1ra-1057-2013 — art.264 alin.3, art.266 CP

1ra-1057-2013 — art.264 alin.3, art.266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr.1 ra-1057/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 noiembrie 2013 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Petru Ursache,

Judecătorii - Elena Covalenco, Nicolae Gordilă,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Bogdan Elena, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 iunie 2013 și de inculpatul Moraru

Octavian împotriva sentinței Judecătoriei Ocnița din 22 februarie 2012 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 iunie 2013 în cauza penală privindu-i pe

Moraru Octavian Victor, născut la 12 aprilie 1985, originar

din s.Dîngeni, r-nul Ocnița, domiciliat în or.Ocnița,

str.Entuziaștilor 11.

Termenul examinării cauzei în:

prima instanță de la 03.08.2011 pînă la 22.02.2012,

instanța de apel de la 15.03.2012 pînă la 05.06.2013,

instanța de recurs de la 17.09.2013 pînă la 20.11.2013.

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal la 3 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani și în baza art.266 Cod

penal la 1 an închisoare, iar în temeiul art.84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 4 ani.

Conform art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probă de 2 ani.

Acțiunile civile au fost admise parțial, dispunîndu-se încasarea de la Moraru

Octavian în beneficiul lui Bujac Larisa a prejudiciului material în sumă de 202,18 lei, a

prejudiciului moral în sumă de 20000 lei și a cheltuielilor suportate pentru acordarea

asistenței juridice în sumă de 9500 lei, iar în total 29712,18 lei, și a prejudiciului moral în

beneficiului lui Juc Serghei în sumă de 4000 lei și Snegur Cristina în sumă de 2000 lei.

august 2010, aproximativ în jurul orei 00.35, conducînd automobilul de serviciu de model

„VAZ 2107”, cu n/î C IZ 385, în orașul Ocnița și deplasîndu-se pe str.50 de Ani ai

Biruinței în direcția ieșirii din or.Ocnița, ignorînd cerințele pct.45 subpct.l) lit.a), b), c),

d), pct.45 subpct.2) și pct.51 subpct.l) lit.c) din Regulamentul Circulației Rutiere potrivit

cărora „conducătorul auto trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținînd permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția, b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase, c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii), d)

condițiile rutiere, iar în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească pentru a nu

pune în pericol situația traficului, precum și că prealabil depășirii conducătorul de vehicul

1

trebuie să se asigure că poate efectua depășirea fără a pune în pericol sau a stingeni

circulația din sens opus”, a ieșit pe banda cu sens opus, tamponînd hipomobilul condus de

cet.Juc Serghei în care se aflau cet.Bujac Larisa și Snegur Cristina, care se deplasau în

direcția opusă acestuia și era semnalizat în față cu catadiopi de culoare albă, conform

Regulamentului Circulației Rutiere.

În rezultatul accidentului rutier, pasagerilor hipomobilului le-au fost cauzate,

conform raportului de expertiză medico-legală nr.16/D, nr.17/D nr.18/D din 30.05.2011:

lui Bujac Larisa - vătămări corporale grave, lui Snegur Cristina - vătămări corporale

ușoare și lui Juc Serghei - vătămări corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății.

Tot el, la aceeași dată, după comiterea accidentului rutier soldat cu vătămarea gravă

a integrității corporale a cet.Bujac Larisa, ignorînd prevederile pct.12 subpct.(1) lit.a), b),

c), f), g) din Regulamentul Circulației Rutiere potrivit căruia „conducătorul de vehicul

implicat într-un accident în traficul rutier este obligat să oprească imediat vehiculul, să nu

schimbe poziția vehiculului și a obiectelor de pe carosabil provenită ca urmare a

accidentului, să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța în cazul în care în accident au

fost cauzate traumatisme persoanelor, să asigure, pe cît posibil, păstrarea urmelor, precum

și ocolirea locului accidentului, să anunțe despre accident poliția și să rămînă pe loc pînă

la sosirea lucrătorilor de poliție”, a organizat tractarea automobilului condus de el de la

fața locului, părăsind locul accidentului rutier.

L.Bujac, S.Juc și inculpatul O.Moraru, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care O.Moraru să fie condamnat în baza art.264 alin.(3) lit.a), 266, 84 Cod penal

definitiv la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 4 ani, invocînd blîndețea pedepsei, argumentînd că instanța nu a dat

apreciere juridică tuturor probelor și circumstanțelor cauzei, încălcînd criteriile generale

de individualizare a pedepsei, incorect aplicînd în privința inculpatului prevederile art.90

Cod penal, nu a ținut seama de gradul prejudiciabil al faptei săvîrșite, de persoana

acestuia, care abia peste un an a recuperat cet.L.Bujac prejudiciul material, astfel nu va fi

atins scopul pedepsei penale;

- părțile vătămate, casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai aspră, deoarece cea aplicată este prea blîndă,

în urma accidentului rutier au avut de suportat cheltuieli suplimentare, din care motiv

solicită să fie încasat de la inculpat prejudiciul material în folosul lui L.Bujac în mărime

de 11022 lei, iar în folosul lui S.Juc prejudiciul moral în mărime de 3000 lei;

- inculpatul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de

achitare, invocînd ilegalitatea și netemeinicia sentinței, motivînd că instanța a dat o

apreciere greșită probelor prezentate de acuzare, care nu confirmă vinovăția lui; nu este

vinovat în comiterea accidentului rutier, deoarece el nu putea și nici nu avea posibilitatea

de a evita accidentul, dat fiind faptul că de pe partea lateral-dreapta a carosabilului în fața

sa brusc i-a ieșit un automobil, astfel că dînsul a acționat în stare de extremă necessitate;

cuantumul prejudiciului moral încasat în folosul părții vătămate L.Bujac este unul

exagerat, disproporțional cu caracterul vătămărilor corporale pretinse, iar pierderea

auzului de către aceasta poartă un caracter temporar.

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de acuzatorul de stat, părțile vătămate L.Bujac,

S.Juc și inculpatul O.Moraru.

Instanța de apel a constatat că prima instanță, în conformitate cu prevederile art.101

2

Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv

circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect ajungînd la concluzia

privind vinovăția inculpatului O.Moraru în săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.264

alin.(3) lit.a) și 266 Cod penal, care se confirmă prin probele acumulate pe dosar și

cercetate în ședințele de judecată, și anume declarațiile părților vătămate L.Bujac, S.Juc și

C.Snegur, a martorilor A.Mateiciuc, A.Mazur, A.Rotari, O.Rusnac, I.Mocrii, cît și

materialele dosarului – procesele-verbale de cercetare la fața locului, schema accidentului

rutier și tabelul fotografic, de reținere a autovehiculului din 14.08.2010; rapoartele de

expertiză medico-legală nr.16/D, 17/D și 18/D din 30.05.2011, probe care se racordă între

ele și formează un ansamblu probatoriu, prin care se dovedește vinovăția inculpatului, și

combat argumentele acestuia, precum că dînsul nu se face vinovat de comiterea

accidentului rutier.

La fel, instanța de apel a considerat neîntemeiate argumentele inculpatului, precum

că dînsul înainte de accident a fost orbit de un alt automobil care se deplasa în

întîmpinarea sa și, pentru a evita tamponarea frontală, a fost nevoit să iasă pe banda de

sens opus, unde a și tamponat hipomobilul, pe care nu l-a observat la timp, din motiv că

strada nu era iluminată, deoarece se combat prin declarațiile părților vătămate și procesul-

verbal de cercetare la fața locului, conform cărora nemijlocit înainte de accident, pe

segmentul de drum unde a avut loc tamponarea, în afară de automobilul condus de

inculpat și hipomobil, nu se deplasa nici o unitate de transport, locul accidentului era

iluminat artificial, iar hipomobilul, conform Regulamentului Circulației Rutiere, era

înzestrat cu catadiopi și putea fi observat la timp de către conducătorii auto.

De asemenea, a fost respins și argumentul inculpatului, precum că dînsul nu a

părăsit locul accidentului rutier, dar a remorcat automobilul de la fața locului, pe motiv că

acesta era deteriorat, avea scurgere de combustibil și fumega, deoarece din aceleași

declarații a părților vătămate, a martorilor, din procesele-verbale de cercetare la fața

locului și a automobilului la momentul reținerii, rezultă că acesta nu fumega, iar la locul

impactului nu au fost depistate careva pete de ulei sau benzină, precum nu au fost

depistate la automobil și careva deteriorări a sistemei de combustibil sau ulei, iar

declarațiile martorilor I.Mocrii și Gh.Țarălungă, precum că automobilul fumega și

prezenta pericol, vin în contradicție cu restul probelor, din care motiv au fost apreciate

critic, avînd scopul de a ameliora situația inculpatului în latura ce ține de învinuirea adusă

în baza art.266 Cod penal.

Respinse au fost și argumentele inculpatului, precum că prima instanță nu a

constatat careva încălcări din Regulamentul Circulației Rutiere și că în urma impactului

părților vătămate le-au fost cauzate vătămări corporale mai ușoare decît cele constatate la

ele prin rapoartele de expertiză medico-legale, deoarece prima instanță justificat a

constatat încălcarea de către inculpat a prevederilor pct.45 subpct.1) lit.a), b), c), d),

subpct.2) și pct.51 subpct.1) lit.c) din Regulament, adică încălcări ce au dus la accidentul

în cauză cu consecințele survenite, iar concluziile rapoartelor de expertiză privind

vătămarea corporală a părților vătămate, atît la urmărirea penală, cît și în prima instanță,

nu au fost contestate de inculpat și acesta nu a solicitat efectuarea unor contraexpertize

suplimentare.

Totodată, instanța a conchis că motivele invocate în apelurile declarate de procurer

și părțile vătămate, precum că inculpatului nejustificat i s-a aplicat o pedeapsă prea

blîndă, cu suspendarea executării ei, deoarece acesta anterior a mai fost tras la răspundere

penală, sînt neîntemeiate, pe motiv că, reieșind din prevederile art.111 alin.(1) lit.a) Cod

3

penal, acesta se consideră neavînd antecedente penale și careva restricții privind

neaplicarea în privința lui a art.90 Cod penal nu sînt. Astfel, prima instanță la stabilirea

pedepsei a ținut cont de gravitatea infracțiunilor săvîrșite de inculpat, de circumstanțele

cauzei și persoana acestuia, lipsind temeiul de a considera că pedeapsa aplicată este prea

blîndă.

Referitor la argumentele părților vătămate în latura civilă, instanța a considerat că

acestea sînt neîntemeiat, deoarece după ce prima instanță a soluționat acțiunea civilă, în

cazul cînd dînsele au mai suportat careva cheltuieli suplimentare legate de caz, ele nu sînt

lipsite de dreptul de a se adresa cu acțiune civilă în ordinea procedurii civile, unde în

urma prezentării probelor ce ar justifica aceste cheltuieli, pot să-ți restituie despăgubirile.

E.Bogdan și inculpatul O.Moraru, care solicită:

- procurorul, invocînd din temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod

de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei, pe motiv că

instanța de apel constatînd cu certitudine împrejurările de fapt și aspectele de drept a

cauzei, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale nu a ținut cont de

dispozițiile art.61,75 Cod penal, și nu le-a dat deplină eficiență, deoarece inculpatul a

comis două infracțiuni dintre care una cu intenție, iar prin faptul că a părăsit locul

accidentului rutier, a demonstrat că nu se căiește sincer de cele comise, nu a acordat

ajutor necesar părților vătămate și nu a recuperat prejudiciul material și moral

acestora, astfel că este incorectă concluzia instanței că prin aplicarea pedepsei cu

suspendarea condiționată a executării ei, inculpatul se va corecta și reeduca, corijarea

lui fiind posibilă doar prin izolare de societate;

- inculpatul, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8), 12) Cod

de procedură penală, casarea hotărîrii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de

achitare pe învinuirea adusă în baza art.266 Cod penal, din motiv că în acțiunile sale

lipsesc elementele infracțiunii incriminate, deoarece nu au fost acumulate probe ce ar

demonstra faptul că dînsul intenționat a plecat de la locul accidentului rutier și a lăsat

persoanele accidentate în pericol de viață; instanțele incorect au apreciat declarațiilor

martorilor Ig.Macrii, V.Roman, A.Matriciuc, Gh.Țarălungă, M.Țarălungă, O.Rusnac și

A.Rotari, din care rezultă că automobilul a fost remorcat de alte persoane din motiv că

mirosea a benzină, iar declarațiile părților vătămate L.Bujac și C.Snegur în acest sens

urmau a fi apreciate critic, deoarece prima și-a pierdut cunoștința în urma accidentului

rutier, iar a doua era cu picioarele rupte și nu se putea deplasa spre L.Bujac; instanța nu a

ținut cont de faptul că de către organul de urmărire penală nu a fost dispusă și petrecută

expertiza auto-tehnică în vederea stabilirii stării tehnice a mijlocului de transport.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestora din următoarele considerente.

Cu referire la recursul procurorului:

Potrivit textului recursului, procurorul a invocat ca temeiuri de casare a hotărîrilor

judecătorești art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd aceasta nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Colegiul constată că temeiurile la care se referă recurentul, nu sînt aplicabile din

punct de vedere al prezenței erori de drept care ar fi temei de implicare a instanței de

recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

După cum rezultă din textul recursului, procurorul consideră că instanța de apel

4

fără a-și motiva soluția, neîntemeiat a menținut sentința cu suspendarea condiționată a

pedepsei cu închisoarea aplicată lui O.Moraru pe termen de probă, prin ce a ignorant

principiul individualizării pedepsei penale.

La acest capitol Colegiul atestă că, conform art.75 Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții Generale a acestuia. Totodată, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite,

de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Sancțiunea art.264 alin.(3) lit.a) și art.266 Cod penal, în baza cărora O.Moraru a

fost condamnat, prevăd pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani și, respectiv, de pînă la 2 ani.

Conform prevederilor art.90 alin.(1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel

mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont

de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată

a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele

condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și termenul de probă, în

limitele de la 1 la 5 ani.

Potrivit actelor cauzei, prima instanță în baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal i-a

stabilit lui O.Moraru pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani, cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani și în baza art.266 Cod penal de 1

an închisoare, iar în baza art.84 Cod penal, pedeapsa definitivă i-a fost stabilită de 4 ani

închisoare. În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probă de 2 ani, care a fost menținută prin decizia

instanței de apel.

Consultînd textele sentinței și deciziei instanței de apel, Colegiul reține că ambele

instanțe au ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de toate circumstanțele atenuante și lipsa celor agravante, de

persoana inculpatului, că a recunoscut vina parțial și s-a căit sincer în cele comise, că are

la întreținere un copil minor, și, reieșind din scopul pedepsei penale, și din faptul că

O.Moraru, nu prezintă pericol pentru societate, au considerat posibilă corijarea și

reeducarea lui fără izolarea de societate, dispunînd suspendarea condiționată a executării

pedepsei stabilite acestuia.

Prin urmare, instanțele de fond la stabilirea pedepsei inculpatului au respectat

prevederile legii, iar în atare situație, careva interdicții de suspendare condiționată a

executării pedepsei de 4 ani stabilite inculpatului legea nu prevede, deoarece suspendarea

executării condiționate a pedepsei, conform art.90 Cod penal alin.(4) Cod penal, poate avea

loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni de categorie gravă.

Astfel, instanța de apel și-a motivat concluzia prin care a respins apelul procurorului,

constatînd că pedeapsa stabilită este în corespundere cu prevederile art.7, 61, 75 Cod penal

și că aplicarea art.90 Cod penal în privința lui O.Moraru s-a efectuat în limitele prevăzute

de lege, fiind respectate principiile generale de individualizare a pedepsei.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept la care se face referire și, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate.

5

Cu referire la recursul inculpatului:

Potrivit textului recursului, inculpatul invocă ca temeiuri de casare a hotărîrilor

judecătorești pct.6), 8), 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau aceasta nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii și faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită, solicitînd casarea acestora și pronunțarea unei hotărîri de

achitare pe învinuirea adusă în baza art.266 Cod penal, pe motiv că în acțiunile lui lipsesc

elementele constitutive ale infracțiunii date.

Colegiul constată că temeiurile la care se referă autorul recursului nu persistă în

cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că instanța a analizat obiectiv probele

administrate, a dat răspuns la toate argumentele expuse de inculpat în apel, motivîndu-și

soluția privind vinovăția acestuia în săvîrșirea infracțiunilor imputate.

Sub aspectul situației de “neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele

cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal reține că instanțele de fond, în baza probelor administrate legal de

către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea

prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă, din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungînd la concluzia

privind vinovăția lui O.Moraru în comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.a)

și art.266 Cod penal, încadrarea juridică a acțiunilor acestuia fiind justă.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și minuțios în

textul hotărîrilor instanțelor de fond, prin care se confirmă vinovăția inculpatului în cele

incriminate, și anume - declarațiile părților vătămate L.Bujac, S.Juc și C.Snegur, a

martorilor A.Mateiciuc, A.Mazur, A.Rotari, O.Rusnac, I.Mocrii, cît și materialele

dosarului – procesele-verbale de cercetare la fața locului, schema accidentului rutier și

tabelul fotografic, de reținere a autovehiculului din 14.08.2010; rapoartele de expertiză

medico-legale nr.16/D, 17/D și 18/D din 30.05.2011. Aceste probe, care au fost puse la

baza concluziei de vinovăție a inculpatului, coroborează între ele și nu trezesc careva

dubii în ce privește faptul că inculpatul a părăsit locul accidentului rutier.

Instanțele de fond au respins versiunea înaintată de către inculpatul O.Moraru,

precum că dînsul a remorcat automobilul pe motiv că acesta a fost deteriorat, avea

scurgere de combustibil și fumega, deoarece aceasta se combate prin declarațiile părților

vătămate, a martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și a automobilului la

momentul reținerii, din care rezultă că acesta nu fumega, iar la locul impactului nu au fost

depistate careva pete de ulei sau benzină, precum nu au fost depistate la automobil și

careva deteriorări a sistemei de combustibil sau ulei. Din acest motiv au fost apreciate

critic și declarațiile martorilor I.Mocrii și Gh.Țarălungă date în acest sens, fiind

considerate depuse cu scopul de a ameliora situația inculpatului.

Conform legislației în vigoare, conducătorul mijlocului de transport, care după

săvîrșirea accidentului rutier a părăsit locul accidentului rutier lăsînd persoana accidentată

în pericol pentru viață, urmează să poarte răspundere conform cumulului de crime, adică

conform art.264 și 266 Cod penal.

Avînd în vedere că inculpatul O.Moraru conducînd mijlocul de transport și

încălcînd regulile de securitate a circulației rutiere, a manifestat imprudență față de

apariția și evoluarea stării de pericol pentru viața părților vătămate și, în rezultat, a părăsit

6

locul accidentului rutier, acțiunile acestuia corect au fost încadrate în baza art.264 alin.(3)

lit.a) și art.266 Cod penal.

Astfel, Colegiul constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunilor incriminate inculpatului și ca urmare, temeiul invocat de către recurent

stipulat în art.427 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmare la

examinarea recursului, nefiind stabilită presupusa eroare de drept.

Ca temei de recurs este invocat și pct.12) art.427 Cod de procedură penală - faptei

săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită. Colegiul conchide că acest temei nu persistă

în cauză, deoarece instanța de judecată nu a făcut o altă încadrare juridică a faptelor

comise de către O.Moroaru decît aceea în baza căreia dînsul a fost pus sub învinuire.

Totodată, Colegiul remarcă că recursul repetă textul apelului și argumentele expuse

de recurent au fost anterior invocate în apel, iar instanța de apel minuțios le-a examinat și,

apreciind toate probele din dosar, examinîndu-le în ansamblu, s-a pronunțat argumentat și

detaliat asupra lor, corect considerîndu-le neîntemeiate.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Dezacordul autorului recursului cu aprecierea probelor de către instanțele de fond,

nu se încadrează în temeiurile de recurs, prevăzute de art.427 Cod de procedură penală.

Astfel, analizînd materialele cauzei și hotărîrile atacate, Colegiul penal nu constată

vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea acestora.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestora în cazul în care

constată că sînt vădit neîntemeiate.

În acest context, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursurilor ordinare

declarate de procuror și inculpat fiind vădit neîntemeiate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Bogdan Elena, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 05 iunie 2013 și de inculpatul Moraru Octavian împotriva sentinței

Judecătoriei Ocnița din 22 februarie 2012 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 05 iunie 2013 în cauza penală în privința lui Moraru Octavian, fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 decembrie 2013.

Președinte Petru Ursache

Judecători Elena Covalenco

Nicolae Gordilă

7