chisilenco M., precum că ei se aflau în alt loc, la o mică piața agricolă din centrul

orașului, martorii Florea M. și Goghidză N., fiind audiate practic imediat după

comiterea infracțiunii, au confirmat faptul că inculpații nu se aflau în momentul

5

comiteriii infracțiunii la piața agricolă, unde în toată ziua au fost foarte puține

persoane și pe inculpații nu au văzut. Și nu este clară concluzia instanței de ce nu pot

fi veridice afirmațiile martorilor Florean M. și Goghidză N. că ei nu i-au văzut pe

Țîbulea A. și Chisilenco M. la piață în aceeași zi și oră la piață, ținînd cont de

distanța mare de la această piață și locul comiterii infracțiunii, ce se află la marginea

orașului, la ce influențează distanța, mai mult că acești martori au fost audiați în

scopul combaterii alibiului înaintat de către inculpații, că acestea nu erau în alt loc,

decît cel al comiterii infracțiunii.

Din analiza conținutului deciziei atacate se observă că instanța de apel n-a

motivat suficient concluzia cu privire la neadmiterea unor probe: procese-verbale de

recunoaștere a persoanelor, declarațiile martorilor Florea M. și Goghidză N., precum

și nu s-a expus asupra probelor, declarațiile părții vătămate Stanislavciuc A.,

martorilor Popov V. și Aconi E., neinvocînd motive întemeiate.

În drept, recursul este întemeiat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

instanța a comis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rînd, potrivit art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, deciziile

pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel pot fi atacate cu recurs.

Dar, conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest

sens. Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt

constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea

în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor;

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept pe temeiurile

prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel și care ar fi esența circumstanțelor că instanța a admis o eroare gravă

de fapt raportată la exigențile art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care a afectat

soluția instanței, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în

acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Rezultă, că recursul de pe rol în această parte nu întrunește condițiile legale de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar agrava situația

inculpatului și care ar justifica acest recurs.

6

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul menționat și cu referire la argumentele specificate în recursul de pe

rol că: „instanța de apel n-a motivat suficient concluzia...” (pct. 5 din decizie), se reține

că în corespundere cu împrejurările relevate în partea descriptivă a deciziei

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4 din prezenta decizie, instanța de apel, în

raport cu argumentele invocate în recursul de pe rol, care nici nu conține referiri la

niște erori de drept concrete și clar definite, a constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind infracțiunea incriminată inculpaților în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și a prescripțiilor de drept material, corect

dispunînd achitarea lor de sub învinuirea comiterii infracțiunii imputate, pe motiv că

fapta nu a fost săvîrșită de ei.

Această soluție coroborează și cu următoarele circumstanțe.

Conform art. 24 alin. (2), (4) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii. Părțile în procesul penal își aleg

poziția, modul și mijloacele de susținere a ei de sine stătător, fiind independente de

instanță, de alte organe ori persoane. Potrivit art. 26 alin. (3) Cod de procedură

penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului. art. 24 alin. (2),

(4), 26 alin. (3), 409 alin. (2), 436 alin. (1), (2), 414 alin. (6) Cod de procedură

penală, Procedura de rejudecare a cauzei după casarea hotărîrii în recurs se

desfășoară conform regulilor generale pentru examinarea ei. Instanța de apel este

obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să

examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăți situația

apelantului. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele

cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a

instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal.

Potrivit jurisprudenței naționale și a CțEDO, avînd în vedere dispozițiile art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărîre de condamnare bazîndu-se

exclusiv pe dosarul din prima instanță în temeiul căruia inculpatul fusese achitat.

Instanța de apel urmează să procedeze la o nouă audiere a anumitor martori ai

acuzării solicitați de părți (hotărîrile CtEDO Popovici vs. Moldova din 27.11.2007, §72, și

Dănila vs. România din 8.03.2007, §62-63). Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în

care depozițiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea învinuitului (hotărîrea CțEDO Spînu vs. România din

29.04.2008, §60).

7

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim

recunoscut și susținut de jurisprudența CțEDO, sarcina probațiunii în ședințele de

judecată în prima instanță și în instanța de apel îi revine acuzatorului de stat, fiindcă

funcția acuzării este pusă pe seama procurorului. CțEDO, în hotărîrea Capean vs.

Belgia din 13.01.2005, a constatat că, în domeniul penal, problema administrării

probelor trebuie să fie abordată din punctul de vedere al articolului 6 §2 și e

obligatoriu, inter alia, ca sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării.

Nerespectarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și

încălcarea prevederilor art. 24 și 26 din Codul de procedură penală, care îl obligă pe

acuzatorul de stat, după o hotărîre de achitare pronunțată de prima instanța, să

prezinte în ședința de judecată anumite probe în susținerea acuzațiilor penale aduse

inculpatului, urmează să fie apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în privința

inculpatului, în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței de achitare.

Ignorarea acestei jurisprudențe lezează dreptul inculpatului la un proces

echitabil, drept garantat de art.6 din CEDO.

În pofida normelor specificate, a principiului contradictorialității în procesul

penal și a jurisprudenței nominalizate, se observă că, conform procesului-verbal al

ședinței de judecată a instanței de apel, procurorul, în cadrul rejudecării cauzei

potrivit regulilor generale, nu a solicitat să fie cercetate direct și nemijlocit probele

decisive ale acuzării, inclusiv și cele la care face referire în recursul ordinar, cum ar fi

declarațiile părții vătămate, martorilor Goghidze N., Popov V., Aconi E. Mai mult,

procurorul a declarat în fața instanței de apel că: „refuz la audierea martorului

Cojoca S.,..alte probe nu am de prezentat” (f. d. 244-245, pct. 4 din decizie).

Prin urmare, argumentul indicat de recurent că instanța de apel nu a luat în

considerare și incorect a apreciat aceste probe este absolut neîntemeiat, deoarece el

nu le-a invocat în ședința instanței de apel, adică s-a eschivat să-și exercite în fața

instanței de apel sarcina prezentării probelor, deci nu și-a susținut apelul și volumul

învinuirii înaintate inculpatului, iar instanța de apel nu era în drept să le invoce din

oficiu probe în defavoarea inculpatului, sau să-și întemeieze concluziile pe probe

neverificate în ședința de judecată a instanței de apel și neconsemnate în procesul-

verbal (pct. 4 din decizie).

Totodată, prevederile art. 427 Cod de procedură penală oferă posibilitatea

contestării prin intermediul recursului ordinar doar a hotărîrilor judecătorești, pentru

a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, dar nu și contestarea

acțiunilor sau inacțiunilor procurorului care a participat la judecarea apelului în

vederea redresării omisiunilor procesuale comise de el.

În hotărîrea CțEDO din 06.04.2010, în cauza Ștefan vs. România, este clar

specificat că procurorul are obligația de a reflecta pretinsele erori înainte de

pronunțarea unei hotărîri definitive, iar statul este cel care trebuie să-și asume erorile

comise de procuror și aceste erori nu trebuie reparate în detrimentul persoanei vizate

în procedura în cauză.

Astfel, soluția dispunerii rejudecării cauzei pentru examinarea repetată a

apelului procurorului potrivit regulilor primei instanțe, în vederea unei eventuale

condamnări a persoanei achitate, în cazul în care procurorul nu a susținut în apel

învinuirea prin invocarea cercetării directe a probelor, ar fi una lipsită de orice suport

legal.

8

Mai mult, ordonanțele din 22 mai 2013 de modificare a învinuirii aduse

inculpaților în sensul agravării, formulate de procuror în instanța de apel, contravin

prevederilor art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală, conform cărora în instanța de

apel, procurorul poate modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a

declarat apel. Or, procurorul nu a invocat în apelul declarat acest aspect, deoarece

chestiunea respectivă nici nu a fost abordată în fața instanței de fond (f.d. 239-242, pct.

3 din decizie).

Pe lîngă aceasta, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5 din

prezenta decizie, recursul declarat este întemeiat pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei.

Totodată, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, conform cărora judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate,

instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

poate da o nouă apreciere probelor, doar aprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens

decît cel pe care îl propune procurorul este o competență și prerogativă legală a

acestei instanțe, care, nefiind temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală, este invocată în recursului ordinar fără suport legal.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărîrea atacată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, adică că recursul de pe

rol este și vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Dat fiind că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Curții de Apel Cahul din 12 iunie 2013, în privința inculpaților Țîbulea Alexandru

Anatolie și Chisilenco Maxim Victor, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de

conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 29 ianuarie 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9

Dosarul nr. 1ra-142/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 ianuarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procuror

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 12 iunie 2013, în privința inculpaților

Țîbulea Alexandru Anatolie, născut la

09 ianuarie 1991, originar și locuitor al or. Cahul, str. Strada

Veche, 151, ap. 53, cetățean al R. Moldova, anterior condamnat:

5) la 18 aprilie 2008, prin sentința Judecătoriei Cahul, în

baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal la 1 an închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen

de probă de un an;

6) la 11 decembrie 2008, prin sentința Judecătoriei

Cahul, în baza art. 362 alin. (1) Cod penal la 150 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității;

7) la 25 februarie 2009, prin sentința Judecătoriei Cahul

și la 09 iunie 2009, prin decizia Curții de Apel Cahul, în baza

art. 186 alin. (2) lit. b), c), d), art. 27,186 alin. (2) lit. b), c), d),

84 alin. (1) și (4) Cod penal la 1 an și 5 luni închisoare;

8) la 25 ianuarie 2011, prin sentința Judecătoriei Cahul

și la 13 mai 2011, prin decizia Curții de Apel Comrat, în baza art.

186 alin. (2) lit. c), d), 90 Cod penal la 2 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probă de 2 ani;

Chisilenco Maxim Victor, născut la 28

iunie 1988 în r-nul Cahul, s. Moscovei, domiciliat în or. Cahul,

str. Strada Veche, 151, ap. 53, cetățean al R. Moldova, anterior

condamnat:

3) la 25 februarie 2009, prin sentința Judecătoriei Cahul

și la 09 iunie 2009, prin decizia Curții de Apel Cahul, în baza art.

186 alin. (2) lit. c), d), 27, 186 alin. (2) lit. b), c), d), 84 Cod penal

la 2 ani închisoare;

4) la 19 decembrie 2011, prin sentința Judecătoriei

Cahul, în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), 82 Cod penal la 4 ani

închisoare;

10

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 1) și 4), alin. (3) Cod

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Curții de Apel Cahul din 12 iunie 2013, în privința inculpaților Țîbulea Alexandru

Anatolie și Chisilenco Maxim Victor, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de

conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată la 29 ianuarie 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

11