1re-260/2013 — refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică

1re-260/2013 — refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1re-260/2013

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

30 octombrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Constantin Alerguș, Andrei Harghel,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2013, de

condamnatul

Procopenco Alexei Victor, născut la

05.04.1979, originar din Ucraina, domiciliat în

mun. Chișinău, str. Albișoara, nr. 64, ap. 113.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 22.05.2012 – 10.12.2012;

Instanța de recurs: 12.02.2013 – 06.03.2013.

C O N S T A T Ă :

Procopenco A. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (3) CP,

la muncă neremunerată în folosul comunității pe un termen de 160 (una sută și

șaizeci) ore, cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen

de 3 (trei) ani.

Măsura preventivă, obligația de a nu părăsi țara, a rămas în vigoare pînă cînd

sentința nu va deveni irevocabilă.

aproximativ pe la ora 00.20 min., fiind în stare de ebrietate alcoolică, prin ce a ignorat

cerințele prevederilor art. 14 lit. a) din Regulamentul Circulației Rutiere, potrivit

căruia „Conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de

ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența

preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav,

1

traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea

de conducere”, conducea autovehiculul de model Opel Omega cu n/î C DB 989 și

ajungînd la intersecție dintre str. Albișoara și Grigore Vieru din mun. Chișinău, a fost

stopat, pentru verificarea actelor de către agentul constatator Nartea L., inspectorul

SPR al CGP din mun. Chișinău.

În procesul verificării actelor inspectorul de poliție, suspectîndu-1 pe șoferul

Procopenco A. că se află în stare de ebrietate alcoolică, pentru confirmarea și

aprecierea stării de ebrietate 1-a condus pe ultimul la medicul narcolog din cadrul

Secție de Poliție Rutieră, pentru a trece examenul medical în vederea stabilirii stării

de ebrietate și a naturii ei, unde el a fost testat cu aparatul „Alcotest”, constatîndu-se

că în aerul expirat avea concentrația 0,75 mg/l de alcool etilic.

Ulterior, cet. Procopenco A. pentru recoltarea probelor biologice a fost condus

la Dispensarul Republican Narcologic, unde, conform procesului-verbal nr/3224 din

26.03.2012, a refuzat să se supună procedurii de recoltarea a probelor biologice în

vederea constatării alcoolemiei, încălcînd, astfel, cerințele art. 11 din Regulamentul

Circulației Rutiere, potrivit căruia „Conducătorul de vehicul, înainte de plecare și în

timpul deplasării, este obligat să se supună, la solicitarea agentului de circulație,

procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz, examenului medical de

recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei, consumului de

droguri ori de alte substanțe psihotrope său de medicamente cu efecte similare”.

Astfel, pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) CP, adică refuzul conducătorului

mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în

vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei, precum și de la recoltarea probelor

biologice în cadrul acestui examen medical.

În cadrul examinării cauzei penale inculpatul a acceptat probele administrate în

faza urmăririi penale și, în scris, a solicitat examinarea cauzei în temeiul art. 3641

CPP, fapt acceptat prin încheierea judecătorească protocolară din data de 07.12.2012.

prevăzut de art. 437- 448 CPP, a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocîndu-se

că cauza a fost examinată superficial de către prima instanță, că nu a beneficiat de

servicii calificate din partea avocatului care 1-a apărat și că nu recunoaște învinuirea

ce i s-a imputat.

fost respins recursul inculpatului, ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, ca legală și întemeiată.

admisă afirmația inculpatului privitor la examinarea superficială a cauzei în primă

2

instanță întrucît cauza s-a judecat în procedură restrânsă în ordinea prevăzută de art.

3641 CPP, instanța acceptând, la cererea inculpatului, probele administrate în faza

urmăririi penale.

Colegiul a menționat că, reieșind din materialele dosarului în privința

inculpatului au fost respectate prevederile art. 16 CPP, acesta beneficiind de serviciile

unui interpret și cu toate că organul de urmărire penală nu i-a înmânat copiile de pe

ordonanța de punere sub învinuire, cât și de pe rechizitoriu, în limba pe care acesta o

vorbește, și anume, limba rusa, însă din mențiunile făcute personal de către inculpat

în grafia latină și în limba de stat, rezultă că acesta cunoaște și posedă limba în care a

fost examinată cauza penală în privința sa (f.d. 26 și 35).

Instanța de recurs a mai reținut și că cererea anexată la f.d. 63, conform căreia

Procopenco A. a cerut examinarea cauzei în conformitate cu art. 3641 CPP, este

făcută personal de către inculpat indicându-se recunoașterea totală a vinovăției sale

adusă în baza art. 2641 alin. (3) CP, iar din declarațiile făcute în fața instanței în

prezența avocatului și interpretului (f.d. 64), procesul-verbal al ședinței de judecată și

anexele acestuia nefiind contestate de părți, rezultă că „am refuzat să dau analiza de

sânge deoarece eram în stare de ebrietate”. De altfel, asemenea declarații au fost

făcute de Procopenco A. și la audierea în calitate de bănuit, susținute la audierea în

calitate de învinuit.

Cu referire la criticele inculpatului privitor la serviciile prestate de către avocatul

Vl. Mării atât la urmărirea penală, cât și în instanța de judecată, instanța de recurs a

menționat că, atât din jurisprudența CtEDO (spre exemplu, cazurile Ártico versus

Italy din 13 mai 1980, Salliu versus Albania din 16 iunie 2005), cât și din normele

procesuale penale naționale (art. 70-72 CPP), rezultă că autoritățile au

responsabilitatea să ofere asistența juridică calificată de către avocați publici.

Reieșind din principiul independenței Baroului de Avocați vis-a-vis de Stat, apărarea

îi revine acuzatului și avocatului său ales sau numit din oficiu. Însă, dacă instanța nu

este atenționată cu privire la greșelile făcute de avocat, aceasta nu poate purta

răspundere pentru erorile comise.

S-a mai statuat că potrivit art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenția Europeană pentru

apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice acuzat are dreptul

să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el. Din materialele cauzei

rezultă că la etapa urmăriri penale Procopenco A., a fost asistat de apărătorul Vl.

Mării, împuternicit prin mandatul din 13.04.2012 (f.d. 23) și careva obiecții asupra

serviciilor acordate de acesta, nu au fost aduse la cunoștință organului de urmărire

penală. De asemenea, același avocat a apărat drepturile și interesele inculpatului și în

instanța de fond (f.d. 54). Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată (f.d. 55)

inculpatul și-a dat acordul de a fi asistat de avocatul Vl. Mării, încredințându-i

apărarea drepturilor și intereselor sale. Prin urmare, nici la faza examinării cauzei de

3

către instanța de fond nu se constată că inculpatul ar fi sesizat instanța de judecată

despre pretinsa acordare a asistenței juridice necalificate din partea avocatului

nominalizat.

Reieșind din cele enunțate, instanța de recurs a considerat, că sentința atacată

urmează a fi menținută fără modificări, fiind legală și întemeiată.

fond și decizia instanței de recurs, exprimîndu-și dezacordul cu pedeapsa stabilită de

instanțele ierarhic inferioare și solicitînd încetarea urmăririi penale în privința sa în

conformitate cu prevederile art. 275 alin. (9), 282 alin. (2) și (3), 293, 296, 391, 415

CPP.

În motivarea cerințelor expuse, recurentul menționează că cauza a fost

examinată superficial de instanțele ierarhic inferioare, serviciile prestate de apărător

au fost necalificate, acesta fiind pasiv și nemanifestînd nici un interes față de cauza

respectivă, totodată, a specificat că nu i s-a înmînat rechizitoriu în limba pe care o

posedă, pe tot parcursul judecării cauzei nu a înțeles ce se petrece, deoarece nu

cunoaște limba de stat, iar interpreții de care a beneficiat, nu au putut reda cu

exactitate ceea ce se vorbea în cadrul ședințelor de judecată și din cumulul acestor

circumstanțe dînsul nu a putut să se apere efectiv.

În drept, recursul în anulare înaintat este întemeiat pe prevederile art. 453 alin.

(1) și 457 alin. (3) CPP.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 456 alin. (1) raportate la art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP,

instanța de recurs decide inadmisibilitatea recursului în anulare înaintat, în cazul în

care se constată că acesta este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 455 alin. (2) pct. 7) CPP, cererea de recurs în anulare trebuie să

cuprindă conținutul și motivele recursului în anulare cu menționarea temeiurilor

prevăzute de art. 453 CPP și cu argumentarea ilegalității hotărîrilor atacate prin

prisma temeiurilor respective.

Articolul 453 alin. (1) CPP, stipulează expres care sunt temeiurile de declarare a

recursului în anulare, și anume, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în

anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în

care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată,

inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul

Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Aliniatul (2) al aceluiași articol, prevede că, recursul în anulare este inadmisibil

dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol sau este declarat

repetat.

4

Or, potrivit art. 6 pct. 44), 453 alin. (1) CPP, viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care ar afecta hotărîrea pronunțată, este o încălcare esențială a

drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii

Moldova și de alte legi naționale, admisă de instanțele ierarhic inferioare în privința

condamnatului.

Din textul recursului declarat, se constată că, condamnatul solicită încetarea

urmăririi penale în privința sa și casarea sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău

din 10 decembrie 2012, potrivit căreia Procopenco A. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 2641 alin. (3) CP, la muncă neremunerată în folosul

comunității pe un termen de 160 (una sută și șaizeci) ore, cu privarea de dreptul de a

conduce mijlocul de transport pe un termen de 3 (trei) ani, care, ulterior, a fost

menținută prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 martie

2013.

Colegiul penal, reieșind din materialele dosarului, mai reține că, cauza penală în

privința lui Procopenco A., a fost judecată în procedura simplificată pe baza probelor

administrate la faza urmăririi penale în ordinea prevăzută de art. 3641 CPP. Astfel,

specificînd că, din momentul pronunțării încheierii, prin care instanța a admis cererea

inculpatului privind judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza urmăririi

penale, inculpatul și apărătorul lui nu mai pot renunța pe parcursul procesului penal

asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit procedurii simplificate, iar dacă,

eventual, inculpatul ori apărătorul lui, după adoptarea încheierii privind admiterea

cererii de judecare în ordinea art. 3641 CPP, în timpul audierii ori după aceasta,

renunță la procedura simplificată, instanța, în baza art. 230 CPP, prin încheiere

protocolară, va indica că renunțarea nu poate fi admisă.

Or, împotriva hotărîrii de condamnare pronunțate în urma procedurii

simplificate, inculpatul poate formula apel/recurs, însă neputînd renunța la opțiunea

de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

În situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 CPP, instanța,

la caz, de recurs, a fost obligată să verifice în principiu îndeplinirea cerințelor

dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) CPP și nu era în drept a reține o altă situație de

fapt decît cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță, decît dacă se înlătură

aplicarea acestor dispoziții și se procedează la administrarea de probe.

Raportînd normele citate, la textul recursului declarat, se constată că, recurentul

depășește limitele cerințelor legale, solicitînd dispunerea încetării urmăririi penale în

privința sa, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (9), 282 alin. (2) și (3), 293,

296, 391, 415 CPP și invocînd că instanțele ierarhic inferioare au examinat

superficial cauza.

5

Cu referire la criticile recurentului privitor la faptul că dînsul nu a înțeles natura

învinuirii ce i se imputa, înainte de a semna recipisa privind acordul de a examina

cauza în procedura simplificată și nu a primit rechizitoriu în limba pe care o posedă,

Colegiul penal apreciază aceste critici nefondate și relevă următoarele.

Potrivit procesului-verbal privind comunicarea drepturilor și obligațiilor

bănuitului din data de 13 aprilie 2012 (f.d. 25), precum și, reieșind din ordonanța de

punere sub învinuire din data de 04 mai 2012 (f.d. 34-35), procurorul la faza urmăririi

penale i-a explicat lui Procopenco A. despre săvîrșirea cărei înfracțiuni dînsul este

învinuit și care drepturi și obligații le are în baza art. 66 CPP, pentru care fapt

Procopenco A. a semnat personal, fiind asistat de avocatul Vl. Mării.

Ulterior, din procesul-verbal de informare a învinuitului și apărătorului acestuia

despre terminarea urmăririi penale din 04 mai 2012, care a fost semnat de apărătorul

Vl. Mării și învinuitul Procopenco A., se constată că aceștia obiecții și completări

asupra procedurii urmăririi penale nu au avut. (f.d. 41-42)

În continuare, prin recipisa semnată la 04 mai 2012 de către Procopenco A. (f.d.

49), se confirmă că acestuia i s-a înmînat o copie a rechizitoriului în limba de stat,

astfel încît, învinuitul cunoștea cu certitudine despre care infracțiune din Partea

specială a Codului penal este învinuit și careva obiecții din partea dînsului la

rechizitoriu nu au parvenit.

Totodată, privitor la criticile recurentului sub aspectul că nu a fost asigurat de

interpret la faza urmăririi penale și i s-a tradus neclar ceea ce se petrecea în cadrul

ședințelor de judecată la faza judecării cauzei, Colegiul menționează că, unul din

principiile generale ale procesului penal este limba în care se desfășoară procesul

penal și dreptul la interpret. Potrivit art.16 alin.(2) CPP, persoana care nu posedă sau

nu vorbește limba de stat are dreptul să ia cunoștință de toate actele și materialele

dosarului, să vorbească în fața organului de urmărire penală și în instanța de judecată

prin interpret. De asemenea, alin. (4) al acestui articol expres stabilește că actele

procedurale ale organului de urmărire penală și cele ale instanței de judecată se

înmînează bănuitului, învinuitului, inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau

în limba pe care acesta o cunoaște, în modul stabilit de acest cod.

Însă, așa cum reiese din ordonanța de punere sub învinuire (f.d. 34-35),

Procopenco A. a specificat că natura învinuirii imputate o înțelege și: „Susține

declarațiile date la poliție”, făcute în limba de stat, pe care o posedă, pentru care fapt

și a semnat.

De asemenea, din procesul-verbal de audiere a bănuitului (f.d. 26), rezultă că

Procopenco A., cunoaște limba de stat, acesta menționînd că: „Procesul din cuvintele

mele este scris corect, de mine citit”, confirmînd cele spuse prin semnătura sa.

În continuare, reieșind din procesele-verbale din cadrul ședințelor de judecată,

atît în instanța de fond, cît și cea de recurs, se constată că condamnatul, pe tot

6

parcursul judecării cauzei, a fost asistat de un interpret, iar careva obiecții la calitatea

traducerii prestate de către aceștia, nu a expus în fața instanței, fiind în drept să

solicite înlocuirea interpretului.

În consecință, Colegiul constată că, reieșind din materialele dosarului în privința

inculpatului au fost respectate prevederile art. 16 CPP, acesta beneficiind de serviciile

unui interpret și cu toate că organul de urmărire penală nu i-a înmânat copiile de pe

ordonanța de punere sub învinuire, cât și de pe rechizitoriu, în limba pe care acesta o

vorbește, și anume, limba rusa, însă din mențiunile făcute personal de către inculpat

în grafia latină și în limba de stat, rezultă că acesta cunoaște și posedă limba în care a

fost examinată cauza penală în privința sa. (f.d. 26 și 35)

Or, prin aceste acțiuni nu au fost aduse atingeri dreptului la un proces echitabil

garantat de art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, unde la §3 lit. e)

este stabilit dreptul acuzatului de a fi asistat gratuit de un interpret dacă nu înțelege

sau nu vorbește limba utilizată în proces.

Astfel, Colegiul penal apreciază drept nefondate cele invocate de condamnat

privitor la faptul că, cînd acesta a semnat recipisa de recunoaștere a infracțiunii

săvîrșite și a solicitat instanței să examineze cauza în procedura simplificată

prevăzută de art. 3641 CPP, nu înțelegea despre care infracțiune este vorba și care

sunt urmările acceptului procedurii respective, or, materialele dosarului confirmă

contrariul, dat fiind că pe parcursul examinării cauzei Procopenco A., a scris atît în

limba de stat, cît și în limba rusă, or, în caz contrar dînsul urma să menționeze despre

faptul că nu înțelege limba în care este întocmit actul respectiv și să solicite o copie a

actelor procesuale într-o limbă pe care o cunoaște, iar în materialele cauzei, o astfel

de solicitare din partea condamnatului nu se regăsește.

Mai mult, avînd în vedere că, potrivit alin.(8) al art. 3641 CPP, inculpatul care a

recunoscut săvîrșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei

pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori

cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă, iar în situația în care

instanța reține în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante legale prevăzute de

art.76 CP sau cele judiciare, aplicarea efectelor circumstanțelor atenuante se face prin

raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii

prevăzute de art. 3641 alin.(8) CPP.

Avînd în vedere că, sancțiunea art. 2641 alin. (3) CP, prevede amendă în mărime

de la 550 la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității

de la 200 la 240 de ore și în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani, Colegiul apreciază că instanțele

ierarhic inferioare i-au stabilit lui Procopenco A. o pedeapsă echitabilă în raport cu

7

infracțiunea săvîrșită și reieșind din circumstanțele per ansamblu a cauzei, fiind,

totodată, respectat principiu individualizării pedepsei prevăzut de art. 75 CP.

De asemenea, din actele cauzei se constată că, pe parcursul efectuării urmăririi

penale și în timpul examinării cauzei în instanța de fond și recurs, condamnatul a

beneficiat de asistență juridică prestată de avocatul Vl. Mării, care i-a reprezentat

interesele în baza mandatului din 13.04.2012 (f.d. 23) și careva obiecții asupra

serviciilor acordate de acesta, nu au fost aduse la cunoștință organului de urmărire

penală. Ulterior, același avocat a apărat drepturile și interesele inculpatului și în

instanța de fond (f.d. 54). Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată (f.d. 65)

inculpatul și-a dat acordul de a fi asistat de avocatul Vl. Mării, încredințându-i

apărarea drepturilor și intereselor sale. Nici la faza examinării cauzei de către instanța

de fond nu se constată că inculpatul ar fi sesizat instanța de judecată despre pretinsa

acordare a asistenței juridice necalificate din partea avocatului nominalizat, din care

considerente, instanța de recurs consideră criticile condamnatului, sub acest aspect,

vădit neîntemeiate.

Din cele expuse, Colegiul penal conchide că, față de circumstanțele cauzei și

motivele invocate de către Procopenco A., recursul în anulare declarat, nu poate fi

preluat pentru judecarea lui în fond, fiind vădit neîntemeiat, iar instanțele ierarhic

inferioare, la judecarea prezentei cauze penale, nu au comis careva erori care ar afecta

drepturile și libertățile fundamentale ale condamnatului.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către condamnatul

Procopenco Alexei Victor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 06 martie 2013, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 13 noiembrie 2013.

Președinte /semnătura/ Constantin Gurschi

Judecători /semnătura/ Constantin Alerguș

/semnătura/ Andrei Harghel

Copia corespunde originalului

Președinte Constantin Gurschi

8