1ra-612/2013 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-612/2013 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-612/2013

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

05 iunie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Nicolae Gordilă și Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2013,

declarate de către procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău,

Pavel Guțan și inculpatul

Bulat Roman Anatolie, născut la 17

noiembrie 1981, originar și domiciliat în mun.

Chișinău, str. Circului 63.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

C O N S T A T Ă :

Bulat R.A. a fost achitat de învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Guseva Zinaida Mihail a

fost respinsă.

că la 16 decembrie 2008, în jurul orei 20.00, conducând automobilul de modelul

„VW Vento" cu n/î CKT 363, în mun. Chișinău, pe str. Liviu Deleanu în direcția

str. Alba Iulia, ajungând în apropierea blocului locativ nr. 1 de pe str. Liviu

Deleanu, nu a manifestat prudență sporită la trafic, prin ce a ignorat cerințele art.

45 pct. (1) și (2) a Regulamentului de circulație rutieră care prevede că

conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează

atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase, condițiile rutiere, iar în cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau

chiar să oprească pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, încălcând de

1

asemenea și prevederile art. 46 lit. a) al RCR, care prevede că conducătorul de

vehicul trebuie să manifeste prudența sporită și, în caz de necesitate, să reducă

viteza până la limita care i-ar asigura securitatea circulației sau chiar să oprească,

în cazurile în care se deplasează pe lângă persoanele de vârstă înaintată, precum

și persoanele cu semne evidente de invaliditate și ca urmare, cu partea frontală

dreaptă a automobilului a comis tamponarea pietonului Guseva Z.M. care

traversa partea carosabilă de la stânga spre dreapta relativ deplasării

automobilului, cauzându-i leziuni corporale medii.

Organul de urmărire penală a încadrat acțiunile lui Bulat R.A. în baza art.

264 alin. (1) Cod penal – adică, încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere și

de exploatare a unităților de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale

sau sănătății unei persoane.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bulat R.A. să fie condamnat în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani, și cu suspendarea

condiționată a pedepsei pe un termen de 1 an. În motivarea sa apelantul a

invocat că vinovăția inculpatului de săvîrșirea infracțiunii incriminate de organul

de urmărire penală este dovedită prin următoarele probe: declarațiile părții

vătămate Guseva Z.M., martorilor Lipovanciuc N., Gusev M., Moscaliuc A.,

Purici C., Buga A., Gorban V., și materialele cauzei: procesul-verbal de cercetare

a locului accidentului rutier din 16.08.2009 și schița accidentului rutier anexă;

procesul-verbal de examinare și verificare a stării tehnice a unității de transport;

raportul de expertiză medico-legală nr. l42/D din 23.01.2009; procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din 23.01.2009; procesul-verbal al

experimentului în procedura de urmărire penală din 19.08.2009; procesul-verbal

de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din 17.09.2009; procesul-verbal al

experimentului în procedura de urmărire penală din 18.09.2009; raportul de

expertiză medico-legală suplimentară cu nr. 2839/D din 09.04.2010; raportul de

expertiză auto-tehnică nr. 2774 din 12.12.2009.

3.1 Sentința a fost contestată cu apel și de către partea vătămată Guseva

Z.M., care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bulat R.A. să fie

condamnat în baza art. 264alin.(1) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani, și cu

suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de 2 ani, și admiterea

integrală a acțiunii civile, invocînd că instanța de fond nu a ținut cont de probele

administrate la caz și a ignorat declarațiile părții vătămate, martorilor Gorban V.,

Moscaliuc A., Lipovanciuc N., Buga A., specialistului Lungu V.

2

apelurile declarate, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bulat R.A. a fost condamnat în

baza art. 264 alin.(1) Cod penal, la amendă în mărime de 250 unități

convenționale. Acțiunea civilă în partea prejudiciului material a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să decidă

instanța de judecată în ordinea procedurii civile; iar în partea prejudiciului moral

a fost admisă parțial și dispusă încasarea sumei de 10.000 lei din contul

inculpatului în beneficul părții vătămate Guseva Z.M.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, analizînd

declarațiile părții vătămate, inculpatului, martorilor Lipovanciuc N., Gusev M.,

Moscaliuc A., Purici C., Buga A., Gorban V., experților Lungu V. și Lenta G.,

procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 16.12.2008;

procesul-verbal de examinare și verificare a stării tehnice a unității de transport

din 16.12.2008; procesul-verbal nr. 013021 din 16.12.2008 privind examinarea

medicală pentru stabilirea stării de ebrietate; raportul de expertiză medico-legală

nr. l42/D; raportul de expertiză autotehnică nr. 029 din 26.01.2009; procesul-

verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din 23.01.2009; procesul-

verbal al experimentului în procedura de urmărire penală din 19.08.2009;

procesul-verbal de confruntare din 07.09.2009; procesul-verbal de verificare a

declarațiilor la locul infracțiunii din 17.09.2009; procesul-verbal al

experimentului în procedura de urmărire penală din 18.09.2009; raportul de

expertiză medico-legală suplimentară cu nr. 2839/D; raportul de expertiză auto-

tehnică nr. 2774 din 12.12.2009; procesul-verbal al experimentului în procedura

de urmărire penală din 22.02.2010; scrisoarea nr. 56 din 05.01.2012 a Secției

Politiei Rutiere a CGP Chișinău; raportul de expertiză medico-legală în comisie

nr. 286 și-a găsit confirmare fapta de încălcare de către inculpat a pct. 45 alin. (1)

și (2) cât și a pct. 46 alin. (1) RCR, în modul descris în actul de învinuire.

Instanța de apel nu a admis afirmația că părții vătămate i-au fost cauzate

vătămări corporale grave, or prin raportul de expertiză medico-legală în comisie

nr. 286 s-a concluzionat că spre deosebire de prevederile Regulamentului similar

implementat în Federația Rusă, se consideră ca vătămare gravă, periculoasă

pentru viață, numai fracturile oaselor bazinului asociate cu un șoc grav sau cu

ruptura porțiunii membranoase a uretrei, iar experții medico-legali - Iurie Scurtu

și Aurel Vicol, care au efectuat anterior expertize medico-legale, au utilizat

metode autentice de cercetare medico-legală, în corespundere cu prevederile

actelor normative în vigoare în Republica Moldova, concluziile lor fiind obiective

și corecte (f.d. 226-239, v. IV). In asemenea circumstanțe instanța de apel a

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (1) Cod penal.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei instanța de apel a luat în

considerație prevederile art. 7, 61, 75-77 Cod penal și pct. 6 al Hotărârii Plenului

CSJ, care în cumul au dus la concluzia că scopul educativ și preventiv al

3

pedepsei numite inculpatului poate fi atins doar prin tragere la răspundere

penală.

La evaluarea cuantumului prejudiciului moral instanța de apel a luat în

considerare suferințele fizice ale victimei, gradul de vinovăție al autorului

prejudiciului, precum și măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate.

Conform practicii CEDO, constatarea unei violări furnizează prin sine o

satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului,

motiv pentru care instanța de apel nu a admis cerințele părții vătămate de a-i fi

încasat cu titlu de prejudiciu moral suma de 100.000 lei, or această cerință

contravine spiritului art. 41 CtEDO, fiind exorbitantă și tinzând spre îmbogățire

fără justă cauză. Din materialele cauzei, rezultă că starea sănătății părții vătămate

a fost prejudiciată, aceasta fiind internată în spital, suportând tratament medical

și fiindu-i cauzate suferințe fizice. Aceste suferințe au fost apreciate de instanța

de apel în sumă de 10.000 lei, considerată echitabilă pentru recuperarea

prejudiciului moral.

Cât privește prejudiciul material cauzat părții vătămate, în mărime de

89.415,72 lei, instanța de apel a admis în principiu acțiunea civilă în această parte,

urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța în

ordine civilă.

Guțan, în care solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu dispunerea

rejudecări în instanța de apel, în alt complet de judecată. Criticile formulate de

recurent privesc, în esență, temeiul de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) și

10) Cod de procedură penală, motivînd prin faptul că instanța de apel nu a luat

în considerație la stabilirea pedepsei:

- gradul de pericol social al infracțiunii comise;

- circumstanțele de fapt al cauzei, și anume viteza de 63 km/oră, cu care se

deplasa inculpatul prin localitate;

- inculpatul a săvîrșit o infracțiune mai puțin gravă;

- inculpatul nu și-a recunoscut vina ce impune stabilirea unei pedepse

principale privative de libertate și necesitatea aplicării pedepsei complementare

de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport;

- instanța de apel contrar sancțiunii nu a aplicat pedeapsa complementară

obligatorie.

5.1 Inculpatul de asemenea a declarat recurs ordinar, solicitînd casarea

deciziei și menținerea sentinței, bazîndu-se pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, motivînd, că instanța de fond corect a constatat că

inculpatul nu a încălcat regulile de circulație, deplasîndu-se regulamentar, cu

viteză în limitele admise, nu a dispus de posibilitatea tehnică de a evita

tamponarea; organul de urmărire penală nu a anexat probe ce ar demonstra

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate; partea vătămată nu s-a

4

asigurat că nu împiedică circulația rutieră la traversarea străzii în loc

neregulamentar.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora

din următoarele considerente.

Analizînd decizia, Colegiul penal atestă faptul că, instanța de apel corect a

stabilit starea de fapt și de drept ce a dus la admiterea apelurilor procurorului și

părții vătămate. Astfel, verificînd declarațiile părților, martorilor, experților și

cercetând documentele și procesele-verbale ale acțiunilor procesuale, apreciindu-

le din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar

toate în ansamblul – din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel

corect a concluzionat că fapta de încălcare de către inculpat a pct. 45 alin. (1) și (2)

cât și a pct. 46 alin. (1) RCR, în modul descris în actul de învinuire, și-a găsit

confirmare, iar vătămările corporale medii depistate la partea vătămată sunt în

legătură cauzală cu acțiunile comise din imprudență, prin forma neglijenței, de

către inculpat la data de 16 decembrie 2008.

In opinia instanței de recurs, instanța de apel corect a conchis că

declarațiile inculpatului pe întreg proces penal, sunt identice în susținerea

nevinovăției sale, însă nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu achitarea lui,

deoarece există probe care, în ansamblu cu circumstanțele cauzei dovedesc cu

certitudine vinovăția în săvârșirea faptei incriminate prin rechizitoriu. Astfel,

potrivit declarațiilor inculpatului rezultă că carosabilul nu era iluminat și că a

observat din timp pietonul la mijlocul drumului, dar nu a încercat să micșoreze

viteza, cu atât mai mult că potrivit pct. 47 alin. (1) lit. a) RCR pe drumurile

publice în localitate există limita de viteză, impunându-se deplasarea cu 50

km/oră, însă el s-a deplasat în continuare cu aceiași viteză de 62 km/oră,

considerând că partea vătămată, văzându-1, se va opri. Atitudinea neglijentă a

inculpatului față de regulile de circulație și securitate la trafic, corect a fost

dedusă de către instanța de apel și din scrisoarea nr. 56 din 05.01.2012 a Secției

Politiei Rutiere a CGP Chișinău (f.d. 73, v. IV), conform căreia în privința lui

Bulat R.A. au fost întocmite mai multe procese verbale cu privire la contravenții

administrative, în baza art. 121 CCA si art. 240 si 235 CC, încălcări ce reprezintă

rezultatul deplasării cu viteză ce depășește limita reglementată de RCR.

Instanța de recurs consideră legală și întemeiată concluzia instanței de apel

ce rezultă din declarațiile părții vătămate și a martorului Gorban V., precum că

până la tamponare automobilele ce s-au deplasat înaintea automobilului condus

de inculpat, au frânat și chiar au ieșit pe contrasens, prin urmare, reieșind și din

aceste împrejurări inculpatul urma să manifeste atenție sporită și să țină cont că

în față există obstacol, micșorând viteza până la limita care i-ar asigura

securitatea circulației sau chiar să se oprească.

În acest aspect, Colegiul penal va statua corectă și justă constatarea instanței

de apel precum că inculpatul a acționat cu neglijență, or el a avut posibilitatea de

5

a respecta regulile de securitate a circulației rutiere și de a prevedea consecințele

prejudiciabile, însă a considerat în mod ușuratic că le va evita, de vreme ce acesta

în timpul deplasării nu a ținut cont de condițiile rutiere, pe timp de noapte și de

iarnă, cu o vizibilitate redusă condiționată prin prezența autovehiculelor din față

și iluminarea slabă a carosabilului cât și prezența pietonului pe mijlocul

carosabilului.

De asemenea, în mod just Curtea de Apel a apreciat rapoartele de expertiză

autotehnică, prin care s-a concluzionat că inculpatul nu dispunea de posibilitate

tehnică de preîntâmpinare a tamponării pietonului, folosind sistemul extrem de

frânare, ca probă contradictorie cu restul materialului probator, care nu prezintă

temei de îndoială și nu prevalează asupra celorlalte materiale probatorii prin care

s-a confirmat împrejurarea, recunoscută și de inculpat, că pietonul a fost văzut pe

carosabil din timp, deoarece pentru justa soluționare a cauzei nu are importanță

dacă șoferul avea posibilitatea să observe deplasarea pietonului de la bordura

stângă, deoarece inculpatul a declarat că a văzut pietonul din timp, de la o

distanță cuprinsă între 10-40 m., neputându-se constata că pietonul a fost în afara

vizibilității șoferului. Mai mult ca atât, ținând cont de încălcările admise de

inculpat în timpul conducerii mijlocului de transport la 16 decembrie 2008, nici

nu era nevoie de a stabili dacă șoferul avea sau nu posibilitatea evitării

tamponării pietonului.

Colegiul constată că, instanța de apel corect a interpretat probatoriul

administrat în cauză și ca urmare întemeiat a încadrat acțiunile inculpatului

Bulat R.A. în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a

circulației de către persoana care conducea mijlocul de transport, încălcare ce a

cauzat din imprudență o vătămare corporală medie.

Reieșind din cele relatate, Colegiul constată că este nefondată critica

formulată de inculpat în recurs, în sensul că, instanța de apel în mod nelegal, i-ar

fi reținut în sarcina lui vinovăția în săvîrșirea infracțiunii prevăzute în art.264

alin. (1) Cod penal, și ca urmare se atestă faptul neincidenței în cazul supus

judecării a temeiului de casare invocat și anume art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, deoarece instanța de apel este cea care a procedat la o corectă

încadrare în drept, stabilind ca fiind întrunite toate elementele componente ale

infracțiunii imputate, inclusiv și vinovăția inculpatului.

Avînd în vedere probele administrate și starea de fapt reținută în

rechizitoriu, coroborate cu împrejurările că, inculpatul pentru prima dată a comis

o infracțiune mai puțin gravă, personalitatea inculpatului (caracteristica

pozitivă), prezența pretențiilor de ordin moral și material, prezența

circumstanțelor atenuante, lipsa circumstanțelor agravante, cât și consecințele

survenite – vătămări corporale medii și în conformitate cu prevederile art. 4, 7,

61, 75-77 Cod penal, în cumul cu pct. 6 a Hotărârii Plenului CSJ despre practica

judiciară cu privire la aplicarea legislației în cadrul examinării cauzelor penale

referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulației și de exploatare a

6

mijloacelor de transport, și anume încălcarea de către victimă a prevederilor art.

114 alin. (1) din RCR, instanța de recurs constată întemeiată concluzia instanței

de apel că nu este rațional ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa cea mai aspră

prevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal - închisoare, cum a solicitat

acuzarea și partea vătămată în apel, ci pedeapsa neprivativă de libertate –

amenda în mărime de 250 u.c.

Colegiul atestă că instanța de apel întemeiat a luat în considerație la

stabilirea pedepsei, încălcarea termenului legal prevăzut pentru înaintarea

învinuirii prin prisma art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, reieșind din

materialele cauzei, conform cărora inculpatul a fost recunoscut în calitate de

bănuit la 23.01.2009 (f.d. 45, v. I) și pus sub învinuire la 14.05.2010 (f.d. 126, v. II).

Concluzionînd cele menționate, Colegiul apreciază că nu sunt fondate nici

motivele de critică din recursul procurorului, întemeiate pe temeiul de casare

prevăzut în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, prin care se

solicită înăsprirea pedepsei, față de împrejurările și modalitatea în care a fost

comisă fapta, de gradul de pericol social al infracțiunii comise, criterii în raport

cu care instanța de apel a stabilit întemeiat categoria pedepsei aplicate, cît și a

dozat corespunzător cuantumul acesteia.

Cu referire la argumentul procurorului privind ignorarea instanței de apel

la stabilirea pedepsei a faptului nerecunoașterii vinovăției, Colegiul reține că nu

are relevanță la caz, deoarece conform art. 64 alin. (2) pct. 2) și art. 66 alin. (2) pct.

2) Cod de procedură penală, nerecunoașterea vinei se apreciază ca un drept al

bănuitului, învinuitului și inculpatului de a nu se autoincrimina, adică de a tăcea

și a nu mărturisi împotriva sa, drept ce rezultă și din prevederile art. 8 Cod de

procedură penală – prezumția nevinovăției, dar nu ca o circumstanță agravantă,

care nici nu este prevăzută de art. 77 Cod penal.

În privința argumentului invocat de procuror privind neaplicarea de către

instanța de apel a pedepsei complementare obligatorii contrar sancțiunii,

Colegiul îl apreciază eronat, deoarece sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal,

prevede „cu amendă în mărime de pînă la 300 unități convenționale sau cu

muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu

închisoare de pînă la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de pînă la 2 ani”.

Reieșind din contextul sancțiunii date, inculpatul în baza acestui articol

poate fi sancționat în cazul „amendă în mărime de pînă la 300 unități

convenționale”, fără aplicarea pedepsei complementare, întrucît fraza „cu (sau

fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

pînă la 2 ani” se referă doar la pedeapsa cu închisoarea. Astfel, efectuînd o

analiză a sancțiunilor prevăzute de Codul penal constatăm, că în cazul în care

pedeapsa complementară este prevăzută pentru mai multe feluri de pedepse

principale din sancțiunea articolului, legislatorul indică expres, că pedeapsa

complementară se aplică „în toate cazurile”. Astfel, ca exemplu Colegiul

7

menționează sancțiunea aceluiași articol 264 numai că alin. (2) Cod penal, care

prevede următoarea sancțiune: „cu amendă în mărime de la 600 la 1000 unități

convenționale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240

de ore sau cu închisoare de pînă la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani”. Deci, în cazul

art. 264 alin. (1) Cod penal, pedeapsa complementară de privare de dreptul de a

conduce mijloace de transport este prevăzută doar pentru pedeapsa principală -

închisoare, nefiind indicat că aceasta poate fi aplicată în toate cazurile.

Din acest punct de vedere Colegiul conchide că, de fapt, în cauză nu s-a

comis eroarea de drept prevăzută în pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală la care face referință procurorul, deci, nu persistă temeiul de casare a

soluției adoptate, pedeapsa inculpatului fiind aplicată de către instanța de apel în

limitele legii.

În recursul ordinar declarat de procuror, decizia recurată este criticată, și

prin prisma temeiului de casare prevăzut la pct. 6) alin. (1) ale art. 427 Cod de

procedură penală. Analizînd temeiul de casare menționat, Colegiul reține că o

hotărîre judecătorească este supusă casării, în temeiul acestui punct cînd instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, Colegiul constată că, în cauză, instanța de apel, respectând prevederile

art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală, în hotărârea adoptată s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat. De asemenea, lecturînd

textul deciziei instanței de apel, se observă că aceasta a oferit răspunsuri la toate

motivele apelurilor declarate, decizia adoptată cuprinde toate motivele pe care

se întemeiază soluția, și motivarea soluției nu contrazice dispozitivului hotărîrii.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

Față de considerentele ce preced, Colegiul penal constată, că instanța de

apel, la examinarea apelului declarat, a respectat cerințele art. 101, 414, 417 Cod

de procedură penală, în legătură cu ce nu se constată prezența temeiului

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul, în conformitate cu pct. 4) alin. (2) art. 432 Cod de procedură

penală, conchide că temeiurile indicate de recurenți nu sunt aplicabile din punct

de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar fi temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel și potrivit legii, se impune

inadmisibilitatea recursurilor, ca fiind vădit neîntemeiat.

al Curții Supreme de Justiție,

8

D E C I D E

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2013, declarate de către procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan și inculpatul Bulat

Roman Anatolie, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 05 iunie 2013.

Președinte: (semnătură) Petru Ursache

Judecători: (semnătură) Nicolae Gordilă

(semnătură) Vladimir Timofti

Copia corespunde originalului

Judecător: Nicolae Gordilă

9