1ra-695/2013 — art. 264-1 alin. 3 CP

Dosarul nr. 1ra-695/2013

CCUURRTTEEAA SSUUPPRREEMMĂĂ DDEE JJUUSSTTIIȚȚIIEE

D E C I Z I E

03 iulie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

judecători – Nicolae Gordilă și Elena Covalenco,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva

sentinței Judecătoriei Ialoveni din 28 decembrie 2012 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2013, declarat de inculpatul

Dicusari Vitalie Noe, născut la 09 iulie 1988, originar

și domiciliat în s. Horești, r-l Ialoveni.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Noe a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, la amendă în mărime de

600 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport, pe un termen de 4 ani, pe alt capăt de învinuire procesul penal, în baza

art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, a fost încetat în legătură cu împăcarea părților.

intenția sustragerii bunurilor altei persoane, a pătruns în casa lui Cabaculac Vera,

amplasată în s. Zîmbreni r-l Ialoveni, de unde pe ascuns a sustras bunuri materiale

în sumă totală de 48 800 lei, iar cu bunurile sustrase a părăsit locul infracțiunii,

cauzîndu-i părții vătămate o pagubă materială considerabilă.

Tot el, la 08 iulie 2011 în jurul orei 01.30, conducînd automobilul de model

„Ford Escort" cu n/î C NC 585, pe drumul din s. Horești r-l Ialoveni, a tamponat

automobilul de model „Mercedes Benz" cu n/î D CZ 715, care era parcat pe

acostament. După sosirea la fața locului a agenților de circulație, Dicusari V.N.

încâlcind cerințele prevederilor art. 11 lit. j) a Regulamentului Circulației Rutiere,

aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 357 din 13.05.2009, care stipulează că

conducătorul de vehicul în timpul deplasării este obligat să se supună, la solicitarea

agentului de circulație, procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz,

examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării

alcoolemiei, consumului de droguri ori de alte substanțe psihotropice sau de

medicamente cu efecte similare, astfel, fiind suspectat de conducerea automobilului

în stare de ebrietate, a fost îndreptat pentru examinarea medicală în vederea

1

stabilirii de ebrietate, iar conform procesului-verbal nr. 1999 din 08.07.2011 al

examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de

ebrietate și a naturii ei, Dicusari V.N. a refuzat de la testarea alcoolscopică, de la

examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei, precum și de

la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen.

parțială a sentinței, în partea ce ține de condamnarea în baza art. 2641 alin. (3) Cod

penal, rejudecarea cauzei penale și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare în

privința sa, deoarece nu a săvîrșit fapta prejudiciabilă imputată, invocînd că:

- toate probele cercetate și examinate în ședința de judecată demonstrează un

singur lucru - la volanul automobilului „Ford” în momentul producerii accidentul

se afla Baran T. și nu Dicusari V.N.;

- din cuprinsul sentinței rezultă că instanța de fond evaluînd probele cercetate,

n-a acordat deplină eficiență prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, care

prevede ca fiecare probă, urmează a fi apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor.

fost respins apelul inculpatului și menținută sentința contestată.

4.1 Instanța de apel a conchis că instanța de judecată corect a dedus despre

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod

penal, aceasta fiind confirmată prin declarațiile martorilor Țonu I., Morari S.,

Derevici T., Plamadeala O. și prin materialele cauzei:

- procesului-verbal de constatare a infracțiunii din 08.07.2013 (f.d. 4) - s-a

constatat refuzul lui Dicusari V.N. de la controlul pentru stabilirea faptului

conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate;

- îndreptare din 08.07.2011 (f.d. 5 verso) - Dicusari V.N. a fost prevenit de

răspunderea penală pentru faptul refuzului de la examenul medical;

- procesul-verbal (f.d. 11-12) - s-a constata refuzul inculpatului Dicusari V.N.

de la examenul medical, fapt consemnat de către medicul-narcolog;

- procesului-verbal (f.d. 14) - Dicusari V.N. a fost sancționat pentru săvîrșirea

la data de 08.07.2011 a contravenției prevăzute de art. 242 alin. (l) Cod penal;

- ordin de încasare (f.d. 17) prin care inculpatul Dicusari V.N. a achitat

amenda stabilită pentru contravenția comisă.

Probele sus menționate a determinat instanța de apel să concluzioneze că

anume inculpatul s-a aflat la volan și nu Baran Tatiana.

4.2 Referitor la mențiunea inculpatului precum că, prin declarațiile martorilor

Derevici T. și Plămădeală O. nu se confirmă că, el se afla la volanul automobilului,

instanța de apel le-a respins, deoarece vinovăția lui Dicusari V.N. este confirmată

cu certitudine prin declarațiile acestora, care indică că la volanul automobilului s-a

aflat anume inculpatul. Aceste declarații fiind consecvente pe tot parcursul

2

urmăririi penale și cercetării judecătorești și nu au trezit careva dubii, martorii

vizați fiind avertizați în conformitate cu art. art. 312-313 Cod penal.

Cît privește, versiunea potrivit căreia la volanul automobilului în momentul

ciocnirii se afla Baran T., instanța de apel a considerat-o absolut inventată și a ajuns

la concluzia că martorul Baran T. nu spune adevărul, deoarece chiar la fața locului

fiind întrebată cîte viteze are cutia, ea a dat un răspuns greșit, după cum a afirmat

martorul Morari S.

Totodată, instanța de apel a menționat că, Baran T. nu se regăsește în lista

martorilor, nici măcar ai apărării, nu s-a solicitat audierea ei nici în cadrul apelului

întru confirmarea poziției de apărare, or în acest sens, instanța respectînd principiul

contradictorialității nu s-a putut pronunța asupra audierii ei, din moment ce acest

lucru nu a fost solicitat de către participanții la proces.

Instanța de apel a considerat că, probatoriul existent pe cauză la care

inculpatul a făcut referire, inclusiv și probele cercetate în cadrul examinării apelului

au fost dobîndite conform prevederilor legale și au indicat elocvent la săvîrșirea

infracțiunii imputate lui Dicusari V.N. și anume prevăzută de art. 2641 alin. (3) Cod

penal – refuzul, împotrivirea și eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la

testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a

naturii ei, precum și de la recoltarea probelor biologice în cadrul examenului medical.

Faptul nerecunoașterii vinovăției de către inculpat, instanța de apel l-a

considerat ca realizarea unui drept al inculpatului.

prin care solicită casarea parțială a hotărîrilor adoptate în cazul dat și pronunțarea

unei noi hotărîri de achitare în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (3)

Cod penal, invocînd că instanțele de judecată au apreciat în mod greșit probele

obiectiv acumulate în cadrul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești,

nici un martor nu a declarat că, Dicusari V.N. a condus mijlocul de transport.

Astfel, consideră că probele nu au fost apreciate în conformitate cu art. 101 alin. (1)

Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul conchide inadmisibilitatea acestuia din următoarele

considerente.

6.1 În conformitate cu art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Instanța de recurs, potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de

procedură penală, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este declarat

peste termen.

3

Prevederile art. 422 Cod de procedură penală (modificat în redacția Legii nr. 66

din 05.04.2012, care a intrat în vigoare la 27.10.2012), stipulează că, termenul de recurs

este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

6.2 Din materialelor dosarului, rezultă că dispozitivul deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 06 martie 2013 în prezența

inculpatului Dicusari V.N. și avocatului său, Pușcaș-Mamaliga I., fapt confirmat

prin procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d. 189-192 vol. II) și înștiințați despre

ziua pronunțării deciziei motivate – 27 martie 2013, confirmat prin recipisă (f.d. 187

vol. II).

Din procesului-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel rezultă că, la

data de 27 martie 2013 inculpatul precum și avocatul său, Pușcaș-Mamaliga I., nu

au fost prezenți (f.d. 192 vol. II), totodată la 28 martie 2013 în adresa ultimilor a fost

expediată copia deciziei motivate pentru informare, ce se confirmă prin scrisoarea

de însoțire (f.d. 202 vol. II).

La data de 03 mai 2013 inculpatul declară recurs împotriva deciziei instanței

de apel (f.d. 212 vol. II).

6.3 Potrivit prevederilor art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală, la

calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la care

începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

În speța dată termenul de recurs de 30 zile se calculează începînd cu 28 martie

2013 și se epuizează la 29 aprilie 2013.

6.4 Colegiul penal consideră că, recursul declarat de Dicusari V.N., este depus

peste termenul legal, prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală, deoarece

termenul de declarare a recursului împotriva deciziei instanței de apel a expirat la

data de 29 aprilie 2013 .

Termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul că

depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul

declarat după expirarea termenului se consideră ca tardiv, deoarece legea

procesual-penală nu prevede posibilitatea de repunere în termen a recursului.

6.5 În conformitate cu dispozițiile art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală -

în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat

peste termen.

Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, avînd caracter de

garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 20 din

Constituție, ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale

prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat, a fost impusă

obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiune decăderii din

exercițiul dreptului. Ca atare, neexecutarea în termen a unui drept procesual,

conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că recursul ordinar

declarat de inculpatul Dicusari V.N. este inadmisibil, ca fiind declarat peste termen.

4

penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Ialoveni

din 28 decembrie 2012 și deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2013,

declarat de inculpatul, Dicusari Vitalie Noe, în propria sa cauză penală, ca fiind

declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 10 iulie 2013.

Președinte: (semnătură) Petru Ursache

Judecători: (semnătură) Nicolae Gordilă

(semnătură) Elena Covalenco

Copia corespunde originalului

Judecător: Nicolae Gordilă

5

Președinte: Petru Ursache

Judecători: Nicolae Gordilă

Elena Covalenco

6